Amfiteatru, 1977 (Anul 12, nr. 7-12)

1977-07-01 / nr. 7

REVISTĂ LITERARĂ ŞI MISTICĂ EDITATĂ DE UNIUNEA ASOCIAŢIILOR STUDENŢILOR COMUNIŞTI PIR ROMÂNIA Anul XII Iulie 1977 7 (139) Apare lunar 12 pagini 1 leu Viorica Ioana Slădescu : „Omagiu“ PÎINE ROMÂNĂ Vară frumoasă, vară cu pace, hrană fierbinte, Grîu-i acasă, pîinea se coace în vatra cuminte, Truda-ntre haruri îşi face casă de bucurii, Umplînd de daruri ţara mireasă, pentru copii, Şi tinereţile, şi-nţelepciunile şed aplecate Peste vieţile strinse-n minunile ţării bogate, Pîine şi sare, calcar şi dor, vis şi poveste, Mărgăritare intr-un ulcior, ladă de zestre, Dulce te-ngină ritmul de vrajă şi poezie, Pîine română rumenă-n coajă, fără trufie, Cum ni se lasă limba dibace-n învăţăminte, Limbă aleasă vine să-mbrace vara-n cuvinte. Constanţa Buzea Tudora Sperlatu : „Bogăţie" Despre şi pentru oameni Este un adevăr­ binecunoscut asupra căruia trebuie să reflec­tăm însă destul de des, tocmai pentru a nu-l transforma într-un loc comun, într-un topos lipsit de o gravă şi permanent valabilă încărcătură ideatică — faptul că arta, ca emanaţie a spiritului creator, este în acelaşi timp o punte permanentă de legătură, o modalitate de comunicare a acestuia cu lumea ce îl încon­joară, cu universul căruia gîndi­­rea artistului i se circumscrie și pe care îl privește din personala sa perspectivă. Modul cum se materializează în operă rezulta­tele confruntării directe cu rea­litatea complexă a prezentului, derivat firesc al modului cum creatorul se raportează la ex­perienţa acumulată în diferite cîmpuri ale activităţii umane, ne dă o imagine elocventă asupra integrării operei într-o proble­matică mai largă, proprie civili­zaţiei unui anume spaţiu şi unui anume timp. A face ca opera să devină proprie spaţiu­lui şi timpului în care se mani­festă ca parte integrantă a unei anume culturi — care conform legilor obiective ale istoriei este un fenomen ce nu poate trăi în afara sferelor politicului, econo­micului, socialului — este nu nu­mai o obligaţie morală a creato­rului, ci şi condiţia esenţială a viabilităţii creaţiei. Căci descăr­nată de seva pe care i-o dă pulsul generator şi regenerator al experienţei nemijlocite, al vieţii în ultimă instanţă, opera de artă devine o floare vestej­­­tă ce se hrăneşte din seve devi­­talizate de elementele nutritive folosite deja ca hrană, în alte vemuri şi cu alte prilejuri, de alţi căutători de izvoare proas­­pete. A confunda izvorul, sau a folosi unul deja pe cale de se­care, are drept urmare ieşirea din actualitate, plasarea pe o orbită periferică a gîndirii, are drept urmare incapacitatea de a face din propriile gînduri un ritmul pentru gîndirea multora -din aceia care vibrînd la nouta­tea unei idei încearcă să o fo­losească precum un ochean cu ajutorul căruia se vede cit mai departe... A rămîne, pe de altă parte, la suprafața lucrurilor, a nu vedea structurile lor din cau­za suprafeţelor, lucitoare sau mai puţin atrăgătoare, înseamnă a ignora însăşi capacitatea for­melor artistice de a fi purtătoa­re de sensuri şi nu de afirmaţii, a trece cu vederea nobila obli­gaţie ca prin ele să vorbească esenţele, să se exprime dialec­tica mişcării şi devenirii, a pro­gresului însuşi. Faptul că, în ceea ce au ele mai valoros, ar­telor şi literaturii din România le este consubstanţială aderenţa la problematica majoră ce derivă din înţelegerea acestei dialectici este, credem, o dovadă a res­ponsabilităţii creatorilor. Răs­punderea în faţa istoriei culturii socialiste este, în fond, echiva­lentul răspunderii în faţa istoriei societăţii socialiste în ansamblul ei. Tratarea cu gravitate a de­mersului creator este corolarul firesc al eforturilor ample de transformare radicală a însăşi vieţii sociale şi de reaşezare a ei pe temeliile noi şi solide ale socialismului. Din strălucita a­­naliză pe care tovarăşul Nicolae Ceauşescu a făcut-o la Con­gresul consiliilor oamenilor muncii din industrie, con­strucţii şi transporturi a reie­şit limpede faptul că, mai mult ca oricînd, capacitatea de iniţiativă, spiritul creator, sunt chemate să contribuie la acce­lerarea procesului dinamic de transformare a economiei socia­liste, a vieţii sociale în ansam­blul ei. Factorul de bază al evoluţiei societăţii noastre este, în viziunea partidului nostru, strălucit exprimată de tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU la recen­tul Congres al oamenilor muncii : personalitatea umană. Afirmarea acesteia a constituit - arăta se­cretarul general al partidului — ţelul final al luptei îndelungate a clasei muncitoare pentru drepturile sale legitime, pentru lichidarea exploatării şi pentru construirea unei noi societăţi, în­temeiată pe egalitate şi justiţie socială. Pentru fiecare artist a­­cest adevăr stu­­diu al istoriei noastre reprezintă un adevărat c­ioit­ moral. Din el izvorăşte conştiinţa necesităţii unei arte despre şi pentru oameni. Amfiteatru Dezbaterile revistei Amfiteatru în seria intervenţiilor revistei noastre privitoare la fenomenul literar-artistic contemporan, în acest număr vă propunem dezbaterea CRITICA LITERAR-ARTISTICĂ ŞI PERSPECTIVA ISTORICĂ Contribuţiile revistei sub acest generic au ca punct de plecare cuvîntarea tovarăşului NICOLAE CEAUŞESCU la plenara C.C. al P.C.R., cuvîntare care fixează din nou, cu clarviziune, rolul şi sarcinile criticii literar-artistice din perspectiva ideologiei marxist-leniniste. La dezbatere participă : Grigore Arbore, Ion Cristoiu, Dinu Flămând, Gh. Grigurcu, Marian Popa, Mircea Scarlat, M. N. Rusu.

Next