Amfiteatru, 1979 (Anul 14, nr. 1-12)
1979-01-01 / nr. 1
Omagiu spiritului revoluţionar Sunt încă vii in memoria noastră emoţionantele manifestări prin care întregul nostru popor a sărbătorit, in urmă cu un an, intr-o impresionantă unitate a sentimentelor sale de dragoste şi preţuire, pe cel mai iubt fiu al său, conducătorul partidului şi statului nostru, tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Ţara întreagă a adus omagiul său celui care, printr-o neobosită activitate desfăşurată in fruntea partidului şi poporului, prin contribuţia sa hotăritoare la elaborarea şi înfăptuirea politicii româneşti a devenit simbolul exemplar al virtuţilor naţiunii noastre, al aspiraţiilor şi împlinirilor poporului nostru in aceşti ani de glorioasă construcţie socialistă. Oglindă fidelă a entuziastei sărbători care a celebrat împlinirea a 60 de ani de viaţă şi a peste 45 de ani de activitate revoluţionară a tovarăşului Nicolae Ceauşescu, volumul ,,Omagiu“ apărut la Editura Politică reuneşte in paginile sale suita de manifestări care reuşesc să transmită peste timp, cu semnificaţii largi şi profunde, impresionantele dovezi de stimă, dragoste şi preţuire faţă de partid, faţă de secretarul său general, aduse de reprezentanţii tuturor categoriilor sociale, ai oamenilor muncii din întreaga ţară, de numeroşi oameni politici şi personalităţi ale vieţii publice de peste hotare. Carte simbolică a unităţii indisolubile a poporului in jurul partidului, a tovarăşului Nicolae Ceauşescu, volumul „Omagiu“ s-a bucurat, după cum este cunoscut, de un viu interes şi de o caldă primire din partea cititorilor, a tuturor oamenilor muncii, volumul reprezentind o veritabilă sinteză a realizărilor măreţe obţinute de poporul nostru in construcţia socialismului, de cind la conducerea ţării se află încercatul militant revoluţionar Nicolae Ceauşescu, personalitate care de-a lungul întregii sale existenţe s-a identificat cu cele mai înalte aspiraţii ale poporului nostru. Parcurgind volumul, in paginile căruia sunt reunite glodurile fierbinţi, sincere, spontane ale celor care au ţinut să-l omagieze pe preşedintele ţării, ginduri exprimate prin intermediul vibrantelor mesaje, telegrame, scrisori, versuri, lucrări plastice, realizăm in adevăratele lor dimensiuni sentimentele de Înaltă preţuire, stimă şi dragoste cu care tovarăşul Nicolae Ceauşescu este înconjurat de toţi oamenii ţării. Sunt sentimente care vorbesc de la sine despre legătura puternic reciprocă ce s-a stabilit între popor şi conducătorul destinului său , iubind poporul din rîndurile căruia s-a ridicat, neuitînd niciodată că misiunea sa de conducător este tocmai slujirea intereselor, a cauzei bunăstării şi fericirii poporului, luptînd cu energie inepuizabilă pentru a fundamenta şi a statornici libertatea, demnitatea şi independenţa patriei sale, preşedintele Ceauşescu este la rindul său iubit şi stimat de pe „Amfiteatru" (Continuare in pag. 2) PROLETARI DIN TOATE TARILE, UNITIVA I IREVISTĂ LITERARĂ ŞI ARTISTICĂ EDITATĂ DE UNIUNEA ASOCIAŢIILOR STUDENŢILOR COMUNIŞTI DIN ROMÂNIA Anul XIV ian. 1979 157 Apare lunar 12 pagini 1 leu SURSUL Un fulg de zăpadă, Alb învelind copilărosul pămînt, Din zbuciumul mării întunecate veni Frunzele, toate, încap într-un mugure strimt, Şi cele căzute, şi cele ce vor străluci. Şi cum arbori, şi mări şi popoare încap în cuvînt. Prin, el măruntul şi paşnicul, sărbătorim, Intraductibil de blind Surîsul femeii îmbrăţişate de flori şi copii. Cuvîntul-copil iubeşte cuvîntul-mamă, Cuvîntul-patrie, cuvîntul-cuvînt, Şi toate celelalte cuvinte încap în sufletu-i cald Alături de noi, cuvîntul este sămînţa cinstită, De rînd, A tuturor faptelor bune. Să ningă cu păsări venind de departe, Să ningă înalt în iarna ca o minune, Cuvîntul să ningă flori dintre stelele vii, înţelepciunea e starea lui cînd strînge iubind Mina maicei lui ca pe o carte, Sărbătorind-o, poemul ridică în sine Cuvintele cele mai pure Pentru a-i îmbelşuga sufletul şi a i-l cinsti, El se face fîntînă, ninsoare cu soare, pădure, Şi sanie înveselită de copii. Şi cum toate ale lumii au încăput în cuvînt, Prin el, scriindu-l şi noi, serbăm împreună Surîsul femeii intraductibil de blind. Constanţa Buzea 24 ianuarie 1859 — 24 ianuarie 1979 O zi cu rădăcinile in viitor Actul Unirii de la 24 ianuarie 1859 reprezintă unul dintre cele mai importante momente ale istoriei multimilenare a poporului nostru, el fiind rezultatul firesc al cursului înainte al istoriei, curs la precizarea căruia a contribuit in mod hotărîtor lupta de veacuri a populaţiei de limbă şi simţire românească de pe ambele ei, sânte ale Carpaţilor, de la Marea Neagră şi Dunăre pină la fluviile blajine izvorind din Ardeal şi munţii Bucovinei, pentru împlinirea aspiraţiilor sale de libertate, independenţă, pace intre fruntarii, unitate. Izolindu-se de împotriviri externe, neputîndu-se realiza in principal datorită presiunii exercitate de marile forţe politice interesate in menţinerea zonelor lor de dominaţie şi influenţă în această parte a Europei, dorinţa de unitate a poporului român şi-a păstrat totuşi nealterată vigoarea căreia ii fusese expresia nobilă şi cavalerească acţiunea lui Mihai Viteazul. Chipul eroului căzut pe Cimpia Turzii străpuns de spadele plătite cu cîţiva arginţi de către cei ce treceau drept aliaţi a rămas şi va rămîne un simbol nepieritor în istoria noastră naţională, căci el întruchipează jertfa dusă pînă la limită, întruchipează tristeţea seculară a unei mase de oameni ce luptînd să îşi apere fiinţa şi dreptul la convieţuire civilă a avut de multe ori speranţele alterate de spectrul singurătăţii. Libertatea, independenţa şi unitatea nu s-a grăbit nimeni să le ofere poporului român. El a trebuit să şi le ia singur, a trebuit să acţioneze pentru a imprima istoriei sale şi a celor cu care istoria sa a intrat in contact, punindu-l uneori in situaţii de nedorită şi apăsătoare dependenţă, sensul justiţiei şi a echilibrului, sensul pe care, cu o expresie grăitoare, în limbajul politic de astăzi il numim respect reciproc. A trebuit să şi le ia singur după o incrîncenată controversă cu timpul şi cu adversităţile sale. Lunga perioadă ce a urmat prăbuşirii edificiului clădit cu atita trudă de Mihai Viteazul a fost o perioadă de acumulări de energii, căci orice oprimare a unei dorinţe legitime şi umane face ca aceasta să devină şi mai puternică. Potenţialitatea explosivă născută din repararea voinţei de unitate a poporului român s-a descătușat plenar in zorii epocii moderne a istoriei poporului nostru. Este A. Grigore (Continuare in pag. 2)