Amfiteatru, 1979 (Anul 14, nr. 1-12)

1979-01-01 / nr. 1

Omagiu spiritului revoluţionar Sunt încă vii in memoria noastră emoţionantele manifes­tări prin care întregul nostru popor a sărbătorit, in urmă cu un an, intr-o impresionantă u­­nitate a sentimentelor sale de dragoste şi preţuire, pe cel mai iub­t fiu al său, conducătorul partidului şi statului nostru, tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Ţara întreagă a adus omagiul său celui care, printr-o neobo­sită activitate desfăşurată in fruntea partidului şi poporului, prin contribuţia sa hotăritoare la elaborarea şi înfăptuirea po­liticii româneşti a devenit sim­bolul exemplar al virtuţilor naţiunii noastre, al aspiraţiilor şi împlinirilor poporului nos­tru in aceşti ani de glorioasă construcţie socialistă. Oglindă fidelă a entuziastei sărbători care a celebrat împli­nirea a 60 de ani de viaţă şi a peste 45 de ani de activitate revoluţionară a tovarăşului Nicolae Ceauşescu, volumul ,,Omagiu“ apărut la Editura Politică reuneşte in paginile sale suita de manifestări care reuşesc să transmită peste timp, cu semnificaţii largi şi pro­funde, impresionantele dovezi de stimă, dragoste şi preţuire faţă de partid, faţă de secre­tarul său general, aduse de re­prezentanţii tuturor categoriilor sociale, ai oamenilor muncii din întreaga ţară, de numeroşi oa­meni politici şi personalităţi ale vieţii publice de peste ho­tare. Carte simbolică a unită­ţii indisolubile a poporului in jurul partidului, a tovarăşului Nicolae Ceauşescu, volumul „Omagiu“ s-a bucurat, după cum este cunoscut, de un viu interes şi de o caldă primire din partea cititorilor, a tuturor oamenilor muncii, volumul re­­prezentind o veritabilă sinteză a realizărilor măreţe obţinute de poporul nostru in construc­ţia socialismului, de cind la conducerea ţării se află încer­catul militant revoluţionar Nicolae Ceauşescu, personali­tate care de-a lungul întregii sale existenţe s-a identificat cu cele mai înalte aspiraţii ale poporului nostru. Parcurgind volumul, in pa­ginile căruia sunt reunite glo­durile fierbinţi, sincere, spon­tane ale celor care au ţinut să-l omagieze pe preşedintele ţării, ginduri exprimate prin intermediul vibrantelor mesaje, telegrame, scrisori, versuri, lu­crări plastice, realizăm in ade­văratele lor dimensiuni senti­mentele de Înaltă preţuire, sti­mă şi dragoste cu care tova­răşul Nicolae Ceauşescu este înconjurat de toţi oamenii ţă­rii. Sunt­ sentimente care vor­besc de la sine despre legătu­ra puternic reciprocă ce s-a stabilit între popor şi conducă­torul destinului său , iubind poporul din rîndurile căruia s-a ridicat, neuitînd niciodată că misiunea sa de conducător este tocmai slujirea interese­lor, a cauzei bunăstării şi fe­ricirii poporului, luptînd cu e­­nergie inepuizabilă pentru a fundamenta şi a statornici li­bertatea, demnitatea şi inde­pendenţa patriei sale, pre­şedintele Ceauşescu este la rin­­dul său iubit şi stimat de pe­ „Amfiteatru" (Continuare in pag. 2) PROLETARI DIN TOATE TARILE, UNITI­VA I IREVISTĂ LITERARĂ ŞI ARTISTICĂ EDITATĂ DE UNIUNEA ASOCIAŢIILOR STUDENŢILOR COMUNIŞTI DIN ROMÂNIA­ Anul XIV ian. 1979 157 Apare lunar 12 pagini 1 leu SUR­SUL Un fulg de zăpadă, Alb învelind copilărosul pămînt, Din zbuciumul mării întunecate veni Frunzele, toate, încap într-un mugure strimt, Şi cele căzute, şi cele ce vor străluci. Şi cum arbori, şi mări şi popoare încap în cuvînt. Prin, el măruntul şi paşnicul, sărbătorim, Intraductibil de blind Surîsul femeii îmbrăţişate de flori şi copii. Cuvîntul-copil iubeşte cuvîntul-mamă, Cuvîntul-patrie, cuvîntul-cuvînt, Şi toate celelalte cuvinte încap în sufletu-i cald Alături de noi, cuvîntul este sămînţa cinstită, De rînd, A tuturor faptelor bune. Să ningă cu păsări venind de departe, Să ningă înalt în iarna ca o minune, Cuvîntul să ningă flori dintre stelele vii, înţelepciunea e starea lui cînd strînge iubind Mina maicei lui ca pe o carte, Sărbătorind-o, poemul ridică în sine Cuvintele cele mai pure Pentru a-i îmbelşuga sufletul şi a i-l cinsti, El se face fîntînă, ninsoare cu soare, pădure, Şi sanie înveselită de copii. Şi cum toate ale lumii au încăput în cuvînt, Prin el, scriindu-l şi noi, serbăm împreună Surîsul femeii intraductibil de blind. Constanţa Buzea 24 ianuarie 1859 — 24 ianuarie 1979 O zi cu rădăcinile in viitor Actul Unirii de la 24 ianua­rie 1859 reprezintă unul din­tre cele mai importante mo­mente ale istoriei multimilenare a poporului nostru, el fiind re­zultatul firesc al cursului înain­te al istoriei, curs la precizarea căruia a contribuit in mod ho­­tărîtor lupta de veacuri a popu­laţiei de limbă şi simţire ro­­mânească de pe ambele ei, sânte ale Carpaţilor, de la Ma­rea Neagră şi Dunăre pină la fluviile blajine izvorind din Ar­deal şi munţii Bucovinei, pentru împlinirea aspiraţiilor sale de libertate, independenţă, pace intre fruntarii, unitate. Izolin­­du-se de împotriviri externe, ne­­putîndu-se realiza in principal datorită presiunii exercitate de marile forţe politice interesate in menţinerea zonelor lor de dominaţie şi influenţă în aceas­tă parte a Europei, dorinţa de unitate a poporului român şi-a păstrat totuşi nealterată vigoa­rea căreia ii fusese expresia nobilă şi cavalerească acţiunea lui Mihai Viteazul. Chipul erou­­lui căzut pe Cimpia Turzii stră­puns de spadele plătite cu cîţiva arginţi de către cei ce treceau drept aliaţi a rămas şi va rămîne un simbol nepieritor în istoria noastră naţională, căci el întruchipează jertfa dusă pînă la limită, întruchi­pează tristeţea seculară a unei­­ mase de oameni ce luptînd să îşi apere fiinţa şi dreptul la convieţuire civilă a avut de multe ori speranţele alterate de spectrul singurătăţii. Liber­tatea, independenţa şi unitatea nu s-a grăbit nimeni să le o­­fere poporului român. El a tre­buit să şi le ia singur, a tre­buit să acţioneze pentru a im­prima istoriei sale şi a celor cu care istoria sa a intrat in contact, punindu-l uneori in si­tuaţii de nedorită şi apăsătoa­re dependenţă, sensul justiţiei şi a echilibrului, sensul pe care, cu o expresie grăitoare, în lim­­bajul politic de astăzi il nu­mim respect reciproc. A trebuit să şi le ia singur după o in­­crîncenată controversă cu tim­pul şi cu adversităţile sale. Lunga perioadă ce a urmat prăbuşirii edificiului clădit cu atita trudă de Mihai Viteazul a fost o perioadă de acumulări de energii, căci orice oprimare a unei dorinţe legitime şi uma­ne face ca aceasta să devină şi mai puternică. Potenţialitatea explosivă născută din repara­rea voinţei de unitate a po­porului român s-a descătușat plenar in zorii epocii moderne a istoriei poporului nostru. Este A. Grigore (Continuare in pag. 2)

Next