Amfiteatru, 1987 (Anul 21, nr. 1-12)
1987-01-01 / nr. 1
2 Omagiu conducătorului iubit Efigie in ianuarie Omul veghind. Puls neîntrerupt contopit cu ţara, dimensiune umană a timpului nostru trăit temerar. Tîmplă de om. Arcul de timp din care emană puterea de a fi noi înşine în darul de inimă. Clar timp dăruit, cu speranţă, cu neodihnire , fiii ţării purtînd fiecare o lumină de steag au venit din istorie, au trecut în istorie şi i-au încredinţat gîndul lor, visul lor cel mai drag. Pe acest cuprins luminat de milenii şi doi, pe acest cuprins înfrăţit cu seminţele şi adevărul, am devenit noi înşine şi prin el am ştiut puterea de a naşte un timp nou, puterea de a fi noi înşine adevărul. Omul veghind. Puls neîntrerupt contopit cu ţara, cu timpul crescînd în noi, biruind prin noi, află în gîndul lui drept puterea izvorîtoare, puterea de crez, puterea de a întemeia, identitatea luptei în spaţii şi vremuri. Prin el venind de departe, departe străbat puterea şi dragostea acestui popor. Mihai Neguţescu Destin exemplar Sunt conştientă că destinul meu are exact şansele destinului major al Patriei mele. Vorbind în numele meu, vorbesc cu toată solemnitatea în numele persoanei vnii la plural. Şansa noastră, a tinerei generaţii, este şansa pe care o are în istorie România socialistă. Idealul ei de progres şi pace, de prosperitate materială şi spirituală, de afirmare in ştiinţă şi cultură este idealul nostru al tuturor. Iubesc şi respect profund şi definitiv marele timp străbătut de poporul nostru, faptele care l-au dus la glorie, puterea lui de sacrificiu, înţelepciunea fiecărui om şi a fiecărui gest cu care el s-a simţit dator să intervină pentru binele general. Iubesc de cînd mă ştiu, şi mă supun deplin idealului ce decurge din această iubire, învăţătura. A cunoaşte cit mai în adrocime domeniul îndrăgit, în care vrei să munceşti, este, acesta, un act de major patriotism. Sînt, ca vîrstă, încă foarte tînără. Sint insă de pe-acum atentă la viteza cu care timpul trece. Mă vreau, deci, Intr-o cursă cinstită cu propria mea viaţă, cu timpul meu, pentru că timpul meu este parte vie din marele timp al Patriei, din ceea ce el se va putea numi prin adaosul propriei mele vieţi, eternitatea României. Mărturisesc aici gîndul meu, idealul meu de a deveni scriitoare, cronicar al timpului prezent, ideal dictat de respectul ce-l am pentru această meserie şi pentru acest timp, din momentul in care am înţeles, citind şi trăind, fiinţa nemărginită a limbii române, puterea, magia şi muzica ei, limba noastră, a sufletului şi gindului nostru neîntrerupt. Sunt o necunoscută intre miile şi miile de oameni tineri care se formează pentru viitor, care învaţă cu o niciodată epuizată iubire la şcoala vieţii româneşti, la şcoala prezentului. Oameni in primul rînd, şi tineri tot în primul rind, conştienţi şi mindri că viaţa, şi binele, şi viitorul, se pot sprijini pe umerii noştri, şi pe tîmplele noastre, şi pe frumuseţea şi adevărul orbirii noastre pe care Patria ne-a inspirat-o dintotdeauna. Sunt încă necunoscută, posesoarea însă a unui ideal în conformitate cu idealul Patriei, acela de a scrie despre timpul în care cu cinste mi-este dat să trăiesc. Un ideal pe care-l pot desfăşura pe un ecran uman vast, generos. A scrie înseamnă mai intii a acumula corect şi a interpreta cu atenţie semnele timpului, faptele oamenilor, zilele şi nopţile lor, evidentul lor eroism. Fiecare om e un izvor de fapte semnificative intr-un context mai mult decit sublim. Despre om, despre oameni, despre entuziasmul şi dragostea cu care se dăruiesc unei cauze mari, despre eroismul lor simplu, conţinut şi curat consumat zi şi noapte în numele viitorului, aş vrea să scriu. Sunt unul din oamenii tineri ai Patriei mele, şi care învaţă temeinic istoria ei vie, făcînd istorie chiar şi în clipa acestei promisiuni solemne, de a scrie despre oameni, despre adevăr, despre toate aie noastre, răspunzind în mod exemplar inflăcăratelor chemări ale tovarăşului Nîcolae Ceauşescu, de a face totul pentru înflorirea multifaterală a României socialiste. Delia Mateescu Conducător de ţară şi părinte Cu tinereţea patriei ni e destinu-esemeni, cu tot ce-n noi aspiră spre culmile solare, erou ce poartă-n fire istoria milenară şi-n cuget strălucirea înalt clarvăzătoare . Cu tinereţea noastră pe-un drum eroic, astăzi spre miine şi spre timpul zidirilor măreţe e-miiul între-ntîii constructori de lumină pilda-i şi cuvîntul urmaşii să le-rtveţe . Cu tot ce are mai demn, mai brav naţiunea prin el, conducător de ţară ţi părinte ne ştim şi noi mai demni, mai bravi, mai tineri - prinos de dragoste fierbinte... Un nume scump Un nume scump, cum ne sunt munţii, cimpiile, istoria şi slova din străbuni, de dragoste de oameni pre lumina frunţii cu care, patria mea, te încununi. lui sfatul i-l urmăm, şi fapta, şi gindirea, in dreaptă zămislire o Epocă ne-a dat, , cuvintul îi e tinăr de-nţelepciine — firea e a eroului neînfricat, intru solare cuinii şi idealuri nalte ani mulţi, în bună pace, din suflet îi urăm, spre comunista eră şi-a păcii demnitate ne fie călăuză — cu toţii îl urmăm ! Erou între eroii patriei Dacă e tinăr veacul, coloanele lui nalte, dacă din zile — fapte nemuritoare ştim, e pentru că în fruntea milenarei patrii E ne e gînd şi faptă şi timpul ce-l trăim... Dacă durarăm ţârii mari diademe-n aur, şi arcuri de triumf din ample aspiraţii, e pentru că eroul între eroii patriei poartă un destinu-i vigoarea-ntregii naţii... Dacă prin noi cetăţile sporind in frumuseţe au firea-nnoitoare a purei primăveri, e pentru că eroul între eroii patriei ne-a dăruit prin pildă ne-nvinsele puteri... Dacă în libertate ne făurim istoria dînd Cronicii de Aur, prin muncă, înţeles, e pentru că in fruntea vrerii şi a ţării, pe cel mai demn şi înţelept ni l-am ales... Dan Vaiteanu Visul statornic Tot ce vedem cerec, tot ce simţim vâzînd In Patria Română, -n eroicul prezent, E visul său de-o viaţă, puternicul său gînd, Trăită-nţelepciune şi sentiment ardent. Sub ochii calzi, vizionari şi tineri Se desfăşoară harta a ceea ce curind Clădindu-se în Patrîe, gigant fără reţineri E visul său statornic pentru acest pămînt. Tot ce vvi-i scump ca viaţa din sine se încheagă In nesfirşite fapte născînd din energii Ce-n Patria Română, nouă atit de dragă, Ridică steag şi-n verbele-acestei poezii. Inoiţâ-se cuvintele-n cel mai pur senin In ziua strălucită ce naşte pururi soare, bvalţă-se pe culme-n speranţa sa deplin Un cor întreg - poporul lor viu în sărbătoare. Un semn intre atîtea semne de bine, iată, Anul sărbătorindu-l in luna-i de-nceput. Şi Patria Română-l întimpină curată, Zăpezile-i albastre ning parcă din trecut. Inalţă-se, deci, plină şi vastă sărbătoarea, Om lingă om, cuvînt lingă cuvînt, Cîmpia, dealul, Dunărea şi Marea, Patria-mpodobită în albul ei veşmînt, Livezile-acum ninse, şi infinita vie, Şi toată bogăţia de lume şi copii, Omegiazâ-n simplul lor gest de rodnicie. Trăind in clare verbele-acestei poezii. Timpul ii e în preajmă, şi noi, alături,toţi, Tovarăşi şi prieteni, o lume luptătoare, In Patria Română în care, cînd vrei, poţi Să fii bun fiu acestei Epoci nemuritoare. Căci tot ce stă-n lumină precum un steag inuit, Simboluri ale muncii şi luptei sale sint, Şi tot ce creşte-n Patrie — lansare, zbor şi salt, li datorează viaţa, durata pe pămînt. Lui, păcii din privire, din fibră, din cuvînt, Şi din statornicia acelui vis de-o viaţă, Lui, omului de bine, spre viitor mergind Sărbătorit în vasta luminii dimineaţă. loan Honan Epoca de aur Gînd lingă gînd, erou lingă erou, Ne-am înfrăţit sub fald de tricolor. In cartea ţării să durăm drum nou Etern şi trainic pentru viitor. Acesta-i evul de lumină nouă, De pîine şi putere spre înalt, Noi am deschis ferestrele spre lume, E pace-n Ţară şi în suflet cald. Gabriel Tanul AMFITEATRU