Amvonul, 1891 (Anul 1, nr. 1-48)
1891-01-15 / nr. 3
AMVONUL 3 avea cu poporeiul şi comuna sa, vin forte adese în detrimentul activităţeî sale pastorale faţă cu eî. Din acesta consideraţiune Sf. Sinod în proiectul său pentru înbunătăţirea sartei clerului, şi preoţii bucureşteni în petiţiunea adresată Corpurilor legiuitore şi publicată în No. 1 a acestui diar a esprimat desideratul (17) ca persoanele bisericeşti să se retribuescă prin casieriele generale. Se înţelege de sine, că acesta ar înlesni pe preot să se devoteze cu totul obligaţiunilor păstorale în comună. Şi fiindcă datoriile sale, împlinite conştiincios,anurmări binefacătore pentru societatea întregă, este echitabil ca şi acesta să recunoscă preotului un drept de subsistenţă prin lege. Pentru un om familiar e cu neputinţă a jertfi societăţii până şi esistenţa sa individuală. Preotul ca şi fiecare oficiant nare faţă cu societatea numai datorii ci şi drepturi. Conlucrarea sa în folosul societăţei ateruă de modul în care acesta asigură existenţa. Cu cât un factor social e mai scutit de greutăţile vieţei şi nu e redus în acesta privire la tot felul de umiliri, cum e preotul astă-^i, cu atât el se va sili a şi împlini servirea sa, mai spornic şi mai bine-lucitor. Apoi o carieră, ce are perspectivă de un train demn, atrage la sine şi bărbaţi mai demni şi mai capabili. Este dar numai în avantajul societăţei de a înlesni precum oricărui funcţior, aşa şi preotului o existenţă demnă şi respectabilă. In vederea datorielor ce învăţătorii şi institutorii au de împlinit, Naţiunea le-a fixat şi drepturi corei punctetare. Să se ceră şi preotului cu rigoare a-şi împlini tote datoriile sale păstorale, dar în acelaşi timp să i se hotărască prin lege şi dreptul sau. 0 DORINŢA A CLERULUI PENTRU ÎMBUNĂTĂŢIREA STAREI SALE ACTUALE. 4 ------ O îmbunătăţire reală a sortei preotului de mir, a acestui factor însemnat în economia organisaţiuneî noastre de Stat, dacă până aci era necesară, acum a devenit un ce, care se impune. Cum însă nimeni de cât cel ce sufere, nu poate să-şi spună păsurile sale; cum numai cei ce cunosc nevoile, pot propune şi mijloace salutarii, Clerul Român, şi-a luat sarcina de a pune in evidenţă lipsurile şi nevoile sale de a face apel la representanţii terei, la ţara însaşî, ca săi ia apărarea sa. Astădi mai mult ca oricând, cestiunele privilege la o înbunătăţire a situaţiunei Clerului cum şi cele privitore la reorganisarea scelelor eclesiastice fiind puse la ordinea zilei, noî trebue, cei dintâi să ne spunem părerile ce avem asupra acestor cestiuni. Negreşit, că acesta nu o vom putea spune in unul sau doue numere de ziar; dar, convinşi că dreptatea este cu noi, nu vom înceta a o aduce la cunoştinţa celor în drept. Un singur punct, dar de importanţă vitală pentru înbunătăţirea stărei acuale a clerului vom atinge acum. Fiindcă este vorba de o îmbunătăţirere, neapărat că noi vom spune ceea ce este bine. Dar ca cea ce spunem nol, să aibă un mamare resunet, ne trebuesc mijloacele de care avem nevoe, pentru ca cea ce spunem să devie o realitate. Până acum avem — prin legea fundamentală a organisaţiunei noastre de Stat — o garanţie în sensul de mai sus, în P. P. S. S. Mitropoliţi şi Episcop, cari se află în Senat. In Camera deputaţilor însă, lipseşte o atare garanţie. S’a vedut caşuri în cari un D. deputat, cetind propuneri pentru nevoile Bisericeştii ale Clerului nu putea da esplicaţiune de tre-I buitoare şi convinge pe ceilalţi. Ei bine, idea nostră este că, câtă vreme Clerul de mir nu va avea în Corpurile legiuitoare representanţii săi, până atunci vorbe de îmbunătăţiri se vor succeda mereu, fără a vedea efecte reale cu caracter practic. Cum că cea ce spunem este adevărat, n’avem decât să ne