Amvonul, 1891 (Anul 1, nr. 1-48)
1891-07-22 / nr. 28
ceşti, când ei fiind întreţinuţi din budgetul Statului, le-ar împărtăşi de pe „ Amvon“ această catedră a Bisericei, care trebue să fie propria şcolă a poporului, învăţaturile, povăţuirile şi mângâerile necesare lui în tote împrejurările vieţei pentru luminarea şi binele lui? Toţi dar, căror le stă la inimă în adevăr fericirea poporului, nu vor putea pretexta că întreţinerea tuturor servitorilor bisericeşti din budgetul Statului, ar avea consecinţă, de a-i face nepăsători de popor şi servili puterea civile, ceea ce ar înstreina pre poporeni de biserică. Mai curând se poate afirma, că în starea de faţă a lucrurilor se văd atari simptome dăunătore şi pentru slujbaşii bisericeşti şi pentru popor. SECERIŞUL. ■ Acum e timpul secerişului. Ziua este mare şi caldurosă, aşa că cultivatorul e înlesnit a aduna ceea ce a semănat. Trecând una din aceste zile ferbinţi ale secerişului, noaptea frumosă şi re-recorosă întinse velul ei peste câmpia liniştită acum de sgomotul seceratorilor, de cântecele şi glumele lor. Una după alta se iviau stelele, care de care mai strălucitore pe bolta cerăscă şi după ele domna nopţii, luna, ce tocmai era plină. La lumina ei lină, ce deşteptă în suflet atâtea gândiri tainice, putuî deosebi cu uşurinţă că lanul întins de grâu pe care mă preumblam în recerea nopţii la aer curat, era mai bine de jumătate secerat, şi grâul legat în snopi, dar încă nu aşedat în clăi. Toţi snopii sta culcaţi pe mirişte. Trecui printre ei pe o cărare tot înainte, cugetând la comorile ce ascunde in sinul sau pământul iubitei mele ţări, până ce dădui de grâul nesecerat ce sta înaintea mea drept ca un părete. Unele spice se ridicau mai sus decât altele. Rupsei câteva şi lucrul de mirare, când le frecă în mâni spicele cele ce stau drept in sus erau mai mult seci, pe când cele mai plecate erau pline de bobe copte şi grele. Pe când eu reflectam asupra acestei deosebiri, ce se vede adese şi între omeni, un snop in apropiere de mine se ridică şi strigă spre lanul săcerat: «Hai să aducem Domnului mulţumire pentru săceriş sub cerul liniştit al nopţii». De-odatâ toţi snopii se ridicară cu sgomot în câtea fui uimit, iar ciocârliele, potârnichile, turturelele şi prepeliţele ce dormitau pe mirişte se deştepta tu sburând în stoluri pe lanul nesecerat incă. 19 FOIŢA „Aii VONULUI“. ii . -'U, AURORA VIEŢEI CREŞTINE. VII. — Urmare. — Ei! dise Lea, Iochim n’a m£l venit de ieri; era cu Ananus când începu furtuna; de atunci sunt forte nelinistită, nu mai știu de trăeşte. 0 Manoel! este singurul frate al tatălui teu. N’ai putea tu să-l scapi, sau cel puţin să te informezi despre densul ce s’a făcut? De cumva este mort, scapă corpul seu de insultele ucigaşilor şi adă’i aici, ca să mai vei odită pre acel ce l’am iubit aşa de mult. Ia cu tin, pre toţi servitorii noştri cari sunt înarmaţi. Ei ’şi dau viaţa pentru a scăpa pre stepânul lor. Placă, te rog, nu mai este timp, şi binecuvântarea unei inimi sdrobite va fi cu tine. Manoel fu adânc mişcat de durerea mătuşei sale şi de primejdia în care se găsea unchiul său. Îi reţiuse casa lui Ananus înconjurată de zelatori şi ştiea bine, dl Ioachim nu va fi cruţat de dânşii. Nu îndrăzi însă să spue Lie temerile sale; dar făcu ceea ce-i cerea ea şi însoţit de servitori, afară de doi sau trei pe care-i puse la portă, plecă. Absenţa sa fu lungă; LeeI se părea nesfârşită şi însoţită de Antonia alergă pe terasă, crecjând că-l va vedea venind. Audind paşi privea cu îngrijire spre stradă. Dar era o grupă de femei şi copii uit cărţi de hoţi, cari ameninţari, cu săbiile lor pline de sânge. Leea şi Antonia se ascunseră de groză. Ele nu vecrură măcelul, dar strigătele şi plângerile, cari se audiră îndată le încredinţară că moartea este aproape de ele. Barbarii întorcându se voiau să intre în curtea lui Ioachim şi loveau cu săbiile în poftă, dar era destul de tare pentru ca să se împotrivească la loviturile lor şi ei singuri erau obosiţi de atâta măcel. Ei se retraseră şi locuitorii îi aveuiră când se pogorau pe stradă cântând cântece obscene. Cu toate acestea Manoel și servitorii sei înarmați se grăbeau a ajunge la casa lui Ananus. Casele erau gole