Analele Universităţii din Timișoara - Ştiinţe Filologice, 1973 (Anul 11)

190 VICTOR IANCU da­t de semnificația evenimentelor istorice care au culminat cu anii revoluției 1848—49. Vom încerca deci să analizăm, în această lumină, însemnătatea sa, urmărind strînsa legătură între viața, faptele și opera marelui poet. Petöfi Sándor s-a născut la 1 ianuarie 1823 la Kiskörös, pe pusta maghiară. Tatăl său, Petrivics István, de origine mai îndepărtată sîrbă, asimilat întru totul mentalității maghiare, era pe acea vreme un măcelar înstărit, încît fiul, manifestînd din fragedă copilărie multă vioiciune și inteligență, a putut fi trimis și la învățătură mai înaltă. De mic copil a fost deprins cu schimbarea mediului, căci încă în acești ani părinții săi s-au strămutat din locul de naștere al poetului la Félegyháza, unde și-a petrecut Petöfi cea mai mare parte a copi­lăriei. Și de aici au plecat nu peste mult timp, tatăl său abandonîndu-și meseria pentru a lua în arendă o mică proprietate într-o altă localitate, la Szabadszállás, unde s-a îndeletnicit și cu cîrciumăritul. Dar norocul îl părăsește în curînd și, după ani de belșug, îi copleșesc grijile materiale care amenință și educația fiului. După scurte popasuri în diferite localități, la 15 ani Petöfi Sándor trebuie să facă cunoștință cu privațiunile aspre ale vieții pentru a-și putea continua învă­țătura. Astfel ajunge la Schemnitz, în Ungaria de Nord, unde ca școlar, altădată atît de sîrguincios, este cuprins dintr-o dată de plictiseală pentru studiu, mani­­festîndu-se primele semne ale unei neliniști ce anunță spiritul său revoluționar de mai tîrziu. încă în acest vechi oraș minier Petőfi devine un vizitator credin­cios al teatrului german, spre nemulțumirea gazdei și — bineînțeles — mîhnirea tatălui, care nu-i bănuiește proporțiile talentului. Mirajul celebrității îl îndeamnă din depărtare și visuri fierbinți încep să-i frămînte sufletul. Părăsește subit școala, plecînd pe jos la Pesta. Cu acest drum începe șirul lung al pregătinărilor sale, care deocamdată îl poartă la Teatrul Național din capitala Ungariei, unde trebuie să se mulțumească cu situația subalternă de băiat de serviciu al artiștilor, cărora desigur nici nu îndrăznea să le mărturisească visurile sale. Și aici cîtă asemănarea între viața lui și a lui Eminescu al nostru ! ... Dar nici la Pesta nu petrece mult timp, ci pleacă în curînd la o rudă din provincie, care neprimindu-l bine, se hotărăște, decepționat, să intre în rîndu­­rile armatei. Astfel ajunge cu regimentul la Sopron, în Ungaria de Vest, apoi la Graz, în Austria, și în capitala Croației, la Zagreb, îmbolnăvindu-se grav, este concediat din oștire la 18 ani. Acum ia hotărîrea de a-și relua studiile întrerupte și, după o scurtă pribegie, se înscrie la vestitul colegiu protestant de la Papa, în Ungaria de Vest, unde cu oarecare greutate izbutește să promoveze o clasă, dar nu să și termine cursul secundar, în schimb desfășoară aici o febrilă activi­tate, în cadrul societății de lectură a colegiului, unde se împrietenește printre alții și cu marele romancier de mai tîrziu Jókai Mór, care va fi unul din colabo­ratorii săi apropiați din anii premergători revoluției, în acest cerc se afirmă din plin talentul său, făcînd astfel un pas hotărît spre gloria cu atîta ardoare visată, într-adevăr, acum apare prima sa poezie în revista Atheneum, cea mai presti­gioasă publicație a epocii. Cum părinții nu-l mai pot ajuta, din pricina paupe­rizării lor totale, își încearcă norocul din nou în teatru, intrînd într-o trupă ambulantă. Joacă în diferite orașe mai mari ale Ungariei, ca Székesfehérvár (Alba Regia), Kecskemet, Pozsony și Debrețin, și dacă în toată perioada aceasta nu izbutește să se impună ca actor, datorită timbrului vocii sale și a

Next