Apărarea Patriei, martie 1953 (Anul 9, nr. 50-77)
1953-03-01 / nr. 50
2 APĂRAREA PATRIEI Duminică 1 Martie 1953 Nr. 50 (2045) .-7—y. ■ ......................................................................■im —ii ■■■nwMMBwnMrminmnlliî i———wiwi——w—b—hm»———wb—Mi———ii m i uimi IIH■IP■I <pii iiiwm iiniiiiiiiiimii'i M iii iii him I il 11 ii îmbuib iii hh mi IH i'imiim ■ imymfnnUMWBMMM Despre consiliile de onoare Mare și plină de răspundere este sarcina încredințată de partid și de guvern ofițerilor Forțelor noastre Armate. Ei sunt chemați să pregătească luptători hotărîți și iscusiți, capabili să apere independența și suveranitatea patriei noastre scumpe, să apere cuceririle revoluționare ale oamenilor muncii și pacea, împotriva imperialiștilor americani și englezi și slugilor lor de teama bandei de spioni și asasini de la Belgrad. Mândri de misiunea încredințată de partid și guvern, ofițerii Armatei noastre Populare luptă neobosit pentru ridicarea stării de pregătire de luptă a subunităților și unităților, dovedind prin succesele ce le obțin zi de zi în instruirea și educarea ostașilor, dragostea lor fierbinte față de patrie și poporul muncitor, devotamentul lor nețărmurit față de Partidul Muncitoresc Român și Guvernul R. P R. Ofițerii Armatei noastre Populare, crescuți și educați de partid după modelul ofițerilor glorioasei Armate Sovietice, sunt caracterizați de o înaltă principialitate și ținută morală, de o comportare exemplară în serviciu și în afara serviciului. Oamenii muncii privesc cu dragoste și încredere Forțele noastre Armate. Ei văd în ofițerii armatei, comandanți de tip nou, legați cu trup și suflet de cauza măreață a clasei muncitoare, purtători ai celor mai frumoase tradiții de luptă ale poporului nostru muncitor. Ca de la cer la pământ se deosebesc ofițerii Armatei noastre Populare de ofițerii armatelor imperialiste. Faptele săvârșite de ofițerii yankei în țările marshallizate, crimele săvârșite de mercenarii dolarului în Coreea, fac să crească și mai mult împotriva lor ura popoarelor dornice de pace, demască și mai mult fața hidoasă a imperialismului. Ofițerii armatei noastre țin ca lumina ochilor la onoarea și demnitatea lor, la înaltul titlu de ofițer de tip nou. Comandanții, locțiitorii politici, organizațiile de partid și atemiste desvoltă la ofițeri înalte calități morale, cum sunt modestia, sinceritatea și cinstea, combativitatea și dârzenia, dragostea față de poporul muncitor și ura păcată față de dușmanii interni și neîmexterni ai Republicii noastre Populare. Unul dintre mijloacele importante ca stau la îndemâna comandanților și locțiitorilor politici pentru educarea ofițerilor în spiritul moralei noi, comuniste, îl constitue consiliile de Onoare. Potrivit Regulamentului Disciplinar și Instrucțiunilor în vigoare, consiliile de onoare au menirea de a ajuta pe ofițeri să-și însușească conținutul nou al onoarei și demnității militare, de a preîntâmpina abaterile de la principiile moralei proletare și, în sfârșit, de a judeca și sancționa pe ofițerii care săvârșesc abateri incompatibile cu titlul și uniforma de ofițer. Consiliile de onoare care și-au înțeles pe deplin rolul lor contribue la educarea politico-morală a ofițerilor, prevenirea abaterilor de la regulile moralalei clasei muncitoare, la întărirea continuă a ordinei și disciplinei militare. Acest lucru nu se poate spune pe deplin despre consiliul de onoare din unitatea noastră. Cu prilejul alegerii consiliului de onoare actual, membrii săi și-au luat în fața ofițerilor angajamente frumoase. Era vorba atunci de întocmirea unui plan de muncă, deținerea unor referate despre morala proletară, despre onoarea și demnitatea de ofițer al Forțelor noastre Armate, de prelucrarea diferitelor abateri care știrbesc demnitatea de ofițer, etc. Dar angajamentele au rămas angajamente, consemnate doar în procesul verbal. De atunci și până în prezent, consiliul de onoare al ofițerilor inferiori din unitatea noastră, sau mai bine zis președintele lui, a ținut cu ofițerii o singură adunare în care s’au prelucrat unele abateri săvârșite de unii ofițeri în viața lor particulară. In această perioadă — de la alegerea consiliului și până în prezent — se poate spune că atenția consiliului de onoare a fost îndreptată spre completarea locurilor vacante în cadrul său și deloc în spre activitatea practică în rândul ofițerilor. Slaba activitate politico-educativă a consiliului de onoare se datorește faptului că el nu și-a întocmit un plan de muncă, nu a lucrat în colectiv, membrii săi nu au avut sarcini concrete. De altfel, ei nu au fost nici sprijiniți în această privință de factorii de răspundere din unitate. De asemenea, organizația de partid nu a activizat pe membrii de partid care fac parte din consiliul de onoare, nu i-a îndrumat spre munca practică. Este drept că până în ultimul timp, consiliul nu a primit niciun caz spre judecare, dar acest lucru nu poate justifica slaba sa activitate. In unitate au fost abateri de la disciplina și ordinea militară ca : întârzieri repetate de la program, manifestări de familiarism, executarea cu întârziere a ordinelor. Toate aceste abateri puteau face obiectul unei prelucrări din partea unui membru al consiliului de onoare, lucru ce ar fi ajutat pe comandant în întărirea disciplinei militare în unitatea noastră. Pentru întărirea continuă a ordinei și disciplinei militare, pentru păstrarea neștirbită a onoarei și demnității de ofițer al Armatei noastre Populare, consiliul de onoare al unității noastre trebue să-și ridice activitatea la nivelul cerințelor ce stau în fața lui. Numai astfel va putea să devină un mijloc important de educație politico-morală a ofițerilor. Locotenent-major GHEORGHE PALADE PE URMA MATERIALELOR PUBLICATE „Să ne însușim cu perseverență măreața învățătură marxist-leninistă“ în articolul 1 de fond publicat în ziarul „Apărarea Patriei“ nr. 2012 din 22 ianuarie 1953, intitulat „Să ne însușim cu perseverență măreața învățătură marxist-leninistă“, ofițerul Rângheanu Constantin a fost criticat pentru că nu a asigurat lecțiilor și seminariilor un înalt conținut politic și ideologic, rămânând el însuși în urma cu studiul. In urma criticii făcute, ofițerul Răngheanu Constantin a adresat ziarului nostru o scrisoare în care arată că și-a însușit critica făcută prin ziar. El mulțumește ziarului pentru ajutorul pe care i l-a acordat în vederea lichidării lipsurilor semnalate, angajându-se totodată să dea o atenție deosebită pregătirii sale personale, pentru ca astfel să fie exemplu și pentru ceilalți ofițeri în studiul individual. Superficialitate în munca (De la corespondentul nostru). Una din sarcinile principale pe care conducerea armatei le pune în fața conducătorilor de lecții politice este aceea de a face educația ostășească a militarilor. Acest lucru nu l-a înțeles însă și ofițerul Anton Ioan, care este conducător al unei grupe de lecții politice. Ofițerul Anton Ioan nu vine destul de pregătit în fața militarilor. Astfel, la lecția cu tema „Armata R. P. R. stă de strajă păcii și securității patriei noastre“, el s-a pregătit superficial, nestudiind materialul bibliografic indicat, mulțumindu-se să copieze lecția de la un alt ofițer. Ofițerul Anton loan a primit ajutor din partea comandantului pentru a-și lichida lipsurile, însă el nu a folosit acest ajutor, complăcându-se în această situație. Delăsarea în muncă a ofițerului Anton loan se datorește și organizației de partid, care nu l-a ajutat suficient în ceea ce privește ridicarea nivelului său politic și ideologie. FOILETON Cu Moș Gerilă la ștrand Toți copiii silitori din țara noastră au primit daruri la începutul acestui an de la Moș Gerilă. Cine nu înțelege oare bucuria și emoția care i-a stăpânit în clipa când Moșul le-a dăruit jucăria ? Așa s’a întâmplat în toate garnizoanele noastre, în afară de unitatea care l-a avut pe Moș Gerilă în persoana locotenentului Pârvu Gheorghe. Nu cumva să vă închipuiți că vinovați ar fi copiii. Ba, din contră, ei au fost foarte cuminți, foarte silitori ,și au așteptat cu mândrie, încredere și nerăbdare răsplata lui Moș Gerilă. Au așteptat cu ochii ațintiți la pomul de iarnă sosirea lui Moș Gerilă. Și-au lipit năsucurile mici de ferestre și au privit îndelung, așteptând să zărească prin noianul zăpezilor pe moșul călător. Au întrebat, pierzându-și răbdarea : — Tată, cine l-a ascuns pe Moș Gerilă? Unii mai mărișori au îndrăznit cu timiditate . Tată, am auzit la radio că în unele fabrici, unde părinții sunt stahanoviști, Moș Gerilă a venit mai repede cu o lună sau două... Ce s’a întâmplat Insă aci cu Moș Gerilă, sau mai bine zis cu locotenentul Pârvu ? Darurile au fost pregătite pentru fiecare copilaș în parte, ba, putem spune că au fost demult împachetate în plicuri mari, fiecare plic purtând numele copilașului pe el. Dar locotenentul Pârvu a depozitat în biroul său toate darurile pregătite cu migală pentru copilași, și.. în birou au rămas. O să vă închipuiți, cumva, vreun Moș Gerilă econom ? Da’ de unde... Mai degrabă un Moș Gerilă uituc și neglijent în îndeplinirea sarcinilor sale amiale Nimeni n’a putut afla cauza acestei neglijențe vinovate. Unii susțin că Moș Gerilă s’ar fi încâlcit prin parafele și ștampilele de la administrație și că n’ar fi avut bon regulamentar de distribuirea jucăriilor... Alții fac zeci și zeci de alte presupuneri. Adevărul însă rămâne de netăgăduit : pachetele cu jucării se mai află și acum în biroul locotenentului Pârvu. Pachetele sunt mutate din colț în colț în zilele rare când se face curățenie. E drept că acum plantoanele și cei care fac curățenie au început binișor să se joace cu automobilele micuțe, cu cerculețele, cu elefantul de pâslă, cu păpușa care dă ochii peste cap, cu mufunache din hârtie colorată, cu multe alte jucării asemănătoare. Astfel, cancelaria locotenentului Pârvu a început, încetul cu încetul, să prindă viață, să devină animată și să fie vizitată de toți doritorii jocurilor copilărești. Dacă vrei, bunăoară, să cauți un dosar în sertarul biroului, dai de un cățeluș de gumă care te stropește cu apă dacă-l cuprinzi în degete. Dacă vrei să cauți în dulapul arhivei, dai peste o broscuță prevăzută cu arc metalic, care îți sare entuziastă drept în față. Cei care trec prin cameră, din pură curiozitate, mai scormonesc pe ta rentele automobilului, pe la arcul broscuței, așa că în curând jucăriile vor fi trecute la reformă, însoțite de proces verbal în regulă, iscălit și para-iscălit chiar de Moș Gerilă în persoană... Aceasta în cazul când locotenentul Pârvu nu s'e hotărî ca prin lunile Mai sau Iulie să îmbrace șuba groasă și barba lui Moș Gerilă și să împartă micuților ce li se cuvine, de data aceasta în jurul unui „pom Sau s’ar putea ca sărbătorirea de... vară", „pomului de vară" să aibă loc la ștrand, copiii în acest timp fugând înghețată, iar Moș Gerilă să apară în costum de baie din mijlocul valurilor, deoarece aflăm că locotenentul Pârvu ar fi și un bun înotător. Dar, să nu vă închipuiți că Moș Gerilă al nostru nu ar avea sensibilitate, că nu ar avea simțul dreptății. Odată, s’a întârziat în unitate cu câteva ore plătirea soldelor. Cine credeți că a fost primul care a protestat la această întârziere ? Da, ați ghicit, a fost chiar locotenentul Pârvu • — Cum se poate să mai așteptăm trei sau patru ore ?... E o neglijență nemaipomenită... Dar cineva din apropiere, martor la această scenă, a căutat binvoitor să explice : — Nu sunt multe câteva ore... Bunăoară, copilul meu așteaptă de câteva luni jucăriile de la pomul de iarnă... Și să vedeți cum întreabă : „Tăticule, de ce oare n’a venit Moș Gerilă anul acesta in unitatea noastră ?...’’ Ce să vă mai spunem, pentru prima oară a înghețat și Moș Gerilă, în persoana locotenentului Pârvu Gheorghe, astfel că, poate, până la 1 Ianuarie 1954 își vor primi și copiii cadourile meritate. Maior NICOLAE TĂUTU Hrană variată și de cât mai bună calitate In unitatea noastră se pune un accent deosebit pe întocmirea judicioasă a tabelului săptămânal de repartiție a alimentelor. Iată cum se procedează practic la întocmirea acestui tabel : La sfârșitul fiecărei săptămâni se întrunesc în ședință locțiitorul pentru aprovizionări, medicul unității, șeful serviciului aprovizionărilor și instructorul bucătar. Aceștia fac mai întâi o privire critică asupra felului cum s-a preparat hrana efectivului în cursul săptămânii precedente. Cu acest prilej se iau în discuție mai multe probleme. In primul rând se constată dacă în alimentația militarilor s'au respectat întocmai meniturile din tabelul săptămânal, iar dacă nu s'au respectat se analizează cauzele care au contribuit la aceasta, pentru a se lua măsuri împotriva repetării aceleeași defecțiuni. Se ține seama și de felul cum au primit ostașii alimentația din acea săptămână și dacă sunt propuneri din partea lor pentru Îmbunătățirea hranei. Sugestiile militarilor se analizează și: În măsura posibilităților, se ține seamă de ele. De asemenea, se iau în discuție propunerile instructorului bucătar și ale celorlalți membri ai colectivului care alcătuește tabelul săptămânal, cu privire la experimentarea de noi feluri de mâncare și la îmbunătățirea preparării mâncărurilor existente, după îndrumările „Manualului alimentației în Forțele Armate ale R. P. R.“. La întocmirea tabelului de repartiția alimentelor se ține seamă în mod deosebit de programul pregătirii de luptă al efectivului pentru săptămâna următoare. In funcție de acest program se alcătuește viitorul tabel săptămânal. Dacă în cursul săptămânii sunt prevăzute aplicații sau teme de instrucție care cer din partea militarilor eforturi mari și prelungite, în tabelul săptămânal de repartiție a alimentelor se prevede în meniul acelor zile alimente cu o putere calorică și cu o cantitate de hidrocarbonate mai mare. Cunoscând compoziția produselor alimentare din tabelele „Manualului alimentației în Forțele Armate ale R. P. R.“, noi putem stabili ușor care sunt felurile de mâncare potrivite pentru acele zile de instrucție. După ce tabelul săptămânal de repartiție a alimentelor a fost întocmit, el este supus aprobării comandantului unității și numai atunci el devine lege pentru tot personalul blocului alimentar,cu răspunderi pe linia preparării hranei ostașilor. Medicul șef al unității, ofițerul Ceaușescu Anton, precum și ceilalți militari direct răspunzători pentru buna hrănire a militarilor, controlează zilnic modul de preparare a mâncărurilor și dacă se respectă întocmai meniurile zilnice întocmite. De remarcat este munca depusă de instructorul bucătar, soldatul Spânu Gavril, precum și străduința lui de a pregăti tot mai bine hrană pentru efectivul unității. La începutul iernii noi am luat inițiativa formării unei sere pentru verdețuri. De aici, bucătarul își procură zilnic verdețurile necesare pentru îmbunătățirea mâncării, a gustului ei. Trebue spus că succesele noastre se datorase în cea mai mare măsură organizației de partid și organizației utemiste, care duc o intensă muncă politică cu întreg personalul blocului alimentar. In adunările organizației de partid și în acelea ale organizației utemiste se desbate foarte des problema grijii față de traiul militarilor, sub toate aspectele, întocmirea tabelului săptămânal de repartiție a alimentelor pentru efectiv are o deosebită însemnătate. întocmit corect, el asigură o alimentație științifică a militarilor, ceea ce contribue în mod direct la buna lor pregătire de luptă și pregătire politică Căpitan EUGEN DUPONT Prima scrisoare S’a născut în comuna Pogoanele, regiunea Ploești. Pe taică-său și pe maică-sa abia îi mai ține minte , s’au stins cu zile din cauza asupririi și a lipsurilor. In urma lor cei patru copii au rămas pe drumuri și pentru a nu muri de foame n’au avut decât o cale să intre slugi la cei avuți. Așa au început greutățile vieții băiatului Bejleacă Alexandru, ajuns astăzi mândru soldat al Armatei noastre Populare, întâi a intrat argat la curtea boierului Nicolae Anghel. Acolo, a îndurat prima dată batjocura exploatării și tot acolo s’a încovoiat pentru prima dată spinarea micului argat sub harapnicul vechilului Turtoi. Sunt multe zile triste da care soldatul Berleacă își amintește bine, dar una din ele i-a rămas cel mai adânc întipărită în minte. Intr’o vară a fost pus să păzească la harburăria boierului. Odată, așezat în iarbă la pândă, i-a furat somnul. Un stol de ciori a coborît din înălțimi și a spart cu ciocurile câțiva harbuzi. Din somnul în care căzuse, copilul a fost trezit de răcnetele vechilului venit în grabă, călare. După ce l-a luat în pieptul calului, l-a lovit cu coada furcii până ce l-a lăsat amețit în iarba hatului harbuzăriei. In noaptea următoare a fugit dela boier. A stat câteva zile pe unde a putut și apoi, ca să aibă cu ce-și potoli foamea, a intrat în slujbă la chiaburul Anghel Marinache. Dar nici aici nu era mai bine decât la boier, pe lângă că argățea la chiabur, mai făcea și treaba care se cerea la casa lui Cristache, învățătorul, deoarece îi venise vremea de școală. In loc să-l lase la lecțiit, învățătorul îl trimitea să-i adape vitele și să se îngrijească de treburile mărunte ale casei. De toate lucrurile acestea era scutit doar la sfârșitul anului școlar, când se ținea examenul și când, pentru „incapacitate“, micul școlar era lăsat repetent. Școala a durat vreo 2 ani de zile și în acești doi ani micul argat a învățat doar să-și sgârie cu creionul de piatră pe tăbliță numele, cu litere de tipar desenate cu multă migală în ceasurile de răgaz, după modelul alfabetului dela sfârșitul abecedarului. In timpul celor doi ani de școală, copilul se mai mărise și era numai bun pentru treburile câmpului. Era nevoie de brațe de muncă pentru seceratul grâului de pe moșia boierească și pentru alte multe treburi. De la chiaburul Marinache, flăcărașul a fost adus din nou slugă la conac. Cât despre școală, după socoteala stăpânilor, băiatul nu mai avea nevoie de ea. Astfel, școala a rămas uitată, odată cu abecedarul și cu tăblița de ardezie. Peste cele câteva litere din alfabet pe care școlarul învățase să le deseneze pentru a-și scrie numele și a așternut uitarea: una câte una ele se desprindeau din mintea lui, așa cum se desprind toamna frunzele de pe ramuri, încet-încet, și se pierd una după alta pe pământ. „Ca să tragi la coasă sau ca să cari snopii cu spinarea dela clăi la căruțe, nu-ți trebue carte, spunea Cristache învățătorul. Nici taică-tău, și nici neamurile tale mai bătrâne nu au știut să citească și să scrie. Pentru ce te-ai găsi tu mai deștept să le calci obiceiurile ? invețe cei care-s feciori de oameni deștepți și gospodari. Palmele tale nu-s făcute pentru condei“. Și într’adevăr, palmele lui n’aveau să mai pună mâna pe condei până târziu de tot, când a ajuns mare și voinic, după trecerea multor ani. In anul 1945 puterea populară a alungat din cuibul său de huzur din comuna Pogoanele pe moșierul Nicolae Anghel. Plugurile țăranilor muncitori au mușcat adânc din brazda moșiei lui. Brațele vânjoase ale fostului argat Bejleacă au prins să lucreze cu mai multă tărie și cu mai mult spor. Clasa muncitoare, în frunte cu partidul, a slobozit la viață liberă și roditoare pe truditorii din Pogoanele, așa cum a slobozit pe cei din întreaga țară. Intr’una din zilele anului 1951, pe tânărul Berleacă l-au condus la gară cele două surori ale sale. Pleca să-și satisfacă stagiul militar. Când a pornit trenul, tânărul scos capul pe geam și a lăsat în urmă căatre surori o fluturare de mână. Drept răspuns, sora cea mare a vânturat către el năframa albă cu flori și a strigat mai tare decât gălăgia peronului : Iți dorim serviciu ușor. Sandule !... nu uita să... Flăcăul n’a mai auzit, din cauza sgomotului trenului, sfârșitul cuvintelor surorii sale și nici nu i-a mai putut observa pleoapele ochilor peste care năpădiseră două lacrimi mari ca două picături de rouă. Sora a vrut să-l roage să le scrie, dar o amintire grea ca o povară uriașă i-a venit în minte și i-a închis gura când a vrut să pronunțe ultimul cuvânt . Sandu nu le putea scrie pentru că nu știa să-și aștearnă gândurile pe hârtie. Retras de la geam, în compartiment, pe flăcău i-a furat veselia tovarășilor, glumele lor și muzica acordeonului peste ale cărui clape un tânăr mărunt și oacheș își purta cu rapiditate degetele. Au urmat primirea prietenească pe care i-au făcut-o tovarășii, ofițeri și soldați, la coborîrea din tren în orășelul acela frumos de munte, apoi primele zile îmbrăcat în hainele noi militare și, în sfârșit, diminețile acelea în care, într’o ordine perfectă, soldatul Berleacă mergea împreună cu subunitatea la instrucție. Ii plăcea atât de mult noua viață, ordonată, cu program precis, îl atrăgeau atât de mult serile acelea petrecute la club și glumele tovarășilor, încât pentru o bună bucată de timp a uitat de casă și de surori. Și cum să nu fii fericit când te simți atât de bine, când comandantul stă atât de tovărășește de vorbă cu sine după program, și filmele pe care le vezi Sâmbăta la cinematograf sunt atât de frumoase ! După un timp, într’o seară, locțiitorul politic l-a găsit la club uitându-se într’un album cu fotografii colorate înfățișând imagini din U.R.S.S., decupate din reviste. Atât era de concentrat cu privirea în paginile albumului, încât nu observase sosirea locțiitorului politic. Acesta a stat de vorbă cu el și printre altele l-a întrebat dacă are vești de acasă. Intr’adevăr, de vre-o două zile soldatul Berleacă primise o scrisoare de la cei de acasă, dar nu le răspunsese. Acum și-a adus aminte de scrisoare și parcă i s-au răscolit amintirile. Ar fi vrut să transmită surorilor sale bucuria care-i umplea sufletul de când era mlitar și să le mai întrebe de noutăți de pe acasă, dar cum să facă aceasta ? Trebuia să le scrie o scrisoare, și acest lucru nu era în puterile lui. Intr’o zi i-a venit în minte să roage pe cineva să scrie un plic celor de acasă ca din partea lui. Cu ideia aceasta a plecat la cantina unității. Acolo mai erau vreo treipatru militari. După ce au cumpărat câte ceva, fiecare din ei a cerut câte două cărți poștale și câte un plic. Berbeacă a cerut și el două cărți poștale și a plecat cu ele pentru a ruga pe comandantul său de grupă să scrie din partea lui celor de acasă. Dar pe drum a părăsit ideia. Cum să roage pe cineva să scrie ca pentru «rl? Și apoi cum să spue altuia tot ceea ce simte el, mai ales că voia s'o întrebe pe soră-sa dacă s'a întâlnit cu Maria ? Parcă-i era rușine să afle comandantul de grupă gândurile lui pentru fată. Cu cărțile poștale în mână, s'a îndreptat spre dormitor și le-a închis în cufăr. De acolo a plecat în curte, hotărît să uite gândurile care-l chinuiau. Dar nici nu a apucat să coboare treptele clădirii și ele l-au cuprins din nou. Dorința de a scrie celor de acasă, de a le comunica bucuriile, impresiile lui deosebite din armată, dorul de Maria, i-au năvălit din nou în suflet. Simțea ca o sete grozavă, ca o sete din acelea care-1 cuprindeau vara, cu ani în urmă, la cosit sau la secerat pe moșia boierului: „Ce bine ar fi să pot scrie acum, se gândea soldatul ! Aș prinde condeiul în mână, l-aș ține strâns și aș scrie cu el totul, până mi-aș răcori sufletul, așa cum mi-l răcoream cu o cană plină de apă de izvor, atunci când însetam la muncă“. Nu putea face însă nimic. Odată cu aceste gânduri îl cuprindea o ură fără margini față de acei care-l împiedicaseră să învețe când era copil. Când a ajuns în curte, soldatul Berleacă s-a întâlnit cu comandantul grupă. Acesta, văzându-l întunecat, l-a întredebat ce are. Prins la strâmtoare, soldatul i-a mărturisit totul. După ce i-a spus, s-a simțit parcă ușurat de o povară și peste câteva minute se găsea la o masă din club, împreună cu comandantul de grupă, care așternea pe o carte poștală adusă în fugă din dormitor, toate gândurile care zăboviseră în sufletul soldatului., Peste câteva zile soldatului Berleacă i-a venit o scrisoare de acasă cu vești de la surori și cu gânduri bune de la Maria. Bucuria i-a fost nemărginită, mai mare decât putea să-i încapă în suflet. Și alături de această bucurie, alta și mai mare , a fost inscris la cursurile școlii de alfabetizare care începeau în unitate. Prima lecție se anunțase peste trei zile și soldatul nu mai putea să aștepte. Timpul i se părea că înaintează cu pași de melc. După amiaza aceea de nerăbdare n’o va uita niciodată, cum nu va uita niciodată multe zile din viața lui. După ce s’au adunat toți ostașii neștiutori de carte în sala clubului, le-a vorbit comandantul și locțiitorul politisc. La urmă s’a înscris la cuvânt, printre alții și soldatul Berleacă. Emoția care-i stăpânea de cele mai multe ori îi dispăruse. In cuvinte scurte el și-a mărturisit bucuria și și-a exprimat hotărîrea de a învăța cât îl vor ajuta puterile la școala de alfabetizare. După aceasta, într-o sală cu bănci și cu tablă, a început prima lecție. Berleacă s’a văzut din nou școlar, cu caiete, cu cărți și cu creionul în mână, așa cum fusese pentru puțin timp cu mulți ani în urmă. Numai că acum în fața lui nu mai era Cristache, învățătorul care-l trimitea la treabă în loc să-l lase să învețe, și mâinile lui voinice erau parcă mai hotărîte să mânuiască creionul. Vremea „învățătorului“ Cristache apusese pentru totdeauna. Drept călăuză, în drumul pe care-l avea de străbătut pentru cunoașterea slovelor, soldatul Berleacă avea un militar tot ca el, ostaș al Armatei Populare, în care a cunoscut bucuria luminii. Au urmat lecții după lecții și, la fiecare, Berleacă se trudea să învețe cât mai bine. Cele câteva litere pe care le învățase cu mult în urmă i s’au întipărit acum cu putere în minte, încât nu puteau să se mai deslipească niciodată, și alături de ele altele și altele. Cu fiecare literă învățată simțea că dă, parcă, un pumn sdravăn, ca al lui, sănătos și voinic, în ceafal vechilului Turtoi sau în pieptul chiaburului Anghel Marinache. Și după mai multe luni de zile, într’o după amiază tot ca aceea când privea fotografiile colorate din album, locțiitorul politic l-a găsit pe soldatul Berleacă așezat la aceeași masă dintr-un colț al clubului. Aplecat deasupra mesei, el rotunjea încet, cu multă grijă — ținând strâns în mână un creion negru — niște semne pe un cartonaș dreptunghiular și galben , scria cu mâna lui prima carte poștală acasă. Locotenent major D. LAZAR Informații U.T.M. Pentru îmbunătățirea continuă a muncii de organizație în unitatea unde lucrează ofițerul Socea Ioan, activitatea organizației U.T.M. este condusă cu multă pricepere în scopul ridicării continue a rolului de frunte al atemiștilor. Periodic se analizează rezultatele obținute, se popularizează metodele bune folosite în muncă și se critică aspru greșelile și delăsările în muncă. Ca urmare a acestei practici, tot mai mulți sunt atemiștii fruntași în pregătirea de luptă și pregătirea politică, în întărirea disciplinei și a ordinei regulamentare. Mulți dintre utemiști, ca de exemplu sergentul Vlad Nicolae, caporal Barcă Mircea și alții, au fost distinși cu semnul onorific „tanchist de frunte“. Pe lângă părțile pozitive s-au semnalat însă în ultima perioadă și o serie de lipsuri, care constau în aceea că nu pentru toți utemiștii problema disciplinei militare constituia o preocupare permanentă. De asemenea, o parte din utemiști, printre care unii ofițeri utemiști, au manifestat nepăsare față de participarea regulată la viața de organizație, față de sarcinile de organizație. Organul politic, analizând lipsurile și cauzele lor, a hotărît să organizeze o ședință cu toate organele de conducere U.T.M., la care au fost invitați și comandanții și locțiitorii lor politici. La această ședință s-a făcut un schimb de experiență asupra metodelor bune de muncă ale unor organizații și s'au indicat măsuri concrete pentru lichidarea lipsurilor semnalate. * * O prezentat parte din organele de conducere au rapoarte în care au arătat modul cum au muncit, metodele pe care le-au folosit în sprijinirea pregătirii de luptă și pregătirii politice a militarilor. Sergentul Hâncu Aurel, secretar al unei organizații de bază, vorbind despre munca utemiștilor in sprijinirea pregătirii de luptă, a arătat că biroul utemist trasează zilnic sarcini utemiștilor pentru asigurarea materială a instrucției Pentru problemele ce nu se însușesc temeinic în orele de instrucție, biroul utemist inițiază studierea lor în cadrul orelor de club. Caporalul Filimon Ioan a arătat că în scopul combaterii și prevenirii abaterilor disciplinare, biroul utemist se îngrijește să se publice cu regularitate diferite articole și caricaturi prin care sunt criticați utemiștii care au abateri. Cu mult cifraj întrebuințează arma criticii și autocriticii și biroul utemist al cărui secretar este sergentul Rădulescu Constantin. Astfel, ofițerul Fercu Constantin nu participa la adunările organizației și manifesta multă nepăsare față de sarcinile pe care le primea. Biroul atemist a chemat pe ofițer și l-a criticat pentru lipsurile lui. Recunoscându-și lipsurile, ofițerul Fercu Constantin și-a schimbat atitudinea, iar astăzi el este unul din cei mai buni utemiști din discuțiile ce au avut loc la această ședință, a reieșit că mai sunt încă utemiști care au o atitudine complet greșită față de sarcinile de organizație. Astfel, ofițerul Iliescu Ioan, fiind membru în biroul unei organizații, a primit ca sarcină să întocmească un raport pentru adunarea generală. Ofițerul Iliescu Ioan a pregătit superficial raportul, nedocumentat. Ca urmare a acestui fapt, nici proiectul de hotărîre nu a cuprins sarcini concrete, iar adunarea nu și-a atins scopul propus. Ofițerul Iliescu Ioan crede că, având o funcție importantă pe linie de comandă, nu mai este necesar să activeze ca utemist. El consideră că sarcinile de organizație nu sunt obligatorii pentru toți utemiștii, indiferent de grade sau funcții, că pot exista două feluri de discipline, una pentru membrii de rând și alta pentru membrii cu grade și funcții. Această atitudine este complet greșită și dăunează bunului mers al organizației. Aceasta constitue o lipsă serioasă care trebue lichidată de urgență. In activitatea lor, unele organe de conducere întrebuințează unele metode cu totul greșite, străine de spiritul organizației. Astfel, caporalul Prodan Marin, secretarul unei organizații de bază, întrebuințează în munca sa metode de comandă, nu discuții ridică tonul și jignește pe utemiști, se crede atotștiutor și subapreciază pe ceilalți utemiști. Consecința , în această organizație, munca nu se desfășoară în bune condițiuni și ea nu contribue la îmbunătățirea muncii de pregătire de luptă. Organul politic respectiv trebue să ia de urgență măsuri pentru îndreptarea acestor stări de lucruri care dăunează întăririi capacității de luptă a subunității respective. Cauza acestor lipsuri constă în faptul că unii utemiști din organele de conducere sunt lipsiți de spiritul de răspundere personală față de sarcinile încredințate. De la această ședință, organele de conducere U.T.M. au plecat cu multe învățăminte, înarmate cu noi metode de muncă însușite în urma schimbului de experiență ce a avut loc în această ședință, ele sunt hotărîte să lupte activ pentru îmbunătățirea muncii.In urma acestei ședințe, organele de conducere U.T.M. lucrează mai bine, iar comandanții se sprijină mai mult pe organizațiile atemiste. Numărul utemiștilor evidențiați crește zilnic. Locotenent GHEORGHE I. SEMUG Se sprijină în muncă pe organizația utemistă Ajutorul cel mai prețios pe care îl primește ofițerul Badea Dumitru din partea organizației U. T. M. este faptul că utemiștii, îndeplinind sarcinile trasate de organizație, sunt fruntași în pregătirea de luptă și pregătirea politică, mobilizând prin exemplul lor personal întregul efectiv al subunității. Pentru asigurarea rolului de frunte al utemiștilor și pentru a face din organizația utemistă sprijinul său cel mai prețios, comandantul, împreună cu locțiitorul politic, arată de fiecare dată biroului utemist încotro trebue îndreptată activitatea utemiștilor, care sunt problemele cele mai arzătoare ce stau în fața subunității. Astfel, pentru întărirea continuă a disciplinei militare și a vigilenței, pe lângă măsurile luate în calitate de comandant, ofițerul Badea Dumitru a cerut ca și organizația utemistă să pună în centrul preocupărilor munca pentru a desvolta la utemiști spirieitul de răspundere pentru menținerea unei discipline ferme în subunitate. Rezultatul activităților duse de utemiști,— ca de exemplu adunări in care se țin referate în legătură cu disciplina, convorbiri cu teme precise duse de atemiști cu ceilalți militari, articole la gazeta de perete, etc., toate acestea legate fiind de problema disciplinară, — a fost că acestea au dus în mod firesc la îndeplinirea întocmai a măsurilor luate de comandantul subunității. In calitate de comandant — ca și în calitate de utemist — ofițerul Badea Dumitru tine sistematic referate în adunările organizației utemiste despre problemele ce stau în fața subunității. Astfel, în cadrul adunărilor a ținut referate despre întărirea vigilenței și despre sarcinile utemiștilor la instrucția focului. In toate adunările organizației utemiste, raportul cere comandantului îndrumări asupra diferitelor probleme. La aceste adunări, comandantul subunității, participând la discuții, pune în fața utemiștilor sarcini legate de problemele pregătirii de luptă a subunității. Ori de câte ori subunitatea din care face parte ofițerul Badea Dumitru trebue să îndeplinească o misiune grea, comandantul se sfătuește cu locțiitorul politic și cu secretarul organizației atemiste, bazându i-se pe sprijinul acestora, îndeplinirea sarcinilor trasate de comandant organizației atemiste nu a întârziat să se vadă. La prima ședință de tragere, militarii din subunitate au obținut calificativul „bine“ și „foarte bine“. Soldatul Carol Ștefan a obținut maximum de puncte, fiind evidențiat pe M. U., iar pentru calitățile sale deosebite a fost avansat la gradul de soldat fruntaș. Imbunătățindu-și munca cu fiecare zi, sporindu-și exigența fața de ei înșiși, ducând la îndeplinire sarcinile pe care comandantul le pune sistematic în fața organizației, atemiștii sunt un sprijin prețios fn munca pe care o desfășoară zi de zi comandantul subunității. Caporal ALECU BURGHELEA Cum instruesc pe soldații radiotelegrafiști morse Timpul pe care l-am afectat pentru a învăța pe soldați alfabetul morse îi repartizez în proporție de 60 la sută pentru recepția după auz, iar restul de timp, pentru manipulare. In învățarea alfabetului, folosesc metoda auditivă, care dă cele mai bune rezultate, întotdeauna, înainte de a trece la învățarea unor semne noi, repet semnele învățate anterior și constat dacă ele au fost pe deplin însușite. După aceasta, anunț semnul nou pe care trebue să-l învăț, îl scriu corect pe tablă și fac un exercițiu de scriere după dictare, mărind progresiv viteza până la 4-5 grupe pe minut. In timpul dictării, execut un control riguros, folosindu-mă de instructori. Transmit apoi de câteva ori semnul la manipulator și controlez apoi măsura în care a fost însușit. La predarea literelor alfabetului morse, folosesc perechile de semne asemănătoare ca sunet, lucru care îi ajută pe militari să evite confundarea lor. Caut, pe cât e posibil, să micșorez audibilitatea, pentru ca ostașii să fie obișnuiți de la început cu recepționarea semnelor sub o tonalitate de audiție cât mai scăzută. După fiecare text manipulat, îmi notez toate greșelile constatate la ostași în recepționarea literelor asemănătoare ca sunet. Apoi îi arăt fiecăruia literele care le confundă și le transmit la manipulator din nou, punându-i să-mi răspundă prin denumire. O atenție deosebită acord scrierii semnelor de către militari. In această privință urmăresc ca fiecare ostaș să scrie cât mai precis și cât mai clar. Cauz ca de la început să se obișnuiască în scrierea legată a semnelor, iar cifrele să fie întotdeauna de două ori mai mari ca literele. La începerea fiecărei ședințe, controlez dacă toți ostașii au creioanele ascuțite la ambele capete, iar întotdeauna le atrag atenția ca să nu se oprească din scris când pierd o literă sau o cifră, ci să pună în locul ei o linie și să continue recepția. Manipularea a execut totdeauna paralel cu recepția după auz, adică după ce soldații au reușit să recepționeze bine litera respectivă și îi cunosc perfect melodia. In timpul manipulării, urmăresc ca toți soldații să aibă o poziție corectă, iar manipulatorul să fie ținut conform regulamentului, înainte de începerea fiecărei ședințe de manipulare, fac cu ei câteva exerciții de antrenament al încheieturii mâinii. Paralel cu învățarea alfabetului morse, îi învăț pe soldați și cunoașterea stațiilor de radio. In predarea acestor ședințe, caut ca totdeauna să am scheme, planșe, tablă, cretă albă și colorată. Noțiunile mai principale, denumirile regulamentare ale pieselor, le scriu pe tablă. Fiecare soldat își are caietul personal în care își trece aceste noțiuni. In realizarea sălilor de specialitate în care instruesc soldații, un ajutor prețios am primit din partea ofițerului Ghinea Marin, care mi-a pus la dispoziție toate materialele necesare și care mi-a dat sugestii practice în muncă. Organizația de partid din unitate se interesează îndeaproape de progresul ce-l obțin radiotelegrafiștii. Arătându-mi unele lipsuri și metodele de înlăturare, m’a ajutat ca să lichidez imediat cu aceste lipsuri. Folosind metoda pe care am arătat-o, folosindu-mă îndeaproape de îndrumările organizației de partid și cerându-i sfaturi ori de câte ori am nevoie, am reușit ca soldații radiotelegrafiști morse, să recepționeze cu 3-4 grupe pe minut, iar stațiile de radio din dotare să fie cunoscute bine și foarte bine de toți soldații. Locotenent ION MORARESCU