Apărarea Patriei, iulie 1953 (Anul 9, nr. 155-180)

1953-07-02 / nr. 155

2 APĂRAREA PATRIEI IN AJUTORUL MICILOR COMANDANȚI Metode pentru învățarea luptei corp la corp Lupta corp la corp constitue o ramură principală a pregătirei fizice a militari­lor. Scopul învățării el este de a pregăti temeinic pe militari în vederea acțiunilor complet și variate ale luptei apropiate, lupta în tranșee și în șafirurile de comu­nicație . Pe lângă însușirea tehnicii mișcărilor­­ din lupta corp la corp și a tehnicii arun­cării grenadelor, combinate cu trecerea diferitelor obstacole, prin exercițiile de luptă corp la corp se urmărește a se des­­volta și perfecționa la militari, forța, iu­țeala, rezistența, îndemânarea, coordona­rea generală a mișcărilor, voința de a în­vinge, curajul, încrederea în forțele pro­prii, etc. Lupta corp la corp a fost considerată încă de la jumătatea secolului al XVIII-lea ca o categorie de instrucție foarte im­portantă. In lucrarea sa celebră „Știința de a învinge“, marele conducător de oști rus Alexandru Vasilievici Suvorov, pe lângă alte învățăminte privitoare la ins­trucția și educația soldaților, recomandă să se îmbine lovitura de baionetă cu fo­cul. Iată ce spunea el : „Trage rar, dar precis, împunge tare cu baioneta... Păs­trează glonțul pe țeavă. Dacă te atacă trei, pe primul împunge-1, pe al împușcă-1, pe al treilea omoarâ-1 cu doilea ba­ioneta“. învățămintele lui Suvorov sunt în pre­zent de un mare folos comandanților noș­tri: însușirea temeinică a tehnicii corp la corp de către fiecare militar luptei din subordine, antrenarea continuă a mili­tarilor în executarea perfectă a acestei lupte, atât în ofensivă cât și în apărare, constitue o necesitate imperioasă impusă de condițiile luptei moderne. Tocmai de aceea, în actuala perioadă de instrucție, problema predării acestei categorii de instrucție la un nivel cât mai înalt tre­­bue să constitue o preocupare de frunte a tuturor comandanților și șefilor. In acest scop este necesar, în primul rând, ca micii comandanți, care conduc nemijlo­cit ședințele de luptă apropiată, să stă­pânească perfect tehnica mișcărilor și să-și însușească o metodă de predare simplă și eficace. In general, procesul de instruire a luptei corp la corp cuprinde două părți principale: procedee de luptă cu pușca și procedee de aruncarea grenadelor. După însușirea temeinică a acestor pro­cedee, ședințele de luptă corp la corp se vor executa combinând procedeele­­ în­vățate, separat, cu trecerea diferitelor obstacole. Dacă prima etapă de învățare se poate executa pe orice teren și cu un minimum de materiale improvizate de unități, în etapa a doua va fi nevoie de folosirea unor materiale mai variate și mai numeroase, de tranșee și șanțuri de comunicație, etc. In acest scop, unitățile au datoria de a dota subunitățile cu întregul inventar și aparatura necesară. Pentru predarea procedeelor de luptă cu pușca și aruncarea grenadelor, co­mandanții de subunități pot folosi urmă­toarele metode: 1. metoda unilaterală; • 2. metoda bilaterală; 3.­­metoda individuală; 1. METODA UNILATERALA. In a­­ceastă situație executanții stau pe unul sau mai multe rânduri, cu intervale și distanțe mărite, iar mișcările și exercițiile se execută de către fiecare de pe loc, la comanda generală a comandantului. a) Mișcări ce pot fi executate. In general, prin metoda unilaterală se învață mișcările simple care formează e­­lementele de bază în lupta corp la corp și la aruncarea grenadelor. Acestea sunt: pozițiile inițiale: la mână-ARM: pentru luptă PREGĂTIȚI; — deplasări și sărituri : un pas­ înainte, un pas înapoi, dublu pas înainte, dublu pas înapoi, săritură înapoi; — întoarceri: întoarcere la stânga îm­prejur; — fondurile (ca element de bază și pre­gătitor în învățarea tehnicii împungeri­lor); împungerile; împungerile cu înșelare; loviturile cu patul armei; pozițiile de aruncarea grenadei: din picioare, din genunchi, așezat și culcat. — exerciții pregătitoare, de aruncarea grenadei, schițându-se numai mișcarea (fără grenadă); — exerciții de aruncarea grenadei din poziția în picioare, accentuându-se mai asupra corectitudinii tehnicii de nu­a­­runcare. b) Formația. Comandanții de subunități dispun gru­pele pe un singur rând, fie toate pe ace­eași linie, fie una după alta, fie în careu. Se recomandă însă a se folosi formația în careu, cu grupele pe un singur rând. Această formație are avantajul că oferă comandantului de pluton posibilitatea să controleze dintr’un singur loc activita­tea tuturor grupelor. Important de reținut este că în aceste formații, pe tot timpul desfășurării exercițiilor, oamenii stau la interval de 5 pași. Aceasta, în scopul de a preveni diferitele accidente care pot surveni cu ocazia întoarcerilor, deplasă­rilor, săriturilor, etc.. Intervalul de 5 pași este suficient pentru întinderea completă a brațului cu arma și baioneta, fără a stânjeni activitatea executantului din stânga sau dreapta. c) Modul de lucru. In metoda unilaterală, Instructorul (co­mandantul de grupă), după ce prezintă odată sau de două ori mișcarea sau exer­cițiul, mai întâi complet și apoi descom­pus în timpi de lucru, începe învățarea individuală a subordonaților. Astfel, în timp ce militarii se antrenează individual, el trece de la flancul drept către flancul stâng al grupei și pune pe fiecare soldat să execute mișcarea predată, controlând cu atenție corectitudinea și precizia exe­cuției. Nu va îngădui nicio greșală în ceea ce privește însușirea tehnicii miș­cării. După ce a verificat pe fiecare execu­tant, comandantul de grupă poate trece la executarea mișcării sau­­ exercițiului învățat cu toți soldații la aceeași bandă. Și în această situație însă, ce­la început, mișcarea sau exercițiul se exe­cută descompus, îndreptându-se greșelile comise de executanți. Ulterior se trece la executarea exercițiului în mod curgă­tor­­. METODA BILATERALA este me­toda a cărei denumire provine de la faptul că instruirea subordonaților se face în formație pe două rânduri, așezate unul în fața celuilalt. Aceasta se folosește nu­mai după ce tehnica mișcărilor și exerci­țiilor fundamentale a fost însușită în mod temeinic de cei care se instruesc. a) Mișcări și exerciții ce­ pot fi execu­tate. In general, prin aplicarea metodei bi­laterale se urmărește deprinderea unor mișcări și exerciții mai complicate, apro­piate situațiilor de luptă. Astfel, în timp ce un rând de militari execută un exer­cițiu, de exemplu de atac, celălalt rând, din față, execută un exercițiu de apărare. Ca exerciții se indică:­­ împungerile; - împungerile cu înșelare; - parările; loviturile cu patul armei; . . combinațiile de exerciții, etc. b) Formația. . Comandanții de subunități dispun gru­pele față în față, fie pe o singură co­loană, fie pe două coloane. Locul co­mandantului de pluton este la mijlocul capetelor celor două coloane, astfel ca să poată supraveghea și conduce efectiv întreaga subunitate. Intervalul între executanți este tot de 5 pași, iar distanța între rândurile care stau față în față este de 8—10 pași. c) Modul de lucru. Spre deosebire de metoda unilaterală, unde executanții pot efectua singuri miș­cările și exercițiile numai la anunțarea instructorului, în metoda bilaterală com­plexul de mișcări se execută numai la comandă. Comanda se dă pentru fiecare rând, astfel ca grupele să execute simul­tan mișcările ordonate. De exemplu: „Grupa 1, un pas înainte și o împungere dreapta sus, grupa 2, un pas înainte și parare stânga sus — ÎNCEPEȚI“. Comandantul corectează greșelile, nu­mind soldatul care a greșit. De asemenea comunică observațiile generale asupra modului de execuție, greșelile frecvente și cum trebuesc remediate. Comandantul­ de pluton poate — și chiar este indicat — să aducă în față, la locul de unde co­mandă, perechea care execută cel mai bine un exercițiu. Aceasta, atât în scopul exemplificării exercițiului, cât și în scopul evidențierii executanților. Ca mijloc de comandă, după ce s’a a­­nunțat cu vocea ce mișcare se execută, se recomandă a se folosi fluierul. In metoda bilaterală, accentul se pune pe formarea preciziei, îndemânării, vite­zei de execuție, mobilității și hotărîrii în lupta corp la corp. De aceea, comandantul respectiv va imprima dela început un ritm de lucru vioi. El va pretinde subordona­ților să execute mișcările prompt și foarte corect. 3. METODA INDIVIDUALA constă în a scoate din formație câte un soldat care execută o mișcare sau un exercițiu în m­od individual la comanda instructorului. Aplicarea metodei individuale servește la însușirea unor exerciții mai grele. Instructorul instruește pe fiecare execu­tant la un aparat (manechin, băț de an­trenament, etc.). a) Mișcări și exerciții ce pot fi execu­tate: antrenamentul în executarea împun­­gerilor și loviturilor asupra manechine­lor; învățarea acțiunilor cu puști cu vâr­ful cu resort; învățarea aruncării grenadelor (la distanțe, precizie, etc.). b) Formația. Grupele de executanți se găsesc în for­­mație ordonată pentru exercițiul de în­vățat, iar cel care execută individual iese în fața grupei la circa 10-15 pași de formație. c) Mod de lucru. Comandantul de pluton numește la fiecare grupă câte un ajutor de instruc­tor, care execută cu militarii din formație mișcările sau exercițiile fixate. In­­ acest timp, instructorii comandanți de grupe cheamă pe rând, la aparatul respectiv, câte un soldat, pentru ca să execute în mod individual exercițiul propus, întrucât exercițiul care se învață cu instructor este ceva mai greu și pentru că prin metoda individuală trebue să se a­­jungă la însușirea temeinică a tehnicii mișcărilor sau exercițiilor, tinzându-se până a le transforma în reflexe, coman­danților de plutoane le incumbă sarcina de a intensifica continuu lucrul la atelie­rul principal, adică acolo unde militarii învață tehnica mișcărilor fundamentale. Când instructorul observă că un soldat are lipsuri de ordin tehnic sau nu cu­noaște bine structura unei mișcări sau exercițiu, el îl trimite înapoi, la atelierul principal, unde să repete mișcarea sau exercițiul neînsușit. Comandanții de subunități care pre­dau procedeele de luptă cu pușca și proce­deele de aruncarea grenadei ,ee alcătuesc complexul luptei corp la corp, pentru a obține rezultate bune trebue să ia urmă­toarele măsuri: — să asigure o bază materială sufi­cientă și de bună calitate; să-și pregătească din timp conținu­tul ședinței și să-și întocmească în deta­liu planul conspect; să-și formeze instructorii pentru fie­care procedeu (atelier) și să perfecțio­neze continuu tehnica lor de execuție și metodica de predare; - să asigure cea mai strictă disciplină și ordine pe timpul desfășurării ședințe­lor, menținând cu stricteță distanțele și intervalele ordonate; — să­ folosească cea mai indicată me­todă de predare în raport de materia în­sușită, locul, timpul afectat și gradul de pregătire tehnică al instruiților. Aplicând în mod judicios cele trei me­tode de învățare — unilaterală, bilate­rală, individuală — și respectând prin­cipiile metodice cunoscute, comandanții de subunități vor fi în măsură să predea la un înalt nivel instrucția luptei corp la corp — ramură importantă în pregătirea fizică și de luptă a militarilor. Odihnă plăcută (De la corespondentul nostru).­­ In sana­toriul militar „N“ se acordă o deosebită atenție militarilor și angajaților civili ve­niți aici pentru tratament sau odihnă. Șe­ful sanatoriului, ofițerul medic Roșeț Ioan, se interesează personal de fiecare nou venit pentru a-i crea condiții cât mai bune pe timpul șederii în sanatoriu. De asemenea, blocul alimentar este bine organizat, asi­­­gurând zilnic o hrană gustoasă și servită­ la timp. Biblioteca sanatoriului, care cu­prinde, mai multe sute de cărți și broșuri, ca și sala de șah dau posibilitate celor ve­niți la odihnă să-și întrebuințeze timpul într’un mod cât mai plăcut. » In cinstea Festivalului Mondial al Tine­retului și Studenților pentru Pace și Priete­nie, militarii și angajații civili aflați la sa­natoriu au organizat mai multe concursuri sportive, printre care concursuri de șah, vo­lei și ping-pong. La aceste concursuri s’au evidențiat printre alții și ofițerii: Chira Grigore, Ciucioiu Angliei și Florea Ioan. Ajutor tovărășesc (De la corespondentul nostru) Pentru ca toți matrozii de pe nava noastră să se perfecțio­neze în specialitatea lor, un însemnat număr de marinari fruntași au început să ajute în muncă pe matrozii mai puțin pregătiți. Astfel, cartnicul major Tudorică Dumitru și matro­zul Broza Victor, utemiști, și-au luat anga­jamentul ca în fiecare zi, în timpul liber, să se ocupe pe rând de matrozul Pescăruș Ioan, care a fost repartizat de curând la speciali­tatea de semnalizator, și care nu posedă încă toate cunoștințele necesare. Sub îndrumarea acestora, matrozul Pescă­ruș Ioan învață ziua semnele de pavilioane, iar seara la proiector. El a obținut încă de pe acum unele succese, fapt care l-a făcut să îndrăgească și mai mult specialitatea și arma în care se instruește. Acum, el ține cu tot dinadinsul să devină un bun semnalizator și un bun navigator. Din păcate, pe nava noastră sunt și unii to­varăși care nu fac nimic pentru a ajuta pe militarii cu o mai slabă pregătire. Așa este, de exemplu, cartnicul Grigore Mircea. Acesta, deși este un bun timonier, nu ajută deloc pe matrozii de la timonă în însușirea cunoștin­țelor de specialitate, socotind că aceasta l-ar obosi prea mult și că fiecare matroz este da­tor să învețe singur. Aceasta nu este o atitu­dine justă, tovărășească. Cartnicul Grigore Mircea ar trebui să ia exemplu de la cartnicul Tudorică Dumitru și matrozul Brota Victor, care, prin felul cum își îndeplinesc îndatoririle și prin interesul pe care îl depun în ajutorarea matrozilor cu mai puține cunoștințe, sunt de un real folos comandantului și locțiitorului său politic. Ei contribue din plin la ridicarea nivelului de pregătire marinărească al militarilor de pe nava noastră. Frecventează cu regularitate cursurile în obținerea de rezultate cât mai bune la școlile de alfabetizare și de limba română, un rol hotărîtor îl are și frecvența. La școala de alfabetizare unde , învățător responsabil este soldatul fruntaș Adamescu Mircea, procentajul frecvenței la fiecare șe­dință de învățământ se ridică la aproa­pe sută la sută. La obținerea acestor succese au contribuit locțiitorul politic al comandantului unității și secretarul biroului organizației de partid, care au dat un ajutor prețios încă de la început la crearea condițiilor materiale corespunzătoare desfășurării normale a muncii de alfabetizare. De asemenea, pentru a face ca militarii să participe cât mai regulat la cursuri, învăță­torii evidențiază permanent în clasă pe cei mai sârguincioși cursanți și deseori fac pro­puneri pentru recompensarea celor care dau rezultate deosebit de bune. Altă condiție care contribue la îmbunătă­țirea frecvenței este strânsa colaborare din­tre învățători și comandanții de subunități. Folosirea acestei metode dă rezultate din ce în ce mai bune în școala de alfabetizare la care este învățător responsabil sergentul Buharu Mircea. Acest învățător organizează periodic consfătuiri cu comandanții de sub­unități și cu locțiitorii lor politici, în care se analizează situația școlară a fiecărui elev în parte și se stabilesc măsurile ce trebuesc luate pentru obținerea unor rezultate din ce în ce mai bune la frecvență. Locotenent IOAN COMAN Joi 2 Iulie 1953 Nr. 155 (2i Unele aspecte din munca mea cu agitatorii In calitate de secretar al unei organizații de partid mă ocup și de felul cum se des­fășoară munca de agitație în unitatea din care fac parte. In cadrul agitației politice, convorbirile colective și individuale ocupă un loc­ important. Ele constitue una dintre cele mai mlădioase forme ale agitației po­litice, putând fi folosite cu succes în oric­e condiții. Convorbirile colective și individuale sunt chemate să contribue la ridicarea nive­lului politic al militarilor, la educarea lor în spiritul­­ ideilor marxism-leninismului, în spiritul dragostei fierbinți față de patrie, față de Partidul Muncitoresc Român, în spiritul dragostei și devotamentului nemăr­ginit față de Uniunea Sovietică, în spiritul urii neîmpăcate față de dușmanii Patriei noastre. Convorbirea colectivă sau individuală cere o pregătire temeinică din partea agitatorilor, astfel­­ încât ei să poată conduce cu iscusință discuțiile­ să trezească interesul militarilor pentru problemele ridicate. Tocmai de aceea, în unitatea noastră agitatorii sunt selecțio­nați dintre militarii cu autoritate, fruntași în pregătirea de luptă și pregătirea politi­că, cu un nivel politic și cultural satisfă­cător Pentru ca munca agitatorilor să fie mai rodnică, este foarte important ca agitatorul să câștige simpatia militarilor, să le stârnea­scă interesul pentru convorbire, astfel încât ei să pună întrebări și să participe la dis­cutarea problemelor. Așa procedează agita­torul Suciu Ion. El a observat că soldații Du­mitru Nicolae și Mezei Gheorghe înțeleg mai greu problemele desbătută în cadrul unei lecții politice și se sfiesc să ia cuvântul. A­­tunci, agitatorul a organizat cu ei o convor­bire, explicându-le problemele pe care nu le-au înțeles și arătându-le necesitatea ca să participe și ei la discuții. Agitatorul trebue să știe să se apropie de oameni. Atitudinea îngâmfată dăunează bu­nului mers al muncii de agitație. Astfel, în timpul unei convorbiri cu soldații Vlad Ioan și Ene Dumitru, agitatorul Șcheau Mircea, luând o atitudine de om atotștiutor, i-a în­depărtat pe aceștia și nici nu le-a explicat problemele. Am stat de vorbă cu acest agi­tator arătându-i că succesul oricărei convor­biri depinde, în primul rând, de priceperea agitatorului de a-și apropia oamenii, de a-i antrena la discuții. Oricare ar fi nivelul au­ditoriului, agitatorul nu trebue să facă paradă despre deșteptăciunea sa. Pentru a sublinia necesitatea modestiei în munca agitatorului, ca și în oricare alt domeniu de activitate, a­m folosit un citat din M. I. Calinin, care spune : „dacă oamenii observă câtuși de puțin că agitatorul este îngâmfat, că se so­­coate mai deștept decât ei, atunc­i acest agi­tator zadarnic își mai pierde vremea , nu se va mai bucura de încredere“. De asemenea, pentru a îmbunătăți munca agitatorilor din unitatea noastră, am organi­zat ședințe speciale în cadrul cărora se fac instructaje pe teme pentru convorbiri, se face analiza muncii și se organizează schimburi de experiență în muncă. In cadrul unei ase­menea ședințe, agitatorul Mustață Ioan a fost criticat pentru faptul că ține convorbi­rile în mod greoi, nu leagă problemele pe care le discută de viața practică din unitate. Totodată, unul dintre cei mai buni agitatori, sergentul Sabo Alexandru, și-a expus și el metodele de muncă. El a arătat că prima sa grijă se îndreaptă spre cunoașterea militarilor cu care intenționează să stea de vorbă. El ține seamă de nivelul cunoștințelor lor, de pregătirea lor militară și politică, etc. In felul acesta, el reușește să se a­propie de soldați și în același timp să-i facă pe aceștia să aibă încredere în el, să i se a­­­dreseze în toate problemele care îi frământă. Pentru a ridica nivelul politic al agitato­rilor, în unitatea noastră se pune un accen­t deosebit pe pregătirea sistematică a acestora. Astfel, înaintea unor convorbiri mai grele se pregătesc agitatorii, predându-li-se, fie de locțiitorul politic, fie de mine sau de către unul dintre cei mai bine pregătiți membri de partid, lecții pe tema convorbirii. Așa am procedat înaintea convorbirii cu tema : „Con­­stituția R.P.R., constituția construirii socia­lismului“. După ce s’a ținut lecția, agitatorii au fost îndrumați să-și completeze cunoștin­țele prin studierea individuală a unor mate­riale ajutătoare. I-am îndrumat și în privința întocmirii conspectului. Apoi le-am indicat u­­nele metode practice asupra felului cum să înceapă și cum să decurgă convorbirile. Ast­fel, le-am arătat că convorbirile pot începe prin povestiri. Experiența muncii de agitație din unitatea noastră ne arată că agitatorul, povestind un fapt din viața unității sau din viața muncitorilor, din activitatea țărănimii muncitoare, a colectiviștilor, poate atrage în discuții interesante pa militari. O metodă bună pentru începerea convorbirilor este și aceea a citirii din ziar a anumitor articole indicate. Am arătat, de asemenea, agitatori­lor că metodele întrebuințate de ei nu tre­­bue să fie rigide, stabilite odată pentru tot­deauna. Metodele întrebuințate trebue să fie în funcție de tema desbătută, de nivelul as­cultătorilor, de timpul pe care-l au la dispo­ziție și de condițiile în care se găsesc mili­tarii. Important este ca agitatorii să fie ast­­fel îndrumați, încât în orice condiții să știe ce au de făcut, să știe să organizeze și să țină convorbirea. Îndrumarea agitatorilor trebue făcută zilnic și nu numai în cadrul ședințelor organizate în mod special în acest scop. Eu îmi pla­nific zilnic o scurtă întâlnire cu agitatorii pentru a-i îndruma asupra sarcinilor cu­rente. Aceasta este cu atât mai necesar cu cât întotdeauna se ivesc probleme ce trebuesc lămurite, nedumeriri asupra unor metode de a purta discuțiile. De pildă, agitatorii se lor­vesc uneori de o greutate în ceea ce privea­ște darea răspunsului la o anumită problemă ridicată de militari. In asemenea împreju­­­rare, agitatorul, neștiind cum să proc­edeze, fie că ocolește răspunsul, fie că dă un răs­puns greșit numai din ambiția de a ,­nu se face de râs“ în fața soldaților. Este un pro­cedeu dăunător. Agitatorii trebuesc astfel îndrumați încât ei să nu se încurce atunci când li se pune câte o întrebare mai grea,­­să nu ocolească răspunsul și să nu afirme nici lucruri nejuste. Dacă agitatorul nu poa­te să dea răspuns la întrebare, să spună des­chis că asupra acestei probleme se va sfătui și cu alți tovarăși și va răspunde cu primul­­ prilej. Este însă o datorie categorică a agi­tatorului, în asemenea caz, ca să se documen­teze în cel mai scurt timp asupra problemei și să-l lămurească pe militarul care a pus întrebarea. Hotărîrea Comitetului Central al Partidu­lui Muncitoresc Român cu privire la măsu­rile de îmbunătățire a agitației politice în rândurile oamenilor muncii, a dat un nou imbold acestei activități în unitatea noastră. Hotărîrea a fost studiată atât în colectiv cât și individual de agitatori, apoi a fost pe larg desbătută în cadrul unui seminar cu agita­torii. Pentru mine personal, Hotărîrea C.C. al Partidului a constituit un puternic stimu­lent pentru intensificarea eforturilor în ve­­derea ridicării muncii de agitație politică în unitatea noastră la un nivel mai înalt. Locotenent major N. T. NICOLAE Subimitate fruntașă Subunitatea comandată de ofițerul Ciolacu Toni se numără printre subunitățile fruntașe din unitate. Aceasta se datorește faptului că ofițerul este hotărît în muncă și exigent cu subordonații în ceea ce privește executarea îndatoririlor lor militare. Când a luat comanda subunității, prima grijă a ofițerului a fost să-și cunoască mi­litarii din subordine, calitățile lor personale, preocupările lor și posibilitățile de desvol­­tare ale acestora. S’a ocupat mai întâi de sergenții coman­danți de tun. A observat, de pildă, că sergentul Coșereanu Ilie folosește comenzi neregula­mentare. Ofițerul nu a trecut cu vederea a­­cest lucru. El a arătat sergentului că pentru a avea autoritate în fața subordonaților tre­bue să aplice întocmai regulamentele. Ofițe­rul Ciolacu a pretins sergentului Coșereanu să cunoască perfect comenzile și să le folo­sească întocmai în practică. Acum, acesta folosește numai comenzile regulamentare și ajută militarii să-și însușească tot mai te­meinic specialitatea lor de tunari. Pentru cunoașterea, instruirea și educarea subordonaților, ofițerul Ciolacu a folosit di­ferite metode. Așa, de pildă, celor rămași în urmă cu însușirea anumitor teme, le-a dat ajutor personal și a cerut de asemenea și altor militari să-i ajute. Soldații Câmpu­­lungeanu A. și Aluculeasa Ilie erau codași la instrucție. Ofițerul a constatat că soldații au multă voință, dar nu sunt ajutați sufi­cient. Personal, a discutat regulat cu ei di­ferite teme. Soldatului fruntaș Silea Matei i-a dat sarcina să se ocupe îndeaproape de sol­datul Câmpulungeanu. In prezent, soldatul Câmpulungeanu nu se mai numără printre cei rămași în urmă. El luptă pentru a ajunge chiar în rândul fruntașilor. Lucrând în acest fel cu subordonații, ofi­­țerul Ciolacu Toni obține rezultate bune la instrucție. La ultima ședință de tragere cu tunul, subunitatea a obținut rezultate bune și foarte bune. O parte dintre tunarii de sub comandă au fost recompensați de co­mandantul unității. Acest lucru dă­ un nou imbold în muncă atât ofițerului Ciolacu, cât și subordonaților săi. Subunitatea, în frunte cu comandantul, pășește spre obținerea de succese cât mai însemnate în pregătirea de luptă și politică. Locotenent M. ULARU Ofițerul Bondar luase în primire comanda companiei. Când comandantul superior l-a informat despre starea de lucruri din subuni­tate, ofițerul a întrebat câți comuniști sunt în ea Cu dumneata trei. Cam puțin... •— Da — fu de acord colonelul. Dar multe lucruri vor depinde de dumneata. Oamenii sunt buni. Dumneata însă vei fi în companie cel mai experimentat comunist și, ca șef, vei răspunde de toate, inclusiv­­ te munca de partid. In anii Marelui Război pentru Apărarea Patriei, în cele mai grele clipe ale luptelor, Mihail Marcovici Bondar a simțit întotdea­una puterea colectivului de partid, chiar dacă era un colectiv mic. Și acum­ el se gândea cât de mare este organizația de partid a companiei cu care el va trebui să rezolve problemele complicate și de răspun­dere ce se vor ivi. Când am luat cunoștință de înființarea organizației de partid în compania ofițeru­lui Bondar mi-am adus aminte fără să vreau de rândurile emoționante din ro­manul Galinei Nicolaeva, laureată a Pre­miului Stalin, „Secerișul“, rânduri dedicate unei organizații de partid dintr’un colhoz în care nu erau la început decât un mă­nunchi de comuniști. „Erau numai trei — scrie autoarea — trei comuniști și toți oameni simpli, cu multe lipsuri și slăbiciuni, dar pentru că toți ur­măreau aceeași țintă înaltă și pășeau către ea fără șovăire pe căile arătate de Partid, criticându-se cu asprime, îndreptându-se și întregindu-se unul pe altul, se simțeau ei înșiși o forță — acea forță al cărei nume e Partidul“. Trei comuniști erau și în compania lui Bondar când a luat-o în primire. Dar efec­tivul a simțit că în subunitate acționează o organizație de partid energică și comba­tivă. Condusă de comandant, ea a mobili­zat eforturile soldaților și sergenților pen­tru îndeplinirea sarcinilor ce stăteau în fața companiei. Comuniștii au însuflețit pe sol­dați cu vorba și fapta în vederea obținerii Locotenent-colonel N. CIAICA de rezultate bune în pregătirea de luptă și politică. Timpul trecea. Organizația de partid a companiei a crescut și s-a întărit. Se ridica tot mai mult rolul de avangardă al comu­niștilor în pregătirea de luptă și politică, în întărirea disciplinei militare. Ostașii au strâns din ce în ce mai mult rândurile în jurul organizației de partid. Organizația de partid și-a completat rândurile cu frun­tașii companiei. Printre cei care au fost pri­miți în partid erau locotenentul Volschi, sergentul Itov și soldatul Rakțev. Ei au fost recomandați de către ofițerul Bondar. Co­munistul Bondar dădea recomandații ace­luia care putea să poarte cu cinste denu­mirea de membru al Partidului Comunist, aceluia care a sprijinit întotdeauna munca sa de comandant. Intrând în rândurile par­tidului, oamenii își îndeplineau sarcinile și învățau cu și mai multă râvnă, străduindu-se să justifice încrederea ce le-a fost acordată de către partid. Cu multă atenție a urmărit ofițerul Bon­dar creșterea ideologică a tinerilor comu­niști, acordându-le mereu sprijinul său. As­cultând sfaturile sale, unii au urmat o școală serală de partid, absolvind-o cu succes, iar alții studiau într’un cerc, „Cursul scurt al Istoriei P.C.U.S.“, participând cu regulari­tate la lecții și referate, căutând să-și ri­dice cunoștințele lor politice. însuși Bon­dar a început să urmeze prin corespondență un­ curs la Academia Militară. Intr’o zi a venit la comandantul compa­niei sergentul major Velicohatco. De mult se gândea el să intre în partid și s-a ho­­tărît să-și împărtășească acest vis, să stea de vorbă cu comandantul sau și să-l în­trebe daca el, Velicohatco, e demn să fie comunist. Ofițerul Bondar îl cunoștea bine pe Veli­cohatco. El era un militar disciplinat și sârguincios, care-și iubea și-și cunoștea me­seria, un șef plin de grijă și exigent, un dascăl și educator al soldaților. Velicohatco se reangajase și a fost avansat ajutor al comandantului de pluton, achitându-se cu succes de noile sarcini de răspundere. Veli­cohatco lua parte activ la viața colectivă a subunității. Comsomoliștii îl aleseseră mem­bru în birou. Comandantul companiei a spus că, după părerea sa, sergentul major posedă toate însușirile pentru a intra în partid. El a mai subliniat că, intrând în partid, sergen­tul major Velicohatco va trebui să fie mai pretențios față de sine, va trebui să nu se o­­prească niciodată la succesele obținute, să muncească neîncetat pentru ridicarea cuno­ștințelor sale militare și politice. Mult timp a discutat în seara aceea ofi­țerul Bondar cu Velicohatco. El a povestit acestuia despre drumul eroic străbătut de Partidul lui Lenin-Stalin, despre ceea ce a făcut el pentru patria sovietică, pentru po­porul care și-a legat indisolubil viața cu partidul și e gata să-l urmeze întru totul, totdeauna. Cu o emoție deosebită a amintit ofițerul de anii de neuitat ai Marelui Război pentru Apărarea Patriei, în care i-a fost dat și lui să participe, de faptele de vitejie nepieri­toare ale comuniștilor, care nu și-au cruțat nici forțele, nici viața pentru dobândirea victoriei împotriva dușmanului. Și, vrând parcă să facă bilanțul convor­birii, ofițerul a spus : — în fața fiecăruia dintre noi s’a pus în timpul războiului problema: cum să sdro­­bim mai repede pe dușman și să apărăm libertatea și independența patriei noastre. Principala noastră sarcină, în momentul actual, este de a învăța cu perseverență și sârguință și a stăpâni la perfecție meseria armelor, pentru a fi gata în orice moment să apărăm pământul sovietic. Veli­ohatcv a plecat. Vădit emoționat, el și-a asigurat comandantul că, odată intrat în partid, va depune toate eforturile pentru a îndreptăți înalta denumire de comunist. Ofițerul Bondar a urmărit cu atenție fe­lul cum Velicohatco învață și cum muncește în timpul serviciului ; s-a bucurat de succe­sele lui, dar, în același timp, cu fiecare oca­zie îi amintea : — Vreți sa deveniți comunist — fiți în­totdeauna și în totul în frunte, atrageți și pe alții în frunte prin pilda dumneavoa­stră. Fiind exemplu în îndeplinirea obligațiu­nilor sale de serviciu, Velicohatco a mun­cit mult și cu sârguință pentru a-și ridica cunoștințele sale politice. A studiat temeinic istoria partidului și statutul. Nu i-a fost totul ușor, dar viitorul Comunist nu s-a spe­riat de greutăți și nu a dezarmat în fața lor. Niciodată nu i-a fost rușine să recu­noască sincer ceea ce n’a înțeles, sau unde n’a putut să se orienteze. Când, de exemplu, Velicohatco s’a lovit de greutăți în studiul capitolului patru al Cursului scurt al Isto­riei Partidului, el s-a adresat comandantu­lui său de pluton cerându-i să-i explice anu­mite pasaje. Ofițerul comunist l-a ajutat pe sergentul major, l-a îmbărbătat și i-a împărtășit experiența sa de muncă. A venit în sfârșit momentul când Veli­cohatco și-a depus cererea pentru a fi pri­mit candidat de partid. Prima recomanda­re i-a dat-o ofițerul Bondar. Intrând în rândurile Partidului Comunist, Velicohatco a început să învețe cu și mai multă sârguință pentru ridicarea perma­nentă a cunoștințelor sale militare și poli­tice. Comandantul l-a trimis pe sergentul major la o școală. Meritul maiorului Bon­dar consta în aceea că a contribuit prin toate mijloacele la desvoltarea rapidă a tânărului comunist și l-a ajutat întru to­tul Creșteau vizibil și alți comuniști. Fiecare dintre ei se străduia să-și ajute comandan­tul, să facă subunitatea mai puternică, mai închegată­ mai aptă pentru luptă. Ca ur­mare a muncii depuse de comuniști, a cre­scut numărul evidențiaților la învățătură din companie. înainte, acest număr nu era așa de mare dar acum sunt plutoane și grupe în­tregi evidențiate, iar compania întreagă e socotită fruntașă. Locotenentul Volschi este cunoscut în unitate ca cel mai bun coman­dant de pluton. Grupa caporalului comu­nist Antonov — secretar al organizației de partid de companie — a devenit fruntașă pe regiment. Grupe fruntașe sunt și cele co­mandate de sergentul Riabțev, secretar al biroului de Comsomol, sergentul Izov și caporalul Varvarin. Acești comandanți au format din subordonații lor militari con­știenți, iscusiți și disciplinați. Cu orice latură a vieții și activității com­­paniei ar veni în contact — starea discipli­nară, pregătirea tactică sau de joc, ame­najarea claselor de învățătură, organizarea muncii culturale și sportive de mase în subunități, etc. — peste tot e vizibil rolul fruntaș al comuniștilor și comsomoliștilor. Forța și eficacitatea întregii munci poli­tice de partid din subunitate constă în aceea că ea este în întregime îndreptată în scopul asigurării însușirii problemelor de învăță­mânt, în scopul educării efectivului, al îm­bunătățirii calității pregătirii de luptă și po­litice, în scopul întăririi continue a disci­plinei militare, al ridicării capacității de luptă a subunităților. Orice sarcină ar fi pusă în fața compa­niei, comandantul și locțiitorul său politic aduc din timp la cunoștință comuniștilor, explicându-le ce li se cere și amintindu-le despre necesitatea exemplului lor perso­nal. Sub conducerea comandantului și a loc­țiitorului său politic, organizația de partid a devenit un colectiv tare și închegat, cu o puternică capacitate de muncă, care are o înrâurire mare asupra în­tregului mers al pregătirii de luptă și politice a efectivului, asupra întăririi disciplinei. De regulă, planurile muncii de partid se întocmesc aci în strictă concordantă, cu sar­cinile care stau în fața subunității. înainte de a întocmi planul, secretarul organizației de partid, caporalul Antonov, primește în­totdeauna de la comandantul companiei sau de la locțiitorul său politic indicațiuni com­plete asupra căror probleme trebue să-și concentreze atenția. La fel procedează și secretarul organizației comsomoliste, ser­gentul Riabțev. Când ofițerul Bondar luase în primire co­manda companiei, organizația comsomoli­­stă era și ea puțin numeroasă. Acum însă ea cuprinde mai mult de jumătate, din sol­dații și sergenții subunității. Datorită aju­torului comuniștilor, organizația comsomo­­listă a realizat ca aproape toți comsomoli­știi să fie evidențiați la învățătură. Comso­­moliștii companiei sunt un reazim puternic al comandantului. Comandantul companiei, împreună cu locțiitorul său politic, se preocupă îndea­proape și de pregătirea și buna desfășurare a adunărilor de partid, o școală a educa­ției comuniste. Adeseori, chiar comandantul companiei ține referate la aceste adunări. Problemele soluționate de comuniști sunt îndreptate spre ridicarea calității învăță­turii, întărirea disciplinei, asigurarea rolu­lui de frunte al comuniștilor, spre îm­bunătățirea întregii munci politico-educati­ve. La adunări s’au desbătut, de exemplu, următoarele chestiuni : „Rolul comunistului în lupta pentru o calitate superioară a pre­gătirii de foc“, „Creșterea numărului evi­dențiaților în învățătură și sarcinile comu­niștilor“, „Ridicarea conștiinței politice datoria fiecărui comunist“ și multe altele. Hotărîrile adunărilor, scurte și concrete, obligă pe comuniști să se ocupe îndeaproa­pe de chestiunile pregătirii de luptă și po­litice. Hotărîrile reprezintă o orientare de­plină pentru munca comuniștilor. Tradu­când în viață aceste­­ hotărîri, comuniștii aduc la cunoștință fiecărui soldat cerințele comandantului companiei, ridică conștiin­ciozitatea efectivului, îl mobilizează pentru îndeplinirea cu succes a sarcinilor curente. Ofițerul Bondar și comandanții plutoanelor simt din plin ajutorul efectiv și minunat al comuniștilor. Comuniștii nu pot uita adunările dedicate popularizării hotărîrilor istorice ale Con­gresului al XIX-lea al Partidului, îmbună­tățirii muncii ideologice în subunități. Do­cumentele Congresului al XIX-lea al parti­dului, cuvântarea lui I. V. Stalin la ședința de închidere a Congresului, au produs în campanie un avânt deosebit în activitatea politică. Soldații, sergenții și ofițerii întă­resc disciplina și vigilența și obțin mereu succese noi în învățătură. Compania a obținut rezultate bu­ne, in special la instrucția focului. Comandantul subunității și comandanții plutoanelor nu și-au cruțat efortu­rile pentru a ridica prin toate mijloa­cele calitatea instrucției focului, pentru a obține o executare exemplară a exercițiilor de tragere, pentru a lichida rămânerea în urmă a unor soldați și a aplica cu riguro­zitate principiul cunoașterii fiecărui subor­donat în parte în procesul instrucției. Co­muniștii, la rândul lor, au desbătut chestiu­nea instrucției focului la o adunare de par­tid. — Fiind exemple în însușirea măestriei tragerii — a arătat într-o adunare ofițerul Bondar — comuniștii sunt obligați să aju­te în privința aceasta și pe tovarășii lor, să Din experiența muncii politice de partid din Armata Sovietică Comandantul companiei și comuniștii

Next