Apărarea Patriei, septembrie 1953 (Anul 9, nr. 209-232)

1953-09-03 / nr. 209

0 Munca ofițerilor din statul major Ofițerii din statele majore sunt ajutoa­re prețioase ale comandanților. Ei înde­plinesc sarcini de o înaltă răspundere, în conducerea și organizarea întregii activități de pregătire de luptă ce se desfășoară în unitățile Forțelor noastre­­ Armate. Ofițerii din statele majore in­formează pe comandanți asupra situației reale din subunități, organizează, planifi­că activitățile, transformă în fapt hotă­­rîrile comandanților și, prin îndrumare și control permanent, asigură executarea tuturor ordinelor și dispozițiunilor date. Muncind cu simț de răspundere, ma­nifestând în permanență o atitudine crea­toare și un înalt spirit de inițiativă, ofi­țerii din statele majore contribue în mare măsură la îndeplinirea cu succes a planu­lui pregătirii de luptă și a misiunilor ce se primesc pe câmpul de luptă. Pentru a-și putea îndeplini rolul lor, ofițerii din statele majore trebue să aibă o temeinică pregătire militară și de spe­cialitate, să-și perfecționeze prin studiu continuu cunoștințele politico-ideologice și de cultură generală, să-și formeze o ex­periență personală multilaterală, pe care, în munca practică, să o îmbogățească con­tinuu. Ofițerii din statele majore trebue să­­ aibă o înaltă capacitate organizatorică, să manifeste principialitate în muncă, înaltă răspundere personală, să servea­scă ca exemplu de disciplină, de tact mi­litar, să nu fie birocrați, să se afle perma­nent în contact cu subunitățile. Unitatea „N“ a obținut în acest an re­zultate bune și foarte bune la pregătirea­­ de luptă și politică. Aceste succese se da­­toresc în bună parte și muncii organizate, stăruitoare, depuse de ofițerii din statul major. Comandantul unității îndrumează statul major, îl ține la curent cu toate intențiile și hotărîrile sale. El folosește experiența și cunoștințele ofițerilor din statul ma­jor ; în toate problemele mai importante se sfătuește și cere propuneri de la ei. De asemenea, comandantul, atunci când ia ho­­tărîri, dă ordine, lasă toată inițiativa sta­tului major spre a găsi cele mai bune me­tode și mijloace pentru îndeplinirea hotă­­rîrilor și ordinelor date. Comandantul unității cunoaște bine pe fiecare ofițer din statul său major, se ocupă de pregătirea lor cât mai temeinică și știe să-i folosească pentru conducerea și îndrumarea activității zilnice a sub­unităților. O atenție deosebită acordă fap­tului ca ofițerii din statul său major să se bucure de autoritate, deplină în fața militarilor din subordine. In unitatea sus amintită, principiul de bază în activitatea comandantului și a ofițerilor din statul major este de a pe­trece majoritatea timpului la subunități, pentru a cunoaște în mod permanent si­tuația nivelului pregătirii de luptă, lipsu­rile și succesele din munca comandanți­lor și lucrătorilor politici, greutățile în­tâmpinate de ofițerii tineri și de micii co­mandanți. Această legătură permanentă cu masele de militari ce­­ se in­struesc, îi dă posibilitatea comandantului,­ ca, ajutat de ofițerii din statul major, să conducă unitatea în perfectă cunoștință de cauză, putând astfel călăuzi instrucția către scopurile precise fixate în ordinele și in­strucțiunile superioare. Legătura perma­nentă cu subunitățile dă posibilitatea des­fășurării unei munci mai elastice, crea­toare, mai eficace și mai bine organizate a ofițerilor din statul major. Munca de îndrumare și control este or­ganizată și planificată odată cu întocmi­rea planului pregătirii de luptă și politice pentru o etapă de instrucție. Ea este ul­terior detailată și precizată săptămânal, pe baza rezultatelor obținute în săptă­mâna anterioară și a planului din săptă­mâna următoare. Iată, de exemplu, nu de­mult, în această unitate s-a constatat că unele subunități nu obțin rezultate dorite la pregătirea fizică. Pentru a analiza cau­zele acestei stări de fapt și pentru a ri­dica nivelul pregătirii fizice la calificati­vul „bine“ și „foarte bine“, comandantul a ordonat organizarea și­ executarea de către statul major a unui control de în­drumare și ajutor la subunități. In acest scop, într'o adunare, ofițerii din statul major au analizat, critic și autocritic, mo­dul în care a fost organizată și îndrumată această activitate de către însuși statul major. Apoi au fost analizate și înlătu­rate lipsurile constatate în activitatea co­mitetului sportiv pe unitate, în activitatea ofițerului cu pregătirea fizică și în acti­vitatea de pregătire a organizatorilor sportivi de companie și similare. In cadrul statului major, împreună cu comitetul sportiv și ofițerul cu pregătirea fizică, s-a studiat programul pregătirii fi­zice care urma să fie predat în timpul controlului. Intr’o ședință practică, ofi­țerii din statul major și-au împrospătat și îmbunătățit cunoștințele legate de exer­cițiile ce urmau a fi controlate. Controlul a fost organizat astfel­ încât să îmbrăți­șeze toate aspectele pregătirii fizice la subunități. Ofițerul Bunciuc Francisc, din statul major al unității, a obținut cele mai bune rezultate în munca de ajutorare și îndru­mare desfășurată la subunitățile contro­late de el. Și iată cum a procedat: Pentru a cunoaște cât mai temeinic rea­litatea, la o subunitate controlată, el a cercetat mai întâi modul cum comandan­tul subunității a organizat activitatea de pregătire fizică, cum a realizat asigura­rea materială necesară și pregătirea ace­lora care trebuiau să conducă exer­cițiile cu militarii. A constatat că orga­nizatorul sportiv de companie nu avea un plan de muncă, nu participa în mod regu­lat la ședințele de instructaj metodic și nu cunoștea bine o parte din exercițiile ce trebuiau predate. Tot în această sub­unitate a constatat că nu există o evi­dență a fruntașilor la pregătirea fizică și deci priceperea și experiența lor nu erau folosite pentru ridicarea nivelului pregă­tirii fizice a ostașilor. Controlând planurile conspecte întoc­­mite pentru pregătirea fizică de către unii ofițeri și sergenți a constatat o serie de lipsuri rezultate din insuficienta cunoa­ștere a prescripțiunilor regulamentare. La ședința de instructaj metodic exe­cutată de comandantul subunității, ofițerul Bunciuc a constatat că aceasta nu a fost temeinic pregătită. Astfel, nu au fost pre­date exercițiile cele mai grele ce trebuiai să se execute în săptămâna următoare, iar participanții nu executau mișcările prac­tic In mod deosebit, ofițerul Bunciuc Fran­cisc s-a ocupat de ofițerii tineri, coman­danți de subunități. El a constatat că a­­ceștia sunt buni executanți, cunosc cerin­țele regulamentare, dar nu și-au însușit bine metodele de predare ale diferitelor exerciții. Pentru a ajuta pe tinerii ofițeri, ofițerul Bunciuc a organizat și condus personal o ședință de pregătire fizi­că, arătând demonstrativ cele mai indi­cate metode de predare a exercițiilor. Asistând la executarea exercițiilor de înviorare a constatat că acestea nu se des­fășurau bine, deoarece sergenții nu ur­măreau cu exigență respectarea cerințe­lor regulamentare. La ședințele de gim­nastică la aparat a constatat că unii ostași execută greoi și necorect mișcările Niciunul din ofițerii și sergenții acestei subunități nu aveau evidența haremurilor realizate de ostași Pentru remedierea lipsurilor constatate ofițerul Bunciuc Francisc a ajutat pe co­mandantul subunității să ia măsuri prac­tice fără însă a se substitui acestuia și fără a-i știrbi autoritatea în fața subordo­naților. In timpul controlului executat, ofițerul Bunciuc a constatat­­ că subunitatea co­mandată­, de ofițerul Albert Ștefan este bine pregătită sub aspectul pregătirii fi­zice. In această subunitate, toți ofițerii și sergenții cunosc și aplică întocmai ce­rințele regulamentare, folosesc pe fruntașii în pregătirea fizică , au fost organizate ședințe în care evidențiații în pregătirea fizică au arătat în mod practic metodele folosite de ei pentru a deveni și a se men­ține fruntași. Ofițerul Bunciuc Francisc a popularizat în toate subunitățile meto­dele folosite de ofițerul Albert Ștefan. In tot timpul controlului, ofițerul Bun­ciuc Francisc a fost exemplu de discipli­nă militară, respectând întocmai planul pregătirii de luptă aprobat de comandan­tul unității și cerând cu exigență ca toți militarii în toate activitățile ce se desfă­șoară să respecte cerințele regulamen­tare. Prin comportarea sa, prin ajutorul eficace pe care-l dă tinerilor ofițeri de la subunități, acest ofițer este privit cu dra­­goste, cu respect și încredere de către toți militarii din subordine, îndrumările și ordinele lui fiind executate întocmai și la timp. După terminarea activității de control a muncii de pregătire fizică din unitate, ofițerii din statul major s‘au adunat în­­tr‘o consfătuire metodică. La consfătuire s’au dus discuții pe baza referatului pre­zentat de ofițerul Bunciuc Francisc, care a arătat cum a organizat și desfășurat controlul și cum a ajutat la munca de pregătire fizică pe comandanții de sub­unități, învățămintele și metodele bune constatate cu ocazia controlului au fost popularizate la toate subunitățile Pentru a se înlătura cât mai grabnic lipsurile constatate și pentru a se popu­lariza metodele bune și pe fruntașii în pregătirea fizică, ofițerii din statul major au cerut ajutorul organizației de partid și U.T.M. Acestea și-au luat ca sarcină imediată să mobilizeze masa militarilor la însușirea temeinică a prescripțiunilor regulamentare, la participarea largă la activitățile sportive de masă și la înde­plinirea haremurilor fixate în planul pre­gătirii de luptă. In urma activității rodnice desfășurate de către ofițerii din statul major în rân­dul subunităților, activitatea de pregăti­re fizică s-a îmbunătățit astfel, încât la controlul executat ulterior, toate subuni­tățile au obținut calificativul de cel pu­țin „bine“. Un alt exemplu de modul cum trebue să-și ducă munca în subunități ofițerul din statul major ni-l dă ofițerul Opri Constantin în unitatea sa, la un moment dat, ordinea interioară prezenta unele lipsuri. Analizând cauzele acestora, constatat că ofițerii și sergenții nu cuno­a­șteau atribuțiile personalului de serviciu, nu știau ce relații trebue să existe între ei. Pentru înlăturarea acestei stări de lu­cruri, ofițerul Opin a organizat și condus ședințe de studiu al regulamentelor gene­rale cu ofițerii și sergenții, a făcut semi­narizări, a pus cadrele să întocmească practic documentele legate de organizarea și executarea serviciului de zi pe unitate, iar pe sergenți i-a pus să execute, în ca­litate de șefi de gardă, scriptele și să completeze o foaie de stare cu toate da­tele, conform regulamentului. Pentru a învăța pe ofițeri și sergenți modul de or­ganizare, dotare și funcționare a unui corp de gardă, a organizat un corp de gardă model, arătând în mod practic toată activitatea desfășurată de un șef de gardă. Munca depusă de ofițerul Opri Con­stantin nu a rămas fără rezultat. Azi, în unitatea sa, ordinea interioară este asigu­rată conform cerințelor regulamentare. In unitățile în care ofițerii din statul major au permanente legături cu subuni­tățile, ajutând pe comandanții de­ sub­unități în munca lor de zi cu zi, aceștia sunt așteptați cu dragoste, sunt rugați să participe la discutarea și­ soluționarea problemelor de instrucție. In aceste u­­nități, ofițerii din statele majore, prin comportarea lor contribue în mare mă­sură la ridicarea nivelului pregătirii de luptă și la întărirea disciplinei militare. Nu același lucru se poate spune despre ofițerul Lungu Ion, ofițer într'un stat ma­jor. El nu depune interes pentru a se pre­găti cât mai temeinic ; față de cadrele ti­nere manifestă o atitudine de îngâmfare, atotștiutoare , critică aspru, dar face prea puțin pentru a ajuta concret cadrele să-și îmbunătățească activitatea. In general îi place să stea în birou, mereu între hârtii, informându-se sporadic asupra rezultate­lor la instrucție. Controlurile organizate și planificate de statul major al unității sus amintite sunt ori rămase în dosar, ori executate în mare viteză. Ofițerii din statul major care execută controlul se mulțumesc să constate numai lipsuri, fără a da îndru­mări și fără a-i ajuta concret pe coman­danții de subunități spre a-și îmbunătăți pregătirea de luptă. Desigur că această stare de lucruri poate fi grabnic lichidată. Este însă ne­cesar ca în statul major respectiv să se d­ea dovadă de mai mult spirit de răspun­dere în muncă, să fie folosită mai larg și mai eficace arma criticii și autocriticii. Numai pe această cale ofițerii din statul major vor putea să-și îmbunătățească munca, vor putea să-și îndeplinească înalta lor misiune. Rolul important al ofițerilor din statele majore este accentuat de conducerea ar­matei noastre prin importanța­ pe care o dă selecționării și pregătirii ofițerilor de stat major. Ofițerii din statele majore, prin pregătirea lor temeinică și multila­terală și prin activitatea lor permanentă de conducători, organizatori și îndrumă­tori, contribue în mare măsură la obține­rea unor rezultate­ tot mai bune în pregă­tirea de luptă a unității lor. Maior MIHAIL ANASTASIE Cu ocazia Zilei Forțelor Aeriene Militare ale R.F.R. Editura Tineretului recomandă B. Polevoî — Povestea unui om adevărat (Premiul Stalin). V. Safanov — Cer și pământ (Premiul Stalin). M. Belahova — încărcătura prețioasă. Ï. Cojedub — In lupte aeriene, Cercul nostru de aeromo­n * delism. Au terminat cu bine cursurile școlii de alfabetizare Militarii înscriși la cursurile de alfabeti­zare s-au străduit să depună tot interesul pentru a învăța cât mai bine să scrie și să citească. In tot timpul școlarizății ei au pri­mit un sprijin prețios de la învățători, de la militarii comuniști și utemiști, fruntași în pregătirea militară și politică. Drept rezul­tat al muncii depuse, militarii care au termi­nat cursurile școlilor de alfabetizare au ob­ținut rezultate frumoase. Intr’o scrisoare trimisă redacției, plutonie­rul Nițu Ioan ne scrie că în unitatea din care face parte ofițerul Munteanu Ilie au fost luate încă de la început toate măsurile pentru ca cursurile școlii de alfabetizare să se desfășoare în bune condițiuni. Ajutați de comandanți, de locțiitorii lor politici și de comuniști și atemiști, învățătorii, soldații fruntași Dudaș Iuliu și Lucaci Ludovic și sol­datul ,Gavriș Victor, au desfășurat o muncă asiduă de zi cu zi cu neștiutorii de carte. Datorită acestui lucru, la sfârșitul anului școlar militarii de la școala de alfabetizare au obținut rezultate foarte bune. Cei care s’au distins în mun­că au fost propuși pentru re­compensare. Prin rezultatele obținute, școala de alfabetizare s'a clasat prima pe M. U. O susținută muncă s’a dus și la școala de alfabetizare despre care ne scrie coresponden­tul nostru sergentul major Apetrii Constantin. Intr’o scrisoare trimisă redacției, acest militar arată că examenele ținute de curând la școala de alfabetizare au scos limpede la iveală succesele muncii sârguincioase depuse în timpul școlarității. Ele au arătat cu cla­ritate că atât învățătorii, cât și elevii s'au străduit să obțină rezultate cât mai bune. Printre cei care au dat cele mai bune răs­punsuri la examene sunt militarii Vasi­loan, Zamfir Gheorghe, Mardare Petre și alții. Și militarii Șerban Dumitru, Nelai Chiran și Zamfir loan au obținut rezultate frumoase la examenul de la școala de alfabetizare. Des­pre aceste lucruri ne-a scris ofițerul Crișan Ioan. In corespondența sa, ei arată că acești militari au scris cu propria lor mână câte o scrisoare acasă, Serbare în tabără .La sfârșitul unei săptămâni de muncă intensă, pe care militarii au depus-o în pre­gătirea de luptă și politică, comitetul clu­bului de unitate a organizat o frumoasă serb­are. Programul serbării a cuprins coruri, cântece, poezii, dansuri populare și numere de acrobații, executate de ech­ipa artistică a unității noastre. O grupă de militari sub conducerea ofițerului Stamatopol Gheorghe a prezentat un bogat și frumos program de gimnastică la aparate, probe atletice, precum și trecerea model a pistei militare și a pistei de obstacole. Cu valuri de aplauze au fost răsplătite f­umerele executate de corul echipei arti­stice, între care se numără cântecele „Mă­răcinele", ,,Fă, Mărie“ și „Armată a pă­cii“. De asemenea s-au bucurat de succes deosebit dansurile populare „Călușarii" și „Sârba“, executate de echipa de dansuri de sub conducerea soldatului fruntaș Safta Victor. La serbare a participat un mare număr de militari. In urma succesului obținut la această serbare, comitetul clubului de unitate s’a angajat să organizeze cât mai des ase­menea manifestații cultural-sportive. Locotenent major D. RUSU ïoî 3 Septembrie 1953 Nr. 209 (2204) 70 de ani de la moartea marelui scriitor rus I. S. Turgheniev Primul pătrar al veacului trecut a însem­nat în istoria poporului rus un­ lung șir de suferințe. Stăpân absolut al milioanelor de țărani iobagi și târgoveți, împovărați de biruri și nedreptăți, era țarul Nicolai I. In pragul falimentului total al sistemului so­cial pe care îl patrona, „țarul-bâtă“ nu a­­vea alte soluții de opus protestelor maselor decât gloanțele și surghiunul. Așa a pro­cedat el, spre exemplu, în anul 1825, când a înăbușit mișcarea democrată­ a „decem­briștilor". Țarul, ca și clica de mari lati­fundiari care îl înconjura, nu se mai putea menține la putere decât prin teroare poli­țienească și samavolnicie birocratică. Feu­dalismul rus trosnea din toate încheieturile scheletului său putred. In această perioadă de adânci frămân­tări se naște, în 1818, cel care avea să de­vină marele clasic al literaturii ruse, Ivan S. Turgheniev. Primind o edu­cație aleasă, Turgheniev se desvoltă inte­­lectualicește în spiritul cel mai înaintat al epocii sale, într-un spirit democrat. El ia contact nemijlocit cu viața țăranului­ rob, dar totodată și cu „aristocrația" marilor sa­loane ruse. Astfel, tabloul tragic al țăra­nului bătut la tălpi cu varga se suprapune în fața ochilor săi cu acela al boierului trântor, hrăpăreț și câinos, care își petrece viața în lux și desfrâu și care își colindă moșiile numai atunci când i se pare că ad­ministratorii „s’au cam mutat“. Dar Tur­gheniev, cunoscător al intelectualității pro­gresiste a secolului XIX-lea, reușește să pă­trundă și pricinile nedreptăților sociale al căror martor e. Prima operă pe care o dă Turgheniev este ciclul de schițe intitulat „însemnările unui vânător“. Cele 25 de povestiri, cu­prinse în volumul apărut la Petersburg, constitue puternice documente de demas­care a unei societăți bazate pe cea mai crâncenă exploatare. Punându-i față în față pe oamenii ruși din popor cu boierii care ii țin în jug, marele clasic a surprins cu o mare forță analitică spiritul viu și nepieri­tor al poporului său, concomitent cu deca­dența morală și putreziciunea feudalilor înrobitori. „Povestirile unui vânător“ s-au bucurat de un mare răsunet, atât în Rusia, cât și în străinătate. Poliția țaristă își ațintește însă un ochi atent asupra îndrăznețului scriitor. Câțiva ani mai târziu, în 1852, Turgheniev va fi exilat sub un oarecare pretext : publi­carea unui necrolog la moartea lui Gogol. Adevăratul motiv al surghiunului impus scriitorului era acela că „însemnările unui vânător“ constituiau un „material pericu­los“. In 1855, Turgheniev scrie primul său ro­man, „Rudin“, în care înfățișează drama unui intelectual rus, animat de un spirit re­formator și care, ciocnindu-se de cumpli­tele realități din jurul său, devine un izolat și moare în refugiu, la Paris, pe baricadele revoluționarilor, în 1848. Se poate ca Tur­gheniev să fi voit să ilustreze în acest ro­man propria sa dramă, care era și drama tuturor intelectualilor înaintați ai Rusiei din acea vreme. Rudin se simte izolat, dar Turgheniev încă nu știe de ce. Adevărul este că anumite concepții îi mai trăgeau înapoi pe amândoi. Faptul că nu erau des­tul de legați de poporul care începuse să se miște îi împiedicau să treacă în prima linie, să­ opteze privtrii­‘revoluțiile" care­ moc­nea ca tăciunii încinși sub stratul subțire de cenușă. In­ această perioadă, Turgheniev ajunsese la concluzia că numai o revoluție ar putea răsturna mârșava feudalitate care mai ținea Rusia în lanțuri. Acest lucru reiese din cel de al treilea roman al său, „In ajun", in care eroul, bulgarul Insarov, conduce revo­luția din țara sa. Participând la toate marile evenimente care au punctat epoca in care a trăit, Tur­gheniev a fost totodată în strânse legături cu marii oameni, contemporanii lui. Astfel, în Rusia, a colaborat și a fost prieten cu Belinschi, Cernâșevschi, Dobroliubov, Lev Tolstoi, etc. In Franța i-a cunoscut pe Flau­bert și pe Zola. Ca admirator al grupului de­mocraților revoluționari ruși, el a colaborat vreme îndelungată la revista „Sovremennic“ (Contemporanul). Și în momentul în care spiritul șovăitor al lui Turgheniev se mani­­festă mai puternic ca oricând în romanul sau „In ajun", Dobroliubov publică în „So­vremennic“ un articol în care îl dojenește cu tărie pe autor tocmai pentru contradicția evidentă dintre opera și viața sa. Supărat, Turgheniev o rupe cu revista și, în același timp, cu marii și bine intenționații săi prieteni. Faptul că Turgheniev s-a îndepărtat de grupul democraților revoluționari nu în­seamnă însă că el a abdicat de la concep­țiile sale. Dimpotrivă, scrierile sale au deve­nit mai viguroase și, după „Un cuib de no­bili", în care cu neîntrecută măestrie el pre­zintă descompunerea nobilimii ruse, în 1862 scriitorul publică marele său roman „Părinți și copii", pe tema luptei dintre cele două ge­nerații : cea veche, conservatoare, și cea nouă, revoluționară. Unii critici afirmă că personajul său central, Bazarov, întruchi­pează pe „raznocinții" progresiști de care, formal, se rupsese. Turgheniev a visat revo­luția, chiar dacă n’a avut curajul să parti­cipe la ea. Bazarov — în romanul „Părinți și copii“ — îi spune tânărului și avântatu­lui Arcadie Chirsanov : „Noi suntem aceia care dărâmăm totul, vor veni alții și ei vor construi !“. Desigur că la reușita acestei mari opere a scriitorului — romanul „Părinți și copii" a contribuit și impulsul dat de marile prefa­ceri care se anunțau în Rusia acelor vrem. Astfel, între anii 1860—1870, perioada de maturitate scriitoricească a lui Turgheniev, se desființează iobăgia, iar proletariatul cre­ștea într’un înviorător elan revoluționar. Chiar în anul morții lui Turgheniev avea să se înființeze în Rusia prima organizație marxistă, grupul „Eliberarea muncii“. Turgheniev publică multe alte opere, din care se desprinde puternic dragostea pentru țară și poporul său. In străinătate, unde și-a petrecut ultimii ani ai vieții, el populari­zează literatura clasică -rusă. In 1883, el termi­nă un mare poem în proză închinat limbii ruse, pe care a mânuit-o cu o artă demnă numai de un maestru ca el. In­ același an, scriitorul încetează din viață. Impresia pe care opera lui Turgheniev a produs-o asupra opiniei publice de pretutin­deni a fost covârșitoare. Dotat cu un subtil spirit de pătrundere, Turgheniev vădește o forță realist critică foarte mobilizatoare pen­tru creșterea mișcării revoluționare a mase­lor, mai ales între anii 1860—1870, perioada sa de maturitate literară. Acest lucru îl fă­cuse pe marele critic Dobroliubov să scrie într’un articol intitulat „Când va veni ziua cea adevărată ?“ următoarele cuvinte despre Turgheniev : „El sesiza repede noile necesi­tăți, noile­ idei ivite în conștiința socială, iar în operele sale atrăgea de obicei atenția (în măsura în care permiteau împrejurările) asupra acelei probleme care începuse să fră­mânte, în mod nelămurit, societatea". Astăzi, la 70 de ani de la, moartea sa, opera lui Turgheniev este la fel de vie și de mobi­lizatoare ca și la data la care a fost creată. Ea stă la loc de cinste printre capodoperele literaturii ruse și universale, pildă de admi­rat pentru cititori și de urmat pentru crea­tori. ST. HORÎA BIBLIOGRAFIE S. Grigoriev . ALEXANDR SUVOROV Cartea lui Serghei Grigoriev înfățișează viața și activitatea glorioasă a marelui co­mandant de oști rus, Alexandr Suvorov. Pentru tânăra generație a patriei noastre povestirea lui S. Grigoriev, apărută de cu­rând în Editura Tineretului, constitue un dar prețios. Autorul prezintă cititorilor, într’o formă deosebit de atractivă, o seamă de mo­mente de-a­ lungul vieții marelui general Su­vorov. Sunt povestite fapte și întâmplări din anii copilăriei și ai tinereții, în care Suvorov s’a pregătit cu îndârjire pentru cariera pe care o va urma mai târziu. Prin studiul te­meinic al bătăliilor pe care le-au purtat Ha­­nibal, Alexandru cel Mare, Alexandr Nevschi și alți mari comandanți de oști din istoria omenirii, Suvorov a devenit un bun cunos­cător al artei strategiei și tacticii militare. Pregătirea, curajul, voința sa de fier, dc strămutată încredere în oamenii săi, l-au ajutat pe Suvorov să obțină mai târziu stră­lucite victorii în cunoscutele bătălii de la Focșani și Râmnic, la asaltul Ismailului, în campaniile din Italia, Elveția și din multe alte locuri pe unde au ajuns armatele ruse sub conducerea gloriosului general. Numele lui Suvorov, legat de istoria artei militare rusești și de trecutul de luptă al poporului nostru pentru eliberarea sa de sub jugul turcesc­, va rămâne mereu o amintire luminoasă în calea tineretului nostru spre viața nouă pe care o clădim astăzi. UN EXERCIȚIU PE MARE Schiță Pe înserate, când am plecat din port, în misiune, timpul era frumos. Razele soarelui care apunea jucau molatec pe valuri. Tot să iei largul pe o asemenea vreme, ne ziceam. Apoi, marea a prins să se „monteze“, să fiarbă. Așa e Marea Neagră. Acu e molcomă ca un lac, acu se schimbă într’un vulcan care se vântolește, geme, urlă. Vântul începuse să bată cu putere. Venea dinspre Nord-Est hăutind, ridica valuri smolite și înspu­mate pe care le arunca în bordajele navei și le trecea, sălbatec, peste punte. A fost o noapte tare grea pentru noi. Nimeni n’a închis ochii. Când veni dimi­neața, aveam fețele trase, oboseala ne îngreuna trupurile și mișcările. Ziceam că peste zi, furtuna o să se mai domolească și atunci o să avem răgaz să mai prindem puteri. Dar n’a fost chiar așa cum gândeam. Ce e drept, furtuna mai slăbise puțin; cât despre răgaz, nici vorbă. Tot în luptă o duceam. Și iată^ că a venit ceasul când trebuia să executăm un exercițiu cu bărcile. Când marea e liniștită, ți-e mai mare dragul să tragi la rame. Dacă și flăcăii sunt pri­cepuți și voinici, luneci pe apă ca o șa­lupă de viteză. Numai că atunci marea era supărată și-și făcea de cap, iar noi, osteniți. Las­ că eram aleși tot unul și unul. Vânjoși și antrenați. Asta nu înseamnă că nu era greu. Ba, dimpotrivă, greu de tot. Dar ordinul e ordin. Odată dat, trebue executat întocmai, chiar dacă ar fi ca ma­rea să-și­ iasă din albie și s’o pornească aiurea. Și­ apoi, greutățile sunt făcute ca să le treci, nu să le ocolești sau, mai rău, să dai bir cu fugiții. — Așa e, tovarăși, eu știu că trebue să înfrângem piedicile, spunea matrozul Ghirca. Dar vreau să vă spun: dumnea­voastră că, acum, nu prea îmi vine la în­demână, adăugă el, oftând. Nu că aș fi vreun fricos. Pe mare, d’ar de ăștia n’au ce căuta Stan însă și-mi spun: „Iu­te, frate Ghircule, ce de mai valuri. Saltă barca pe ele, de nu mai știi unde ți-i ca­pul și unde picioarele. O manevră greșită, și gata. Nici nu mai ai timp să auzi to­varășii dela bord că strigă „om la apă“. Bun, rece trebue să fie apa ! Și răul de mare, pfiu...“ Matrozul Ghirca e mic de stat și vânjos. Când se proptește pe picioare, așuzi mult până să-l urnești din loc. Are un cap ro­tund și o ceafă ca de luptător. Păcat însă că suferea de rău de mare. Cum ne vorbea el așa, strâmbându-se din pricina răului, veni între noi locote­nentul Lupan. El era comandantul arma­mentului primei bărci, din care făceam noi parte. — V’ați pregătit ? ne întrebă el. — Ne-am pregătit, tovarășe locotenent, răspunserăm noi într’un singur glas. — Cam rea mare, spuse unul. — Da, e destul de rea, încuviință loco­tenentul — îmi dați voie să raportez ? între­bă Ghircu. Și când i se dădu voie, își spu­se temerea : N’o să fie prea ușor, tova­răș e locotenent. Comandantul se uită mai cu luare a­­minte la Ghircu, apoi la noi. Il întrebă pe Ghircu — Și dacă n’o să fie prea ușor, ce-i cu asta, tovarășe matroz ? Exercițiul tot tre­bue să-l facem. Ghircu se înroși tot. Comandantul, care de obicei e prietenos cu noi, se purta în acele ceasuri aspru. Fără să vrem, scoa­­serăm și noi pieptul afară, îndârjiți. As­primea comandantului ne făcea bine la toți. Că dacă ar fi început cu obrojeli, mai rău era. Așa, în asprimea lui, noi vedeam neînfricare. Tovarășul locotenent Lupan ne dădu niște sfaturi. Cum că trebue să ținem barca la capă, că­­ atunci n’are ce să ni se întâmple. (Capa, vine așa, că barca taie valurile drept în față). Noi ne încrețeam frunțile ca să pătrundem bine înțelesul lor. Aveam nevoie de ele, la exercițiu. După ce plecă, Ghirca ne spuse : — De, exercițiile astea, mare lucru. A­­păi, le-am îndeplini. Da mie tot nu prea îmi vine la îndemână. Și răul ăsta de mare, care nu mă lasă. ...Am început exercițiul Barca noastră a fost lansată prima. Ne-am chinuit mult până am lăsat-o la apă. Și-apoi trage la rame, cu nădejde! Trebuia să muncim din răsputeri ca valurile, să nu ne izbească de navă. Cine știe ce s’ar fi întâmplat a­­tunci. Tovarășul locotenent Lupan ne îm­bărbăta. Și străluceau ochii. De sub cas­chetă, vântul îi smulse o șuviță de păr bălai, fluturând-o. Ridicase fruntea sus și se înclinase cu tot trupul înainte ca și cum ar fi vrut să-și ia sborul. Tare fru­mos mai era­­ încetul cu încetul ne-am îndepărtat de navă. Sunam și coboram. Cerul, în furtu­nă, se lăsase jos de tot. Când săltăm pe creste, credeam că o să-l atingem cu mâ­na. Apoi, de îndată alunecam în prăpa­stie, alunecam parcă în adâncul fără sfâr­șit, între pereții verzi-cenușii de apă, cu stomacul la gât, până când simțeam deo­dată că­iar urcăm. Și vuia marea, să-ți ia auzul. Era frig, valurile ne stropeau cu stropi reci, dar nouă ne era o căldură, ca în cuptor. In Ghirca se răscolise totul. Răul de mare, bată-l să-l bată, nu se des­părțea de el decât numai atunci când ma­rea era liniștită ca un lac. Trăgeam câteo­dată cu coada ochiului la el, că-1 auzeam mormăind. Se vedea bine că se învârtoșea să nu se lase doborît. Bravo, îi spuneam în gând. Știa și el că dacă te lași frânt la o cumpănă ca aceea, nu-i bine. Când te lupți cu marea, fiecare trebue să fie la lo­cul lui, la post. Locotenentul Lupan îl văzu pe Ghirca că nu i-s boii acasă. Ii striga tare, ca să audă prin vuirea aceea cumplită : — Matroz Ghircu, mai cu putere ! Cu mașinile în plin ! Ghircu încercă să râdă­­ de glumă, d­ar nu izbuti. Gluma ne făcu bine la toți. In vânzo­leala aceea de apă și vânturi, glasul co­mandantului, așa frânt cum îl auzeam, ne vestea despre viață, întocmai cum e cân­tecul de pasăre în­tr’un loc pustiu. Lumi­nează. Am fi vrut să ne vorbească mereu. Tare ne­ bucura când îl auzeam din când în când, ordonându-ne și mustrând pe câte unul. — Trageți, tovarăși, mai cu nădejde­. Fusese lăsată la apă și a doua barcă. Era în urma noastră, cam la un ca­blu depărtare. Când băgăm ramele în apă și trăgeam, lăsându-ne mult pe spate, ne uitam într’acolo. Uneori o vedeam, alte­ori nu. Se întâmpla că ori eram noi pe creasta valului și ei în hău, ori altmin­trelea, amândouă bărcile pe creste. Mun­ceau și frații de-acolo nu glumă. Când a­­pucam să privim barca lor, vedeam ca într’o fulgerare spatele lor, îndoindu-se, înaintam noi așa — ne depărtaserăm binișor de navă, când deodată văzurăm că cea de a doua barcă se răstoarnă, izbită de un val spumos ce încălecase mânios pe alt val. Am dat noi strigăte de alarmă și de părere de rău pentru tovarășii peste care căzuse nenorocirea. Toți am răcnit ca unul : — Om la apă ! Comandantul nostru, tovarășul Lupan, și-a întors capul într’o fulgerare. N’a stat în cumpănă. Dădu poruncă să facem o manevră cum rareori se pomenește în ma­­rinărie. A întors de 180 ° ! Și asta pe fur­tună ! Să vezi ce om comandantul nostru! Are copil mic, soție tânără și frumoasă, iube­ște viața, dar n’a luat nimic în seamă. Erau tovarășii în primejdie și el nu putea să-i lase fără ajutor. Cum eram noi ? Nici n’am avut timp să ne speriem, așa eram de uluiți bucuroși de fapta comandantului. Că ma­și finarul nostru așa e. S’o teme el câteodată de viața lui, dar nu-i rabdă inima să-și lase tovarășii în situații grele. Dacă i s’ar întâmpla vreodată așa, i s’ar otrăvi viața toată. Cum nu ne-am răsturnat atunci și noi, nu știu. Mai țin minte că am primit un val în bordaj de-am luat ceva apă și ca apoi vâsleam din răsputeri către cei care căzuseră în mare. Noi, cei din armamentul bărcii, nu mai puteam să-i vedem, acum eram cu spatele la ei. Dar ne uitam la co­mandant și după fața lui înțelegeam toată lupta pe viață și pe moarte pe care o du­ceau ceilalți. Și trăgeam mai rame, înfigându-ne dinții în buze, tare la întoc­mai ca și comandantul nostru. Ceva ne îndemna: „Mai repede, mai repede, tova­rășii au nevoie de ajutor“. Marea devenise parcă mai dușmănoasă. Blestemam în gând fiece val care ne în­­greuia drumul. Ne era mânie și pe noi, că nu puteam să înaintăm mai repede. Am fi vrut să fim dintr’un salt lângă tovarăși, să-i ridicăm în barcă. Ardeam de dorința să vină mai repede clipa aceea când, culeși toți în barcă, să le spunem o vorbă bună, vreo glumă, să-i facem să înțeleagă că-s salvați, că-i iară între ai lor. Când ne-am apropiat de tovarășii că­zuți în apă, am văzut că unul dintre ei fusese luat de valuri, amețit și aruncat mai departe de ceilalți. Mișcările îi erau mai greoaie­,­ alandala. Cu barca nu ne puteam duce mai întâi la el; trebuia să-i luăm la bord pe cei­lalți, care erau mai mulți. Ce era de fă­cut ” Și s’a întâmplat ce nu ne așteptam nai : matrozul Ghircu a fost acela care, mai înaintea tuturor, a cerut permisiunea dela comandant să­ meargă în ajutorul celui cu pricina. Și — ca­mn făcut — comandantul a aprobat. Ghircu uitase de toate. Il che­mase datoria tovărășiei ostășești și el a răspuns la această chemare. S’a aruncat în apă și a început să înoate către tova­rășul său, înainta cu bătăi largi, aluneca pe sub valuri, se sălta uneori de-i ieșea din apă tot spatele lui larg. Și ni se părea r­ouă, văzându-i cum s’apropie pas cu pas de țintă, ca un stăpân­­ al mării, într'aju­­tător pentru frații lui. ...A fost multă muncă în ziua aceea. Marea, nebună, se frământa de mânie că smulgeam pe tovarășii noștri din ghiare­le ei. Vezi numai că noi eram mai puternici. I-am cules pe toți, căci de la navă mai fusese trimisă o barcă. Dârduiau tovarășii de frig și de frigurile încercării prin care trecuseră, dar ochii le râdeau. Bună baie... Numai cam rece, spuse unul din armamentul nostru, ca să-i mai întărească. Bună, numai că aceea de pe navă e mai bună și mai liniștită, răspunse unul, ud leoarcă, clănțănind din dinți ca o mi­tralieră Ghirca ajunsese la matrozul cu pricina și-l ajuta să se țină la suprafață până am ajuns cu barca la ei. Și de-aici încolo, totul a mers iarăși bine. Iată, asta-i povestea cu exercițiul acela Căpitan GH. BEJANCU­

Next