Apărarea Patriei, mai 1954 (Anul 10, nr. 102-124)

1954-05-04 / nr. 102

2 Comandantul îndrumează munca politică în subunitate In Regulamentul Serviciului Interior se arată că „Comandantul poartă răspunderea deplină pentru starea de pregătire in vederea luptei, pentru asigurarea materială a unității sau subunității încredințate lui, pentru pre­gătirea de luptă și politică, pentru educarea și disciplina militară a efectivului“. Călăuzit de dorința de a se achita cît mai bine de obligațiunile lui de serviciu, prevă­zute în regulamentele militare, ofițerul Gîl­­gău Vasile se ocupă îndeaproape de instru­irea și educarea piloților, tehnicienilor, me­canicilor de bord și a tuturor militarilor din subunitatea de sub comandă. Acest ofițer pornește de la principiul că pregătirea de tactică la sală și în general toate pregătirile, numai îmbinate armonios cu pregătirea politică dau rezultatele așteptate în instruirea unui militar de tip nou.’ In toată activitatea sa, el se sprijină pe ajutorul loc­țiitorului său politic, al organizației de partid și al organizației U. T. M din subunitate. Buna planificare și organiza­re pe care le face acest comandant de sub­unitate împreună cu locțiitorul său politic dau rezultate bune. Just procedează acești ofițeri și în ceea ce privește bilanțul de a­­naliză a­ muncii pe care-l fac săptămînal, unde scot în evidență lipsurile, luînd și mă­­surie necesare pentru îndreptarea lor. Acest comandant poate fi văzut des pe teren in mijlocul subordonaților, controlin­­du-i și dindu-le îndrumări practice pentru îndeplinirea sarcinilor. Așa, de exemplu, într-una din zilele de pregătire anterioară zborului, cind i s-a raportat de către tehni­cianul său ca avionul este gata pentru zbor, a controlat la fața locului, temei­nic, toate comenzile, benzina, uleiul. In a­­ceastă privință, el a dat indicații locțiitoru­lui său politic sa stea de vorbă cu militarii care deservesc avionul despre îngrijirea materialului și deservirea avionului în cele mai bune condițiuni. Dar munca ofițerului Gîlgău Vasile nu s-a rezumat numai la trasarea de sarcini. El a cerut sprijinul organizației de bază pentru buna lor îndeplinire. Astfel, secretarul de partid a chemat pe toți comuniștii dindu-le indicații de modul cum trebuie să acționeze pentru îndeplinirea întocmai a ordinului co­mandantului. In îndeplinirea sarcinilor zilei de zbor, o­­fițerul Gîlgău Vasile se sprijină și pe orga­nizația U.T.A­. Intr-una din zile, comandan­tul a primit ordinul să execute o misiune. Primind ordinul, el a stat­ de vorbă cu secre­tarul U.T.M., care i-a propus ca un pilot, utemist, fruntaș în pregătirea de luptă și politică, să execute primul misiunea. La fel, la întocmirea planului de muncă al organizației atemiste, comandantul orien­tează biroul U. T. M. și îi indică sarci­nii; pe care le are de îndeplinit subunita­tea în cursul lunii respective. Așa, de exem­plu, în cursul lunii aprilie, comandantul și-a fixat ca sarcină trecerea materialului volant de la exploatarea de iarnă la cea de vară, cît și terminarea lucrărilor la o magazie pentru păstrarea sculelor de lucru la avioa­ne. In îndeplinirea acestor sarcini, secretarul U.T.M., împreună cu alți utemiști, au fost mereu in frunte. In toată activitatea sa, ofițerul Gîlgău Vasile folosește ajutorul locțiitorului politic al organizațiilor de partid și U.T.M. Dato­rită acestui lucru a reușit să obțină ca mi­litarii din subunitatea comandată de el să fie fruntași in pregătirea de luptă și poli­Folosind din plin sprijinul organizației de partid și U.T.M., el a reușit să dezvolte la militari spiritul dragostei față de tehnica de luptă, față de îngrijirea avioanelor din do­tare. Dovada în această privință o constituie și fa­ptul că, prin munca tehnicienilor din sub­unitate, s-a putut face, cu mijloace proprii, revizia motoarelor la un avion și la mate­riale recuperate. Acest lucru a însemnat o importantă economie. In fruntea acestor lu­crări a fost secretarul organizației U.T.M. Munca pentru educarea militarilor în spi­ritul obținerii de economii stă în centrul preocupării acestui comandant. Așa, de e­­xemplu, el stă de vorbă cu conducătorii de lecții politice și le arată realizările obținute în cadrul subunității, pentru a fi populariza­te la lecțiile politice, cît și la pregătirea marxist-leninistă. Adeseori, cînd sezișează anumite lipsuri în munca politică, el discută cu locțiitorul său politic, cu secretarul de partid și U.T.M., luînd măsuri pentru îm­bunătățirea muncii. Creșterea nivelului po­litic și ideologic al militarilor din subordi­ne se datorește în bună parte controlului permanent pe care-l execută la toate formele de învățămint. Pentru însușirea temeinică a lecțiilor predate ofițerilor, sergenților și sol­daților, ofițerul Gîlgău Vasile, cu ajutorul locțiitorului său politic, organizează con­sfătuiri cu fruntașii in pregătirea de luptă și politică, popularizînd metodele înaintate de muncă, cît și experiența celor mai buni la învățătură. Acest comandant, conducînd cu hotărîre munca, folosind din plin forțele politice, a putut obține rezultate bune și la trageri. Aceste rezultate s-au putut obține datorită intensificării muncii politice, atît înainte de începerea cît și în timpul tragerilor. Iată cum a procedat în această privință ofițerul Gîlgău, înainte de începerea tragerilor, a stat mai întîi de vorbă cu locțiitorul său politic, căruia i-a trasat ca sarcină să în­­dru­meze pe secretarul de partid și U.T.M. să ducă o intensă muncă de la om la om în perioada de pregătire. Foaia de luptă, ar­ticolele scrise la gazeta de perete, graficul cu rezultatele în poligo­n, au fost de ase­menea mijloace de agitație foarte folositoa­re în obținerea unor astfel de rezultate. Exigența comandantului față de subordo­nați a făcut posibil ca în subunitatea sa să nu aibă loc abateri de la disciplina mi­litară. Ofițerul Gîlgău Vasile studiază în perma­nență prevederile regulamentelor și aplică just pedepsele și recompensele. Paralel cu studierea și aplicarea regula­mentului, ofițerul Gîlgău îndrumează și mun­ca politică în vederea convingerii subordo­naților despre necesitatea respectării regu­lilor vieții ostășești. Ținerea unor referate în cadrul clubului despre disciplina militară, de­spre disciplina în zbor, prelucrarea jurămîn­­tului militar, discuțiile colective și indivi­duale, au fost formele și­ metodele între­buințate în această privință. Munca politică educativă desfășurată zi de zi sub îndrumarea directă a comandan­tului a făcut să crească numărul fruntașilor în pregătirea de luptă și p­olitică și să se întărească disciplina și ordinea militară. Munca acestui ofițer dovedește un înalt spirit de răspundere, dragoste față de instruirea șii educarea subordonaților, dove­dește justa înțelegere și aplicare a obliga­țiunilor regulamentare. Pentru activitatea sa rodnică, ofițerul Gîlgău Vasile a fost citat prin ordin de front. Locotenent maior M. TABACU­ tică. Pregătiri pentru tragerile cu tunul Militarii din subunitatea noastră depun e­­forturi deosebite pentru învățarea folosirii a­­paratelor de ochire și a celorlalte mecanisme ale tunului în vederea tragerilor pe care le vom executa contra tancurilor. Comandanții de tunuri pun un accent deose­bit pe instruirea cît mai perfectă a servan­ților a căror misiune este aceea de a înre­gistra precis elementele de tragere date de comandantul de tun înainte de deschide­rea focului. Acest lucru nu este ușor. Din partea servanților se cere mare atenție și re­peziciune, deoarece de ei depind, în cea mai mare parte, rezultatele tragerilor. Sergenții Ungureanu Darie și Lungu Ale­xandru, comandanți de tunuri, distinși cu sem­nul onorific „Artilerist A.A. de frunte“, a­­cordă multă atenție instruirii soldaților Ilie Dumitru și B. Dumitru, ambii servanți și își întocmesc împreună cu comandanții de plutoane planurile conspecte pentru a doua zi, studiază regulamentele de trageri, discută problemele cele mai grele. După pregătirea programului, seara, acești comandanți adună pe subordonați și-i pun în curent cu temele din programul de a doua zi, cerîndu-le tot­odată să studieze din regulamente anumite teme pe care le au de executat. în timpul desfășurării instrucției, sergenții urmăresc felul în care subordonații rezolvă problemele, modul cum acționează fiecare servant. Datorită acestui fapt, soldatul Ilie Dumitru, de exemplu,­­și-a însușit în bune condițiuni cunoștințele necesare funcției sale. Cu ocazia unei demonstrații de verificare pentru admiterea la tragere, acesta a reușit să înregistreze pe corector to­ate elementele fără nici o eroare, obținînd calificativul „foarte bine“. In aceeași măsură se face și pregătirea o­­chitorilo­r. Folosind intens poligonul redus, ochitorii au posibilitatea să se antreneze in­tens pentru tragerile reale. Sergent major E. OLARI APĂRAREA PATRIEI __________________________________________________Marți 4 mai 1954 Nr. 102 '(2407)' Discuție cu profesorul de geografie Elevii din subunitatea noastră dovedesc un interes deosebit în studierea cunoștin­țelor de geografie. De curînd, ei au audiat secția „Geografia fizică și economică a U­­niunii Sovietice“. in urma predării acestei lecții, elevii și-au exprimat dorința de a cunoaște mai amănunțit unele probleme a­­mintite în lecție. Ei au rugat pe profe­sor ca în timpul erelor culturale de masă să le vorbească despre tradițiile flotei ma­ritime ruse și sovietice. Profesorul de geografie, ofițerul Nicu­les­­cu Constantin, a ținut să satisfacă această dorință a elevilor. El s-a pregătit din timp și, într-una din serile trecute, la ora cul­turală de masă le-a vorbit elevilor. După ce a făcut un scurt istoric al navigației ruse, profesorul s-a ocupat în special de expedițiile întreprinse în secolul al 19-lea El a subliniat importanța pe care a avut-o în acest timp expedițiile celor doi navigatori ruși Liseanschi și Crușînstern. Ofițerul Niculescu Constantin a vorbit a­­poi despre valoroasa contribuție a naviga­torilor ruși în descoperirea și stabilirea drumurilor navigabile. Profesorul și-a trezit explicațiile făcînd demonstrații la în­fiartă. In urmă acestor explicații, elevii au căpătat noi cunoștințe de geografie. Locotenent major D. RUSU Vizionări de filme Pentru cristalizarea concepției materia­liste despre viață a elevilor și pentru îm­bogățirea cunoștințelor lor de cultură ge­nerală, în unitatea noastră școală se țin diferite conferințe, convorbiri, vizionări de filme. Acestea aduc o contribuție însem­nată în munca de pregătire a viitorilor o­­fițeri ai armatei noastre. Astfel, de curînd, elevii au vizionat dinfil­­mul „Origina și evoluția omului“. Diafil­­mul a fost însoțit de explicații pe care le-a dat profesorul Stoica Ioan. In felul acesta, înțelegerea filmului de către elevi a fost ușu­rată In urma vizionării acestui diafilm, discu­țiile au scos la iveală faptul că metoda a­­ceasta este cît se poate de eficace și s-a sta­bilit ca ea să fie folosită pe o scară mai­­largă Locotenent major A­ KISS La clubul școlii Activitatea clubului unității noastre școa­lă "aduce o contribuție deosebită în îmbu­nătățirea muncii de învățămint. Șeful clu­bului ține o legătură strînsă cu profesorii diferitelor discipline. El cere de la fiecare profesor sugestii in organizarea activități­lor menite să-i ajute pe elevi în pregăti­­rea lor Elevii primesc un ajutor însemnat din partea clubului în munca de studiere și în­­ț alegere a lecțiilor predate la disciplinele so­­cial-economice. In cadrul activităților orga­nizate la club au loc conferințe, recenzii sau discuții al căror scop este explicarea problemelor pe care elevii le însușesc mai greu. Astfel, pentru a-i ajuta pe elevi în înțelegerea lecțiilor de Istoria P. C. U. S. au fost ținute la club recenziile: „Don­­bas“, „Viața și activitatea revoluționară a lui V. I. Lenin“ și referatele : „Lenin, des­pre problema păcii și a războiului“ și „Re­lațiile de tip nou dintre U.R.S.S. și țările de democrație populară“. Ca rezultat al acestor activități s-a ob­servat că elevii înțeleg mai ușor lecțiile de Istoria P.C.U.S. Numărul participanților la aceste activități este de fiecare dată mai mare. Locotenent F. CHIS Studiul literaturii și al presei La lecțiile de literatură, elevilor le este re­comandat să citească cît mai multe cărții. Studierea literaturii clasice și a literaturii contemporane, constituie un ajutor de mare preț pentru elevi în pregătirea lor la această disciplină. Majoritatea elevilor din subunitatea noas­tră au înțeles acest lucru și respectă în­demnul profesorilor. Astfel, elevii Diacones­­cu T., Gașpar D. Costasi D. și încă mulți alții studiază cu mult interes literatura. Aproape că nu sînt elevi în subunitatea noastră care să nu fi citit cărțile „Port- Arthur“, „F. F. Ușacov“,și altele. Rezulta­tele obținute de acești elevi la orele de literatură sînt din cele mai bune. De asemenea, în fiecare zi după termi­narea programului de meditație, elevii din subunitatea noastră obișnuiesc să citeas­că presa. Acest lucru îi ajută să înțeleagă problemele de politică externă, să-și între­gească cunoștințele politico-ideologice. De curînd, elevii subunității noastre au audiat un ciclu de lecții de geografie despre India, Indochina, Pakhistan Indonezia. Cînd s-au pregătit pentru exa­mi­minarea in aceste lecții, elevii au citit și articolele apărute în ziarele „Scînteia“, „Scînteia Tineretului“ și „Apărarea Patriei” recomandate de profesor și care se refereau la situația acestor țări. Studierea acestor materiale i-a ajutat pe elevi să vorbească la ora de clasă nu numai despre geogra­fia fizică, dar și despre situația politică și economică a acestor țări. Elev major N. PAVEL Scrisori din școlile militare In sprijinul muncii de învățămint Așa ne cere jurămîntul întărirea continuă a vigilenței revolu­ționare și păstrarea cu strictețe a secre­tului militar și de stat constituie una d­in preocupările permanente ce stau în centrul activității caporalului Buduraș Constantin — agitator de pluton. Pe lîn­gă faptul că în munca de zi cu zi dusă cu oamenii amintește acestora despre necesitatea păstrării secretului militar, el organizează și convorbiri pe această temă cu întreaga subunitate. O asemenea convorbire s-a organizat zilele trecute, înainte ca subunitatea să intre în servi­ciul de gardă. Convorbirea a fost pregă­tită temeinic. Cu cîteva zile înainte, agi­tatorul a studiat din broșura de lecții politice lecția în care se vorbește des­pre întărirea vigilenței revoluționare și păstrarea cu strictețe a secretului mili­tar. Locțiitorul politic al comandantului s-a orientat asupra modului cum trebuie să vorbească militarilor și ce lipsuri au unii dintre aceștia. La întocmirea planului de desfășurare a convorbirii, agitatorul a ținut seama și de faptul că militarii din subunitate au vi­zionat nu de mult filmul sovietic „Zora“ și au vizitat G.A.S. din localit­ate. Militarii terminaseră de curățit ar­mamentul. Toți erau adunați in clubul subunității. Agitatorul și-a început con­vorbirea vorbind militarilor mai întîi des­pre necesitatea păstrării secretului mili­tar și întărirea vigilenței. In același timp, el a combătut afirmațiile greșite ale unor militari, care minimalizează puterea duș­manilor patriei noastre, dar — „Este adevărat că suntem­ puternici, nici dușmanul nu doarme — a spus agitatorul. Slăbirea vigilenței revo­luționare, divulgarea secretelor militare, n-ar face decît să dea apă la moara duș­manului de clasă care caută să slăbeas­că prin toate mijloacele forța combativă a armm­atei noastre". Agitatorul a amintit în expunerea sa scena din" filmul' sovietic vizionat, în care Zoia, deși schingiuită de hitleriști în modul cel mai groaznic, nu și-a tră­dat tovarășii d­e luptă, nu și-a spus nici cel puțin numele. Caporalul Buduraș C., popularizînd suc­cesele obținute de G.A.S. din localitate, a arătat că realizările pe care le obține poporul nostru muncitor în construirea socialismului, sub conducerea partidului, trebuiesc apărate cu toată hotărîrea de către militarii armatei noastre. Arătind militarilor sarcinile permanen­te pe­ care le au în legătură cu întărirea vigilenței — caporalul Buduraș C. i-a chemat să lupte pentru respectarea întocmai a cerințelor jurămîntului mili­tar. Respectind aceste cerințe, ei vor do­­vevi că sînt la înălțimea încrederii ce ii s-a acordat, de a sta de strajă cuce­ririlor revoluționare ale poporului nos­tru muncitor Sergent major M. OPREA .,Maeștrii bale­ t producție în culori a studioului „Lenfilm“ Prezentarea pe ecranele noastre a filmu­lui „Maeștrii baletului rus" dă posibilitate spectatorilor să cunoască cele mai de seamă opere ale artei ruse de balet, în interpre­­tarea celor mai cunoscuți artiști sovietici. Arta baletului este astăzi în Uniunea So­vietică in continuă înflorire. Pretutindeni, pe scenele teatrelor din Moscova și Lenin­grad, în capitalele republicilor unionale, precum și în multe centre regionale, spec­tacolele coregrafice sînt vizionate de un public numeros. Creațiile de balet ale compozitorilor ruși și sovietici: „Lacul lebedelor", „Frumoasa adormită", „Spărgătorul de nuci", „Macul roșu", ,„Flăcările Parisului", „Fîntina din Bahcisarai", „Gaianele", „Romeo și Julie­­ta", se bucura­ de un uriaș succes și fac parte din repertoriul permanent al multor teatre. Noul film „Maeștrii baletului rus", prezen­­tându-ne fragmente din „Lacul lebedelor" de P. Ceaikovschi, „Fîntâna din Bahcisarai" și „Flăcările Parisului" de compozitorul Boris Asafiev — ne înfățișează caracterul și particularitățile artei baletului rus și so­vietic Filmul a fost realizat cu concursul so­liștilor și al corpului de balet de la Teatrul Mare Academic de Stat al U.R.S.S. din Mos­cova și de la Teatrul Academic de Operă și Balet ,.S. M. Kirov" din Leningrad. Baletul „Lacul lebedelor", una din capo­doperele clasicismului muzical rus, este ins­pirat după un vechi basm. Muzica, plină de poezie și de pasiune, atmosfera de far­mec și de dramatism­, fac ca acest balet să fie mereu reprezentat și mereu apreciat. In baletul „Fîntina din Bahcisarai", creat după motivele poemului cu același nume, al lui Pușkin, compozitorul a reușit să trans­pună in dans povestea tragică a tinerei po­loneze Maria, căzută prizonieră la hanul Ghirei și ucisă de una din soțiile acestuia, geloasa Zarema. In fragmentul prezentat in film, talen­tatele balerine sovietice Ulanova și Pliseț­­kaia reușesc, prin dansul lor strălucit, să contureze in mod desăvîrșit caracterul celor două eroine : Maria și Zarema. Filmul mai prezintă in ultima sa parte „Flăcările Parisului", operă care este jucată cu succes de peste douăzeci de pe scena Teatrului Mare din Moscova ani și a Teatrului „S. M. Kirov" din Leningrad. Regizorul filmului, G. Rappaport, a ales și a combinat cu pricepere cele mai intere­sante episoade din spectacolele de balet, episoade care să exprime și să sublinieze puternic ideile compozitorului și sensul o­­perei respective. Maeștrii artei coregrafice sovietice, ca balerinele Galina Ulanova, Natalia Dudin­­skaia, Maria Plisețkaia și Konstantin Serghe­­ev, P. Gusev, V. Ciabukiani, V. Smolțov, prin execuția­­ sinceră și inspirată, prin gra­ția și eleganța fermecătoare a mișcărilor lor, reușesc să redea clar și convingător ca­racterul eroilor interpretați. Filmul ,"Maeștrii baletului rus" dovedește în mod strălucit nivelul înalt al artei core­grafice sovietice. In clișeu : O scenă de masă din baletul „Flăcările Parisului" de Boris Asafiev. BIBLIOGRAFIE Jean Bart (Eugeniu P. Botez) î „DATORII UITATE“ Critica burgheză l-a considerat pe Jean Bart (Eugeniu Botez) un pictor al mării, un îndrăgostit de „moravuri ciudate și exo­tice“. Astfel încercau ei să camufleze tra­saturile realiste ale operei scriitorului, ac­centele de critică îndreptate împotriva apa­ratului de stat burghezo-moșieresc. Tematica lui Jean Bart e bogată și variată. In schițele și povestirile sale scriitorul e­­vocă fapte, situații și personaje tipice socie­tății burghezo­-moșierești. El demască numai acele vicii pe care le-a cunoscut îndeaproarea: falsul patriotism al exploatatorilor, vena­litatea și birocratismul aparatului de stat burghez, suferințele îndurate de ostași în armata burghezo-m­oșierească, traiul necăjit al celor de pe mare. In lucrările cu tematică militară ca „Trei dezertori“, „Iapa căpitanului“, „Din con­centrare“, etc., Jean Bart ■ se ridică împo­triva moravurilor din vechea armată bur­­ghezo-moșierească. Disprețul și lipsa de gri­jă față de om, cinismul comandanților, bes­tialitatea, prostia gradaților, fuga de răs­pundere a superiorilor, iată numai cîteva din moravurile corupte pe care Jean Bart le-a biciuit în lucrările sale, Jean Bart înfățișează cu multă înțelegere mizeria și viața chinuită a țărănimii sărace. „Datorii uitate“ este nuvela în care scriito­rul­ reușește să sugereze cauzele mizeriei și suferinței poporului obidit sub regimul capitalist. Venalitatea, birocratismul și formalismul pînă la absurd al aparatului de stat burghe­zo-moșieresc sînt demascate în schițele : „Majestatea sa bacșișul“, „Cafeaua șefului“. Jean Bart redă, pentru prima oară în isto­­ria literaturii noastre, marea, viața porturi­lor și a navigatorilor. Cunoscînd bine viața marină, el însuși fiind ofițer de marină, Jean Bart înfățișează aspecte din viața ma­rinarilor. El descrie viața mizerabilă a pes­carilor exploatați de către diferiți arendași în „Rătăcit“ și munca grea a hamalilor portuari. Editura de Stat pentru Literatură și Artă publicînd volumul „Datorii uitate“ — o cu­legere de schițe, povestiri, fragmente — face cunoscută oamenilor muncii opera variată și interesantă a lui Jean Bart, scriitorul care a criticat cu asprime regimul burghezo-mo­șieresc și a iubit cu înflăcărare lumea celor mulți și umili. S-A SPART ZĂPORUL Apatri Marin e de prin părțile Vasluiului. E un flăcău îndesat la trup, cu firea do­­moală, vorba tărăgănată, cu uitătura galeșă și ochi­ de culoarea cimpului înverzit. Ce treabă avea el de împlinit, înainte d­e a fi transmisionist, pe vremea cînd era cio­ban al satului ? De dimineață, cînd rouă Își mai păstra încă sclipirea de argint pe firele plăpîniie ale ierbii, și pînă la asfințit, cînd pulberea uliței era împurpurată de ultimele raze ale soarelui, mina oile dindărăt, cu bila. Le mîna spre pășunea dintre coclauri, le suia pe creasta Tomoiogului, le afunda in­să lestul de dincolo de pîriu. Ii însoțeau doar ciripitul păsărilor, cei doi dulăi lățoși, cu jujeuri la git, dangătul melancolic al tălăngilor și behăitul tremurat al oilor. Sta­­pin l-a avut pe baci , om bun, care-i pre­tindea puține lucruri : să nu piardă vreo oaie, să le mulgă la vreme, să le păzească să nu încalce vreo arătură, și... atît. Eh ! In armată e altceva ! Ți se cer multe. Mai întîi și întîi trebuie să fii ordonat, dis­ciplinat, apoi trebuie să fii îndrăzneț, ager, să te miști cu repeziciune, și cite altele. Dar ce-i de făcut ? Toate le-ar face Apetii, dar cu agerimea și repeziciunea nu se prea împacă. — Mai domo­, bre, că nu s-a prăpădi lu­mea ! aruncă el cîte o vorbă, mai ales cînd sunetul strident al trompetei săgetează li­niștea dimineții, tocmai cînd somnul e mai dulce. Nici la adunare nu prea reușește el să vină la timp, iar la exerciții, la desfășuratul cablului, mereu rămine in urma celorlalți. Apetri nu e socotit un om leneș, ci mai degrabă un moliv care abia se urnește din loc, greoi ca un urs. Unii l-au poreclit „motologul", iar alții se întreabă . ..Ce-o să se aleagă din el, cînd o fi să dea ochii cu dușmanul, dacă se mișcă atit de tacticos, parcă s-ar teme să nu se zdruncine ceva în el ?“ Toate, însă, au mers așa, pînă intr-o zi... Printre cei aleși să îndeplinească o mi­siune de răspundtere se afla și soldatul Ape­tri Marin. Iote­ 1 și pe „motologul“, s-a hlizit Țintea. —­ Să te ții bine, b­at, să nu ne faci de ocară, se repezi altul. Cei din jur izbucniră în rîs. Apetri se uită chiorîș peste umăr, dădu să spună ceva, dar înghiți în sec și tăcu. —Liniște ! interveni sergentul Dogaru, un om­ ciolănos, dar energic. Toată lumea la paturi, ordonă el. Mîiia, în zori, echiparea așa cum ni s-a ordonat : cabluri pentru te­lefoane, aparate, lopeți, scara pisicii... S-a înțeles ? Oamenii se mai fpiră un timp, apoi se po­toliră. Doar cite un sforăit, sau vreun șuie­rat prelung mai tulburau liniștea ce se așternuse peste întreaga încăpere. In zori, detașamentul se îmbarcă în gra­bă. Trenul se puse în mișcare. De o parte și de alta a liniei, troienele de zăpadă stă­teau încă mărturie a viscolului neobișnuit ce se abătuse prin locurile acelea. După cîteva ore de mers, un fluier prelung vesti stația de debarcare. De aici, de la locul de oprire, se distingea bi­ne Dunărea. Era încă înghețată, dar pe alo­curi se formaseră o­­chiuri mari de apă. Cîteva zile, oame­nii au stat în bivuac. Pînă la noi ordine, subunitatea de trans­­misioniști își trăi viața obișnuită : înviorare, program de instrucție, educație politică, dis­tracții la club, etc La ultima reprezen­tație satirică­—era u­­nul Barbu de le încon­deia pe toate — s-a jucat o scenetă în care a fost pomenit și sol­datul Apetri. Chestia asta nu i-a venit de fel la socoteală lui A­­petri. Mai bine s-ar fi crăpat pămîntul sub el și l-ar fi înghițit de­­cît să-și mai audă nu­mele în asemenea îm­prejurări , dar n-avea ce face. Se aprinsese la față, parcă avea pojar. Ochii îi înotau în la­crimi. Seara, în dor­mitor, a izbucnit : - Bine, măi, Purca­­rule, e drept să-și bată joc de mine? Să mă pună în piesă, să rîdă toată subunitatea ? Cele bune nu se văd, numai cele rele ? Soldatul Purcaru era dintr-un­ sat cu Ape­tri. Se cunoșteau de copii, și știa firea lui Apetri. Se aprindea greu, dar greu se și stingea. Purcaru i-a spus-o răspicat : „Cu armata nu-i de șuguit. Dacă rămîi tot cum ai venit, nu-i nici­ o pricopseală. Trebuie să înveți să acționezi repede, cu îndrăzneală, că dușmanul nu te așteaptă. O fi și firea omului de vină, dar pînă la urmă și ea se mai poate schimba“. Apetic rămase pe gînduri. Ce să facă ? * Dinspre miază-zi se stîrnise un vînt cald­. Toată ziua și toată noaptea ap­a a curs șiroaie de pe streașine, drumurile s-au desfundat, peste tot zloată și băltoace, începuse dez­ghețul. Mai înainte de a se lumina de ziuă, sună trompeta. Păturile fură azvîrlite în grabă. Culcușul cald răm­înea doar amintire. Re­pede, militarii se aliniară în front. Coman­dantul împărți misiunile, dădu ordinele și ceru executarea lor la timp și în cît mai bune co­ndiții. O parte a detașamentului se îndrepta spre Rușavăț, alta spre Ghioagele, iar ultima în direcția Malul Roșu. Acolo s-a format zăporul cel mare. Drumul spre acest din urmă punct s-a dovedit a fi neasemuit de anevoios. Tractorul se opintea din greu, trăgînd încărcătura de oameni și materiale. Șenilele scîrțîiau și, uneori, neputincioase, se afundau în­ pămîntul clisos amestecat cu zloată. Cînd motorul nu mai dovedea, atunci ii săreau în ajutor oamenii, scoțînd cu greu mașina din zloată. Subunitatea trebuia să ajungă la destinație cît mai repede , dar piedicile ce se iveau în cale au făcut să încetinească ritmul depla­sării. După cinci ore de luptă cu noroiul, cu zăpada, cu ploaia măruntă ce se pornise de sus, grupul de militari ce mărșăluia spre Malul Roșu ajunse la locul de tragere. Intr-o parte se întindea cîmpia netedă, acoperită încă de zăpadă ; în cealaltă se vedea apa Dunării străjuită de brîul de lut ce se încolăcea ca un imens șarpe pe drumul întortochiat al fluviului. — Soldații Coteț, Barbu și­ Dumbravă întind cablul în direcția Poienele, pînă la sfatul popular, iar soldații Apetri, Purcaru și Enache asigură legătura telefonică de la baterie la punctul de observare. Executarea­­ ordonă comandantul. Oamenii se echipară în grabă și porniră în direcțiile ordonate. Pînă la punctul de observare al bateriei să tot fie 4 km. Purcaru o luă inainte și incepu să desfășoare cablul. Apetri îl urmă, ținînd firul să nu se încurce, iar Enache purta rezervele. Apetri ar fi vrut să treacă el la desfășuratul firelor, să meargă el mai întîi, să se m­ai țină și alții după el, dar nu îndrăzni să ceară această permisiune. Drumul era greu. La postul de observare trebuia însă să se ajungă in timpul cel mai scurt Nu mai încăpea nici un răgaz. Orice pierdere de vreme ar fi putut însem­na prăpăd de vite, de case și chiar de oameni. Cu apa nu te poți lupta ; focul îl mai stingi cu apă, dar apa cu ce o oprești ? — se gîn­­dea Purcaru, inotind prin noroi, căci tăiase drumul peste arătură, să-l scurteze. Bobina se desfășura mereu, dar sarcina din spate părea tot mai grea. Ți-e greu, Purcarule ? întrebă Apetri­da­ție ? Mi-e greu, da’ nu mă las. De-am ajunge la vreme. Altfel e prăpădenie, încheie Enache, care se ținea aproape și el. Cei trei înaintau anevoie pe drumul des­fundat. Cerul era închis, no­ros. Se lăsase un fel de pîclă subțire care îngreuna res­pirația. Umezeala pătrundea pînă la os. finind drumul alături cu digul, n-ar mai fi fost mult pînă la observator, dar puterile oamenilor începuseră să slăbească. Nu se odihniseră de fel pînă acum. Mai ales Apetri simțea o moleșeală în tot trupul, și parcă-i scuturau frigurile. S-ar fi oprit măcar pen­tru cîteva clipe, să se odihnească. Ii veni in minte să-i ceară voie lui Purcaru, care avea comanda echipei, să se oprească puțin. Uite, chiar aici pe tăpșanul ăsta, unde lo­cul e mai zbicit, dar ii fu rușine și se răz­­gîndi. Cît ar merge el, merge și el. Schimbă din nou cu Purcaru un tambur plin i de unul gol. Astfel Apetri se mai ușură. Pur­caru se înco­voiase, dar trăgea inainte. Peste puțin timp însă lui Apetri ii veni iar gîn­­dul odihnei. Măcar să-și scoată obielele, că sînt ude leoarcă. Apa îi zmi­rcăia în ciz­mă, iar tălpile i se umflaseră ca niște bureți. Dar cu ce să se încalțe ? Alte obiete n-avea. Alungă și acest gînd venit să-i turbure din nou liniștea. — încă puțin și ajungem, spuse Purcaru, dar n-apucă să isprăvească vorba că deo­dată alunecă și se rostogoli cu bobină cu tot. Apetri și Enache se repeziră să-l ajute. Purcaru scrîșni din dinți și geniu. Sprijinin­­du-se de cei doi, Purcaru, cu mare greutate, reuși să pună talpa în pămînt. Făcu doi-trei pași și, iar se încolăci. Nu mai putea merge. Ce ne facem, se tîngui Enache. — Continuați drumul. Apetri desfășoară firul și tu îl ajuți, Enache. Mie o să-mi treacă. Vă ajung din urmă, spuse Purcaru, stăpînindu-și durerea care-l săgeta la ficat — Merg singur. Enache rămine să te a­­jute — se încruntă Apetri — uitindu-se stăruitor în ochii îndurerați ai lui Purcaru. Cîteva clipe privirile lor se fixară și parcă se înțeleseră. Nu mai era timp de pierdut. Apetri, cu o agerime neobișnuită, înșfăca bobina lui Purcaru, o puse pe samar, în spate, luă și ultima rezervă de la Enache, o atîrnă în față, și porni mai departe, tră­­gindu-și cu greu picioarele din pămîntul lipicios. Ceața se risipise. De pe ridicătura unde rămăseseră Purcaru și Enache, în vale, peste dig, se zărea ceva nedeslușit, ca o mogîl­­deață , să fie observatorul ? Mai încolo, cît un munte de ghiață, se vedea zăporul. Pe apa mițoasă, în legănarea ușoară a valuri­lor, lespezi mari de ghiață se buluceau la cotitura ce-i zicea „Malul Roșu“. Valurile năpustiseră sloi peste sloi, ridicind în calea apelor un adevărat zid. Stavila devenea, din clipă în clipa, tot mai amenințătoare. Apa lovea zăporul potrivnic, dar fără să-l bi­ruie ; atunci ii ocolea și astfel se lățea pe toată întinderea, amenințînd să se reverse peste dig. Cei doi îl urmăriră îndelung cu privirea pe Apetri. Pe alocuri zăpada era mare. Ie vedea cum, pentru cîteva clipe,­ se afunda, apoi iar se ridica ; cumd mergînd în zig-zag, căuta să găsească drumul cel mai bun. Ii admirară vioiciunea. Acum să-l vadă co­mandantul subunității pe „motologul“ , pe omul tacticos care nu ieșea nici cu o iotă din pasul lui măsurat. Parcă era altul Apetri. Uitînd de durere, Purcaru se gîndi­­ să fie dojana ce i-a făcut-o el, chestia de la ciul­, ori articolele de la gazeta de perete unde Apetri era lăudat ca bun trăgător, dar și criticat pentru moleșeala lui ajunsă de po­mină ? Silueta lui Apetri se micșoră din ce în ce, pînă se mistui undeva după o tufă de sălcii. In urma lui răminea o chiră neagră, subțire, ca un nesfîrșit fir de păianjen. * * Clipele se scurgeau repede, parcă mai repede decît oricînd. Apa venea tot mai vi­jelioasă, cărînd la vale nenumărate sloiuri de ghiață. Pe alocuri, ea depășise digul. Se prelingea insistent peste marginea digu­lui împrăștiindu-se peste cimpie, la margi­nea căreia începeau așezările omenești. Inima lui Purcaru se strîngea ca într-un clește. Aproape i se tăiase răsuflarea. Se mai u­rî cu­ putu o bucată de drum, apoi iar se opri, să mai răsufle. Piciorul îi ardea ca într-un cuptor. Se umflase peste măsură. Abia mai putea atinge pămîntul. Enache era și el obosit, împovărat și stînjenit de tamburii goi, încerca să-l ajute pe Purcaru. O fi ajuns oare Apetri la post? Nu cumva firul s-o fi rupt pe traseu ? N-am greșit noi că l-am­ lăsat singur ? Poate că s-a poticnit și el pe undeva și nu mai poate să înainteze — cam așa se gîndeau cei doi fără însă să-șii spună­­ vreun cuvînt. Acum apa se revărsa gîrlă peste toată întinderea digului. Cei doi căutau să meargă pe urma firului. Purcaru se sprijini de o tufă. Deodată ciubi urechea. Parcă auzise ceva , un zgomot înfundat, cunoscut, așa cum se aud vara tunetele, în depărtare, înainte de furtună. Instinctiv se repezi la fir. Se aplecă și-și lipi urechea de el. Ce era : nălucire ori ade­văr ? I se păru că aude comanda . — Asupra zăporului înălțător 62, dreapta! 50 miimi, foc ! Cîteva detunături răzlețe, străbătură văz­duhul, apoi salvele de tun se dezlănțuiră ca un potop, cutremurînd pămîntul. — Enache, s-a spart zăporul ! atît a mai putut să zică Purcaru și simți că totul te învârtește în jurul său : digul, stăvilarul de ghiață, cîmpia din jur, copacii... A doua zi, Purcaru se trezi in infirmerie. Alături era Apetri. Pe fața calmă, dar suplă de oboseală, lui Purcaru i se păru­ că des­lușește o undă de mulțumire. Locotenent colonel GH. GHEORGHIȚA! Desen de A. BUICULESCU

Next