Apărarea Patriei, iulie 1954 (Anul 10, nr. 152-178)

1954-07-01 / nr. 152

' 2 ________________________________________________________________________________________APARAREA Din practica a unui comandant Prin luna februarie 1954, în subunitatea comandată de ofițerul Filip Vasile s-au în­registrat cîteva cazuri de abatere de la dis­ciplina și ordinea militară. Pentru acest fapt, atît ofițerul Filip cît și locțiitorul său po­litic au fost mustrați de comandantul unității. Comandantul le-a atras atenția să depună mai mult interes în muncă, să ridice în vii­tor nivelul stării disciplinare, la înălțimea cuvenită.Problema întăririi disciplinei în subunitate i-a frămîntat mult pe cei doi ofițeri. Ana­­lizînd temeinic cauzele care au dus la înre­gistrarea abaterilor disciplinare, comandantul și locțiitorul său politic au ajuns la conclu­zia că prima și cea mai importantă cauză a fost aceea că ei nu puseseră suficient accent pe munca politică cu oamenii. In al doilea rînd, ofițerii și-au dat seama că nu au făcut tot ce trebuia pentru întărirea autorității mi­cilor comandanți, iar în al treilea rînd, ei nu s-au sprijinit îndeajuns pe organizația U.T.M. din subunitate. Pe îndată ce au cunoscut cauzele lipsuri­lor, în fața lor s-a pus întrebarea : „Cu ce să începem ?" Această întrebare era firească, mai ales dacă ținem seama că ofițerii în cau­ză sînt tineri și nu au o experiență prea în­delungată în munca cu oamenii. — Cu ce să începem, tovarășe comandant ? întrebă ofițerul Brădeanu. — Cu ce începem, tovarășe locțiitor po­litic ? întrebă la rîndul său ofițerul Filip. -- Știți ceva? zise după cîteva clipe de gîndire ofițerul Filip către locțiitorul său po­litic. Eu zic să începem chiar cu noi. Să fa­cem, cum s-ar spune, curățenie în propria noastră casă. După aceea să ne îngrijim ca și la vecini să se păstreze curățenia. In ziua aceea, ofițerii au discu­tat mult, analizând cu toată seriozitatea atît lipsurile proprii, cît și lipsurile subordonaților. Pe baza celor discutate, comandantul și locțiitorul său politic și-au întocmit un plan de muncă concret, pe care l-au pus de îndată în­ aplicare. Datorită faptului că a fost bine gîndit, planul a dat rezultate foarte bune. Prima măsură luată a fost aceea de a folosi sprijinul organizației U.T.M. In acest scop, ofițerul Filip Vasile a întocmit un raport in­titulat : „Sarcinile atemiștilor pentru întă­­rirea disciplinei și ordinei în subunitate“, ra­port în care a făcut o temeinică analiză a stării disciplinare, a enumerat măsurile ce intenționează să le­ ia și a indicat modul cum pot sprijini utemiștii acele măsuri. La­ rîndul ei, organizația U.T.M. a analizat temeinic sarcinile trasate de către comandant și, în hotărîr­ea pe care a luat-o, a prevăzut felul cum trebuie să lupte atemiștii pentru a spri­jini pe comandant. Curînd după aceea, ofițerul Filip Vasile a făcut cu toți militarii subordonați o amplă analiză a stării și practicii disciplinare folo­site în subunitate. La această analiză, atît el cît și locțiitorul său politic au criticat pe militarii care au săvîrșit abateri, au eviden­țiat pe cei care au respectat disciplina. Apoi comandantul a dat ordine și dispozițiuni pre­cise, unele cu caracter permanent, iar altele care trebuiau executate într-un termen li­­mi­tat. Dar numai atît nu era de ajuns. Pentru a asigura o stare disciplinară bună erau nece­sare și alte măsuri. Judecind bine situația, comandantul și locțiitorul său politic au a­­juns la concluzia că în subunitate nu sînt suficient de bine cunoscute prescripțiunile re­gulamentelor noastre și că militarii nu în­țeleg încă conținutul politic al disciplinei, necesitatea respectării stricte a regulamen­telor. Pentru aceasta, ei au introdus în pro­gram ședințe suplimentare de studiere a re­gulamentelor, în deosebi a Regulamentului Disciplinar și a Regulamentului Serviciului Interior. S-a prevăzut, de asemenea, ținerea unor sem­inarii recapitulative, executate sub formă de discuții. Constatînd că sergenții nu folosesc dreptul lor reglementar de a pedepsi și re­compensa pe militarii din subordine, coman­dantul și locțiitorul său politic au ținut cu ei un număr de ședințe de instructaj metodic, arătându-le cum trebuie să lucreze un co­mandant de grupă pentru întărirea ordinei și disciplinei în grupă. Instructajul a asi­gurat partea teoretică a problemei ; partea practică a fost asigurată prin aceea că pen­tru orice abatere săvârșită de soldați era tras la răspundere și sergentul, comandant de grupă. Paralel cu aceste măsuri, cei doi ofițeri "S-au ocupat intens și de întărirea autorității sergenților și a comandanților de plutoane. Nimeni nu avea dreptul să ia măsuri disci­plinare sau să acorde recompense peste ca­pul comandanților de plutoane sau grupe. Dacă un soldat săvîrșea o abatere pentru care merita o pedeapsă ce depășea puterile comandantului de grupă, acesta era obligat ca, la bilanțul zilei, să raporteze comandan­tului de pluton cele întîmplate și să ceară pedepsirea soldatului în cauză. La fel pro­cedau, și comandanții de plutoane atunci cînd abaterile săvîrșite întreceau puterea lor de a pedepsi. Cu recompensele se proceda la fel O altă măsură luată a fost aceea de a nu trece cu­­ vederea și a nu lăsa nepedepsită nici o abatere disciplinară. De asemenea, in sub­unitate nu trece neobservată nici o faptă merituoasă a militarilor. Exigența micilor co­mandanți a fost și ea stimulată. Aceștia țin o evidență strictă a faptelor pozitive și ne­gative ale militarilor din subordine. In legă­tură cu acestea, iată un exemplu : odată, după ce se făcu­se inspecția de dimineață, soldatul Ivan I­lie și-a descheiat copca de la gît și și-a slăbit centura. Comandantul de pluton l-a observat. El i s-a adresat îndată : — Soldat Ivan, de ce ați desfăcut copca și ați slăbit centura ? Doar s-a ordonat pre­gătirea pentru adunare. Imediat am văzut un caporal cu carnețelul în mînă scriind ceva. Mă apropiat de dînsu! și-l întrebai : — Ce-ați scris acolo? — Tovarășe locotenent major, sînt capo­ralul Ghiura Mircea , am notat observația făcute soldatului Ioan Ilie. — îmi dați voie să văd și eu acest car­net ? Da, poftiți ! Și-mi întinse carnetul. La fila cu numele soldatului Ivan Ilie la capitolul fapte negative era scris : — 02.02.54 . Nu s-a încadrat în progra­mul de dimineață , observat bilanț. — 07.03.54 . A comentat ordinul ajutoru­lui comandantului de grupă. Pedepsit cu un serviciu peste rînd... Ultima notiță era aceea pe care o făcuse atunci. — 06.04.54 . Observat de comandantul de pluton pentru ținută dezordonată. Am răsfoit carnetul. Fiecare filă conținea astfel de însemnări. 1­ . In legătură cu pedepsele, ofițerul Filip Vasile este foarte atent în aplicarea lor. Cînd un militar săvîrșește o abatere, nu se grăbește cu aplicarea pedepsei. El analizează mai întîi întreaga activitate a militarului, modul cum se achită de sarcini, împrejură­rile în care a comis abaterea, comportarea lui anterioară, felul său de a fi. Din felul cum procedează se­ vede că ofițerul a înțeles ce m­ai important lucru în munca cu omul. El știe că pentru educarea subordonaților este absolut necesar să țină seama de reale cali­tățile și defectele lor. Sînt unii oameni care au foarte mult spirit autocritic­ și care, atunci cînd săvîrșesc o greșeală, se frămîntă sub povara mustrării propriei lor conștiințe. Cu astfel de oameni nu-i nevoie să fii prea dur. Ajunge o mustrare pentru ca să nu mai să­vârșească niciodată greșeli. Sînt însă și oa­meni pentru care o simplă observație nu este de ajuns. Ca să se îndrepte, ei au nevoie și de o pedeapsă disciplinară mai severă. în toate cazurile, ofițerul Filip cere coman­dantului de grupă și de pluton relații asupra militarului căzut in vină. Apoi cere părerea locțiitorului său politic asupra pedepsei. In felul acesta, hotărirea pe care o ia este întot­deauna justă. Iar după ce hotărăște pedeapsa, cheamă la dînsul pe cel căzut în vină, îi a­­rată greșeala, îl învață cum trebuie să lu­creze în viitor și îi face cunoscută măsura luată. Orice pedeapsă este apoi prelucrată în subunitate, în fața soldaților, sau — dacă este cazul — numai a sergenților. In toată activitatea sa, ofițerul Filip Va­sile a cerut locțiitorului său politic să ia măsuri temeinice pentru a asigura din punct de vedere politic munca pentru întărirea dis­ciplinei în subunitate. In acest­ scop, el l-a ajutat să întocmească un plan de desfășurare a muncii politice pentru întărirea disciplinei. In plan, ei au prevăzut sarcini concrete pen­tru toate resoartele muncii politice. Zi de zi au urmărit apoi îndeplinirea acestui plan. Lecțiile și informațiile politice au fost strîns, legate de activitatea practică a sub­unității și în mod special de problema dis­ciplinară. Ofițerul Filip Vasile n-a permis nici unui conducător de lecții politice să pre­dea le­cți­a pînă cînd aceasta nu a fost temei­nic pregătită și legată de activitatea prac­tică a subunității. Dacă un conducător de lecții politice nu era la curent cu sarcinile ce stăteau în fața subunității la un moment dat, ofițerul Filip îl ajuta să le cunoască. Cînd constata însă din partea unuia dintre ei neglijență sau delăsare, lua măsuri se­vere împotriva lui. O altă măsură politică pe care a luat-o a fost aceea că în planul activității de club a prevăzut o serie de referate și ședințe pentru schimb de experiență între micii comandanți. Toate acestea au urmărit în principal același scop : întărirea disciplinei. Temele pentru referate au fost luate din Regulamentul Dis­ciplinar. Gazeta de perete a jucat și ea un mare rol în întărirea disciplinei. Prin articolele și ca­ricaturile publicate, ea a popularizat exem­plele frumoase și a biciuit pe cei care au avut abateri disciplinare. In legătură cu mun­ca desfășurată de colegiul de redacție al gazetei de perete, iată un exemplu. In luna martie, soldatul Balaj Gheorghe a scris s­­casă o scrisoare prin care își anunța părinții că e bolnav și se cerea să-i trimită bani pen­tru a se trata. In realitate, soldatul era să­nătos tun. La gazeta de perete a apărut ime­diat o caricatură care-l arăta pe soldatul Balaj, la o masă, cu o sticlă în față. Iar de­­desupt scria : „Dragi părinți, aflați despre mine că sînt bolnav. Vă rog să-mi trimiteți bani ca să mă vindec“. Această caricatură l-a impresionat pe soldatul Balaj. El a ieșit la raportul comandantului, cu lacrimi în ochi, cerînd să se scoată caricatura de la ga­zetă. Ofițerul­­ Filip i-a răspuns : — Acest lucru nu-l pot face. Gazeta noas­tră are scopul de a populariza pe fruntași și de a critica cu­ tărie lipsurile. Caricatura este și ea o formă a criticii. Ea va rămîne acccls atîta vreme cit va fi de actualitate. Dacă nu vă place să aidă tovarășii de dvs., lăsarți-vă de obiceiul de a vă minți părinții. Lecția aceasta a servit și soldatului Balaj, dar și celorlalți. Munca de întărire a disciplinei nu este ușoară. Ea trebuie privită cu toată seriozita­tea și dusă cu metode din cele mai bune. Se mai obișnuiește, pe alocuri, ca această mun­că să fie limitată, fie la măsuri disciplinare, fie numai la munca de lămurire. Și primul și cel de al doilea procedeu sînt greșite. Pen­tru ca rezultatele muncii de întărire a dis­ciplinei să fie bune, se cere din partea co­mandanților de subunități și a locțiitorilor politici o analiză temeinică a situației și o justă practică disciplinară, în cadrul căreia măsurile de ordin administrativ să fie in mod armonios împletite cu munca politică de ri­dicare a conștiinței militarilor. Locotenent major ION V. STALOMIR Grija față de tehnica de transmisiuni Sprijiniți îndeaproape de către șefi, co­mandanții de ,subunități din unitatea mili­tară unde lucrează ofițerul Costin Eugen­iu în centrul preocupărilor lor educarea­ mili­tarilor în spiritul­ dragostei și grijii față de aparatura și tehnica din dotare. In nenumărate rînduri, in cadrul adună­rilor de partid , și U.T.M., s-au ținut referate care tratau probleme va­riate în legătură cu folosirea și exploatarea tehnicii de transmi­siuni. Roade bogate s-au obținut în urma referatului intitulat : „Grija față de tehnica de transmisiuni, prima preocupare a trans­­misioniștilor"," referat pe care l-a ținut ser­gentul reangajat Schim Ioan. In ceea ce privește exploatarea justă a aparaturii radio la instrucție, a aparaturii telefonice, comandanții de subunități sînt foarte exigenți. Orice neglijență sau atitu­dine de nepăsare în păstrarea aparaturii și materialelor de transmisiuni este combătută cu tărie și militarul în cauză este tras­ă răspundere. Ofițerul Kish Adalbert, însă, subapreciază educarea subordonaților în spiritul grijii față de aparatură. El trebuie să-și lichideze în cel mai scurt timp lipsurile și în viitor să mun­cească cu mai mult simț de răspundere. Locotenent C. ZARZAN PATRIEI_________________________________________________________ Exigența utemiștilor fața de munca biroului a trecut mult timp de cinci în organiza­ția de bază U.T.M. din care face parte ofi­țerul Erdosi Iosif a fost ales noul organ de conducere. Utemiștii au ales in birou pe to­varășii cei mai buni din mijlocul lor, unii — ce-i drept — fără experiență în munca prac­tică. Dar, în cadrul biroului, au fost aleși și utemiști cu experiență. Biroul a fost instruit și ajutat de locțiitorul politic al comandan­tului și de organizația de partid. Cu toate acestea, secretarul biroului, ofițerul Dănilă Nicolae, și locțiitorul acestuia, ofițerul Mi­­hai Ioan,­riu au depus destul interes în des­fășurarea activității organizației. Ședințele­­ de birou nu se țineau cu regularitate, iar adu­nările generale mai întotdeauna erau slab pregătite. Formalismul și birocratismul își făcuseră loc în activitatea biroului, iar munca vie cu oamenii era slabă. Problema inacti­vității secretarului și a locțiitorului său a fost discutată în adunarea generală a or­ganizației. Cu tot ajutorul primit, lucrurile nu­ s-au îndreptat, și în felul acesta organi­zația U.T.M. nu a putut să constituie un ajutor prețios în munca comandantului și a locțiitorului său politic. Față de această stare de fapte, adunarea generală, exercitîndu-și dreptul său statu­tar, a analizat activitatea biroului și a ho­­tărît desărcinarea din birou a tovarășilor Dănilă Nicolae și Adihai Ion. Adunarea generală a ales în locul lor în birou pe utemiștii Tudor Alexandru și Mani Nicolae, fruntași în pregătirea de luptă și politică, tovarăși care depun mult interes în munca organizației. Răspunzînd încre­derii acordate de către utemiști, tovarășii Tudor Alexandru și Mani Nicolae au și tre­cut la organizarea muncii atemiștilor, obți­­nând chiar din primele zile unele rezul­tate bune. Locotenent major D. CARAMAN In­t­a­b­o­r . Activitatea sportivă în unitatea noastră este condusă cu pricepere de către ofițerul Floca Beniamin. Printr-o muncă susținută, acest ofițer a reușit să atragă un număr tot mai mare de militari la activitatea spor­tivă In această muncă, ofițerul Floca a pri­mit concursul comandanților de subunități, precum și ai organizației de partid U.T.M. Pînă în prezent, el a reușit să for­­­meze echipe de volei la toate subunitățile și o echipă de fotbal pe unitate. Nici atle­tismul nu este neglijat în unitate. Pentru cătirea fizică a militarilor s-au amenajat o pistă militară și un portic de gimnasti­că. De asemenea, fiecare subunitate și-a construit bare paralele și fixe pentru antre­­nament. Nici boxul nu a fost neglijat. Azi, unitatea noastră se mîndrește cu boxeri de talia militarilor Rusu Miha­i și Smeu Gheorghe care fac parte din echipa loca­lă de box. Roadele activității sportive sînt sporite și mai mult acum, cînd militarii se instru­iesc în tabără. Folosind cu pricepere toate condițiile pe care le oferă tabăra, mili­tarii acestei unități au făcut din sport o preocupare principală de fiecare zi. Căpitan 1. BIRZOL Concert instructiv Pentru ca militarii din unitatea noastră să-și petreacă în mod cît mai plăcut și cu folos timpul liber și să-și îmbogățească cu­noștințele generale, fanfara unității noastre a prezentat un reușit concert educativ. El a cuprins diferite bucăți muzicale din folclorul poporului nostru, precum și cântecele „Vol­­ga-Volga“ și „Cazacii din Cuban". La deschiderea concertului, ofițerul Bucur Dominic — șeful muzicii — a dat audito­rilor unele explicații privitoare la lucrările muzicale care urmau a fi executate. De a­­semenea, el a arătat modul cum s-au perfec­ționat principalele instrumente muzicale. In urma acestor explicații, militarii unității noastre au ascultat cu mult interes și au înțeles mai bine concertul prezentat, concert care a constituit pentru ei un bun prilej de îmbogățire a cunoștințelor în domeniul artei muzicale. Sergent major ANGHEL FERASTRAL Joi 1 iulie 1954 Nr. 152 (2457) Din experiența conducătorilor de lecții­­ politice Un seminar reușit In unitățile Forțelor noastre Armate sînt numeroși conducători de grupe de lecții po­litice care se străduiesc să-și îmbunătățeas­că necontenit metodele de conducere a semi­­nariilor, să imprime acestora un caracter viu și atractiv. Printre aceștia merită să fe relevat ofițerul Donici Costache. Grija acestui conducător de grupă pentru buna desfășurare a seminarului începe o­­dată cu pregătirea sa în vederea întocmirii secției ce urmează a fi expusă în fața mili­tarilor. Pe baza experienței acumulate pînă acum, ofițerul Donici consideră că una din condițiile de seamă care asigură desfășurarea cu succes­ a seminarului o constituie întocmirea planului de seminar, pregătirea problemelor de bază ce trebuie dezbătute de militari. Dar, odată întocmit acest plan, el nu consi­deră că pregătirea sa pentru buna desfășu­rare a seminarului a luat sfîrșit: înaintea fiecărui seminar, el mai revede încă o dată bibliografia, pregătește materialele demons­trative, discută cu­ militarii din grupă, îi ajută in studiul lor individual, într-un cuvînt se îngrijește ca seminarul să se desfășoare la un nivel corespunzător. La fiecare lecție, conducătorul grupei obișnuieș­­te ca în planul de seminar să prevadă dezba­­terea a 3-4 probleme, care, fiind legate în mod logic între ele, ajută pe militari la sis­­tem­­a­t­izarea­ cunoștințelor lor. Așa de exemplu, atunci cînd s-a desfășu­rat seminarul la secția cu tema „Îndeplini­rea serviciului de gardă este o misiune de luptă“, ofițerul Donici C. a prevăzut în plan următoarele probleme: 1) Serviciul de gar­dă este o­ misiune de luptă; 2) Modul de în­deplinire a serviciului de gardă . 3) Vigilen­ță revoluționară — datoria fiecărui mili­tar O asemenea formulare a problemelor ce urmează a fi dezbătute la seminar poate fi considerată ca reușită- Problemele au o le­gătură logică între ele, sînt pe înțelesul mi­litarilor și dau posibilitate acestora să dis­cute și să aprofundeze conținutul temei. Incepînd seminarul la această lecție, ofi­țerul Donici C. a amintit militarilor pe scurt conținutul temei predate și apoi a arătat că scopul acestui seminar este ca militarii să-și însușească prescri­pți­uni­le regulamentare re­feritoare la serviciul de gardă, precum și semnificația patriotică a îndeplinirii acestei importante misiuni de luptă. După aceasta, a enumerat în ordine problemele principale ce urmează a fi dezbătute de militari și a pus în discuție prima problemă. Ofițerul nu a scăpat din vedere de a aminti și unele idei suplimentare care trebuiesc discutate, tocmai în scopul de a orienta pe militari să dezbată fiecare idee a temei într-o ordine logică. Numărul celor care au vrut­ să ia cuvîntul a fost destul­­ de mare. C­onducătorul grupei, cunoscind bine oa­menii, de fiecare dată se orientează cui să dea primul cuvîntul. Atunci cînd știe că mi­litarii și-au însușit bine tema predată, el acordă cuvîntul mai întîi unuia dintre aceia care nu întotdeauna dau dovadă de comba­tivitate la seminarii. Alte ori, cînd conținu­tul temei nu este temeinic însușit, conducă­torul de grupă dă cuvîntul unui militar mai bine pregătit tocmai pentru a imprima dis­cuțiilor un caracter mai viu și a orienta pe ceilalți în discuții. De data aceasta, pri­mul cuvînt a fost acordat soldatului Pătraș­­cu Dumitru, fruntaș la pregătirea de luptă și politică, și care, după părerea conducăto­rului de gru­pă, și-a însușit mai bine aceas­tă temă. După ce acest militar a terminat expunerea, ofițerul Donici a întrebat cine mai are de adus unele completări. Pentru a­­cest lucru s-au oferit soldații Atatac Dumitru, BărhilIdici­ Dumitru și alții.­ Fiecăruia din­tre ei, conducătorul de grupă le-a dat posi­bilitatea să-și expună ideile pînă la capăt. Cu toate că problemele de la prima teză au fost epuizate în discuțiile duse, totuși, a­­tunci cind soldatul Dragomir Ioan și-a mani­festat dorința de a face unele completări, con­ducătorul de grupă i-a dat voie. Soldatul Dra­­gomir, însă, n-a făcut altceva decît să re­pete cele spuse de ceilalți militari. Pentru aceasta el a fost întrerupt de conducătorul de grupă. In felul acesta ofițerul Donici C. îi deprinde pe militarii din grupa de lecții politice să urmărească atent discuțiile și să dea răspunsuri concise și documentate. După ce prima problemă a fost dezbătută, ofițerul Donici C. a tras concluzia asupra celor discutate și apoi au fost discutate pe rînd și celelalte probleme de către militari. Conducătorul de grupă creează posibilitate militarilor ca în cursul discuțiilor să folo­sească și materialul demonstrativ. Astfel, luînd cuvîntul la cea de a doua problemă, soldatul Nicula Vasile, a explicat militari­lor ce reprezintă fiecare fotografie din foto­montajul care ilustra modul de pregătire și executare a serviciului de gardă. De ase­menea, în cuvîntul său, soldatul Nicula s-a referit și la modul în care, cu o zi înainte, subunitatea din care fac parte militarii din această grupă de lecții politice au executat serviciul de gardă. Cu deosebit interes și cu multă atenție au urmărit militarii din grupa de lecții poli­tice și cuvîntul soldatului Vlad Gheorghe. Vrînd să ilustreze cît mai viu teza pusă în discuție, acest miliar a povestit pe­ scurt conținutul filmului „Ceapaev“, accentuînd asupra acelei acțiuni redate în film care de­monstrează pericolul la care a fost expusa întreaga divizie a acestui comandant erou, din cauza lipsei de vigilență a unui militar în postul de santinelă. Dezbătînd ultima problemă, soldatul Că­lin Tudor, printre alte sarcini ale militarilor, a scos în evidență și grija permanentă ce trebuie s-o dovedească fiecare față de arma­­mentul și echipamentul din dotarea subuni­tății. Discutarea tezelor în strînsă legătură cu activitatea practică și­ sarcinile militarilor din subunitate a contribuit ca aceasta lecție politică să fie înțeleasă și însușită temeinic. Toate acestea dovedesc că o condiție hotă­­rîtoare pentru buna desfășurare a semina­rului nu o constituie numai priceperea con­ducătorului de grupă de a conduce discuții­­le, ci și felul în care militarii studiază ma­terialul bibliografic, modul în care ei se pregătesc în vederea seminarului. După dezbaterea tuturor problemelor, con­ducătorul grupei a făcut aprecierea felului cum s-a desfășurat seminarul. El a eviden­țiat pe acei militari care au dat răspunsuri bune și a chemat întreaga grupă ca, la vii­toarele seminarii, să dea rezultate din ce în ce mai rodnice. Acelora care au dat răspun­suri nesatisfăcătoare, așa cum a fost ca­zul soldatului Dragomir Ion, ofițerul Donici le-a indicat să studieze­ în timpul liber încă odată materialul bibliografic,­­recomandând totodată agitatorului de pluton, soldatul ate­­mist Alexandru Gheorghe, să-i acorde spri­jinul necesar în lămurirea problemelor. Faptul că ofițerul Donici C. folosește me­tode juste în conducerea discuțiilor din ca­drul seminariilor se datorește și îndrumări­lor pe care le-a primit din partea propagan­distului unității. De asemenea, în unele o­­cazii, lucrătorii organului politic acordă u­n sprijin metodic important, ceea ce asigură buna desfășurare a lecțiilor politice. Așa, de exem­plu, ofițerul Tron Petre a condus în fața ofi­țerilor din unitate un seminar model cu mili­tarii unei grupe de lecții politice. Cu aceas­tă ocazie, ofițerul Donici a avut de învățați multe și și-a însușit metode înaintate de conducere a seminariilor la lecțiile politice. In felul acesta, conducătorul de grupă con­tribuie la educarea militarilor, dezvoltîndu-le năzuința de a obține rezultate tot mai bune în pregătirea de luptă și politică. Locotenent GH. MUȘINA In vederea seminariilor bilanț In vederea pregătirii discuțiilor de sfîrșit de an la învățămîntul de partid, în unitatea din care face parte ofițerul Costăchescu Ale­xandru s-au luat încă de acum unele mă­suri. Astfel, cursanților de la cercurile de studiere a Istoriei P.C.U.S., Statutului U.T.At. și Constituției R.P.R. li s-a indicat să re­vadă din timp materialul bibliografic stu­diat în cursul anului școlar. De asemenea, organizația de partid a întocmit un plan în care au fost trasate sarcini comuniștilor de a ajuta pe tovarășii care sînt mai slab pre­gătiți și dau de obicei răspunsuri nesatisfă­cătoare la seminarii. Pentru pregătirea sis­tematică a cursanților din cercul său, pro­pagandistul Weissman Daniel și-a întocmit un plan de muncă in care a prevăzut cînd și la care lecții se vor da consultații colec­tive și consultații individuale, cine va duce convorbiri c­u cursanții mai puțin pregă­tiți etc Traducerea în viață a acestor măsuri va contribui ca la seminariile bilanț cursanții din învățămîntul de partid din această u­­nitate să obțină cît mai bune rezultate. Locotenent GH. TEOROV Personalitatea lui Ștefan cel Mare văzută de scriitorii noștri După o glorioasă și neobișnuit de lungă­­ domnie „de 47 de ani și două luni și trei săptămîni“ — cum scrie cronicarul Grigore Ureche — se stingea din viață, la 2 iulie 1504, în Suceava, capitala de atunci a Mol­dovei, Ștefan cel Mare, „ce după moartea lui pînă astăzi îi zic sfântul Ștefan Vodă, nu pentru suflet, ce este în mîna lui dum­nezeu, că el încă au fost om cu păcate, ci pentru lucrurile lui cele vitejești, carele faime din domni, nici mai nainte nici după aceea l-au ajuns“. Faima lui trecuse demult hotarele țării. Dusese o politică înțeleaptă, se luptase ca un viteaz neînfricat în războaiele pe care a trebuit să le poarte, știuse să impună res­pect celor de peste hotare. Intrase în legă­turi de prietenie cu popoarele vecine, prie­tenie de care avusese mare nevoie în lupta grea, pentru independență pe care o duse­se împotriva turcilor. In această­­ luptă, Ște­fan dovedise atît o deosebită capacitate militară, cît și o fină pricepere în lărgirea relațiilor Moldovei cu țările din Europa și în primul rînd cu țările vecine. Relații cu totul prietenești avusese Ștefan cel Mare mai ales cu Moscova și cu Kiev. La baza relațiilor prietenești cu Kiev și Moscova­­ stăteau simpatia reciprocă a popoarelor respective și credința că prin, lupta comună vor putea îndepărta pericolul unei cotro­piri și mai du seamă pericolul cotropiri otomane. Prin aceste relații, prin politica dusă în Interior, Ștefan a făcut să crească imens prestigiul Moldovei. Cu respect, cu admirație vorbeau și scriau despre el numeroși istorici străin contemporani. In opera sa „Chronica ro­­mînilor și a mai multor neamuri“, Gh. Șincai citează următoarele rînduri admira­tive despre Ștefan dintr-o lucrare a istori­cului polon Dlugosz din secolul al XV-lea : „Oh, ce bărbat minunat , carele nu e mai puțin, dacît au fost vitejii cei de, demult, de, carii atîta ne mirăm, și carele pe vre­­mea noastră așa de tare au înfrînt pre turci, jfcît se poate zice a fi­­ cel dintîi între toți­­­ prinții cîți­ sînt pe lume. J După cum judec­ a. 80 LOAN Decanul Facultății de Filologie din București eu, prea vrednic este, ca lui să se încredin­țeze oblăduirea lumii toate, și mai virtos povățuirea oștilor creștinești asupra turci­lor, lui să i se încredințeze de toți creștinii, pînă cînd oblăduitorii lor își petrec ■ viața în leneviri și dezmierdări sau în războaiele ce,aie dintre dînșii“. Iubit de popor pentru spiritul lui de drep­tate, Ștefan intra încă din timpul vieții în legendă. Pînă în Oltenia circulă legenda simpatiei lui Ștefan pentru oamenii de rînd. Un bătrîn povestește (vezi culegerea „Le­gende, tradiții și amintiri istorice adunate din Oltenia și din Muscel“ de C. Rădulescu Codin) că :,îi era obic­iul să cutreere țara în lung și-n lat și, în drumul lui, să vadă sate cinstea de-ale noastre, să aleagă locuri pentru biserici și mînăstiri, să cerceteze păsurile creștinilor, să ajute pe cei nevoiași și să se mai ia, cînd și cînd, la pilde și la tîlcuri, cu unchiași, ca de-alde mine“. O astfel de tradiție ne povestește S. Teo­­dorescu-Kirileanu în lucrarea sa „Ștefan Vodă cel Mare și sfînt“. Legenda istoriseș­te încercarea la care marele voievod l-a pus pe un preot, care rîvnea la scaunul de mitropolit al țării fără să-l merite. Domni­torul îi pune trei întrebări, un fel de ghici­tori, la care, în locul preotului, răspunde un biet cioban al preotului, trimis de acesta în loc­u-i ca să scape astfel de pedeapsa ca­pitală cu care-l amenințase voievodul în cazul cînd nu va ști să-i dezlege ghicitorile. Judecata voievodului e demnă de înțeleptul Solomon și reflectă în același timp dragos­tea lui pentru oamenii din popor. „Ghela­­sie —­ zise el ciobanului — dacă tu ți-ai pus viața pentru altul, însemnează că ai un suflet milos. Dumnezeu ți-a mai dăruit și o minte, ageră. Ai putea fi bun păstor de oameni. Dacă după un an de călugărie vei cunoaște, cum se cuvine, toată rînduiala sfintei biserici, să ne fii mitropolit de Ră­dăuți ! Iar "popa loan din Porcești, care a^ rîvnit la scaunul ce nu i se cădea, să rămînă păstor, dar nu la turma de oameni, ci la aceea unde și-a aflat scăparea vieții..." Și legenda adaugă că „peste un an, Ghela­­sie din Trifești era uns mitropolit la Ră­dăuți". Scriitorii noștri culți consemnează multe legende de acest fel despre marele voievod. Tot din popor, „auzite din om în om­, de oameni vechi și bătrîni“, își culege le­gendele sale din „O samă de cuvinte" și sfătosul nostru cronicar Ion Neculca. Chi­pul marelui voievod al Moldovei trăiește și astăzi cu deosebită vigoare în cele nouă legende despre Ștefan — din cele 42 cire sînt cuprinse în ,,O samă de cuvinte“. Ște­fan apare ca un erou iubit, ca un luptător viteaz împotriva turcilor cotropitori, ca mare iubitor de țară. Tradiția populară înregistrată de, Necul­­ce nu trece cu vederea slăbiciunile omenești ale eroului. In legenda Cetății Neamțului, cu o circulație ulterioară atît de largă, Ște­fan cel Mare, într-un moment de cumpănă, vrea să părăsească lupta cu turcii. Maică-sa nu-i deschide insă porțile cetății Neamțu­lui și-l îndeamnă să­ reia bătălia : „...și, așa pe cuvîntul mîne-sa s-au dus în sus și au strîns oaste... Iar turcii, înțelegînd că va să vie Ștefan Vodă cu oaste în gios, au lăsat și ei Cetatea Neamțului de a o mai bate și au început a fugire spre Dunăre..." Dar in același timp tradiția populară scoate puternic în relief calitățile morale ale voievodului. In legenda lui Purcel, Ștefan cel Mare dăruiește nevoiașului țăran un plug cu boi, pe­ care voievodul îl ia de la­ fratele hapsîn, ce nu voise să i-l împrumute pen­tru muncă decît numai în zi de sărbătoare : „Deci Ștefan Vodă au luat plugul fratelui celui bogat și l-au dat fratelui celui sărac, să fie al lui“. Legenda subliniază astfel ideea că domnitorul nu era rupt de popor, că el cobora în rîndurile acestuia spre a-i cunoaște păsurile. Legenda despre Aprodul Purice demon­strează fidelitatea oștenilor față de marele dom­nitor, conducătorul luptei împotriva cotropitorilor. In bătălia de la Șcheea pe Siret, „au fost căzut calul cu Ștefan Vodă în război. Iară un Purice Aprodul i-au dat calul lui. Și nu putea în grabă* încăleca Ștefan Vodă, fiind cam mic. Și au zis Purice Aprodul : „Do­amne, eu mă voi face o movi­liță și vino de te suie pe mine și încalecă! Și s-au suit pe dînsul Ștefan Vodă și au încălecat pe cal“. Și mai departe, portretul și caracterul lui Ștefan ce! Atare sînt întregite, cu trăsăturile reale, în celelalte legende din „O samă de cuvinte“ despre mînăstirea Putna, despre în­­tîlnirea cu sihastrul Daniil,­ despre Dumbrava Roșie etc., care, alături de cele amintite mai sus, au trezit un viu interes printre scriitorii de mai apoi, îndemnîndu-i pe aceștia să dea viață legendelor despre marele Voievod, legen­de cu o veche circulație orală. Astfel a luat na­ștere o întreagă literatură în jurul figurii ace­­luia despre care, de la cronicarul moldovean Grigore Ureche până în vremurile noastre, le­genda păstrează o imagine luminoasă. Este cunoscut portretul pe care-l face Grigore Ureche, in letopisețul său, marelui domn. La o sută și ceva de ani de la moar­tea lui Ștefan, Ureche știe să prindă astfel, ca într-o gravură sobră, trăsăturile fizice și morale ale voievodului, fără a le evita pe cele negaivve. Figura marelui domn ne este prezentată de Grigore Ureche ca un simbol al luptei de eliberare a poporului de sub jugul oto­man. Cronicarul se încălzește în timpul po­vestirii, ca atunci cînd descrie jalea puporu­­lui la moartea lui Ștefan : „Iară pre Ștefan Vodă l-au îngropat­­ ara cu­ multă jale și ptingere în mînăstire în Putna, care era de dînsul zidită. Atîta jale era, de plingea toți, ca după un părinte al său, că cunoștea toți că s-au scăpat de mult bine și de mul­tă apărătură“. Sînt numeroși scriitorii noștri care au evocat în operele lor figura lui Ștefan, care au literaturizat, în versuri, în proză sau în teatru, variate aspecte reale ori ima­ginare din viața viteazului voievod. Printre cei dinții —- oarecum în ordine cronologică — este scriitorul moldovean Gh. Asachi, care ar fi scris o epopee in ver­suri „Ștefaniadă", distrusă, se spune, în focul din 1827. Cu toate bunele lui intenții, nici nuvela „Valea Albă“, în care Ștefan apare într-o aureolă romantică, estompat, nici balada „Ștefan cel Mare înaintea ce­tății Neamțu“, inspirată din amintita le­gendă din ,,O samă de cuvinte“, nu pot oferi cititorului, din cauza limbii greoaie în care se împleticește Asachi, imaginea unui Ș­tefan trăind aievea. Mai fericit inspirat a fost C. Negruzzi, din a cărui epopee „Ștefaniada“ (și ea pier­dută) ne-a rămas fragmentul „Aprodul Pu­rice", un adevărat poem eroic de sine stătă­tor, care a stîrnit unanimă admirație la a­­parilie (1837). Amplificind cunoscuta legen­dă din „O sarbă de cuvinte“, Negruzzi ne înfățișează în versuri largi, epopeice, un Ștefan viteaz și mărinimos. Ajutat în timpul luptei de Purice să încalece pe calul acestuia, deoarece al voievodului fusese dobo­rît la pămînt de o săgeată vrăjmașă, și, cîștigind bătălia, Ștefan îl înalță în rang pe aprod făcîndu-l vel-armaș, îl dăruiește cu cinci moșii cu sate și-l căsătorește cu fiica pîrcălabului de Roman, căzut în luptă pentru domnul său. Voievodul știe să-și prețuiască ostașii buni și pierderea unuia dintr-înșii îl întristează. „Pierderea acestui vrednic moldovean adevărat. / Crede-mă că și pe mine nu puțin m-a întristat, / Căci aș fi ales mai bine să pierz un întreg ținut...“, o consolează el pe jupineasa pârcălabului, subliniind vitejia în luptă a acestuia, într-o remarcabilă paralelă intitulată „DC­­ S­cebal și Ștefan cel Mare“. Alecu Russo, au­torul poemului în proză „Cîntarea Romî­­niei“, arată marea dragoste și admirație a poporului pentru mărețul voievod­ : „Ei atribuie lui Ștefan tot ce i se pare minu­nat, tot ce-i este necunoscut : orice zidire ve­ch­e, un pod de piatră dărîmat, o movilă de pămînt ridicată în mijlocul unui șes întins, o ruină de cetate, biserici, schituri etc... tot, zice Romînul, este făcut de Ștefan Vodă“. Inspirîndu-se și el din „O samă de cu­vinte“, poetul muntean D­. Bolintineanu a evocat figura lui Ștefan cel Atare în multe din legendele sale istorice. In poezia „Dum­brava Roșie“ ne apare un Ștefan dîrz, vi­teaz, care nu înțelege să încalce hotarele altora decît atunei cînd e provocat, care știe să plătească însă cu vîrf și îndesat cînd Moldova lui dragă e atacată. „La ve­cinii noștri prăzi noi nu cătăm ; / Insă cînd ne calcă, știm să ne­ apărăm. / Nu-i în darul nostru cruda tiranie , / Dar un aspru­ exem­­plu am voit să fie“.­­ Patriot, iubindu-și cu ardoare patria pen­­tru care iși sacrifică viața, ne este înfățișat Ștefan în poeziile : „Visul lui Ștefan cel­­ Mare“ și „Ștefan la moarte“ , fiu supus, ascultă­tor de sfatul înțelept al mamei bătrîne în cunoscuta poezie „Mama lui Ștefan cel Aza­­­re“ (cine nu și-o amintește : „Pe o stîncă neagră, într-un vechi castel, / unde, cară-n vale un fiu mititel...“) sau sfătuindu-se cu cei mai vîrstnici și înțelepți înainte de a lua o hotărîre în „Daniil Sihastrul“ („Sub o rîpă stearpă, pe un rîu în spume, / Unde un sihastru a fugit de lume, / Cu vărsarea serii un străin sosi : / „Ștefan al Moldovei vine a-ți vorbi !...“) Figura lui Ștefan l-a preocupat mult pe Bolintineanu. Astfel se explică și scrierea dramei intitulată : „Ștefan Vodă cel ber­bant“, în care ne apare un Ștefan mai u­­manizat, mai aproape de cele lumești, și monografia „Viața și faptele lui Ștefan Vo­dă cel Mare“ (în cadrul altor monografii istorice în proză scrise de poet), azi cu ne­putință de citit, existența eroului fiind ur­mărită cronologic și pe toată durata vieții, cu pretenții informative și chiar cu aspecte critice. In colecția de „Poezii populare ale Ro­­mânilor“, publicată de V. Alecsandri în 1852, se găsește frumoasa baladă „Movila lui Purcel“ luată și ea din legenda cu pri­vire la țăranul sărac Purcel. Balada, întoc­mită de poet in formă populară, conține pro­nunțate accente sociale, mult mai vizibile decît în legenda consemnată de Neculce : „Toată vara m-am rugat. / De bogații cei din sat,/ Să-mi­ dea plugul ca să ar.../ Mi-a fost ruga în zadar". Sau : „Că săracul n-are soare,/ Nici zile de sărbătoare, / Ci tot zile lucrătoare !“ Tot în culegerea sa de poezii populare, Alecsandri transcrie două „Cîntece de-al lui Ștefan Vodă" și un dialog în versuri „Ștefan Vodă și șoimul“ alcătuit probabil tot de el. Personalității lui Ștefan, Alecsandri i-a m­­ai închinat două balade în ritmul popular: „Ște­fan Vodă și codrul“ („Ștefan Vodă rătăcit/ Intră-n codrul înfrunzit. / Codru-i zice „Domn viteaz, / Ce-ți curg lacrimi pe o­­braz ?“), „Ștefan și Dunărea", poezia „Altarul mînăstirii Putna“ și lungul poem de aproape 1000 de versuri „Dumbrava Roșie“, în care poetizează lupta dintre poloni și moldoveni din Codrul Cosminului. In „Dumbrava Roșie“ (în care găsim in­cluse și versurile în ritm popular: „Ștefan Ștefan, domn cel mare,/ Seamăn pe lume nu are/ Decît numai mîndrul soare!“) perso­nalitatea voievodului e prezentată hiperbolic. Domnul, pe care-l știm că a fost „mic de stat“, ne apare, totuși, în mod natural, ca un uriaș ; umbra Lui „splendid, maiestoasa la

Next