Apărarea Patriei, ianuarie 1955 (Anul 11, nr. 2-24)

1955-01-05 / nr. 2

__.___ Si l­ima I ..................... APRMNIREA PATRIEI ............ Instrucția focului este una din categoriile de bază ale pregătirii de luptă a militari­lor. Scopul ei este de a da militarilor cu­noștințele necesare referitoare la cunoaște­rea armamentului cu care sunt înzestrați și de a le forma deprinderile practice pentru buna executare a tragerilor cu cartușe de război. Experiența ne arată că înainte de a trece să-l învățăm pe tînărul soldat regulile și procedeele de tragere cu pușca, trebuie să-i dăm neapărat suficiente cunoștințe referitoare la construcția generală a armamen­tului, la «eficacitatea și felul­ cum trebuie folosit focul acestuia, să-i formăm deprin­deri practice în mînuirea lui. De asemenea, soldatului trebuie să i se dea unele cunoș­tințe privitoare la teoria tragerii. Fără a­­ceste cunoștințe soldatul va executa în mod mecanic mișcările care i-au fost arătate,­nu va înțelege necesitatea lor, iar deprinderile căpătate de el în urma instrucției nu vor fi temeinice. Nu pot fi însușite conștient miș­cările pentru fixarea înălțătorului sau lua­rea liniei de ochire, de exemplu, dacă nu se cunoaște ce este linia de ochire, punctul de ochire, ce este și cum­ arată o traiectorie, ce este unghiul de ochire etc. Predarea temelor programate trebuie să se facă de către ofițer într-o înlănțuire justă, avînd în vedere ca instruirea soldaților să se desfășoare după principiul : de la ușor și simplu la greu și compus, astfel încît cel care se instruiește, formind­u-și noi deprin­deri, să se sprijine cu tărie pe cunoștințele căpătate la ședințele de instrucție anterioare. Cu alte cuvinte, completarea cunoștin­țelor și deprinderilor de tragere la soldați trebuie să se facă pe baza consolidării și desăvîrșirii necontenite a cunoștințelor și deprinderilor căpătate mai înainte. Tînărul soldat își însușește mai ușor pro­blemele instrucției focului atunci cînd se procedează astfel . La început, comandantul demonstrează tî­­nărului soldat forța și puterea de foc a arma­mentului de infanterie cu care este înzestrată subunitatea, arătîndu-i-se calitățile lui, pro­prietățile de luptă și eficacitatea lui asupra diferitelor ținte și la diferite distanțe. Acest lucru, comandantul îl face cu ocazia trage­rilor demonstrative executate în poligon. Tragerea se organizează în așa fel încît tinerii soldați să vadă efectul la țintă, pre­cizia și gruparea loviturilor, să vadă cum se ia corect poziția de tragere, cum se mî­­ruuiește cu măiestrie armamentul. Apoi tinerilor soldați li se arată descrierea și funcționarea părților și mecanismelor ar­mamentului. Comandantul învață pe sol­dați demontarea și montarea armamentului, explicîndu-le totodată regulile de curățire și ungerea lui. Soldații își însușesc în mod practic aceste cunoștințe (predate în cî­­teva ședințe de instrucție) în orele de în­treținere a armamentului și tehnicii de luptă, prevăzute în programul zilnic. După ce soldații își însușesc cunoștințele și deprinderile, despre care s-a vorbit mai sus, se trece la învățarea procedeelor și regulilor de tragere asupra țintei fixe. Aceste ședințe de instrucție trebuie să se desfășoare în strânsă legătură cu învățarea noțiunilor generale privitoare la teoria tragerii (ba­listica interioară și exterioară — mersul glontelui ■ în aer și formarea elementele traiectoriei,, ochirea, traiectoriei, elementele ochirii etc.) și cu descrierea cartușelor, modului cum se verifică ele și măsurile de siguranță ce se iau în timpul folosirii cartu­șelor de război. Verificarea însușirii de către militari a instrucției focului, la fiecare­ temă, se face prin executarea tragerii cu cartușe de război. In afară de cele arătate mai sus, în In­strucția focului se includ și ședințele de cunoaștere a grenadelor și a procedee­lor de aruncare a acestora, precum și șe­dințele de cunoaștere a procedeelor și reguli­lor de observare a­ cîmpului de luptă și de determinare a distanțelor. Ședințele de instrucția focului cu tinerii soldați se organizează de către comandantul de companie (baterie). El stabilește conținu­tul și ordinea desfășurării temelor de instruc­ție într-o să­ptămînă, organizează și ține ședințe de instructaj metodic cu sergenții, ia măsuri în vederea asigurării materiale a ședințelor de instrucție, controlează desfășu­rarea orelor de instrucție conduse de coman­danții de plutoane și de către sergenți, dînd­u-le ajutorul practic necesar. C­ea mai mare parte a ședințelor de in­strucție se desfășoară în mod practic la cîmp și în poligonul de tragere, în condiții me­teorologice diferite, pentru a-i forma tînă­rul­ui soldat deprinderile necesare pentru mînuirea cu măiestrie a armamentului cu care este înzestrat și cu care va acționa pe cîmpul de luptă. Organizarea ședințelor de instrucție cu tinerii soldați în pluton depinde de condi­țiile concrete­ ale subunității și de pregătirea metodică a sergenților. De pildă, ședința de instrucție poate fi organizată în așa fel ca toate grupele să învețe concomitent una și aceeași temă. Astfel, în ora întîia se execută cunoașterea armamentului; in ora a doua se învață procedeele de tragere; în ora a treia, sub conducerea comandantului de plu­ton, se execută observarea cîmpului de luptă și determinarea distanțelor (sergenții puțind fi folosiți pentru marcarea inamicu­lui). O altă variantă : în ora întîia — o grupă execută cunoașterea armamentului; altă grupă învață procedeele de tragere asupra țintei fixe , iar alta — procedeele de aruncare a grenadelor. In ora a doua și a treia de instrucție, grupele își schimbă temele între ele. Sunt posibile și alte va­riante de organizare a ședințelor de in­strucție, în special pentru învățarea arma­mentului, soldații din­ i pluton pot fi aranjați în grupe după specialitatea lor. Ofițerul trebuie să asigure din punct de vedere tehnic și material ședințele de in­strucție a focului, nu numai la unele ramuri de complex cum sunt: cunoașterea arma­mentului, învățarea procedeelor și regulilor de tragere, ci și la studiul teoriei tragerii La orele de cunoaștere a armamentului este necesar ca fiecare tînăr soldat să aibă posibilitatea să lucreze practic în cursul în­tregii ședințe de instrucție. Instrucția se desfășoară astfel : comandantul grupei sau un soldat vechi arată soldaților, dispuși în grupuri de cîte 2—3 oameni, partea armei (mecanismul) care se studiază. El le expu­ne­­ pe­­ scurt și clar rolul acelei părți (me­canism), face descrierea ei, arătînd din ce se compune și cum funcționează pe timpul tragerii. Apoi controlează cum și-au însușit subordonații materialul, le fixează prin repe­tare cunoștințele­­ predate și trece la antre­namentul soldaților cu scopul de a le forma deprinderi practice în mînuirea armei. Sarcina cea mai importantă a instrucției focului este de a învăța pe soldați să tragă cu precizie. Acest lucru se obține în urma executării corecte a următoarelor operațiuni : — pregătirea pentru tragere (luarea po­ziției de tragere, încărcarea armei și așeza­rea înălțătorului) ; — executarea tragerii (așezarea armei în umăr, ochirea și mînuirea trăgaciului) ; — încetarea tragerii. Militarul care este bine instruit execută toate aceste operațiuni întrunit și repede, în mod automat. Tînărul soldat trebuie învățat treptat să execute întregul procedeu de tra­gere. La început este învățat să execute fie­care operațiune pe părți și numai după aceea se trece la antrenamentul în vederea exe­cutării procedeului de tragere în întregime. A învăța pe tînărul soldat să execute co­rect operațiunile de tragere este o treabă complicată, atît din­­ punct de vedere al or­ganizării, cît și al metodicii'' desfășurării șe­dințelor de instrucție. Fiecare soldat­ în parte trebuie instruit cu deosebită răbdare. In unele subunități se obișnuiește ca în­vățarea tragerii să fie începută cu așezarea armei în umăr, fără să i se dea tînărului soldat măcar date generale despre tehnica ochirii. Acest lucru îngreunează într-o mare măsură însușirea de către soldați a fixării corecte a armei în umăr. Adesea, soldații rămîn cu anumite greșeli în executarea a­­cestei operațiuni. Invățîndu-i cum trebuie să așeze arma în umăr, trebuie să se explice tînărului soldat că de poziția corectă a armei în umăr depinde rezultatul tragerii, învățarea așezării armei în umăr trebuie să fie în­cepută fără folosirea reazimului. Se proce­dează astfel pentru ca tînărul soldat să-și poată forma deprinderea așezării armei in umăr la înălțimea care-i este necesară și pe urmă să-și poată stabili înălțimea cuve­nită a reazimului. Numai după­­ aceea se tre­ce la antrenament cu folosirea reazimului respectiv. Ofițerul începe instrucția pentru învățarea luării liniei de ochire folosind­ diferite Pipă­rate. La instrucția și învățarea luării liniei de ochire ,trebuie să se folosească pe scară largă cătarea de exercițiu, arma cu dispozitiv electric, precum și ținte-figuri, așezate la distanțe reale. Antrenamentele bine organizate formează tinerilor soldați deprinderi în ceea ce privește exactitatea și uniformitatea ochirii. Paralel cu învățarea așezării armei în umăr, comandantul trebuie să acorde o aten­ție deosebită formării la soldați a deprin­derilor în ceea ce privește mînuirea trăgaciu­lui. Soldații trebuie învățați să apese lin­ii uniform pe trăgaci, încă din primele zile ale instrucției, cînd se învață procedeele și regulile de tragere, ofițerul trebuie să se viseze și să scoată la timp la iveală greșelile pe care soldații fac la așezarea armei în umăr, luarea liniei de le­ochire, mînuirea trăgaciului etc. In practica instrucției focului pot fi­ folosite în acest scop diferite metode. Multe­ greșeli în lua­rea liniei de ochire, de pildă, pot fi desco­perite atunci cînd soldații execută exerciții de constanța ochirii (triunghiul greșelilor). Este foarte important ca soldaților să li se explice în ce c­onstă greșeala lor atunci cînd nu reușesc să ochească cu regularitate cît mai aproape de punctul de control al instruc­torului. Este necesar să reamintim că atunci cînd se analizează rezultatele ochirii exe­cutate de soldat, instructorul trebuie să în­toarcă fișa soldatului cu partea de sus în jos. Comandantul de pluton verifică personal gradul de pregătire a tînărului soldat pen­­tru executarea ședinței de tragere cu cartușe de război. Soldatul care nu și-a însușit procedeele și regulile de tragere nu este admis pe linia de tragere. Tragerea se desfășoară în condiții meteo­rologice favorabile și de bună vizibilitate. Soldatului i se indică distanța și punctul unde trebuie să ochească. Pentru asigurarea unui control eficace al instrucției focului și pentru descoperirea greșelilor, tinerii sol­dați trebuie să tragă în prezența comandan­ților. In aceste condiții, comandantul are posibilitatea să cunoască și mai bine parti­cularitățile individuale ale fiecărui soldat și să folosească, cînd este nevoie, pentru completarea instrucției, cartușe de exercițiu, încărcarea armei o face însuși comandan­tul, alternînd cartușele de război cu cele de exercițiu avînd în vedere însă ca soldatul să nu știe cînd se produce focul. După fiecare încărcare, comandantul dă comanda de deschidere a focului. Această metodă de instrucție pe linia de tragere are drept scop scoaterea la iveală și înlăturarea emoției produse la plecarea lo­viturii, fără să împiedice însă pe cel care execută tragerea.. Instrucțiunile eșaloanelor superioare cer comandanților să formeze permanent sub­ordonaților spiritul de inițiativă și indepen­dență în acțiuni. Tutelarea, acordarea de „ajutor“ tînărului soldat pe linia de tra­gere, dăunează pregătirii acestuia. Din pă­cate, însă, în practica instrucției se mai întîlnesc cazuri cînd unii ofițeri le ajută subordonaților să-și pregătească locul pentru tragere, să așeze­ înălțătorul, să încarce etc. Un astfel de „ajutor“ n-are nimic co­mun cu ajutorul adevărat, de care au ne­voie tinerii soldați. Metodica instrucției focului obligă­­ pe comandant să nu ajute subordonatul în acțiunile sale, ci să-i dea comenzi și să controleze executarea lor. Des­coperind insuficienta pregătire a trăgătoru­lui, comandantul este obligat să-l scoată pe soldat de pe linia de tragere pentru a executa instrucție suplimentară. In vederea desăvîrșirii permanente a de­prinderilor de tragere ale­­ soldaților, ofi­țerul este dator să-i antreneze pe subor­donați nu numai la instrucția focului, ci și la instrucția tactică. Instrucția focului trebuie astfel organi­zată și îndrumată, încît­­ aceasta să joace un important rol educativ pentru tinerii sol­dați. In acest scop, la ședințele de instrucție trebuie să se folosească pe scară largă ma­terialul care să facă cunoscut tinerilor ostași istoria armamentului cu care se instruiesc, să popularizeze înaltele lui calități de luptă, să arate superioritatea armamentului nostru față de armamentul armatelor din țările capitaliste. In acest fel se cultivă la tinerii militari dragostea față de armamentul nostru de prim rang și le trezește dorința de a-i mînui la perfecție In ajutorul comandantului de subunitate INSTRUIREA SOLDAȚILOR 3. Instrucția focului Ne scriu cartnîcii reangajați Publicăm mai jos scrisorile unor cart­­nici care și-au luat angajamentul ca in noua perioadă de instrucție să muncească cu și mai multă rîvnă pentru a contribui la ridicarea calității instrucției de spe­cialitate și marinărești. Voi lupta pentru o înaltă pregătire marinărească a echiipajului Sînt bormanul șef al navei de luptă „N“. Cu ocazia începerii noii perioade de instruc­ție, mi-am pus drept obiectiv principal de a contribui mai mult ca în anii trecuți la ridicarea pe o treaptă mai înaltă a instruc­ției marinărești a echipajului. O condiție esențială în ridicarea pregătirii marinărești a efectivelor o constituie practica marinărească, cunoașterea lucrărilor de ma­­telotaj, a manevrelor, a trasului la rame, cît și a înotului. Toate acestea formează A.B.C.-ul marinarului. Pentru traducerea în viață a acestui obiectiv principal, grupul nostru de timonieri va începe în curînd con­fecționarea unui panou model pe care vor fi expuse diferite modele de noduri și lucrări de matelotaj, menite să ușureze practica ma­rinărească. .Alături de panoul nostru va fi expusă o parîmă desfăcută în sfilare, cu ajutorul că­reia matrozii vor face lucrări de matelotaj și în timpul lor liber. Pentru a executa trasul la rame mai bine ca în anii trecuți, mă voi ocupa personal de antrenarea tuturor armamentelor­ bărci­lor. De asemenea, timpul afectat călirii fi­zice a marinarilor îl voi folosi î­n așa fel ca întregul echipaj să treacă în mod treptat la practicarea trasului la rame. Michmain ST. MIHALACHE Subordonații mei vor fi toți radiotelegrafiști de clasa a II-a La începutul perioadei de instrucție care a trecut, m-am angajat în adunarea de partid ca unitatea de luptă, observare și transmisiuni pe care o conduc să devină o unitate fruntașă pe navă. Mare mi-a fost bucuria cînd am ajuns să-mi îndeplinesc do­rința. Acum, în noua perioadă de instrucție, do­resc din toată inima ca împreună cu radio­­telegrafiștii din subordine să ne menținem în frunte, să fim exemplu pentru toți mari­narii de pe navă. Dacă în etapele de instrucție care au trecut noi am avut și unele lipsuri în ceea ce privește cunoașterea amănunțită a teh­nicii, a fenomenelor ce au loc în aparate și a principiilor de funcționare a lămpilor, re­țelelor etc., în noua perioadă de instrucție îmi îndrept toată atenția asupra dezvoltării cunoștințelor tehnice ale subordonaților. Voi face ca fiecare radiotelegrafist de pe nava noastră să cunoască folosirea tehnicii radio din înzestrarea stației de la bordul navei. In felul acesta voi reuși să-mi rea­lizez dorința ca toți radiotelegrafiștii de pe nava noastră, ce dețin sută la sută titlul de radiotelegrafist clasa a IlI-a, să treacă cu succes la obținerea titlului de radiotele­grafist clasa a II-a. Miciman E. ALEXE Pentru o înaltă calificare a m­otoriștilor Pregătirea multilaterală a motoriștilor de pe nava noastră formează, în perioada ac­tuală, pentru mine, obiectivul nr. 1. In anul acesta voi acționa și mai mult decit în trecut pentru antrenarea continuă a m­așiniș­­tilor — pe orice timp, noaptea sau ziua, pe timp nefavorabil sau furtună — pentru a putea remedia cele mai complicate avarii și incidente care s-ar produce la aparatul mo­tor al navei pe timpul funcționării. In felul acesta voi reuși să realizez una din condițiile instrucției de specialitate, să fac din fiecare mecanic un cunoscător desăvîrșit al motoru­lui, în stare să răspundă cu promptitudine la comenzile date de comandant. Dorința mea este ca în noua perioadă de instrucție să am cît mai mulți mașiniști de frunte, mecanici perfect pregătiți, în stare să conducă cu precizie aparatul propulsor al navei, Miciman J. FLORESCL W Miercuri 5 ?anuarie 1955 Nr. 2 (2614) Gînduri la acest început de an Adesea am avut pri­lejul să răsfoiesc prin planurile și manuscri­sele anilor mei de uce­nicie literară. Anii a­­ceia, dinainte de eli­berare, erau dominați de spiritul retrograd și antiuman al clasei dominante din Rominia. Pecetea acestui spirit se vădea și în hîrtiile mele de atunci. Stau adesea și-mi închipui ce aș fi devenit dacă m­-aș fi cunoscut, odată cu țara mea, su­flul proaspăt și înnoitor al actului memora­bil din August 44. Nu-mi este de fel greu să mă văd încarcerat între limitele unor vi­ziuni nebuloase despre viață și necontenit sfîșiat de îndoieli, superstiții, prejudecăți și metehne scriitoricești — aparținînd mediu­lui mic-burghez. N-aș fi fost, deci, decît o simplă unealtă și atît. Literatura mea și a celorlalți, care n-am fi avut puterea să ne smulgem acestei oligarhii spirituale — ar fi fost o literatură a minciunii și a denigrării omului. Am cunoscut pe atunci scriitori care pîn­­deau pe la ferestrele cafenelei Capșa pe ci­neva binevoitor, care să le întindă măcar o monedă pentru o bucată de pline. Am cu­noscut breslași ai scrisului care au preferat să-și curme zilele, decît să mai dureze in viața de bine la care îi împinseseră stăpînii Rom­îniei burghezo-moșierești. Am cunoscut poeți și prozatori, de neîndoielnic talent, care-și dădeau sufletul pe paturi sărace de sanatoriu... Or, poate, nu e deloc nimerit să tulburăm asemenea amintiri? Fiindcă din clocotitoarea lor oglindă nu lipsește mai ales cortegiul propriilor mele umilințe ? Nu ! Toate acestea nu trebuiesc părăsite la fund — deoarece cu atît mai revelatoare ne apare frumusețea epocii dată să o trăim azi. După ce m-am întors din război, printre răfuielile mele cu trecutul, a fost și răfuiala cu „maeștrii“ literaturii burgheze. De unde altădată mă apropiam de biblioteca perso­nală cu o pasiune plină de gingășie — în ziua aceea, mi-aduc aminte, pentru prima dată m-am apropiat de rafturile ei cu furie, mistuit de febra răzbunării. Am alungat din bibliotecă tot ce era putred și odios, tot ce degrada demnitatea umanității și tot ce știam bine că va continua să mai otrăvească lu­mea — dacă operația aceasta de eliminare și aerisire nu se va face fără milă și pretu­tindeni. Legăturile cu trecutul erau rupte definitiv. Nimic nu mă mai putea trage înapoi. Semă­năm în clipa aceea naufragiatului adus la liman, orbului căruia i se smulge de pe ochi pînza grea a întunericului, omului care stă cu conștiința dreaptă în fața lui — fără să se măi teamă de întrebările ei. Sursa acestei înțelegeri despre rostul lite­raturii în lume stă în prima mea întîlnire cu Partidul­ Comunist. In lagăr, pentru prima dată, am stat față în față cu un comunist. Acesta mi-a pus în mînă cele dinții cărți de ideologie marxistă. Lucrurile parcă se petrec azi, atît de pro­fund au rămas impregnate în memoria mea. Citeam și nu mă puteam dumini. Mi se pă­rea totul atît de simplu, încît revelația era de-a dreptul uluitoare. Pricepeam, în sfîrșit, temeiul așezării lumii între cele două tabere — a stăpînitorilor și a obidiților — price­peam ce stă la temelia fiecărui război, pri­cepeam întreaga mașinărie a istoriei. De aici, din acest sîmbure firav al întîl­­nirii mele cu acest dinții comunist, a crescut arborele vînjos al conștiinței de mai tîrziu. Numai că principiile sînt una, ușor de însu­șit, pe cînd reflectarea lor în artă e destul de anevoioasă. Adesea, dintr-o exagerare du­reroasă, mi se părea că-i mai bine să înlo­cuiesc viața cu sche­me pretins principiale. N-am să pot uita niciodată greutățile pe care le-am intîmpinat de-a lungul muncii la prima mea p­isă de teatru „Ultimul mesaj“, după cum n-am să uit niciodată durerea pe care am resimțit-o cînd mi-am dat seama că a doua piesă, „Ion Vodă cel Cumplit“, con­trazice, în primele versiuni, interpretarea jus­tă a istoriei noastre naționale. Hotărît, chiar și așa, nimic n-aș fi putut duce la bun sfîrșit — dacă necontenit nu mi-ar fi stat sprijin și îndemn, într-un fel sau un altul, prietenii, comuniști și cărțile lor de capătii. Cîte întrebări istovitoare din timpul nopților albe de lucru, referitor la o problemă sau alta, nu și-au găsit limpezire in contactul direct cu oamenii de partid sau cu operele de frunte ale ideologiei marxiste ? O pildă vie o constituie astăzi însuși ro­manul la care lucrez acum. El tinde să zu­grăvească una dintre cele mai frămintate și dramatice epoci ale istoriei noastre — epoca luminoasei eliberări, participarea pan­durilor și a armatei romîne la războiul an­tihitlerist. Dacă sunt stăpîn pe materialul de viață, trăit personal pînă în amănunt, și dacă posed știința așezării lui în arhitectura romanului — nu același lucru se poate spu­ne despre clarificarea atîtor probleme ce se leagă de evenimentele de acum zece ani, înainte încă de a concepe cartea și mai apoi pe toată desfășurarea ei, am simțit nevoia contactului permanent cu cărțile ajutătoare pe plan ideologic. Nicaș vrea să se creadă însă că folosesc ajutorul partidului c­a pe un simplu eșafodaj, deasupra căruia, pornind, lucrurile se înalță de la sine — ca în legendă. Mai mult decît atît, partidul mi-a insuflat patosul creator și conștiința de nezdruncinat despre rolul sfînt al literaturii, partidul mi-a împlintat in suflet sentimentul de responsabilitate pe care trebuie să-l am atît față de opera mea, cit și față de cei cărora mă adresez. Datorită tocmai acestui ajutor am ajuns astăzi la convingerea că literatura bună este o muncă pieptișă, istovitoare adesea — dar cu atît mai minunată. Cărțile trebuie să sădească în sufletul omenirii muncitoare bucuria pentru o viață demnă și credința nestrămutată în cauza dreptății și libertății ei. Cărțile care nu izbutesc să renască în fiecare om un alt om, care nu izbutesc să cultive adevărul măreț despre om, încetea­ză să se mai cheme cărți, ci maculatură ; nu-și mai merită dreptul de a sta cu cinste într-o bibliotecă, ci în lada cu gunoi a isto­riei. Răspunderea scriitorului pentru opera sa e la fel de mare ca și a mamei pentru pruncul pe care-l crește, ca și a inginerului pentru hidrocentrala al cărei proiect îl con­cepe, ca și a comandantului care-și duc­e soldații în luptă — nu să moară, ci să în­vingă. Fiecare carte trebuie să fie o victorie a ideilor de mai bine și frumos, să circule prin lume și să însuflețească omenirea de la un capăt la altul. Datorită tocmai spriji­nului necontenit al partidului, îmi spun ade­sea cînd mina lenevește pe hîrtie, cînd se împiedică penița și nu-i în stare a scrie mai departe : „Să gîndești această carte și să tormi îri paginile ei tot sufletul tău, cu conștiința că ea va fi la fel de mare și peste sute de ani... Și nimeni, nicicînd, să n-o­ poată alunga din biblioteca ce-i va sta zi și noapte la căpă­­tîi...“ ..... Locoteme­nt colonel LAURENȚIU FULPA laureat al Premiului de Stat Strădania propagandistului Ofițerul Valeriu G., propagandist al unui cerc de studiere a Istoriei P.C.U.S., a ob­ținut rezultate bune la cursul de calificare pe care l-a urmat înainte de deschiderea anu­lui de învățămînt. Aceasta insă nu l-a mul­țumit pe propagandist. El se preocupă acum de aprofundarea lucrărilor și documentelor de bază în legătură cu materia ce se va stu­dia anul acesta în cercul său. Ofițerul Va­­leriu G. studiază cu perseverență cursul scurt de istorie a P.C.U.S.. Rezoluțiile și hotărîrile P.C.U.S., ultimele documente ale Partidului nostru, citește zilnic presa. Acest propagandist se preocupă de asemenea să facă o legătură între partea teoretică a lec­țiilor și partea lor practică, pentru ca mili­tarii să desprindă învățăminte concrete și să-și însușească sarcinile ce le revin în mun­ca lor. Străduința ofițerului Valeriu G. în pregă­tirea sa personală are ca urmare că obține rezultate bune în munca sa de propagandist. Așa, de pildă, în expunerea făcută în cadrul cercului pe tema­­ „Lupta pentru crearea P.M.S.D.R.“, el a reușit să redea militarilor în mod clar și convingător cele mai impor­tante idei ce se desprind din această temă. Pentru înțelegerea cu ușurință a proble­melor expuse, propagandistul acestui cerc s-a folosit de u­n bogat material demon­strativ, ca fotografii, tablouri­ etc. Dovedind mult spirit de răspundere în pre­gătirea expunerilor și conducerea semina­­­riilor, ofițerul Valeriu G. a reușit să antre­neze pe militari în studierea cu persever­­ență a materialului bibliografic. Locotenent major M. TABAGU Mai multă atenție bibliotecilor din școlile militare Pentru omul nou, chemat să înfăptuiască marile construcții ale socialismului, cartea — izvor nesecat de cultură — a devenit prie­tenul lui nedespărțit. Răspunzînd cerințelor culturale mereu crescînde ale maselor largi populare, partidul și guvernul se îngrijesc să dezvolte neînce­tat activitatea editurilor noastre spre a pune la îndemîna cititorilor un număr tot mai mare de cărți cu un bogat conținut de idei. Ca pentru fiecare om al muncii, pentru militarii Armatei noastre Populare lectura a devenit o necesitate vitală. In cartea ideo­logică, politică, științifică și de literatură be­letristică, militarii s-au obișnuit să vadă prie­tenul lor apropiat, care le îmbogățește cu­noștințele și experiența de viață, le înles­nește rezolvarea multiplelor probleme pe care viața le pune în fața lor. Operele clasicilor marxism-leninismului, lucrări științifice și de știință popularizată, lucrări din literatura universală, din literatura noastră clasică și contemporană, au căpătat o largă populari­tate în­ rîndurile militarilor noștri. Pentru a satisface cerințele culturale cres­cînde ale militarilor, Partidul Muncitoresc Romîn și Guvernul R.P.R. s-au îngrijit și se îngrijesc în permanență ca toate unitățile și formațiunile armatei să fie­­ înzestrate cu biblioteci care să posede un fond corespun­zător de cărți. Această grijă se manifestă în ""chip deosebit în ceea ce privește școlile mi­litare, ale căror biblioteci sînt înzestrate cu un mare număr de cărți. I­­n procesul de formare a viitorilor ofițeri, rolul și sarcinile bibliotecilor sînt deosebit de importante. Lectura îi ajută pe elevi să-și lărgească neîncetat sfera cunoștințelor, le înlesnește înțelegerea profundă a sarcinilor și-i ajută în rezolvarea lor cu succes. In dife­rite perioade ale anului de învățămînt, cu ajutorul cărților politico-ideologice, al lite­raturii de specialitate existentă în bibliotecă, elevii pot acumula noi cunoștințe în afara celor căpătate la cursuri. Cărțile care vor­besc despre bogățiile și frumusețile patriei, despre oamenii noi și despre viața lor­­ din ce în ce mai bună, au o Influență directă General maior GH. V. ZAHAR­IA asupra formării conștiinței elevilor, dezvol­­tîndu-le dragostea, mîndria pentru țară, pen­tru harnicul nostru popor muncitor. O carte bună, recomandată și citită la timpul potrivit, are întotdeauna darul să contribuie la formarea temeinică și multila­terală a viitorului ofițer. Interesați direct în îmbogățirea cunoștin­țelor ideologice, politice, militare și cultura­le, elevii citesc din proprie inițiativă multe cărți. In scopul ajutorării directe a elevilor în formarea lor după specificul armei în care sînt încadrați, este necesar ca lectura aces­tora să fie judicios îndrumată. Un rol de seamă în organizarea muncii politice de popularizare a cărții, în organiza­rea lecturii cititorilor, îl au bibliotecarii. Ei, in primul rînd, trebuie să cunoască fondul de cărți al bibliotecilor, conținutul cărților, preferințele elevilor, să le recomande, nu numai verbal, ci prin toate mijloacele de popularizare, lucrările care-i interesează. Dacă în unele școli militare s-au obținut suc­cese în organizarea muncii de popularizare a cărții, în cele mai multe locuri însă a­­ceasta se face la un nivel scăzut. In unita­tea școală unde bibliotecară este tovarășa Berciu Narcisa, de pildă, munca de popu­larizare a cărții este aproape inexistentă. Bibliotecara a pierdut cu totul din vedere că lectura elevilor trebuie să fie în strinsă legătură cu procesul de învățămînt și că în acest scop trebuiesc popularizate cărțile corespunzătoare. Numărul cititorilor, e drept, crește necontenit, dar aceasta se datorește exclusiv interesului personal al elevilor de a-și lărgi orizontul politic și cultural. Din cauza defectuoasei popu­larizări a cărții se constată că elevii din șco­lile militare medii citesc în mică măsură o­­pere ale scriitorilor noștri clasici pe care îi studiază la istoria literaturii romîne. Spre exemplu, la școala militară medie unde lu­crează ofițerul Miron Ștefan, din c­auza sla­bei îndrumări a bibliotecarei, elevii citesc insuficient operele lui Sadoveanu și ale altor clasici, în timp ce lucrările beletristice mai­­ puțin legate de procesul de învățămînt sînt citite intens. • In munca bibliotecarilor se constată defi­ciențe serioase și în ceea ce privește popu­larizarea in rîndul elevilor a cărții de specia­litate. Datorită acestor deficiențe, în școala militară „N“ elevii nu sînt suficient îndru­mați să citească lucrarea „Amiralul Ușakov", care are un conținut specific armei in care se încadrează școala. Din această lucrare și altele asemănătoare, elevii școlii respective ar putea desprinde o seamă de învățăminte practice din domeniul specialității în care se pregătesc. Greșeli fac bibliotecarii din școlile militare medii și în privința popularizării literaturii pentru tineret șri a literaturii distractive. Se întîmplă ca lucrări de acest gen, existente în biblioteci, să nu fie cunoscute și citite de ele­vi. Așa stau lucrurile în școala militară medie „Dimitrie Cantemir“. Aici, din cauza slabei munci de popularizare pe care o desfășoară bibliotecara, elevii ci­tesc în foarte mică măsură cărți ca „Geome­tria distractivă"1 și „Geochimia distractivă", lucrări de literatură științifico-fantastică ce au o influență pozitivă asupra educării ele­vilor. A­u un rol important în munca politică pen­popularizarea și răspîndirea cărții în rîndurile elevilor îl au bibliotecile mobile de subunități. Bibliotecarul școlii, oricît de bine ar munci, nu poate cuprinde singur în­treaga activitate. Cu ajutorul bibliotecarilor de subunități, însă, el își poate forma un puternic activ pentru popularizarea cărților, poate organiza recenzii, simposioane, stan­duri, lecturi literare și discuții colective pe marginea anumitor lucrări de literatură știin­țifică și beletristică. Acolo unde s-a dat im­portanța cuvenită acestei probleme, bibliote­carii de subunități muncesc cu spor. Indeplinindu-și cu răspundere sarcinile, bibliotecarul subunității unde lucrează ofi­țerul Ioniță Nicolae a dobîndit succese îmbu­curătoare în activitatea sa. Rezultatul prac­tic al străduinței sale pe linia popularizării și răspândirii cărții este faptul că elevii din subunitate au citit, numai de la 12 octombrie și pîină la 23 noiembrie 1954, 113 cărți diferite Fără îndoială că mai există deficiențe în activitatea acestei biblioteci de subunitate. Important este însă faptul că bibliotecarul este ajutat în permanență, atît de coman­dant cît și de locțiitorul politic al acestuia, să-și îmbunătățească neîncetat munca. Există însă școli militare ale căror subuni­tăți n-au biblioteci, elevii mergînd să îm­prumute cărți direct de la biblioteca școlii, unde se creează foarte deseori aglomerații. Așa stau lucrurile în școlile militare medii „Dimitrie Cantemir“ și „Ștefan cel Mare“. Șefii acestor școli și șefii secțiilor politice respective sînt datori să ia neîntîrziat mă­suri pentru înființarea de biblioteci în ca­drul subunităților. Un element principal în îmbunătățirea ne­încetată a muncii de popularizare a cărții în rîndurile elevilor d­in școlile militare îl con­­stituie colaborarea permanentă dintre biblio­tecari și profesori. Profesorii sînt în măsură să indice bibliotecarilor ce cărți trebuiesc popularizate și recomandate elevilor spre lec­tură în anumite perioade de tim­p, în scopul ajutorării lor pe această cale în însușirea u­­nor cunoștințe suplimentare la diferite disci­pline. Următorul exemplu demonstrează in mod elocvent eficacitatea colaborării profeso­rilor cu bibliotecarii: tovarășa Prodănescu Zoe, care a predat anul trecut astronomia la una din clasele școlii militare medii unde lucrea­ză ofițerul Miron Vasile, s-a sfătuit cu biblio­tecara­ și, împreună, au popularizat și reco­mandat elevilor lucrări ca : „Transformarea planetei“, „Există viață în lună ?“, „Feno­menele cerești“ și altele de acest gen, îr­ care elevii au găsit lucruri interesante. Din păcate, colaborarea între profesori și bibliotecari nu există în toate școlile militare. In ultima vreme, chiar în unitatea școală mai sus amintită, colaborarea dintre profe­sori și bibliotecari lasă de dorit. Lipsa unei asemenea­ colaborări a făcut ca elevii să ci­tească la întîmplare, neorganizat, ba a dus chiar la scăderea numărului de cititori. Exis­tă aici elevi ca Galu Gheorghe, care într-un an întreg n-a luat de la bibliotecă decît două cărți, sau ca Zota Constantin, care aproape un an de zile n-a dat pe la bibliotecă. E drept că acești elevi au trebuit să depună mari eforturi pentru a acumula cunoștințe cu care rămăseseră în urmă. Totuși, chiar în această situație ei aveau datoria de a citi și literatură. Vina însă nu este numai a lor, ci mai ales a profesorilor și bibliotecarului, care nu s-au îngrijit să le aducă la cunoș­tință că în biblioteca școlii există cărți cu conținut legat de problemele cursurilor pe care ei le urmează. Fără îndoială că majoritatea lipsurilor sem­­nalate în munca politică de popularizare a cărții se datoresc bibliotecarilor. Dar răs­punderea morală o poartă în primul rînd șefii școlilor și ai secțiilor politice. Consi­­derînd că munca cu cartea trebuie s-o ducă exclusiv bibliotecarii, majoritatea șefilor și lucrătorilor politici din școlile militare nu dau acestora ajutorul cuvenit, nu-i con­trolează în munca lor de fiecare zi. Din cauza insuficientei îndrumări din partea șefilor, a atitudinii de nepăsare de care dau dovadă unii dintre ei față de activi­tatea bibliotecarilor, munca de popularizare a cărții pe care aceștia din urmă o desfă­șoară este uneori atît de greșit orientată, încît organizează recenzarea unor lucrări care nici nu există în bibliotecă. Așa s-a întîmplat în unitatea școală unde lucrează ofițerul Perianu Șerban. Aci s-a făcut re­cenzia volumului de poezii al lui G. Topîr­­ceanu, volum care de fapt nu există în biblio­­teca școlii, astfel că elevii au fost lipsiți de posibilitatea de a aprofunda cele prezentate în recenzie. Neglijența unor șefi de școli și organe politice față de bibliotecari a dat naștere în unele locuri unui fenomen dăunător. Din con­statările făcute pe teren a ieșit la iveală o a­­devărată fluctuație de bibliotecari. De pildă, la școlile militare medii „Ștefan cel Mare" și „Dimitrie Cantemir“, precum și la unita­tea școală în care lucrează ofițerul Perianu Șerban, într-o perioadă de timp relativ scur­tă, bibliotecarii au fost schimbați de mai multe ori. Mereu „noi“ în funcții, bibliote­carii rămîn în afara frămîntărilor și preocu­părilor cititorilor, cărora nu le pot Îndeplini, în acest caz, cerințele. Fluctuația de bibliote­cari a mai dat naștere la o serie de alte lip­­suri ca, de pildă, slaba lor pregătire profe­sională și politică. Sînt bibliotecari care muncesc slab nu mai departe decît ceea ce privește clasificarea cărților și gru­în parea lor în rafturile bibliotecilor. Ca și in alte locuri, la școala militară medie „Dimi­trie Cantemir", de pildă, cărțile nu sînt gru­pate în bibliotecă după anumite reguli științifice. In alte părți, cărțile sînt așezate după titluri, ceea ce iarăși nu-i normal. Cel mai curios și mai „original" mod de grupare a cărților s-a întîlnit la biblioteca școlii medii „Ștefan cel Mare", unde cărțile nu-s înregistrate nici după autori, ni­ci după titluri, nici pe probleme, ci... în ordinea so­sirii lor. Este lesne de înțeles că o clasificare ne­științifică a cărților creează greutăți în acti­vitatea bibliotecarilor. In astfel de situații, bibliotecarul nu știe niciodată să caute in­tr-un loc precis o carte cerută de cititor, să i-o dea imediat. Asemenea lipsuri pot fi lichi­date numai dacă șefii școlilor și ai organe­lor politice se vor îngriji în permanență de pregătirea profesională a bibliotecarilor, de munca lor sub toate aspectele. Ei trebuie­­ să controleze și să îndruimeze pregătirea teo­retică a bibliotecarilor, să le creeze posibili­tatea unor schimburi de experiență cu biblio­tecarii din alte unități și cu cei de la biblio­tecile altor instituții din localitate. O problemă la fel de importantă care nu trebuie să rămînă în afara preocupărilor șefilor și ale lucrătorilor politici este asi­gurarea condițiilor materiale, pentru buna desfășurare a activității bibliotecarilor. A­­ceștia trebuie­ să asigure bibliotecilor în­căperi corespunzătoare, cu un număr su­ficient de dulapuri pentru buna păstrare a cărților, să repartizeze săli de lectură spa­țioase și luminate, în care cititorii să poată găsi o atmosferă plăcută, necesara lecturii. Șefii școlilor și ai secțiilor politice trebuie să organizeze o temeinică muncă politică cu elevii, să-i facă să înțeleagă însemnătatea întreținerii cu grijă a fondului de cărți, de­oarece acesta e ftin bun obștesc și trebuie păstrat un mare spirit de răspundere. Astfel se vor evita cazurile cînd un număr însemnat de cărți sînt scoase din uz înainte de vre­me, din cauza folosirii lor neglijente. Se mai întîm­plă că o seamă de cărți să stea pe jos în biblioteci, fapt care duce la degra­darea lor. Așa stau lucrurile în unitatea școa­lă în care lucrează ofițerul Gavriliuc D., unde aproximativ 3.000 de cărți, din cele mai noi, stau într-o cameră, spe dușumea. Șefii școlilor și ai secțiilor politice, or­ganizațiile de partid și utemiste din școlile militare trebuie să ia de îndată măsuri con­­crete pentru lichidarea lipsurilor care frî­­nează activitatea bibliotecarilor. Ei trebuie să acorde bibliotecarilor importanța cuveni­­tă, să-i considere ca ajutoare prețioase in munca pe care o desfășoară pentru forma­rea viitorilor ofițeri ai Armatei noastre Populare. Ïi Este știut că în aprovizionarea bibliote­cilor trebuie să se țină seama de cerințele cititorilor, de nivelul lor cultural, politic și științific, de cerințele specifice ale instituției respective, ale felului ei de activitate. Re­zultă­­ deci că în școlile militare fondul de cărți a­ bibliotecilor trebuie să fie astfel alcătuit,­ nicit să satisfacă cu prisosință ne­cesitățile de­ studiu ale elevilor, preferințele lor..

Next