Apărarea Patriei, februarie 1956 (Anul 12, nr. 26-50)

1956-02-01 / nr. 26

2 Din experiența lucrătorilor politici ASIGURAREA POLITICA A ZILEI DE PARC In ansamblul măsurilor prin care se asigură îngrijirea în cele mai bune con­diții a materialului, a tehnicii de luptă din înzestrarea unităților și subunităților, ziua de parc are un rol dintre cele mai importante. In ziua de parc se face un control amănunțit al tehnicii de luptă, se înlătură lipsurile și degradările sezi­­sate în zilele precedente și cele care se descoperă atunci, se execută curățirea perfectă, întreținerea și ungerea întregu­lui material din înzestrare. Ziua de parc constituie totodată un bun prilej pen­tru aprofundarea de către militari a cu­noștințelor de specialitate asupra mate­rialului și aparaturii respective, asupra modului de executare a controlului și a reglării mecanismelor, asupra regulilor de păstrare și întreținere a tehnicii de luptă pe care o folosesc. In desfășurarea cu succes a activită­ților care au loc în ziua de parc, un rol important îl are munca de asigurare po­litică. Această muncă are drept scop să cultive și să dezvolte dragostea militari­lor pentru tehnica de luptă, să întărească simțul răspunderii lor personale față de starea și întreținerea acesteia și să se ob­țină o înaltă calitate a lucrului efectuat în ziua de parc. Pe baza planului de activitate al zilei de parc și al volumului lucrărilor tehnice, ținînd seama de lipsurile ce s-au mani­festat în privința curățirii, întreținerii și folosirii materialului din înzestrare, în unități și subunități trebuie să se des­fășoare o serie de activități politice în perioada premergătoare zilei de parc, în timpul acesteia și în zilele următoare. Iată cum s-a organizat și desfășurat mun­ca de asigurare politică a unei zile de parc. Pentru a organiza și defășura în cele mai bune condiții munca de asigurare politică a zilei de parc, în calitate de loc­țiitor politic al comandantului am discutat cu comandantul subunității și cu locțiitorul său tehnic asupra lucrărilor ce urmau a se executa. Locțiitorul tehnic al co­mandantului, ofițerul C. Becherescu, mi-a făcut o prezentare de ansamblu­ a stării și întreținerii mașinilor de luptă în timpul ce a urmat după ziua de parc an­terioară. El mi-a arătat ce anume lucrări trebuie să se execute pe timpul zilei de parc și care sînt concluziile sale privind starea mașinilor, ca urmare a eforturilor la care au fost supuse acestea în cursul săptămînii. Comandantul mi-a arătat lip­surile constatate cu privire la întreține­rea tehnicii de luptă, asupra cărora trebuia să insistăm în munca de asigurare poli­tică a zilei de parc. Apoi am trecut la întocmirea planului de asigurare politică a zilei de parc și, pe baza lui, la orga­nizarea și desfășurarea unei munci politi­ce corespunzătoare. Astfel, cu cîteva zile înaintea zilei de parc, am ținut o con­vocare cu comandanții de tancuri, în ca­drul căreia s-au dus discuții pe tema : ,,Să îngrijim armamentul și tehnica de luptă“. Fiecare comandant de tanc a arătat cum muncesc membrii echipaju­lui său pentru a întreține armamentul și tehnica de luptă în perfectă stare de funcționare. In același timp, ei și-au spus în mod critic părerile asupra muncii ce­lorlalte echipaje. Din aceste discuții a reieșit că nu toți comandanții de tancuri manifestă suficientă grijă pentru execu­tarea în cele mai bune... condiții a lu­crărilor de curățire și întreținere a ma­șinilor de luptă. In ziua de parc prece­dentă, caporalul Sandu Ioan, de exem­plu, în loc să stea în mijlocul echipaju­lui său și să-l îndrumeze în muncă, să dea indicațiile necesare și să controleze calitatea lucrului efectuat, a rămas în dormitorul subunității, considerînd că e­­chipajul poate lucra și singur. Tot pe aceeași temă, în cadrul activi­tății de club, am ținut și un referat. Cu acest prilej am dat indicații cu privire la munca și activitatea militarilor în ziua de parc. Munca politică nu s-a mărginit însă la aceste activități. In lecțiile și informațiile politice din cursul săptămînii s-a insistat asupra problemei grijii față de tehnica de luptă și desfășurării în bune condiții a mun­cii din ziua de parc. Această problemă a fost discutată și în adunarea organizației utemiste. De asemenea, la gazeta de pe­rete a apărut un articol al locțiitorului tehnic al comandantului subunității, arti­col prin care militarii erau chemați să execute în bune condiții lucrările nece­sare în ziua de parc. Cu agitatorii am făcut un instructaj în acest sens și le-am trasat sarcini con­crete. De exemplu, caporalului Marinescu Gheorghe i-am dat sarcina să discute individual cu caporalul Novodni Iosif, mecanic conductor, despre necesitatea a­­jutorului reciproc în muncă în vederea întăririi coeziunii echipajului. Această discuție, începută în doi, a atras și pe alți militari care erau în jurul lor, trans­­formîndu-se apoi în discuție colectivă. Astfel de sarcini am dat și altor militari. De exemplu, sergentului major Romanescu Nicolae, secretarul organizației de bază U.T.M., i-am dat sarcina să se ocupe în­deaproape și să ajute pe caporalul B­ Ilie, care muncea nesatisfăcător în pri­vința îngrijirii tehnicii de luptă. In ziua de parc, ofițerii subunității au stat permanent în mijlocul echipajelor și au urmărit cum­ se desfășoară lucrul, intervenind prompt acolo unde era ne­voie. In mod deosebit m-am interesat să văd dacă membrii de partid și atemiștii, mai ales cei din organele conducătoare U.T.M., erau exemplu personal pentru ceilalți militari. Atunci cînd s-a observat că în cadrul echipajelor unii militari se evidențiază în mod deosebit, ei au fost imediat popularizați de către ofițeri, fapt ce a constituit un imbold în muncă pentru cei popularizați, ca și pen­tru ceilalți militari din echipaje. Astfel a fost popularizat sergentul major Roma­nescu Nicolae, membru de partid, care, prin exemplul său personal, a mobilizat pe ceilalți militari să lucreze cu însufle­țire. Ca urmare, echipajul și-a îndeplinit cel mai bine sarcinile ce-i reveneau. încă un lucru bun, care a ieșit în e­­vidență în această zi, îl constituie in­transigența față de lipsuri care s-a ma­nifestat cu tărie în sînul echipajelor. A­­cei militari, ca, de pildă, soldații Săce­­leanu Vasile, Ristescu Ioan și alții, care se eschivau de la lucru au fost aspru cri­ticați de tovarășii lor de echipaj, fapt care a contribuit ca echipajele să-și în­deplinească la timp sarcinile. Munca de asigurare politică a zilei de parc nu s-a terminat însă odată cu ziua respectivă. A urmat bilanțul mun­cii acestei zile, care a fost ținut de că­tre comandant cu întregul personal al subunității. El a relevat aspectele pozi­tive ale muncii din ziua de parc, eviden­țiind echipajul comandat de sergentul major Romanescu Nicolae, pe caporalii Lazăr Vasile, Iacovache Cornel și No­­vedni Iosif, mecanici conductori, care au muncit cu multă sîrguință pentru a executa la un nivel calitativ ridicat lu­crul din ziua de parc. Comandantul sub­unității a scos totodată în evidență lip­surile care s-au manifestat în ziua de parc, și anume faptul că unii militari nu au dat dovadă de spirit tovărășesc în muncă. De asemenea, el a combătut atitudinea nejustă a unor militari care au manifestat delăsare în mun­că, care nu au muncit cu toată însu­flețirea, cot la cot cu tovarășii lor de e­­chipaj, pentru o cît mai perfectă cură­țire și întreținere a mașinilor de luptă. In concluzie, comandantul a adus mulțu­miri militarilor care s-au evidențiat în muncă , apoi a trasat sarcini pentru vii­tor. In subunitate, la fel ca în întreaga unitate, munca politică în legătură cu ziua de parc a continuat și în zilele ur­mătoare. La gazeta de perete și la stația de radioamplificare s-au popularizat me­todele bune folosite și s-a continuat a se combate lipsurile manifestate în ziua de parc. Munca de asigurare politică a zilelor de parc, astfel desfășurată, a contribuit la executarea în bune condiții a lucrului, la educarea militarilor în spiritul dragostei față de tehnica de luptă și la întărirea simțului de răspundere personală pentru starea și întreținerea ei. Locotenent major D. TREBEA APĂRAREA PATRIEI Alegerea noului consiliu de onoare De curînd, în unitatea „N“ a avut loc o adunare a ofițerilor, avînd ca ordi­ne de zi desărcinarea vechiului consiliu de onoare și alegerea noului consiliu. In prima parte a adunării, ofițerul Săbăduș Gheorghe a ținut un scurt re­ferat cu privire la activitatea depusă de vechiul consiliu. Totodată a arătat ce sar­cini îi revin consiliului de onoare care urma să fie ales. După alegerea noului consiliu de o­­noare, comandantul și locțiitorul său po­litic au trasat sarcini președintelui și membrilor aleși, îndemnîndu-i să-și facă cu cinste datoria pentru a contribui la păstrarea neștirbită a demnității și onoarei ofițerilor unității. Locotenent major C. POPESCU Spicuiri din scrisorile corespondenților . Ofițerul Badea Constantin întrebuin­țează metode variate pentru a dezvolta dragostea subordonaților săi față de ar­mament și tehnica de luptă. In acest scop, în ultimul timp el a confecționat un grafic în care trece zilnic, în dreptul fie­cărui militar, rezultatul controlului exe­cutat la armament. Pe baza acestui gra­fic, ofițerul Badea Constantin poate face mult mai ușor aprecieri asupra îngrijirii armamentului de către subordonații săi. (Locotenent major N. Bunilă). E­atemiștii unității noastre, mobilizați de lucrătorii politici, dau un prețios aju­tor îngrijirii bunurilor. Așa, de pildă, în ultimul timp ei au triat mai bine de trei vagoane de cartofi și 2000 kg. ceapă, asigurînd astfel buna întreținere a unei însemnate cantități de alimente. De asemenea, ei au reparat 40 de bu­toaie, dîndu-le în folosință. (Căpitan Tr. Mitrancă). Ni se semnalează că. ...ofițerul Corbeanu Marin — sub mo­tivul că a primit și alte însărcinări — do­vedește delăsare în munca sa profesională. Așa, de exemplu, planul de expunere la secția politică predată zilele trecute l-a făcut de mîntuială, ceea ce a făcut ca problemele să fie greu înțelese de mili­tari. El nu are pus la punct nici caietul de evidență la pregătirea politică a mi­litarilor. Nici la pregătirea militară nu-și întocmește în mod regulat planuri cons­pecte. Din această cauză nu poate să con­ducă în bune condiții programul de in­strucție a subordonaților. Față de această situație, comandantul său trebuie să ia măsuri grabnice. Pe urmele scrisorilor nepublicate Acum cîtva timp, la căminul militar din garnizoana unde lucrează și ofițerul Mi­­halcea Ioan nu erau create condiții optime pentru cazarea militarilor și angajaților civili sosiți în diferite misiuni." Corespondentul care ne-a semnalat a­­ceste lipsuri arăta printre altele că în in­teriorul căminului nu era o curățenie co­respunzătoare. Pereții erau murdari, iar tocurile ușilor și ferestrelor nevopsite. Lenjeria­ de pat nu era schimbată de mult timp etc. La sezisarea ziarului, cei în cauză ne-au răspuns că s-au luat măsuri grab­nice în privința curățirii și amenajării că­minului. In prezent căminul de garni­zoană este pus la punct. Un corespondent voluntar ne-a semnalat unele lipsuri în organizarea muncii cul­turale din unitatea „N“. Una din lipsuri era că biblioteca și stația de radioamplifi­care nu funcționau în mod normal. Care era cauza? Una singură. Mînuitorul sta­ției, soldatul fruntaș Cosma Virgil, era în același timp și bibliotecar și cînd func­ționa stația nu funcționa biblioteca. Ofițerul Trif P. Crăciun ne-a in­format că sezisarea corespondentului a fost întemeiată. In cadrul unei adunări cu ofițerii s-a dezbătut problema îmbu­nătățirii muncii culturale. In prezent s-a făcut o cotitură radicală în această di­recție. Miercuri 1 februarie 1956 Nr. 26 (2946) MOMENT VESEL PE NAVĂ Este un vechi și frumos obicei marinăresc ca, în timpul liber, instru­mentiștii de la bord să-și înveselească tovarășii lor de muncă. O muzicuță de gură, o mandolină și eventual o chitară și... „orchestra“ este gata. Sunetele vesele ale unui joc popular, melodia duioasă a unui cîntec de dor sau ritmul unui cîntec nou, de muncă, amintesc marinarilor, ori­unde s-ar afla în larg, despre patria dragă, despre cei care le-au încredințat nobila misiune de a apăra hotarele maritime ale Republicii noastre Populare. Clișeul de față înfățișează un grup de marinari la un moment vesel pe navă. (Foto: ȘT. IONESCU) Inițiativă și voință Ofițerul cu pregătirea fizică și sport bătu în ușa cabinei comandantului. — Tovarășe comandant, am venit la dumneavoastră să vă raportez o problemă, pe care vă rog să mă ajutați s-o rezolv.­­ Vă ascult — îi răspunse coman­dantul — Tovarășe comandant, am început perioada de instrucție de cîtva timp și n-avem teren de sport, n-avem aparate de gimnastică, n-avem o pistă G.M.A. Ne trebuie un teren de sport cu toate apara­tele necesare pregătirii fizice și sportive a marinarilor. Marinarii sînt dornici să facă sport, să lucreze la aparate. — Da, dar sînt necesare fonduri pen­tru materiale, tovarășe locotenent, și... terenul, locul, unde o să-l găsiți? In a­­propierea locului de staționare a navelor nu prea văd unde poate fi amenajat. — Le vom găsi noi! ...Uitați-vă, am și făcut planul cum va arăta terenul de sport. Și ofițerul prezentă pe o bucată de hîrtie schema terenului. — Aici va fi porticul de gimnastică, îl vom face demontabil , dincolo, panoul pentru escaladare. In locul acesta, pista cu obstacole, terenul de volei... Și ofițe­rul înșiră pe nerăsuflate comandantului toate, toate aparatele pe care și le-a pro­pus să le confecționeze. — Totuș i să rezolvăm problema mate­rialelor, tovarășe locotenent — zise co­mandantul. Eu v-am spus și vă repet, fonduri... n-avem. — Dar avem voință, tovarășe coman­dant. Eu vă cer numai aprobarea pentru a-l construi. Pentru acest lucru am venit la dumneavoastră. Dacă admiteți punerea în aplicare , a planului, începînd chiar de mîine voi porni la lucru. Procurarea ma­terialelor este treabă ușoară de rezolvat. Să vă raportez : atelierul de reparații nave este aproape de noi. Fier vom găsi destul și nu cred că marinarii de acolo ne vor lăsa să plecăm cu mîna goală, de-o fi să le cerem ceva. Avem și printre ma­rinarii noștri meseriași pricepuți. — Aprobarea de la mine o aveți. Ofițerul salută scurt, ieși pe culoar și se îndreptă spre careul ofițerilor. Aici în­­tîlni mai mulți ofițeri. — Am obținut aprobarea de la coman­dant să amenajez un teren sportiv în a­­propierea navelor. Ofițerul începu să noteze pe un carnet numele unor oameni — cartnicul major Trandafir, matrozul major Șerban, matro­zul Mandache. „Aceștia trebuie să mă ajute cel mai mult. Sînt mecanici la bord și se pricep la mecanică. Materiale ?... Găsesc: La atelierul de reparații, la ser­viciul de spate, la nave. Țevi de fier pen­tru bara fixă și pentru barele paralele, inele, am să iau de la atelier. Material lemnos nu ne trebuie în prea mare canti­tate“. Așa gîndea ofițerul. ...N-au trecut multe zile de cînd ofițe­­rul cu pregătirea fizică și sport a cerut emisiunea comandantului de a construi axa sportivă. A alergat încoace, încolo, a cerut de aici ceva, de dincolo altceva, a scotocit prin magazia de materiale și a găsit tot materialul necesar. A cerut apoi sprijinul organizației atemiste pentru mo­bilizarea marinarilor în munca pentru a­­menajarea terenului sportiv. Personal a mobilizat pe marinarii mecanici de la bord. Care a știut să sudeze a fost trimis la atelierul de reparații nave și a sudat barele ; lăcătușii au făcut găurile, au căutat șuruburi, piulițe, șaibe, scoabe și celelalte materiale trebuincioase. O problemă de care s-a poticnit, pe mo­ment, a fost aceea a terenului. Dar pînă la urmă s-a găsit și terenul. Cînd să înceapă lucrul pentru pregăti­rea terenului, timpul s-a schimbat. Gerul aspru, venit peste noapte, făcea să în­ghețe răsuflarea marinarilor. Dar, marina­rii n-au dat înapoi. In frunte cu atemiștii, ei munceau din răsputeri pentru a pune în picioare, așa cum promiseseră coman­dantului, baza sportivă. In timpul prînzu­­lui, seara după terminarea programului, in zilele de repaus, marinarii erau la te­ren, muncind din răsputeri. Bucuria comandantului, al tuturor ma­rinarilor a fost mare cînd, într-o bună zi, amenajarea bazei sportive a fost termi­nată. Porticul demontabil, cu parîmă, inele, trapez, bara fixă și barele paralele, pista G.M.A., montate și confecționate cu multă pricepere, își așteptau oaspeții. Chiar și acei marinari care nu prea se împăcau cu sportul n-au putut rămîne indiferenți cînd au văzut pe tovarășii lor avîntîndu-se la aparate. Cu toată vremea rea, ofițerul nu pre­getă să ia pe marinari să mai facă un exercițiu la aparatele din baza sportivă. ...Primăvara nu-i departe, marinarii așteaptă cu nerăbdare să înceapă lucrul la aparate. Baza sportivă, rezultat al muncii entuziaste a colectivului de mari­nari, îi așteaptă. Locotenent C. TOMOȘOIU NOTA O asemănare Primăvara anului 1955. Curtea unei cazărmi. Pe aleea cu castani înfloriți s-a adunat un grup de ofițeri. Se dis­cută aprins. Unii fac chiar și desene, in nisipul aleei, fie cu degetul, fie cu un bețișor. Ce discută, ce desenează ? De­senează forma și discută locul unde va fi construit noul panou de onoare al u­­nității. In sfirșit, după lungi dezbateri, care au durat o veșnicie, mai precis 6 ore și 18 minute, s-a luat o hotărîre. Pa­noul va avea o vitrină ovală, in care vor fi expuse 20 de fotografii ale frun­tașilor in pregătirea de luptă și politi­că, iar punctul de intersecție al aleelor va fi locul unde ii vor construi. N-au apucat să se scuture florile cas­tanilor și panoul a fost gata. La cons­truirea lui, zidarul Sandu I. a depus toată măiestria și experiența lui. Cu toate acestea, panoul de onoare n-a sa­tisfăcut gustul artistic al tuturor. Au avut o serie de obiecții, mai ales ofițerii care nu au luat parte la dezbaterile de pe aleea cu castani. Unii și-au exprimat părerea că panoul nu este atractiv și nu cadrează cu „ta­lia’’ unității. Alții au criticat felul în care a fost o­­rientat panoul de onoare. Adepții acestei păreri spuneau : „Panoul de onoare nu trebuie făcut cu vitrina spre răsărit. Așa, fotografiile e­­vidențiaților ar sta prea mult timp expu­se razelor solare. S-ar decolora in cite­­va zile... Cițiva ofițeri, ascultind aceste păreri au sugerat confecționarea unui alt pa­nou, mai înalt, mai atractiv și orientat cu vitrina , spre miazănoapte. Asta, pe simplu motiv că este mai multă umbră acolo... Castanii începuseră să-și formeze fructul verde, țepos, cînd soldații Beje­naru M. și Mesaroși P. reușiseră să ter­mine noul panou de onoare. Acum era mai înalt și mai atractiv. Mai trebuia fi­nisată tencuiala cind, după o ploaie, ini­țiatorii și proiectantul panoului de onoa­re au observat că nici spre miază-noapte nu este bine orientat. Ploaia bătea puter­nic în vitrină, in fața panoului. Consta­tîndu-se toate acestea, s-a h­otărît re­construirea lui la o dată ce se va anun­ța ulterior. A sosit și toamna. Castanele cădeau cu pocnet la pămînt și de soarta pa­noului de onoare nu se mai interesa ni­meni. Astăzi, cînd printre crengile golașe ale castanilor fulguiesc steluțe de zăpa­dă, panoul este tot nefolosit Trecind pe lângă el, unii ofițeri, mai glumeți, spun : — Povestea panoului nostru de o­­noare se aseamănă intructiva cu poves­tea cuptorului lui Nastratin Hogea. Auzind o astfel de comparație, curios întrebi : — Și cum este cu povestea năzdrăva­nului Nastratin? — Cum să fie — iți răspunde unui De demult, cîndva, Nastratin Hogea și-a făcut un cuptor. Avea gura spre apus. Prietenii l-au criticat. Pasămite, cup­torul avea gura în bătaia viaturilor de apus. Nastratin i a ascultat. L-a dărimat și a construit unul nou, cu gura spre ră­sărit. Credeți că cu asta a reușit să sa­tisfacă gusturile prietenilor? Nu! S-au gă­sit unii care l-au convins că soarele, bă­­tând toată ziua în cuptor, ii va răscoace pâi­n ea, i-o va arde. Nastratin și-a dărâmat din nou cuptorul și l-a construit cu gun, spre miază-zi. Cu toate acestea, s-au mai găsit câțiva care să-i dea sugestie, să-l întoarcă cu gura spre miază-noap­te... Și cum a Rezolvat Nastratin Ho­gea ecuația asta cu patru necunoscute ? întreabă un ascultător pe povesti­tor. Față de toate aceste sugestii, Nas­tratin a cugetat adine și a ajuns la o singură concluzie, pe care a și materia­lizat-o : și-a construit cuptorul pe roate. Nu de alta! Ci așa, ca să poată satis­face prompt sugestia oricui­ * * * Oare „inovația“ asta, a lui Nastratin Hogea, n-ar putea fi aplicată și panou­lui de onoare despre care am vorbit mai sus ? Căpitan C. CONSTANTINESCU În legătură cu instrucția genistică ln exercițiile și aplicațiile tactice pe care le-au executat în perioada instruc­ției de vară, subunitățile din unitatea ,,N” au efectuat numeroase lucrări ge­­nistice. Cu aceste ocazii, ofițerii, ser­genții și soldații s-au convins de impor­tanța deosebită pe care o au lucrările de sapă la obținerea succesului în lupta mo­dernă. De exemplu, au fost numeroase ca­zurile cînd subunitățile, folosind cu iscu­sință terenul, amenajîndu-l cu măiestrie din punct de vedere genistic, au reușit să ascundă „inamicului“ dispozitivul și ac­țiunile lor și să atace prin surprindere. De asemenea, în lupta de apărare, sub­unitățile bine amplasate și mascate au reușit să respingă atacuri repetate ale „inamicului“. In unități circulă zicala: „Terenul frate bun cu militarul“. Pentru ca term­e­nul, însă, să fie într-adevăr un tovarăș al luptătorului, e nevoie ca acesta să fie just folosit, să fie amenajat potrivit scopu­lui stabilit de comandant. Folosirea tere­nului, amenajarea lui, mascarea, constituie o artă în toată puterea cuvîntului, care se însușește într-un proces îndelung de mun­că încordată. Acest lucru a fost verificat în practica instrucției. Un însemnat învățămînt cu care a ră­mas fiecare ofițer din exercițiile tactice executate este acela că militarii, pînă la cel din urmă soldat, trebuie să cunoască prevederile regulamentare referitoare la dimensiunile lucrărilor genistice, normele de lucru, procedeele de mascare etc., și să le aplice cu rigurozitate în practică. Cum stăteau însă lucrurile la început ? Cu prilejul primelor aplicații tactice s-a constatat că unii militari nu cunoșteau su­ficient de temeinic prevederile regulamen­telor și instrucțiunilor asupra lucrărilor ge­nistice. Ca urmare, lucrările genistice exe­cutate de aceștia aveau numeroase lipsuri. In aplicații, unii soldați, de exemplu, începeau lucrările cu dimensiuni di­ferite de cele prevăzute de regu­lament, sau lucrau neorganizat. Alte­ori nu se pregătea din timp materialul pentru căptușit și din această cauză, ca urmare a ploilor, lucrările de săpătură se surpau. De asemenea s-au întîlnit cazuri cînd nu se ascuțeau din timp uneltele și, în consecință, se săpa cu randament scă­zut. Pe lîngă acestea existau serioase deficiențe în ceea ce privește mascarea lucrărilor. De aici s-a tras concluzia că militarilor le lipseau, îndeosebi, cunoș­tințele teoretice necesare pentru buna exe­cutare a lucrărilor genistice. Ce măsuri s-au luat ? O primă măsură a fost aceea ca, sub îndruma­rea inginerului unității, ofițerii să treacă la studierea temeinică a documentelor re­feritoare la lucrările genistice și mas­care. Ședințele de studiu au fost urmate de discuții, ceea ce a dat posibilitate ofi­țerilor să-și clarifice profund problemele. La rîndul lor, comandanții de subuni­tăți au trecut la instruirea temeinică a sergenților. Studierea instrucțiunilor s-a făcut, în părțile care îi priveau, pînă la ultimul soldat. Măsurile luate în legătură cu studie­rea instrucțiunilor genistice au dat rezul­tate bune. La succesul acestei activități, o contribuție însemnată a adus munca de asigurare politică. Lucrătorii politici și membrii organelor conducătoare de par­tid și de U.T.M. au fost convocați în șe­dințe speciale pentru studierea și lămu­rirea deplină a prevederilor regulamente­lor și instrucțiunilor în vigoare. Organi­zația de partid a propus comandantului — și acesta a aprobat — ca ședințele de instructaj cu sergenții și ședințele de studiu cu soldații să fie conduse de ofi­țeri și sergenți comuniști și atemiști bine pregăti­ți. De asemenea, munca politică a fost orientată în scopul lămuririi oamenilor asupra necesității însușirii cunoștințelor genistice și pentru a privi această acti­vitate ca fiind deosebit de importantă pentru pregătirea lor de luptă. Comu­niștii și atemiștii au reușit să-și aducă aportul lor însemnat datorită faptului că au cunoscut temeinic prevederile lamentare și deci au putut să ofere regi­e­­xemplu personal în această­ privință. O muncă susținută i-a depus apoi pentru a învăța pe militari executarea practică a lucrărilor de amenajare genis­tică a terenului și de mascare. Coman­danții de subunități s-au străduit să îm­bine în mod armonios teoria cu practica. A­plicarea celor învățate teoretic s-a făcut în primul rînd prin prezentarea de­monstrativă a tot felul de lucrări genis­tice. Se știe că pentru amenajarea genistică a terenului se cer eforturi fizice mari, se cere o încordare maximă a voinței, a dîrzeniei. Desigur că realizarea forțelor fizice necesare executării acestor lucrări este posibilă în urma unui antrena­ment îndelungat, executat metodic. In a­­plicațiile tactice executate, ce-i drept, mi­litarii au lucrat în terenuri în general u­­mede, lipsite de piatră. De asemenea, subunitățile au dispus de o bază materială corespunzătoare. Cu toate acestea au e­­xistat și multe greutăți. Militarii nu a­­veau antrenamentul fizic necesar, mai ales că foarte adesea, ei trebuiau să lu­creze noaptea. Militarii oboseau repede, din pricină că la exercițiile tactice ante­rioare nu executaseră conștiincios lucră­rile genistice. A fost necesar deci să se formeze acest antrenament. De aici, ofi­țerii au rămas astfel cu un bun învăță­­mânt și anume : la orice exercițiu tactic de front sau aplicații tactice, militarul trebuie pus să-și sape în întregime loca­șul de tragere, porțiunea de tranșee etc., în condițiile prevăzute de regulament. Pe măsură ce instrucția înainta, mi­litarii își perfecționau antrenamentul, își formau deprinderea de a executa, con­form instrucțiunilor și în timpul prevă­zut, lucrările genistice. Pe alocuri însă s-a mai constatat și superficialitate. Bunăoară, în subunitatea din care face parte ofițerul Vancea C. s-a con­statat odată că se stabiliseră pentru sol­dați norme de muncă necorespunzătoare. Se știe că pentru lucrul cu lopata mică norma e una, dar pentru lucrul cu lopata mare, cu tîrnăcopul și cu alte­­ unelte, norma este alta. In subunitatea respecti­vă, deși se dispunea de unelte mari, se lucra cu norme corespunzătoare lucrului cu lopata mică. La ce ducea aceasta? In primul rînd la nerealizarea randamentu­lui regulamentar și, în al doilea rînd, la ușurarea muncii cu lopata. Potrivit nor­melor fixate de comandantul acestei sub­unități, timpul de execuție a lucrărilor se prelungea. De asemenea nu se realiza acea încordare a eforturilor necesară că­­lirii oamenilor în activitatea de amena­­jare genistică a terenului. Șefii comandantului respectiv au inter­venit la timp și au îndreptat starea de lu­cruri. Din acest caz s-a tras și un alt în­­vățămînt : însemnătatea și necesitatea im­perioasă a controlului sistematic asupra grupelor și plutoanelor, pentru a nu se admite ușurări și convenționalisme în in­strucția genistică. De asemenea s-a hotărît ca fie­care ofițer să poarte permanent în porthart instrucțiunile asupra lucrărilor genistice și, ori de cîte ori va fi nevoie, să le scoată și să le consulte, fără să se teamă că cineva îi va reproșa că nu știe pe de rost ce dimensiune trebuie, să aibă amplasamentul cutărui sau cutărui arma­ment.­­ In legătură cu executarea lucrărilor genistice e necesar să se mai sublinieze încă un învățămînt : necesitatea respec­tării disciplinei și ordinei pe care o im­pun regulamentele și înseși situațiile de luptă în care se execută aceste lucrări. Randamentul și calitatea înaltă a lucrări­lor genistice se pot obține numai în subunitățile în care se muncește cu en­tuziasm, cu dragoste și într-o ordine și disciplină perfectă. Nu trebuie să uităm că pe cîmpul de luptă modern se lucrează foarte mult noaptea, cînd trebuie păstra­tă cea mai deplină liniște, cînd nu se fo­losesc nici un fel de lumini. In această direcție, un mare rol îl joacă munca politică. Subunitatea din care face parte ofițerul Bădilă Gh. tre­buia să execute în cadrul unei aplicații tactice lucrări genistice. Sarcina era grea și pentru a putea fi îndeplinită se cerea să se lucreze strict organizat și cu în­cordarea tuturor forțelor militarilor. Comandantul subunității a hotărît ca munca să se efectueze pe echipe. S-au numit echipe de trasatori, echipe de să­pat, echipe de scos și transportat brazde, echipe de mascat. Pe timpul lucrului, comandanții din subunitate și locțiitorul politic al co­mandantului au stat tot timpul în mijlo­cul militarilor, l-au îndrumat, i-au ajutat și mobilizat să lucreze bine și cu spor. Dat fiind că s-a lucrat mu­lt noaptea, cînd controlul se execută mai greu, pentru a se asigura o bună calitate a lucrărilor s-a dus o muncă atentă pentru a ridica simțul răspunderii personale al militari­lor. Comuniștii și atemiștii, agitatorii și comandanții de grupe, au primit sarcina să mobilizeze pe soldați, mai ales, prin e­­xemplul personal. Comandantul și locții­torul său politic au aprobat și au spri­jinit cu căldură inițiativa comuniștior și utemiștilor din subunitate de a lupta cu toate forțele pentru depășirea normelor regulamentare de lucru. Exemplul aces­tor militari a fost urmat de masa sergen­ților și soldaților din subunitate. Astfel s-a ajuns să se îndeplinească pînă la două norme pe zi. * Mascarea este o parte integrantă a lu­crărilor de amenajare­ genistică a terenu­lui. Și în privința mascării s-a obținut o frumoasă experiență în aplicațiile tactice executate. Ofițerii, sergenții și soldații s-au străduit ca în executarea lucrărilor de mascare să îndeplinească cerințele regu­lamentelor care spun : mascarea trebuie să fie activă, să creeze inamicului imagine falsă, o imagine care să ne con­­­­ină nouă și să ne fie necesară nouă ; neîntreruptă, adică odată făcută, mascarea să fie reînnoită, modificată , verosimilă, adică obiectele mascate să nu se deose­bească ca formă și ca dispunere de cele înconjurătoare, să nu atragă atenția ina­micului­ variază, adică procedeele de mascare folosite să nu fie ghicite ușor de inamic. In executarea măsurilor de mascare, comandanții de subunități și locțiitorii lor politici au urmărit educarea subordona­ților în spiritul inițiativei, șireteniei și vi­cleniei de luptă. De asemenea a trebuit să se ducă o intensă muncă de lămurire a necesității păstrării liniștei și disciplinei pe timpul lucrului. In practica muncii de instrucție s-a observat că este foarte important ca la mascarea lucrărilor de sapă cu ajutorul brazdelor să se țină seama de anumite lucruri. De exemplu, subunitatea din care face parte ofițerul Postiucă C. a executat odată o aplicație tactică de o durată mai lungă. Subunitatea a folosit aceeași pozi­ție multe zile în șir. Dar, de unde la în­ceput poziția subunității — mascată cu brazde — nu era ușor de descoperit de către „inamic”, ulterior, prin uscarea brazdelor, poziția devenea cu totul vizi­bilă. Cercetîndu-se cauza acestei stări de lucruri s-a constatat că brazdele fuseseră aranjate defectuos. Intre ele existau spații goale, astfel încît soarele și vîntul, in­­trînd printre brazde, uscau rădăcinile ierburilor. Ulterior această defecțiune fost înlăturată și ca urmare brazdele și-ar fi păstrat prospețimea. In exercițiile și aplicațiile tactice p­­care le-au executat, subunitățile au folo­sit pentru mascarea lucrărilor și acțiuni­lor atît mijloacele din înzestrare cît și mijloacele improvizate. Militarii au fost învățați să folosească cu chibzuială aceste mijloace, acumulînd o bună experiență practică. Experiența dobîndită la exercițiile și aplicațiile tactice în legătură cu executa­rea lucrărilor genistice și a mascării, în diferite situații de luptă, reprezintă un izvor de cunoștințe și învățăminte pentru viitor. Aplicîndu-le cu grijă în practica de zi cu zi, vom obține rezultate tot mai bune în pregătirea de luptă a militarilor. Locotenent colonel V. JIBLEANU MĂIESTRIA PIONIERUL­ Crearea unui culoar prin rețelele de sîrmă necesită deprinderi practice, pri­cepere și curaj. Aceste calități le­ dezvoltă subordonaților sergentul Nicodim Va­sile, comandantul unei grupe de pionieri­ (Foto : ST. ȘTEFAN)

Next