Apărarea Patriei, februarie 1957 (Anul 13, nr. 26-50)
1957-02-01 / nr. 26
2 SPARARE" PATRIET "Vineri , februarie 1957 Nr. 26 (3253) — ---------------------------------------------- —------------------------------------ ■.... MMI.................... I ............. ■ [UNK] [UNK] [UNK] [UNK]irnThumwirTnM—» " ■»»»■—»—«««— P rimii.., Locotenentul major Jando Petre, un om spătos, cu conformație atletică, se ridică de la masă și, după ce-și trecu degetele prin părul ce a început să i se rărească, începu să vorbească din ce în ce mai însuflețită . Ne aflăm, tovarăși, ședință de tragere. Ne-am după o adunat să facem bilanțul. Constatăm că militarii noștri și-au făcut cu cinste datoria. Înaintea mea a vorbit tovarășul locotenent Marcu Stelian, secretarul organizației de bază U.T.M. El ne-a felicitat pentru rezultatele obținute la trageri. In calitate de comandant al companiei adresez și eu calde felicitări tuturor acelora care au contribuit la obținerea succesului și, în special, echipajului 2 din plutonul 1... De pe scaunul său, sergentul Sándor Emeric, comandantul echipajului amintit, tresări ușor, aplecîndu-se mai mult asupra carnetului ce-l ținea deschis pe genunchi. Părea că-și notează ceva, așa ca la oricare ședință sau convocare U.T.M. De fapt, el se gîndea numai. La ce anume ? Poate la ziua cînd pe platoul unității au fost formate echipajele, sau cînd a ieșit pentru prima oară cu tancurile la tancodrom... Nu-i mult de atunci , parcă și acum aude cîntecul zgomotos dar plăcut al tancurilor. Parcă și acum privește echipajele. Pe atunci, nimeni nu ar fi putut întrevedea care dintre echipaje va ajunge în frunte. Acum se știe. Este echipajul 2. Poate se gîndea sergentul la tinerii militari din echipaj care nu și-au precupețit timpul liber pentru instruirea lor. Sau se gîndea poate și la sine, la cererea pe care a făcut-o pentru a deveni candidat de partid. Nu departe de sergentul Sándor stătea sergentul Ichim Ion, organizatorul grupei U.T.M. Alături de Ichim se așezase și locotenentul Marcu. Din cînd în cînd își aruncau privirile către Sândor și schimbau în șoaptă cîte o vorbă, două. — Bun băiat sergentul Sândor — zise ofițerul Marcu. — Și e unul dintre comandanții de tanc care sprijină cel mai mult munca politică și cea cultural-sportivă — răspunse sergentul Ichim— ...E îmbucurător că echipajul 2 e primul pe companie la trageri — vorbea de la masă comandantul companiei. In viitor va putea obține rezultate și mai frumoase dacă va ști să înlăture și micile abateri de la disciplină ce s-au observat la unii tanchiști, cum a fost cazul soldatului Avramescu Traian... Sergentul Ichim clipi, clătinînd din cap. Il știa pe Avramescu. Discutase de multe ori cu el. Dar se vede treaba că s-au prins sfaturile de el ca apa de gîscă. Și doar e un tanchist priceput... — Și acum — continuă comandantul— să vă mai spun ceva, că m-am tot luat cu vorba și era sănit. Am fost chemați la comandantul unității. Și iată ce mi-a spus... Toți își încordară auzul. — „Adresez felicitări companiei dvs. pentru...“ Se știe pentru ce. Pentru că am ieșit primii la trageri pe unitate. Pe noi ne bucură acest fapt și ne dă o încredere și mai mare în forțele noastre. De aceea trebuie să ne pregătim minuțios și pentru viitoarele trageri și aplicații. Să devenim o companie fruntașă, din toate punctele de vedere, primii pe unitate. Spontan, o furtună de aplauze izbucni în întreaga cameră de activitate politico-culturală. „Primii pe unitate“. Pe fețele tuturor se citea hotărîrea de a ajunge fruntași, de a merita încrederea și cinstea ce le-a fost acordată. Locotenentul major lando Petre zîmbi încrezător. „Și totuși am putea și trebuie să ajungem primii pe unitate“ — gîndea el. V. BALASESCU INSTRUCȚIA. VINÂTORILOR DE MUNTE Executînd diferite exerciții tactice de front, specifice luptei în munți, participînd la trageri, vînătorii își desăvîrșesc priceperea în a acționa prompt și hotărît împotriva oricărui inamic. După cum se vede din clișeele alăturate, și astăzi vînătorii de munte au ieșit în cîmp. O pregătire sumară, un ordin scurt dat de către caporalul Chirică Toader și pușcașii au pornit la atac. (Clișeul din stînga). Poziția de tragere a aruncătorului de sub comanda caporalului Roșca Gheorghe așteaptă un singur ordin și focul nimicitor va fi dezlănțuit. (Clișeul din dreapta) (Foto : ȘT. IONESCU) IL% DRUM CU CERCETAȘI! — Gatul Plecăm — vorbi soldatul Miron Gheorghe, un tînăr cu fața negricioasă, cu buzele crăpate adînc de ger. Uf ! Ce vînt ! Bate „traistă goală“ ăsta, de parcă i-ar fi dat cineva misiunea să măture cîmpia. De-am pleca odată, interveni soldatul Mare I. Ce-i cu graba asta ? Anada ! îngheață Mare și devine mic — glumi soldatul Busuioc. Ți-e chiar așa de frig? — Nu, dar... — îngînă cel vizat, așezîndu-și în spate cele două genți cu fanioane și ciorapii de protecție. Era încărcat cu atîtea, nncit abia mai putea respira. Ce să-l faci ! Discuția soldaților, presărată ici colo cu cuvinte de duh, fu întreruptă de comanda ofițerului Marin Constantin. Comandantul companiei indică locul spre care subunitatea se și îndreptă. — Ne va urmări toată subunitatea? — întrebă în șoaptă soldatul Miron pe caporalul Turcuș Ion, comandantul grupei care urma să prezinte demonstrativ exercițiul de cercetare. — Desigur — răspunse binevoitor caporalul, privindu-și cu încredere subordonatul nerăbdător. Apoi zise: — S-a luat tot materialul? Dintr-o privire, caporalul cercetă echipamentul oamenilor, continuîndu-și mersul alături de ceilalți comandanți de grupe Exercițiul a început .Frigul a devenit parcă mai aspru. Obrajii oamenilor sînt șfichiuiți de crivăț. Usturimea ajunge pînă în inimă. Vîntul bate chiar, din față. Și tot intr-acolo acționează grupa de cercetași, intr-acolo se află „inamicul“. Intr-acolo se deplasează întreaga companie. Cercetașii, soldații Miron și Mare, au ajuns undeva la cîteva sute de metri. Parcă-s învăluiți în geruiala subțire. In urma lor, la distanță regulamentară, grupa e adăpostită pe un aliniament, în spatele unor tufe pitice de mărăcini. Din grupul celor ce stau culcați pe pămîntul zgrunțuros, înghețat cremene, se desprinde unul și, în fugă, se îndreaptă spre cei doi care s-au adăpostit unul în apropierea celuilalt. — Pînă pe linia grupei de cercetași, pas alergător, marș! —* ordonă ofițerul celorlalți militari din subunitate, pentru a putea urmări îndeaproape cum acționează cercetașii. Caporalul Turcuș le dă cîteva explicații subordonaților săi: „Cercetașii au executat pînă aci cercetarea prin observare. Acum, apropiindu-se de grădină, ei au nevoie de ajutorul nostru, al grupei. Pentru aceasta, grupa va ocupa poziția de tragere în imediata apropiere a grădinii; vom spori numărul cercetașilor...“ Caporalul dă un ordin și grupa îl execută prompt. Ofițerul subliniază la rîndul său ce s-a făcut bine șiie mai puțin bine. — Vă rog să fiți atenți la modul cum se deplasează cercetașii printr-o acoperire. Și apoi la felul cum cercetează ei casa — zise ofițerul. Cercetașii, la care s-au adăugat și soldații Roată, Viașu și Roman, se deplasează în lungul gardurilor, apoi pe lizierele de pomi. Spre casă se îndreaptă soldații Miron C. și Mare I. Cei doi militari se înțeleg prin semne. Dar ce se zărește? Miron îi face semne repetate lui Mare. A... da, cel din urmă trebuie să-l supravegheze pe primul care vrea să se urce în pod. Dar... nu-i bine. Ofițerul ordonă repetarea acțiunii de cercetare a casei. Grupa ocupă un aliniament în afara grădinii. — In situația noastră, la cercetarea acestei case —■ spune ofițerul — grupa trebuie să sprijine pe cei care execută acțiunea. * Caporalul, roșu la față ca un trandafir, e înciudat, își păstrează calmul. Judecă un pic situația, apoi hotărăște. Cei doi soldați care s-au avîntat singuri spre casă sînt supărați și ei. Pe cine? Unul pe altul. Miron crede că tovarășul lui n-a acționat bine. Soldatul Mare, de asemenea, are ferma convingere că Miron a greșit atunci cînd a încercat să se urce în pod. De asta se privesc gata-gata să răbufnească. Ei, dacă s-ar fi sfîrșit aci exercițiul nu se știe dacă nu ieșea cu supărare mai mare. Dar iată că cei doi soldați înțeleg în ce a constat greșeala. Firește că se datora și lor, dar și întregii grupe. Prind iarăși avînt cînd aud din spate cuvintele ofițerului : „Așa se învață, repetînd“. Urmează o nouă situație: descoperirea terenului infectat. Acesta este marcat cu o pulbere galbenă. — Să marcăm sectorul — spune Miron, răscolindu-și în minte cele citite din regulament. — Și să raportăm comandantului cele ce am descoperit — îl completează soldatul Mare. Zis și făcut. Comandantul de grupă hotărăște trecerea prin zona infectată, lată de cîteva sute de metri. ...Vîntul izbește cu furie trupurile soldaților. Simt cum inimile le aruncă în obraji sîngele aprins. Și-au scos demult mănușile din mîini, iar căciulile și le-au împins spre spate, semn că s-au încălzit de atîta efort!... Și cite mai au de făcut! Abia sînt la jumătatea itinerariului. Grupa își continua misiunea ...Cei doi cercetași s-au oprit pe un tăpșan plin cu ciulini în care vîntul se tînguie, șuierînd. S-au adăpostit intr-un șanț, au chibzuit și au chemat comandantul. — Prin șanțul șoselei, un grup de trei „inamici" se îndreaptă spre fermă — raportează soldatul Miron, arătînd cu mina locul unde se află „inamicul“. — Ce le facem ? — întrebă caporalul vrînd, desigur, să verifice cunoștințele subordonaților., — NI capturăm — se grăbi soldatul Mare Ion. Prin ambuscadă — completă bucuros Miron. In următoarele minute, grupul „inamic“ fu capturat. La această acțiune a participat toată grupa, mai puțin soldatul Vlașu. — Vedeți ce înseamnă să nu folosiți bine terenul? — îl mustră ofițerul. V-ați adăpostit în această groapă, așezîndu-vă pe fundul ei. De ce n-ați sărit la „inamic“ ? — N-am văzut semnalul comandantului — recunoscu soldatul. Care este învățămîntul din această întîmplare î — mai întrebă ofițerul, adresîndu-se tuturor. Neprimind însă repede răspunsul, continuă tot el. — In ambuscadă, militarii se ascund bine, dar păstrează o legătură de vedere continuă cu comandantul. Acțiunea grupei trebuie să fie rapidă. Ultima situație, intîlnirea cu forțe „inamice“ superioare, este demonstrată corespunzător. Itinerariul cercetașilor se sfîrșește aci. O scurtă analiză, cîteva concluzii, felicitări pentru cei merituoși. Se subliniază principalele învățăminte care vor fi de folos în viitor cercetașilor în vederea pregătirii lor temeinice, astfel ca în scurt timp să devină — așa cum se spune — ochii mereu treji ai comandantului. Căpitan N. POPA FELICITĂRI CĂLDUROASE SCRISOAREA MARINARILOR CĂTRE ȚARANII MUNCITORI DIN RAIONUL MEDGIDIA Vestea că țăranii muncitori din satele și comunele raionului Medgidia au raportat partidului că au cooperativizat în întregime raionul lor a umplut de bucurie inimile matrozilor, cartnicilor și ofițerilor Forțelor Maritime Militare. Marinarii noștri felicită cu căldură organizațiile de partid U.T.M., sfaturile populare comuninate, pe țăranii muncitori, colectiviști și întovărășiți, că au pășit hotăriți pe drumul arătat de partid, drumul muncii in comun, drumul agriculturii socialiste. Ei transmit țăranilor muncitori din acest raion un salut de luptă, unindu-le succese noi pe drumul colectivizării raionului. Asigurăm pe țăranii muncitori din raionul Medgidia că marinarii noștri vor ridica necontenit capacitatea de luptă a unităților și navelor, vor apăra cu vigilență, alături de toți militarii Armatei noastre Populare, viața liberă a poporului român Comandantul Forțelor Maritime Militare ale R. P. R. Contraamiral MIHAI NICOLAE Concurs de triatlon In Cinstea alegerilor de la 3 februarie, în unitatea din care face parte și ofițerul Enceanu Vasile s-a organizat un concurs de triatlon cuprinzînd următoarele probe: tragere: aruncarea grenadei j și schi Concursul a scos în evidență modul cum ofițerii elevi și-au însușit elementele tehnice în mersul pe schiuri, arătînd totodată cum trebuie organizat un astfel de concurs. La trageri cele mai bune rezultate le-au obținut ofițerii Pascu Andrei și Dragu Teodoru, la aruncarea grenadei s-au clasat în ordine ofițerii Trifan Nicolae și Burlacu Nicolae, iar la proba de schi, ofițerii L. Gheorghe și Ioniță Vasile. Clasamentul general a stabilit următoarea ordine : pe locul I ofițerul Trifan Nicolae, pe locul II ofițerul L. Gheorghe și pe locul III ofițerul Dragu Teodora, Locotenent GRATIAN BOITOR TRIBUNA PROPAGANDISTULUI LECȚIILE POLITICE în sprijinul popularizării hotărîrilor Plenarei Hotărîrile Plenarei C.C. al P.M.R. din 27-29 decembrie 1956 sînt popularizate în unitatea noastră și prin lecțiile politice care se țin cu militarii." Pentru popularizarea și însușirea hotărîrilor plenarei din decembrie, folosesc cu bune rezultate materialul demonstrativ. Un grafic, o schemă, un fotomontaj întocmit pe bază de cifre și date concrete, ajută pe soldați să-și însușească și să rețină mai bine conținutul fiecărei lecții. Așa de pildă, pentru lecția : „Ridicarea nivelului de viață al poporului — sarcină centrală a partidului“, am folosit grafice cu creșterea producției bunurilor de larg consum în anii regimului democratpopular, planșe care ilustrează veniturile colectiviștilor, și fotomontaje pe teme ca: „Construcții social-culturale în primul cincinal“, „Dezvoltarea învățămîntului în satele patriei“. Pe o planșă am arătat cu cit s-au mărit rațiile de hrană la militari în urma Hotărîrii Consiliului de Miniștri privind măsurile pentru o mai justă hrănire a personalului. In confecționarea acestor materiale primesc un sprijin deosebit atît din partea ajutorului conducătorului de grupă de lecții politice, soldat fruntaș Haciu M., cit și a șefului de club. O mare atenție acord popularizării realizărilor regimului democrat-popular din regiunea unde se află unitatea. Așa, de pildă, atunci cînd am predat militarilor capitolul introductiv din raportul tovarășului Gheorghe Gheorghiu-Dej la plenară, le-am vorbit pe larg despre fabrica de tananți „Argeșul“, fabrica de placaj „A cincea aniversare a R.P.R.“ din Rîmnicul Vilcea, despre fabricile de industrializare a fructelor de la Rîureni, Topoloveni și Băiculești, construcții de vîrsta primului cincinal. De asemenea le-am vorbit despre cele 352 apartamente, 40 de școli noi, 35 sate electrificate și 37 radioficate în regiunea noastră numai în perioada 1955—1956. Cu acest prilej am prezentat, cu ajutorul diafismului, imagini din construcțiile și realizările amintite. Am vorbit apoi militarilor și despre perspectivele de dezvoltare a regiunii în urma noilor măsuri elaborate de partid. In acest scop am folosit articolul „Largi posibilități de dezvoltare a regiunii noastre“, apărut în ziarul local „Secera și Ciocanul", semnat de președintele Comitetului executiv al sfatului popular regional. La fiecare lecție m-am străduit să vorbesc militarilor și despre rolul lor în lupta pentru traducerea în viață a hotărîrilor plenarei. Discuțiile se conduc după un plan întocmit din timp în care imi fixez două-trei probleme principale. In pregătirea discuțiilor, am grijă ca în primul rînd sa se organizeze cititul, de către militari, al documentelor plenarei ; în al doilea rînd mă ocup de militarii cu o pregătire mai slabă. In această muncă mă sprijin, pe agitatori și pe cei mai buni militari din grupă, cum sînt caporalul Nedeluș I., caporalul Cristocea V. și alții. Acești militari, în timpul lor liber, discută cu tovarășii lor problemele cuprinse în raportul tovarășului Gheorghe Gheorghiu-Dej. Așa, de exemplu, la studiul temei : „Ridicarea nivelului de viață, sarcină centrală a partidului“, soldații Costin I., Gongu C. și Eremia L. au fost ajutați să cunoască principalele realizări ale Industriei, ale agriculturii, precum și realizările industriei bunurilor de larg consum pe plan local. Cu ajutorul agitatorilor au fost ținute pe subunități convorbiri cu următoarele subiecte : „Industria bunurilor de larg consum în plin progres“, „Dezvoltarea agriculturii, condiție principală pentru ridicarea nivelului de viață al poporului“ etc. In desfășurarea discuțiilor antrenez pe toți militarii. Mai combativi s-au dovedit pînă acum , soldații fruntași I. Mihai, Bratu I. Bratu, caporal Cristocea V., militari care au un bogat bagaj de cunoștințe și care sînt atenți în timpul desfășurării discuțiilor. Desfășurarea primelor lecții politice în sprijinul popularizării hotărîrilor plenarei a scos în evidență bucuria și încrederea cu care militarii din subunități au primit hotărîrile partidului, hotărîri în care ei văd exprimată odată mai mult grija neabătută partidului și guvernului pentru îmbunătățirea nivelului de trai al celor ce muncesc Locotenent major I. LACATUS A apărut nr. 2/1957 al revistei „Propagandistul și agitatorul11 cu următorul sumar : * * * — Un nou prilej de îmbunătățire a activității organizațiilor atemiste din armată. * * * __ Politica P.M.R. — expresie vie a intereselor vitale ale poporului nostru. Conf. univ. A. Roman — 24 ianuarie 1859. DIN EXPERIENȚA ARMATELOR FRĂTEȘTI ** * — Să ridicăm eficacitatea muncii politice de partid. PRACTICA MUNCII POLITICE DE PARTID Cpt. M. Pînzaru ~ Menținerea unei înalte vigilențe a militarilor în atenția muncii politice. Cpt. Gh. Țepîrdea — Activități organizate în sprijinul aplicațiilor tactice. Cpt. C. Șchiopu — Munca de propagandă și agitație în sprijinul bunei desfășurări a programului pregătirii de luptă în zbor. LECȚII ȘI CONSULTAT!! V. Enache — Lupta de clasa în perioada de trecere de la capitalism la socialism. IN AJUTORUL CELOR CARE STUDIAZĂ LA PREGĂTIREA MARXIST-LENINISTA ȘI LA CICLURILE SOCIAL-ECONOMICE * * * — Rolul crescind al maselor populare în războaiele epocii imperialiste și a revoluțiilor proletare FIGURI DE EROI V. Bîrză — Eroul de la Kisla PE TEME INTERNAȚIONALE Ion Pană — Despre militarizarea statelor capitaliste. INFORMAȚII * * * — Organizațiile de partid sprijină instrucția de front. Convocarea micilor comandanți. Notă : Un om cu multe „preocupări“ * Documente oficiale ale vremii. De asemenea, anunțăm pe cititorii noștri că noua adresă a redacției este : București, str. G-ral Cristescu nr. 3, telefon 3.56.91, In anul 1923, cînd am intrat ca stenograf la Camera Deputaților din dealul Mitropoliei, ședințele parlamentului furnizau foarte deseori elementul senzațional ziarelor vremii. Aproape nu era zi în care micii vinzători de ziare, mai mult dezbrăcați decit îmbrăcați, să nu împuieze capul trecătorilor, strigind cum ținea gura „capul de afiș“ al gazetelor pe care le vindeau : „Scandalul și bătaia de la Cameră. Noi destăinuiri în afacerea de la Domenii, încăierarea țărăniștilor cu liberalii in ședința de noapte..." Pe atunci, în primăvara lui 1923, tocmai se discuta în parlament noua Constituție. La putere erau liberalii, iar țărăniștii, averescanii, conservatorii și alte partide formau opoziția. Puține erau ședințele în care să nu se isce mari scandaluri, urmate deodată de bătăi, pentru că vorba romînului „scandalul fără bătaie e ca nunta fără lăutari". Dar să nu credeți cumva că aceste scandaluri luau naștere din cine știe ce discuții asupra principiilor constituționale, sau din ciocnirea unor puncte de vedere diferite. Erau în adevăr puncte de vedere oarecum diferite, în sensul că țărăniștii erau de părere că liberalii sînt „hoți, pungași, afaceriști, huligani, bandiți" și așa mai departe, în timp ce punctul de vedere al liberalilor era că țărăniștii sînt „potlogari, găinari, afaceriști, demagogi“, etc. etc. Bineînțeles, eu citez numai epitetele care, mai mult sau mai puțin, pot vedea lumina tiparului, dar dumneavoastră ați bănuit ce se ascunde sub acela și așa mai departe". Nivelul discuțiilor era așa de înalt încît îmi aduc aminte că, la un moment dat, Vaida Voevod, fost prim ministru țărănist, încheia un discurs culminant împotriva liberalilor cu cuvintele : „Iar cei care nu sînt de acord cu mine n-au decît să se ducă în Portul Marsiliei" — ceea ce nu era decît o trivială înjurătură îmbrăcată într-o haină puțin mai... occidentală. Ecoul cuvintelor lui Vaida Voevod a fost un vacarm nesfîrșit, insultele și înjurăturile curgeau din toate părțile, relatate pe larg, de ziarele de a doua zi. Nu trebuie să vă închipuiți insă că acest bîlci era acolo în fiecare zi. Dimpotrivă, foarte multe ședințe se desfășurau într-o monotonie și o indiferență generală, îmi aduc aminte de legi importante, care, chipurile, „se discutau" in parlament, cu 10-15 deputați prezenți în incintă, cu un ministru „de sămință", care moțăia plictisit în capul băncii ministeriale (ședințele nu puteau fi ținute fără prezența unui reprezentant al guvernului), cu cîțiva cetățeni in lojile destinate publicului, care nu stăteau acolo minați de vreun interes pentru discuția în curs, ci așteptau să iasă ,4 om'deputat", care le mijlocea vreo afacere pe la cine știe ce minister. Explicația acestei apatii loiale în care se desfășurau majoritatea ședințelor este simplă. Un partid, odată venit la putere, oricit ar fi fost de nepopular, putea să-și asigure foarte ușor majoritatea în parlament. Potrivit legii electorale, era destul ca partidul de la putere să întrunească 40 la sută din voturile pe țară, că el căpăta în parlament o majoritate zdrobitoare, circa 90 la sută din locuri. Ora obține 40 la sută din voturi, cu mijloacele de măsluire a urnelor aplicate de toate partidele care veneau la putere, nu era prea greu așa că de fapt scandalurile din parlament, menite să dea impresia omului de pe stradă că acolo se duce o vajnică luptă de opinii, de credințe politice, mă rog, nu era decit o furtună intr-un pahar cu apă, care în fond nu amenința niciodată poziția guvernului. La prima vedere se părea că opoziția atacă cu toată vigoarea pozițiile guvernului și că reprezintă o forță de temut. De fapt, adevărul era altul. Un guvern liberal avea, de pildă în 1934, o opoziție formată dintr-un număr impresionant de partide și grupulețe : țărăniști (care se împărțeau în trei ramuri principale : maniști, vaidiști, junianiști), apoi averescani, georgiști, argetoianiști, lupiști, iorghiști, gogiști, cuziști, codreniști etc. Insă numeric această opoziție spectaculoasă nu reprezenta mai mult de 40-50 deputați, față de un număr aproape de 10 ori mai mare de deputați guvernamentali (liberali). Ca atare, prea puțin îi durea capul pe liberali dezvâcolirile opoziției în parlament. Dacă „șeful" era tare la palat, atunci puterea era asigurată. Important în politica țării nu era dispoziția parlamentului, ci dispoziția regelui, a Lupeascăi, a generalului Urdăreanu și a celorlalți componenți ai camarilei. Dacă, de exemplu, la cutare bal, Lupeasca (un fel de madame de Pompadour a curții regale rominești), stătea ostentativ cu spatele la Franasovici și la Dinu Brătianu, dar in schimb oferea tot atît de ostentativ mina spre pupare și plecăciune lui Madgearu și Călinescu, guvernul liberal tremura mai abitir decit la toate interpelările țărăniștilor la tribuna parlamentară. Fiindcă rolurile principale în presă, in această „comedia dell’arte" a politicii românești, se jucau alții, parlamentul făcea doar figurația... Legile cele mai importante care hotărau de fapt viața poporului român, avuțiile lui cele mai mari, sănătatea și cultura lui, erau discutate de mintuială, ca să fie spus totuși ceva. Cele mai multe nici nu se discutau, se votau automat, așa cum le prezenta guvernul. Am asistat la ședințe, mai ales ședințele de noapte înghesuite pe la cite un sfîrșit de sesiune, cînd legile se votau pur și simplu cu duiumul. Cei cîțiva deputați rămași prin incintă urcau alene scările tribunei, unde erau așezate cele două urne și băgau automat „alb la alb, negru la negru". Votau o lege, două, nouă, apoi le pierdeau șirul. „Asta ce lege mai e dom președinte ?" mai întreba câte un deputat. — Păi, știu eu, se deștepta președintele, mi se pare că a pais pe ea..." Dar despre ce e? La așa ceva, președintele nu mai știa să răspundă. Deputați, votau și plecau mai departe, se moțăie pe o canapea pe culoar unde era mai întuneric, sau la bufet, să se dreagă cu un lichior. Ce lege era ? Parcă dacă știa sau nu știa, nu era tot una ? La urmă, președintele anunța oficial celor zece deputați din incintă rezultatul votului : „Votanți 110, majoritate regulamentară 104, voturi albe pentru 107, voturi negre contra 3. Adunarea a adoptat proiectul de lege. Urmează proiectul de lege pentru adoptarea convenției comerciale intre Rominia și Olanda. Discuția generală este deschisă. Cere cineva cuvintul ? (Era vorba de multe legi, care angajau statul cu miliarde). Necerind nimeni cuvintul, pun la vot legea in total cu bine" Automat, soneriile începeau să ținuie pe culoare, in sala pașilor pierduți, la buget, ușierii porneau in toate direcțiile strigind : „Poftiți la vot domnilor deputați, al cincisprezecelea vot. Poftiți la vot. " De obicei, ședințele camerei începeau pe la ora 3 după amiază, cînd incinta cunoștea o mare animație. Dar și mai mare era animația pe culoare și la bufet. Aici se discutau ultimele cancanuri politice, ultimele cursuri de bursă și ultimele rezultate de la Băneasa Trap, dar în special, se învîrteau afaceri, afaceri, afaceri. In dreptul băncii ministeriale, deputații stăteau la coadă cu diferite aprobări, așteptind pe miniștri. Nu intra un ministru în incintă, fără să plătească „vama". Nu numai guvernamentalii, dar și deputații din opoziție se îndesau la aprobări, char că mai tirziu în ședință iși arătau colții la gudifiin începea ședința. Prima oră era de obicei animată. Comunicările și interpelările adresate miniștrilor, in special de opoziție, dezvăluiau abuzuri, afaceri, potlogării, traficuri, ilegalități — lucruri care trezeau curiozitatea generală, replici nervoase din partea celor vizați, întreruperi din partea celorlalți, adjective, invective și, din semiri ce, scandalul începea. în special, din așa zisele chestiuni personale , atribuirea titlului de „măgar" sau de „pungaș“ unui deputat din partea altuia, la care cel vizat dădea replica (spirituală, ce-i drept) de%,timpitule, hoțiile, borfașule" etc. — se isca scandalul. Onoarea onorabilului era in joc, iar regulamentul Camerei prevedea o procedură de urgență: se lua in discuție imediat, suspendindu-se discutarea chiar și a celor mai importante și mai urgente legi, îmi aduc aminte că la Teleorman erau la cuțite liberalii in frunte cu Virgil Slăvescu, și țărăniștii, al căror cap era Eduard Mirto. intr-o astfel de ședință. Slăvescu l-a atacat pe Mirto că n-are dreptul să fie deputat pe motiv că este de origină... italiană și de religie papistașă. Mirto a replicat pomenind de niște afaceri ale lui Slăvescu cu drumurile din județ („Vlașca și Teleormanul" erau in floare). Atunci Slăvescu a băgat in luptă artileria grea, pe lingă faptul că a dat pe față afacerile lui Mirto l-a și învinuit pe acesta că in tinerețe a excrocat o „babă“ de niște bijuterii in valoare de multe milioane. Mirto nu s-a lăsat, mai ales că era pe banca ministerială, și i-a aruncat lui Slăvescu in circă alte afaceri, tot atit de onorabile... Scandal, înjurături, bătaie. De obicei, in astfel de cazuri, președintele suspenda ședința, pentru calmarea spiritelor. Dar totdeauna scandalul continua și după suspendarea ședinței, dar nu oficial, nu se mai stenografia. îmi amintesc de o bătaie grozavă între liberali și țărăniști, in vara lui 1925. Ca să spun din ce s-au luat, mi-ar fi imposibil, nu de altceva, dar pentru că totdeauna cauza era una și aceeași : acuzații de afacerism, de necinste, urmate de insulte, înjurături, scandal, ghionturi, imbrînceti, încununate de bătaie pe scară mare. Pe urmă, cine dădea și cine incasa era greu să identifici. Bătaia de care vorbesc s-a iscat dintr-o altercație intre Ion Florian, deputat de Hunedoara, și Ion Mihalache. La un moment dat, l-am văzut pe Ionel Lupescu de la Rîmnicul Sărat (care-și începea discursurile electorale cu fraza „dragii mei rimniceni sărați..."), care era un adevărat atlet, călare pe cițiva liberali, pe Manolescu Strunga cu vreo patru țărăniști degit, alții pe de lături incăierați de mama focului și tot grupul acesta indreptindu-se butuc, ca un ciclon, spre masa stenografilor. Eu tocmai stenografiam. Alături, așteptind să-i vie riadul, era bătrinul Tache Popescu (zis și Bățosu, figură bine cunoscută in vechiul parlament din pricina capului său lung și mare, ca de cal). Eu, mai tînăr, rămăsesem cu gura căscată la bătaie, dar nea Tache Bățosu, om cu experiență, mă zgiliți din toate puterile cu mina lui osoasă : „Hai Nicule, că ne curăță..." ■ Noroc că ne-am salvat pe scări în jos exact cu o fracțiune de secundă înainte să ne cadă in cap balustrada scării care suia spre tribună și care a fost făcută țăndări. Scaunele de la masa stenografilor au servit și ele ca arme. Bătaia nu știu cum s-a terminat, dar dintre multe altele n-am uitat-o, pentru că mulți ani m-am gândit ce s-ar fi intimplat dacă mă prindea și pe mine nu învălmășeala aceea, la mijloc, fără să știu barem in cine să dau. „Cu cine votez", vorba eroului lui Caragiale. Toate aceste scandaluri, bătăi, insulte, sudălmi, lucruri știute de noi, care eram zi de zi acolo, nu figurează in ,Monitorul Oficial", unde se publicau in extenso dezbaterile parlamentare, oricit era el de „oficial". Monitorul consemna numai termeni ca ,zgomot, întreruperi, vacarm“, și ca încununare „ședința se suspendă". Ceva mai veridice erau ziarele vremii, dar și aici lucrurile erau văzute prin diferite prizme. In orice caz, fotografia este mult retușată ,negativul" există insă in amintirea citorva din cei care am fost pe acolo. Un veritabil negativ, din toate punctele de vedere... N. SCARLATESCU ASPECTE DIN ACTIVITATEA VECHIULUI PARLAMENT BURGHEZO-MOȘIERESC Din amintirile unui fost stenograf la Cameră