Apărarea Patriei, septembrie 1957 (Anul 13, nr. 206-230)

1957-09-01 / nr. 206

,­2V AP­ARAREA' PATRIE! Duminica 1 septemvrie 1957 Nr. 206 (3432) — .y«i. |țy 7 p--—"~--"--T»rill|nirmTTnrennrnHrt- jhh | HHIIIIUIIHII IIII■ -T—■TM1IL' CEI CE ÎNFRUNTĂ ÎNĂLȚIMILE De cîteva zile, pe oceanul necu­prins al cerului, tălăzuiesc nori ce­nușii. Vînzuleala asta de aburi pare că-și caută matca, pentru ca odată uniți să se năpustească peste depăr­tări, ducînd cu ei furtuna. Jos pe cîmpia aerodromului cu flori ofilite și iarbă vlăguită de seră, avioanele, ca niște ostași ce așteaptă parcă ordinul de luptă, stau perfect aliniate. Mașinile aces­tea neînsuflețite care prind viață doar atunci cînd piloții pun sRîmilie pe manșe, par indiferente la tot ce se petrece. Comandantul și piloții parcă au împrumutat din răceala și indiferența metalului. Ei scrutea­ză înălțimile și-și spun­ în gînd: ,,Se poate zbura“. Totuși comandantul nu se pripește. Nu odată, timpul l-a pus la grea încercare. De aceea, el vrea să știe precis ce se petrece pe întreg cuprinsul cerului. Cheamă pe ofițerul meteorologist și consultă în­delung harta cu starea timpului. Apoi prin gînd îi trec piloții care vor decola. Te știe pe fiecare ce poate și asta precumpănește în hotărîrea luată — „începem zborul". O fărîmă de magneziu ce pare ruptă din soare descrie o curbă e­­legantă deasupra capetelor, vestind celor de pe aerodrom începerea zbo­rului. Personalul de la stații își o­­cupă locurile înainte ca avionul țin­tă să decoleze. Celula de vînătoare comandată de pilotul Motoroiu Ni­­colae, așteaptă ordinul de pornire a motoarelor. Pînă atunci piloții veri­fică aparatele de care, cu siguran­ță, astăzi se vor folosi mai mult ca de obicei. La un semnal tehnicienii trag teleștile, scot calele, și se dau în lături. Cu un zgomot sec cabinele se închid și cei doi oameni pornesc să înfrunte înălțimile, norii. In acest timp avionul țintă a a­­juns departe, continuînd să zboare la joasă înălțime. Vînătorii primesc mesaje după mesaje; ei manevrea­ză prompt. Pe pămînt se tîrăște în fîșii lungi, albicioase — pîcla. Din cînd în cînd avioanele piloților trec ca săgeata prin norii desfînați, prin luminișuri scăldate în soare și iar prin franjurile zdrențuite ale nori­­lor vagabonzi. Coechipierul ține strîns în formație și la fel ca și capul scrutează depărtările tulburi. Iscusința lor de vînători, îndemâna­rea și simțul aviatoricesc, sînt puse la încercare, a intercepta o țintă pe o asemenea vreme nu-i tocmai ușor. Punctul de comandă transmite mereu vînătorilor date despre țiintă. Aceștia virează strîns, coboară, urcă, iar virează și tot așa pînă cîn­d aud în căști „Atenție ținta în dreapta jos“. Pilotul de pe avionul țintă, simțind parcă apropierea vî­nătorilor, schițează un viraj și pri­vește în spate. De undeva din des­trămarea unui nor, două avioane țîșnesc spre el. Fără să vrea e cu­prins de neliniște. Deși execută un exercițiu, totuși agresivitatea cu care se apropie vînătorii de el îi dă o stare de nesuportat. In cîteva rîn­duri fu gata-gata să uite că tre­buie să respecte traiectul și să ma­nevreze pentru a se eschiva din fața vînătorilor. Nu-i un simțămînt nou. Chiar și în timp de pace, vînătorul suportă greu urmărirea și atacul din spate. Cînd pilotul de pe avionul țintă se uită din nou în urmă, gurile ne­gre ale boturilor ce se măreau vă­­zînd cu ochii și legănarea ușoară a avioanelor în plină viteză lăsau să se înțeleagă că vînătorii sînt gata să deschidă focul. Avionul cap se apropia de țintă. Pilotul atacat trăia senzația că-l va ciocni. Vru să spu­nă ceva dar în clipa aceea atacato­rul își arăta burta degajînd spre stînga. Coechipiera­ îi urma. Și în timp ce vînătorii se regrupau pen­tru a repeta atacul, altă celulă, a­­ceea a îndrăznețului pilot Taram­­boacă Simion, decola și ea cu misi­unea de a intercepta ținta. Timpul se înrăutățește și vizibili­tatea scade mereu. Totuși piloții se simt minunat și stăpîni pe situație. Dacă ar fi fost senin misiunea lor ar fi fost mult mai ușoară. Dar pi­loții noștri obișnuiți să se instruias­că în condițiile apropiate de reali­tatea luptelor s-au călit, au învățat să se descurce, să învingă greută­țile și să aducă pe aripile lor iuți ca fulgerul, victorii după victorii. Celula lui Taramboacă trece pes­te miriști, peste întinderi încă verzi, peste albii cu rîuri cristaline, peste păduri de un verde închis îmbătrî­nit. Piloții privesc în fugă la toate astea, apoi din nou privirile, ca un mănunchi de raze scotocesc norii, văgăunile, depărtările. După cîteva minute celula răstoarnă pe aripă și cade surprinzător în spatele țintei. O atacă cu multă îndemînare și de­gajează. E uluitor. Deși avionul cap manevrează fără veste, coechi­pierul e mereu la locul lui. Asta e cu atît mai surprinzător cu cît te gîndești că lucrează cu un avion atît de sensibil și cu o viteză atît de mare. Zborul continuă. Spre intercepta­re se ridică rînd pe rînd și celula lui Smărăndescu Sergiu care abia a împlinit 22 de ani și cea a pilotului Bărbuț Mihai și cele ale lui Păcu­­raru Vasile și Săvoiu Gheorghe. Una după alta în cîntecul regulat al motoarelor loviți pieziș de picuri tari și grele de ploaie, piloții se în­torc acasă aducînd filme demne de experimentați trăgători aerieni. Toa­te ce­ ulele și-au îndeplinit misiunea și au adăugat la succesele escadri­lei, ale~­uiritä­ii, moi fapte "Demne de cei ce stau de strajă cerului pa­triei. Faptele de mai sus nu sînt ale unor maeștri în aria zborului. Sînt piloți și fapte obișnuite, ce le întîl­­nim pe fiecare aerodrom, ce se în­scriu mereu, zi și noapte, în folosul întăririi capacității de luptă a arma­tei noastre, în folosul apărării cu strășnicie a fruntariilor albastre ale Pa­riei iubite. Din realizările aviației utilitare . In primul semestru al anu­lui 1957, avioanele aerobazei uti­litare Pipera au străbătut în mi­siune de zbor o distanță echiva­lentă cu aproape de 50 de ori ocolul pămîntului. ®. Au fost tratate aviochimic aproape 22.000 ha. culturi di­verse, transportîndu-se și pulve­­rizîndu-se circa, 1 milion kg. substanțe chimice. ® In lunile mai și iunie au fost transportate cu avioane bi­­motor, grele și ușoare, 179.000 kg. ziare și publicații. ® La transportarea presei au fost utilizate și avioane M.R. 2 de construcție romînească. Avi­oanele M.R. 2 Sînt bimotoare u­­șoare de 6 locu­ri, avîn­d o vite­ză de croazieră­ de 240 km.­­ Pentru cercetări științifice în legătură cu anul geofizic in­ternațional, în lunile iunie și iu­lie avioanele utilitare au efec­tuat peste 60.000 km. de zbor pe tot cuprinsul țării.­­ In scopul deservirii sănă­tății s-au efectuat mai mult de 3.700 zboruri, fiind transpor­tate 2.549 persoane și 25.500 kg. medicamente și aparatură medicală 99 VITFRANK­L“ Pe scara înaltă ce duce spre­­ carlinga impunătorului avion cu reacție urcă sprinten, cu îndemînare, un pilot mărunt, cu o­chii de un albastru pur, cu o față rotundă, bucălată. A cîta oară pilotul Grecu se pre­gătește să săgeteze înălțimile și cînd oare a făcut-o pentru întîia dată ? La prima întreba­re, cu toată bună­voința» nu se poate răspunde : la a doua, în­­însă, da. ! ...Cu 19 ani­­ în urmă, în­ ||­tr-una din diminețile brumate 1$ ale lui octombrie, tînărul Gre­­n­­cu, cu inima cît un purice, se || desprindea de pămînt, execu­ ||­tînd „extraordinarul“ tur de­­­ pistă pentru aclimatizare. Era­m primul lui zbor. Senzația a­­­­­cestui zbor nu s-a șters din If memoria încercatului pilot de mai tîrziu, tot așa cum nu se destramă farmecul iubirii dintîi. Entuziasmul și înflăcăra­­­­rea, caracteristice tineretului, §| l-au împins să pășească îna­­­­­inte, fără să se gîndească o clipă că această meserie are și ea greutățile ei, gre­utăți care s­e răs­­frîng, fără excepție, asupra­ fiecăruia ce pornește să cucerească înălțimile. Anii s-au scurs. A început ura­ganul celui de-al doilea război mon­dial. In acele zile, pilotul Grecu a trăit și el soarta întregului popor. Anii aceia au fost ani grei, care l-au maturizat. Sentimente adînci au răscolit ființa lui și au triumfat în zilele lui august 1944. Romînia intră în război alături de Uniunea Sovietică împotriva Germa­niei hitleriste. Fără ezitare, armata noastră, inclusiv aviația, pășește cu trup și suflet în iureș năpraznic spre Apus, pentru nimicirea adevăratului dușman — cotropitorii hitleriști. Ni­micirea lor a început fără întîrziere chiar din Capitala patriei noastre. Zorile unei vieți noi se deschideau în fața întregului popor. Fiecare om simțea că începe o eră nouă, nemai­­întîlnită în istoria patriei. Fiecare dorea să fie prezent în locurile unde se hotăra viitorul țării atît de greu încercate în trecut. Acest lucru îl dorea și-l simțea și pilotul Grecu. In ziua de 24 august, cînd gărzile muncitorești înarmate atacau aerodro­mul Otopeni, puternic apărat de fas­ciști, pilotul Grecu este unul dintre vînătorii care însoțesc bombardierele noastre spre aerodromul ocupat încă de fasciști. Cîteva zile mai tîrziu, la 29 august, el înregistrează prima vic­torie, doborînd un ,,Ju-52“ care în­­cerca să fugă. Foarte curînd grupul 2 vînătoare din care făcea parte și pilotul Grecu pornește spre Apus. Alături de cei­lalți vînători, Grecu ia parte la toate acțiunile din Ardeal. La luptele pen­tru cucerirea Turzii și a Clujului, el susține cu succes 7 lupte aeriene. Comportarea îndrăzneață și vitează a pilotului Grecu e recunoscută și, cu ocazia doborîrii unui Henschel, este citat prin ordin pe Corpul Ae­rian Romîn. Cu fiecare zi, frontul înainta spre granița Ungariei. Palmă cu palmă, pămîntul scump al patriei a fost eliberat prin lupta și jertfele ostașilor romîni și sovietici. In cadrul unității sale pilotul Grecu e mereu în primele rînduri. Rînd de rînd se ridică la luptă de pe aerodroa­­mele Someșeni, Turkeve, Debrețin, Mișkoltz, Lucenek, Zvolen și Piștian. El execută 67 de misiuni de acoperire și asalt, provocînd dușmanului mari pagube în oameni și materiale. Cali­tățile sale de iscusit vînător s-au a­­firmat cu prisosință în luptele grele susținute la ocuparea localităților Lu­­cenek și Banska-Bistrika. Ca recompensă pentru faptele de armă, pilotul Grecu este citat de două ori prin Ordin de zi pe Ar­mata 40-a Sovietică a Frontului II, comandată de mareșalul­­ Malinovski, iar Sovietul Suprem al U.R.S.S îi acordă Ordinul „Drapelul Roșu" și medalia „Victoria". Mai tîrziu Pre­zidiul Marii Adunări Națio­nale a Republicii Populare Ro­mîne decorează pe îndrăznețul aviator cu Ordinul „Steaua Re­publicii" Cl. IV-a și medalia „Eliberarea de sub jugul fas­cist“ Și cum, an de an, așteptăm să vedem plutind lin pe cerul fără nori șiruri de cocori ce vestesc primăvara, tot așa ziua mult așteptată și de pilotul Grecu sasi. Se făcu pace. Tu­nurile amuțiră. Ostașii își des­crețiră frunțile. Visele unei vieți liniștite alungate din su­fletele oamenilor se reîntor­ceau la cuiburile lor. Cuprins de fericirea care ți-o dă obținerea victoriei, cu speranțe și forțe noi, pilotul Grecu se reîntoarse în țară, putea admira din nou liniștit răsăritul și apusul soarelui și HH tălăzuirea molatecă a norilor. Curînd pașii săi se îndrep­­ta­ tară spre școala de aviație. Aici, tineri veseli și plini de viață îl înconjurară cu drag și res­pect, ceea ce nu-i împiedica să-i spună — atunci cînd nu-i auzea — veteranul. Cu migala grădinarului pentru ti­nerele vlăstare, pilotul Grecu dă tot ce are mai bun pentru formarea de iscusiți vînători. Ani în șir de sub ochii lui își iau zborul spre unități zeci și zeci de piloți crescuți de el. Dar iată că într-o zi de toam­­nă o veste veni pe neașteptate. I se propunea să treacă la aviația cu reacție. I-a venit tare greu să pă­răsească vînătoarea, acrobația, în care vedea atîta tinerețe, bărbăție. Și totuși, viteza, noul, au precum­pănit hotărîrea. A acceptat. De atunci, învățînd de la piloții mai tineri, ofițerul Grecu Gheorghe — ce are la activul său peste 1764 ore de zbor cu 5636 de aterizări — studiază, se antrenează cu sîrg și se­­ine în pas cu ei. Anii au trecut și trec cu apa unui rîu. Ofițerul Grecu nici nu se gîn­­dește că se apropie încheierea vie­ții de zburător. In clipele de răgaz, gîndul lui zboară în viitor. Merită să ie cunoaștem. Ceea ce a realizat nu vrea s­ă se sfârșească ; el dorește ca locul lui să-l ia fiul său, pentru a continua drumul spre noi înălțimi , la care a visat întot­deauna în viața sa de pilot. Și cum, în zilele noastre, visul și realitate­a își dau strîns mîna, sîntem siguri că dorința încercatului pilot Grecu Gheorghe va triumfa. TINEREȚE, CURAJ, PERSPECTIVĂ Cite priviri curioase, cite fețe timide nu ai întilnit tu, bătrîne instructor de planorism — Leicester ! Elevii ți-au urmărit fiecare mișcare, ți-au sorbit fiecare cuvînt, dorind să ajungă cit mai grabnic acolo unde tu ajunsese și demult. Acum, după ani lungi de activitate, desigur că ți-ar fi greu — ba chiar imposibil — să înșiri numele acelora care ți-au „trecut prin mină“, cărora tu, cu multă dragoste, le-ai deschis porțile spre înălțimi și i-ai ajutat să facă primii pași spre aripi. In inimile multora dintre ei este vie, și acum, dragostea de această meserie, pe care tu ai știut să le-o sădești în suflet. De mulți dintre foștii tăi elevi, desigur, ai uitat. Da­­că-i vezi azi trecînd pe lingă tine, ii recunoști, poate, fără însă să le mai poți spune pe nume. Ei însă nu te-au dat uitării, și, ca dovadă, te pomenesc deseori, îți rostesc numele cu respect și recunoștință. Pe unul dintre aceștia l-am cunoscut zilele trecute. Mic de statură, cu ochii mici și negri ca mura, cu fața arămie peste care ascuțișul briciului abia a trecut, așa arată acel despre care vreau să vorbesc. Nu ți-l mai a­­mintești. Este Grigorescu Nicolae, puștiul acela de la școala metalurgică, care, cu ani în urmă, s-a ridicat în aer de pe plaiurile Târgu Mureșului, ur­mărit de privirile tale grijulii. El este astăzi unul dintre cei mai­ tineri zbu­rători din unitățile noastre de aviație cu­ reacție și totodată un pilot cu mari perspective. Și asta nu o spune el, ci o spunrtovarășii care muncesc zi de zi alături de el, o spun rezultatele obținute,până acum in zbor. Privindu-l, nu-ți vine să crezi că în inima și firea acestui tînăr sălăș­luiesc atîta curaj, atita voință și dîrzenie. Statura lui atit de măruntă te face să te îndoiești că în brațul său există atîta putere capabilă să stăpînească și să conducă pretențioasa mașină zburătoare. Totuși pilotul Grigorescu, puștiul cum i se mai spune, a executat sute de misiuni, a executat de trei ori programul în condiții normale ziua, acrobație, raiduri și lupte aeriene. De-a lungul celor 200 de ore petrecute în văzduh, pilotul Grigorescu a dat dovadă de remarcabile aptitudini de vînător. Trecînd cu succes zborul în nori, drumul spre misiunile de noapte i-a fost deschis. In pragul începerii acestui capitol greu de pregătire, acest zbu­rător a simțit intr-adevăr greutatea examenului pe care îl avea de trecut. ...Și iată că intr-una din serile liniștite ale acestui an, pilotul Grigo­rescu trage la start și el, și avionul aleargă pentru prima dată în simplă comandă, printre șirurile de mărgele ale balisajului. Emoția și atenția l-au împiedicat să savureze frumusețea zborului de noapte, tot așa cum, în urmă cu ani, cînd singur în planor ridicîndu-se pentru prima dată de la pămînt l-au împiedicat să îndrăznească să ridice privirea spre înălțimi. De atunci a executat multe misiuni de noapte, ceea ce i-a mărit dorința de a prinde, în locul unde altădată stătea insigna de planorist, pe cea de pilot clasa întîia. Și atunci, bătrîne instructor Leicester — zi care nu este prea departe — fostul tău elev ce te-a depășit va vorbi despre tine cu același respect și a­ceeași recunoștință, ca și ieri, ca și azi INGINERUL MARII UNITĂȚI Ani în șir căpitanul Doljanu Vasile nu și-a făcut planuri, nu s-a gîndit prea mult la perspectiva ce i se va deschide după terminarea stu­diilor. Totuși, din cînd în cînd, se vedea lucrînd într-un laborator de cercetări sau se vedea șe­ful unei secții dintr-un mare ate­lier de reparații, cu un birou spa­țios, se vedea muncind zile și nopți la o nouă realizare a tehnicii. Și nu fără oarecare părere de rău, după ultimele examene, lăsînd în urmă Capitala cu viața ei tumul­tuoasă, inginerul Doljanu se prezen­tă într un regiment de vînătoare cu reacție, înconjurat însă cu stimă și respect de colectivul puternic al aviatorilor în care intrase, încetul cu încetul a ajuns să înțeleagă marea încrede­re și răspundere care i s-a încre­dințat. Așa a început să se apropie și să se contopească cu viața coti­diană a aerodromului. Fiind în mijlocul activității, s-a simțit tot mai legat de pregătirea avioanelor pentru zbor, de oameni. Cultura sa tehnică avansată i-a dat posibilitatea să ob­serve unele stări de lucruri anor­male. Așa, bunăoară, a sezisat că majoritatea tehnicienilor lucrează în virtutea rutinei și a experienței acu­mulate. El s-a ridicat împotriva a­­cestei stări de lucruri și s-a hotărît să facă tot ce-i stă în putință pen­tru a obișnui întregul personal teh­nic, începînd de la motoristul de a­­vion și pînă la șeful grupei de lu­crări regulamentare motor avion, să-și schimbe stilul de muncă. In toate Doljanu milita împrejurările inginerul împotriva rutinei. Asta a făcut ca tehnicienii să gîndească asupra fiecărui­ lucru ce-l executau, i-a făcut să pornească pri­mii pași spre exploatarea științifică a avioanelor Pe drumul pe care a pornit de la început, inginerul Doljanu se men­ține și acum, cînd deține funcția de inginer de mare unitate. El se bucură astăzi de multă autoritat în rîndul tehnicienilor de sub co­manda sa. Și asta datorită exemplu­lui său personal, datorită munci migăloase și neobosite cu oamenii despre el și munca acestui pri­ceput tehnician și comandant vor­besc realizările din acest an ale în­tregii mari unități, în fruntea că­rora stă scris cu litere mari, com­­portarea ireproșabilă în zbor a a­vioanelor și realizarea de sute de ore de zbor fără nici un eveniment deosebit. Pagină redactată­­ de locotenent major I. CHERECHEȘ Fotografii: T. MACARSCHI ȘOIMII de 1. VIOREANU Din adine de mare Soarele își saltă Gene lungi și dese Peste o bolta-naltă. Iar sub zări, departe, Dinspre munți venind, Șoimii lasă-n urmă Panglici de argint. Lunecă pe vînturi Cîntec de motoare Iar piloții ageri, Paznici peste zare, Patrulează cerul, Zările albastre. Nimeni să nu treacă Granițele noastre. Corbii de cer ca-voi Aripa să-și scalde w își în azurul Zărilor înalte Vrind să ne zmoliască Primăvara țării. Atunci șoimii noștri Tot adincul zării L-or preface -n flăcări Corbii să dispară Că ni-i dragă holda Cind foșnește-n seară Și ni-i drag izvorul Susțirind la vale Cintul de tractoare Care-și taie cale Pe sub zarea­ albastră, Naltă și senină, împletit cu cintul Aspru din uzină. Pentru toate­ acestea Șoimii țării noastre Patrulează ageri Zările albastre. Un nume ieșit din anonimat Nopți în șir limbile de foc se în­crucișau deasupra Sucenekului, ca bra­țele hidoase ale unei gigantice caraca­tițe. Moartea plutea peste patul copilu­lui cehoslovac, ca și peste tranșeele romîne și sovietice săpate cu caznă, în poalele dinspre răsărit ale orașului. In această bătălie aviația avea să-și tri­mită pumnul ei de oțel în fortificațiile fasciștilor, în rezistențele înverșunate ce încercau să stăvilească ofensiva tru­pelor sovieto-romîne. Comandamentul corpului aerian ro­­mîn ordonă unei formații de bombar­dament cu baza pe aerodromul din a­­propierea Mișcolțului să se organize­ze la 60 km. de JLucenek. Această o­­perațiu­n­e, s-a executat surprinzător de repede și, a doua zi fo­rmația de bom­bardament era gata de luptă. ’ ...Cînd zorile își tăiau drum prin de­simea întunericului, siluetele celor opt bombardiere lăsară în urmă aerodro­mul, îndreptîndu-se spre Lucenek. In apropierea orașului, un proiectil se sparse în motorul drept, incendiin­­du-l. Focul se întindea repede și limbi roșiatice cu creste albăstrii pătrundeau în cabină. Echipajul, dîndu-și sea­ma de situație, aștepta înfrigurat or­dinul pilotului. Milea însă, privindu-și senin tovarășii, scoase fără grabă o ți­gară și, aplecîndu-se, și-o aprinse... la flăcările ce se aruncau spre picioa­rele lui reușind să treacă linia frontului,. Milea ateriza forțat la 20 de km. de ae­rodrom. Echipajul scăpat teafăr se în­toarse curînd la aerodrom. Rămas fără avion, Milea se simțea ca un pui de potîrniche fără aripă. In­­tr-una din zile, aflînd despre îmbol­năvirea unuia dintre piloții de vînă­toare de pe același aerodrom, ceru comandantului să-i permită ca, pînă să-i sosească un alt avion din țară, să se antreneze pe unul de vî­nătoare. Colegii l-au luat în rîs, iar Mihalcea, prietenul lui mai apropiat, i-a spus-o direct: „Ce crezi, mă, că orice bărzănie poate fi vultur ?“ ...In două săptămîni Milea reuși să „prindă“ aterizarea și chiar să execu­te cîteva zone. Frontul chema mereu la luptă pe vînători. Asta a făcut ca Milea să pri­mească botezul luptei ca vînător mai degrabă decît considera comandantul. Intr-o dimineață se dăduse alarmă. Mi­lea decola ca coechipier al comandan­tului de patrulă. Cei drept „dansa 44 în formație și de aceea capul era îngrijo­rat de felul cum se va descurca în lup­ta aeriană. Prin surprindere, vînătorii noștri sînt atacați de cinci „Messere4”. Cu toată strîngerea de inimă ce o avea pen­tru Milea, comandantul patrulei primeș­te lupta. Milea se menține strîns de formație și cînd se află în poziție a­­vantajoasă, cam pripit, apasă lung pe contactul general al armamentului de bord. Curînd Milea anunță capul că nu mai are muniție. După încăierare vînătorii noștri se întoarseră la aero­drom. „Dacă era o serbare mai acătă­rii, nu știu pe unde ți-ai fi scos că­mașa. De ce deschizi așa devreme foc? Altădată ea nu mai uiți degetul pe trăgaci că...44, îl mustră comandantul de patrulă pe Milea. Cu toate astea, cei ce participaseră la luptă erau mulțumiți de comportarea lui Milea. Cîteva zile mai tîrziu, aceeași for­mație se ridică în văzduh pentru a intercepta o formație de bombarda­ment­ fascistă, care se apropia de li­niile noastre. De dată, aceasta vînăto­rii ajunseră într-o grea situație. Vînă­toarea fascistă îi întîmpină agresiv. Se produse o învălmășeală și vînătorii noș­tri luară lupta pe cont propriu. Milea e atacat și el și după lungi minute de apărare, el reuși să scape de fascistul ce-i căzuse în coadă. Pro­­fitînd de o clipă de răgaz, își roti pri­virea în jur.­­­ăzu că avionul cap este încolțit de două „Messere44. Avînd înălțime, Milea pică năpraznic și, cu a­­ceeași apăsare lungă pe trăgaci, reuși să incendieze un „Foke-Wollf 1904”. Trăgătorii de pe bombardiere trăgeau îndrăciți. Vînătorii se apropiau totuși de formația dușmană. Lazăr și Vîrlan reușiră primii să tragă asupra bombar­dierelor. In­formația inamică se duse panică. Unele făcură calea pre­în­toarsă, iar altele se împrăștiază în toa­te direcțiile. Milea se năpusti asupra unui fugar și ajungînd aproape de el a­­păsă cu calm pe trăgaci. Mitralierele însă tăceau. „Iar am rămas fără mu­niție ! Va să zică, iar mă fac de rîs44, gîndi­ți fără să se alarmeze de situa­ția critică în care se găsea. Neluînd în seamă ,gurile de mitraliere îndrep­tate spre el de pe bombardierul cu crucea încîrligată, continuă să se apro­pie de avionul dușman. La un moment dat constată cu multă surprindere că nici fasciștii nu trag. Și lor li se ter­minase muniția. Ajungînd lingă corpul enorm al bom­bardierului, de parcă i-ar fi făcut aco­perire, un gînd năstrușnic îi fulgeră prin minte. Deschise calm cabina și, ducîn­­du-și mîna la spate, scoase pistolul din buzunar. Ii duse la ochi și ochi capul pilotului de pe bombardier. In clipa a­­ceea, hitleristul, prinzînd de veste, răs­turnă ca o nălucă pe stînga. Prea tîr­­ziu, Milea apăsase și de data asta lung pe trăgaci. Bombardierul, rămas fără comandă, căzu pe aripă și rămase așa pînă intră în pămînt. Această întîmplare l-a scos pe Milea din anonimat. Devenise un erou. Avioanele s-au întors din misiune. Este rîndul tehnicienilor să-și arate priceperea

Next