Apărarea Patriei, februarie 1958 (Anul 14, nr. 26-49)
1958-02-01 / nr. 26
2 MILITARI ȘI SUBUNITĂȚI In întrecere socialistă începuturi, perspective Unitatea de geniu în care muncește ofițerul Munteanu Ilie are un renume binemeritat, in anul de Instrucție trecut a fost citată de două ori prin ordin, pe armată pentru bunele rezultate obținute în aplicațiile tactice și, ca o încununare a succeselor, un ordin al Ministrului Forțelor Armate se ocupă numai de activitatea acestei unități, evidențiind și recompensînd un număr apreciabil de ofițeri, angajați civili și militari. Dacă mai amintim și faptul că unitatea s-a situat pe locul doi în concursul de specialitate pe arma geniului, cucerind cinci din cele zece probe, ne putem da seama că aici ofițerii și militarii desfășoară o muncă intensă și rodnică. — Vă interesați de întrecerea socialistă ? — mi-a spus ofițerul Munteanu Ilie Da, ea există deși e la început deocamdată. Se desfășoară în cadrul plutoanelor între grupe, obiectivul central fiind reducerea cît mai mult posibil a haremurilor existente. In arma noastră există o asemenea posibilitate. Subunitatea ofițerului Dima Constantin de exemplu, a construit un pod în numai patru ore, realizînd astfel cel mai bun timp cunoscut pînă în prezent în unitate. Dar să revin la întreceri. Nu vreau să se creadă, dacă ne găsim abia la început de drum, că nu s-au făcut prea multe. Pînă la inițierea întrecerilor de către organizația de bază partid, am folosit intens experiența militarilor de frunte pe care-i avem. Noi am urmărit să antrenăm cît mai mulți ostași în lupta pentru dobîndirea semnului de „Militar de frunte“ Militarii de frunte propagandiști ai metodelor avansate „Intr-adevăr, aici, poate mai mult decît oriunde, experiența fruntașilor este folosită, ea devine un bun al tuturor militarilor. Printre participanții la consfătuirea militarilor de frunte pe regiunea militară ce a avut loc anul trecut, a fost și caporalul Miclea Dumitru. El, pe lîngă cunoștințele și experiența sa, care l-au dus de fapt la tribuna acestei consfătuiri s-a înapoiat în unitate cu învățăminte prețioase și cu noi metode de instruire și educare. Aplicîndu-le cu pricepere în grupa pe care o comanda (deși era și el în anul întîi), a reușit să dea unității instructori pricepuți așa cum sînt caporalii : Meise loan, Bedereag Stroe și Pop loan, iar el să fie cel mai bun dintre ei. Este interesant de știut cum și-a propus să muncească acest destoinic mic comandant în noul an de instrucție, pentru a populariza experiența acumulată pînă în de toate, caporalul prezent. înainte Miclea a cerut comandantului permisiunea să construiască căruciorul de tăiat grif, și să realizeze, cu ajutorul serviciului tehnic din unitate, noul tip de lansator de mine, lucruri pe care le-a văzut la consfătuirea de anul trecut. Paralel cu rezolvarea acestor două probleme, el este hotărît și comandantul i-a dat aprobarea — să-și obișnuiască subordonații cu plantarea minelor în noul sistem învățat de la unul din fruntașii armei geniului. El s-a angajat să instruiască în cursul acestui an o grupă care să merite să i se atribuie titlul de „subunitate de frunte". Mai mult chiar, Grupa întreagă va munci astfel încît să aducă cea mai largă contribuție pentru ca plutonul să poată dobîndi titlul de „subunitate de frunte“. De altfel, acest pluton — comandat de locotenentul Neacșu Petre — a fost timp de doi ani la rînd primul pe unitate și tradiția necesită, desigur, să fie păstrată. Dar să revenim la caporalul Miclea „Este cu adevărat un militar capabil — ne spune comandantul său de pluton, locotenentul Neacșu Petre. Un om organizat și perseverent în muncă. NI cunosc bine. Doar sub ochii mei s-a format, îmi amintesc, bunăoară, pasiunea și perseverența cu care ajuta pe unul din foștii lui subordonați care înțelegea mai greu formulele de distrugeri. De asemenea, în anul de instrucție ce s-a scurs, în adunările U.T.M. sau în orice împrejurare, împărtășea atît experiența sa, cît și a participanților la consfătuirile fruntașilor". Propunerile Locotenentului Neacșu P. pentru organizarea și desfășurarea întrecerii socialiste Vorbind despre subordonatul său, locotenentul Neacșu a început să-și dezvăluie propriile sale proiecte privind buna organizare a întrecerilor în pluton. Pentru că lui i s-au dat mult mai tîrziu militari, iar restul subunităților sînt deja angrenate în întrecere, într-o adunare a organizației ulemiste de subunitate va pune în fața militarilor, prin expunerea unui referat, sarcini precise pentru ca plutonul să devină subunitate de frunte. Și pentru aceasta va sugera pentru început ideea întrecerii între militari. El e convins de pe acum că va găsi răsunet în pluton. Va folosi în acest scop agitatorii și îndeosebi gazeta de perete a companiei la care personal va scrie cîteva articole mobilizatoare. Nu va neglija însă și prilejul ce i-1 oferă bilanțurile zilnice de a stimula militarii cei mai buni prin evidențieri și chiar recompense. Neîndoielnic însă, că cel mai eficient ajutor îl va găsi în organizația atemistă în adunările căreia, pe baza unei stricte evidențe a progresiunii militarilor la instrucția de specialitate, de front, a focului etc. va prezenta periodic situația întrecerii, pentru ca fiecare militar să cunoască permanent ce a realizat și ce mai are de făcut pentru a deveni militar de frunte. Tot aici intenționează să traseze sarcini utemiștilor mai bine pregătiți pentru a-i ajuta pe cei care, eventual, vor rămîne în urmă, întrecerea între militari va evolua fără îndoială, la întrecerea între grupele plutonului. De bună seamă că în lansarea chemării la întrecerea între grupe, caporalul Miclea Dumitru, comandantul grupei, care de doi ani deține locul de frunte pe pluton, va avea un cuvînt de spus. Dar, toate acestea ar fi — ca să folosim expresia ofițerului Neacșu — lipsite de însemnătate atîta vreme cît el nu va crea plutonului baza materială a întrecerii — ședințe de instrucție bine pregătite, exerciții demonstrative și aplicații instructive și interesante, iar pentru sergenți ședințe metodice de pregătire variate. Tocmai de aceea ofițerul își propune în anul acesta de instrucție o îmbunătățire simțitoare a metodelor sale de predare și de instruire a subordonaților. Și, în sfîrșit, locotenentul Neacșu Petre țintește și mai departe, el, candidatul de partid, și poate... comandantul unui pluton de frunte, va chema la întrecere toate plutoanele din unitatea sa școală. Și nu ne îndoim că va deține steagul întrecerii. Garanție stau ultimii doi ani în care plutonul locotenentului Neacșu Petre a fost primul pe unitate. Locotenent-major E. GEORGESCU Bătrînul Iași s-a îmbogățit cu un nou așezămînt de cultură. Palatul Culturii. Documente vechi datînd încă din 1432 arată că pe locurile unde se găsește acest palat a existat o curte domnească. In forma actuală. Palatul datează din 1907 fiind opera arhitectului Dan Berindei. Palatul este în stil gotic flamboiant, și a servit mulți ani ca palat administrativ. In incinta sa vor fi deschise 5 muzee, o mare bibliotecă. De asemenea funcționează Casa de creație populară și își desfășoare activitatea o serie de cercuri de artiști amatori. In prezent funcționează și muzeul regional de artă plastică care cuprinde 13 săli cu pictură, sculptură și grafică. Pe In clișeu. In sala Octav Băncilă află bustul pictorului Octav Băncilă, operă a sculptorului I. Bărleanu Indli omul acela nu mi-a plăcut. Ne-am intilnit pe munte, printre brazii de la marginea piritei acoperite cu un strat periculos de gheață. Aviatorul, un lung an tânăr, era pe schiuri. Arunca priviri și cuvinte dulci spre o fată cu obrajii aprinși din grupul nostru și nu știu de ce mie mi s-a părut că e ceva neserios în purtarea sa, deși la drept vorbind acum nu-mi amintesc nimic care să îndreptățească această părere. Peste câteva ore ne-am intilnit din nou într-o încăpere, in vale. In fața ferestrei pluteau milioane de floricele albe —■ fulgii de zăpadă. Intr-o poziție care mi s-a părut puțin artificială (cu un moț răzvrătit căzut pe frunte), aviatorul m tnglia coardele unei ghitare Nu cânta deosebit, dar prindea acorduri bune. Mă așteptam din clipă în clipă să pornească un cîntec patetic despre parfumul unor buze moi, ori frumusețea nopților de mai... dar el spuse sec : — Vă interesează dacă vă povestesc ceva ? Mai tîrziu, în timp ce vorbea, nu mai auzeam distincte acordurile ghitarei, însă sunetele coardelor se împleteau intim cu povestea ale cărei fire mi le depăna. ...Conducătorul zborului scrută cerul. Auzi vocea pilotului venită din tării. — 53... 53... sunt 422... sînt 422... Am variațiuni la turaj... variațiuni la furaj. Conducătorul zborului, fără a zăbovi o clipă, rosti. — Vino acasă ! După un timp auzi din nou glasul pilotului cerindu-i permisiunea să aterizeze. Se gindi. Nu era singurul avion în aer gata pentru aterizare. Pentru a feri avioanele de orice surpriză, ținând seama de defecțiunea ivită la 422, era bine ca acesta să aterizeze detașat de celelalte Deci următorul (iată: cere și el permisiunea de a ateriza) va trebui să facă cale întoarsă, spre înălțimi. Porunci tăiose — Ratează ! Să rateze ? Cine ? 422 ? Sau cel care-l urmează ? A ratat 422, executind ordinul. Aici secundele uneori hotărăsc totul. Avionul, cu variațiuni la turaj, făcu un viraj... și tot atunci motorul se opri. Alunecă pe o aripă și brazdă cu ea pămîntul cu o viteză de 200 pe oră... Mai tîrziu, pe aerodrom, stăteau față in față pilot și conducător de zbor. — Ai scăpat... — M-am salvat. Dar el (privi cu ochi încețoșați spre avion), el e zdrobit. De ce mi-ați ordonat să ratez? De ce ? Pe patul de la spital zace un soldat. Mtinile îi sînt împreunate pe piept. Miini palide, chinuite, triste. Afară e iarnă albă, fusul plopului din fața geamului a încremenit, crîngurile-s degerate. Și cerul a înghețat. Ieri incă-și scutura sitele. Fulgii neastîmpărați se zbenguiau pe aripile viatului care mătura grăbit aleile dintre pomi. Azi totul s-a ascuns sub sumanul alb al tăcerii grele. Aici înăuntru, însă, pe pernă, este vară dogoritoare. Ard umplele și ochii, gura-i uscată. Intră cineva, poartă halat. Bolnavul geme — Mă operează ? Da — Mi-e frică. Soldatul cuprins de febră șoptește răgușit ...Să-mi chemați prietenii, frații. — Liniștește-te, va fi bine. Omul cu halat nu este tinăr. De după ochelarii , cu ramă groasă i se zăresc zeci de șănțulețe, vinișoare. Obosit, ostașul ațipește. Se trezește pe culoarul lung, lucios, ce duce spre sala de operații. Acolo, același om cu ochelari. Soldatul geme din nou. — Aveți grijă... ...Respiră acum un aer înțepător ce aducea aburi de spirt și aude glasul cunoscut . — Dormi... Să doarmă... să doarmă in camera asta albă, să doarmă cu florile de gheață de pe geam... să doarmă și florile... și plopul de-afară, și nucul bătrîn de-acasă,„ și balta de la marginea satului.. și poarta cazărmii... și patul armei și robinetul din spălător și senila... senila... seni. Conducătorul zborului simți cum un val fierbinte i se răspindește în tot corpul — Eu?! Dumitale? Dar in aceeași clipă prin gînd, ca și prin inimă, îi săgetă adevărul crud, de neiertat. Da, a uitat să spună indicativul. — Eu ? repetă totuși mecanic. Vrei să arunci vina asupra mea ? Se întoarse și porni grăbit spre clădirile de pe aerodrom in fața cabinei de unde rostise acel ordin se prăbuși pe o bancă și-și îngropă fața în palme. Retrogradare... sancțiuni... rușine.. Geniu, asemenea unui bolnav cuprins de febră. Cind iși ridică fața il văzu pe pilot (tinăr, tare tinăr), pășind greoi, copleșit, cu privirea pierdută, spre comandament. După un timp, conducătorul zborului se ridică. Iși porunci o ținută demnă, hotărită, și porni spre cancelaria comandantului Gîndurile il năpădeau confuze, amestecate, haotice Unul singur revenea și stăruia clar, dureros, izbindu-l iar și iar retrogradare, retrogradare. Intră și auzi vocea pilotului, tremurindă, răgușită „...m-am zăpăcit. Cind am auzit ..ratează" n-am mai fost atent la indicativ ci am ratat. Mi-am sfărâmat avionul.. și viața de pilot. Voi fi radiat de la zbor?" Comandantul il privi tăcut, apoi spuse încet . — la ți un scaun și șezi. Se întoarse cu ochii larg deschiși, cu sprincenele ridicate, spre conducătorul de zbor — Cum a fost ? Acesta privea fața lungă, de adolescent, a pilotului ochii săi înroșiți. In tăcerea grea, apăsătoare, nu se auzeau decit răsuflarea celor trei bărbați și tic-tacul monoton al unui ceasornic. Se însera cu repeziciune, dar comandantul nu aprinsese încă lumina. — Cum a fost ? repetă el întrebarea, pe un ton mai îngăduitor, mai părintesc. Cine poartă vina ? Conducătorul zborului iși drese glasul și tot privind spre pilot răspunse : — Eu. Eu sînt de vină. Comandantul se ridică și aprinse lumina. A fost retrogradat? l-am întrebat, pe ,ghitarist“. El strunind două acorduri grave, îmi răspunse cu altă întrebare : „Poate fi iertată o greșeală ca aceasta ?‘ Și pilotul ? — Zboară. Nu a fost absolvit de vină, nici el, dar continuă să zboare... Și în orele libere (zîmbea) mai zdrăngănește din cinci în cinci o ghitară. Afară vîntul a prins să măture din nou aleile, cerui cerne făină albă peste pămint. In cameră miroase a medicamente, a eter și o coajă de portocală. Și e liniște. Și sint doi soldați : unul întins in pat, altul la căpătâiul său. Rău te-a încolțit boala, Ioane, dar ai învins-o. — Omul acela a invins-o, nu eu. Nici nu știu cine e mică patru ore a muncit cu mine la masa de operații. Ieri mi-a adus portocale. Pe ușă intră Omul cu ochelari urmat de o soră. Se opresc în fața patului Sora raportează : — Temperatura 37: starea generală bună... Apoi întreabă : Aveți ceva indicații speciale, tovarășe generalii — Nu. Așadar e general. Ostașul oaspete încremenește in poziție de drepți. Generalul nu-l bagă in seamă, cercetează fișa de la capul patului. Bolnavul vrea să spună ceva dar nu știe cum să înceapă și deci rămine cufundat în tăcere. Numai ochii îi vorbesc cind generalul iși îndreaptă privirea spre ei. Și ochii sunt capabili să exprime recunoștință. Maior L. TARCO X. fibilul L y\f _1 ^ ,NU-I PENTRU CINE SE PREGĂTEȘTE...“ Cînd am trecut prin sectorul subunității de transmisiuni comandată de ofițerul Mihai Nicolae, mașini încărcate cu militari erau pregătite pentru plecarea în poligon. Militarii din anul întîi urmau să execute o ședință de tragere cu o anumită categorie de armament. Evenimentul merita atenție și de aceea m-am hotărît să-i însoțesc. Dar lucrurile nu s-au petrecut precum era de așteptat. Parafrazând un cunoscut proverb s-ar putea zice : „Nu-i pentru cine se pregătește, ci-i... pentru cine se nimerește“. Intr-adevăr, obiectul articolului de față nu mai este cel pe care mi-l propusesem inițial, încă de pe drum am avut surpriză. Interlocutorul meu, ofițerul comandant de subunitate, și-a exprimat un grad care-l preocupa în mod vădit : — Numai de nu ne-ar fi luat-o alții înainte, e cam tîrziu. Văzîndu-mă nedumerit a continuat cu un zimbet amar în colțul gurii. — Așa-i la noi tovarășe căpitan, cine se scoală mai de dimineață ocupă poligonul, cine vine mai tirziu, așteaptă. Ofițerul nu exagerase cu nimic și m-am convins de aceasta în mod cum nu se poate mai concret. La sosirea noastră, poligonul era ocupat de subunitatea comandată de ofițerul Manciu Petre. Mitraliorii își incheiau ultimele pregătiri pentru începerea tragerii. Ajunși aici — probabil ca de obicei — au început „parlamentările“ după care transmisioniștii, căzînd la învoială cu mitraliorii, au împărțit frățește cîmpul de tragere ca să poată executa ședința amîndouă subunitățile. S-ar părea că lucrurile s-au rezolvat fericit. Intr-adevăr așa ar fi fost dacă nu mai venea o a treia subunitate, și ea intirziată — căreia, cu toată bunăvoința, nu i se mai putea face loc în poligon. Acestora li s-a propus cîteva ore de așteptare. Cu intenția de a afla și din altă sursă relatări despre originalul criteriu de folosire a poligonului garnizoanei, m-am îndreptat spre căpitanul Manciu. Acesta m-a privit la început cu bunăvoință, dar la întrebare mi-a răspuns zîmbind de-a dreptul triumfător . — Ca tovarășe căpitan, care se scoală mai de dimineață... Faptul că în ziua respectivă a fost primul acolo, „cu noaptea-n cap“, că reușise această performanță, mergînd pe jos (transmisioniștii veniseră cu mașini) justifica în mare măsură buna dispoziție a ofițerului Manciu. Am amînat rezolvarea originii acestei misterioase inițiative pînă la întoarcerea în cazarmă și am căutat să urmăresc desfășurarea tragerilor. Dar iată că din nou apăru neprevăzutul. După ce căpitanul Manciu adresase militarilor cîteva cuvinte sfătuindu-i cum să se comporte pe timpul ședinței, el a dat semnalul de începere a tragerii. Dar ce „ghinion“ ! Ca și cum ar fi fost „înțelese“, nu toate mitralierele au funcționat în bune condiții, datorită faptului că nu au fost pregătite cu toată atenția pentru tragere. Faptul e de neiertat pentru comandantul de subunitate, deoarece el nu a controlat modul cum a fost pregătit armamentul pentru tragere. Și așa s-a făcut că subunitatea ofițerului Manciu Petre — sosită în poligon prima — a început tragerea cu mitralierele cu mult în urma transmisioniștilor, întors în cazarmă am aflat că totuși organul competent a întocmit un plan cu repartizarea poligonului la subunități, pe zile din săptămînă. Planul a fost difuzat la unitățile și subunitățile din întreaga garnizoană și — curios lucru — căpitanul Manciu știa de existența acestui plan. In ziua respectivă nici subunitatea sa, nici cealaltă venită ulterior nu erau planificate pentru trageri ; era ziua transmisioniștilor. Poate în acel moment ofițerul s-a gîndit : „Bine, planul e plan, dar proverbele rămîn valabile întotdeauna : „Cine se scoală de dimineață... ajunge „departe“ Căpitan N. GHIORMA SPARAREA PATRIEI CREIONARI Sâribătă 1 februarie 1958 Nr. 26 (3561? LINCA INIMA PATRIEI TRENURI Trec trenuri, orizontul de-1 străpung, Dînd zilei ritm și forfotă-nsezării. Trec fără de hodină-n lat și-n lung, Ca niște salbe vii pe trupul țării Trec, vijelii de fier, peste macazuri, Infășurînd în curcubeu de jum Văratecele cerului atlazuri Sau turmele troienelor de-acum. Coboară fluierînd ca pe la munți, Ducînd mireazma scîndurilor, tare Se-ndeamnă voinicește către munți, Cu aurul cîmpiei în spinare Trec zornăind din zori pînă-n chindii. Scrîștiind pe drumuri lucii, fără gloduri Și gravi le dau onorul prin zării Soldații, vii statui la cap de poduri Stau drepți soldații-ntre pămînt și cer Pe poduri ce vibrează ca vioara Și văd în goana salbelor de fier Prin fața lor cum defilează țara. IIIIIII CÎNTEC DE LEAGĂN Nani puiul nostru, pui, Mîndru, tatii să te-asemeni, Cu păr corb ca părul lui Și cu ochii parcă gemeni. Haide, dormi... Acuși-acuși Vișu-n ca!e-ți o să iasă, Și-o să-ți cînte-un greieruș Pe o strună de mătasă Tata, dacă nu-i aici — C-așa-i viața ostășească ! Tata, piciul mamii pici, Voinicei să te găsească. Hai, de-abușilea prin vis — Aibă-mi-te țara-n pază ! Dar de dragoste trimis, Dormi, că tata patrulează ! FAGUL Șade fagul în drumeag, Din moșnegi cel mai moșneag Stă și-ascultă vîntul, cum I presară frunza-n drum. Șade moșu-n bărăgan, Ca un paznic năzdrăvan Și de toamne fără număr S-altă ceru-ntreg pe umăr, Cînd se lasă-n crengi scatii, Fagul han și leagăn li i —Dar cînd corbii dau să vie, Parcă-i prins de vijelie , Nu vrea gazdă să le fie, Nu vrea gazdă să le fie.. Maior LUCIAN DUMITRESCU LA CERCUL DE ACORDEON In raidurile ofițerilor ți familiilor lor sunt numeroși iubitori de artă, dornici să-și manifeste talentul, să și-l cultive. Unora le place să dea frîu trilurilor, la vioară, altora să-și plimbe degetele pe clapele pianului sau acordeonului, iar copiilor, în special, să-și arate grația în figuri de balet. Pentru toți acești artiști amatori, Casa Centrală a Armatei a înființat în urmă cu cîțiva ani cercuri de specialitate, respectiv de pian, vioară, acordeon și balet. Aci predau lecții profesori bine pregătiți, cu o îndelungată activitate artistică și pedagogică. Elevii învață de la ei arta muzicală și coregrafică. Unii sînt chiar la al cincilea an de studiu și au ajuns la un grad superior de interpretare.Copiii pe care-i vedeți în fotografie se numără printre iubitorii acordeonului. Sub conducerea profesorului, ei repetă cu perseverență, știind că numai astfel pot ajunge stăpîni pe tainele instrumentului. Despre ei și alți artiști amatori, cît și despre celelalte sectoare de activitate ale C.C.A., vom reveni cu amănunte într-un articol, săptămînă viitoare. (Foto: R.ONODI) Tematica concursurilor „Ostașii isteți" Intr-una din duminicile trecute, aparatele de radio ne-au făcut cunoștință cu „Drumeții veseli" din rîndurile militarilor, mai precis cu elevi de la Liceul Militar „Dimitrie Cantemir“ din Breaza. Firește, ei nu sînt singurii care au îndrăgit emisiunea-concurs lansată de radiodifuziune și răspîndită acum în proporții de masă. Scrisorile ce sosesc la redacție ne vestesc că sînt tot mai mulți la număr militarii care își încearcă puterea cunoștințelor în populara întrecere denumită în armată, prin adaptare la specific, „Ostașii isteți". Avem în față un teanc de scrisori, toate pe aceeași temă ; autorii lor redau — unii mai detailat, alții pe scurt — aspecte de la concursurile „Ostașii isteți“ ce au avut loc în ultima vreme în unități. Ceea ce se desprinde din toate scrisorile și trebuie subliniat în mod deosebit este tematica diversă și bine aleasă a acestor concursuri. Organizatorii lor — ținînd seama de specificul unităților și de sarcinile militarilor — au orientat concursurile către un scop educativ precis. Și acum cîteva exemple. Potrivit relatărilor ofițerului Ionașu Alex., în unitatea sa a avut loc un concurs, primul de acest gen, pe tema : „Să ne cunoaștem armamentul“. întrebările s-au referit la istoricul apariției armelor de foc, la proprietățile lor tehnico-tactice, precum și la descrierea și întreținerea armamentului. La concurs au participat două subunități fruntașe. Cei care.., au deschis primii focul au fost mitraliorii, care de la început și-au asigurat, asupra cercetașilor, prin soldatul Marinescu Gh., un avans de 60 puncte și au cîștigat concursul. Tema de mai sus a avut-o și concursul „Ostașii isteți“ organizat într-o unitate unde avem corespondent pe căpitanul Dumitru Aron. Acest concurs a fost urmat curînd de un altul pe tema : „Regulamentele militare, baza întregii vieți ostășești". In alte două unități concursurile au avut ca subiect : „Tragerea de efect" și „Cunoașterea și modul de plantare a barajelor genistico-chimice“. Reiese cît se poate de evident că o bună parte din concursuri urmăresc ridicarea nivelului pregătirii de luptă a militarilor, îmbogățirea cunoștințelor lor de specialitate. Este o orientare justă, un punct de vedere pe care trebuie să și-l însușească toți organizatorii de concursuri „Ostașii isteți“. Aceasta cu atît mai mult cu cît — după cum remarcă și majoritatea corespondenților noștri — asemenea concursuri contribuie cu succes la creșterea de militari și subunități de frunte. O altă serie de concursuri „Ostașii isteți“ își propun ca scop educarea patriotică a maselor de militari — obiectiv important și actual al muncii politice din armată. Tema generală și cea mai des abordată este : „Să ne cunoaștem patria“. Despre un astfel de concurs ne scrie, printre alții, locotenentul Tonea Ion. Răspunzînd la întrebările examinatorului, militarii au evocat bogățiile și frumusețile patriei, ale regiunilor din care fac parte, au vorbit despre viața și munca petroliștilor și a colectiviștilor. Concursul a fost o adevărată lecție de educare patriotică. Același lucru se poate spune și despre concursul cu subiectul : „Să cunoaștem regiunea Hunedoara", despre care ne informează un alt corespondent, locotenentul-major Munteanu Ioan. In perioada actuală, cînd activitatea în vederea alegerilor este în toi, organizarea unor concursuri „Ostașii isteți“ pe astfel de teme educative este mai indicată ca oricînd, ele prilejuind participanților călătorii imaginare prin țără și trecerea în revistă a realizărilor regimului nostru democrat-popular. Interesantă este, în acest sens, și inițiativa unor lucrători politici din unitatea unde muncește ofițerul Dăianu Pavel, de a organiza un concurs cu tema : „Cum și pentru ce vom vota la 2 martie 1958“. Sugerăm și noi noi cîteva subiectee concurs : „Alegerile de altădată oglindite în literatură", „Uzine noi pe harta țării“, „Pe frontul colectivizării agriculturii“, „Prezențe romînești peste hotare" etc. Concursurile „Ostașii isteți“ constituie nu numai un mijloc de sprijinire a pregătirii de luptă și de educare a militarilor, ci și una din cele mai eficace forme de culturalizare. Acest fapt se desprinde și din scrisorile de care ne ocupăm. Prin tematica lor, multe concursuri oferă militarilor surse de cunoștințe multilaterale, fericite ocazii de lărgire a orizontului cultural. Să luăm, de exemplu, concursul : „Nicolae Bălcescu — omul și opera“, desfășurat într-o unitate, întrebările și răspunsurile, bine gîndite și documentate, au conturat figura marelui revoluționar de la 1848 și s-au referit îndeosebi la lucrările sale cu caracter militar. Asemenea întrebări și răspunsuri interesante, cu conținut bogat, a cuprins și concursul pe tema : „Aural Vlaicu — precursorul aviației romînești“, organizat într-o unitate de aviație. Fără îndoială, din astfel de concursuri instructive, atît militarii concurenți, cît și spectatorii nu au decît de învățat. La Liceul Militar „Dimitrie Cantemir“, de care am vorbit La început, a avut loc un concurs nou prin ideea sa. El a fost intitulat „Parada instrumentelor muzicale“. Stilul de organizare a fost ingenios. Dintr-un loc ascuns privirilor s-a cîntat la diferite instrumente. Concurenții trebuiau să spună apoi nu numai numele, ci și cîntecul executat și compozitorul. A fost un concurs și în același timp un concert plăcut, care a pus la încercare pe iubitorii muzicii, le-a îmbogățit cunoștințele în acest domeniu. Iată, așadar, cîteva considerații asupra tematicii concursurilor „Ostașii isteți" reieșite din scrisorile sosite la redacție. Departe de a fi epuizată în rîndurile de față, tematica concursurilor este mult mai variată, ea îmbogățindu-se continuu prin inventivitatea și inițiativa organizatorilor acestor atît de îndrăgite întreceri ale inteligenței și bunei pregăriri culturale. Căpitan M. NICOLAE Revista scrisorilor