Apărarea Patriei, februarie 1958 (Anul 14, nr. 26-49)

1958-02-01 / nr. 26

2 MILITARI ȘI SUBUNITĂȚI In întrecere socialistă începuturi, perspective Unitatea de geniu în care muncește ofițerul Munteanu Ilie are un renu­me binemeritat, in anul de Instruc­ție trecut a fost citată de două ori prin ordin, pe armată pentru bunele rezultate obținute în aplicațiile tac­tice și, ca o încununare a succeselor, un ordin al Ministrului Forțelor Ar­mate se ocupă numai de activitatea acestei unități, evidențiind și recom­­pensînd un număr apreciabil de ofi­țeri, angajați civili și militari. Dacă mai amintim și faptul că unitatea­ s-a situat pe locul doi în concursul de specialitate pe arma ge­niului, cucerind cinci din cele zece probe, ne putem da seama că aici o­­fițerii și militarii desfășoară o mun­că intensă și rodnică. — Vă interesați de întrecerea so­cialistă ? — mi-a spus ofițerul Mun­teanu Ilie Da, ea există deși e la în­ceput deocamdată. Se desfășoară în cadrul plutoanelor între grupe, o­­biectivul central fiind reducerea cît mai mult posibil a haremurilor exi­stente. In arma noastră există o a­­semenea posibilitate. Subunitatea o­­fițerului Dima Constantin de exem­plu, a construit un pod în numai pa­tru ore, realizînd astfel cel mai bun timp cunoscut pînă în prezent în u­­nitate. Dar să revin la întreceri. Nu vreau să se creadă, dacă ne găsim abia la început de drum, că nu s-au făcut prea multe. Pînă la inițierea întrecerilor de către organizația de bază partid, am folosit intens expe­riența militarilor de frunte pe care-i avem. Noi am urmărit să an­trenăm cît mai mulți ostași în lupta pentru dobîndirea semnului de „Mi­litar de frunte“ Militarii de frunte propagandiști ai metodelor avansate „Intr-adevăr, aici, poate mai mult decît oriunde, experiența fruntașilor este folosită, ea devine un bun al tu­turor militarilor. Printre participanții la consfătui­rea militarilor de frunte pe regiu­nea militară ce a avut loc anul tre­cut, a fost și caporalul Miclea Du­mitru. El, pe lîngă cunoștințele și experiența sa, care l-au dus de fapt la tribuna acestei consfătuiri s-a îna­poiat în unitate cu învățăminte pre­țioase și cu noi metode de instruire și educare. Aplicîndu-le cu pricepere în grupa pe care o comanda (deși era și el în anul întîi), a reușit să dea unității instructori pricepuți așa cum sînt caporalii : Meise loan, Be­­dereag Stroe și Pop loan, iar el să fie cel mai bun dintre ei. Este interesant de știut cum și-a propus să muncească acest destoinic mic comandant în noul an de instruc­ție, pentru a populariza experiența acumulată pînă în de toate, caporalul prezent. înainte Miclea a cerut comandantului permisiunea să con­struiască căruciorul de tăiat grif, și să realizeze, cu ajutorul serviciului tehnic din unitate, noul tip de lan­sator de mine, lucruri pe care le-a văzut la consfătuirea de anul tre­cut. Paralel cu rezolvarea acestor două probleme, el este hotărît și comandantul i-a dat aprobarea — să-și obișnuiască subordonații cu plantarea minelor în noul sistem în­vățat de la unul din fruntașii ar­mei geniului. El s-a angajat să in­struiască în cursul acestui an o gru­pă care să merite să i se atribuie titlul de „subunitate de frunte". Mai mult chiar, Grupa întreagă va munci astfel încît să aducă cea mai largă contribuție pentru ca pluto­nul­­ să poată dobîndi titlul de „sub­unitate de frunte“. De altfel, acest pluton — comandat de locotenen­tul Neacșu Petre — a fost timp de doi ani la rînd primul pe unitate și tradiția necesită, desigur, să fie pă­strată. Dar să revenim la caporalul Mi­clea „Este cu adevărat un militar ca­pabil — ne spune comandantul său de pluton, locotenentul Neacșu Pe­tre. Un om organizat și perseve­rent în muncă. NI cunosc bine. Doar sub ochii mei s-a format, îmi amin­tesc, bunăoară, pasiunea și perse­verența cu care ajuta pe unul din foștii lui subordonați care înțelegea mai greu formulele de distrugeri. De asemenea, în anul de instrucție ce s-a scurs, în adunările U.T.M. sau în orice împrejurare, împărtă­șea atît experiența sa, cît și a parti­cipanților la consfătuirile fruntași­lor". Propunerile Locotenentului Neacșu P. pentru organizarea și desfășurarea întrecerii socialiste Vorbind despre subordonatul său, locotenentul Neacșu a început să-și dezvăluie propriile sale proiecte pri­vind buna organizare a întrecerilor în pluton. Pentru că lui i s-au dat mult mai tîrziu militari, iar restul subunită­ților sînt deja angrenate în între­cere, într-o adunare a organizației ulemiste de subunitate va pune în fața militarilor, prin expunerea u­­nui referat, sarcini precise pentru ca plutonul să devină subunitate de frunte. Și pentru aceasta va sugera pentru început ideea întrecerii între militari. El e convins de pe acum că va găsi răsunet în pluton. Va folosi în acest scop agitatorii și în­deosebi gazeta de perete a compa­niei la care personal va scrie cîte­­va articole mobilizatoare. Nu va ne­glija însă și prilejul ce i-1 oferă bi­lanțurile zilnice de a stimula mili­tarii cei mai buni prin evidențieri și chiar recompense. Neîndoielnic însă, că cel mai efi­cient­­ ajutor îl va găsi în organiza­ția atemistă în adunările căreia, pe baza unei stricte evidențe a progre­­siunii militarilor la instrucția de specialitate, de front, a focului etc. va prezenta periodic situația între­cerii, pentru ca fiecare militar să cunoască permanent ce a realizat și ce mai are de făcut pentru a deve­ni militar de frunte. Tot aici inten­ționează să traseze sarcini utemiști­­lor mai bine pregătiți pentru a-i a­­juta pe cei care, eventual, vor ră­­mîne în urmă, întrecerea între militari va evo­lua fără îndoială, la întrecerea în­tre grupele plutonului. De bună sea­mă că în lansarea chemării la între­cerea între grupe, caporalul Miclea Dumitru, comandantul grupei, care de doi ani deține locul de frunte pe pluton, va avea un cuvînt de spus. Dar, toate acestea ar fi — ca să folosim expresia ofițerului Neacșu — lipsite de însemnătate atîta vre­me cît el nu va crea plutonului ba­za materială a întrecerii — ședințe de instrucție bine pregătite, exer­ciții demonstrative și aplicații in­structive și interesante, iar pentru sergenți ședințe metodice de pre­gătire­ variate. Tocmai de aceea o­­fițerul își propune în anul acesta de instrucție o îmbunătățire sim­țitoare a metodelor sale de predare și de instruire a subordonaților. Și, în sfîrșit, locotenentul Neacșu Petre țintește și mai departe, el, candidatul de partid, și poate... co­mandantul unui pluton de frunte, va chema la întrecere toate plutoa­­nele din unitatea sa școală. Și nu ne îndoim că va deține steagul întrecerii. Garanție stau ultimii doi ani în care plutonul lo­cotenentului Neacșu Petre a fost primul pe unitate. Locotenent-major E. GEORGESCU Bătrînul Iași s-a îmbogățit cu un nou așezămînt de cultură. Palatul Culturii. Documente vechi datînd încă din 1432 arată că pe locurile unde se găsește acest palat a existat o curte domnească. In forma actuală. Pala­tul datează din 1907 fiind opera ar­hitectului Dan Berindei. Palatul este în stil gotic flamboiant, și a servit mulți ani ca palat adminis­trativ. In incinta sa vor fi deschi­se 5 muzee, o mare bibliotecă. De asemenea funcționează Casa de creație populară și își desfășoare activitatea o serie de cercuri de artiști amatori. In prezent funcționează și mu­zeul regional de artă plastică care cuprinde 13 săli cu pictură, sculp­tură și grafică. Pe In clișeu. In sala Octav Băncilă află bustul pictorului Octav Băncilă, operă a sculptorului I. Bărleanu Indli omul acela nu mi-a plăcut. Ne-am intilnit pe munte, printre brazii de la marginea piritei acoperite cu u­n strat periculos de gheață. Aviatorul, un lung an tânăr, era pe schiuri. Arunca priviri și­ cuvinte dulci spre o fată cu obrajii aprinși din grupul nostru și nu știu de ce mie mi s-a părut că e ceva neserios în purtarea sa, deși la drept vorbind acum nu-mi amintesc nimic care să îndrep­tățească această părere. Peste câteva ore ne-am intilnit din nou într-o încăpe­re, in vale. In fața ferestrei pluteau milioane de floricele albe —■ fulgii de zăpadă. Intr-o poziție care mi s-a părut puțin artificială (cu un moț răzvrătit căzut pe frunte), aviatorul m­ tnglia coardele unei ghitare Nu c­ânta deose­bit, dar prindea acorduri bune. Mă așteptam din clipă în clipă să pornească un cîntec patetic despre parfumul unor buze moi, ori frumusețea nopților de mai... dar el spuse sec : — Vă interesează dacă vă povestesc ceva ? Mai tîrziu, în timp ce vorbea, nu mai auzeam distincte acordurile ghitarei, însă sunetele coardelor se împleteau intim cu povestea ale cărei fire mi le depăna. ...Conducătorul zborului scrută cerul. Auzi vocea pilo­tului venită din tării. — 53... 53... sunt 422... sînt 422... Am variațiuni la tu­raj... variațiuni la furaj. Conducătorul zborului, fără a zăbovi o clipă, rosti. — Vino acasă ! După un timp auzi din nou glasul pilotului cerindu-i permisiunea să aterizeze. Se gindi. Nu era singurul avion în aer gata pentru a­­terizare. Pentru a feri avioanele de orice surpriză, ținând seama de defecțiunea ivită la 422, era bine ca acesta să aterizeze detașat de celelalte Deci următorul (iată: cere și el permisiunea de a ateriza) va trebui să facă cale întoarsă, spre înălțimi. Porunci tăios­e — Ratează ! Să rateze ? Cine ? 422 ? Sau cel care-l urmează ? A ratat 422, executind ordinul. Aici secundele uneori hotărăsc totul. Avionul, cu variațiuni la turaj, făcu un viraj... și tot atunci motorul se opri. Alunecă pe o aripă și brazdă cu ea pămîntul cu o vi­teză de 200 pe oră... Mai tîrziu, pe aerodrom, stăteau față in față pilot și conducător de zbor. — Ai scăpat... — M-am salvat. Dar el (privi cu ochi încețoșați spre avion), el e zdrobit. De ce mi-ați ordonat să ratez? De ce ? Pe patul de la spital zace un soldat. Mtinile îi sînt împreunate pe piept. Miini palide, chinuite, triste. Afa­ră e iarnă albă, fusul plopului din fața geamului a în­cremenit, crîngurile-s degerate. Și cerul a înghețat. Ieri incă-și scutura sitele. Fulgii neastîmpărați se zbenguiau pe aripile viatului care mătura grăbit aleile dintre pomi. Azi totul s-a ascuns sub sumanul alb al tăcerii grele. Aici înăuntru, însă, pe pernă, este vară dogoritoare. Ard u­mplele și ochii, gura-i uscată. Intră cineva, poartă halat. Bolnavul geme — Mă operează ? Da — Mi-e frică. Soldatul cuprins de febră șoptește răgușit ...Să-mi chemați prietenii, frații. — Liniștește-te, va fi bine. Omul cu halat nu este tinăr. De după­ ochelarii , cu ra­mă groasă i se zăresc zeci de șănțulețe, vinișoare. Obosit, ostașul ațipește. Se trezește pe culoarul lung, lucios, ce duce spre sala de operații. Acolo, același om cu ochelari. Soldatul geme din nou. — Aveți grijă... ...Respiră acum un aer­­ înțepător ce aduce­a aburi de spirt și aude glasul cunoscut . — Dormi... Să doarmă... să doarmă in camera asta albă, să doarmă cu florile de gheață de pe geam... să doarmă și flo­rile... și plopul de-afară, și nucul bă­­trîn de-acasă,„ și balta de la margi­nea satului.. și poarta cazărmii... și patul armei și robinetul din spălător și senila... senila... seni. Conducătorul zborului simți cum un val fierbinte i se răspindește în tot corpul — Eu?! Dumitale? Dar in aceeași clipă prin gînd, ca și prin inimă, îi să­­getă adevărul crud, de­ neiertat. Da, a uitat să spună indicativul. — Eu ?­ repetă totuși mecanic. Vrei să arunci vina asupra mea ? Se întoarse și porni grăbit spre clădirile de pe aero­drom in fața cabinei de unde rostise acel ordin se pră­buși pe o bancă și-și îngropă fața în palme. Retrogra­dare... sancțiuni... rușine.. Geniu, asemenea unui bolnav cuprins de febră. Cind iși ridică fața il văzu pe pilot (tinăr, tare tinăr), pășind greoi, copleșit, cu privirea pierdută, spre comandament. După un timp, conducătorul zborului se ridică. Iși po­runci o ținută demnă, hotărită, și porni spre cancelaria comandantului Gîndurile il năpădeau confuze, ameste­cate, haotice Unul singur revenea și stăruia clar, dure­ros, izbindu-l iar și iar retrogradare­, re­tro­gra­da­re. Intră și auzi vocea pilotului, tremurindă, răgușită „...m-am zăpăcit. Cind am auzit ..ratează" n-am mai fost atent la indicativ ci am ratat. Mi-am sfărâmat a­­vionul.. și viața de pilot. Voi fi radiat de la zbor?" Comandantul il privi tăcut, apoi spuse încet . — la­ ți un scaun și șezi. Se întoarse cu ochii larg deschiși, cu sprincenele ridicate, spre conducătorul de zbor — Cum a fost ? Acesta privea fața lungă, de adolescent, a pilotului ochii săi înroșiți. In tăcerea grea, apăsătoare, nu se au­zeau decit răsuflarea celor trei bărbați și tic-tacul mono­ton al unui ceasornic. Se însera cu repeziciune, dar co­mandantul nu aprinsese încă lumina. — Cum a fost ? repetă el întrebarea, pe un ton mai îngăduitor, mai părintesc. Cine poartă vina ? Conducătorul zborului iși drese glasul și tot privind spre pilot răspunse : — Eu. Eu sînt de vină. Comandantul se ridică și aprinse lumina. A fost retrogradat? l-am întrebat, pe ,ghitarist“. El strunind două acorduri grave, îmi răspunse cu altă între­bare : „Poate fi iertată o greșeală ca aceasta ?‘ Și pilotul ? — Zboară. Nu a fost absolvit de vină, nici el, dar con­tinuă să zboare... Și în orele libere (zîmbea) mai zdrăn­gănește din cinci în cinci o ghitară. Afară vîntul a prins să măture din nou aleile, cerui cerne făină albă peste pămint. In cameră miroase a me­dicamente, a eter și o coajă de portocală. Și e liniște. Și sint doi soldați : unul întins in pat, altul la căpătâiul său. Rău te-a încolțit boala, Ioane, dar ai învins-o. — Omul acela a invins-o, nu eu. Nici nu știu cine e mică patru ore a muncit cu mine la masa de operații. Ieri mi-a adus portocale. Pe ușă intră Omul cu ochelari urmat de o soră. Se opresc în fața patului Sora raportează : — Temperatura 37: starea generală bună... Apoi în­treabă : Aveți ceva indicații speciale, tovarășe generalii — Nu. Așadar e general. Ostașul oaspete încremenește in po­ziție de drepți. Generalul nu-l bagă in seamă, cercetează fișa de la capul patului. Bolnavul vrea să spună ceva d­ar nu știe cum să înceapă și deci rămine cufundat în tăcere. Numai ochii îi vorbesc cind generalul iși în­dreaptă privirea spre ei. Și ochii sunt capabili să ex­prime recunoștință. Maior L. TARCO X. fibilu­l L y\f _1 ^ ,NU-I PENTRU CINE SE PREGĂTEȘTE...“ Cînd am trecut prin sectorul subunității de transmisiuni co­mandată de ofițerul Mihai Nico­­lae, mașini încărcate cu militari erau pregătite pentru plecarea în poligon. Militarii din anul întîi urmau să execute o ședință de tragere cu o anumită categorie de armament. Evenimentul merita atenție și de aceea m-am hotărît să-i înso­țesc. Dar lucrurile nu s-au petre­cut precum era de așteptat. Para­frazând un cunoscut proverb s-ar putea zice : „Nu-i pentru cine se pregătește, ci-i... pentru cine se ni­merește“. Intr-adevăr, obiectul ar­ticolului de față nu mai este cel pe care mi-l propusesem inițial, încă de pe drum am avut surpriză. Interlocutorul meu, ofi­­­țerul comandant de subunitate, și-a exprimat un grad care-l pre­ocupa în mod vădit : — Numai de nu ne-ar fi luat-o alții înainte, e cam tîrziu. Văzîndu-mă nedumerit a con­tinuat cu un zimbet amar în col­țul gurii. — Așa-i la noi tovarășe căpi­tan, cine se scoală mai de dimi­neață ocupă poligonul, cine vine mai tirziu, așteaptă. Ofițerul nu exagerase cu nimic și m-am convins de aceasta în mod cum nu se poate mai con­cret. La sosirea noastră, poligo­­nul era ocupat de subunitatea co­mandată de ofițerul Manciu Pe­tre. Mitraliorii își incheiau ulti­mele pregătiri pentru începerea tragerii. Ajunși aici — probabil ca de obicei — au început „parlamen­­tările“ du­pă care transmisioniștii, căzînd la învoială cu mitraliorii, au împărțit frățește cîmpul de tragere ca să poată executa șe­dința amîndouă subunitățile. S-ar părea că lucrurile s-au rezolvat fericit. Intr-adevăr așa ar fi fost dacă nu mai venea o a treia subunitate, și ea intirziată — căreia, cu toată bunăvoința, nu i se mai putea face loc în po­ligon. Acestora li s-a propus cîteva ore de așteptare. Cu intenția de a afla și din altă sursă relatări despre origi­nalul criteriu de folosire a poli­­gonului garnizoanei, m-am în­dreptat spre căpitanul Manciu. Acesta m-a privit la început cu bunăvoință, dar la întrebare mi-a răspuns zîmbind de-a drep­tul triumfător . — Ca tovarășe căpitan, care se scoală mai de dimineață... Faptul că în ziua respectivă a fost primul acolo, „cu noaptea-n cap“, că reușise această perfor­manță, mergînd pe jos (transmi­­sioniștii veniseră cu mașini) jus­tifica în mare măsură buna dis­poziție a ofițerului Manciu. Am amînat rezolvarea originii acestei misterioase inițiative pînă la întoarcerea în cazarmă și am căutat să urmăresc desfășurarea tragerilor. Dar iată că din nou apăru neprevăzutul. După ce că­pitanul Manciu adresase militari­lor cîteva cuvinte sfătuindu-i cum să se comporte pe timpul șe­dinței, el a dat semnalul de în­­cep­ere a tragerii. Dar ce „ghi­­nion“ ! Ca și cum ar fi fost „în­țelese“, nu toate mitralierele au funcționat în bune condiții, dato­rită faptului că nu au fost pregă­tite cu toată atenția pentru tra­gere. Faptul e de neiertat pentru co­­mandantul de subunitate, deoarece el nu a controlat modul cum a fost pregătit armamentul pentru tra­gere. Și așa s-a făcut că subunita­tea ofițerului Manciu Petre — sosită în poligon prima — a în­ceput tragerea cu mitralierele cu mult în urma transmisioniștilor, întors în cazarmă am aflat că totuși organul competent a în­­tocmit un plan cu repartizarea poligonului la subunități, pe zile din săptămînă. Planul a fost di­fuzat la unitățile și subunitățile din întreaga garnizoană și — cu­rios lucru — căpitanul Manciu știa de existența acestui plan. In ziua respectivă nici subunitatea sa, nici cealaltă venită ulterior nu erau planificate pentru trageri ; era ziua transmisioniștilor. Poate în acel moment ofițerul s-a gîndit : „Bine, planul e plan, dar proverbele rămîn valabile în­­totdeauna : „Cine se scoală de di­mineață... ajunge „departe“ Căpitan N. GHIORMA SPARAREA PATRIEI CREIONARI Sâribătă 1 februarie 1­958 Nr. 26 (3561? L­INCA INIMA PATRIEI TRENURI Trec trenuri, orizontul de-1 străpung, Dînd zilei ritm și forfotă-nsezării. Trec fără de hodină-n lat și-n lung, Ca niște salbe vii pe trupul țării Trec, vijelii de fier, peste macazuri, Infășurînd în curcubeu de jum Văratecele cerului atlazuri Sau turmele troienelor de-acum. Coboară fluierînd ca pe la munți, Ducînd mireazma scîndurilor, tare Se-ndeamnă voinicește către munți, Cu aurul cîmpiei în spinare Trec zornăind din zori pînă-n chindii. Scrîștiind pe drumuri lucii, fără gloduri Și gravi le dau onorul prin zării Soldații, vii statui la cap de poduri Stau drepți soldații-ntre pămînt și cer Pe poduri ce vibrează ca vioara Și văd în goana salbelor de fier Prin fața lor cum defilează țara. IIIIIII CÎNTEC DE LEAGĂN Nani puiul nostru, pui, Mîndru, tatii să te-asemeni, Cu păr corb ca părul lui Și cu ochii parcă gemeni. Haide, dormi... Acuși-acuși Vișu-n ca!e-ți o să iasă, Și-o să-ți cînte-un greieruș Pe o strună de mătasă Tata, dacă nu-i aici — C-așa-i viața ostășească ! Tata, piciul mamii pici, Voinicei să te găsească. Hai, de-abușilea prin vis — Aibă-mi-te țara-n pază ! Dar de dragoste trimis, Dormi, că tata patrulează ! F­AGUL Șade fagul în drumeag, Din moșnegi cel mai moșneag Stă și-ascultă vîntul, cum I­ presară frunza-n drum. Șade moșu-n bărăgan, Ca un paznic năzdrăvan Și de toamne fără număr S-altă ceru-ntreg pe umăr, Cînd se lasă-n crengi scatii, Fagul han și leagăn li­ i —­­Dar cînd corbii dau să vie, Parcă-i prins de vijelie , Nu vrea gazdă să le fie, Nu vrea gazdă să le fie­.. Maior LUCIAN DUMITRESCU LA CERCUL DE ACORDEON In raidurile ofițerilor ți familiilor lor sunt nume­roși iubitori de artă, dornici să-și manifeste talen­tul, să și-l cultive. Unora le place să dea frîu tri­lurilor, la vioară, altora să-și plimbe degetele pe clapele pianului sau acordeonului, iar copiilor, în special, să-și arate grația în figuri de balet. Pentru toți acești artiști amatori, Casa Centrală a Armatei a înființat în urmă cu cîțiva ani cercuri de specialitate, respectiv de pian, vioară, acordeon și balet. Aci predau lecții profesori bine pregătiți, cu o îndelungată activitate artistică și pedagogică. Ele­vii învață de la ei arta muzicală și coregrafică. Unii sînt chiar la al cincilea an de studiu și au ajuns la un grad superior de interpretare.­­Copiii pe care-i vedeți în fotografie se numără printre iubitorii acordeonului. Sub conducerea pro­fesorului, ei repetă cu perseverență, știind că nu­mai astfel pot ajunge stăpîni pe tainele instrumen­tului. Despre ei și alți artiști amatori, cît și despre ce­lelalte sectoare de activitate ale C.C.A., vom reveni cu amănunte într-un articol, săptămînă viitoare. (Foto: R.­ONODI) Tematica concursurilor „Ostașii isteți" Intr-una din duminicile trecute, aparatele de radio ne-au făcut cu­noștință cu „Drumeții veseli" din rîndurile militarilor, mai precis cu elevi de la Liceul Militar „Dimitrie Cantemir“ din Breaza. Firește, ei nu sînt singurii care au îndrăgit emisiunea-concurs lan­sată de radiodifuziune și răspîndită acum în proporții de masă. Scriso­rile ce sosesc la redacție ne vestesc că sînt tot mai mulți la număr mili­tarii care își încearcă puterea cunoș­tințelor în populara întrecere denu­mită în armată, prin adaptare la specific, „Ostașii isteți". Avem în față un teanc de scrisori, toate pe aceeași temă ; autorii lor redau — unii mai detailat, alții pe scurt — aspecte de la concursurile „Ostașii isteți“ ce au avut loc în ultima vreme în unități. Ceea ce se desprinde din toate scrisorile și trebuie subliniat în mod deosebit este tematica diversă și bine aleasă a acestor concursuri. Organi­zatorii lor — ținînd seama de spe­cificul unităților și de sarcinile mi­litarilor — au orientat concursurile către un scop educativ precis. Și acum cîteva exemple. Potrivit relatărilor ofițerului Io­­nașu Alex., în unitatea sa a avut loc un concurs, primul de acest gen, pe tema : „Să ne cunoaștem arma­mentul“. întrebările s-au referit la istoricul apariției armelor de foc, la proprietățile lor tehnico-tactice, pre­cum și la descrierea și întreținerea armamentului. La concurs au parti­cipat două subunități fruntașe. Cei care.., au deschis primii focul au fost mitraliorii, care de la început și-au asigurat, asupra cercetașilor, prin soldatul Marinescu Gh., un a­­vans de 60 puncte și au cîștigat concursul. Tema de mai sus a avut-o și con­cursul „Ostașii isteți“ organizat în­tr-o unitate unde avem corespondent pe căpitanul Dumitru Aron. Acest concurs a fost urmat curînd de un altul pe tema : „Regulamentele mili­tare, baza întregii vieți ostășești". In alte două unități concursurile au avut ca subiect : „Tragerea de efect" și „Cunoașterea și modul de plantare a barajelor genistico-chi­­mice“. Reiese cît se poate de evident că o bună parte din concursuri urmă­resc ridicarea nivelului pregătirii de luptă a militarilor, îmbogățirea cu­noștințelor lor de specialitate. Este o orientare justă, un punct de ve­dere pe care trebuie să și-l însușea­scă toți organizatorii de concursuri „Ostașii isteți“. Aceasta cu atît mai mult cu cît — după cum remarcă și majoritatea corespondenților noș­tri — asemenea concursuri contri­buie cu succes la creșterea de mili­tari și subunități de frunte. O altă serie de concursuri „Osta­șii isteți“ își propun ca scop educa­rea patriotică a maselor de militari — obiectiv important și actual al muncii politice din armată. Tema generală și cea mai des abordată este : „Să ne cunoaștem patria“. Despre un astfel de concurs ne scrie, printre alții, locotenentul Tonea Ion. Răspunzînd la întrebările examina­torului, militarii au evocat bogățiile și frumusețile patriei, ale regiunilor din care fac parte, au vorbit despre viața și munca petroliștilor și a co­lectiviștilor. Concursul a fost o ade­vărată lecție de educare patriotică. Același lucru se poate spune și despre concursul cu subiectul : „Să cunoaștem regiunea Hunedoara", despre care ne informează un alt co­respondent, locotenentul-major Mun­teanu Ioan. In perioada actuală, cînd activita­tea în vederea alegerilor este în toi, organizarea unor concursuri „Osta­șii isteți“ pe astfel de teme e­­ducative este mai indicată ca ori­­cînd, ele prilejuind participanților călătorii imaginare prin țără și trecerea în revistă a realizărilor regimului nostru democrat-popular. Interesantă este, în acest sens, și inițiativa unor lucrători politici din unitatea unde muncește ofițerul Dă­­ianu Pavel, de a organiza un con­curs cu tema : „Cum și pentru ce vom vota la 2 martie 1958“. Sugerăm și noi noi cîteva subiecte­­­­e concurs : „Alegerile de altădată oglindite în literatură", „Uzine noi pe harta țării“, „Pe frontul colecti­vizării agriculturii“, „Prezențe romî­­nești peste hotare" etc. Concursurile „Ostașii isteți“ con­stituie nu numai un mijloc de spri­jinire a pregătirii de luptă și de e­­ducare a militarilor, ci și una din cele mai eficace forme de culturali­zare. Acest fapt se desprinde și din scrisorile de care ne ocupăm. Prin tematica lor, multe concursuri oferă militarilor surse de cunoștințe multi­laterale, fericite ocazii de lărgire a orizontului cultural. Să­ luăm, de exemplu, concursul : „Nicolae Băl­­cescu — omul și opera“, desfășurat într-o unitate, întrebările și răspun­surile, bine gîndite și documentate, au conturat figura marelui revolu­ționar de la 1848 și s-au referit în­deosebi la lucrările sale cu caracter militar. Asemenea întrebări și răspunsuri interesante, cu conținut bogat, a cu­prins și concursul pe tema : „Aural Vlaicu — precursorul aviației ro­­mînești“, organizat într-o unitate de aviație. Fără îndoială, din astfel de con­cursuri instructive, atît militarii con­curenți, cît și spectatorii nu au decît de învățat. La Liceul Militar „Dimitrie Can­temir“, de care am vorbit La început, a avut loc un concurs nou prin ideea sa. El a fost intitulat „Parada instru­mentelor muzicale“. Stilul de organi­zare a fost ingenios. Dintr-un loc ascuns privirilor s-a cîntat la dife­rite instrumente. Concurenții tre­buiau să spună apoi nu numai nu­mele, ci și cîntecul executat și com­pozitorul. A fost un concurs și în același timp un concert plăcut, care a pus la încercare pe iubitorii mu­zicii, le-a îmbogățit cunoștințele în acest domeniu. Iată, așadar, cîteva considerații a­­supra tematicii concursurilor „Osta­șii isteți" reieșite din scrisorile so­site la redacție. Departe de a fi epu­izată în rîndurile de față, tematica concursurilor este mult mai variată, ea îmbogățindu-se continuu prin in­ventivitatea și inițiativa organizato­rilor acestor atît de îndrăgite între­ceri ale inteligenței și bunei pregăr­­iri culturale. Căpitan M. NICOLAE Revista scrisorilor

Next