Apărarea Patriei, iulie-decembrie 1968 (Anul 24, nr. 27-53)

1968-07-03 / nr. 27

^ 'Vs. 1- 1| Nu este nici o surpriză să întilnești în v­s' -i- * <■ -'i/ creierul m­unților — alături de vînătorii de ^ ^ v SS, xi&din munte — și infanteriști moto, și tanchiști. In aplicația tactică recentă, ministrul Forțe­lor Armate a felicitat compania de infanterie moto comandată de căpitanul Nicolae Lungu­ pentru măiestria cu care a îndeplinit o mi­siune de apărare pe o înălțime „cheie“. Clișeul din dreapta surprinde un moment la punctul de comandă al companiei. Puternicele mașini de luptă își croiesc și ele drum prin locuri unde nu s-a mai auzit pînă acum zvon de motor (Clișeul din stînga). Foto : M. POJOGEANU PENTRU PATRIA NOASTRĂ, REPUBLICA SOCIALISTĂ ROMÂNIA­ ^ApăRarea patRiei * ^ ORGAN CENTRAL AL MINISTERULUI FORȚELOR ARMATE ALE REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA ANUL XXIV • • NR. 27 (*1916) • • MIERCURI 3 IULIE 1968 CALITATEA - factor determinant al rezultatelor superioare Studiul documentelor de partid în strînsă legătură cu sarcinile concrete rezultate din planul pregătirii de luptă și politice a stimulat în rîndurile comuniști­lor, ale întregului personal din Marina susținută militară, o preocupare pentru perfecționarea stilului și metodelor de muncă. Puse față în față, rezultatele de pînă acum și Cerințele actuale ne-au întărit convingerea că, pe primul plan, trebuie să se afle îmbunătățirea­­ calității tuturor activităților pe care le include procesul de instruire și­­ educare a trupelor. Combaterea tendinței — fiind­că a fost și mai există pe alocuri o asemenea tendință — de a se face mult fără a pune pe prim plan calitatea a devenit o preo­cupare prezentă la nivelul tutu­ror eșaloanelor Marinei militare. Firește, în acest proces de dez­voltare a responsabilității pentru calitate și eficiență, un rol deo­sebit au organele și organizațiile de partid. Tocmai asupra cîtorva aspecte ale muncii acestora ne­am propus să ne referim în arti­colul de față, într-o plenară a Consiliului po­litic al Marinei militare s-a dez­bătut și s-au stabilit sarcini care să ducă la îmbunătățirea muncii de partid pe linia­ dezvoltării simțului de răspundere al cadre­lor în îndeplinirea atribuțiunilor funcționale. Studiul aprofundat al documentelor de partid ne-a arătat cu deosebită claritate că a conduce înseamnă, în primul rând, a cunoaște, că rezultate su­perioare se pot obține acolo unde sporirea competenței constituie o principală preocupare , că pro­movarea noului trebuie să de­vină un obiectiv permanent al organelor de partid. Unor­așe- Căpitan de rangul I­V, MARIN Căpitan de rangul­­ I. PASCA menea idei călăuzitoare am cău­­tat prin analiza și dezbaterile fă­cute în plenară să le stabilim modul de aplicare în viața prac­tică din comandament și marile unități subordonate. Nu ne pro­punem o relatare a tuturor con­cluziilor, ci vom sublinia una dintre cele mai principale , ridi­carea calității muncii este direct proporțională cu pregătirea ca­drelor di­n toate punctele de ve­dere. Cu alte terea temeinică cuvinte, cunoaș­a specialității, a regulamentelor și instrucțiu­nilor, a ordinelor și dispozițiu­­nilor, îmbinată cu o temeinică pregătire­­ pol­itico-ideologică — din care să izvorască o înaltă conștiință politică în îndeplinirea sarcinilor — reprezintă cheia succesului în a asigura, tuturor activităților, o calitate superi­oară. Pornind de la această conclu­zie, comandanții de la toate eșa­loanele pun un accent sporit pe pregătirea temeinică a acțiunilor prevăzute în plan privind ridi­carea nivelului profesional al ca­drelor. Să concretizăm Cu puțin timp în urmă s-a desfășurat pregăti­rea tactică­ operativă a grupei al cărei șef este căpitanul de ran­gul I Petru Angh­el. Temele puse în dezbatere, datele aplicației tactice s-au stabilit cu multă gri­jă, avîndu-se în vedere nivelul și sarcinile pe care participanții sînt chemați să le rezolve în ac­tivitatea de zi cu zi. Subliniem, între altele, că s-a accentuat pe ceea ce este nou, determinat de realizările din domeniul tehnicii — al armamentului și al construc­țiilor navale — pentru ca partici­panții să înțeleagă și mai bine necesitatea perfecționării unor forme și metode de ducere a lup­tei, necesitatea renunțării la u­­nele forme învechite, încadrați în anumite șabloane. La buna pregătire și desfășu­rare a acestei activități, o con­tribuție importantă și-au adus și organizațiile de partid. Comuniș­tii, prin activitatea lor, au sti­mulat interesul pentru studiul materialului bibliografic indicat, pentru consultarea diferitelor materiale privind realizările ob­ținute pe plan mondial în dome­niul științei și tehnicii cu aplica­bilitate în domeniul ducerii răz­boiului pe mare. N-a lipsit din preocuparea organelor de partid nici grija pentru a se asigura condiții optime de studiu și de lucru pe timpul pregătirii. Un alt aspect. In plenară s-a subliniat cu tărie necesitatea îm­bunătățirii continue, la nivelul cerințelor izvorîte din documen­tele de partid, a procesului de or­ganizare, planificare și conduce­re științifică a muncii de instrui­re și educare. (Continuare în pag. a V-a) IN ACEST NUMĂR: Preocupări pentru modernizarea invățămîntului militar SECTIA-DISCUȚIE SI SEMINARUL DE STUDII Raid la citeva centre militare județene (pag. 6 lil-a) OPERATIVITATE ȘI SOTICIN­DINE în rezolvarea cererilor cetățenilor CÎND O NOTARE DEVINE... CAZ (pag. a V-a ADUNAREA POPULARĂ DIN CAPITALĂ cu prilejul Împlinirii a 120 de ani DE LA REVOLUȚIA DIN 1848 Cu­vintarea NICOLAE CEAUȘESCU Stimați tovarăși. Aniversăm anul acesta 120 de ani de la revoluția burg­h­ezo-democrati­­că din 1848 — eveniment remarcabil in istoria poporului r­omân. Mișcarea revoluționară de la ,1.148 a zguduit din temelii vechea orinduire feu­dală, marcînd începutul unei noi epoci în dezvoltarea economică, so­cială și națională a țârii noastre. Importanța acestor evenimente revoluționare apare în toată am­ploarea ei numai dacă avem în vedere împrejurările istorice în care au avut loc. Relațiile feudale de producție, starea de înapoiere economică și socială,, lipsa oricăror libertăți democratic­­e constituiau piedici hotărîtoare și calea progre­sului material și spiritual al po­porului nostru. Această situație era agravată de faptul că Țara Româ­nească și Moldova^­ aflau sub do­minația imperiili otoman, iar Transilvania­­ nu sub do­ E 3>într*a­­­• ? IRJHFtituia un puter­nic sprijin pentru reacțiunea feu­dală, ea se opunea oricărui pro­gres, preocupată înainte de toate de jefuirea bogățiilor țării ce înrău­tățea și mai mult viața maselor populare. Impiedicînd dezvoltarea social-economică a țărilor române, realizarea aspirațiilor lor de uni­tate, ocupația marilor imperii punea în pericol însăși ființa națiunii ro­mâne. In aceste condiții, revoluția din 1848 se înfățișează ca o nece­sitate obiectivă, determinată de ne­voia dezvoltării mai departe a for­țelor de producție, de asigurarea progresului eco­nomico-social și na­țional al poporului nostru. Plămădite în condiții asemănătoa­re, desfășurindu-se în aceeași pe­rioadă, proclamînd țeluri comune, evenimentele revoluționare din 1848 au avut un caracter unitar în toate țările române: în centri­l lor se afia pretutindeni desființarea servi­tuților feudale și eliberarea țărăni­mii iobage, introducerea libertăților democratice burgheze, scuturarea dominației străine și realizarea uni­tății și independenței naționale — obiective democratice care intere­sau cele mai largi pături sociale, corespundeau năzuințelor afirmării de sine stătătoare a națiunii româ­ne. (Vii aplauze). Desfășurîn­­du-se în condițiile avîu­tului re­voluționar care a cuprins Eu­ropa, revoluția din țările române s-a integrat acestui amplu curent social-politic, constituind avanpos­tul cel mai înaintat al revoluției burgheze din sud-estul continentu­lui. In același timp, îmbinarea luptei pentru răsturnarea vechii orînduiri feudale cu lupta împotri­va asupririi străine a imprimat miș­cării revoluționare românești din 1848 un caracter deosebit în an­samblul mișcărilor revoluționare ale timpului, a făcut ca această luptă să antreneze cele mai largi mase populare — meseriașii, meș­teșugarii și tîrgoveții, țărănimea și intelectualii animați de ceile pro­gresiste ale epocii — să joace un rol hotărîtor în destinele poporului român, în evoluția ulterioară a so­cietății românești. Revoluționarii de la 1848 și-au dat seama că vechea bază econo­­mico-socială înăbușea energiile creatoare ale poporului, condamna la stagnare țările române, că mer­sul înainte pe plan economic, so­cial, cultural, precum și înfăptui­rea unității și independenței pu­neau la ordinea zilei în modul cel mai acut lichidarea rînduielilor feu­dale. .Desființarea marii proprietăți funciare, lichidarea tuturor servitu­ților, cucerirea puterii politice de către tînăra burghezie în ascensiune — clasa ce se situa în avangarda mișcării revoluționare de atunci — erau condiții esențiale pentru extin­derea relațiilor capitaliste care în­cepuseră să se infiripe in sfera in­dustriei și comerțului, pentru dez­voltarea economică și politică țărilor române. Pornind de la aces­­­te realități, revoluționarii pașoptiști s-au ridicat pentru desființarea io­băgiei și eliberarea de sub jugul ro­biei feudale a țărănimii — cea mai numeroasă și mai importantă clasă socială din acea perioadă și in a­­celași timp cea mai oropsită și mai obidită. Rînduielile feudale, apărate și conservate prin Regulamentul Organic — acel „codice al muncii de clacă“ cum l-a denumit Marx — făceau de nesuportat existența a milioane și milioane de țărani, ex­cludeau de la viața politică majori­tatea covîrșitoare a populației țării; problema țărănimii reprezenta la jumătatea veacului trecut cea mai arzătoare problemă socială a ță­rilor române, a cărei soluționare se impunea în mod imperios. Militanții de la 1848 au luptat pentru lărgirea drepturilor și li­bertăților cetățenești, realizarea unui nou mod de guvernare poli­tică a țării, introducerea principiilor democrației burgheze, pentru crea­rea unei armate naționale în stare să apere drepturile și independența poporului român. (Vii aplauze). Ei cereau să se renunțe la îngrădirile impuse prin Regu­lamentul Organic, să fie in­troduse legi și instituții care își aveau originea în trecutul nostru și corespundeau particularităților po­porului român, nevoilor dezvoltării țării în acea perioadă. Regulamen­tul, spunea Mihai­ Kogălniceanu, „a dărîmat și a desființat toate legiuirile țării; ne-a tăiat toată re­lația cu trecutul, fără a ne înte­meia prezentul. O lege fundamen­tală a țării trebuie să fie o plantă indigenă, expresia năravurilor și nevoințelor nației. Aceasta însă nu este regulamentul“. înfăptuirea principiilor democratice ale pașop­tiștilor însemna, în condițiile din vremea respectivă, un important pas înainte în viața politică a po­porului român, un pas menit să a­­sigure emanciparea socială a mase­lor oprimate, crearea premiselor pentru afirmarea pe arena socială a unor noi forțe mai progresiste și, în ultimă instanță, a noii clase ce se plămădea la orașe — prole­tariatul industrial — care urma să devină în curînd portdrapelul celor mai înaintate idealuri ale maselor muncitoare, ale întregii noastre na­țiuni. (Aplauze puternice). Una din ideile progresiste ale pa­șoptiștilor, de mare importanță pen­tru viitorul națiunii noastre, a fost ideea necesității dezvoltării activi­tăților industriale, a comerțului, fi­nanțelor, a intensificării schimburi­lor economice între țările române, precum și cu alte state, intrînd ast­fel în circulația internațională de bunuri, de valori materiale și spi­rituale. Pornind de la faptul că toate pro­vinciile românești se găseau sub jugul asupririi străine, un loc cen­tral în mișcarea revoluționară de la 1848 l-a avut lupta pentru eliberarea de sub dominația marilor puteri, realizarea unității naționale. In rîn­­dul tuturor păturilor populației, dar mai ales în rîndul intelectualității, se afirma puternic conștiința fră­ției românilor din cele trei state despărțite, sentimentul necesității imperioase a unirii țărilor române. Militanții revoluționari ai vremii și masele largi din cele trei țări se ridicau împotriva forțelor retrogra­de interne și externe interesate în menținerea dezbinării românilor, care urmăreau să împiedice înche­garea și creșterea forței de afirmare a națiunii noastre. Desființarea gra­nițelor artificiale între cele trei țări române se impunea tot mai evident ca o necesitate de neînlă­turat. Datorită economiei lor com­plimentare, legăturilor de schimb intense, statornicite istoricește, ță­rile române nu se mai puteau dez­volta în continuare decît într-un tot unitar, într-un stat unic, liber și independent. (Vii aplauze). Mult sînge a vărsat poporul nos­tru de-a lungul secolelor în zbuciumata și dramatica sa is­torie pentru păstrarea ființei na­ționale, pentru apărarea libertății și demnității, pentru afirmarea de sine stătătoare, pentru egalitatea în drepturi cu toate popoarele lumii. Revoluția de la 1848 a fost una din paginile cele mai mișcătoare ale acestei epopei, dovedind prin spiritul de jertfă al maselor, al ce­lor mai buni fii ai țării, voința de libertate a poporului român. (A­­plauze puternice). Luptînd pentru eliberarea de sub dominația marilor puteri cotropi­toare, poporul român a fost, în a­­celași timp, animat de spiritul fră­ției cu alte popoare, de prietenie și solidaritate cu naționalitățile con­locuitoare. De-a lungul veacurilor în Transilvania, alături de români s-au așezat și alte naționalități — maghiari, secui, germani j împreu­nă, ei au făurit toate bunurile ma­teriale și spirituale, au luptat nu o dată contra asupririi, pentru o viață mai bună. (Vii aplauze). Cei mai înaintați revoluționari de la 1848 au militat pentru întărirea prieteniei și frăției poporului ro­mân cu naționalitățile conlocuitoa­re, pentru unirea eforturilor tuturor locuitorilor acestor meleaguri, indi­ferent de naționalitate, în lupta pentru scuturarea jugului asuprire sociale și naționale. In cuvinte pli­­ne de semnificație, cărturarul ar­delean Simion Bărnuțiu spunea că națiunea română, voind a se con­stitui și organiza pe temei național (Continuare in pag a II-a­ Finalul grandiosului spectacol istoric OMAGIU PAȘOP­TIȘTILOR Stadionul Republicii din Ca­pitală pare o imensă floare sub cupola cerului de vară. Sub stema țării, străluminată puternic de fascicolele reflec­toarelor, citim : „1848—1968“ — două date la distanță de 120 de ani, dar care leagă între ele trecutul și prezentul. Dra­pelele roșii și tricolore împli­nesc ținuta solemnă a momen­tului. In incintă și in tribune peste 30 000 de cetățeni, mun­citori din întreprinderi, cerce­tători din institute, militari, bărbați și femei, virstnici și­­ tineri. S-au strîns aici din toa­te părțile Bucureștiului pentru a cinsti memoria celor care în 1848 au ținut sus steagul libertății și dreptății sociale, unității și independenței națio­nale. Fiecare din cei prezenți la adunarea populară încear­că un sentiment de plenitu­dine. Preluînd și ridicînd tot mai sus ștafeta de luptă a îna­intașilor, poporul român, con­dus de partidul comuniștilor, nu numai că a înfăptuit, dar a depășit cu mult chiar și cele mai îndrăznețe visuri ale pa­șoptiștilor. Deodată, în văzduh, izbuc­nesc ovații și urale. Mulțimea adunată face o primire entu­ziastă conducătorilor de partid, și­ de stat. In tribuna oficială iau loc tovarășii Nicolae Ceaușescu, cu soția, Ion Gheor­­ghe Maurer, cu soția, Emil Bodnaraș, Paul Niculescu-Mi­­zil, cu soția, Virgil Trofin, cu soția, Ilie Verdeț, cu soția, membri și membri supleanți ai Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R., vicepreședinți ai Consiliului de Stat și ai Consiliului de Miniștri. Răsună solemn acordurile imnului de stat al Republicii Socialiste România. Tovarășul Dumitru Popa, membru su­pleant al Comitetului Execu­tiv al C.C. al P.C.R., prim­­secretar al comitetului muni­cipal București al P.C.R., pri­marul general al Capitalei, rostește cuvintul de deschi­dere a adunării. In uralele miilor de partici­panți la această grandioasă manifestare ia cuvintul tova­rășul Nicolae Ceaușescu Locotenent-colonel I. STRUJAN (Continuare în pag. a ÎI-a'

Next