Apărarea Patriei, ianuarie-iunie 1970 (Anul 26, nr. 1-52)

1970-04-08 / nr. 14

pdQ _ ___________________________________________SupArarea _________ Cu o oră înainte de semnalul deșteptării, în dormitorul subuni­tății s-au aprins luminile. Ostașii vor merge în poligon pentru tra­geri cu pistolul mitralieră. In ziua aceasta, despre care li s-a a vorbit timp de o săptămînă, ei își puneau multe speranțe. ...I-am însoțit. In douăzeci cinci de minute am ajuns în poli­și gon. Era ora șase. Ceața încă nu se ridicase. Siluetele țintelor abia se zăreau. Au așteptat înapoia li­niei de tragere până la ora șapte. De ce a trebuit ca oamenii să se scoale cu noaptea în cap ? Răspun­sul l-a dat căpitanul Gh. Pană, comandantul subunității : — Este prima activitate mai „in­­fanterisitică“ din ciclu și vrem să se desfășoare ca la carte. De aceea me-am luat și un „spațiu“ de re­zervă. In cît timp se va termina tra­gerea — In patru ore. După detunăturile primelor tra­geri se aleargă la ținte pentru a se... „culege“ rezultatele. Din patru trăgători, doi au îndeplinit condi­țiile. Intră pe linia de tragere altă serie. Aceleași rezultate : 50 la sută Apar semne de derută. Intervine un ofițer din statul major, care ia conducerea nemijlocită a tragerilor. Comandantul de companie și cei de plutoane se retrag înapoia liniei de tragere și răsuflă, probabil, ușurați că au scăpat de răspundere. Apare în poligon locotenent-colo­­nelul Gh. Teugea, secretarul comi­tetului de partid. Organul condu­cător de partid, care și-a propus ca obiectiv principal în activitatea sa sprijinirea multilaterală a sub­unităților de regiment, a considerat că acest sprijin trebuie dat nu nu­mai prin ședințe și adunări, ci și prin participarea unor membri ai săi la activitățile mai importante care au loc în subunități, observind direct cum se desfășoară ele, luînd sau propunînd măsuri operative pentru înlăturarea neajunsurilor, reținînd anumite aspecte pozitive interesante cu scopul de a fi gene­ralizate. — Ofițerul din statul major a pre­luat conducerea, substituind pe ofi­țerii și subofițerii din companie. Ce părere aveți ? — l-am întrebat pe­ secretarul comitetului de partid. — Cadrele din companie sînt ti­nere, unele la propriu, altele în funcție. Și deci nu au experiența necesară. — Dar — procedîndu-se astfel, cînd și cum vor învăța ofițerii și subofițerii să organizeze și să con­ducă activitățile ? La această întrebare, interlocuto­rul n-a răspuns. Am cerut și părerea maiorului Mărunțelu, secretarul biroului or­ganizației, de bază de partid. — Știți, pentru această subunitate instrucția jocului nu este o categorie principală. Inspecțiile nu pun ac­centul pe ea. Așa că... și-a expri­mat el, cu glas tare, opinia în fața subunității. Bineînțeles, a fost combătut pe loc. Secretarul comitetului de partid a subliniat că toate activitățile își au importanța cuvenită și este ne­cesar să se desfășoare cu tot sim­țul de răspundere. Oricît de bun ar fi în specialitatea sa transmisionis­­tul, genistul, chimistul sau artile­­ristul, dacă neglijează o latură a întregului complex de pregătire înseamnă că­­ în situații reale de luptă el nu va putea îndeplini toate misiunile. Am vrut să aflăm de la organi­zatorul grupei de partid ce măsuri politice au fost întreprinse în ve­derea tragerii. Comandantul ne-a spus că în companie nu este grupă de partid. De fapt există, dar co­mandantul nu știa de existența ei !­­Secretarul comitetului de partid a notat în carnet , grupa de partid să-și trăiască viața. Biroul "organi­zației de bază să o activizeze. Este necesar să-l învățăm pe coman­dant cum să folosească capacita­tea ei de influențare­. Intre timp, s-a terminat tragerea la obiectivul numărul unu. Chiar sub conducerea ofițerului din statul major rezultatul general nu s-a mo­dificat : tot cincizeci la sută au în­deplinit condiția, în spatele liniei de tragere au început discuții , pînă la urmă s-a convenit că armamentul ar fi de vină. L-ați verificat . Nu. (Deci ordinul comandan­tului de unitate nu fusese exec­p­tat ?) Despre ce era de fapt vorba . La urechile comandantului de com­panie nu ajunsese ordinul referi­tor la verificarea armamentului. El s-a oprit, undeva, mai sus. Așa se explică că în planificarea com­paniei nu a apărut această activi­tate. De asemenea, în virtutea unui alt ordin, toate subunitățile erau obligate ca, în prealabil, să exe­cute o tragere de verificare cu gra­dații. Nici ea nu avusese loc. „Nu ni s-a fixat un timp precis pentru această tragere — spune coman­dantul subunității — totuși eu am simțit nevoia și, într-o după-amia­­ză, am plecat cu gradații în poli­gon. Personalul de deservire a po­ligonului nu fusese înștiințat că gradații vin la orele 17 să execute trageri și, de aceea, demontaseră aparatura. Și întrucât nu avea baza legală s-o monteze și nici nu era cine să facă paza poligonului, ne-am întors la cazarmă...“. Aflînd toate acestea, secretarul comitetului de partid a cerut în­treruperea tragerii și instalarea unor ateliere de antrenament. O măsură. Dar nu se rezolva proble­ma verificării armamentului. A fost făcută propunerea ca în timp ce militarii se vor antrena, cineva să verifice armamentul. Dar între timp, au sosit în poligon patru plu­toane care mai aveau de executat un „rest“ de trageri rămas din ziua anterioară. Au început să se încurce și mai mult lucrurile. Ce ne facem ? Asta era întrebarea. Instalăm linii de tragere care să funcționeze simul­tan... Nu, nici așa nu se poate. Dacă, cine știe... Militarii care n-au îndeplinit condiția să repete trage­rea cu armamentul acelora care au obținut rezultate bune și foarte bune... Nu e bine așa. Militarul tre­buie să se obișnuiască de la înce­put cu arma lui. Intr-o situație reală, fiecare luptător își îndepli­nește misiunea cu­ arma sa, nu o împrumută pe a vecinului. Toate aceste discuții au durat in jur de trei ore ! Intervenția secretarului comite­tului de partid a fost binevenită. Militarii care n-au îndeplinit con­diția au repetat tragerea. Pentru a-i convinge că pistoalele mitra­lieră sînt bune (și în același timp pentru a face o verificare a lor), comandantul de subunitate a intrat în atribuțiuni. A mers pe linia de tragere. A tras întîi el. Ostașii s-au convins că armele lor sînt bune. Fiecare a îndeplinit condiția. Au urmat apoi tragerile la obiectivul numărul doi. ...In jurul orei 15, subunitatea se înapoia spre cazarmă. Așadar, de la patru ore s-a ajuns la zece, fără a mai adăuga faptul că ofițerii și subofițerii veniseră în cazarmă la ora trei și jumătate. Ne-am uitat în planificarea sub­unității pentru a vedea ce teme trebuiau să se execute în ziua aceea în afara celor patru ore destinate tragerilor. Spre uimirea noastră, am constatat că tragerea nici nu era planificată. Cum se explică ? l-am întrebat pe comandant. — De fapt, această tragere tre­buia executată la sfârșitul săpta­­mînii trecute. Ni s-a ordonat s-o amînăm. — Și totuși, de ce n-a apărut în plan? Este o activitate importantă. — N-am avut loc unde s-o pro­gramez. Eu primesc temele reparti­zate pe ore și pe zile și trebuie nea­părat să le materializez în plan, altfel apare ca neexecu­tare de ordin. Eu am planificat ce mi s-a dat întreaga odisee a acestor trageri va ajuta comandantul, comitetul de partid să-și întărească convingerea că este necesar ca asupra subuni­tăților mici să se îndrepte și mai mult atenția. Subunitățile de in­fanterie nu pun probleme, totuși, de obicei, spre infanteriști se îndreap­tă toată atenția statului major care le controlează și le îndrumă. De asemenea, spunea secretarul comitetului de partid, este necesar să se manifeste mai multă preocu­pare, atît pe linie de comandă cît și pe planul muncii politico-educa­tive pentru îmbunătățirea stilului de muncă al șefilor de arme în relațiile cu subunitățile subordo­nate, crearea la toți ofițerii cu munci de răspundere a unei optici juste față de aceste subunități mici care au roluri mari în întregul complex al unității mecanizate. Locotenent-colonel T­ DSM­ (Urmare din pag. 1) terea și instalarea aparaturii în ra­ion, cu militarii din ciclul întâi și doi de instrucție au fost organizate exerciții tehnice și tactice de spe­cialitate în teren. Pentru exercițiile tehnice s-au afectat cite 36 de ore fiecărui ciclu de instrucție, împăr­țite in mod egal pe cele trei etape : echipaj, pluton, companie. S-a ur­mărit instruirea militarilor pe „nu­mere“, apoi, întrunit în cadrul echi­pajului, realizarea tehnică a acțio­nării stațiilor radio de la distanță, a comutației și retranslației radio, instalarea aparaturii cu diferite tipuri de antene, reglarea canalelor telegrafice, folosirea combinată a tuturor mijloacelor de legătură. Pe măsură ce operațiunile amin­tite s-au­ însușit din punct de vede­re tehnic, s-a trecut la executarea exercițiilor tactice de specialitate. Durata lor a fost stabilită la 36—40 ore și s-au desfășurat intr-un cadru tactic adecvat. De această dată s-a vizat modul în care șefii de echi­paje și comandanții de subunități dau misiunile și ordinele de luptă subordonaților, cum este folosit te­renul, cum se alege locul de dispu­nere și instalare a mijloacelor de transmisiuni, luarea măsurilor de mascare a circuitelor telefonice și telegrafice, executarea unui trafic intens în direcțiile și rețelele radio operative cu trecerea fiecărui docu­ment prin registratură și folosirea în toate ocaziile a tabelei de con­­vorbiri. In funcție de misiunile ce i-au revenit subunității în aplicații, au fost fixate teme și exerciții care să fie executate concomitent, urmă­­rindu-se astfel nu numai satis­facerea nevoilor de legătură în a­­plicații ci și instruirea, antrenarea „complimentară“ a tuturor catego­riilor de specialiști. Așa se face că susținînd examenul de clasă după asemenea exerciții practice în teren, rezultatele au fost net superioare, militarii cunoscând exact parcursul real al radiogramelor și telegrame­lor pe care le recepționează sau transmit, filiera lucrului prin radio, telegraf sau radioreleu, înțelegînd totodată de ce este strict necesar să se respecte întocmai regulile de exploatare la stații, de ce nu se admite nici o greșeală. Lucrînd e­­fectiv în condiții „reale“, transmi­­sioniștii au simțit mai îndeaproape pulsul „luptei“, și­ au format o ima­gine corectă despre ea, s-au obiș­nuit cu greutățile, cu eforturile de lungă durată, formîndu-și deprin­deri pe care sala de specialitate, oricît de dotată ar fi, nu le poate oferi niciodată. Terenul de instrucție exercită și influențe de ordin psihologic, îi a­­propie­­ pe oameni, oferă condiții pentru formarea calităților morale necesare luptătorului, îi mobilizea­ză în învingerea în comun a unor greutăți. Lucrul în teren ne dez­văluie ostașul așa cum este el în realitate, ne conferă criterii noi de apreciere, inspiră forme noi de in­struire și educare. Sînt doar cîteva din argumentele care atestă că te­renul este factorul determinant, de­finitoriu în formarea specialistului de transmisiuni. — Pornind de la concluziile des­prinse din ciclul de instrucție tre­cut, ce s-a prevăzut pentru actualul ciclu ? — Au fost luate măsuri ca tere­­nul de instrucție să constituie în­tr-o măsură mai mare „locul de muncă“ al transmisioniștilor. Astfel, în cadrul temelor de lucru la stații și aparate telegrafice, stații radio și radioreleu, am inclus de la înce­put ședințe practice în teren care solicită progresiv eforturile și cu­noștințele militarilor. Vom insista mai mult asupra acestui aspect în­­trucît mai există încă la unii co­mandanți tendința de a desfășura în sală ședințe care în teren ar avea un randament superior. A­­ceastă tendință izvorăște uneori și din comoditatea instructorului, fiind mai ușor să aducă aparatul în sală și să-l prezinte militarilor, decît să-l scoată afară cu întregul in­ventar ; e mai ușor să desenezi o schemă pe tablă decît s-o realizezi practic în teren. Vom acorda un spațiu mai întins ședințelor privind antrenamentul pentru instalarea în barem a apara­turii, lucrului din mers și din co­loană, traficului radio de învăță­­m­înt, transmiterii radiogramelor. De asemenea, lucrul în poligonul radio va fi desfășurat într-o mai mare măsură decît în trecut la distanțe reale, atit ziua cît și noaptea. Instrucției tehnice și tactice de spe­cialitate îi vom acorda un număr sporit de ore, organizînd în acest scop și o tabără de 10—15 zile cu scoaterea în teren a întregii apara­turi și executarea de exerciții întru­nite­ de aplicații în vederea verifi­cării capacității de luptă a uni­tății. Antrenarea specialiștilor de clasă, precum și examenul pentru acorda­rea și ridicarea calificării se vor face, de asemenea, în teren. Desfășurarea instrucției în teren, cunoașterea, amenajarea și folosirea acestuia în toate situațiile pe care le impune lupta, renunțarea la sala de specialitate atunci cînd ea nu mai poate oferi posibilități de per­fecționare sînt cîteva din obiectivele majore ale transmisioniștilor spre a căror realizare converg încă de pe acum toate eforturile comandanți­lor. ODISEEA UNOR TRAGERI ȘI învățămintele LOR PATRIEI Nr. 14 (2008) IN aceeași CADENȚĂ spRE REZULTATE BUNE IN PREGĂTIREA MILITARĂ! Luptătorul se formează in teren Specialiști de artilerie ia lucru. Foto : ȘT. IONESCU La instrucția focului avem o experiență bogată (Urmare din pag. I) învățat anterior și se adaugă ceva nou, care va fi consolidat mîine și desăvârșit în tot restul stagiului militar. Revenind la întrebarea dacă putem considera prac­tica unor comandanți de pluton, ca locotenentul Gh. Rîsoleanu, drept o experiență pozitivă c­u posibilități de generalizare, personal consider că nu. In etapa individului, comandantul plutonului nu dispune de un număr suficient de militari instruiți — gradați și sol­dați din ciclul doi — care să conducă lucrul pe ate­liere. Datele comparative de altfel pe care le avem sînt concludente. In două regimente ale marii unități din care face parte ofițerul A. Serenciuc, care­­ au afectat 14 ore pentru pregătirea ședinței de inițiere numai cu pistolul mitralieră, nu a fost scoasă din poligon nici o subunitate ca insuficient instruită. SEDUCȚIA AMĂNUNTULUI ȘI LUCRUL IN GENERAL Locotenent-colonel GHEORGHE ALBESCU * — Dacă nu excludem că unii comandanți de plutoane, și chiar de compania, mai tineri, ar putea să neglijeze — ab­sorbiți de preocupările lor zilnice — unele din rigo­rile instruirii științifice, greșelile, fie ele și izolate, nu ar trebui să scape celorlalte eșaloane ierarhice din unitate. Din păcate, de la aceste nivele, nu rare­­ori sînt văzute numai subunitățile, nu și preocupările acestora, calitatea muncii oamenilor, calitate verifi­cată practic, cu toată exigența, pe întreaga verticală a răspunderilor. Locotenent-colonelul I. Mihalache susținea că „a văzut“ cu trei zile înainte că militarii ce urmau să intre în poligon simt pregătiți pentru tragere. Dar în poligon i-a fost scoasă de pe linia de tragere o sub­­unitate. Este semnificativ că un sigur antrenament, organizat și condus cum trebuie în după-amiaza zilei, a dublat procentul celor ce au îndeplinit condițiile șe­­din­ței. Locotenent-colonel CONSTANTIN DRAGOMIR Ca să descoperi neajunsurile trebuie să fiii pregătit mai bine decât instructorii, să cunoști la perfecție re­gulamentul și instrucțiunile de tragere, metodica for­mării trăgătorilor cu diferite categorii de armament. Cunoștințele acestea se cer împrospătate înainte de a se merge în control la instrucție. Altfel nu vezi mare lucru, controlul devine ineficient dacă nu chiar o pierdere de vreme. Dacă verificarea făcută într-o zi de căpitanul Petre Galea ar fi fost precedată de o asemenea documentare, cu siguranță că ar fi dus la sesizarea a numeroase abateri de la regulament în pregătirea soldaților pentru tragere. M. L. : — Deprinderea comandanților de a lucra numai și numai în baza cerințelor și prevederilor re­gulamentelor îi ferește de seducția amănuntelor apa­rent importante. Cazurile când unii șefi din unități fac mult caz cînd militarii nu bat destul­ de tare pasul de defilare când intră pe linia de tragere, sau „nu cad ca piatra“ cînd iau poziția de tragere, sau nu lipesc călcâiele de pământ cînd trag — nu-s cu totul izolate, în schimb nu se verifică cu cronometru­ du­rata de apariție sau viteza de deplasare a țintelor, nu se verifică cunoașterea condițiilor de tragere din ziua respectivă (influența luminii laterale, forța vîn­­tului etc.). Și mai pregnantă este tentația unor co­mandanți de a privi lucrurile „în general“, mai bine zis superficial, reducând totul la procentajele care „pot scoate“ un calificativ mai înalt la trageri. Auzim prea adeseori și asemenea raționamente : „chiar dacă 1­0 sau 20 la sută din efectiv nu îndeplinește tragerea, calificativul „bine“ tot îl obținem... — Tendințele de a nu restudia regulamentele și de a nu aplica cu strictețe prevederile lor nu sînt și o cauză a simplificărilor și ușurărilor la instrucție ? Putem spune că acestea sînt doar produsul comodității fizice M. E. : — Sînt mai degrabă produsul comodității gîndirii insuficient înarmate cu cerințele activității ostășești sintetizate în regulamente. E greu să se a­­firme, bunăoară, că un comandant, mergând să con­troleze instrucția, nu-și fixează scopuri, nu urmărește atingerea unor obiective. Dar viziunea asupra scopu­rilor urmărite este limitată, sărăcăcioasă dacă nu se recitesc prevederile regulamentare, dacă este lăsat totul pe «aducerile aminte“. I. P. : — Neglijarea pregătirii proprii, a studiului regulamentelor de către cei care îndrumă instrucția nu este o problemă pur personală. Orice plus în ba­gajul cunoștințelor comandantului este un câștig pen­tru subunitatea și unitatea lui. Se înțelege că o pon­dere suficient de mare a acestui bagaj trebuie să o reprezinte știința instruirii și educării luptătorului și a instructorului acestuia. Pentru că un comandant de companie, spre exemplu, nu instruiește nemijlocit fie­care soldat, „Plutonul“ comandantului de companie este format din ofițerii și gradații subordonați ; pe aceștia, în primul rând, i îi pregătește sub toate ra­porturile, pentru că prin ei instruiește întreaga com­panie. RĂBDAREA ȘI CALMUL Locotenent-colonel TANASE SANDU : — Privitor la folosirea orelor afectate instrucției focului și tra­gerilor, relatez că am fost recent în două poligoane și am rămas surprins cu cită ușu­ință pierdeau timpuri subunitățile. Militarii erau împărțiți, e drept, pe serii. Dar și cei care așteptau riodul la tragere, ca și cei care executaseră ședința, stăteau în repaus. Nici un exercițiu pregătitor „la rece“, nici un antre­nament de „încălzire“ sau vreo activitiate org­anizată de curățire a armamentului cu care s-a tras ! Din cele 3—4 ore petrecute în poligon, fiecare militar lucra efectiv doar 5—10 minute — cît trăgea. M. L. : — Comandanții au luat probabil ca model procedeul folosit la inspecții. Vom propune ca acest procedeu să fie schimbat astfel încît orele petrecute de subunități în poligon să constituie temp efectiv de instrucție. T. S.­­ — Repausul de care aminteam anterior nu era de fapt absolut. In locul activităților care și-ar fi dovedit cu prisosință utilitatea, se dădeau pe grupe și pe plutoane ,îndrumări“ care puneau sub tensiune maximă pe cei care urmau să tragă. Și astfel, în loc ca tinerii soldați să pășească calm, fără complexe pe linia de tragere, avînd încrederea că știu destui pen­tru a trage foarte bine, ei erau obsedați să... nu strice calificativul subunității. C. D.: — S-ar obține rezultate mai bune în pregătirea subunităților dacă toți comandanții și-ar păstra mai mult calmul, răbdarea și ar persevera mai mult în munca cu oamenii. într-o subunitate aflată la câmpul de instrucție, un instructor țipa la un soldat... „ne­vrednic“ sa efectueze în ordinea cerută operațiunile de tragere cu pistolul mitralieră. Au fost suficiente însă 5 minute de răbdare pentru ca soldatul respec­tiv să ajungă ,să execute bine operațiunile. Iritarea instructorului pur și simplu îl zăpăcise pe soldat. Răbdarea, calmul care inspiră încredere, priceperea de a vorbi oamenilor și de a te face înțeles de aceș­tia, optimismul robust sînt mijloace principale în arsenalul instructorului. Chiar și după un insucces, calmul, luciditatea sînt de neînlocuit deoarece ajută să se vadă unde și de ce s-a greșit, cum trebuie să se procedeze pe viitor. —însușirile personale ale instructorului ca și propria sa măiestrie în arta tragerilor au un rol hotărîtor în formarea trăgătorilor. Ei trebuie să acționeze însă în funcție­­ de particularitățile celor pe care-i instruiesc ; de aici necesitatea de a-i cunoaște. Există pe această linie sufi­ciente preocupări ? T- S. : — Rezultatele bune la trageri din multe uni­tăți nu ar fi fost posibile fără această cunoaștere. Trebuie însă să avem în vedere că la ședințele urmă­toare de tragere condițiile vor fi tot mai complexe ; pe de altă parte, integrându-se mai deplin în viața militară, tinerii ostași își dezvăluie noi calități — care trebuie stimulate și dezvoltate, dar și unele tră­sături negative — care se cer Inhibate. De aceea cu­noașterea oamenilor după primele impresii, instruc­torii cu experiență o adâncesc continuu pe baza ob­servațiilor îndelungate, a obținerii de date certe pri­vind aptitudinile, pe baza cunoașterii cît mai pro­funde a trăsăturilor ce alcătuiesc componentele struc­turale ale caracterului fiecărui subordonat. Am în­tâlnit foarte mulți instructori care posedă încă de pe acum în carnetele lor un bogat material documentar — obținut pe bază de observații zilnice, chiar după probe practice și teste. E drept că sînt și unii in­structori care desconsideră această muncă, nu cunosc n­icii cel puțin care este acuitatea vizuală a celor pe care-i­­ instruiesc. Nu întîmplător tocmai în subuni­tățile lor rezultatele la trageri sunt cu mult sub po­sibilități. — O cauză a eficienței scăzute a unor șe­dințe de instrucția focului este și monotonia sub semnul căreia se desfășoară uneori exerci­țiile și antrenamentele M. S. : — Instrucția focului este plăcută dacă știm să o facem interesantă, atrăgătoare, variată, dinamică. Ședințele, întotdeauna practice, intuitive, trebuie să ațîțe curiozitatea pentru noi cunoștințe, să mențină mereu viu interesul pentru exerciții și antrenamente, ambiția pentru atingerea de­­ performanțe superioare. Monotonia rezultată di­­ntr-o asigurare materială să­racă a exercițiilor, din folosirea timp îndelungat a acelorași porțiuni de teren pentru antrenamente (une­ori se face instrucție chiar în săli), toate acestea ca și ieșirile necontrolate ale ins­tructorului care-și pierde răbdarea cînd întâlnește mici greșeli, adeseori ine­rente începutului, impresionează în sens nedorit pe tinerii militari, diiminuîndu-se astfel eficacitatea mul­tor exerciții 14 iac m­lM/MIDA intre cumnați Cetățeanul Gh. Andronache, om cu șapte copii, s-a apucat, cu cît­va timp în urmă, să-și construiască o casă. Totul a mers bin­e pînă la acoperirea acesteia. Ii trebuia tablă. De unde să și-o procure ? S-a oferit să-l ajute cumnatul său, plutonierul-major C. Bra­­tu. Bucuros, omul i-a și ex­pediat suma de bani necesară. După mai multe luni de aș­teptare, timp in care a trimis scrisori și a dat telefoane fără a primi vreun rezultat, Gh. Andronache s-a urcat în tren și și-a vizitat binevoitorul cumnat. Acesta, știind motivul care-l aduce la el, s-a grăbit să-l liniștească : — Măi frate cumnate, o mare nenorocire a căzut pe capul meu. Știi, dar îți spun numai ție, eu lucrez într-un domeniu extraordinar de .... cu­ o aparatură extraordinar de... Și ce crezi ? In timpul unei misiuni extraordinar de .... am uitat în priză patru aparate și s-au ars. Mi s-au imputat 19 000 lei... așa că îți dai sea­ma ce s-a întîmplat cu cei 2 250 lei pe care mi i-ai dat ca să... Ți-i inapoiez in rate... nu te supăra, frate cumnate... . A trecut un an de zile de la această intîlnire. Nici un ban. Și-atunci cumnatul sub­ofițerului s-a adresat redacției: „ ... Stau cu cei șapte copii pe afară, că nu am bani cu ce să termin casa... Vă rog inter­venții ..." ■ Adevărul a ieșit imediat la iveală : argumentele invocate de subofițer în fața cumnatu­lui au fost simple... baloane de săpun. Cetățeanul Gh. Andronache își va acoperi casa în curînd. (El a intrat în posesia banilor). A rămas, în schimb, descope­rit subofițerul la capitolul co­rectitudine. (II.) Cu „purceaua" in brațe Se spună că, într-o zi, un trecător mai în vîrstă, întîl­­nindu-se cu o subunitate de viitori șoferi, care se întorcea de la o ședință de instrucție în teren, după ce ar fi dat comandantului binețe, ar fi pus maiorului T. Alexandru o întrebare cu totul ireveren­țioasă : „Unde duceți „pur­ceaua"", tovarășe maior ? S-ar putea să grohăie. Și-i prăpăd mare". Ofițerul a răspuns la binețe, dar s-a făcut că nu înțelege întrebarea. Destinația „obiec­tului“ nu putea fi dezvăluită oricui. Secret militar. Era o surpriză pentru comandantul unității. Acesta însă... in loc s-o aprecieze cum se cuvine, a ordonat „culcat" pentru toată lumea pînă ce, cu pre­­căuțiunile de rigoare, „pur­ceaua" (în realitate un proiec­til de mare calibru rămas din vremea războiului, găsit de soldați pe cîmp și transportat pe brațe la cazarmă) a fost dusă cît mai departe spre a fi tratată cu un calup de tro­til Nu punem nici o întrebare, nu facem nici un comentariu Nu de alta, dar maiorul T Alexandru care, în pofida tu­turor instrucțiunilor și norme­lor de tehnica securității mun­cii, s-a jucat cu viața lui și a subordonaților să nu ne tri­mită și nouă vreun cadou a­­semănător. (D.D.) r î­ntocmirea, mînuirea, e­­vidența, păstrarea transportul documente­și­lor militare sînt operațiuni riguros și detaliat reglemen­tate, izvorîte din necesitatea apărării cu strictețe a secre­tului militar. Conștiente de acest lucru, cadrele respectă întocmai procedura specifică de urmat față de asemenea documente. Se mai întîlnesc însă și ex­cepții — unele breșe îngrijo­rătoare am putea spune — în acest extrem de important compartiment al activității militare. De aici începe șirul unor încălcări succesive a re­gulilor cunoscute de mînuire a acestor documente. ...Cu cîteva luni în urmă, colonelului N. Vasiescu i-au fost prezentate două plicuri care conțineau documente care, după înregistrare, avînd în vedere conținutul lor im­portant, urmau să fie păstra­te în fișetul comandantului. Ofițerul s-a uitat în ele dar, în loc să le introducă în fi­șetul personal, a dat dispozi­ție să fie predate de șeful bi­roului documente secrete u­­nui alt ofițer, maiorului Gh. Marchiș, ceea ce l-a executat. Faptul, cum se întîmplă a­­proape întotdeauna cind sînt ignorate prevederile regula­mentare, a generat alte nere­guli flagrante. Primitorul do­cumentelor respective, mai exact, depozitarul lor ocazio­nal în afara cadrului legal, maiorul Marchiș, a trecut și el cu vederea importanța de­osebită a celor două docu­mente. Mai mult, le-a înre­gistrat, contrar regulamente­lor în vigoare, în scripte ce aveau cu totul altă destinație — evidența personalului. Și, preocupat cu rezolvarea altor și altor sarcini, a uitat de cele două plicuri care se pare că s-au amestecat prin­tre celelalte hîrtii cu care ofițerul lucra în mod curent. Cert este că recent, cînd do­cumentele respective au tre­buit să fie reînregistrate, ofi­țerul nu le-a putut prezenta. Reamintîndu-și probabil de procedura păstrării unor ast­fel de documente, a motivat r­­înt în fișet la comandant ! Dar comandantul era în con­cediu. Abia după întoarcerea acestuia au intrat cu toții în... alertă , documentele n-au fost găsite. Comandantul trebuit să raporteze pierderea a lor. Dar nu numai acestea au fost singurele derogări de la instrucțiuni. în tot acest răs­timp, comisia interioară de verificare a documentelor se­crete a controlat de cîteva ori existența celor două plicuri, confirmînd de fiecare dată prezența lor. Cum ? Foarte simplu. S-au rezumat să verifice înscrisul de pre­­dare-primire folosit în atari împrejurări. Dacă cele două plicuri existau realmente sau nu, aceasta nu a interesat comisia. Să mai adăugăm că instrucțiunile — în spiritul Și litera lor — cer prezenta­rea documentelor înseși la control Concluziile care se desprind din acest caz grav vizează carențe mult mai adinei decît nerespectarea prevederilor u­­nor instrucțiuni. Este vorba, la tovarășii în cauză, de o ușurință inadmisibilă în mî­nuirea acestor documente, da slăbire a spiritului de vigi­lență. Comandantul „uită“ că plicurile trebuiau, păstrate în fișetul propriu, persoana că­reia i se încredințează aceste documente importante „le a­­mestecă“ printre lucrările cu­rente și nu mai știe lor ; o comisie, special urma con­stituită, nu izbutește să sesi­zeze la timp lipsa celor două plicuri, deși a efectuat mai multe controale. Vigilența nu este o noțiu­ne vagă, abstractă, bună de folosit doar în ședințe. Ea presupune un permanent asupra autocontrol propriilor fapte și acțiuni, o răspundere angajată, un înalt spirit de disciplină în respectarea strictă, fără nici un compro­mis, a tuturor regulilor ce apără secretul militar și de stat. Manifestarea în orice îm­prejurare a spiritului de vigi­lență sînt atribute definitorii ale obligațiilor de serviciu ale cadrelor noastre, ale tuturor militarilor, obligații prin ex­celență patriotice și civice. Colonel C. SEVERINEANU BREȘE­A IN FRONTUL VIGILENTEI

Next