Apărarea Patriei, ianuarie-iunie 1970 (Anul 26, nr. 1-52)
1970-04-08 / nr. 14
pdQ _ ___________________________________________SupArarea _________ Cu o oră înainte de semnalul deșteptării, în dormitorul subunității s-au aprins luminile. Ostașii vor merge în poligon pentru trageri cu pistolul mitralieră. In ziua aceasta, despre care li s-a a vorbit timp de o săptămînă, ei își puneau multe speranțe. ...I-am însoțit. In douăzeci cinci de minute am ajuns în poliși gon. Era ora șase. Ceața încă nu se ridicase. Siluetele țintelor abia se zăreau. Au așteptat înapoia liniei de tragere până la ora șapte. De ce a trebuit ca oamenii să se scoale cu noaptea în cap ? Răspunsul l-a dat căpitanul Gh. Pană, comandantul subunității : — Este prima activitate mai „infanterisitică“ din ciclu și vrem să se desfășoare ca la carte. De aceea me-am luat și un „spațiu“ de rezervă. In cît timp se va termina tragerea — In patru ore. După detunăturile primelor trageri se aleargă la ținte pentru a se... „culege“ rezultatele. Din patru trăgători, doi au îndeplinit condițiile. Intră pe linia de tragere altă serie. Aceleași rezultate : 50 la sută Apar semne de derută. Intervine un ofițer din statul major, care ia conducerea nemijlocită a tragerilor. Comandantul de companie și cei de plutoane se retrag înapoia liniei de tragere și răsuflă, probabil, ușurați că au scăpat de răspundere. Apare în poligon locotenent-colonelul Gh. Teugea, secretarul comitetului de partid. Organul conducător de partid, care și-a propus ca obiectiv principal în activitatea sa sprijinirea multilaterală a subunităților de regiment, a considerat că acest sprijin trebuie dat nu numai prin ședințe și adunări, ci și prin participarea unor membri ai săi la activitățile mai importante care au loc în subunități, observind direct cum se desfășoară ele, luînd sau propunînd măsuri operative pentru înlăturarea neajunsurilor, reținînd anumite aspecte pozitive interesante cu scopul de a fi generalizate. — Ofițerul din statul major a preluat conducerea, substituind pe ofițerii și subofițerii din companie. Ce părere aveți ? — l-am întrebat pe secretarul comitetului de partid. — Cadrele din companie sînt tinere, unele la propriu, altele în funcție. Și deci nu au experiența necesară. — Dar — procedîndu-se astfel, cînd și cum vor învăța ofițerii și subofițerii să organizeze și să conducă activitățile ? La această întrebare, interlocutorul n-a răspuns. Am cerut și părerea maiorului Mărunțelu, secretarul biroului organizației, de bază de partid. — Știți, pentru această subunitate instrucția jocului nu este o categorie principală. Inspecțiile nu pun accentul pe ea. Așa că... și-a exprimat el, cu glas tare, opinia în fața subunității. Bineînțeles, a fost combătut pe loc. Secretarul comitetului de partid a subliniat că toate activitățile își au importanța cuvenită și este necesar să se desfășoare cu tot simțul de răspundere. Oricît de bun ar fi în specialitatea sa transmisionistul, genistul, chimistul sau artileristul, dacă neglijează o latură a întregului complex de pregătire înseamnă că în situații reale de luptă el nu va putea îndeplini toate misiunile. Am vrut să aflăm de la organizatorul grupei de partid ce măsuri politice au fost întreprinse în vederea tragerii. Comandantul ne-a spus că în companie nu este grupă de partid. De fapt există, dar comandantul nu știa de existența ei !Secretarul comitetului de partid a notat în carnet , grupa de partid să-și trăiască viața. Biroul "organizației de bază să o activizeze. Este necesar să-l învățăm pe comandant cum să folosească capacitatea ei de influențare. Intre timp, s-a terminat tragerea la obiectivul numărul unu. Chiar sub conducerea ofițerului din statul major rezultatul general nu s-a modificat : tot cincizeci la sută au îndeplinit condiția, în spatele liniei de tragere au început discuții , pînă la urmă s-a convenit că armamentul ar fi de vină. L-ați verificat . Nu. (Deci ordinul comandantului de unitate nu fusese execptat ?) Despre ce era de fapt vorba . La urechile comandantului de companie nu ajunsese ordinul referitor la verificarea armamentului. El s-a oprit, undeva, mai sus. Așa se explică că în planificarea companiei nu a apărut această activitate. De asemenea, în virtutea unui alt ordin, toate subunitățile erau obligate ca, în prealabil, să execute o tragere de verificare cu gradații. Nici ea nu avusese loc. „Nu ni s-a fixat un timp precis pentru această tragere — spune comandantul subunității — totuși eu am simțit nevoia și, într-o după-amiază, am plecat cu gradații în poligon. Personalul de deservire a poligonului nu fusese înștiințat că gradații vin la orele 17 să execute trageri și, de aceea, demontaseră aparatura. Și întrucât nu avea baza legală s-o monteze și nici nu era cine să facă paza poligonului, ne-am întors la cazarmă...“. Aflînd toate acestea, secretarul comitetului de partid a cerut întreruperea tragerii și instalarea unor ateliere de antrenament. O măsură. Dar nu se rezolva problema verificării armamentului. A fost făcută propunerea ca în timp ce militarii se vor antrena, cineva să verifice armamentul. Dar între timp, au sosit în poligon patru plutoane care mai aveau de executat un „rest“ de trageri rămas din ziua anterioară. Au început să se încurce și mai mult lucrurile. Ce ne facem ? Asta era întrebarea. Instalăm linii de tragere care să funcționeze simultan... Nu, nici așa nu se poate. Dacă, cine știe... Militarii care n-au îndeplinit condiția să repete tragerea cu armamentul acelora care au obținut rezultate bune și foarte bune... Nu e bine așa. Militarul trebuie să se obișnuiască de la început cu arma lui. Intr-o situație reală, fiecare luptător își îndeplinește misiunea cu arma sa, nu o împrumută pe a vecinului. Toate aceste discuții au durat in jur de trei ore ! Intervenția secretarului comitetului de partid a fost binevenită. Militarii care n-au îndeplinit condiția au repetat tragerea. Pentru a-i convinge că pistoalele mitralieră sînt bune (și în același timp pentru a face o verificare a lor), comandantul de subunitate a intrat în atribuțiuni. A mers pe linia de tragere. A tras întîi el. Ostașii s-au convins că armele lor sînt bune. Fiecare a îndeplinit condiția. Au urmat apoi tragerile la obiectivul numărul doi. ...In jurul orei 15, subunitatea se înapoia spre cazarmă. Așadar, de la patru ore s-a ajuns la zece, fără a mai adăuga faptul că ofițerii și subofițerii veniseră în cazarmă la ora trei și jumătate. Ne-am uitat în planificarea subunității pentru a vedea ce teme trebuiau să se execute în ziua aceea în afara celor patru ore destinate tragerilor. Spre uimirea noastră, am constatat că tragerea nici nu era planificată. Cum se explică ? l-am întrebat pe comandant. — De fapt, această tragere trebuia executată la sfârșitul săptamînii trecute. Ni s-a ordonat s-o amînăm. — Și totuși, de ce n-a apărut în plan? Este o activitate importantă. — N-am avut loc unde s-o programez. Eu primesc temele repartizate pe ore și pe zile și trebuie neapărat să le materializez în plan, altfel apare ca neexecutare de ordin. Eu am planificat ce mi s-a dat întreaga odisee a acestor trageri va ajuta comandantul, comitetul de partid să-și întărească convingerea că este necesar ca asupra subunităților mici să se îndrepte și mai mult atenția. Subunitățile de infanterie nu pun probleme, totuși, de obicei, spre infanteriști se îndreaptă toată atenția statului major care le controlează și le îndrumă. De asemenea, spunea secretarul comitetului de partid, este necesar să se manifeste mai multă preocupare, atît pe linie de comandă cît și pe planul muncii politico-educative pentru îmbunătățirea stilului de muncă al șefilor de arme în relațiile cu subunitățile subordonate, crearea la toți ofițerii cu munci de răspundere a unei optici juste față de aceste subunități mici care au roluri mari în întregul complex al unității mecanizate. Locotenent-colonel T DSM (Urmare din pag. 1) terea și instalarea aparaturii în raion, cu militarii din ciclul întâi și doi de instrucție au fost organizate exerciții tehnice și tactice de specialitate în teren. Pentru exercițiile tehnice s-au afectat cite 36 de ore fiecărui ciclu de instrucție, împărțite in mod egal pe cele trei etape : echipaj, pluton, companie. S-a urmărit instruirea militarilor pe „numere“, apoi, întrunit în cadrul echipajului, realizarea tehnică a acționării stațiilor radio de la distanță, a comutației și retranslației radio, instalarea aparaturii cu diferite tipuri de antene, reglarea canalelor telegrafice, folosirea combinată a tuturor mijloacelor de legătură. Pe măsură ce operațiunile amintite s-au însușit din punct de vedere tehnic, s-a trecut la executarea exercițiilor tactice de specialitate. Durata lor a fost stabilită la 36—40 ore și s-au desfășurat intr-un cadru tactic adecvat. De această dată s-a vizat modul în care șefii de echipaje și comandanții de subunități dau misiunile și ordinele de luptă subordonaților, cum este folosit terenul, cum se alege locul de dispunere și instalare a mijloacelor de transmisiuni, luarea măsurilor de mascare a circuitelor telefonice și telegrafice, executarea unui trafic intens în direcțiile și rețelele radio operative cu trecerea fiecărui document prin registratură și folosirea în toate ocaziile a tabelei de convorbiri. In funcție de misiunile ce i-au revenit subunității în aplicații, au fost fixate teme și exerciții care să fie executate concomitent, urmărindu-se astfel nu numai satisfacerea nevoilor de legătură în aplicații ci și instruirea, antrenarea „complimentară“ a tuturor categoriilor de specialiști. Așa se face că susținînd examenul de clasă după asemenea exerciții practice în teren, rezultatele au fost net superioare, militarii cunoscând exact parcursul real al radiogramelor și telegramelor pe care le recepționează sau transmit, filiera lucrului prin radio, telegraf sau radioreleu, înțelegînd totodată de ce este strict necesar să se respecte întocmai regulile de exploatare la stații, de ce nu se admite nici o greșeală. Lucrînd efectiv în condiții „reale“, transmisioniștii au simțit mai îndeaproape pulsul „luptei“, și au format o imagine corectă despre ea, s-au obișnuit cu greutățile, cu eforturile de lungă durată, formîndu-și deprinderi pe care sala de specialitate, oricît de dotată ar fi, nu le poate oferi niciodată. Terenul de instrucție exercită și influențe de ordin psihologic, îi apropie pe oameni, oferă condiții pentru formarea calităților morale necesare luptătorului, îi mobilizează în învingerea în comun a unor greutăți. Lucrul în teren ne dezvăluie ostașul așa cum este el în realitate, ne conferă criterii noi de apreciere, inspiră forme noi de instruire și educare. Sînt doar cîteva din argumentele care atestă că terenul este factorul determinant, definitoriu în formarea specialistului de transmisiuni. — Pornind de la concluziile desprinse din ciclul de instrucție trecut, ce s-a prevăzut pentru actualul ciclu ? — Au fost luate măsuri ca terenul de instrucție să constituie într-o măsură mai mare „locul de muncă“ al transmisioniștilor. Astfel, în cadrul temelor de lucru la stații și aparate telegrafice, stații radio și radioreleu, am inclus de la început ședințe practice în teren care solicită progresiv eforturile și cunoștințele militarilor. Vom insista mai mult asupra acestui aspect întrucît mai există încă la unii comandanți tendința de a desfășura în sală ședințe care în teren ar avea un randament superior. Această tendință izvorăște uneori și din comoditatea instructorului, fiind mai ușor să aducă aparatul în sală și să-l prezinte militarilor, decît să-l scoată afară cu întregul inventar ; e mai ușor să desenezi o schemă pe tablă decît s-o realizezi practic în teren. Vom acorda un spațiu mai întins ședințelor privind antrenamentul pentru instalarea în barem a aparaturii, lucrului din mers și din coloană, traficului radio de învățămînt, transmiterii radiogramelor. De asemenea, lucrul în poligonul radio va fi desfășurat într-o mai mare măsură decît în trecut la distanțe reale, atit ziua cît și noaptea. Instrucției tehnice și tactice de specialitate îi vom acorda un număr sporit de ore, organizînd în acest scop și o tabără de 10—15 zile cu scoaterea în teren a întregii aparaturi și executarea de exerciții întrunite de aplicații în vederea verificării capacității de luptă a unității. Antrenarea specialiștilor de clasă, precum și examenul pentru acordarea și ridicarea calificării se vor face, de asemenea, în teren. Desfășurarea instrucției în teren, cunoașterea, amenajarea și folosirea acestuia în toate situațiile pe care le impune lupta, renunțarea la sala de specialitate atunci cînd ea nu mai poate oferi posibilități de perfecționare sînt cîteva din obiectivele majore ale transmisioniștilor spre a căror realizare converg încă de pe acum toate eforturile comandanților. ODISEEA UNOR TRAGERI ȘI învățămintele LOR PATRIEI Nr. 14 (2008) IN aceeași CADENȚĂ spRE REZULTATE BUNE IN PREGĂTIREA MILITARĂ! Luptătorul se formează in teren Specialiști de artilerie ia lucru. Foto : ȘT. IONESCU La instrucția focului avem o experiență bogată (Urmare din pag. I) învățat anterior și se adaugă ceva nou, care va fi consolidat mîine și desăvârșit în tot restul stagiului militar. Revenind la întrebarea dacă putem considera practica unor comandanți de pluton, ca locotenentul Gh. Rîsoleanu, drept o experiență pozitivă cu posibilități de generalizare, personal consider că nu. In etapa individului, comandantul plutonului nu dispune de un număr suficient de militari instruiți — gradați și soldați din ciclul doi — care să conducă lucrul pe ateliere. Datele comparative de altfel pe care le avem sînt concludente. In două regimente ale marii unități din care face parte ofițerul A. Serenciuc, care au afectat 14 ore pentru pregătirea ședinței de inițiere numai cu pistolul mitralieră, nu a fost scoasă din poligon nici o subunitate ca insuficient instruită. SEDUCȚIA AMĂNUNTULUI ȘI LUCRUL IN GENERAL Locotenent-colonel GHEORGHE ALBESCU * — Dacă nu excludem că unii comandanți de plutoane, și chiar de compania, mai tineri, ar putea să neglijeze — absorbiți de preocupările lor zilnice — unele din rigorile instruirii științifice, greșelile, fie ele și izolate, nu ar trebui să scape celorlalte eșaloane ierarhice din unitate. Din păcate, de la aceste nivele, nu rareori sînt văzute numai subunitățile, nu și preocupările acestora, calitatea muncii oamenilor, calitate verificată practic, cu toată exigența, pe întreaga verticală a răspunderilor. Locotenent-colonelul I. Mihalache susținea că „a văzut“ cu trei zile înainte că militarii ce urmau să intre în poligon simt pregătiți pentru tragere. Dar în poligon i-a fost scoasă de pe linia de tragere o subunitate. Este semnificativ că un sigur antrenament, organizat și condus cum trebuie în după-amiaza zilei, a dublat procentul celor ce au îndeplinit condițiile ședinței. Locotenent-colonel CONSTANTIN DRAGOMIR Ca să descoperi neajunsurile trebuie să fiii pregătit mai bine decât instructorii, să cunoști la perfecție regulamentul și instrucțiunile de tragere, metodica formării trăgătorilor cu diferite categorii de armament. Cunoștințele acestea se cer împrospătate înainte de a se merge în control la instrucție. Altfel nu vezi mare lucru, controlul devine ineficient dacă nu chiar o pierdere de vreme. Dacă verificarea făcută într-o zi de căpitanul Petre Galea ar fi fost precedată de o asemenea documentare, cu siguranță că ar fi dus la sesizarea a numeroase abateri de la regulament în pregătirea soldaților pentru tragere. M. L. : — Deprinderea comandanților de a lucra numai și numai în baza cerințelor și prevederilor regulamentelor îi ferește de seducția amănuntelor aparent importante. Cazurile când unii șefi din unități fac mult caz cînd militarii nu bat destul de tare pasul de defilare când intră pe linia de tragere, sau „nu cad ca piatra“ cînd iau poziția de tragere, sau nu lipesc călcâiele de pământ cînd trag — nu-s cu totul izolate, în schimb nu se verifică cu cronometru durata de apariție sau viteza de deplasare a țintelor, nu se verifică cunoașterea condițiilor de tragere din ziua respectivă (influența luminii laterale, forța vîntului etc.). Și mai pregnantă este tentația unor comandanți de a privi lucrurile „în general“, mai bine zis superficial, reducând totul la procentajele care „pot scoate“ un calificativ mai înalt la trageri. Auzim prea adeseori și asemenea raționamente : „chiar dacă 10 sau 20 la sută din efectiv nu îndeplinește tragerea, calificativul „bine“ tot îl obținem... — Tendințele de a nu restudia regulamentele și de a nu aplica cu strictețe prevederile lor nu sînt și o cauză a simplificărilor și ușurărilor la instrucție ? Putem spune că acestea sînt doar produsul comodității fizice M. E. : — Sînt mai degrabă produsul comodității gîndirii insuficient înarmate cu cerințele activității ostășești sintetizate în regulamente. E greu să se afirme, bunăoară, că un comandant, mergând să controleze instrucția, nu-și fixează scopuri, nu urmărește atingerea unor obiective. Dar viziunea asupra scopurilor urmărite este limitată, sărăcăcioasă dacă nu se recitesc prevederile regulamentare, dacă este lăsat totul pe «aducerile aminte“. I. P. : — Neglijarea pregătirii proprii, a studiului regulamentelor de către cei care îndrumă instrucția nu este o problemă pur personală. Orice plus în bagajul cunoștințelor comandantului este un câștig pentru subunitatea și unitatea lui. Se înțelege că o pondere suficient de mare a acestui bagaj trebuie să o reprezinte știința instruirii și educării luptătorului și a instructorului acestuia. Pentru că un comandant de companie, spre exemplu, nu instruiește nemijlocit fiecare soldat, „Plutonul“ comandantului de companie este format din ofițerii și gradații subordonați ; pe aceștia, în primul rând, i îi pregătește sub toate raporturile, pentru că prin ei instruiește întreaga companie. RĂBDAREA ȘI CALMUL Locotenent-colonel TANASE SANDU : — Privitor la folosirea orelor afectate instrucției focului și tragerilor, relatez că am fost recent în două poligoane și am rămas surprins cu cită ușuință pierdeau timpuri subunitățile. Militarii erau împărțiți, e drept, pe serii. Dar și cei care așteptau riodul la tragere, ca și cei care executaseră ședința, stăteau în repaus. Nici un exercițiu pregătitor „la rece“, nici un antrenament de „încălzire“ sau vreo activitiate organizată de curățire a armamentului cu care s-a tras ! Din cele 3—4 ore petrecute în poligon, fiecare militar lucra efectiv doar 5—10 minute — cît trăgea. M. L. : — Comandanții au luat probabil ca model procedeul folosit la inspecții. Vom propune ca acest procedeu să fie schimbat astfel încît orele petrecute de subunități în poligon să constituie temp efectiv de instrucție. T. S. — Repausul de care aminteam anterior nu era de fapt absolut. In locul activităților care și-ar fi dovedit cu prisosință utilitatea, se dădeau pe grupe și pe plutoane ,îndrumări“ care puneau sub tensiune maximă pe cei care urmau să tragă. Și astfel, în loc ca tinerii soldați să pășească calm, fără complexe pe linia de tragere, avînd încrederea că știu destui pentru a trage foarte bine, ei erau obsedați să... nu strice calificativul subunității. C. D.: — S-ar obține rezultate mai bune în pregătirea subunităților dacă toți comandanții și-ar păstra mai mult calmul, răbdarea și ar persevera mai mult în munca cu oamenii. într-o subunitate aflată la câmpul de instrucție, un instructor țipa la un soldat... „nevrednic“ sa efectueze în ordinea cerută operațiunile de tragere cu pistolul mitralieră. Au fost suficiente însă 5 minute de răbdare pentru ca soldatul respectiv să ajungă ,să execute bine operațiunile. Iritarea instructorului pur și simplu îl zăpăcise pe soldat. Răbdarea, calmul care inspiră încredere, priceperea de a vorbi oamenilor și de a te face înțeles de aceștia, optimismul robust sînt mijloace principale în arsenalul instructorului. Chiar și după un insucces, calmul, luciditatea sînt de neînlocuit deoarece ajută să se vadă unde și de ce s-a greșit, cum trebuie să se procedeze pe viitor. —însușirile personale ale instructorului ca și propria sa măiestrie în arta tragerilor au un rol hotărîtor în formarea trăgătorilor. Ei trebuie să acționeze însă în funcție de particularitățile celor pe care-i instruiesc ; de aici necesitatea de a-i cunoaște. Există pe această linie suficiente preocupări ? T- S. : — Rezultatele bune la trageri din multe unități nu ar fi fost posibile fără această cunoaștere. Trebuie însă să avem în vedere că la ședințele următoare de tragere condițiile vor fi tot mai complexe ; pe de altă parte, integrându-se mai deplin în viața militară, tinerii ostași își dezvăluie noi calități — care trebuie stimulate și dezvoltate, dar și unele trăsături negative — care se cer Inhibate. De aceea cunoașterea oamenilor după primele impresii, instructorii cu experiență o adâncesc continuu pe baza observațiilor îndelungate, a obținerii de date certe privind aptitudinile, pe baza cunoașterii cît mai profunde a trăsăturilor ce alcătuiesc componentele structurale ale caracterului fiecărui subordonat. Am întâlnit foarte mulți instructori care posedă încă de pe acum în carnetele lor un bogat material documentar — obținut pe bază de observații zilnice, chiar după probe practice și teste. E drept că sînt și unii instructori care desconsideră această muncă, nu cunosc nicii cel puțin care este acuitatea vizuală a celor pe care-i instruiesc. Nu întîmplător tocmai în subunitățile lor rezultatele la trageri sunt cu mult sub posibilități. — O cauză a eficienței scăzute a unor ședințe de instrucția focului este și monotonia sub semnul căreia se desfășoară uneori exercițiile și antrenamentele M. S. : — Instrucția focului este plăcută dacă știm să o facem interesantă, atrăgătoare, variată, dinamică. Ședințele, întotdeauna practice, intuitive, trebuie să ațîțe curiozitatea pentru noi cunoștințe, să mențină mereu viu interesul pentru exerciții și antrenamente, ambiția pentru atingerea de performanțe superioare. Monotonia rezultată dintr-o asigurare materială săracă a exercițiilor, din folosirea timp îndelungat a acelorași porțiuni de teren pentru antrenamente (uneori se face instrucție chiar în săli), toate acestea ca și ieșirile necontrolate ale instructorului care-și pierde răbdarea cînd întâlnește mici greșeli, adeseori inerente începutului, impresionează în sens nedorit pe tinerii militari, diiminuîndu-se astfel eficacitatea multor exerciții 14 iac mlM/MIDA intre cumnați Cetățeanul Gh. Andronache, om cu șapte copii, s-a apucat, cu cîtva timp în urmă, să-și construiască o casă. Totul a mers bine pînă la acoperirea acesteia. Ii trebuia tablă. De unde să și-o procure ? S-a oferit să-l ajute cumnatul său, plutonierul-major C. Bratu. Bucuros, omul i-a și expediat suma de bani necesară. După mai multe luni de așteptare, timp in care a trimis scrisori și a dat telefoane fără a primi vreun rezultat, Gh. Andronache s-a urcat în tren și și-a vizitat binevoitorul cumnat. Acesta, știind motivul care-l aduce la el, s-a grăbit să-l liniștească : — Măi frate cumnate, o mare nenorocire a căzut pe capul meu. Știi, dar îți spun numai ție, eu lucrez într-un domeniu extraordinar de .... cu o aparatură extraordinar de... Și ce crezi ? In timpul unei misiuni extraordinar de .... am uitat în priză patru aparate și s-au ars. Mi s-au imputat 19 000 lei... așa că îți dai seama ce s-a întîmplat cu cei 2 250 lei pe care mi i-ai dat ca să... Ți-i inapoiez in rate... nu te supăra, frate cumnate... . A trecut un an de zile de la această intîlnire. Nici un ban. Și-atunci cumnatul subofițerului s-a adresat redacției: „ ... Stau cu cei șapte copii pe afară, că nu am bani cu ce să termin casa... Vă rog intervenții ..." ■ Adevărul a ieșit imediat la iveală : argumentele invocate de subofițer în fața cumnatului au fost simple... baloane de săpun. Cetățeanul Gh. Andronache își va acoperi casa în curînd. (El a intrat în posesia banilor). A rămas, în schimb, descoperit subofițerul la capitolul corectitudine. (II.) Cu „purceaua" in brațe Se spună că, într-o zi, un trecător mai în vîrstă, întîlnindu-se cu o subunitate de viitori șoferi, care se întorcea de la o ședință de instrucție în teren, după ce ar fi dat comandantului binețe, ar fi pus maiorului T. Alexandru o întrebare cu totul ireverențioasă : „Unde duceți „purceaua"", tovarășe maior ? S-ar putea să grohăie. Și-i prăpăd mare". Ofițerul a răspuns la binețe, dar s-a făcut că nu înțelege întrebarea. Destinația „obiectului“ nu putea fi dezvăluită oricui. Secret militar. Era o surpriză pentru comandantul unității. Acesta însă... in loc s-o aprecieze cum se cuvine, a ordonat „culcat" pentru toată lumea pînă ce, cu precăuțiunile de rigoare, „purceaua" (în realitate un proiectil de mare calibru rămas din vremea războiului, găsit de soldați pe cîmp și transportat pe brațe la cazarmă) a fost dusă cît mai departe spre a fi tratată cu un calup de trotil Nu punem nici o întrebare, nu facem nici un comentariu Nu de alta, dar maiorul T Alexandru care, în pofida tuturor instrucțiunilor și normelor de tehnica securității muncii, s-a jucat cu viața lui și a subordonaților să nu ne trimită și nouă vreun cadou asemănător. (D.D.) r întocmirea, mînuirea, evidența, păstrarea transportul documenteșilor militare sînt operațiuni riguros și detaliat reglementate, izvorîte din necesitatea apărării cu strictețe a secretului militar. Conștiente de acest lucru, cadrele respectă întocmai procedura specifică de urmat față de asemenea documente. Se mai întîlnesc însă și excepții — unele breșe îngrijorătoare am putea spune — în acest extrem de important compartiment al activității militare. De aici începe șirul unor încălcări succesive a regulilor cunoscute de mînuire a acestor documente. ...Cu cîteva luni în urmă, colonelului N. Vasiescu i-au fost prezentate două plicuri care conțineau documente care, după înregistrare, avînd în vedere conținutul lor important, urmau să fie păstrate în fișetul comandantului. Ofițerul s-a uitat în ele dar, în loc să le introducă în fișetul personal, a dat dispoziție să fie predate de șeful biroului documente secrete unui alt ofițer, maiorului Gh. Marchiș, ceea ce l-a executat. Faptul, cum se întîmplă aproape întotdeauna cind sînt ignorate prevederile regulamentare, a generat alte nereguli flagrante. Primitorul documentelor respective, mai exact, depozitarul lor ocazional în afara cadrului legal, maiorul Marchiș, a trecut și el cu vederea importanța deosebită a celor două documente. Mai mult, le-a înregistrat, contrar regulamentelor în vigoare, în scripte ce aveau cu totul altă destinație — evidența personalului. Și, preocupat cu rezolvarea altor și altor sarcini, a uitat de cele două plicuri care se pare că s-au amestecat printre celelalte hîrtii cu care ofițerul lucra în mod curent. Cert este că recent, cînd documentele respective au trebuit să fie reînregistrate, ofițerul nu le-a putut prezenta. Reamintîndu-și probabil de procedura păstrării unor astfel de documente, a motivat rînt în fișet la comandant ! Dar comandantul era în concediu. Abia după întoarcerea acestuia au intrat cu toții în... alertă , documentele n-au fost găsite. Comandantul trebuit să raporteze pierderea a lor. Dar nu numai acestea au fost singurele derogări de la instrucțiuni. în tot acest răstimp, comisia interioară de verificare a documentelor secrete a controlat de cîteva ori existența celor două plicuri, confirmînd de fiecare dată prezența lor. Cum ? Foarte simplu. S-au rezumat să verifice înscrisul de predare-primire folosit în atari împrejurări. Dacă cele două plicuri existau realmente sau nu, aceasta nu a interesat comisia. Să mai adăugăm că instrucțiunile — în spiritul Și litera lor — cer prezentarea documentelor înseși la control Concluziile care se desprind din acest caz grav vizează carențe mult mai adinei decît nerespectarea prevederilor unor instrucțiuni. Este vorba, la tovarășii în cauză, de o ușurință inadmisibilă în mînuirea acestor documente, da slăbire a spiritului de vigilență. Comandantul „uită“ că plicurile trebuiau, păstrate în fișetul propriu, persoana căreia i se încredințează aceste documente importante „le amestecă“ printre lucrările curente și nu mai știe lor ; o comisie, special urma constituită, nu izbutește să sesizeze la timp lipsa celor două plicuri, deși a efectuat mai multe controale. Vigilența nu este o noțiune vagă, abstractă, bună de folosit doar în ședințe. Ea presupune un permanent asupra autocontrol propriilor fapte și acțiuni, o răspundere angajată, un înalt spirit de disciplină în respectarea strictă, fără nici un compromis, a tuturor regulilor ce apără secretul militar și de stat. Manifestarea în orice împrejurare a spiritului de vigilență sînt atribute definitorii ale obligațiilor de serviciu ale cadrelor noastre, ale tuturor militarilor, obligații prin excelență patriotice și civice. Colonel C. SEVERINEANU BREȘEA IN FRONTUL VIGILENTEI