Ardealul Nou, 1950 (Anul 5, nr. 210-268)

1950-01-01 / nr. 210

2 Cro»­­c­a d­r­a­man au ci Puternica dramă a lui Maxim­ Gorki „Alicu Burghezi", prezen­tată in premieră de Teatrul Se­cuiesc de Stat din Tg.-Mureş, in cinstea aniversării a 70 ele ani a tovarăşului Stalin, smul­ge fără cruţare valul mincinos care stăruia pe adevărata faţă a „sfintei" familii burgheze, distruge definitiv prejudecata despre armonia şi fericirea care ar domni in saltul acestor între­prinderi de tip capitalist, şi ni le prezintă in adevărata lor lu­mină, putrede până in măduvă, in plin proces de descompune­re, duhnind o moarte. E vorba in drama lui Gorki a cărei acţiune se petrece în jurul anilor 1900, de o familie de mic­­burghezi, surprinsă in momen­tele când ultimele legături — putrede — se desfac, când fiica istetică, urând cu patimă lumea in care trăieşte şi neaflând o cale de ieşire încearcă să-şi pună capăt vieţii, când fiul să­­tul păna-n gât de viaţa fără orizonturi, pleacă cu o femeie „uşoară" (e semnificativ cum tânărul mic-burghez, încearcă să-şi „înfrumuseţeze“ viaţa, să-i dea un „sens", alegând calea desfrâului), când cei doi pă­rinţi ai familiei rămân singuri, condamnaţi la bătrâneţe nepu­tincioasă şi la singurătate. Aceasta e tema lui Gorki. Conflictul care dă naştere dra­mei, e la fel de meschin ca în­treaga viaţa a familiei mic­tu­­­gheze, şi se încinge între egois­mul tatălui, asistat de supune­rea oarbă de­ sclavă a mamei­, şi între egoismul copiilor, din­tre care fiecare vrea altceva, jură să ştie tuci unul ce, făr­ă să aibă curajul să renunţe la stipendiile părinteşti (atât de scump plătite), şi să plece să şi trăiască viaţa cu propriile lor puteri, independenţi, liberi. Singurele figuri luminoase ale casei sunt Polia Pereiki­n, fala pasărarului Percihin, ruda îndepărtată a Besem­enovilor şi ţinută ca servitoare in casa lor şi Nil, fiul adoptiv al Best­­menovilor. Nil, mecanic la căi­le ferate, reprezintă pe omul nou, omul pornit cu hotărire spre o viaţă nouă, pe care este hotârît sa şi-o cucerească cu orice preţ. Spre el este atrasă făptura simplă şi curată a Pa­liei. Ei se îndrăgesc, şi în ciuda împotrivirilor Besemenovilor, se căsătoresc şi pleacă. Ei sunt acele forţe ale lumii noi, care înving forţele îmbătrânite ale lumii vechi, cu toate împotrivi­rile disperate ale acesteia din urmă. Analiza pe care Gorki o face acestor învinşi fără glorie e deosebit de amănunţită. Ei sunt­ surprinşi în momentele cele mai mărunte, şi nu-i lipsit de semnificaţie că scena in care se desfăşoară întreaga acţiune e sufrageria. Regia colectivă a tovarăşilor Tompa Miklós, Szabó Ernő, Kovács György şi De­lly Ferenc, a căutat să surprindă descom­punerea familiei, semnificând însăşi descompunerea lumii ca­pitaliste, în plin proces, să-l prezinte în plină desvoltare şi aceasta ar fi reuşit intru totul, dacă Izse Johanna în rolul la­ttanei, fiica lui Besemenov, şi­­ar fi reţinut isbucnirile în tot timpul actului intăiu, jucând cu o linişte încordată şi plină de ameninţări. Ea a stricat descăl­ţării acţiunii prin isbucnirile is­terice premature, care au căzut într'un uşor desacord cu liniş­tea exasperaturi, Petra, fiul lui Besemenov. Individual, prin jocul său şi contribuţia La reuşita ansam­blului, a excelat în acest spec­tacol, tov. Kovács György, care nu numai că a prezentat cea mai reuşită mască, de când îl cunoaştem, dar a şi înţeles sem­nificaţia întreagă a rolului cân­tăreţului de biserică Tellerev. Decăderea progresivă, descom­punerea înceată, dar inevita­bilă a acestei păsări însoţitoare a hoitului capitalist, a fost mi­nunat redată în scenele grada­te de beţie, în declamaţia de beţiv a maximelor paradoxale ale celor din subsolul societăţii, în gesturile largi, demonstra­tive, şi chiar în momentele de luciditate, când prezice sfârşi­tul pentru întreaga familie. Au jucat bine şi in nota an­samblului, care a fost dintre cele mai omogene în ultima vre­me, Anatol Constantin, care a prins just figura tânărului mic­­burghez, desorientat, nemulţu­mit cu realitatea în care se băla­ceşte, dar negăsind ieşire din această situaţie. Szabó Ernő, în rolul bătrânului păsărar, naiv, bun şi cu totul lipsit de orice simţ practic. Hamvay Lucy, in rolul episodic al vădu­vei vesele, a fost suficient de frivolă. O surpriză dintre cele mai frumoase ne-a provocat jocul robust, proaspăt, sincer şi co­municativ al lui Andrăssy Măr­­ou, care a ştiut să vun simplu şi curajos, fără emfază și declamare, ui rolul lui Nil, mecanicul de locomotivă. r. I. «ni tmt & siat­ion mm dramă în 4 acte de Mn.XlM COI* 1 In societatea capitalistă, Sta­tul este o unealtă în mâna cla­selor exploatatoare, în mâna capitaliştilor, împotriva celor ce muncesc. Este o maşină de oprimare în mâna celor puţini împotriva celor mulţi. Statul dictaturii proletariatu­lui este şi el o maşină de opri­mare. Dar caracterul său este democratic. Cu ajutorul lui ma­joritatea covârşitoare a celor ce muncesc, în frunte cu prole­tariatul, îşi exercită dictatura împotriva celor ce exploatează, împotriva celor puţini, împot­riva capitaliştilor. Democraţia populară ca for­mă a dictaturii proletariatului este forma de trecere dela capi­talism la socialism. Cu ajuto­rul ei proletariatul preia pute­rea, apoi o consolidează. In aceasta privinţă Lenin ne învaţă următoarele: „Trecerea dela capitalism la comunism cuprinde o întreaga epocă isto­rică. Atâta timp cât această epocă nu s'a terminat, exploa­tatorii nutresc în mod inevitabil speranţa într'o restaurare, iar aceasta speranţă se transformă în­­încercări de restaurare. Şi după prima înfrângere serioasă, exploatatorii răsturnaţi — care nu se aşteptau la răsturnare, care nu credeau în ea şi nu se împăcau cu acest gând — se aruncă în luptă cu o energie înzecită, cu o patimă turbată, cu o ură însuţit sporită, pentru recâştigarea „raiului“ care le-a fost luat, pentru familiile lor, care trăiau atât de bine şi care acuma sunt condamnate la ruină şi mizerie (sau la o mun­că „simplă ") de către „prosti­mea mârşavă“. Iar în urma exploatatorilor capitalişti se tareşte masa largă a micii bur­ghezii, a cărei şovăială şi osci­lare au dovedit-o zecile de ani de experienţă istorică din toate ţările, şi care­asisM merge după proletariat, mâine se spe­rie de greutăţile revoluţiei, cade in panică după prima înfrân­gere sau semi-înfrângere a muncitorilor, se enervează, se repede dintr'o parte în alta, scânceşte, fuge dintr'o tabără într'alta.“ Toată această epocă istorică da posibilitate proletariatulu să se transforme în clasă con­ducătoare şi dă posibilitate să se schimbe elementele micii burghezii în aliaţi ai proletaria­tului. Dictatura proletariatului educă oamenii în spirit nou, îi transformă pentru societatea nouă. Democraţia noastră popu­lara împlineşte cu succes func­ţiunile dictaturii proletariatu­lui, având la bază alianţa din­tre clasa muncitoare şi ţărăni­mea muncitoare, sub conduce­rea clasei muncitoare. Prelua­rea puterii însă nu s-a făcut la noi ca în Uniunea Sovietică. Proletariatul rus, condus de Partidul Comunist Bolşevic al lui Lenin şi Stalin a preluat puterea cu ajutorul armelor, dând mii şi mii de jertfe. In felul acesta s'a cimentat alian­ţa dintre clasa muncitoare şi ţărănimea muncitoare sub con­ducerea clasei muncitoare. Preluarea puterii la noi s-a făcut datorită zdrobirii de către Armatele Sovietice a armatei celui mai agresiv stat imperia­list, a armatelor fasciste ale lui Hitler şi eliberării ţării noastre de glorioasele Armate Sovietice. Această împrejurare a permis poporului muncitor sub condu­cerea clasei muncitoare, în fruni­te cu Partidul Comunist Ro­mân, să-şi ia soarta în proprii­le mâini, fără revoluţie violentă. Dar rolul dictaturii proleta­riatului nu este numai de a prelua puterea. Rolul principal ii revine după preluare, în men­ţinerea şi consolidarea puterii în condiţiile neîncetatei ascu­ţiri a luptei de clasă, când cla­sele deposedate vor să-şi re­câştige prin orice mijloace po­ziţiile pierdute. Funcţiunile dic­taturii proletariatului trebuesc împlinite. Statul serveşte ca mijloc de oprimare contra ele­mentelor exploatatoare. In ace­laş timp îndeplineşte din ce în ce mai mult şi o funcţie econo­mic-organizatorică şi culte­al­­educativă. Dictatura proletariatului re­primă toate încercările rea­ţiu­nii de a put­e beţe în rate de a sabota construirea noii orân­­duiri sociale. Pentru a pu­tea face acest lucru, Partidul clasei muncitoare, forţa conducătoare în Stat, trebue să fie înarmat cu teoria marxist-leninistă şi să conducă clasa muncitoare şi aliata acesteia, ţărănimea mun­citoare, pe drumul arătat de primul Stat Socialist, să înveţe din experienţa Uniunii Sovieti­ce, singura cu ajutorul căreia se poate construi sociali­muile Fără ajutorul neprecupeţit al Uniunii Sovietice republicile po­­pulare nici nu s-ar putea men­ţine. Banda de spioni şi trădă­tori în frunte cu Tito, care pre­tindeau că au găsit o altă cale de construire a socialismului, iara dictatura proletariatului şi fără ajutorul Uniunii Sovietice, au fost demascaţi ca cei mai mari duşmani ai socialismului, ca agenţi ai imperialismului anglo-american. In Republica Populară Ro­mână, care este o formă a dic­taturii proletariatului, clasa muncitoare, in alianţa cu ţâră­nimea muncitoare, sub condu­cerea clasei muncitoare, în frunte cu Partidul Comunist Român, apoi Partidul Muncito­resc Român, a preluat mai în­tâi puterea politică, alungând monarhia, apoi a smuls din mâna burgheziei principalele mijloace de producţie, pornind pe drumul construirii socialis­mului. Îndată după eliberarea ţării noastre de Armatele So­vietice, clasa muncitoare a aju­tat ţărănimea să intre în pă­mânturile moşiereşti, înfăptuin­­du-se reforma agrară în 1945. In 1949 reforma agrară a fost desăvârşită, moşierimea fiind desfiinţată ca clasă. In toiul luptei de îngrădire a chiaburi­­mii, au luat naştere în acest an primele gospodării agricole colective. Proletariatul nu-şi poate exercita dictatura cu vechiul aparat de stat al burgheziei, duşmănos, greoi, birocratic, co­rupt şi putred. In Uniunea So­vietică Revoluţia din Octom­vrie a Tirania», aparatul de stat al urgheziei, instaurându-se cea mai democratică forma de con­ducere, sovietele. La noi, pe raza învăţăminte­lor Uniunii Sovietice, clasa muncitoare, în alianţă cu ţără­nimea­­muncitoare a creat Sfa­turile populare. Democraţia populară, formă a dictaturii proletariatului îşi îndeplineşte funcţiunile pe plan local prin Sfaturile populare, organele cele mai largi şi de­mocratice de conducere a popo­rului. Conducerea exercitată de Consiliile populare se îmbin­ă armonios cu desvoltarea la ma­ximum a iniţiativelor locale şi a participării la administraţie a masselor muncitoare. Spre deo­sebire de centralismul birocra­tic, care este forţat, impus de sus, bazat pe constrângere, centralismul democratic este viu, dinamic, întemeiat pe con­ştiinta din ce în ce mai ridicata a milioanelor de oameni ai muncii. Subordonarea erarhica a consiliilor populare faţa de constiiile populare superioare, şi faţă de organele supreme de Stat este de esenţa democratica. Transformarea unităţilor ad­ministrative locale în centre de iniţiativă pentru organizarea şi conducerea activităţii econo­mice producătoare de bunuri contribuie astfel la lupta pentru ridicarea nivelului de trai şi de cultură a poporului muncitor, la lupta pentru desfiinţarea ex­ploatării om­ului de către om. Scumpa noastră Patrie pri­meşte astfel o baza de masse trainică de neclintit. Poporul muncitor devine unit şi invin­cibil, făcând pe duşman să tre­mure de forţa Statului nostru. Aparatul nostru, aparatul de Stat devine un uriaş m­ijioc da atragere a masselor largi po­pulare in opera de construire a socialismului. Democraţia populari forma a dictaturii proletariatului de SZÖVORFI ZOLTÁN membru al biroului Com­n­tetului Judeţean Mureş al P M­R ARDEALUL NOU 1 ianuarie 1950 C­A­R­T­E­A Din cărţile apărute în cinstea aniversării tovarăşului Stalin I. V. STALIN: Anarhism sau socialism ? V­oi,ura Partidului Mun­cheres­c Român) Printre lucrările , apărute în Editura P.M.R. în cinstea ani­versării a 70 de ani de la naş­te­rea genialului dascăl al omeni­rii muncitoare — I. V. Stalin — face parte şi lucrarea de faţă. Scrisă în perioada imediat următoare revoluţiei ruse din 1905 — perioadă în care ofen­siva contrarevoluţiei se desfă­şura puternic atât pe frontul social-politic cât şi pe frontul ideologic — această lucrare­­poartă pecetea luptei bolşevi­cilor pentru apărarea bazelor teoretice ale partidului marxist pentru apărarea principiilor materialismului dialectic şi is­toric. In această lucrare I. V. Sta­­lin sdrobeşte teoriile anarchiş­­tilor-cropotkinişti care de pe poziţiile lor aşa zise socialiste încercau să „demonstreze“­ că marxismul ar fi lipsit de o ba­ză ştiinţifică, că dialectica ar fi o „metodă sofistică“ iar ma­terialismul marxist un „com­promis prost mascat între me­tafizică şi ştiinţă“. Explicând într-o formă sim­plă pe înţelesul tuturor ce este dialectica şi materialismul, ce este materialismul istoric şi arătând apoi cum decurge so­cialismul proletar, in mod lo­gic, din concepţia filosofică marxistă, I. V. Stalin spulberă „criticile’­ anarhiştilor-cropot­­kinişti şi scoate la iveală rădă­cinile acestor critici şi anume pornirea lor duşmănoasă îm­potriva ideologiei clasei mun­citoare. Model bolşevic de apărare a principiilor teoretice al­e marxismului împotriva denatu­rării lor de către duşmanii cla­sei muncitoare, lucrarea „Anar­hism sau socialism?" dă un preţios ajutor în însuşirea şi adâncirea principiilor ştiinţei CO CartafAnt

Next