Argeş, 1972 (Anul 7, nr. 1-12)
1972-01-01 / nr. 1
I cuprinsul Povestea vorbei, de Geo Bogza...................... 1 Perspective — editorial...................................... 1—2 * CRONICA IDEILOR : Estetica marxistă şi necesitatea legităţilor, de Ion Ianoşi . . 15 POLITICA ŞI LITERATURA: Ora 5 şi sentimentul timpului, interviu cu Paul Anghel, de Ilie Purcaru........................... 17 FORUM * Se învaţă stăpînirea limbii ?, de Alexandru Philippide................................................ 20 * Argeş — de la confederaţia de obşti la voievodat, de Aurelian Sacerdoţeanu . . 20 * Primăvara umană, de Gheorghe Năstase. 20 * Semne, de Miron Nicolescu........................... 20 ANCHETA INTERNAŢIONALA ARGEŞ SCRIITORUL ŞI TINARA GENERAŢIE Scriitorul e mai dator decit alţi muritori, de Demostene Botez...................................... 3 Întrebări de toate zilele şi totuşi..., de Armand Salacrou ................................................ 3 Atenţi la solicitările şi tensiunile tinereţii, de Herbert Smith...........................................314 Semnificaţia unor disjuncţii, de Costas’ Var nalis ..................................................................... 14 DEZBATERI CE ESTE C.I.C.P.M.A.M. ? Mutarea atenției de la cifre la necesitatea reală — de vorbă cu prof. Nicolae Nestor, directorul C.I.C.P.M.A.M....................... 13 Cînd animatorul „dispare“, — de vorbă cu compozitorul Gheorghe Bazavan ... 13 Despre creativitate — de vorbă cu Ion Pascadi ..................................................................... 13 POEZIE De-acum înainte. Fapt divers, Hotărîre, Argument final, de Eugen Jebeleanu ... 1 In zăpezi, Ciudate privelişti, Alb ferecată, Noiembrie de Otilia Nicolescu .... 3 Sonet, Portret, de Teodor Pică........... 7 Din cenuşi mă vrăjeşte, Visător seninul, de Ovidiu Genaru........................... 7 Legendă, Prin fulgerarea clipei, de George Chirilă.................................................. 7 Copil pe cai, Basm, Basm, Basm, de Miron Cordun ................................................................ 8 Interior I, Interior cu diluţii, Interior cu om de zăpadă, Interior cu pînze şi fum, Interior cu sănii și cai, Interior de apă, de Ilie Purcaru................................. 14 Condeiul de argint, de Al. Raicu .... 18 Prietenie, de Ernest Verzea........... 18 LITERATORUL — BIBLIOTECA ARGEȘ * Macedonski, de Dana Dumitriu .... 9—12 CRITICA, ESEU, ISTORIE LITERARĂ Recitind „Moartea lui Orfeu“, de Maria Nicolae ................................................................ * Cronica literară, de Valeria Cristea . . . * Cartea de poezie, de Florin Manolescu . . * Cronica reeditărilor, de Mircea Iorgulescu. * Istoria literaturii române, de I. Negoiţescu. Meditaţie în amurg, de Nicolae Baltag . . . Un baladist fantast, de Emil Vasilescu . . Poezia înaltei purificări, de Dam. Cristea . * Prezenţa lui Pandrea, de Al. Cerna-Rădulescu ................................................................ CRONICI, ÎNSEMNĂRI LINOTYP, de Gheorghe Tomozei, Florin Mugur, Ileana Mălăncioiu ........................... VIAȚA IMAGINARĂ: Hotare, de Radu Boureanu..................................................................... Litere întunecate, de Dan Rotari . . . . SEARA POEŢILOR : Jurnalul lui Radu Petrescu, de Florin Mugur........................... SEMNE: Cetatea și cîntecul ei, de Ileana Mălăncioiu ....................................... ■ • • Patru dialoguri la Buneşti, de Sergiu Nicolaescu................................................................ Carnet ..................................................................... MICA ENCICLOPEDIE ARGEŞEANĂ : Tudor Teodorescu-Branişte, de Ion Cruceană. PE ADRESA REDACŢIEI, de Ion M. Dimu, Gheorghe Păuna, Dr. Remus Roşea . ■ * DICȚIONARUL SCRIITORILOR CONTEMPORANI: Veronica Porumbacu, Ștefan Popescu, Romulus Guga, de Gh. Catană ..................................................................... ÎN LOC DE JURNALUL REVISTELOR, de N. Georgescu............................... . . ■ Studenţilor facultăţii de filologie din cadrul Institutului pedagogic Piteşti, elevilor din clasa a Xll-a a liceelor de cultură generală, precum şi absolvenţilor care se pregătesc pentru examenele de bacalaureat, le recomandăm ca material didactic facultativ textele din acest număr însemnate cu *)■ Revistă de cultură editată de Comitetul judeţean de cultură şi educaţie socialistă Argeş REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA : PITEŞTI, bulevardul Republicii, nr. 64, telefon : 3 04 80 Colaboratorii sunt rugaţi să trimită lucrările dactilografiate. Manuscrisele nepublicate NU se înapoiază. Tiparul : Întreprinderea poligrafică „Argeș", strada N. Bălcescu nr. 93 Pitești — comanda nr. 23.026 4 5 6—7 6—7 7 8 8 8 15 2 4 4 5 16 18 18 18 19 19 19 2' \rg«s I. L. Caragiu? E lesne de Înţeles care e spectacolul ce mi-a oferit titlul acestei cronici : „D’aie carnavalului“ de I.L. Caragiaie, creaţie cu totul merituoasă a Municipalului bucureştean şi a lui Lucian Pintilie. Am văzut un spectacol tîrziu, poate degradat, depărtat de lumina lui de început, oferiți lenevos nu atît cercetării lucide, cit aplauzelor comode, cu faima generos marcată de trecerea şi pe alte scene, ale străinătăţii, spectacol ţintind afirmarea unor noi valenţe ale humorului caragialesc şi izbutind atît de bine incit, finalmente, ne aflăm în faţa unei extraordinare competiţii meşteşugăreşti care pune în penumbră (cînd nu-l modifică sau îl ignoră) textul lui Caragiaie, impunînd cu ostentaţie farmecul, de pildă, al actorului Caragiu. E un schimb dureros. Pentru a avea revelaţia înzestrării comicilor noştri mai noi, în prag de abruptă clasicitate, e sacrificată esenţa operei caragialeşti. Asistăm la devălmăşii policrome de situaţii inventate, personajele sunt cu nemăsurat cinism coborîte spre zoaie de implacabilă „corosivitate“, abstrase oricăror asemuiri cu oamenii spaţiului istoric concret şi, in acest caz, pare să se redeschidă procesul unei opere care a fost cândva absurd condamnată pentru excesiva ei „detaşare“ de ideile umaniste, cultivînd cu fervoare grotescul, morbidul, monstruosul, etc. Se nesocoteşte lumina măştii comice a clasicului de la Haimanale şi strălucitoarele-i replici sunt făcute să răsune intr-un decor absurd, (intr-altfel bine realizat), cu totul impropriu colţului de lume evocat de el. Se pedalează (iarăşi ?) pe „balcanismul“ operei lui Caragiale şi inventarierea cioburilor de culoare ale vitriului balcanic te face să aştepţi, dincolo de lavaboul frizeriei bucuriştene, apariţii, minaretelor ori a şirurilor de ardei iuţi puşi la uscat. Pintilie pare să nu recunoască poezia unui Bucureşti care a fost şi altceva (mai ales, altceva) decât un reflex european al Orientului fabulos, poezie fără binevoinţe întâlnită în cărţile Matheiului, ori ale lui Ion Barbu. Caragiaie, marele sentimental, purtînd în penibile bodegi şi simigerii noibleţi şi graţii princiare, Caragiaie — cel vătămat de erori de gramatică ori de tipar, ca alţii, de boli teribile, „bruta“ calofilă mereu melancolizata, iubind fără ceremonii — e uitat, trădat. Omul acesta a ciocnit halbe cu mangafalele Ploesicilor, dar a fost, în acelaşi timp, prietenul — poate singurul în stare să-l înţeleagă — al lui Eminescu. Caragiu, Bănică, Rodica Tapalagă, Cioranu, Cotescu şi mai ales Buster Keaton — Moraru sínt ciudate şi nemaipomenite tipuri, arta lor e fără cusur şi le adresez lor şi meşterului tînăr Pintilie toate plecăciunile (orientale) cuvenite. Ei sínt marele noroc al scenei noastre, dar îi întreb : avînd conştiinţa neverosimilelor lor daruri, stăpîni pe scîndura scenei şi pe surâsul omului din stat, de ce „trag“, de ce îngroaşă, cu panică de naufragiaţi ? De ce amendează geniul, propuinind (colaboratori neinspiraţi) ,replici de ei brodite, umplându-ne auzul de hîrfituri şi chicoteli care ne provoacă rîsul dar sînt excesive, sînt oferite fără măsură. Miţa e moldovenizată şi e pusă să se lamenteze cu un penibil „văleu !“, apare în spectacol şi un „haoleu mamă !“, sticluţă şi bilet devin „stecluţă“ şi „belet“, iar în scenele de carnaval, Caragiu jonglează pînă peste poate (şi poate) cu un nefericit „nu mai plîinge !“, incit începi să te îndoieşti de siguranţa „monştrilor sacri“. Minuite în şir te crezi la un spectacol T.V. invariabil numit de „varietăţi“ şi se insinuează în ţesătura piesei (care e o piesă candidă) accidente argotice, un aer „băşcălios“, brutal şi fetid (o obsesie, mirosurile , personajele îşi spală picioarele în ligheane bortelite, se scuipă cu apa de udat rufele aşezate pe călcător, decorul e impregnat de o mîzgă greţoasă, de un — bine realizat — jeg...) şi îţi poţi spune că vocile care s-au ridicat împotriva lui Caragiale in versiunea Pintilie au fost îndreptăţite să fie furioase. Şi e păcat, cel puţin pentru una din numeroasele idei ale regizorului : o parte din dialogul primului act se desfăşoară pe fundalul sonor al apei ţîrîită dintr-o minusculă cişmea intr-un recipient ce reverberează sunete stranii, pare că minerale ancestrale sunt expuse ploilor bacoviene şi mai apoi, în răstimpuri, apa continuă să curgă silindu-i pe interpreţi să-i sublinieze prin tăcere, risipa. E o curgere meschină, impură, de parcă apa e menită să ducă spre guri nevăzute conturile dezlipite ale odăii, cojile cuvintelor convenţionale, urîtul. Efectul e copleşitor şi mi-a dovedit ca ce înălţime s-ar putea ridica marele meşteşugar al scenei şi al peliculei, Pintilie, dacă şi-ar considera cu şi mai mare severitate mijloacele, dacă şi-ar refuza succese de circumstanţă, dacă Şi-ar tempera teribilismul... Gheorghe TOMOZEI G. Călinescu la 42 de ani Iubitul nostru profesor de literatură universală, domnul Edgar Papu, scrie în „Luceafărul“: „La 36 de ani, Lucian Blaga şi-a inaugurat seria Trilogiilor. Monumentala sa Istorie a literaturii române de la origini pînă în prezent este dată de George Călinescu la 42 de ani (...) Concluzia implicită se converteşte în întrebarea explicită, întrebare adresată capacităţilor româneşti de astăzi, pe cînd sintezele ?“ Aşa este, iubite domnule profesor, pe cînd sintezele ? Ne-am fi oprit la această interogaţie (prea) retorică, dacă între timp n-ar fi apărut o excelentă carte a distinsului critic despre Eminescu. Există şi sinteze parţiale, ştim. Şi totuşi, pe cînd mariii sinteze semnate de Edgar Papu ? Un vers de Labiş Un mare poet m-a întrebat odată cu ironie dacă, în adevăr, cred — aşa spusesem — că poezia e utilă. I-am răspuns marelui poetcare mă luase pe sus şi mă plimba aşa, înalt, peste cadavrele cailor lui superbi, pe саге-i ucisese în glumă cu un glonte de aur şi toste creştetele zeilor lui care înfulecau ambrozie şi rânjeau la mine) că da, pentru mine poezia e utilă, n-aş putea să trăiesc fără ea. Ba chiar, vrînd să-l necăjesc puţin cu vorbele mele terestre, am precizat că nu m-aş putea descurca fără ea, că nu m-aş descurca deloc. „Să mori tu, dacă minţi ?“. „Să nu mor“. Dacă aş fi fost în stare să ţin discursuri, dar nu eram, şi dacă aş fi vrut cu tot dinadinsul să-l supăr (dar nu îndrăzneam), i-aş fi spus că un stih naiv al lui Labiş a avut pentru mine, la un moment dat, o importanţă vitală. (Labiş — de la a cărui moarte s-au împlinit în decembrie 15 ani ; atît avea, 15 ani, cînd l-am cunoscut). Spunea Labiş : „Născută-n oameni forţa regenerării este“, versificînd un adevăr sacru, în poezia „Clio“. Iar versul acela avea puterea de a justifica fuga de umbrele morţii a lui Jumătate dle om călare pe jumătate de iepure şchiop. Gnezînd in adevărul acelui vers, Jumătate căpăta dreptul de a se socoti altceva decit era, redevenit Întreg pentru o clipă. Dacă nu m-aş fi temut de retorism, l-aş fi încredinţat că poezia, exprimare muzicală a unor teribile forţe benefice, poate, la nevoie, să-ţi salveze viaţa. Să ai talentul rar de a înţelege şi de a iubi poezia (poezia marelui poet comunist Nicolae Labiş, de pildă) înseamnă să fii în stare să aşezi — lingă lucrurile umile de fiecare zi — o sabie, un trandafir, o cîrjă. O cîrjă de argint, în care te poţi sprijini ca un episcop, ca un rege. Gravitate Deosebit de interesante (mai „cuminţi“ decit se obişnuieşte, mai atent organizate) sunt interviurile pe care le publică în revista „Tribuna“ Ion Oarcăsu. Este evident ţelul superior-didactic şi o carte de asemenea interviuri — însoţite, cum sunt, de bio-bibliografii — le va fi, elevilor şi studenţilor, de un real folos. Un aer aşezat, de „clasicitate“, impune respect. Observaţii pertinente despre momentul cultural pe care-l străbatem face poeta Maria Banuş . „Vremea dogmelor a apus. Preceptele sîcîitoare şi exortaţiile plicticoase sunt predici în pustiu. Suntem conştienţi de aceasta, tocmai pentru că suntem marxişti, pentru că luăm în considerare ca dat prim realitatea economic-social-politică şi ca dat secund fenomenele de conştiinţă şi de creaţie. Trăim momentul maturizării lucide pe ambele planuri. Copiii au crescut. Rolul autocontrolului și al răspunderii civice revine fiecăruia dintre noi". Proză Un articol bun despre proza anului semnează în ultimul număr din 1971 al revistei „Contemporanul“ criticul M. Ungheanu. Prezent, deci — în ciuda unui (dacă îmi amintesc bine) nesemnatar care, de curîmd, se bucura foarte — nu fără un dulce zîmbet stupid — că M. Ungheanu publică mai rar decît altădată. Ca mai vechi cititor al criticului, trebuie să mărturiseasc că activitatea sa mai puţin intensă (mai puţin vizibilă, de fapt) din ultima vreme mi s-a părut de bun augur. Mă gîndeam că acea carte de mare interes — despre Caragiale ? despre Marin Preda ? — pe care o vesteau eseuri mai vechi ale sale va deveni fapt împlinit. Poate că nu m-am înşelat. Fals jurnal Nu ştiu cine e George Pruteanu a cărui semnătură am mai întîlnit-o de puţine ori, dar al său „Fals jurnal de critic“ din „România literară“, în ciuda preţiozităţii, e scris cu inteligenţă şi cu talent. Fermecătoare (şi exactă) schiţa de portret pe care i-o face poetului Romulus Vulpescu, cu o admiraţie ce mi se pare pe deplin meritată : „Romulus Vulpescu, acest Rabelais al traducerilor noastre. A folosit pretextul Ubu pentru a scoate o carte care, vorba cuiva, îi stătea pe limbă. Jarry a rămas intact, dar amplificat parcă de traducătorul editor. Tot așa Rabelais și Villon. Jarry era un nonconformist funambulesc, Vulpescu este un nonconformist clasicizant. Fără preocupările ramificate, Vulpescu e, tipologic, un clasicoid, în maniera renascentiştilor, cu aplecări spre masiv şi trainic. Un renascentist divagant. Să observăm cit de structural afine sunt totuşi operele traduse de acest hirsut filologos. Poate mai mult decit prin aceea ce scrie, Vulpescu se defineşte şi construieşte prin ce (şi cum) traduce. Personalitatea sa rezidă în amestecul de precizie pedantă şi originalitate libertin-fulminantă. Omul seamănă operei. Hirsut şi incomod, agitat, suculent şi zăpăcitor în vorbire. Persecutat, în scris şi în conversaţie, de mania preciziei. Ii spuneam cindva că vorbeşte cu aparat critic (ca să nu zic cu... subsol)“. Florin MUGUR Dar refuzat Decembrie cel cu marile intrări în lumea de frig, luîndu-l dintre noi pe Dimitrie Stelaru, ne-a făcut să ne gindirrm încă o dată la vieţile celor mari şi sfinţi. „Hoţ de cer“, şoptea cu dragoste plină de durere Eugen Jebeleanu, într-o minunată tabletă din revista „Luceafărul“. „înaltă umbră, Dimitrie Stejaru“, i se spunea în „Tribuna“. Noi fiecare îl preamăream în sufletele noastre pe cel care pleca dintre noi, lăsîndu-ne enorm de mult şi nedatorînd nimic. Numai Televiziunea, care deţinea un film de 15 minute cu poezii de Dimitrie Stelaru în lectura autorului, nu ştiu de ce nu s-a gîndit să-l reprogrameze. Ileana MĂLĂNCIOIU Redacţia mulţumeşte tuturor cititorilor şi colaboratorilor revistei noastre care ne-au trimis felicitări şi urări cu prilejul Anului Nou — 1972 Perspective (Urmare din pag. 1) ţinut acest amănunt. Este aci, propusă, o temă de meditaţie... — înţeleg ce vreţi să spuneţi şi confirm că, intr-adevăr, nu este o întâmplare faptul că la Curtea de Argeş se vor produce piese de radio şi că tot acolo se va construi o fabrică de porţelan (se ştie ce tradiţii strălucite are în aceste locuri arta ceramicii). După cum nu e o întimplare faptul că, la Câmpulung, Combinatul de materiale de construcţie se va ridica in afara perimetrului locuit al oraşului, evitîndu-se poluarea aerului. In spiritul dragostei de om ce caracterizează activitatea partidului şi a statului nostru, dorim ca noile unităţi industriale să contribuie la îmbunătăţirea vieţii oamenilor şi la înfrumuseţarea oraşelor, fără ca nimic din ceea ce trecutul ne-a dăruit frumos să nu fie înlăturat. — In încheiere, v-am ruga să ne spuneţi cîteva cuvinte despre consecinţele pe care le vor avea, în viaţa socială a judeţului, toate aceste realizări. — Faptul că ritmul mediu anual de creştere a economiei judeţului Argeş va fi de 19,2 la sută, faţă de ritmul mediu anual de creştere a economiei naţionale , 12,2 la sută, presupune pe de o parte o muncă plină de elan a cetăţenilor judeţului nostru, iar pe de altă parte dezvoltarea armonioasă şi rapidă a economiei argeşene. Gîndiţi-vă, pentru că am folosit limbajul datelor concrete, la o cifră care este deosebit de semnificativă : în 1975, Argeşul va avea cu 50 000 de cetăţeni mai mulţi decât la începutul cincinalului. Pentru noi, pentru copiii noştri, pentru toţi cei care din întreaga ţară vor veni aci şi vor deveni cetăţeni ai Argeşului — se realizează toate cele despre care am vorbit. Să mai spunem numai că proporţia desfacerii de mărfuri către populaţie va spori cu 53 la sută şi că argeşenii vor beneficia pînă în 1975 de nu mai puţin de 15 000 de apartamente noi. Ne aşteaptă o perioadă luminoasă, de mari eforturi, de mari satisfacţii, poate cei mai frumoşi ani din istoria judeţului nostru.