Argus, octombrie 1923 (Anul 14, nr. 3133-3158)

1923-10-14 / nr. 3144

bal »I­n p. 3144 ABONAMENTE IN TARA Un an 650 lei 6 luni 350 3 luni tip­­ 2 lei in tară, 4 IN STRAIN AI ATE Un an 1290 lei 6 luni 700 (y 3 luni 400 l­ei In străin Aia ta BIROURI­LE : B U­C U RESTI, Str. Sărindar 14 TELEFON: 6­93 si 23 69 6 PAGINI ORGAN ZILNIC al COMERŢULUI Director: 8- Pauker INDUSTRIEI şi FINANŢEI Administrator: H. F. Valentin Duminecă 14 Octombrie 1926 Concesiunea Exclusivă a Socie­­tâţei Generale de Publicitate Birectorl : Carol Schulder şi s. Berger Str. Karageorge Biel 9, Telefon II184 HI PUBLICITATEA: Săptămâna Industrială Remanierea guvernamentală. — Industria culorilor în Ger­mania. — Vizita d-lui Béranger. — Cum se înlesnește colaborarea capitalului străin.—Amortizările și fiscul.—D-l Douglas Vickers la București Când vor apare aceste rârndur este posibil ca remanierea guver­namentală să fie un fapt îndepli­nit precum ea poate tot atât de bine sa fie din nou amânată. Un fapt însă este cert: actuala gu­vernare are nevoe de noi forţe — a declarat de altfel şi oficiosul li­beral — forţele menite în special să conlucreze ceva mai activ la rezolvarea marilor probleme e­­conomice. Intre ministerele sortite unei schimbări a titularului se prenu­mără şi­ Ministerul de Industrie şi Comerţ. D-l V. Sassu va pleca cu conştiinţa împăcată. A fost un sincer apărător al ideilor politi­ce ale d-lui V. Brătianu luptân­­du-se din greu cu compresarea preţurilor, călcând uneori peste interesele industriaşilor, de la ca­re a cerut mereu sacrificii, fără a le da în­­ schi­mb ajutorul nece­sar şi lăsând problema sporirei producţiunei nerezolvată. Vom avea deci un nou minis­tru. Membrii „Uniunei generale a Industriaşilor” vor fi convo­caţi la o şedinţă solemnă pentru a auzi programul de o intensă ac­tivitate a noului titular. Idem vor păţi şi membrii Camerei de Comerţ şi ai Sfatului Negustoresc. Apoi ce va fi să vie nu mai ştim. Dar un singur lucru trebue ştiut. Ministerul de Industrie şi Comerţ a trecut de mult peste pragul ministerelor de o impor­tanţă secundară şi a devenit, du­pă război împreună cu acel al agricultura, cheia şi lacata eco­nomiei generale, de la care aştep­tăm şi în care ne-am pus toată nădejdea revărsărei fericirei asu­­ra ţărei. Sarcina, recunosc, este in cele mai dificile, căci cu ori cât de bune intenţii va fi animat noul minstru, demagogia eftini­­tei artificiale a preţurilor va for­ma iarăşi un puternic balast în străduinţa sporirei producţiunei • In Germania marii industriaşi fiu schimbat tactica. Subvenţiile In mărci hârtie fiind tăiate s’au gândit că este mai prudent de a reîncepe din nou lucrul efectiv, de unde şi propunerile împăciui­toare adresate Franţei. De altfel era şi timpul, căci industria ger­mană începe să fie subplantată fie alte industrii, mai ales Ameri­ca de Nord caută puternic să se înfigă în domeniile cari odată a­­parţineau necontestat Germaniei. Un teren mult invidiat, şi încă aprig disputat este acela al indu­striei culorilor. înainte de război, Germania deţinea aproape com­plect monopolul fabricaţiei şi co­merţului cu culori artificiale. Războiul a răsturnat această si­tuaţie şi atât America de Nord cât şi Anglia, Franţa şi Elveţia precum şi într’o mai mică măsu­ră Italia s’au pus serios şi cu mari sacrificii, pe lucru, cu ten­dinţa hotărâtă de a se scăpa de jugul german. Problema nu era insă în sine prea simplă fiindcă Germania deţinea în această pri­vinţă un bagaj enorm de expe­rienţă, poseda fabrici admirabil instalate de mult amortizate şi apoi avea şi materia primă la în­demână, în afară că produsele au­xiliare erau fabricate chiar de în­treprinderile de produs culori, aşa că formau un ciclu complect, aşezat pe un cost de producţie cât 61 poate de unic. Lupta a fost dece­dată cu forţe neegale dar şi unele circumstanţe au venit în ajutorul noilor luptători. Mai în­tâi din cele peste 1000 de culori utilizate, numai vre­o 30—40 for­mează produse de un mai mare consum şi din care 70 la sută sunt culori negre, 15 la sută albastre şi abia 11 la sută pentru tot res­tul din gama culorilor. Deci în­­tâi au fost atacate acele culori de mare consum lăsându-se încă pe scuma Germaniei specialităţile. Al doilea factor care a venit în sprijinul noilor fabricanţi a fost abolirea drepturilor rezultate din patentau şi în cea mai mare măr Buia in ultimul timp ocupaţia franceză a Ruhrului. In regiunea ocupată au rămas din cele 6 mari fabnei 3, adică : Meister, Lucius, Gruning, Badische Anilin und Podafabrik, Friederich Bayer amânând în Germania neocupa­tă, marea fabrică Cassella, aceea din Berlin şi Grishelm Elektron. Cu­ cât de mare ar fi fost sfor­ţar­ile acestor fabrici rămase li­bere industria germană a culo­rilor începea să piardă teren mai ales in America de Nord, căci în Europa se pare că sforţările nu au dus la un rezultat pozitiv, a­­ceasta reeşind clar şi din decla­raţiile profesorului Green, făcu­te cu ocazia demisiei sale din în­­naltul post de îndrumător al fa­bricaţin­ culorilor în Anglia. Ger­mania este deci interesată şi în industria culorilor ca şi în celei­lalte mari industrii să-şi recape­te libertatea de acţiune de unde şi străduinţa industriaşilor ger­man, de a ajunge la o înţelegere cu Franţa.# Uniunea Generală a Industria­şilor s’a adresat Ministerului de finanţe, cerând o clarificare în chestiunea: cum trebue să fie fă­cute amortizările la maşini şi clă­diri faţă de devalorizarea banu­lui. S’a ridicat astfel din nou pro­blema desbătută odată de noi, cu ocazia cercetărei contabilităţei ex­primate în lei aur. Răspunsul ministerului de fi­nanţe trebue relevat: „Im adresa Dv. No. prin care se cerea ca cota de amortizare a instalaţiilor, fie mobiliare, fie imobiliare ale întreprinderilor in­dustriale să fie calculată la eva­luar­ea făcută după preţul de as­tăzi cu toate că preţul de cost al acestor investiţiuni este cu mult inferior şi având în vedere că le­­giuitorul prin art. 31 punctul 6 şi 7 a prevăzut categoric că cota de amortizare se aplică la preţul de cost, iar nu la evaluarea fictivă a respins ca nelegală această ce­rere.­­ Acest răspuns ne aminteşte ceea ce d. Argetoianu a spus de­spre «r­esinceritatea monetară», şi va avea ca rezultat sau amor­tizări fictive cari să aducă ruina fabricantului sau, ceea ce se va întâmpla, camuflări pentru a se restabili adevărata situaţie a va­lorilor. ,­ • • D-l Béranger a făcut un studiu al ţarei noastre pentru a se con­vinge dacă merităm să ni se dea de către Franţa, material şi mu­niţii în valoare de o sută milioa­ne franci. Oficialitatea a avut pro­babil grija să-l plimbe, ca pe toţi oaspeţii, pe la Câmpina Sinaia, Constanţa, la Bucureşti, astfel că fireşte preţiosul oaspete, a rămas pe deplin încântat de ţara noas­tră şi de bogăţiile ei naturale. In fond alte învăţăminte­ tre­­buesc trase din această vizită. Un împrumut de o sută milioane franci, just 30 de milioane lei aur, pemru care am primit armament şi muniţii cam eşite la reformă­­tură se poticneşte aprobarea lui în Senatul francez, care foarte nedumerit cere să se trimeată un emisar să ne cerceteze dacă în­­tr’adevăr merităm această colo­sală sumă şi suntem destul de sol­vabili. Aşa de bine ne cunoaşte Franţa, amica noastră! Şi atunci ori noi nu am făcut şi nu facem nimic ca să fim cunoscuţi, ori vorba gazetei franceze liberale « l ’Indépendance Roumaine» a­­facerile noastre comerciale trebue să le facem prin intermediul yifi­nei şi al Berlinului. # Şi acum să vă povestesc de ce nu vrea să vină capitalul străin la noi în ţară. Există în vechiul regat 2 fabrici mari ale unei socie­tăţi belgiene. Pentru a le da o u­­nitate de conducere şi administra­tivă belgienii s’au gândit să facă din aceste 3 întreprinderi una sin­gură, pentru care după uzul le­gilor au făcut o petiţie la Mini­sterul de Industrie, care nu prea s’a grăbit să o rezolve. Totuşi mai în urmă, hârtia a ajuns la Con­siliul de Miniştri, care în fine a aproba­t-o. Belgienii au depus apoi taxa de înregistrare de 40 de milioane lei , la administraţia financiară. Iată însă că Ministerul de Finan­ţe,r­opune un veto contra aprobă­­rei date de Consiliul de Miniştri. Nimic de zis. Belgienii se duc la administraţia financiară şi recla­mă cele 40 de milioane lei căci ministrul de finanţe nu le dă a­­probarea. Dar de acolo­ li se răs­punde că conform art. x paragra­ful y al legei cutare, taxa nu se poate restitui şi este bine perdu­­tă. Aşa conlucrare înţeleg şi eu, încă două-trei lovituri de astea şi am echilibrat bugetul. Fiindcă suntem la capitolul conlucrărei cu finanţa străin venirea d-lui Douglas Vickers in ţară, pentru a limpezi chestiunea celor 30 de mii de acţiuni. Reşi­ţa asupra cărora la un moment de jenă financiară a acestei im­portante industrii a avansat în­semnate sume, dar pentru care în urmă nu i s’au mai repartizat ac­ţiunile ce i se aveneau, denotă în­că odată că avem un fel anumit de a privi colaborarea cu străi­nătatea încă odată mai multă sinceri­tate în legăturile noastre cu străi­nătatea, este tot ceea ce putem do­ri, dacă vrem o adevărată cola­borare cu finanţa străină. Ing. C. Casassovici Noui mărfuri libere la export Consiliul de miniştri în şedinţa din 11 Octombrie 1923, prin jurnalul No. 2491 din 923. Aprobă lăsarea liberă la export, fără autorizaţie specială, numai cu plata taxelor legale de export a ur­mătoarelor articole : zdrenţele de lână, carnea de cal şi d­e măgar, pie­ile de miel, de berbeci şi de oaie tunse, coarnele, copitele, maţele uscate şi sărate, burţile, beregăţile, seminţele de trifoi, de mac, de ani­­son şi de dovleac, rogojinile, mă­turile, cleiul, papul de cismărie, sti­clăria fabricată în ţară şi ipsosul. Consiliul de miniştri în şedinţa din 11 Octombrie 1923 prin jurna­lul No. 2490 din 923 . De asemenea încuviinţează ex­portul seminţelor de muştar negru, de răpiţă sălbatecă şi de rapiţă de primăvară, fără autorizaţie specia­lă numai cu plata taxelor legale. Reorganizarea ministerului de Finanţe ■Joi după amiază *’« întrunit la ministerul de finanţe sub preşedin­ţia d-lui Vintilă BrătianU comisiu­­nea care se ocupă 'tu reorganizarea ministerului de fngV Printre die 'chestiuni mai impor­­tante s’a discutat asupra desfiin­­ţarei direcfiei generale a timbrului, Urmând a se hotărî într’o viitoare şedinţă, unde să fie alipită această direcţie. Scumpirea traiului Din două întâmpinări pe care le primesc la articolul publicat sub acest titlu în No. 3141 din „Argus“, constat că o parte a cititorilor au înţeles greşit pasagiul final al a­­cestui articol. După ce constatam că se pot sa­tisface cu 76 lei aur aceleaşi nece­sităţi ca înainte de răsboiu cu 100 lei, pe când în Statele­ Unite sunt necesari azi 156 dolari pentru a sa­tisface aceleaşi necesităţi ca şi cu 100 dolari înainte de război, con­chid­eam­ : „Cifrele acestea arată cât de justificată era concluzia la care acum un an a ajuns d-l Vasile Sas­su, ministrul comerţului, că cel puti­ în ce priveşte scumpetea, România este un adevărat Eldo­rado, deoarece trăim mai eftin a­­tât în comparaţie cu ţările cu va­­lu­ta mai scăzută, cât şi cu cele cu valuta mai ridicată decât a noas­tră“.. Cuvintele mai sus subliniate, trebue să le accentuăm. Doar, în a­­ceastă privinţă, a raportului între preţurile antebellice şi cele actu­ale, stăm în urma comprimărei preţurilor, mai bine de­cât alte ţări. Că aceasta e foarte puţin, că este doar o potrivire de cifre apa­rent favorabilă nouă, este din ne­norocire exact. Căci în realitate, daci vrem si facem o comparaţie care să oglin­dească situaţia reală a preţurilor, trebue să avem în vedere şi rapor­tul între câştig şi cheltueli în ţă­rile din Occident şi la noi. Situaţia s’ar prezenta în Româ­nia cam astfel : Liber-profesionis­­tul, funcţionarul sau lucrătorul, care câştiga într’un anumit timp (o zi sau o săptămână) în 1914 o sumă de 110 lei, din care cheltuia 100, putea să-şi satisfacă cerinţele potrivit situaţiei sale şi punea de­oparte 10 lei. Azi funcţionarul par­ticular, liber-profesionistul sau lu­crătorul câştigă cu 30%­ mai pu­ţin decât înainte de răsboi, funcţi­onarul la stat cu 50—60%­ mai pu­ţin, dacă facem socoteala în lei­­aur. Nu greşim dacă luăm ca me­die pentru populaţia orăşenească, exclusiv comercianţii, că câştigă azi în lei­ aur 60% din ce câştiga înainte de răsboi , adică se câştigă egal la efort cu acela care a fost ne­cesar neutru a câştiga 110 lei aur, numai 66 lei aur. Urmează de aci că, de­oarece traiul s’a oftenit de la 100 la 76 lei aur, tot mai e un deficit de 10 lei aur, acolo unde înainte de răsboi, era un excedent de 10 lei. Aşa­dar nu numai că nu economisim nimic, dar mai sun­tem nevoiţi să restrângem necesi­tăţile noastre. Aceasta o relevam de astfel foarte clar în articolul meu. Cum se prezintă situaţia în A­­merica ? Pornim tot de la o persoană care câştiga 110 dolari şi cheltuia 100 înainte de răsboi. Azi liber-profe­sionistul, funcţionarul sau lucra­torul sunt plătiţi în Statele­ Unite în medie de două ori atât ca îna­inte de răsboiu, deci 220 dolari. Şi cum cheltuelile s’au urcat dela 100 dolari la 156 dolari, urmează că A­­mericanul care avea Un excedent de 10 dolari înainte de război, are azi unul de 64 dolari. Deci trăieşte mai bine­­lucrători care se duc la fabrică în automobilul lor propriu nu sunt azi în America o excepţie) decât înainte de răsboi, prin ur­mare cu mult mai bine decât lu­crătorul nostru înainte de război şi nemăsurat mai bine decât lu­crătorul nostru azi. Vedem clar că indexul de scum­peşte singur nu este un criteriu suficient pentru a determina dacă traiul e mai greu sau mai uşor. Trebue să avem în vedere şi oa­recum un index de câştig, raportul dintre câştigul dinainte de răsboi şi cel actual. Numai comparând indexul de scumnete cu acest al doilea index, cel de câştig, cu mult mai greu de stabilit de­oarece e prea variabil, putem aprecia în mod real situaţia economică. Alex. Goldberger Şedinţa comisiei timbrului Eri dimineaţă a avut loc la minis­terul de finanţe şedinţa­ comisiei în­sărcinată să elaboreze­ noul ante­proiect al legei timbrului. In aceas­tă şedinţă s’a început alcătuirea nou­lui anteproiect, pe bază indicaţiilor­ date de d. Vintilă Brătianu, minis­tre de finanțe, ajunget adu-se până la art. 8 din anteproiect. Scrisoare din Paris Politica de petrol a Franţei Convenţia cu Polonia, -- Societăţile franceze de petrol din România subvenţionate cu suma de 3® milioane franci Convenţia de petrol d­e Polonia care era discutat în Franţa vreme de aproape trei ani, a fost în sfâr­şit promulgată prin «Journal Offi­ciel» şi pusă în aplicare în acelaş timp în Polonia Cititorii noştri îşi amintesc poate că am vorbit la timp de această convenţie, explicând—şi comentând — dispoziţiile ei. Dar cum chestia este foarte importantă şi interesea­ză de aproape ţara noastră, deoare­ce printr’însa se arată cami sunt ten­dinţele Franţei în materie de pe­­trol, credem fiti­ 03 ocazia intrărei în vigoare a Convenţiei, să ne ocu­păm din nott de dânsa. Pentru­ a lămuri concepţia Fran­ţei în­­chestia petrolului, ne vom servi de data aceasta de discuţiunea la care a dat naştere proiectul de convenţie în Senat. Raportor al proiectului a fost d. Léon Dausset, cunoscut în Franţa, între altele, şi prin publicaţiile sale asupra problemelor financiare de la ordinea zilei.­­ • Printre avantagiile convenţionei, a zis d. Dafisset, trebue să socotim în primul rând pe acela al exportu­lui liber de petrol. «Pentru a expor­ta petrol, trebue să se deamă guver­nului polonez o autorizaţiune spe­cială. Când legea va fi promulgată, societăţile franceze vor putea să fa­că e­sport fără a mai cere autoriza­ţie. Un alt avantaj este că societă­ţile vor putea să dispue în voie de devizele streine ce posedă. Ele vor putea să-și remunereze cu aceste devize capitalul și să cumpere ma­terial. Taxele de export mi se vo­r mai plăti decât în monetă polo­neză, de vreme ce ele de mult timp au fost percepute în devize străine, ceea ce constituia o sarcină foarte grea pentru societăţile noastre». D. Dausset a insistat asupra ace­stui punct. «Polonia, a zis dânsul, este tentată —şi aceasta e foarte natural,­­— să rechiziţioneze devizele străine şi să le transforme în mărci poloneze, pentru a nu le mai lâna să iasă. Odată convenţia votată, societăţile franceze vor putea să dispue în mod liber de devizele lor». Prin Convenţie, guvernul polonez s’a mai angajat să nu pune taxe de export prea grele şi nici impozita apăsătoare. După cum se ştie, Dieta Poloneză a votat un impozit, asupra capitalului şi asupra averei câşti­gate. «Dacă societăţile de petrol fran­ceze Cari lucrează în Polonia, —* a spus d. Batîsset — ar fi supu‘0 tîi­­tupor acestor, impozite, n’ar, mai pu­tea să trăiască». • Din Cele de mai SUs Teese dato­rcă, prin convenţia de petrol, Polonia a acordat Frannţei concesiuni ertra ’ordinare. Ca să ne dăm seama de importanța 1ot, ajunge să ne gân­dim ce-an fi dacă și noi ar trebui să acordăm scîîd­ărilor străine cari li:• CreaiA în industria noastră de pe­trol avantagiile pe cari Polonia le a acordat întreprinderilor fran­­ceze. Ce s’ar spune la noi dacă Un gîivern străin, 51’i Cafe ar fi el, ori­cât de prieteni i-am fi, ne-ar. Cere să admitem pentru societăţile CaH se reclamă de naţionalitatea sa, liber­tatea exportului, libertatea transac­­fiilor valutare, Un regim de favoare in ce priveşte taxele de export, im­pozitele etc.! Noi în tară am supus Industria de petrol, din­­care peste trei sferturi este străină regimului pe care l-am socotit că trebue să-l impunem. Am Contingentat expor­tul; am fixat preturi maximale în favoarea Consumului intern; am a­­cordat sau refuzat consolidarea te­renurilor petrolifere Cumpărate sau pe Cale de cumpărare, am pus taxe de export cum am vrut’, am stabilit restricţii de ordin valutar, aplica­bile întreg­ei ţări. Cu Un cuvânt am procedat faţă de industria de petrol aşa cum am crezut de cuviinţă, fără să fim legaţi de angajamente cari să ne împiedice şi fără să dăm so­­mţeală cuiva. ■ Polonezii, după cum am văzut, au iscălit o convenţie care a făcut pe Un deputat să spue în Camera fran­ceză că «Societăţile franţuzeşti de petrol se vor bucura în Polonia de adevărate drepturi de exteritoriali­­tate». Să-i plângem pe polonezi pentru aceasta . Nu, fiindcă ei cei dintâi sunt foarte mulţumiţi de convenţie. Polonezii, nu sunt mai puţin na­­ţionalişti-şovini ca alţii, nici mai puţin geloşi de drepturile suvera­ne ale ţării lor ca alţii. De altfel, cine nu e naţionalist azi şi cine nare o oarecare pică în contra a tot ce-i strein ? Vremea de faţă e doar caracterizată în primul rând prin ferocitatea naţionalismului ela­nelor guvernante. Şi polonezii n’au reputaţia de a se lăsa mai prejos în această direcţie decât ceilalţi. Dacă ei au crezut deci că fac bine acordând unor societăţi streine, fie acele chiar franceze, drepturi aşa de extraordinare — extraordinare, fiindcă Polonia a renunţat în fa­voarea lor la câteva atribute ale suveranităţii sale de stat — însem­nează nu că ar trebui să-i iivităm, nu că ar trebui — la lumina exem­plului pe care ni-l dau ei, — să re­flectăm dacă e bine sau nu ca să ne arătăm în toate cele de un na­ţionalism intransigent. D. Dausset, rezumându-şi discur­sul, a spus : «Convenţia este favorabilă unora din industriile noastre, tutelară pen­tru capitalurile franceze, utilă pen­tru aprovizionarea cu petrol a Fran­ţei. Ea va avea apoi efecte ferici­te asupra dezvoltării industriei pe­trolifere din Polonia». Am subliniat această frază, fiind­că ea explică cel mai bine de ce Po­lonia a iscălit o convenţie care la noi, după concepţiile cunoscute, tre­bue să apară ca o adevărată încăl­care a demnităţii (!) naţionale. Po­lonezii au ştiut ce fac. Voind să ai­bă petrol, şi ştiind că nu pot să-l aibă fără de capital strein, şi-au zis că e mai inteligent să facă fi­nele concesiuni pentru a atrage a­­cest capital decât să nu facă şi să nu aibă combustibil. Capitalul fran­cez, asigurat, prin convenţia înche­iată cu Polonia, încurajat, împins de guvernul din Paris, se va duce de acum în Galiţia şi va face ca populaţia poloneză să aibă petrol şi ţara să se îmbogăţească. După pă­rerea noastră, guvernul polonez, is­călind o convenţie ca cea pusă acum în vigoare, a fost cuminte; a servit bine interesele colectivităţii ce re­prezintă. Rămâne acum de văzut dacă gu­vernul francez va voi să aplice şi altor ţări politica exprimată prin convenţie. Desigur că o să încerce s’o facă. După cum arată în unul din ultimele sale numere excelenta publicaţie «La Roumanie Economi­que et Financière», care apare de câteva luni la Paris, guvernul fran­cez e pe cale să acorde societăţilor, de petrol franceze cari lucrează în România o sumă de 30 milioane fr. în contul despăgubirilor­, suferite de ele în timpul războiului. «La Rou­manie Economique et Financière» spune că, în schimbul acestei sume, societăţile franceze din România vor trebui să se oblige să exporte a­­nu­mite cantităţi de petrol în Franţa Ştirea aceasta ar trebui, credem, să fie primită cu bucurie la noi, iar societăţile franceze — ca şi celelalte —dealtminteri — lăsate să facă ex­port mai in voie. Aceasta, fiindcă numai astfel guvernul francez, care tinde tot mai mult să aibă o poli­tică de petrol a lui, se vă simţi îm­boldit să împingă capitalul francez să vie să facă investiţiuni la noi şi fiindcă numai încurajând iniţiati­vele străine vom avea şi noi petrol şi ridica economiceşte ţara. Dar a început să se înţeleagă la noi aceasta? Verax-Paris Marea industrie engleză în România Chestia armamentului şi a căilor ferate. Vizita d-lui Douglas Vickers Prezenţa la Bucureşti a d-lui Douglas Vickers, unul din repre­zentanţii cei mai autorizaţi ai ma­rei industrii britanice, constitue, din punct de vedere economic, un eveniment de primul ordin iar a­­mănuntele ce am publicat, în nu­mărul nostru de ieri, asupra sco­­pului acestei remarcabile vizite, brm­ează subiectul discuţiilor pal­­pitante în toate cercurile noastre ,politice, industriale şi financiare. Despre ce este vorba ? D. Vickers are, mai întâi, de regulat unele amănunte şi unele chestiuni cari privesc participa­rea efectivă a casei ce reprezintă în industria noastră metalurgică şi anume exploatarea Uzinelor Re­şiţa. Este de prisos să revenim asupra ştirilor ce am dat în acea­stă privinţă şi cari nu pot forma, încă, obiectul unor dezbateri pu­blice de interes general. Se afirmă, însă, că d. Vickers năzueşte, prin legăturile sale cu Reşiţa, şi la o largă participare a Uzinelor sale, la refacerea ţărei. Intre altele ar avea intenţiunea să instaleze la noi, o mare uzină de­stinată electrificărei viitoare a căilor noastre ferate, activitate legată cu căderile noastre de apă şi cu regimul lor. Asemenea instalaţiuni industria­le nu s'ar putea pune pe picioare fără să nu se aibă, în acelaşi timp, in vedere şi chestiunea armamen­tului­ nostru. Dacă adăugăm, la aceste inten­ţiuni şi la aceste proecte, destăi­nuirea publicată de Argus că Sta­tele­ Unite ale Americei de Nord au intervenit prin ataşatul lor co­mercial de la noi, declarând că nu pot rămâne indiferente la încer­cările engleze de penetraţie în in­dustria română, ne dăm imediat seama de ce vizita d-lui Vickers, la Bucureşti, a luat proporţiile unui eveniment sensaţional. Cât ne priveşte, nu credem că este momentul a se discuta regu­larea acordurilor stabilite, încă din trecut, dintre Casa Vickers şi Uzinele Reşiţa. Nu vom cere nici amănunte ori informaţii complimentare asupra proectelor viitoare cu privire la activitatea sa în ţara noastră, a reprezentantului marei industrii engleze. Ne dăm seama că la baza oricărei negocieri stă discreţia, fără de care toate tratativele, ori­cât de serioase ar fi ele, riscă să nu ajungă la vre­un rezultat. In principiu, însă, se cuvine ca opinia publică să ia cunoştinţă, în trăsături generale, de propunerea industriei britanice, căci, fiind vorba de viitorul regim al căilor noastre ferate şi de armamentul ‘Arei, această ţară are dreptul să cunoască, de la început, propuneri­le ce ni se fac asupra unor ches­tiuni de un interes capital, pen­tru ea. T. P. Conferinţa relativă la chestiunea Tanger T. Londra II (Rador). — Din sursă oficială se anunţă că exper­ţii englezi, francezi şi spanioli s’au înţeles cu privire la progra­mul ce va fi supus spre rezolvare unei conferinţe relativă la chesti­unea Tangerului. Conferinţa va avea loc în curând la Londra.

Next