Argus, aprilie 1924 (Anul 15, nr. 3284-3306)

1924-04-26 / nr. 3305. szám

Noul regin al pâinei Propuneri de penalităţi şi pentru lucrătorii brutali pentru In jurul fabricării pâinei, ivin­­du-se o întreagă se­rie de fraude ca: lipsă la cântetr, necoacerea complectă a pâinei cum­ şi ameste­carea făinurilor, au făcut pe cei în drept — primăria şi prefectura poliţiei — să ia o­ întreagă serie de măsură contra, patronilor bru­tari.­­ * *­­ Măsurile luate, am şi fost prevă­zute de primăria Capitalei prin tr’im supliment de ordonanţă, cum şi prin­­pedepsirea în, mod exem­plar, a unui mare număr, de­­pa­troni brutari. Socotind ca prea grele măsurile luate de autorităţi, patronii bru­tari s’au întrunit şi au discutat îxofile di­spoziţii faţe autorităţilor. Itn urma discuţiilor urmate, pa­tronii brutari, au alcătuit un me­moriu, pe care l-au prezentat d-lor M. Bereianu ajutor de primar şi general Nicoleanu, prefectul poli­ţiei Capitalei. In memoriul ler, patronii bru­tari au cerut ca pentru lipsa la cântar a pâinei, necoacerea com­plectă a pâinei, dovada de rea fa­bricaţie Cum şi amestecarea făi­nurilor1, să fie pedepsită la persoa­na lucrătorilor brutari, ei fiind vinovaţi de aceste fraude. Pedepsirea patronului pentru a­semenea fraude să se facă numai atunci când s’ar dovedi, că se fac din ordinul şi cu­ consimţământul patronului. Patronii brutali au­ mai cerut, ca la constatarea oricărei fraude, mai înainte ca patronul său să fie pedepsit, să fie chemat la admi­nîstraţia Prim­ăriei, şi­ cercetat, * * * a­nii M. Berceanu şi general Ni­­coleanU, împărtăşind principial propunerile patronilor brutari, au hotărât studierea memoriului, şi fixarea de penalităţi, pentru lu­crătorii brutari, când s’ar dovedi că aceştia lucrează (lu rea credin­ţă, la fabricarea pâinei. • D. Gr. Mini XV No. 3305 ABONAMENTE: IN TARA Un an 650 lei 6 luni 350 . 3 luni 180 „ 2 lei in tară. 4 IN STREINATATE Un an 1200 lei 6 luni 700 „ 3 luni 400 » lei in străinătate 6 PAGINI c. ORGAN ZILNIC al COMERTULUI Fondatori: S. Pauker si H. F. Valentin BIROURILE: BUCURESTI, Str. Sărindar 14 TELEFON: 6­93 si 23­69 INDUSTRIEI şi FINANŢE! Director: Grigore Gafencu Sfimbăta 28 Aprulie 1924 PUBLICITATEA: Concesiunea Exclusivă a Societăţei Generale de Publicitate Directori : Carol Schulder şi S. Berger Sfr. Eugenia Cirada (foşti Karagh­eorgiian­ti) 9 Telefon 19­84 Lumea financiara şi presa au discutat cu un deosebit interes articolele publicate de Viitorul şi de VIndépendance Roumaine a­­­supra crizei financiare. Din aceste articole rezultă că nu avem în realitate o asemenea criză şi că situaţiunea de azi a pieţii este rezultatul trecător al însănătoşirei monetare către care ne duce politica de deflaţiune a guvernului actual. Nu ne e în gând să confruntăm afirmaţiunile articolelor în che­stiune, cu faptele evidente ce se înregistrată zilnic în viaţa noastră economică şi financiară, nici să deschidem o polemică în jurul argumentării oficioase. Socotim însă necesar să ne lă­murim asupra caracterului pre­cis al politicei noastre monetare din ultimul timp şi asupra legă­­turei ei cu criza financiară.­­ I SE FACE SAU NU DEFLA­ŢIUNE? Ca, în toate discuţiunile, trebue trăi întâiu să ne înţelegem asu­pra termenilor. Cuvântul deflaţi­­utie are mai multe înţelesuri; de sensul ce-i vom da, depinde răs­punsul la întrebarea noastră. Deflaţiune, in sensul strict al cuvântului, înseamnă reducerea materială a instrumentelor de circulaţie, ceia ce presupune nu numai retragerea, dar şi distruge­rea, definitivă a unei părţi din puterea de cumpărare supliment­­ară, a cărei creare « constituit tocmai infltţioned“. Dar inflaţiunea fee face nu nu­mai printr’o emisiune materială de bilete, puterea de cumpărare se creiază deopotrivă prin deschi­deri de credite în bănci, circula­­ţiunea făcându-se prin cecuri, virimente, compensaţii, etc. Pen­tru a avea o închipuire precisă a inflaţiunei într’o ţară nu este deci suficient să ne oprim privi­rea asupra cifrei biletelor în cir­­ti­laţie. O emisiune de 18 miliarde în­tr’o ţară unde contul­ curent, ce­rul, compensaţiile au o întrebuin­ţare întinsă are cu totul o altă în­semnătate ca într’o ţară unde aceste mijloace de plată sunt ne­cunoscute sau puţin desvoltate. Deschiderea unui cont curent are, din punct de vedere al in­­flaţiunei, acelaşi efect ca emisiu­nea unui bilet de bancă. Aceste două procedee crează unul ca şi celalt o nouă putere de cumpă­rare. Dacă este aşa, atunci pentru a răspunde la întrebarea ce ne-am pus trebue să cercetăm. 1) Emisiunea de bilete. 2) Situațiiuea creditelor des­chise. 1) EMISIUNEA DE BILETE Chestiunea nu comportă discu­­țiune. Circulaţiunea noastră fiduciară era: la 1 Ianuarie 1922 13.722 la 1 Ianuarie 1923 15.162 la 1 Ianuarie 1924 17.917 la 12 Aprilie 1924 17.754 Ea a sporit deci în 1922 cu 1.440 şi în 1923 cu 2.755. Nu poate fi, dar, vorba de de­flaţiune, prin reducerea instru­mentelor monetare în circulaţie. 2) CREDITELE DESCHISE Problema este mai delicată în­tru­cât importanţa şi mişcarea creditelor deschise nu se poate rezuma în câteva cifre. Băncile sunt în principiu libe­re să deschidă creditele ce li se cer. Această libertate însă nu este absolută, ea este legată de u­­şurinţa sau dificultatea cu care vor găsi la banca de emisiune mijloacele monetare necesare pen­tru a face faţă retragerilor even­tuale de depozite. Or aceste mij­loace au sporit prin creşterea e­­misiunei. Dacă totalul angajamentelor este în 1923 ceva mai redus de­cât în 1922, restrângerea credite-,­lor bancare este desigur compen­sată prin extinderea ce au luat în ultimul timp creditele private, cambiale şi hipotecare — fapt care coincide cu reducerea ci­frei depozitelor în toate instituţi­­unile noastre de credit şi prin cre­ditele date de instituţii noi. Cre­ditul industrial de pildă. In consecinţă, mersul ascen­dent al creditelor s’a oprit în 1923 în foc să urmeze nevoile economice sporite— şi tocmai de aici vine stânjenirea financiară de care suferă piața noastră. Nu credem însă că se poate afirma că cifra globală a creditelor ce interesează economia noastră na­ţională a scăzut. Nici pe terenul creditului, nu se poate dar vorbi de deflaţiune. * * * Să examinăm acum o a doua concepţie. Plecând dela ideia, foarte în­temeiată, că nevoile statului con­­stitue adevărata cauză a inflaţiu­­nei, se mai poate da cuvântului deflaţiune un al doilea înţeles. Deflaţiunea ar fi restituirea su­melor împrumutate Statului de Banca de emisiune, care la rân­dul ei este liberă să le întrebuin­ţeze pentru acoperirea nevoilor comerţului şi industriei. In această concepţie deflaţiu­ne înseamnă substituirea unor da­torii particulare datoriilor Statu­lui. Efectul ei nu va mai fi redu­cerea instrumentelor monetare în circulaţie, ci sporirea mijloace­lor de credit de care dispun băn­cile spre folosul particularilor. Făcutu-s’a la noi o asemenea, deflaţiune? Un examen limitat la cifrele din bilanţul Băncii Naţionale ne duce la un răspuns afirmativ. Intr’adevăr datoria Statului la Banca Naţională, era: la 1 Ianuarie 1922 12.355 la 1 Ianuarie 1923 12.309 la 1 Ianuarie 1924 11.098 la 12 Aprilie J92£ 11.098 Datoria Statului a fost clar sta­ţionară în 1922 şi a scăzut cu 1211 milioane în 1923. Portofoliul comercial era de 1.830 milioane la 1 Ianuarie 1922 şi se ridică la 5.921 la 12 Aprilie 1924. Sporul portofoliului comercial acoperă cu prisosinţă scăderea datoriei Statului, diferenţa pro­vine din alte posturi. In realitate însă lucrurile nu stau tocmai aşa. Cercetarea cifrelor din bilanţ nu ne arată din ce se compun cele 5921 milioane portofoliu co­­comercial, unele bilanţuri parti­culare, însă, ne lămuresc în acea­stă privinţă. Din corectarea lor reese că o parte din reescentul de care băiă­­cile au profitat la Banca Naţio­nală a servit la acoperirea ordo­nanţelor de plată ale Statului ră­mase în suferinţă. Nu cunoaştem Cifra exactă a acestor posturi, sun­tem desigur însă mult sub adevăr evaluând-o la 700—800 milioane de Iei, fără Creditul Industrial. Deci, o parte din portofoliul co­mercial are azi la bază nu tran­­zacţiuni economice private, ci da­torii neplătite de ale Statului. . Dacă este aşa, atunci re­ducerea datoriei statului la 1ranca Naţională este numai aparentă; ea este compensată în bună parte de datoriile făcute sub al­tă formă. Nici aci nu poate dar f­i vorba de o deflaţiune re­ală. * * * Din cele arătate mai sus re­zultă, că examenul obiectiv al faptelor nu ne îngădue să afir­măm că în momentul de faţă ducem o politică de deflaţiune şi dacă nu se poate spune că practicăm o asemenea politică atunci nici doctrina oficială, care arată criza actuală ca o consecinţă firească şi salutară a unei asemenea politici, nu-şi mai găseşte justificare-Deflaţiunea, ca orice reme­diu chemat să îndrepte o si­­tuaţiune monetară precară, produce fireşte, in mod inevi­tabil, o perioadă de criză, criza de Însănătoşire, care provine din urcarea schimbului,­­scă­derea preţurilor interne, adică tocmai din factorii care carac­terizează asanarea monetară. La noi insă nu s’a produs nici unul din aceste fapta. Schimbul s’a sa­li­zat puţin în 1923 şi 1924, nu se poate vorbi de o îmbunătăţire sen­sibilă. Preţurile n’au contenit să se urce şi este vădit că stânjeni­rea de care suferă industria noastră nu vine, nici din scă­derea preţurilor interne, nici din restrângerea exportului, rezultat al unei ameliorări monetare. Pe de altă parte criza ac­tuală, dăinuieşte încă din 1922. Or în 1922 circulaţia fiduciară a crescut ca şi în 1923, iar dato­ria Statului către Banca Na­ţională nu a suferit nici o re­ducere. Cauzele crizei actuale tre­bue dar căutate nu in defla­ţiunea, care nu s'a făcut, ci aiurea. Cea mai de seamă este fără îndoială neplata datoriilor sta­tului pe piaţa Internă. De această chestiune ne vom ocupa într’un articol viitor-VICTOR V. BADULESCU Criza financiară şi deflaţiunea In jurul unor articole oficioase Coşniţa Paştelui O anchetă în halele Centrale Coşniţa Paştelui, a fost în anul acesta, cea mai scumpă, de la isbuc­­nirea războiului european, adică de acum zece ani şi până azi. Aceasta, se datoreşte valului con­tinuu de scumpete de la noi, contra căruia toate măsurile şi încercării® autorităţilor au fost zadarnice. Viaţa zilnică, viaţa alimentară la noi, nu şi-a găsit încă nici o Îndru­mare nou­ă către normal, şi dat fi­ind numeroasele impozite fiscale, pe cari negustorul este obligat să Ie plătească, în mod firesc, valul scum­pete i se va ridica. IN HALA DE LEGUME O anchetă, pe care am făcut-o ori în piaţa de legume, ne-a adus la constatarea, că pieţei de legume nui-i lipseşte absolut nimic, în afară de preţurile de acum zece ani. Se găsesc din belşug toate tru­fandalele orientului aduse din Con­­stantinopol şi anume: Bob şi fa­sole verde cu preţul de 35 lei-kilo­gramul; Pătlăgele roşii cu 50 lei kgr.; Pătlăgele vinete cu 20—25 lei bucata; Conopide cu 25—40 lei , bu­cata; Castraveţi cu 70—90 lei bu­cata; Ardei verzi cu. 3 lei bucata; Salată verde cu 5—7 lei, bucata; Sparanghel cu 80 lei kgr. şi Ceapă cu. 10 lei kgr. Din serele noastre de iarnă, , gră­dinarii au adus Spanac cu 12—18 lei kgr.; Ridichi de lună cu 3 lei legătura; Salată verde, tartson, leu­­ştean şi celelalte verdeţuri. Din vechea recoltă se mai găsesc mimai cartofi, cari au fost aduşi din Moldova şi Ardeal, şi numai într’o mică cantitate zarzavaturile de supă­ IN HALA DE CARNE In hala de carne am putut vedea deasemeni, o mare cantitate şi de toate felurile şi calităţile. Carnea de miel, după calitate, de la 50—60 lei kgr.; carnea de viţei de lapte 40 lei kgr.; carnea de mân­iat 32 lei kgr.; carnea de vacă de la 82—36 lei kgr.; carnea de porc 52 lei kgr.; osânza 62 lei kgr. şi slănina de porc 54 lei kgr. IN HALA DE PĂSĂRI Hala de păsări era­­aproape goală. Păsări foarte puţine şi enorm de scumpe. Din toamnă şi până azi, preţul păsărilor s’au dublat. O găină grasă s’a vândut de la ICO—120 lei bucata; găinele ca şi ra­ţele slabe cu 80—90 lei bucata. Puii mici 100 lei perechea, iar puii mai mari din Ardeal, 140 lei perechea. Gâşte şi curcani nu s’a putut găsi, aceste păsări vânzându-se prin con­trabandă şi pe preţuri de speculă. Ni s’a afirmat, chiar, că preţul unui curcan bun este de la 800—1000 lei bucata. Oale s’au găsit din abundenţă pe preţul de 1,50 bucata. Stocul de ouă a fost adus din Ardeal şi din Bul­garia. CUMPĂRĂTORII SUNT PRU­DENŢI In anul acesta, am putut constata că consumatorii sunt prudenţi. Lă­comia lor de altă dată a dispărut. Cei mai mulţi, din lipsă de mijloa­ce, cei îmbogăţiţi or bogaţi, aprovi­­zionându-se de la bodegi, or de la negustorii din jurul halei de carne, unde marfa e mai aleasă, iar preţu­rile cu o cotă mai urcată. Xt CU & IWTE Reîntoarcerea armenilor şi grecilor in Turcia Constantinopol. 24 (Rador).— Guvernul din Angora a permis refugiaţilor greci şi armeni din străinătate să se reîntoarcă la că­­minurile lor. Acei dintre refugiaţi care nu sunt bănuiţi că au com­­complotat în contra siguranţei sta­tului, pe timpul războiului, vor fi puși in stăpânirea bunurilor părăsite. MEEIHeiOlllilllll LONDRA, 21 (Radar).­­ Din New-York se anunţă că în primele trei luni ale anului curent autori­tăţile au confiscat mărfuri de pe vapoare în valoare de 10 milioane de dolari, 170 de automobile şi 8 ■vapoare. Au­ fost arestaţi pentru contravenţie la legea de­ prohibire a băuturilor spirtoase 2127 de per­soane. Conferinţa Micei înţelegeri PRAG­A, 24. —După sidilil „Tri­buna“ viitoarea conferinţă a mi­niştrilor afacerilor străine ai Mi­cei Înţelegeri, va avea loc la Bra­ga după toate prob­bilităţile în iunie sala Iulie căci în primăvară Beneş va ţine Uni cadru de confe­rinţe şi America. La Caz­ că confe­rinţa MJ se va putea ţine în tim­pul verii, ea va fi amânată pentru Octombrie. Primele bilete de bancă din Ro­mânia, istoricul, originea lor, emi­siunile bâtelor de bancă din diferi­te ţări, primele încercări în Româ­nia, biletul de împrumutare al co­mitetului revoluţionar din 1853, bi­letele băncei­ Moldovei din 1856, proectul lui Ion Brătianu cu privire la biletul din 1866, biletele ipote­care din 1877 documentat studiu datorit d-lui Victor N. Popp, însoţit de numeroase clişete, a apărut în Alm­anachul „Argus“ 1924. Almanachul Argus se găseşte de vânzare la principalele librării şi depozite de ziare precum şi la se­diul ziarului „Argus“, Str. Sărin­dar 14. Datoriile particulare In Italia • » • «• umm Textul protocolului încheiat cu creditorii italieni de debitori beneficiază de acord.-Creanțele.- Oficiul de plată și garanțiile.--Anuităţi­le." Emiterea titlurilor.— Aranjamente.—Revizuirea transaction—Alte dispoziţiunî După diferite consfătuiri cari au avut loc la Roma ,la „Uniunea Ca­­merilor de comerţ şi industrie ita­liene”, sub preşedinţia d-lui Lam­­berto Garroni, delegat al aceleiaşi Uniuni Delegaţii creditorilor italieni: d­­nii ing. Riccardo Albini, Louis Bras­sier, prof. Umberto Ferrari, Lorenzo Garbagni, Giuseppe Riva şi delegaţii debitorilor români: d. ing. Cristian Penescu Kertch, Jean Luca Nicule­­scu. Asistaţi de d. Vespuccio Cucei, secretar general al Uniunei Came­relor de comerţ, au convenit ţinând seamă de situaţia foarte dificilă a schimbului românesc, că e necesar un acord pentru a da termene de­bitorilor români, spre a le facilita plata, datoriilor. Principiile acordului au fost sta­bilite astfel de cele două delega­­ţiuni. Ce debitori beneficiază de acord 1) Acordul e aplicabil la toate da­toriile comerciale neplătite, plăti­­bile în lire italiene sau altă monedă forte contractatei între N­ Noembrie 1918 şi 1 Ianuarie 1923 de către de­bitorii români faţă de creditorii ita­lieni sau cari locuiesc in Italia. 2. Acordul e aplicabil şi industria­şilor şi comercianţilor străini cari exercită comerţul în România şi au firme înscrise la tribunal. Creanțele 3) Creanțele in altă monedă forte decât lira Italiană pot fi transfor­mate in­tra italiene si in acest caz acordul­­ aplicabil si acestor crean­ țe.Dacă debitorul vrea să-și mentie creanța In moneda forte in care a fost constituită la început, în acest caz creditorul nu va putea pretinde un depozit de garanţie şi o dobândă mai mare celei prevăzute în acor­dul convenit. Garanţiile 1) Debitorii care vor să benefi­cieze de dispoziţiile acestui acord vor trebui să adreseze „Oficiului Român pentru plăţi străine’ o ce­rere cel mult în două luni dela ratificarea prezentei comenţiuni sau două, luni înainte de scadenţa creanţei deputând o garanţie de 3,50 lei pentru fiecare oră dato­rită . 5) Cel puţin 40 la sută din ga­ranţia depusă să conste în: 1) numerar; 2) . Titluri de stat sau garantate de stat, la Cursul mediu­ al primu­lui trimestru din anul 1924; 3) titlurile întreprinderilor in­dustriale şi bancare sau comerci­ale cotate la bursă şi indicate în lista anexată, cu­ o marjă de 10 la suită. Restul garanţiilor adică Cel mult 60 la sută poate fi în ipoteci Urba­ne. Evaluarea imobilelor date în­ ga­ranţie se va face cu­ o marjă de 25 la sută. De veniturile , acestor garanţii vor beneficia debitorii. 6) Garanţiile mai mari deja­­Con­stituite de debitori vor fi menţi­nute astfel până vor ajunge la 100 la sută din datorie. 7) In afară de garanţia specifi­cată mai sus, debitorii vor mai de­pune la „Oficiul Român de plăţi” trate reprezentând valoarea inte­grală a­ datoriei cu­ menţiunea a­cordului.­­ Tratele vor, fi preschimbate din 6 în 6 luni la epocile de plată a dobânzilor tm un­ scăzu­­mânt al a­­nuităţilor plătite. Anuităţile 8) Debitorii români vor plăti la Oficiul Român o anuitate pe semes­tru de 7.33 la sută din datorie A­­ceastă sumă reprezintă 5 luni. la sută dobândă pe an­ul 1.83 la sută amortisment. Prin excepţiune anuităţile pe anul 1924 vor fi plătite integral la 1 Oc­tombrie 1924. Emiterea titlurilor 9) Pe baza garanţiilor depuse, „O­­ficiul Român” va emite titluri în lire italiene sau în moneda în care a fost contractată datoria. Aceste titluri se vor numi „Obligaţiuni ale datoriei particulare româneşti". 10) Obligaţiunile datoriei particu­lare româneşti ca şi cupoanele vor fi scutite de orice taxe şi impozite româneşti prezente sau viitoare. Ele vor fi acceptate cu acelaş titlu ca şi rentele române, drept­ cauţiune la administraţiunile româneşti. Cursul de bază al leului In cazul unei ameliorări a cursu­lui leului, anuitatea va fi sporită în proporţie cu ameliorarea, cursului leului in anul expirat. *0». .haterax la rtroni turneu de plecare cursul leului 11.50 ct. pen­tru un leu. Ori cât s’ar ameliora cursul leului, ter­renul de plată nu va putea fi redus la mai puţin de 12 ani. Aranjamente 12) Până la 1 Octombrie creditorii si debitorii pot să se aranjeze prin bună învoială. Aceste aranjamente vor trebui notificate „Oficiului Ro­mân”. După acest termen, ara­nța­­vor mai putea face decât prin răs­cumpărarea titlurilor reprezintând creanţa. Revizuirea tranzacţiilor 13) Pornind de la principiul ca revizuirea eventuală a tranzacţiilor particulare trebue să servească spre a face posibilă menţinerea angaja­mentelor acelor debitori cari au ac­­ceptat condiţiuni peste puterile lor, totuşi împiedicând pe aceştia ca, profitând de această facultate de re­vizuire, să suspende executarea plă­ţilor. S-a mai stabilit: 1) Toate tranzacţiile a căror exe­cuţie a fost suspendată de debitori cel mai târziu la prima scadenţă, vor fi admise la revizuire. 2) Această revizuire nu se va pu­­tea face decât pe baza adevăratei si­tuaţii financiare a debitorilor şi nu pe baza acordului .) Dacă după o eșuare a tratati­velor directe, debitorul va persista cerând revizuirea, nu o va putea fa­ce decât după ce a depus la „Casa de Depuneri" suma echivalentă­­ cu scadentele întârziate, și continuând să depună scadentele succesive. 4) Temenele de arbitraj vor fi cât mai scurte posibil. 5) Cheltuelile de arbitraj vor fi su­portate de debitor. Debitorul poate obţine şi condiţii mai grele în urma arbitrajului. 14) Debitorii cari n’au făcut cere­rea conform art. 4, sau cari nu res­pectă aranjamentele prevăzute la art. 12, vor fi declaraţi decăzuţi din avantagiile acestui acord şi ur­măriţi conform dreptului comun. Scutirile de taxe­ 15) Guvernul se obligă să scutea­scă de orice taxe, hipotecele depuse ca garanţie ca şi tratele emise de debitori. 16. Dacă condiţiuni mai avanta­­gioase vor fi acordate creditorilor din alte ţări, creditorii italieni vor beneficia la cerere, de clauza naţiu­nea celei mai favorizate. 17) Aceste preliminări sunt apro­­bate sub rezerva r­atificărei guver­nului r­omân. URMEAZA SEMNATURILE 14 Aprilie 1924. » Situaţia Politică INTERNA întrunirea comisiei pentru uni­ficarea cadrelor funcţionarilor şi reglementarea salariilor pune, iarăşi, în desbatere grava chestie a funcţionarilor Statului. Comisia, care se va întruni din nou, îndată după sărbători, a declarat de la început, că nu se va ocupa cu suprimarea funcţio­narilor, ci numai cu unificarea cadrelor şi a salariilor lor, având preocuparea de a le da o utilizare cât mai bună, potrivit voiţilor ne­voi ale Statului. Că nu este în căderea comisiei să micşoreze sau să mărească nu­mărul funcţionarilor, aceasta să poate. Funcţionarii, însă, trebuie să ştie că nu li se va putea schimba actuala lor situaţie de nesuferit, cât timp nu se va revizui utilita­tea fiecărui funcţionar. Sunt ser­vicii, mai ales cele de specialita­te, unde numărul actual al func­ţionarilor este cu totul insufi­cient. Dar sunt şi servicii, unde se pot face reduceri însemnate, cu deosebire printre elementele de curând intrate în slujbă. Funcţionarii trebue să mai ştie că vor continua să sufere, cât timp, nu vor cere ei înşişi spori­rea orelor de muncă. Cu 4 jum. ore de muncă, — de la 8 şi un sfert la 1 fără un­ sfert — nu se poate câştiga un trai convenabil. Câtă vreme vor fi mulţi şi vor munci puţin, —­ de unde să fie plătiţi? In toate întreprinderile particulare, slujbaşii muncesc cel puţin 7—8 ore pe zi, iar cei ce aspiră la o mai repede innainta­re, lucrează 10—11 ore, lucrează noaptea, lucrează Duminicele şi sărbătorile. De aceea pot fi şi bine plătiţi. La noi s’a sporit şi se sporeşte peste măsură numărul funcţiona­rilor. O instituţie din Bucureşti cu 9 inspectorate, arc — se afir­mă: — 25 de inspectori. In ase­menea condiţii nici vorbă nu poate fi de îmbunătăţirea soartei funcţionarilor publici, ori câte unificări a cadrelor sau a salarii­lor s’ar face. Slujbaşi mai puţini, muncă mai multă. Aci stă situaţia. 1 T. P. Se vor împlini, în curând, zece ani de la izbucnirea războiului mondial. In acest răstimp, fiecare ţară a uimit să fixeze, prin tipar, evenimentele care priveau şi modul cum fiecare guvern a înţeles să con­ducă destinele ce-i erau încredinţa­te. Cancelariile străine au scos din sertare documentele diplomaticii cărţi de toate culorile ’curcubeu­lui au venit să înfăţişeze politica externă respectivă. S’au tipărit pretutindeni docu­mente şi memorii personale, fiin­­că opinia publică se cuvenea să fie informată asupra împrejură­rilor. Numai la noi rffl s’a simţit acea­stă nevoie. Nici ministerul de ex­terne, nici bărbaţii politici, cari au prezidat sau au luat parte la con­ducerea ţării în acele vremi, n’au publicat nimic până acum­. De aceea, este foarte interesantă contribuţia d-lui Alex. Beldiman, fostul ministru la Berlin. D-sa se ocupă, în ultimul nu­măr din ,Revi­sta Vremi?’, după note personale, de situaţia României în ultima săptămână din ajunul izbucnirei războiului mondial. Nu ne intere­sează, aci, părerile autorului asu­pra răspunderilor şi împrejurări­lor izbucnirii războiului. Voim să desprindem numai atitudinea ră­posatului rege Carol, în această desfăşurare. La 28 iunie, când a fost asasi­nat arhiducele Frantz Ferdinand, nici regele, nici primul, său mini­stru ni credem situaţia generală prea gravă. La 21 iulie, în ajunul plecării d­-lui Beldiman, la Berlin,­ la postul său, regele a ţinut, să-i dea personal Câteva ultime frt­ucţiunii. EXTERNA ’Au­torul reaminteşte convorbi­rea: regele Carol insistând asu­pra­­caracterului pur defensiv al tratatului de alianţă cu puterile centrale ,arată că în orice caz po­porul românesc nu era pregătit pentru Un război­ împotriva Ru­siei. Bătrânul rege cerea Berlinu­lui să-l ţină în curent cu intenţi­ile sale, fiindcă sunt necesare cel puţin câteva luni, pentru a fi aicat timp dispoziţiile necesare. Grija cea mare a regelui, des­­tăinueşte d. Beldiman, era ’Curen­tul potrivnic Austro-U­ngariei. In acest sens, regele se rostise des­chis în convorbirile sale cu repre­­zentanții puterilor centrale. Încheind, convorbirea cu mini­­strul său la­ Berlin, regele a­ decla­rat textual: „Spune, te rog, la Berlin Că, da­că politica germană prevede răz­boiul ’di Rusia întrtun viitor mai mult sau mai puţin apropiat, îmi treffite mie, neapărat, cel puţin câ­teva luni, pentru ca să pot lua la timp, atât in privinţa situaţiei in­terne, cât şi a celei externe, dis­­poziţiunile politice şi militare ne­cesare. In general, regele Carol credet că primejdia războiului va mai în­târzia doi sau trei ani. Săptămâna următoare a venit să-i dovedească că în această pri­vinţă s’a înşelat. Nu greşise însă în aprecierea simţămintelor opi­niei publice. A. H. 1

Next