Argus, aprilie 1924 (Anul 15, nr. 3284-3306)
1924-04-26 / nr. 3305. szám
Noul regin al pâinei Propuneri de penalităţi şi pentru lucrătorii brutali pentru In jurul fabricării pâinei, ivindu-se o întreagă serie de fraude ca: lipsă la cântetr, necoacerea complectă a pâinei cum şi amestecarea făinurilor, au făcut pe cei în drept — primăria şi prefectura poliţiei — să ia o întreagă serie de măsură contra, patronilor brutari. * * Măsurile luate, am şi fost prevăzute de primăria Capitalei prin tr’im supliment de ordonanţă, cum şi prinpedepsirea în, mod exemplar, a unui mare număr, depatroni brutari. Socotind ca prea grele măsurile luate de autorităţi, patronii brutari s’au întrunit şi au discutat îxofile dispoziţii faţe autorităţilor. Itn urma discuţiilor urmate, patronii brutari, au alcătuit un memoriu, pe care l-au prezentat d-lor M. Bereianu ajutor de primar şi general Nicoleanu, prefectul poliţiei Capitalei. In memoriul ler, patronii brutari au cerut ca pentru lipsa la cântar a pâinei, necoacerea complectă a pâinei, dovada de rea fabricaţie Cum şi amestecarea făinurilor1, să fie pedepsită la persoana lucrătorilor brutari, ei fiind vinovaţi de aceste fraude. Pedepsirea patronului pentru asemenea fraude să se facă numai atunci când s’ar dovedi, că se fac din ordinul şi cu consimţământul patronului. Patronii brutali au mai cerut, ca la constatarea oricărei fraude, mai înainte ca patronul său să fie pedepsit, să fie chemat la adminîstraţia Primăriei, şi cercetat, * * * anii M. Berceanu şi general NicoleanU, împărtăşind principial propunerile patronilor brutari, au hotărât studierea memoriului, şi fixarea de penalităţi, pentru lucrătorii brutari, când s’ar dovedi că aceştia lucrează (lu rea credinţă, la fabricarea pâinei. • D. Gr. Mini XV No. 3305 ABONAMENTE: IN TARA Un an 650 lei 6 luni 350 . 3 luni 180 „ 2 lei in tară. 4 IN STREINATATE Un an 1200 lei 6 luni 700 „ 3 luni 400 » lei in străinătate 6 PAGINI c. ORGAN ZILNIC al COMERTULUI Fondatori: S. Pauker si H. F. Valentin BIROURILE: BUCURESTI, Str. Sărindar 14 TELEFON: 693 si 2369 INDUSTRIEI şi FINANŢE! Director: Grigore Gafencu Sfimbăta 28 Aprulie 1924 PUBLICITATEA: Concesiunea Exclusivă a Societăţei Generale de Publicitate Directori : Carol Schulder şi S. Berger Sfr. Eugenia Cirada (foşti Karagheorgiianti) 9 Telefon 1984 Lumea financiara şi presa au discutat cu un deosebit interes articolele publicate de Viitorul şi de VIndépendance Roumaine asupra crizei financiare. Din aceste articole rezultă că nu avem în realitate o asemenea criză şi că situaţiunea de azi a pieţii este rezultatul trecător al însănătoşirei monetare către care ne duce politica de deflaţiune a guvernului actual. Nu ne e în gând să confruntăm afirmaţiunile articolelor în chestiune, cu faptele evidente ce se înregistrată zilnic în viaţa noastră economică şi financiară, nici să deschidem o polemică în jurul argumentării oficioase. Socotim însă necesar să ne lămurim asupra caracterului precis al politicei noastre monetare din ultimul timp şi asupra legăturei ei cu criza financiară. I SE FACE SAU NU DEFLAŢIUNE? Ca, în toate discuţiunile, trebue trăi întâiu să ne înţelegem asupra termenilor. Cuvântul deflaţiutie are mai multe înţelesuri; de sensul ce-i vom da, depinde răspunsul la întrebarea noastră. Deflaţiune, in sensul strict al cuvântului, înseamnă reducerea materială a instrumentelor de circulaţie, ceia ce presupune nu numai retragerea, dar şi distrugerea, definitivă a unei părţi din puterea de cumpărare suplimentară, a cărei creare « constituit tocmai infltţioned“. Dar inflaţiunea fee face nu numai printr’o emisiune materială de bilete, puterea de cumpărare se creiază deopotrivă prin deschideri de credite în bănci, circulaţiunea făcându-se prin cecuri, virimente, compensaţii, etc. Pentru a avea o închipuire precisă a inflaţiunei într’o ţară nu este deci suficient să ne oprim privirea asupra cifrei biletelor în cirtilaţie. O emisiune de 18 miliarde într’o ţară unde contul curent, cerul, compensaţiile au o întrebuinţare întinsă are cu totul o altă însemnătate ca într’o ţară unde aceste mijloace de plată sunt necunoscute sau puţin desvoltate. Deschiderea unui cont curent are, din punct de vedere al inflaţiunei, acelaşi efect ca emisiunea unui bilet de bancă. Aceste două procedee crează unul ca şi celalt o nouă putere de cumpărare. Dacă este aşa, atunci pentru a răspunde la întrebarea ce ne-am pus trebue să cercetăm. 1) Emisiunea de bilete. 2) Situațiiuea creditelor deschise. 1) EMISIUNEA DE BILETE Chestiunea nu comportă discuțiune. Circulaţiunea noastră fiduciară era: la 1 Ianuarie 1922 13.722 la 1 Ianuarie 1923 15.162 la 1 Ianuarie 1924 17.917 la 12 Aprilie 1924 17.754 Ea a sporit deci în 1922 cu 1.440 şi în 1923 cu 2.755. Nu poate fi, dar, vorba de deflaţiune, prin reducerea instrumentelor monetare în circulaţie. 2) CREDITELE DESCHISE Problema este mai delicată întrucât importanţa şi mişcarea creditelor deschise nu se poate rezuma în câteva cifre. Băncile sunt în principiu libere să deschidă creditele ce li se cer. Această libertate însă nu este absolută, ea este legată de uşurinţa sau dificultatea cu care vor găsi la banca de emisiune mijloacele monetare necesare pentru a face faţă retragerilor eventuale de depozite. Or aceste mijloace au sporit prin creşterea emisiunei. Dacă totalul angajamentelor este în 1923 ceva mai redus decât în 1922, restrângerea credite-,lor bancare este desigur compensată prin extinderea ce au luat în ultimul timp creditele private, cambiale şi hipotecare — fapt care coincide cu reducerea cifrei depozitelor în toate instituţiunile noastre de credit şi prin creditele date de instituţii noi. Creditul industrial de pildă. In consecinţă, mersul ascendent al creditelor s’a oprit în 1923 în foc să urmeze nevoile economice sporite— şi tocmai de aici vine stânjenirea financiară de care suferă piața noastră. Nu credem însă că se poate afirma că cifra globală a creditelor ce interesează economia noastră naţională a scăzut. Nici pe terenul creditului, nu se poate dar vorbi de deflaţiune. * * * Să examinăm acum o a doua concepţie. Plecând dela ideia, foarte întemeiată, că nevoile statului constitue adevărata cauză a inflaţiunei, se mai poate da cuvântului deflaţiune un al doilea înţeles. Deflaţiunea ar fi restituirea sumelor împrumutate Statului de Banca de emisiune, care la rândul ei este liberă să le întrebuinţeze pentru acoperirea nevoilor comerţului şi industriei. In această concepţie deflaţiune înseamnă substituirea unor datorii particulare datoriilor Statului. Efectul ei nu va mai fi reducerea instrumentelor monetare în circulaţie, ci sporirea mijloacelor de credit de care dispun băncile spre folosul particularilor. Făcutu-s’a la noi o asemenea, deflaţiune? Un examen limitat la cifrele din bilanţul Băncii Naţionale ne duce la un răspuns afirmativ. Intr’adevăr datoria Statului la Banca Naţională, era: la 1 Ianuarie 1922 12.355 la 1 Ianuarie 1923 12.309 la 1 Ianuarie 1924 11.098 la 12 Aprilie J92£ 11.098 Datoria Statului a fost clar staţionară în 1922 şi a scăzut cu 1211 milioane în 1923. Portofoliul comercial era de 1.830 milioane la 1 Ianuarie 1922 şi se ridică la 5.921 la 12 Aprilie 1924. Sporul portofoliului comercial acoperă cu prisosinţă scăderea datoriei Statului, diferenţa provine din alte posturi. In realitate însă lucrurile nu stau tocmai aşa. Cercetarea cifrelor din bilanţ nu ne arată din ce se compun cele 5921 milioane portofoliu cocomercial, unele bilanţuri particulare, însă, ne lămuresc în această privinţă. Din corectarea lor reese că o parte din reescentul de care băiăcile au profitat la Banca Naţională a servit la acoperirea ordonanţelor de plată ale Statului rămase în suferinţă. Nu cunoaştem Cifra exactă a acestor posturi, suntem desigur însă mult sub adevăr evaluând-o la 700—800 milioane de Iei, fără Creditul Industrial. Deci, o parte din portofoliul comercial are azi la bază nu tranzacţiuni economice private, ci datorii neplătite de ale Statului. . Dacă este aşa, atunci reducerea datoriei statului la 1ranca Naţională este numai aparentă; ea este compensată în bună parte de datoriile făcute sub altă formă. Nici aci nu poate dar fi vorba de o deflaţiune reală. * * * Din cele arătate mai sus rezultă, că examenul obiectiv al faptelor nu ne îngădue să afirmăm că în momentul de faţă ducem o politică de deflaţiune şi dacă nu se poate spune că practicăm o asemenea politică atunci nici doctrina oficială, care arată criza actuală ca o consecinţă firească şi salutară a unei asemenea politici, nu-şi mai găseşte justificare-Deflaţiunea, ca orice remediu chemat să îndrepte o situaţiune monetară precară, produce fireşte, in mod inevitabil, o perioadă de criză, criza de Însănătoşire, care provine din urcarea schimbului,scăderea preţurilor interne, adică tocmai din factorii care caracterizează asanarea monetară. La noi insă nu s’a produs nici unul din aceste fapta. Schimbul s’a salizat puţin în 1923 şi 1924, nu se poate vorbi de o îmbunătăţire sensibilă. Preţurile n’au contenit să se urce şi este vădit că stânjenirea de care suferă industria noastră nu vine, nici din scăderea preţurilor interne, nici din restrângerea exportului, rezultat al unei ameliorări monetare. Pe de altă parte criza actuală, dăinuieşte încă din 1922. Or în 1922 circulaţia fiduciară a crescut ca şi în 1923, iar datoria Statului către Banca Naţională nu a suferit nici o reducere. Cauzele crizei actuale trebue dar căutate nu in deflaţiunea, care nu s'a făcut, ci aiurea. Cea mai de seamă este fără îndoială neplata datoriilor statului pe piaţa Internă. De această chestiune ne vom ocupa într’un articol viitor-VICTOR V. BADULESCU Criza financiară şi deflaţiunea In jurul unor articole oficioase Coşniţa Paştelui O anchetă în halele Centrale Coşniţa Paştelui, a fost în anul acesta, cea mai scumpă, de la isbucnirea războiului european, adică de acum zece ani şi până azi. Aceasta, se datoreşte valului continuu de scumpete de la noi, contra căruia toate măsurile şi încercării® autorităţilor au fost zadarnice. Viaţa zilnică, viaţa alimentară la noi, nu şi-a găsit încă nici o Îndrumare nouă către normal, şi dat fiind numeroasele impozite fiscale, pe cari negustorul este obligat să Ie plătească, în mod firesc, valul scumpete i se va ridica. IN HALA DE LEGUME O anchetă, pe care am făcut-o ori în piaţa de legume, ne-a adus la constatarea, că pieţei de legume nui-i lipseşte absolut nimic, în afară de preţurile de acum zece ani. Se găsesc din belşug toate trufandalele orientului aduse din Constantinopol şi anume: Bob şi fasole verde cu preţul de 35 lei-kilogramul; Pătlăgele roşii cu 50 lei kgr.; Pătlăgele vinete cu 20—25 lei bucata; Conopide cu 25—40 lei , bucata; Castraveţi cu 70—90 lei bucata; Ardei verzi cu. 3 lei bucata; Salată verde cu 5—7 lei, bucata; Sparanghel cu 80 lei kgr. şi Ceapă cu. 10 lei kgr. Din serele noastre de iarnă, , grădinarii au adus Spanac cu 12—18 lei kgr.; Ridichi de lună cu 3 lei legătura; Salată verde, tartson, leuştean şi celelalte verdeţuri. Din vechea recoltă se mai găsesc mimai cartofi, cari au fost aduşi din Moldova şi Ardeal, şi numai într’o mică cantitate zarzavaturile de supă IN HALA DE CARNE In hala de carne am putut vedea deasemeni, o mare cantitate şi de toate felurile şi calităţile. Carnea de miel, după calitate, de la 50—60 lei kgr.; carnea de viţei de lapte 40 lei kgr.; carnea de mâniat 32 lei kgr.; carnea de vacă de la 82—36 lei kgr.; carnea de porc 52 lei kgr.; osânza 62 lei kgr. şi slănina de porc 54 lei kgr. IN HALA DE PĂSĂRI Hala de păsări eraaproape goală. Păsări foarte puţine şi enorm de scumpe. Din toamnă şi până azi, preţul păsărilor s’au dublat. O găină grasă s’a vândut de la ICO—120 lei bucata; găinele ca şi raţele slabe cu 80—90 lei bucata. Puii mici 100 lei perechea, iar puii mai mari din Ardeal, 140 lei perechea. Gâşte şi curcani nu s’a putut găsi, aceste păsări vânzându-se prin contrabandă şi pe preţuri de speculă. Ni s’a afirmat, chiar, că preţul unui curcan bun este de la 800—1000 lei bucata. Oale s’au găsit din abundenţă pe preţul de 1,50 bucata. Stocul de ouă a fost adus din Ardeal şi din Bulgaria. CUMPĂRĂTORII SUNT PRUDENŢI In anul acesta, am putut constata că consumatorii sunt prudenţi. Lăcomia lor de altă dată a dispărut. Cei mai mulţi, din lipsă de mijloace, cei îmbogăţiţi or bogaţi, aprovizionându-se de la bodegi, or de la negustorii din jurul halei de carne, unde marfa e mai aleasă, iar preţurile cu o cotă mai urcată. Xt CU & IWTE Reîntoarcerea armenilor şi grecilor in Turcia Constantinopol. 24 (Rador).— Guvernul din Angora a permis refugiaţilor greci şi armeni din străinătate să se reîntoarcă la căminurile lor. Acei dintre refugiaţi care nu sunt bănuiţi că au comcomplotat în contra siguranţei statului, pe timpul războiului, vor fi puși in stăpânirea bunurilor părăsite. MEEIHeiOlllilllll LONDRA, 21 (Radar). Din New-York se anunţă că în primele trei luni ale anului curent autorităţile au confiscat mărfuri de pe vapoare în valoare de 10 milioane de dolari, 170 de automobile şi 8 ■vapoare. Au fost arestaţi pentru contravenţie la legea de prohibire a băuturilor spirtoase 2127 de persoane. Conferinţa Micei înţelegeri PRAGA, 24. —După sidilil „Tribuna“ viitoarea conferinţă a miniştrilor afacerilor străine ai Micei Înţelegeri, va avea loc la Braga după toate probbilităţile în iunie sala Iulie căci în primăvară Beneş va ţine Uni cadru de conferinţe şi America. La Caz că conferinţa MJ se va putea ţine în timpul verii, ea va fi amânată pentru Octombrie. Primele bilete de bancă din România, istoricul, originea lor, emisiunile bâtelor de bancă din diferite ţări, primele încercări în România, biletul de împrumutare al comitetului revoluţionar din 1853, biletele băncei Moldovei din 1856, proectul lui Ion Brătianu cu privire la biletul din 1866, biletele ipotecare din 1877 documentat studiu datorit d-lui Victor N. Popp, însoţit de numeroase clişete, a apărut în Almanachul „Argus“ 1924. Almanachul Argus se găseşte de vânzare la principalele librării şi depozite de ziare precum şi la sediul ziarului „Argus“, Str. Sărindar 14. Datoriile particulare In Italia • » • «• umm Textul protocolului încheiat cu creditorii italieni de debitori beneficiază de acord.-Creanțele.- Oficiul de plată și garanțiile.--Anuităţile." Emiterea titlurilor.— Aranjamente.—Revizuirea transaction—Alte dispoziţiunî După diferite consfătuiri cari au avut loc la Roma ,la „Uniunea Camerilor de comerţ şi industrie italiene”, sub preşedinţia d-lui Lamberto Garroni, delegat al aceleiaşi Uniuni Delegaţii creditorilor italieni: dnii ing. Riccardo Albini, Louis Brassier, prof. Umberto Ferrari, Lorenzo Garbagni, Giuseppe Riva şi delegaţii debitorilor români: d. ing. Cristian Penescu Kertch, Jean Luca Niculescu. Asistaţi de d. Vespuccio Cucei, secretar general al Uniunei Camerelor de comerţ, au convenit ţinând seamă de situaţia foarte dificilă a schimbului românesc, că e necesar un acord pentru a da termene debitorilor români, spre a le facilita plata, datoriilor. Principiile acordului au fost stabilite astfel de cele două delegaţiuni. Ce debitori beneficiază de acord 1) Acordul e aplicabil la toate datoriile comerciale neplătite, plătibile în lire italiene sau altă monedă forte contractatei între N Noembrie 1918 şi 1 Ianuarie 1923 de către debitorii români faţă de creditorii italieni sau cari locuiesc in Italia. 2. Acordul e aplicabil şi industriaşilor şi comercianţilor străini cari exercită comerţul în România şi au firme înscrise la tribunal. Creanțele 3) Creanțele in altă monedă forte decât lira Italiană pot fi transformate intra italiene si in acest caz acordul aplicabil si acestor crean țe.Dacă debitorul vrea să-și mentie creanța In moneda forte in care a fost constituită la început, în acest caz creditorul nu va putea pretinde un depozit de garanţie şi o dobândă mai mare celei prevăzute în acordul convenit. Garanţiile 1) Debitorii care vor să beneficieze de dispoziţiile acestui acord vor trebui să adreseze „Oficiului Român pentru plăţi străine’ o cerere cel mult în două luni dela ratificarea prezentei comenţiuni sau două, luni înainte de scadenţa creanţei deputând o garanţie de 3,50 lei pentru fiecare oră datorită . 5) Cel puţin 40 la sută din garanţia depusă să conste în: 1) numerar; 2) . Titluri de stat sau garantate de stat, la Cursul mediu al primului trimestru din anul 1924; 3) titlurile întreprinderilor industriale şi bancare sau comerciale cotate la bursă şi indicate în lista anexată, cu o marjă de 10 la suită. Restul garanţiilor adică Cel mult 60 la sută poate fi în ipoteci Urbane. Evaluarea imobilelor date în garanţie se va face cu o marjă de 25 la sută. De veniturile , acestor garanţii vor beneficia debitorii. 6) Garanţiile mai mari dejaConstituite de debitori vor fi menţinute astfel până vor ajunge la 100 la sută din datorie. 7) In afară de garanţia specificată mai sus, debitorii vor mai depune la „Oficiul Român de plăţi” trate reprezentând valoarea integrală a datoriei cu menţiunea acordului. Tratele vor, fi preschimbate din 6 în 6 luni la epocile de plată a dobânzilor tm un scăzumânt al anuităţilor plătite. Anuităţile 8) Debitorii români vor plăti la Oficiul Român o anuitate pe semestru de 7.33 la sută din datorie Această sumă reprezintă 5 luni. la sută dobândă pe anul 1.83 la sută amortisment. Prin excepţiune anuităţile pe anul 1924 vor fi plătite integral la 1 Octombrie 1924. Emiterea titlurilor 9) Pe baza garanţiilor depuse, „Oficiul Român” va emite titluri în lire italiene sau în moneda în care a fost contractată datoria. Aceste titluri se vor numi „Obligaţiuni ale datoriei particulare româneşti". 10) Obligaţiunile datoriei particulare româneşti ca şi cupoanele vor fi scutite de orice taxe şi impozite româneşti prezente sau viitoare. Ele vor fi acceptate cu acelaş titlu ca şi rentele române, drept cauţiune la administraţiunile româneşti. Cursul de bază al leului In cazul unei ameliorări a cursului leului, anuitatea va fi sporită în proporţie cu ameliorarea, cursului leului in anul expirat. *0». .haterax la rtroni turneu de plecare cursul leului 11.50 ct. pentru un leu. Ori cât s’ar ameliora cursul leului, terrenul de plată nu va putea fi redus la mai puţin de 12 ani. Aranjamente 12) Până la 1 Octombrie creditorii si debitorii pot să se aranjeze prin bună învoială. Aceste aranjamente vor trebui notificate „Oficiului Român”. După acest termen, aranțavor mai putea face decât prin răscumpărarea titlurilor reprezintând creanţa. Revizuirea tranzacţiilor 13) Pornind de la principiul ca revizuirea eventuală a tranzacţiilor particulare trebue să servească spre a face posibilă menţinerea angajamentelor acelor debitori cari au acceptat condiţiuni peste puterile lor, totuşi împiedicând pe aceştia ca, profitând de această facultate de revizuire, să suspende executarea plăţilor. S-a mai stabilit: 1) Toate tranzacţiile a căror execuţie a fost suspendată de debitori cel mai târziu la prima scadenţă, vor fi admise la revizuire. 2) Această revizuire nu se va putea face decât pe baza adevăratei situaţii financiare a debitorilor şi nu pe baza acordului .) Dacă după o eșuare a tratativelor directe, debitorul va persista cerând revizuirea, nu o va putea face decât după ce a depus la „Casa de Depuneri" suma echivalentă cu scadentele întârziate, și continuând să depună scadentele succesive. 4) Temenele de arbitraj vor fi cât mai scurte posibil. 5) Cheltuelile de arbitraj vor fi suportate de debitor. Debitorul poate obţine şi condiţii mai grele în urma arbitrajului. 14) Debitorii cari n’au făcut cererea conform art. 4, sau cari nu respectă aranjamentele prevăzute la art. 12, vor fi declaraţi decăzuţi din avantagiile acestui acord şi urmăriţi conform dreptului comun. Scutirile de taxe 15) Guvernul se obligă să scutească de orice taxe, hipotecele depuse ca garanţie ca şi tratele emise de debitori. 16. Dacă condiţiuni mai avantagioase vor fi acordate creditorilor din alte ţări, creditorii italieni vor beneficia la cerere, de clauza naţiunea celei mai favorizate. 17) Aceste preliminări sunt aprobate sub rezerva ratificărei guvernului român. URMEAZA SEMNATURILE 14 Aprilie 1924. » Situaţia Politică INTERNA întrunirea comisiei pentru unificarea cadrelor funcţionarilor şi reglementarea salariilor pune, iarăşi, în desbatere grava chestie a funcţionarilor Statului. Comisia, care se va întruni din nou, îndată după sărbători, a declarat de la început, că nu se va ocupa cu suprimarea funcţionarilor, ci numai cu unificarea cadrelor şi a salariilor lor, având preocuparea de a le da o utilizare cât mai bună, potrivit voiţilor nevoi ale Statului. Că nu este în căderea comisiei să micşoreze sau să mărească numărul funcţionarilor, aceasta să poate. Funcţionarii, însă, trebuie să ştie că nu li se va putea schimba actuala lor situaţie de nesuferit, cât timp nu se va revizui utilitatea fiecărui funcţionar. Sunt servicii, mai ales cele de specialitate, unde numărul actual al funcţionarilor este cu totul insuficient. Dar sunt şi servicii, unde se pot face reduceri însemnate, cu deosebire printre elementele de curând intrate în slujbă. Funcţionarii trebue să mai ştie că vor continua să sufere, cât timp, nu vor cere ei înşişi sporirea orelor de muncă. Cu 4 jum. ore de muncă, — de la 8 şi un sfert la 1 fără un sfert — nu se poate câştiga un trai convenabil. Câtă vreme vor fi mulţi şi vor munci puţin, — de unde să fie plătiţi? In toate întreprinderile particulare, slujbaşii muncesc cel puţin 7—8 ore pe zi, iar cei ce aspiră la o mai repede innaintare, lucrează 10—11 ore, lucrează noaptea, lucrează Duminicele şi sărbătorile. De aceea pot fi şi bine plătiţi. La noi s’a sporit şi se sporeşte peste măsură numărul funcţionarilor. O instituţie din Bucureşti cu 9 inspectorate, arc — se afirmă: — 25 de inspectori. In asemenea condiţii nici vorbă nu poate fi de îmbunătăţirea soartei funcţionarilor publici, ori câte unificări a cadrelor sau a salariilor s’ar face. Slujbaşi mai puţini, muncă mai multă. Aci stă situaţia. 1 T. P. Se vor împlini, în curând, zece ani de la izbucnirea războiului mondial. In acest răstimp, fiecare ţară a uimit să fixeze, prin tipar, evenimentele care priveau şi modul cum fiecare guvern a înţeles să conducă destinele ce-i erau încredinţate. Cancelariile străine au scos din sertare documentele diplomaticii cărţi de toate culorile ’curcubeului au venit să înfăţişeze politica externă respectivă. S’au tipărit pretutindeni documente şi memorii personale, fiincă opinia publică se cuvenea să fie informată asupra împrejurărilor. Numai la noi rffl s’a simţit această nevoie. Nici ministerul de externe, nici bărbaţii politici, cari au prezidat sau au luat parte la conducerea ţării în acele vremi, n’au publicat nimic până acum. De aceea, este foarte interesantă contribuţia d-lui Alex. Beldiman, fostul ministru la Berlin. D-sa se ocupă, în ultimul număr din ,Revista Vremi?’, după note personale, de situaţia României în ultima săptămână din ajunul izbucnirei războiului mondial. Nu ne interesează, aci, părerile autorului asupra răspunderilor şi împrejurărilor izbucnirii războiului. Voim să desprindem numai atitudinea răposatului rege Carol, în această desfăşurare. La 28 iunie, când a fost asasinat arhiducele Frantz Ferdinand, nici regele, nici primul, său ministru ni credem situaţia generală prea gravă. La 21 iulie, în ajunul plecării d-lui Beldiman, la Berlin, la postul său, regele a ţinut, să-i dea personal Câteva ultime frtucţiunii. EXTERNA ’Autorul reaminteşte convorbirea: regele Carol insistând asupracaracterului pur defensiv al tratatului de alianţă cu puterile centrale ,arată că în orice caz poporul românesc nu era pregătit pentru Un război împotriva Rusiei. Bătrânul rege cerea Berlinului să-l ţină în curent cu intenţiile sale, fiindcă sunt necesare cel puţin câteva luni, pentru a fi aicat timp dispoziţiile necesare. Grija cea mare a regelui, destăinueşte d. Beldiman, era ’Curentul potrivnic Austro-Ungariei. In acest sens, regele se rostise deschis în convorbirile sale cu reprezentanții puterilor centrale. Încheind, convorbirea cu ministrul său la Berlin, regele a declarat textual: „Spune, te rog, la Berlin Că, dacă politica germană prevede războiul ’di Rusia întrtun viitor mai mult sau mai puţin apropiat, îmi treffite mie, neapărat, cel puţin câteva luni, pentru ca să pot lua la timp, atât in privinţa situaţiei interne, cât şi a celei externe, dispoziţiunile politice şi militare necesare. In general, regele Carol credet că primejdia războiului va mai întârzia doi sau trei ani. Săptămâna următoare a venit să-i dovedească că în această privinţă s’a înşelat. Nu greşise însă în aprecierea simţămintelor opiniei publice. A. H. 1