Argus, noiembrie 1925 (Anul 16, nr. 3760-3785)

1925-11-26 / nr. 3781

Anul XVI NO. 3781 AUTOMOBILE ABONAMENTE IN TARA Un an 800 lei 6 luni 450 „ 3 luni 250 3 lei în ţară. 6 IN STREINATATE Un an 1800 lei 6 luni 1000 „ 3 luni 600 „ lei In străinătate 6 PAGINI ORGAN ZILNIC al COMERŢULUI ,­­ INDUSTRIEI şi FINANŢEI Fondatori: 8. Pauker fl H. F. Valentin Directori Grigore Gafencu Joi 26 noembrie 1925 PUBLICITATEA: Concesiunea Exclusivă a Societăţii Generale de Publicitate Directorii Carol Schulder é­ S. Berger stp. Eigenfolm (fosta HaFign­orgh 9) Jen­tan­iu B­IROURILE: București, Strada Sărindar 19 — TELEFON: 6/93 și 23/69 Citiţi in pagr. V-a: Senatorul Dupuis însărcinat cu formarea ca­binetului francez. Discuţia tratatului de la Locarno în Reichstag. Comercianţii şi fiscalitatea Se plâng negustorii că­ sunt nă­păstuiţi. Vom mărturisi că in sfe­rele necomercianţilor aceste plân­geri nu întâmpină în­totdeauna un ecou binevoitor. Mai întâi din pri­cina unui sentiment care e adânc sădit în natura omenească şi pe care l’a definit încă La Rochefou­cauld : „Suportăm uşor nenoroci­rile altora în a doua linie, e un argument mai technic. — De ce vă plângeţi ? Impozite prea mari, o percepere barbară ? Curioasă manie! Când un funcţio­nar, un avocat, un medic plăteş­te birul, i se micşorează în proporţia sumei pe care o dă fiscului, facilită­ţile de trai, este o perdere efecti­vă pentru bugetul lor. Dar vouă ne­gustorilor, ce vă pasă? Urcaţi pre­ţurile şi câştigaţi exact atât ca înainte“. Iată argumentul în forma sa cea mai brutală. El însemnează că un negustor trebuie să achite fără a crâcni ori­ce impozit pentru că cea te dă cu o mână primeşte cu alta. Aici e o eroare adâncă. Că negustorul se sileşte să recâş­tige ceea ce fiscul ÎI răpeşte aceasta nimeni nu o va contesta. Toate ca­tegoriile de cetăţeni fac acelaşi lu­cru Întrebuinţând diverse mijloace. Urcă tariful lor şi medicii, şi avo­caţii, pentru că sarcinele au deve­nit mai grele. Oare funcţionarii nu cer un spor de salar? Tot aşa fac şi comercianţii... Insă nu iu tot­deauna cu succes. Intr’adevăr ei urcă preţurile dar o pot face nu­mai In măsură admisă de clien­telă. Ştiut este că în cea ce priveşte ar­ticolele de primă necesitate, clien­tela se supune căci n’are în­co­­tro. Cu cât însă obiectul e mai pu­ţin indispensabil cu atât cumpără­torul devine mai recalcitrant. Se abţine, sau în loc de a cumpăra calitatea Întâia se mulţumeşte cu a doua, sau cumpără mai puţin. Am arătat în ce consistă eroarea de judecată, comerciantul nu reu­şeşte să recapete ceea ce dă fiscu­lui pentru că clientul nu mai arun­că cu banii ca acum trei patru ani. Nu-i mai dă mâna. Insă argumentul expus mai con­ţine şi o altă greşală mai gravă. Cu cât impozitele devin mai gre­le cu atât rezistenţa clientului devine mai dârză şi atunci negustorul se află în dilema următoare: sau nu urcă preţul m­ărfei şi atunci n’are cu ce trăi pentru că nu-i rămâne un câştig, sau urcă preţul şi atun­ci nu mai vinde. Ambele alternati­ve nu sunt surâzătoare. Consecinţele acestei stări de fapt sunt foarte grele şi ele se desfăşoa­ră în mod fatal. Când negustorul nu vinde atunci concediază pe func­ţionarii săi, nu cumpără de la in­dustriaş, prin urmare şi acesta dă drumu lucrătorilor. Atunci avem şomaj, tulburări economice şi so­ciale. Suntem azi Într-o fază când pu­terea de achiziţie a marei mase a cetăţenilor a scăzut mult, când vânzarea e micşorată şi facultăţile de plată ale negustorilor şi indus­triaşilor foarte redusă. Este oare acum momentul ca organele de per­cepţie să proceadă cu o rigoare ex­tremă, să pună negustorului sala în coastă, să aranjeze spectacolul degradator şi ucigător al ori­cărui credit... toboşarul în faţa prăvăliei? Aceasta poate cel mult să accele­reze ruina nenorocitului comer­ciant, direct silit să vândă marfa sa cu orice preţ, fie chiar cu jumâ­tate din preţul costului numai şi numai pentru a achita birul. Dar o operaţie cesariană de asemenea natură se poate face o singură da­tă, căci a doua oară fiscul nu va mai găsi nimic. Ruina pacientu­lui va fi consumată. Se poate scuza la rigoare zelul ex­cesiv — şi nu întotdeauna de o pu­ritate cristalină — al agenţilor de urmărire cari au ordine precise de a încasa nevoile Statulu fiind ma­ri. Nu se poate cere acestor func­ţionari inferiori o pricepere mai exactă a împrejurărilor economice actuale şi ale stadiului dureros ce-l străbatem. Dar elemetele conducă­toare diriguitorii, acei cari îşi dau perfect seama că execuţiile, vânză­rile silite şi încasările cu toba nu sunt de sezon, ar trebui să mai tem­pereze zelul agenţilor executivi. Străşnicia fiscală omoară orice e­­nergie şi descurajează pe cei cari sunt dornici de a lupta. Scria deunăzi, în Le Temps, un american care vizitase o mare par­te a Europei, unde apucăturile fis­cale seamănă în parte numai, cu ale noastre, de Viator „Pretutindeni pe unde am trecut, am avut sentimentul că guvernele fac tot posibilul pentru ca cei cari sunt bogaţi să încer­e de a mai fi şi cei cari nu sunt bogaţi să piardă gustul de a deveni. Acest al doilea punct e cel mai grav. In vremuri normale, un om bine dotat ajunge să sporească într’o proporţie însem­nă munca şi producţia sa. Va produ­ce el şi toţi cei cari Îl înconjoară. Pedepseşte însă sforţările sale, des gustă-1 de industria sa şi atunci su­primi factorul principal al energiei omeneşti“. Ca visteria să se umple cu pre­ţul ruinei acelora cari o alimentea­ză în cea mai largă măsură nu e nici o ispravă. Cei cari cad în lup­ta cu fiscul şi dispar din rânduri nu vor mai da nici un obol pe când dacă stăpânirea ar fi îngăduitoare şi s’ar ţine de promisiunea cu pri­vire la supresiunea unor impozite strivitoare, ca acela pe cifra de afa­ceri, mulţi negustori ar fi salvaţi. U PILDA DE SOLIDARITATE O duşmănie de moarte se ivise acum vre-o 15 ani, între Le Matin­ şi Le Journal, două ziare de mare tiraj, din Paris. Dela atacurile, o­­bişnuite in asemenea împrejurări, cari au mers crescând până la inşi­nudri şi insulte, directorii celor două ziare au ajuns să continue, in fata justiţiei, polemica lor de reci­procă nimicire. Intr'o zi, Le Matin publică o ştire sensaţională, care a pus în mişcare cancelariile euro­pene şi a provocat emoţie, mai a­­les, în statele balcanice. Ziarul pa­rizian afirma că România a în­cheiat o convenţie militară cu Tur­cia care, în război cu Italia, tocmai făcuse un mare împrumt la Paris. Un prieten, venit de la Paris, îmi spuse că, in unele cercuri de acolo, se bănuia că Le Matin răspândise sensaţionala ştire despre alianţa militară turco-română, drept răzbu­nare în contra guvernului otoman care, la contractarea împrumutu­lui, refuzase să-i acorde suma ceru­tă pentru reclamă M-am grăbit să public, în Epoca, această informaţie reprodusă, apoi, de toate ziarele din Europa Cen­trală, din Ungaria, din Austria, din Germania. Dar nici un ziar francez, nici unul nici chiar Le Journal, vrăşmaşul neînduplecat al lui Ma­tin, n'a reprodus, nici n’a pomenit, măcare de ştirea Epocei. Admirabila solidaritate a presei franceze, in faţa unui atac străin adus unui conaţional, m'a impre­sionat şi, nu rareori, mi-a slujit drept călăuză, in viaţa mea de ziarist, îmi permit s-o dau de pildă şi confraţilor mai tineri, precum şi u­­nor oameni politici, cu bune inten­ţii, dar nu cu destulă experienţă în aceste vremi de nespusă şi ge­nerală zăpăceală, când atât de greu se poate deosebi ce e rău şi ce e bine, o mare pildă preţueşte mai mult decât o întreagă teorie. Şi această pildă e, pentru noi, cu atât mai folositoare şi mai eloc­ventă, cu cât atacurile in contra noastră, ca şi amestecul şi înrâuri­rile de peste graniţă se fac tot mai dese şi tot mai jignitoare. T. P. ROMA 24 (Rador). — Subscrip­ţia naţională de dolari, deschisă pentru a ajuta guvernul să plă­tească datoria către America, se desfăşoară cu un succes strălucit. Regele, membrii familiei regale, toţi miniştrii, membrii parlamen­tului şi notabilităţile din diferite­le ramuri de activitate, au parti­cipat la subscripţia publică. Deasemenea au semnat în mas­­să funcţionarii statului şi ai insti­tuţiunilor particulare, studenţii şi muncitorii. Trebue subliniat că Federaţa Asociaţiunilor clerului a dat un sprijin serios acestei ini­ţiative. Preşedintele Federaţiei a lansat un apel invitând pe preoţi să colaboreze în mod activ la a­­ceastăă operă patriotică. fie comparat cu bugetul pe 1925 Specializarea excesivă.­­ Şcolile speciale De vorbă cu a f­i profesor Em. Brancovici O comisiune specială a Ceme­­rei de Comerţ şi Industrie din Bucureşti se ocupă actualmente de proectul de lege elaborat de mi­nisterul instrucţiunei publice pri­vitor la reforma învăţământului aplicat. Am crezut interesant să ne adresăm d-lui Em. Brancovici, profesor la Academia de înalte studii comerciale și industriale și membru în comi­siune, cerându-i să ne expună părerile dosare asu­pra acestui aute­ proect de lege. 0 SPECIALIZARE EXCESIVA Auteproectul In chestiune, ne spune d. Em. Brancovici, păcătueş­te de la bază printr’o excesivă spe­cializare, dela o vârstă mult prea fragedă. Chestiunea alegerii unei profe­siuni, unei cariere profesionale, este cea mai grea problemă în viaţa unui copil şi în preocupă­rile unui părinte; într’adevăr, prin această prea timpurie specia­lizare se dispune de soarta viitoa­re a tinerelor vlăstare, numai la întâmplare, fără a ţine nici­decum seamă de aptitu­dinii şi înclina­­ţiuni cari se revelează în regulă generală abia după vârsta de 15 ani şi în tot cazul numai conclu­­ziunile luate sub acest raport al aptitudinilor şi al inclinaţiunilor, după această vârstă, sunt sigure. Toate manifestările anterioare, a­­fară de prea rare excepţiuni, sunt nesigure şi înşelătoare. Dar ceia ce este mai grav, este că în felul cum este gândit acest anteproect, odată o hotărâre lua­tă, la vârsta de 11 ani şi speciali­tatea aleasă la această fragedă vârstă, o revenire mai târziu la o altă specialitate este imposibilă, căci după acest proiect, speciali­zarea este definitivă şi irevoca­bilă, ori­cât de sus s-ar merge în gradul învăţământului, adică de la terminarea claselor primare şi până în universitate. Dacă norocul orb ar face ca unii să-şi nimerească profesiunea aceas­ta ar fi în tot cazul o infimă mi­noritate , în schimb însă, imensa majoritate, ar forma o pepinieră de aşa zişi „rataţi“, cari sunt nu numai o primejdie personală, dar mai ales o primejdie socială. NECESITATEA UNUI INVAŢA­­MANT UNITAR Este absolut necesar, , mai ales pentru ţările cu o cultură mai tâ­nără, de a avea un învăţământ uni­tar cel puţin pentru primele patru clase secundare; eu aş susţine pen­tru noi chiar pentru întregul li­ceu, pe cart­eag reduce la 7 ani 0 specializare mai timpurie şi totuşi nu dela 11 ani, ci dela 16 ani, este avantagioasă şi posibilă in state cu aşezăminte vechi şi sta­bile ; la noi fluctuaţiunile sunt încă prea mari şi prea frecvente. O şcoală profesională, de orice ca­tegorie şi grad ar fi, trebuie să cons­tituie un tot bine definit şi bine în­chegat ; el trebuie să dea oameni di­rect vieţii practice. Cel mai nenorocit sistem de învă­ţământ profesional este acela care prevede posibilitatea continuării din grad un grad (de la primul grad secundar profesional la al doilea grad secundar profesional şi la gra­dul superior (universitar) profesio­nal cum este cazul anteproiectului in chestiune, căci pe de o parte dă naştere la repetiri inutile (deşi dez­voltate de la grad la grad, totuşi re­petiri), pe de altă parte nu furni­zează vieţii reale din gradele infe­rioare, decât elementele cele mai mediocre, cari nu au fost apte a urma gradele următoare. ŞCOLI SUPERIOARE DE DIFE­RITE GRADE — Care ar fi după dv. cea mai bună soluţie 1 — Preconizez că, independent de liceele unitar să se înfiinţeze şcoli speciale de diferite grade : inferioare, medii şi superioare (u­­niversitare) fie­care grad indepen­dent unul de altul, fără continui­tate şi alimentat precum urmează: şcolile inferioare, de clasele pri­mare, cele medii de către gim­nazii, iar cele superioare, de că­­tre licee. Fiecare grad trebuie să fie ceva distinct, căci trebue să furnizeze cu totul alte debuşeuri; gradele superiore nu trebuie să fie debu­şeul gradelor inferioare. Cea mai mare atenţiune trebuie dată neapărat, şcolilor profesiona­le manuale,­­ şcolile de meserii propriu zise. Aci învăţământul teoretic tre­buie restrâns la minimum de o­­biecte strict necesare şi partea mare rezervată atelierelor. Nu trebuie să se uite că adevă­rata specializare tot numai în practica profesională se poate ob­ţine,­­ şcoala nefiind decât o pre­gătire şi pentru aceasta nu trebu­­ieşte exagerată specializarea prea timpurie sau excesivă, sfârşeşte d. profesor Em. Brancovici, decla­raţiunile d-sare. Al. P. Comercializarea gazului metan Ce spun cercurile comerciale din Ardeal — De la redacţia noastră din Ardeal — CLUJ, 24. — Intre alte bogăţii naţionale, Ardealul are şi pe aceia a gazului metan. In oraşele în ca­re a fost introdus acest gaz, indus­triile au luat o desvoltare, şi, —lu­cru demn de remarcat,­­ într-o măsură apreciabilă, de la Unire în­coace. Astfel toate tendinţele erau, ca folosirea acestui important ele­ment să se întindă cât mai mult. La Tg. Mureş, lucrările cari au început pentru instalarea conductei pentru gazul metan vor fi gata în primăvară­ La Cluj, cercurile eco­nomice de aici, au luptat, până în prezent, din răsputeri, în acelaș scop, din nefericire însă fără rezul­tate pozitive deocamdată. Chestia comercializărei acestui important combustibil, a avut însă­­darul să fie brusc orice avânt. Mai ales modul cum a fost concepută această comercializare a gazului metan a produs în cercurile indus­triale din Ardeal o adevărată cons­ternare. CE SPUN FACTORII INTERE­SAŢI Nu e vorba despre acei factori care vor fi interesaţi în societăţile prin care urmează să se „comer­cializeze“ gazul metan, ci de acei factori care îşi văd ameninţate în­treprinderile lor, prin comercializa­rea de care este vorba. La Turda, unde graţie gazului metan, industriile, — între care li­nele sunt dintre cele mai mari din ţară, — au luat o mare desvoltare, am avut prilejul să stăm de vorbă cu mai mulţi conducători ai aces­tor întreprinderi. Toţi manifestă cea mai grea descurajare. STATUL A MAI FĂCUT O GRE­­ŞALA ,,Înainte de — mire, — ne spun representanţii industriilor din Tur­da, — un nu­c­ de gaz costa u ban; astăzi plătim 77 bani şi une­ori se ridică până la un leu m.­c. Prin această colosală urcare sta­tul a făcut o greşală întrucât a produs o mare pedică la desvolta­­rea industriilor, contribuind în a­­celaş timp la scumpirea produse­lor noastre. Greşala pe care a făcut-o statul a avut deci două consecinţe, tot aşa de grave“. CE SE VA INT­AMPLA CU CO­MERCIALIZAREA „Pe noi nu ne interesează dede­subturile politice ale acestei afa­ceri. Noi privim lucrurile prin priz­ma intereselor care leagă indus­triile de această soluţionare a pro­blemei gazului metan. Trebue să vă spunem că faţă de scumpirea e­­xagerată, din ultimul timp, a gazu­lui metan, sunt industrii care se văd avizate să renunţe la acest combustibil, altă dată atât de lesni­cios pentru a se reîntoarce la căr­buni sau la lemne. Şi în legătură cu acest fapt, vă mai putem asigura de un altul tot aşa de caracteristic. La Tg. Mureş unde în primăvară lucrările pentru aducerea gazului, vor fi terminate, multe întreprin­deri, nu mai reflectă la acest com­bustibil. Vă închipuit! dar, ce se va în­tâmpla cu comercializarea, când acest element va fi și mai scumpit, pentru că acest lucru rezultă din modul cum a fost concepută comer­cializarea gazului metan. INDUSTRIILE CARE VOR FI SI­LITE SA ÎNCETEZE ACTIVITA­TEA Astfel prin ,,comercializare“, u­­tilitatea gazului metan va înceta de a mai presenta un folos real la des­­voltarea industriilor, și va contri­bui, în acelaş timp, la scumpirea tot mai accentuată, a produselor industriilor existente. Un fapt însă și mai grav este acela că „comer­cializarea" va determina încetarea activităţeî pentru unele industrii, cari, — silite să mărească preţul produselor lor, — nu vor mai putea concura cu produsele similare din străinătate. La noi în Turda, — un exemplu — cele două mari fabrici, — de ciment şi de sodă caustică, — r-ar putea trăi cu cărbuni, în­cât sunt avizate numai la gazul metan, cari explică însăşi existenţa lor aici“.* Arătând aici lămuririle de mai sus, ce ne-au fost comunicate de reprezentanţii industriilor din Tur­da, nu am făcut, deocamdată, de­cât să schiţăm, în linii generale at­mosfera care domneşte în Ardeal, în legătură cu chestia „comerciali­­zărea gazului metan“. Vom conti­nua însă anchetele noastre, şi, în articolele viitoare vom reda, în chip mai larg, părerile tuturor fac­torilor competinţi cu care am stat de vorbă-C. HUMUREANU BERLIN, 24. (Rador). —Litvinov a comunicat presei că guvernul so­vietic nu şi-a modificat câtuşi de puţin atitudinea negativă faţă de Li­ga Naţiunilor HOTARAREA GERMANIEI Doliul Curţei Regale din Londra a dat un scurt răgaz Germaniei, pentru a lua o hotărâre oficială şi definitivă cu privire la semnarea actelor de la Locarno Englezii au fost siliţi să renunţe la serbări şi focuri de artificii. Ger­manii nu pot insă să renunţe ca să se prezinte la Londra. Trebue recunoscut că guvernul Luther­ Stresemann a făcut tot ce i-a stat in putere pentru a câştiga in favoarea operei de la Locarno toa­te aprobările oficiale şi oficioase. Tratatele au fost supuse mai întâi unui consiliu de miniştri, prezidat de însuşi mareşalul Lindenburg, unde au primit o confirmare unani­mă. Au trecut apoi in faţa unei în­noite adunări de miniştri preşedin­ţi ai statelor federale, unde repre­zentantul guvernului din Mecklen­burg s-a pronunţat împotriva rati­ficărei. La Reichsrath, consiliul fe­deral al statelor germane cuprinse in Reich, tratatele au fost adoptate cu 50 de voturi împotriva patru, Iată-le acum in faţa Reichstag-u­­lui. Exerciţii de aritmetică ne pot lumina asupra soartei ce le aşteap­tă acolo. Guvernul şi-a asigurat, nu fără grele sacrificii, sprijinul unei majorităţi de pace. — nu de guver­nământ. E prbabil că d-nii Luther şi Stresemann vor plăti cu demisia lor, după semnarea tratatelor, con­cursul binevoitor al grupurilor de stânga, împotriva cărora a fost prea adeseori îndreptată, guvernarea lor, internă. Această majoritate de ocazie cu­­­prinde: 130 socialişti, 32 democra­ţi, 66 centrişti, 50 populişti, 19 popu­lişti bavarezi şi vre-o câţi­va inde­pendenţi, in total trei sute de vo­turi sigure pentru Locarno. Fen­try a­njymgp. In. nlAtyrarfi.n mrpxhin partide, care pe vremuri forma şi „Marea Coaliţie“ au fost necesare pertractări din cele mai grele cam­ azi încă nu sunt isprăvite. Astfel populiştii nu au acceptat până în prezent, ca la noul minister de Iton­ga, sub preşedinţia unui centrist sau unui democrat, să participe şi socialiştii. Totuşi cele trei sute de voturi vor fi întrunite. Vor constitui ele ma­joritatea necesara pentru ratifica­rea tratatelor ! Nu, după teza naţio­nalistă, care pretinde că e vorba de un tratat de pace, necesitând o ma­joritate de două treimi dintr-un parlament de 489 membri Ca, după părerea guvernului, a preşe­dintelui Reich-ului şi a Consiliului federal, care socotesc că e vorbta de tratate obişnite, ce pot fi ratificate cu o majoritate absolută. Victoria guvernului este deci a­­sigurată. Totuşi lupta aprigă din Reichstag, care oglindeşte nedume­rirea, discuţiile violente şi toate re­sentimentele din Reich arată că mai bine de o treime din poporul ger­­man, formând un grup naţionalist compact şi bine disciplinat rămâne nesupus şi neîmpăcat. Lupta între cele două Germanii, — Germania europeană şi Germania prusacă — este simbolizată în mod izbitor şi dramatic prin revolta lui Ludendorff împotriva lui Jimaen­burg. Bătrânul Mareşal a trimes o telegramă la Londra, arătând că „adânca sa dorinţă este ca din ne­gocierile de la Locarno să isvorascâ un spirit de respect recproc şi de înţelegere internaţională“ Aceste cuvinte înţelepte ale fostu­lui generalisim au provocat turba­rea fostului său şef de Stat Major, care denunţă cu o violenţă nestăpâ­nită trădarea şi laşitatea Feldmare­şalului. Se spunea în timpul războiului, cum se spune de obicei, pentru a micşora marile personalităţi, că Hindenburg era numai sufletul, iar Ludendorff capul epopeiei germane, încă o legendă care dispare. G. G. ânşi la LONDRA.— Negocierile comer­ciale anglo-germane vor fi termi­nate săptămâna aceasta. DANEMARCA COPENHAGA.­­ Din bilanţul Băncii Naţionale daneze publicat la 14 Noembrie rezultă că acope­rirea cu metal a biletelor în cir­culaţie este de 56 la sută. Cehoslovacia CEHOSLOVACIA.­­ Un comu­nicat al Oficiului bancar arată că pentru 80.000 acţiuni ale Băncei Naţionale puse spre subscripţia publică, s‘au înregistrat 14.553 sub­scrieri cerând 211.912 acţiuni. In total s‘a subscris deci 265 la sută faţă de acţiunile oferite subscrip­ţiei publice. Din acestea 7392 vor fi afectate micilor rentieri

Next