Argus, noiembrie 1926 (Anul 17, nr. 4061-4085)

1926-11-26 / nr. 4082

Anul XVII Mo. 4082 fiECARE COMERCIANT^ Î^DIN PRAG A '^20-27 Martie 1927 ABONAMENTE! in Străinătate Un an 2200 lei 6 luni 1300 o 3 luni 800 a 3 lei în țară. b iei în străinătate In Ţară Un an 1000 lei 6 luni 550 a 3 luni 300 ORGAN ZILNIC al COMERȚULUI Fondatori: $■ Pauker fi H. F. Valentin 6 Primi BIROURILE: Bucureşti, Strada Sărindar 19 — TELEFON: 0/03 ş­i 23/09 INDUSTRIEI şi FINANŢEI Director: Grigore Gafencu Vineri 26 Reenferit 1926 PUBLICITATEA : Concesiunea Exclusivă a Societăţei Generale de Publicitate Directori: Carol Schulder şi S. Berger Star. Eugeniu Carada (fostă Karagheorghevici ). Telefon 11184 Gara de Nord de Viator I s‘ar putea da numele de gara înădită, pentru că e făcută din pe­tece cari niciodată n‘au apucat să îndeplinească serviciile aşteptate. La un moment dat se constată că gara e în absolută neputinţă să în­destuleze traficul; se decide cons­trucţia unui nou petec. Insă din pricina lipsei de prevedere, înain­te chiar ca construcţia nouă să fie gata, avem iarăşi vechea iper­­trofie. Niciodată, de când există, Gara de Nord nu a fost în curent cu nevoile publicului, pentru că toate so­co­telile au fost negative. In străinătate se construeşte o gară şi se prevede să satisfacă toate cerinţele pentru cel puţin o jumă­tate de secol; noi unii am pete­cit tot timpul şi din ce în ce lu­crurile au mers mai rău. Artera ce duce la gara de Nord a devenit atât de obstruată, încât o degajare a călătorilor era cu ne­putinţă : trăsuri, tramvaie om­nibu­suri, automobile, căruţe, astupau mereu strada şi voiajorul perdea mereu trenul. Ameninț­amen­tul fă­cut cu strada Nicu Golescu e un expedient, pentru că şi pe aci des­cărcarea e necomplectă şi anevo­ioasă. Din toate punctele de vedere, Gara de Nord nu poate să răspun­dă menirei ei de a deservi popula­ţia mărită a Capitalei României. O desvoltare normală e imposibilă, din cauza locului strâmt pe care sunt aşezate liniile, cari erau încă strangulate la trecerea pe sub po­dul din Griviţa astăzi suprimat..... era şi timp. Faptul incontestabil al insufici­enţei gărei de Nord a fost de alt­minteri recunoscut de toţi acei cari au studiat problema şi pre­cum se întâmplă des, au fost unii cari în loc să se gândească la so­luţia cea mai simplă, au alergat după complication­. Ci­că să se con­struiască în jurul Bucureştilor o coroană de gări regionale în ge­nul Parisului, Vienei, Berlinului, etc. Ca să nu lungim prea mult discuţia pentru a dovedi că ceea ce a crescut în mod firesc aiurea nu se potriveşte cu nevoile noastre, că nouă ne trebue o gară principală cu multe artere de acces, cari să raioneze în toate direcţiile, e des­tul să spunem că soluţia de mai sus e prea simplă, prea luxoasă pentru împrejurările actuale şi că există o alta, mai simplă, mai prac­tică şi mai puţin costisitoare. Cert este că situaţia actuală nu mai poate dăinui. In timpul cir­culaţiei mărită în vară, mai ales atunci când se pot vedea mumii de bagaje şi peroanele îmbâcsite de lume, se poate constata limpede că cu accesele actuale vom ajunge în scurtă vreme la o paralizie totală a traficului, în lipsa unui Instru­ment de comunicaţie ca Metroul din Paris sau Stadtbahnul berli­­nez. Problema mutărei gărei de Nord a fost studiată de mult de către Duca şi Saigny; în două rânduri a fost aproape gata de realizare. Odată s-a lovit de un deficit buge­tar, a doua oară, a coincide­t cu a­­nul 1916 şi a căzut în apă. Aceasta însă nu însemnează că ideia tre­buie dată uitărei. Ea clocoteşte de trei decenii, ea preocupă pe toţi aceia cari prevăd desvoltarea eco­nomică a ţărei întregi şi a Capita­lei ei, pe toţi aceia cari ştiu ce în­râurire profundă exercită asupra circulaţiei până în punctele cele mai depărtate de centru, ori­ce neregulă sau întârziere produsă la plecarea din­ Bucureşti. Se reper­cutează asupra întregei reţele şi dezorientează, mersul regulat al exploatărei. Intram articol precedent, în care am insistat asupra nevoei de a se clădi un adăpost pentru adminis­traţia centrală a căilor ferate, am făcut aluziune la locul ce a fost cumpărat de Stat, acum treizeci de ani, cu destinația de a se clădi acolo o Gară Centrală. Şi aici să fin­ mai modeşti, să lăsăm la o parte epitetele pretenţioase şi să ne mulţumim pur şi simplu cu o Gară principală chemată să deser­vească trebuinţele, nu ale milionu­lui de Bucureşteni în viaţă ci ale milionului şi jumătate din Buc.m­­­eştnul de mâine şi poimâine. Să nu se comită marea greşeală de a se schimba destinaţia locului de pe bulevard, dobândit de Stat. Cei cari ţin la începutul unei Cité u­­niversitaire îl pot înfăptui pe tere­nul facultăţii de medicină. Insă terenul de pe bulevard trebuie să rămâână afectat scopului primitiv, întru­cât­, de pe acum unii foşti proprietari ai acestui teren se a­­gită. La direcţia căilor ferate s-a pomenit chiar cu procese de reven­dicare a terenului pe motivul de schimbare de destinaţie. Nu ştim dacă e o intrigă meschină la mij­loc, sau un stupid nesaţ de câştig, dar fapt e că nu lipsesc avocaţi pentru a duce un asemnea proces cu intenţia de a împărţi câştigul în caz de izbândă. Gara de Nord este, în împreju­rările actuale o cauză constantă de perturbare a traficului. Se impune începerea fără nici o întârziere a lucrărilor pentru gara principală a cărei nevoie imperioasă nici nu mai trebue demonstrată. Din îm­prumutul ce-i va contracta ţara, să se preia capitalul trebuincios, astfel ca în 3 până la 4 ani, cen­trul feroviar să fie mutat pe bu­levard. Iar gara de Nord ar ră­mâne o staţie de coletărie şi de mare viteză. Ar trebui chiar scoa­se atelierele din regiunea aceia unde fiind mărginite şi înghesuite de gara de mărfuri, împiedică ex­pediţia regulată. Construcţia gărei Principale de­parte de a constitui o cheltuială grea, va reprezenta dimpotrivă o economie, față de cârpelile și de peticele ce necesită întruna, ac­tuala gară de Nord. PISICA Dacă Minerva s'a născut din ca­­pul lui Jupiter, pisica s‘a născut, după mărturia lui Jafet, fiul mai mic al lui Noe, din nasul leului, nu timpul, când faimoasa corabie ce a mântuit omenirea se umpluse de şoanioi. Pisica e un animal graţios. Nu insă, blând. Păţania lui Don Qui­­chotte, cu nasul sudicat şi găurit de ghiarele ascuţite ale unei pisici. In momentul când îşi desvăluia amorul frumoasei Alisidor, e o întâmplare de toate zilele. Dar ceea ce deosibeşte pisica de multe alte animale şi o apropie de om sunt principiile şi tradiţiile de cari, ca şi omul, cu greu se desparte. Furtul, de o pildă, nu e, totdauna, pentru ea, o nevoie materială. E o tradiţie. o nevoie morală. Vor surâde poate, unii de ciudata înfrăţire a furtului cu principiile de ordin moral. Amintim, acestora o anecdotă orientală care îi va lă­muri pe deplin. Se zicea, intrio zi unei pisici: — Lasă-te de furat. Iţi vom face o sgardă de aur. In fiecare zi îţi vom da să mănânci ficat şi bojoci creste de cocoşi, oscioare de pui de găină şi de şoarici. Iar pisica răspunse cinstit: — Tata a furat. Bunicu a furat. Hoţia a fost meseria lor. Şi acum vreţi eu să nu mai fur, ca să vă fac vouă plăcere? Nu se poate. Asta e Da, asta e. E puterea morală a tradiţiei, T. P. Impozitul imobiliar Anunţatele modificări ale impozi­telor existente, de către d-nul mi­nistru de finanţe, vor da loc evi­dent la numeroase discuţiuni. Cele mai puţin interesante-fiu vor fi de­sigur acelea privitoare la rande­­­mentul şi la reala cotă de impunere a industriei şi a agriculturii. In această mare şi controversată discuţiune, unde interesele ce se ciocnesc, vor fii apărate cu atât mai multă îndârjire, nu trebue să se piardă din vedere o chestiune de o mai minimă importanţă, e drept, şi anume aceia a evaluării proprietă­ţilor carri constituesc massa impo­zabilă a uneia dintre categoriile im­pozitelor elementare. Am fi fost îndreptăţiţi să ne aş­teptăm la criterii fixe şi unice. Din expunerea d-lui ministru de finanţe vedem că acestea sunt variate în aceiaşi categorie de impozite, după­ cum proprietatea e urbană sau ru­rală. După sistemul preconia­t de d. ministru de finanţe în ceia ce pri­veşte proprietatea imobiliară rurală se va presupune că ea este produ­cătoare de un venit de trei ori mai mare decât cel fixat în actualele ro­luri şi ca consecinţă impozitul va fi sporit de trei ori. In ceea ce priveşte proprietatea urbană, se va face tabul­a rasa de estimaţiunile în fiinţă şi se va pro­ceda la o nouă impunere după a­­precierea comisiunilor anuale. Nu vedem nici un motiv hotărâ­tor al acestei distincţiunî. Un senti­­mamt de echitate ar fi îndemnat, ţi­nând seama de schimbarea în ve­nituri de acum patru ani atât a Pro­prietăţii imobiliare rurale cât şi ur­bane, la o revizuire a estimaţiunii lor ambelor categorii de proprie­tăţi1. Dacă d-nul ministru de finanţe nu a ales această cale este că, şi-a dat perfect de bi­ne seama de greu­tăţile practice pe cari o asemenea revizuire le comportă. De aceia a preferat pentru proprietatea rurală, cel puţin, aplicarea unui coeficient neexagerat, chiar dacă prin acea­stă ca­te nu se ajunge la o ideală re­cuperare a unui impozit proporţio­­nat realităţii veniturilor. Nimic nicl împiedică de­ a se opri la aceiaşi măsură şî-n ceea ce pri­veşte proprietatea imobiliară ur­bană. Se va fi gândit poate că a­­ceasta fiind impusă în 1923 difpă o evaluare în care se ţinea mai ales seamă de veniturile imobilelor ur­bane, astfel cum rezultase ele din legile restrictive de închiriere, că, aceste venituri necorespunzând rea­lităţii nu pot fi luate azi ca bază de apreciere. Se va mai fi gândit că aceste legi restrictive aplicându-se, încă, într-o redusă­­proporţie e drept, un criteriu fix de evaluare să nu fie posibil. Raţionamentul în sine e desigur just. El nu este însă concludent. Aprecierea printr’o majorare a ve­niturilor existente într’o proporţie fixă nu este desigur o măsură ideală. Dacă s’a recurs şi se recur­ge la dânsa este pentru a se evita toate inconvenientele, tărăgănirile şi nedreptăţile mai mari ce rezultă din aprecierea arbitrară a organelor fiscale, într’o ţară în care moralita­tea publică, din nefericire, se gă­seşte într’o curbă regresivă, apre­cierile arbitrare trebuesc evitate. Toate mijloacele de conrupţie vor fi încercate, nimic nu garantea­ză că ele nu vor fi încoronate de succes. Şi acolo unde ele nu vor reuşi, şicanele, contestaţiunile şi ape­lurile nu vor conteni pentru a tără­­ganii recuperarea impozitului. Exem­plele din trecut sunt concludente în această privinţă. Cu sistemul unei cote fixe de ma­jorare, nici ispita conrupţiunii nici aceia a luării de mită, nici aceia a temporizării p­rin căile procedurale nu-şî va putea găsi teren de apli­care. Că impunerea nu va corespunde realităţii veniturilor? Se prea poate.­­Dar ceia ce interesează momentan nu este cea mai justă recuperare cât cea mai utilă și necesară măsu­ră pentru umplerea golurilor buge­tare, D. ministru de finanţe nui avea de­cât să-şi fixeze o cifră ce trebuia împlinită prin încasarea impozitelor proprietăţii imobiliare urbane. Ar fi calculat socotind rezultatele impu­nerii actuale cota de aplicat şi de­sigur că ea nu ar fi fost exagerată. In ceia ce priveşte imobilele ce încă vor continua prin fiinţarea u­­nor legi de excepţie, să fie pro­ducătoare de venituri reduse, ar fi trebuit să se admită ca proprietarii lor să ceară o reducere în cazul în care cota majorată i-ar fi izbit de un impozit legalmente neproporţio­­nat veniturilor sale. In acest mod, evaluările bugetare n’ar fi supuse decepții unor înca­sării sub prevederi iar moralitatea publică sustrasă dela ispite ce nu pot contribui decât la scăderea ei. R. PATRULIUS Moartea lui Krassîn LONDRA 24 (Rador). — Krassîn, ambasadorul So­vietelor la Londra a înce­tat din viață astăzi înain­te de amiază. Krassin su­ferea, de mult timp de a­­nemie, într'o formă foarte gravă. LONDRA 24 (Rador). — Anun­țând moartea lui Krassîn, ziarele de seară arată că ambasadorul so­vietic şi-a reluat postul la sfâr­şitul lunii Septembrie, după un concediu mai îndelungat. Puţin timp după sosirea la Londra, Kras­sin a făcut o vizită secretarului de Stat al externelor, exprimând do­rinţa ca relaţiunile anglo-sovietice să poată fi ameliorate. Dar Cham­berlain a răspuns atunci că gu­vernul britanic dorește acelaș lu­cru, precizând că înainte de orice Rusia trebue să se conformeze în totul tratatului comercial ang­lo­­rus, negociat chiar de Krassin în 1924 Canalul între Dunăre şi Rhin Lucrările efectuate irt ultimul timp In curând vor fi terminate lucră­rile pentru deschidere­a canalului de la Marsilia la Ron, destinat să pună marele port mediteranean în comu­nicaţie directă, pe apă, cu Strasburg, Rouen si Dunkeraue. Paralel se urmăreşte: In Europa Centrală, realizarea unei lucrări care nu e de mai mică însemnătate : ca­nalul de la Rhin la Dunăre, aşa sps canalul „Mittel Europa“. Fără să ne urcăm până la Charle­magne, care, cel dintâi ar fi avut a­­ceastă idee, şi, cons­aerând numai timpurile moderne, se poate spune că proiectul de legătură navigabilă între cele două mari fluvii n’a primit un început seri­os de executare de­cât în 1846. La acea dată Ludovic I, rege al Bavariei, făcuse să se termine canalul care îi poartă numele și care, începând dela Bomberg, pe Main, se termină la Kelhelm pe Dunăre. Dar cu lărgimea lui de 15 metri, cu o a­­dânci­me de 1 m- 46, cu eclusele sale de 34 metri lungime şi de 4 m, 67 lărgime, canalul Ludovic nu poate primi decât vase de maximum 127 tone metrice. Nu răspunde deci în niciun fel necesităţilor actuale ale navigaţiunii fluviale. Cu mult înaintea războiului din 1914, Germania începuse executa­rea unei­ căi navigabile cu debit ma­re, destinată să pună în legătură di­rectă cu Orientul. De la 1883 până la 1886, ea realizase, în acest scop, ca­­nalizarea Mainului până la Frank­furt ș­., în 1890, până la Offenbach. In urmă lucrările au fost îndreptate spre amont până la Aschaffenburg , așa că Mainul, astfel canalizat, poate primi șlepuri lungi de 85 metri, cu un pescagîu de 2 m. 80 șî o încăr­­cătură de 1500 tone. FROEGTE PARASITE In 1921, când s'a constituit socie­tatea nRhin-Moân.Donau­t pentru e­­xecutarea lucrări şi nu a celor mai mici, care urmau să fie termi­­nate, planul a fost considerat puţin cam temerar în plină perioadă de de­predare monetară. In adevăr, pro­iectul comporta terminarea canali­zării Mainului, de ln Aschaffenburg până la Bamberg, prin construirea de canale laterale cu utilizarea for­­ţelor hidraulice. Traseul principal tăia o cotitură a Hainului prin b un canal realizăndu-se o scurtime de 73 kilometri. La Bamberg, acest canal lăsa valea Mainului pentru a atinge Dunărea la Kelheim, fără să urmeze vechiul canal Ludovic. Şi acest din urmă fluviu urma să fie amenajat şi regularizat pentru ca să permită trecerea vaselor de 72 metri lungime, 10 metri lărgime 2 m, 30 pescagiu şi cu carb­uri de 1200 tone. Costul lucrărilor era evaluat la peste 900 de milioane mărci aur. Cu tot caracteml internaţional al între­prinderii — calea de apă Rin.Dună­rea a fost declarată Internaţională prin articolele 331—338 şi 333 din tratatul de la Versailles — finanţa­rea sa devenea, din pricina împre­­jurărilor economice, extrem de grea. CANALIZAREA MAINULUI Primele proiecte de mare anver­gură au trebuit deci să fie părăsite temporar. S’a terminat numai, în ce priveşte canalizarea Hainului, stăvi­­larul de la Viereth, cheea lanţului de lucrări prevăzute între Aschaffen­burg şi Bamberg. Câteva cifre vor fi suficiente pentru a ne face o idee de importanţa acestei lucrări: baragiul c­o­mpus din două travee, fiecare cu o deschidere de 30 metri; ecluza e constituită printr’un canal de acces de 300 metri lungime și de 3 m. 50 adâncime, urmat de ecluza „a­sas“ de 300 metri lungime, 12 metri lărgime și 3 metri adâncime. S'a construit o uzină hidro-electrică, utilizând căde­rea de 6 m, a stăvilarului cu ajutorul a trei turbine helicaidate, cu un de­bit de 31 metri cubi pe secundă fie­care, şi care acţionează direct. Alter­nators invârtindu-se cu o iuţeală de 75 tururi pe minut. Puterea normală a acestei uzine, care e de 2650 cai, poate atinge un maximum de 4000 cai şi producţia sa medie de curent este de 18 milioane kilowaţi-oră. De când a fost pusă in sarcini, în 1925, a­­ceastă uzină a livrat, fără incident, toată producţia sa de curent societă­ţii „Grosskraftvpark Franken". LUCRĂRILE PE DUNĂRE In ce priveşte Dunărea­, s’a înce­put în 1922 construcţia stăvilaru­­lui de la Hachlet, lângă Passau, des­tinat să ridice nivelul apei pe sec­ţiunea fluviului coprinsă intre Ves­­hofen şi Passau şi sa transforme a­­ceastă secţiune, aşa de periculoasă pentru navigaţie din pricina fundu­rilor stăncoase înalte şi a curente­­lor repezi, într-un fel de basin vast cu adâncime suficientă şi cu curent mic. O altă uzină hidro­electrică, u­­tilizând o cădere de mai mult de 7 metri e pe cale de instalare, pute­rea normală a maşinilor , va fi de 7400 cai; turbinele ei vor acţiona in priză directă alternatori de 8500 ki­lowaţi putere, furnizând un curent de 6300 volţi. Pentru un debit total de maxi­mum 700 metri cubi pe secundă şi o cădere variind de la 5 la 9 metri, a­­ceastă uzină va putea produce 56000 cai. Ameliorarea şenalului intre Pas­sau şi Rad­sbanne va fi in curând realizată prin o regularizare a patu­lui de etiagiu­ SPRE TERMINAREA LUCRĂRILOR In ce priveşte lucrările canalizării Mainului, ele astăzi merg bine, mul­ţumită acordurilor de curând înche­iate între ministerul de transporturi al Reich­ului şi ministerul de Stat al Bavariei, pe secţiunea Aschaffen­­burg-Wurzburg sunt prevăzute 13 stăvilare destinate să transforme di­ferenţa de nivel de 56 metri în mici căderi de apă de 3m. 50 la 4 m. 5­1 fiecare, cu clădiri de uzine hidraulice de o putere totală medie de 48.000 cai pe an. Când aceste din urmă lucrări vor fi terminate, calea navigabilă Rin-Du­­năre va fi cu mult mai aproape de momentul când va fi deschisă com­er­­ţului internaţional. Conferinţa internaţională a trenurilor de marfă Transportările din Europa Centrala s - au aranjament al României din toată ziua au continuat, la ministerul de comunicaţii, lucrările conferinţei internaţionale a trenuri­lor de marfă. Delegaţiunile străine s’au întru­nit pe grupe, reprezentând interese de transport direct şi de tranzit, în vederea aranjării mersului trenuri­lor internaţionale, cari vor trans­porta diverse articole dintr’o ţară într’alta. Se pun, cu acest prilej, în strânsă legătură graficele trenurilor de marfă ale administrațiunilor de căi ferate participante, stabilindu-se timpii de mers cei mai convenabili. Legăturile se stabilesc din direc­ţia vest către est, astfel că aranja­mentele cu administraţia căilor noa­stre ferate vor fi încheiate către sfârşitul lucrărilor conferinţei. TRANSPORTURILE DIN EUROPA CENTRALA Până ori după amiază, delegaţi un ii® slăvic căzuseră de acord în privinţa următoarelor relaţiuni din Europa Centrală. Un tren de mărfuri obişnuite, pre­date cu mică iuţeală şi tranzit din Polonia, la Treiste şi Fiume. Acest tren va pleca din Osmiczin zilnic la orele 23.50 şi va ajunge la Trieste a cincea zi la orele 15.59, tra­­versând Cehoslovacia, Austria şi­­Iu­­goslavia. Un tren de mare viteză Trieste--Vie­­na, cu plecarea din Trieste la orele 2­05 şi sosirea la Viena a treia zi la orele 3.10. Cu acest tren se vor transporta măr­imi diverse cu destinaţiunea pentru Austria şi Ungaria. Un tren obişnuit Neapole—Visna, cu plecarea din Neapole la o­rele 22 şi sosirea la destinaţie a patra zi la orele 18. Trenul acesta este rezervat în mod exclusiv transporturilor de fructa din sudul Italiei. Bineînţeles trenurile specificate mai sus vor avea legături şi vor transpor­­ta articule diferite şi în ţările pe enda fac tranzit. UN ARANJAMENT AL ROMÂNIEI Până ori la prânz delega­­iunea românească nu încheiase decât un singur aranjament, privitor la tre­nul rapid direct internaţional de mărfuri Buks-InsbrukrV­iena-Buda- Pesta-Cutici-Bucureşti. Acestui tren i s’au adus însem­nate perfecţionări, scurtându-i-se timpul de mers cu 24 de ore în Au­stria. S’a calculat ca dela Buks (frontiera Elveţiei) şi până la Curtici (punctul de unde intră în România) să nu facă decât două zile. Cu acest tren se vor trans­porta pe viitor, în timpul cel mai scurt posibil, diverse mărfuri din Franţa şi Elveţia, cu destinaţia pentru România, încărcând şi în ţă­rile de tranzit şi de legătură, adică şi în Austria, Ungaria şi Cehoslo­vacia. Trenul de corespondenţă al ace­stui rapid internaţional de mărfuri — Bucur­eşti-Budapest­a-V­iena-Ins­­bnik-Buks, n’a fost studiat încă. Se speră totuşi că şi lui i se vor aduce îmbunătăţiri importante. * Discuţiunîle pe grupe ale delegaţiu­­nilor străine tindeau, în cursul după amiezei de eri, să stabilească trenuri pentru exportul zahărului din Ceho­slovacia, a maşinilor industriale din Elveţia, a cărbunilor din Colonia, a cartofilor din Ungaria, destinaţi tari­lor din Balcani, precum şi a unor tranzite prin Iugoslavia. * Astăzi la orele 7,20, delegaţii străini vor al­ea, cu un tren spe­cial, să viziteze salinele de la Silnic Prahova), precum şi regiunea pe­troliferă Moreni şi Băieoi. G. MANTTA Escrocheriile băncii Aischeck şi Campus Mol descoperiri ale judelui instructor D, judecător Papadopol armntinuă instrucţia în această afacere, spre a afla firul tuturor operaţiilor săvâr­şite de cei doi asociaţi. D-sa a aflat astfel că din cele 1700 acţiuni „Naphta Română” depuse în gaj de către d­. H. Iaroslavici, ban­cherii Ionel Aischeck şi Lazăr Cam­pus au vândut 806 bucăţi d-lui Bara­­novskî, iar 260 bucăţi în bursă. Ia executarea acestor vânzări, Ionel Ai­­scheck s’a folosit de două procuri în care a falsificat semnătura d-lui Ia­­roslavîci. D. Baranovski a vândut acţiunile prin bursă d-lui Martin Schein, direc­torul general al soc. Redevenţa (care este în acelaş timp şi administrator la soc. Naphta Română). Vânzarea s-a făcut la 12 Noembrie, însă transfertul acţiunilor în regis­trele acestei societăţi a fost operat în ziua die 22 Noembrie, adică poste­­ro­r arestării lui Campus şi declară­rii băncii în stare de faliment. Deşi L­­atoslavici a cerut societă­ţii să nu opereze transfertul pe nu­mele noului cumpărător, întrucât ac­ţiunile sunt ale d-sale şi înstrăinate în mod fraudulos, totuşi şeful con­tabil, d. Osias Marcus, (cumnatul d-lui Schein) că nu poate refuza o cerere legală a unui cumpărător de­venit proprietar printr’o cumpărare valabilă prin bursă,­­ a operat tran­slatul. Aischeck şi Campus susţin că deşi au dat scrisoare de vânzare d-lui Ba­ranovski pentru cele 806 acţiuni „Na­phta (şi 1508 „Redevenţe" falsificate) totuşi operaţiunea intervenită nu era o vânzare ci un gaj ; ei pretind că d. Baranovski era creditor iar nu cum­­părător şi că se obligase a se aduce o scrisoare în care să confirma exis­tenţa gajului, — dar că d-sa n’a mai adus scrisoarea. D. judecător Papadopol va căuta să lămurească sub raportul penal, natura reală a operaţiunii. Consecinţa nu poate interesa de­cât „massa credi­torilor“, căci dacă a fost gaj, plus va­luta acţiunilor va trebui adusă la massa falimentului,­­ iar dacă a avut vânzare câştigul revine cumpărăto­rului. evoluţia imperiului bei TANIG Conferinţa Imperială şi­ a inche­iat lucrările. In răstimp de-o lumi şi patru zile, după discuţiuni in sp­­­rit amical, fără sdruncinare şi făre isbucniri de pasiune, conferinţa a si­vârşit o operă schimbând din teme. Şi structura constituţională a cele mai vaste împărăţii, pe cuprinsul căreia soarele nu apune niciodată, Anglia, suverană a­ domnnionurilor, dispare ca putere tutelară. In câte­va rănduiii, rezoluţia adoptată în u­­nanimitate de Conferinţa imperială, fixează noua înfăţişare a falnicei „Comm­onwealth“, , Membrii imperiului sunt comu­nităţi autonome de popoare în impe­riu, absolut egale în drepturi şi da­torii, în afacerile Interne, ca şi în afacerile externe. Aceste comunităţi sunt unite prin crdinţa comună faţă de Coroană şi legate de biuă voe ca membre ai« naţiunei comune britanice“. Din această definiţie rezultă clar transformarea fundamentală a or­ganizaţiei imperiului, britaic. Do­­minionurile aveau şi până acum drepturi întinse în privinţa autono­miei. Ele se cârmuiau prin parla­­mente naţionale, prin guverne pro­prii, şi îşi rezolvau singure aface­rile interne. Dar chiar în afacerile externe, dominionurile se bucurau de oarecare independenţă, care mer­gea până la dreptul de a încheia tra­tate de comerţ. Dar peste orice miş­care veghia Anglia. Guvernul Metropolei era reprezen­­tat în fiecare dominion printr'un gu­vernator general cu atribuţiunile Suveranului, dar la ordinele guver­nului londonez. Astfel că, în ultima instanţă, toată independenţa se o­­prea la interesele Angliei. Rezoluţia imperială coboară An­glia din postul­ tutelar. Nu mai e­­xistă Metropolă, pentru Dominio­­nuri. Egale în drepturi cu ...Anglia, ele vor avea de acum înainte ca su­­prem conducător, pe guvernatorul, genial care va reprezenta pe Rege, şi nu guvernul englez. Ca­­şi Anglia, dominionurile vor avea relaţiuni di­­recte cu Suveranul. Ca şi Anglia­, vor încheia tratate, inspirându-se din interesele proprii. Dar, pentru uni­­tatea imperiului, s‘a decis ca ■ răs­punderea principală a, politicei ex­terne și a apărării imperiului să fie lăsată mai departe Angliei. Totodată însă s'a recunoscut că niciun mem­bru al imperiului, deci nici Anglia, nu poate subscrie angajamente de natura să lege automat celelalte na­ţiuni ale comunităţii imperiale Tot aşa, nic­iuna din naţiunile imperiului nu poate încheia tratate care ar­ atinge interesele celorlalte asociate. Se destramă astfel imperiul brita­­nic. Conferinţa de la Londra a ţinut să afirme cu stăruinţă contrariul, Asociaţia, liberă a popoarelor supu­­se Coroane Angliei, reprezintă aşeza­rea imperiului pe baze şi mai sănă­toase decât până acum. De altfel, concomitent cu emanciparea politi­că, Conferinţa a fixat o şi mai in­timă colaborare economică şi tech­­nică. Acordarea de drepturi mem­­­brilor ajunşi la majoratul politic strânge astfel şi mai mult legătu­rile întemeiate pe interese profunde, politice şi economice. Iar Anglia, din această revoluţie pacifică are totul de câştigat, oferind singură o soluţie, pe care forţa unei evoluţi ce nu poate fi stăvilită, ar fi depăși­t-o fatal, ’ A. Hg. Regina Maria a părăsit America LONDRA 24 (Rador). — Din New­ York se anunţă că Maiesta­tea Sa Regina Maria s-a îmbarcat astăzi de dimineaţă cu destinaţia Franţa pe vaporul Berengaria. Su­te de persoane au fost pe cheu, cari au aplaudat pe regină în mo­­mentul plecării vaporului. In ulti­mul interview acordat, M. S. a de­clarat că fiecare clipă petrecută în America a fost pentru Ea o cli­pă fericită. In mesagiul de adio către poporul american, radiotele­­fonat de regină înainte de plecare, M. S. a spus: Să nu vă dezintere­saţi de lumea veche, căci lumile noi şi lumile vechi trebuie să tră­­iască împreună, să se înţeleagă şi să se ajute reciproc. La revedere, America, scumpă şi frumoasă Ame­rică. Regina şi principesa Ileana vor ocupa pe Berengaria aparta­mentele ocupate de prinţul Galilei, când cu voiajul A. S. în America în anul trecut. Dezarmam Ba­garim BERLIN 24 (Rador). — Ziarele anunţă că Conferinţa ambasadori­lor a remis guvernului bulgar o notă în privinţa dezarmării, impu­nând restricţiuni severe în privin­ţa organizării armatei bulgare.

Next