Argus, noiembrie 1926 (Anul 17, nr. 4061-4085)
1926-11-26 / nr. 4082
Anul XVII Mo. 4082 fiECARE COMERCIANT^ Î^DIN PRAG A '^20-27 Martie 1927 ABONAMENTE! in Străinătate Un an 2200 lei 6 luni 1300 o 3 luni 800 a 3 lei în țară. b iei în străinătate In Ţară Un an 1000 lei 6 luni 550 a 3 luni 300 ORGAN ZILNIC al COMERȚULUI Fondatori: $■ Pauker fi H. F. Valentin 6 Primi BIROURILE: Bucureşti, Strada Sărindar 19 — TELEFON: 0/03 şi 23/09 INDUSTRIEI şi FINANŢEI Director: Grigore Gafencu Vineri 26 Reenferit 1926 PUBLICITATEA : Concesiunea Exclusivă a Societăţei Generale de Publicitate Directori: Carol Schulder şi S. Berger Star. Eugeniu Carada (fostă Karagheorghevici ). Telefon 11184 Gara de Nord de Viator I s‘ar putea da numele de gara înădită, pentru că e făcută din petece cari niciodată n‘au apucat să îndeplinească serviciile aşteptate. La un moment dat se constată că gara e în absolută neputinţă să îndestuleze traficul; se decide construcţia unui nou petec. Insă din pricina lipsei de prevedere, înainte chiar ca construcţia nouă să fie gata, avem iarăşi vechea ipertrofie. Niciodată, de când există, Gara de Nord nu a fost în curent cu nevoile publicului, pentru că toate socotelile au fost negative. In străinătate se construeşte o gară şi se prevede să satisfacă toate cerinţele pentru cel puţin o jumătate de secol; noi unii am petecit tot timpul şi din ce în ce lucrurile au mers mai rău. Artera ce duce la gara de Nord a devenit atât de obstruată, încât o degajare a călătorilor era cu neputinţă : trăsuri, tramvaie omnibusuri, automobile, căruţe, astupau mereu strada şi voiajorul perdea mereu trenul. Amenințamentul făcut cu strada Nicu Golescu e un expedient, pentru că şi pe aci descărcarea e necomplectă şi anevoioasă. Din toate punctele de vedere, Gara de Nord nu poate să răspundă menirei ei de a deservi populaţia mărită a Capitalei României. O desvoltare normală e imposibilă, din cauza locului strâmt pe care sunt aşezate liniile, cari erau încă strangulate la trecerea pe sub podul din Griviţa astăzi suprimat..... era şi timp. Faptul incontestabil al insuficienţei gărei de Nord a fost de altminteri recunoscut de toţi acei cari au studiat problema şi precum se întâmplă des, au fost unii cari în loc să se gândească la soluţia cea mai simplă, au alergat după complication. Cică să se construiască în jurul Bucureştilor o coroană de gări regionale în genul Parisului, Vienei, Berlinului, etc. Ca să nu lungim prea mult discuţia pentru a dovedi că ceea ce a crescut în mod firesc aiurea nu se potriveşte cu nevoile noastre, că nouă ne trebue o gară principală cu multe artere de acces, cari să raioneze în toate direcţiile, e destul să spunem că soluţia de mai sus e prea simplă, prea luxoasă pentru împrejurările actuale şi că există o alta, mai simplă, mai practică şi mai puţin costisitoare. Cert este că situaţia actuală nu mai poate dăinui. In timpul circulaţiei mărită în vară, mai ales atunci când se pot vedea mumii de bagaje şi peroanele îmbâcsite de lume, se poate constata limpede că cu accesele actuale vom ajunge în scurtă vreme la o paralizie totală a traficului, în lipsa unui Instrument de comunicaţie ca Metroul din Paris sau Stadtbahnul berlinez. Problema mutărei gărei de Nord a fost studiată de mult de către Duca şi Saigny; în două rânduri a fost aproape gata de realizare. Odată s-a lovit de un deficit bugetar, a doua oară, a coincidet cu anul 1916 şi a căzut în apă. Aceasta însă nu însemnează că ideia trebuie dată uitărei. Ea clocoteşte de trei decenii, ea preocupă pe toţi aceia cari prevăd desvoltarea economică a ţărei întregi şi a Capitalei ei, pe toţi aceia cari ştiu ce înrâurire profundă exercită asupra circulaţiei până în punctele cele mai depărtate de centru, orice neregulă sau întârziere produsă la plecarea din Bucureşti. Se repercutează asupra întregei reţele şi dezorientează, mersul regulat al exploatărei. Intram articol precedent, în care am insistat asupra nevoei de a se clădi un adăpost pentru administraţia centrală a căilor ferate, am făcut aluziune la locul ce a fost cumpărat de Stat, acum treizeci de ani, cu destinația de a se clădi acolo o Gară Centrală. Şi aici să fin mai modeşti, să lăsăm la o parte epitetele pretenţioase şi să ne mulţumim pur şi simplu cu o Gară principală chemată să deservească trebuinţele, nu ale milionului de Bucureşteni în viaţă ci ale milionului şi jumătate din Buc.meştnul de mâine şi poimâine. Să nu se comită marea greşeală de a se schimba destinaţia locului de pe bulevard, dobândit de Stat. Cei cari ţin la începutul unei Cité universitaire îl pot înfăptui pe terenul facultăţii de medicină. Insă terenul de pe bulevard trebuie să rămâână afectat scopului primitiv, întrucât, de pe acum unii foşti proprietari ai acestui teren se agită. La direcţia căilor ferate s-a pomenit chiar cu procese de revendicare a terenului pe motivul de schimbare de destinaţie. Nu ştim dacă e o intrigă meschină la mijloc, sau un stupid nesaţ de câştig, dar fapt e că nu lipsesc avocaţi pentru a duce un asemnea proces cu intenţia de a împărţi câştigul în caz de izbândă. Gara de Nord este, în împrejurările actuale o cauză constantă de perturbare a traficului. Se impune începerea fără nici o întârziere a lucrărilor pentru gara principală a cărei nevoie imperioasă nici nu mai trebue demonstrată. Din împrumutul ce-i va contracta ţara, să se preia capitalul trebuincios, astfel ca în 3 până la 4 ani, centrul feroviar să fie mutat pe bulevard. Iar gara de Nord ar rămâne o staţie de coletărie şi de mare viteză. Ar trebui chiar scoase atelierele din regiunea aceia unde fiind mărginite şi înghesuite de gara de mărfuri, împiedică expediţia regulată. Construcţia gărei Principale departe de a constitui o cheltuială grea, va reprezenta dimpotrivă o economie, față de cârpelile și de peticele ce necesită întruna, actuala gară de Nord. PISICA Dacă Minerva s'a născut din capul lui Jupiter, pisica s‘a născut, după mărturia lui Jafet, fiul mai mic al lui Noe, din nasul leului, nu timpul, când faimoasa corabie ce a mântuit omenirea se umpluse de şoanioi. Pisica e un animal graţios. Nu insă, blând. Păţania lui Don Quichotte, cu nasul sudicat şi găurit de ghiarele ascuţite ale unei pisici. In momentul când îşi desvăluia amorul frumoasei Alisidor, e o întâmplare de toate zilele. Dar ceea ce deosibeşte pisica de multe alte animale şi o apropie de om sunt principiile şi tradiţiile de cari, ca şi omul, cu greu se desparte. Furtul, de o pildă, nu e, totdauna, pentru ea, o nevoie materială. E o tradiţie. o nevoie morală. Vor surâde poate, unii de ciudata înfrăţire a furtului cu principiile de ordin moral. Amintim, acestora o anecdotă orientală care îi va lămuri pe deplin. Se zicea, intrio zi unei pisici: — Lasă-te de furat. Iţi vom face o sgardă de aur. In fiecare zi îţi vom da să mănânci ficat şi bojoci creste de cocoşi, oscioare de pui de găină şi de şoarici. Iar pisica răspunse cinstit: — Tata a furat. Bunicu a furat. Hoţia a fost meseria lor. Şi acum vreţi eu să nu mai fur, ca să vă fac vouă plăcere? Nu se poate. Asta e Da, asta e. E puterea morală a tradiţiei, T. P. Impozitul imobiliar Anunţatele modificări ale impozitelor existente, de către d-nul ministru de finanţe, vor da loc evident la numeroase discuţiuni. Cele mai puţin interesante-fiu vor fi desigur acelea privitoare la randementul şi la reala cotă de impunere a industriei şi a agriculturii. In această mare şi controversată discuţiune, unde interesele ce se ciocnesc, vor fii apărate cu atât mai multă îndârjire, nu trebue să se piardă din vedere o chestiune de o mai minimă importanţă, e drept, şi anume aceia a evaluării proprietăţilor carri constituesc massa impozabilă a uneia dintre categoriile impozitelor elementare. Am fi fost îndreptăţiţi să ne aşteptăm la criterii fixe şi unice. Din expunerea d-lui ministru de finanţe vedem că acestea sunt variate în aceiaşi categorie de impozite, după cum proprietatea e urbană sau rurală. După sistemul preconiat de d. ministru de finanţe în ceia ce priveşte proprietatea imobiliară rurală se va presupune că ea este producătoare de un venit de trei ori mai mare decât cel fixat în actualele roluri şi ca consecinţă impozitul va fi sporit de trei ori. In ceea ce priveşte proprietatea urbană, se va face tabula rasa de estimaţiunile în fiinţă şi se va proceda la o nouă impunere după aprecierea comisiunilor anuale. Nu vedem nici un motiv hotărâtor al acestei distincţiunî. Un sentimamt de echitate ar fi îndemnat, ţinând seama de schimbarea în venituri de acum patru ani atât a Proprietăţii imobiliare rurale cât şi urbane, la o revizuire a estimaţiunii lor ambelor categorii de proprietăţi1. Dacă d-nul ministru de finanţe nu a ales această cale este că, şi-a dat perfect de bine seama de greutăţile practice pe cari o asemenea revizuire le comportă. De aceia a preferat pentru proprietatea rurală, cel puţin, aplicarea unui coeficient neexagerat, chiar dacă prin această cate nu se ajunge la o ideală recuperare a unui impozit proporţionat realităţii veniturilor. Nimic nicl împiedică de a se opri la aceiaşi măsură şî-n ceea ce priveşte proprietatea imobiliară urbană. Se va fi gândit poate că aceasta fiind impusă în 1923 difpă o evaluare în care se ţinea mai ales seamă de veniturile imobilelor urbane, astfel cum rezultase ele din legile restrictive de închiriere, că, aceste venituri necorespunzând realităţii nu pot fi luate azi ca bază de apreciere. Se va mai fi gândit că aceste legi restrictive aplicându-se, încă, într-o redusăproporţie e drept, un criteriu fix de evaluare să nu fie posibil. Raţionamentul în sine e desigur just. El nu este însă concludent. Aprecierea printr’o majorare a veniturilor existente într’o proporţie fixă nu este desigur o măsură ideală. Dacă s’a recurs şi se recurge la dânsa este pentru a se evita toate inconvenientele, tărăgănirile şi nedreptăţile mai mari ce rezultă din aprecierea arbitrară a organelor fiscale, într’o ţară în care moralitatea publică, din nefericire, se găseşte într’o curbă regresivă, aprecierile arbitrare trebuesc evitate. Toate mijloacele de conrupţie vor fi încercate, nimic nu garantează că ele nu vor fi încoronate de succes. Şi acolo unde ele nu vor reuşi, şicanele, contestaţiunile şi apelurile nu vor conteni pentru a tărăganii recuperarea impozitului. Exemplele din trecut sunt concludente în această privinţă. Cu sistemul unei cote fixe de majorare, nici ispita conrupţiunii nici aceia a luării de mită, nici aceia a temporizării prin căile procedurale nu-şî va putea găsi teren de aplicare. Că impunerea nu va corespunde realităţii veniturilor? Se prea poate.Dar ceia ce interesează momentan nu este cea mai justă recuperare cât cea mai utilă și necesară măsură pentru umplerea golurilor bugetare, D. ministru de finanţe nui avea decât să-şi fixeze o cifră ce trebuia împlinită prin încasarea impozitelor proprietăţii imobiliare urbane. Ar fi calculat socotind rezultatele impunerii actuale cota de aplicat şi desigur că ea nu ar fi fost exagerată. In ceia ce priveşte imobilele ce încă vor continua prin fiinţarea unor legi de excepţie, să fie producătoare de venituri reduse, ar fi trebuit să se admită ca proprietarii lor să ceară o reducere în cazul în care cota majorată i-ar fi izbit de un impozit legalmente neproporţionat veniturilor sale. In acest mod, evaluările bugetare n’ar fi supuse decepții unor încasării sub prevederi iar moralitatea publică sustrasă dela ispite ce nu pot contribui decât la scăderea ei. R. PATRULIUS Moartea lui Krassîn LONDRA 24 (Rador). — Krassîn, ambasadorul Sovietelor la Londra a încetat din viață astăzi înainte de amiază. Krassin suferea, de mult timp de anemie, într'o formă foarte gravă. LONDRA 24 (Rador). — Anunțând moartea lui Krassîn, ziarele de seară arată că ambasadorul sovietic şi-a reluat postul la sfârşitul lunii Septembrie, după un concediu mai îndelungat. Puţin timp după sosirea la Londra, Krassin a făcut o vizită secretarului de Stat al externelor, exprimând dorinţa ca relaţiunile anglo-sovietice să poată fi ameliorate. Dar Chamberlain a răspuns atunci că guvernul britanic dorește acelaș lucru, precizând că înainte de orice Rusia trebue să se conformeze în totul tratatului comercial anglorus, negociat chiar de Krassin în 1924 Canalul între Dunăre şi Rhin Lucrările efectuate irt ultimul timp In curând vor fi terminate lucrările pentru deschiderea canalului de la Marsilia la Ron, destinat să pună marele port mediteranean în comunicaţie directă, pe apă, cu Strasburg, Rouen si Dunkeraue. Paralel se urmăreşte: In Europa Centrală, realizarea unei lucrări care nu e de mai mică însemnătate : canalul de la Rhin la Dunăre, aşa sps canalul „Mittel Europa“. Fără să ne urcăm până la Charlemagne, care, cel dintâi ar fi avut această idee, şi, consaerând numai timpurile moderne, se poate spune că proiectul de legătură navigabilă între cele două mari fluvii n’a primit un început serios de executare decât în 1846. La acea dată Ludovic I, rege al Bavariei, făcuse să se termine canalul care îi poartă numele și care, începând dela Bomberg, pe Main, se termină la Kelhelm pe Dunăre. Dar cu lărgimea lui de 15 metri, cu o adâncime de 1 m- 46, cu eclusele sale de 34 metri lungime şi de 4 m, 67 lărgime, canalul Ludovic nu poate primi decât vase de maximum 127 tone metrice. Nu răspunde deci în niciun fel necesităţilor actuale ale navigaţiunii fluviale. Cu mult înaintea războiului din 1914, Germania începuse executarea unei căi navigabile cu debit mare, destinată să pună în legătură directă cu Orientul. De la 1883 până la 1886, ea realizase, în acest scop, canalizarea Mainului până la Frankfurt ș., în 1890, până la Offenbach. In urmă lucrările au fost îndreptate spre amont până la Aschaffenburg , așa că Mainul, astfel canalizat, poate primi șlepuri lungi de 85 metri, cu un pescagîu de 2 m. 80 șî o încărcătură de 1500 tone. FROEGTE PARASITE In 1921, când s'a constituit societatea nRhin-Moân.Donaut pentru executarea lucrări şi nu a celor mai mici, care urmau să fie terminate, planul a fost considerat puţin cam temerar în plină perioadă de depredare monetară. In adevăr, proiectul comporta terminarea canalizării Mainului, de ln Aschaffenburg până la Bamberg, prin construirea de canale laterale cu utilizarea forţelor hidraulice. Traseul principal tăia o cotitură a Hainului prin b un canal realizăndu-se o scurtime de 73 kilometri. La Bamberg, acest canal lăsa valea Mainului pentru a atinge Dunărea la Kelheim, fără să urmeze vechiul canal Ludovic. Şi acest din urmă fluviu urma să fie amenajat şi regularizat pentru ca să permită trecerea vaselor de 72 metri lungime, 10 metri lărgime 2 m, 30 pescagiu şi cu carburi de 1200 tone. Costul lucrărilor era evaluat la peste 900 de milioane mărci aur. Cu tot caracteml internaţional al întreprinderii — calea de apă Rin.Dunărea a fost declarată Internaţională prin articolele 331—338 şi 333 din tratatul de la Versailles — finanţarea sa devenea, din pricina împrejurărilor economice, extrem de grea. CANALIZAREA MAINULUI Primele proiecte de mare anvergură au trebuit deci să fie părăsite temporar. S’a terminat numai, în ce priveşte canalizarea Hainului, stăvilarul de la Viereth, cheea lanţului de lucrări prevăzute între Aschaffenburg şi Bamberg. Câteva cifre vor fi suficiente pentru a ne face o idee de importanţa acestei lucrări: baragiul compus din două travee, fiecare cu o deschidere de 30 metri; ecluza e constituită printr’un canal de acces de 300 metri lungime și de 3 m. 50 adâncime, urmat de ecluza „asas“ de 300 metri lungime, 12 metri lărgime și 3 metri adâncime. S'a construit o uzină hidro-electrică, utilizând căderea de 6 m, a stăvilarului cu ajutorul a trei turbine helicaidate, cu un debit de 31 metri cubi pe secundă fiecare, şi care acţionează direct. Alternators invârtindu-se cu o iuţeală de 75 tururi pe minut. Puterea normală a acestei uzine, care e de 2650 cai, poate atinge un maximum de 4000 cai şi producţia sa medie de curent este de 18 milioane kilowaţi-oră. De când a fost pusă in sarcini, în 1925, această uzină a livrat, fără incident, toată producţia sa de curent societăţii „Grosskraftvpark Franken". LUCRĂRILE PE DUNĂRE In ce priveşte Dunărea, s’a început în 1922 construcţia stăvilarului de la Hachlet, lângă Passau, destinat să ridice nivelul apei pe secţiunea fluviului coprinsă intre Veshofen şi Passau şi sa transforme această secţiune, aşa de periculoasă pentru navigaţie din pricina fundurilor stăncoase înalte şi a curentelor repezi, într-un fel de basin vast cu adâncime suficientă şi cu curent mic. O altă uzină hidroelectrică, utilizând o cădere de mai mult de 7 metri e pe cale de instalare, puterea normală a maşinilor , va fi de 7400 cai; turbinele ei vor acţiona in priză directă alternatori de 8500 kilowaţi putere, furnizând un curent de 6300 volţi. Pentru un debit total de maximum 700 metri cubi pe secundă şi o cădere variind de la 5 la 9 metri, această uzină va putea produce 56000 cai. Ameliorarea şenalului intre Passau şi Radsbanne va fi in curând realizată prin o regularizare a patului de etiagiu SPRE TERMINAREA LUCRĂRILOR In ce priveşte lucrările canalizării Mainului, ele astăzi merg bine, mulţumită acordurilor de curând încheiate între ministerul de transporturi al Reichului şi ministerul de Stat al Bavariei, pe secţiunea Aschaffenburg-Wurzburg sunt prevăzute 13 stăvilare destinate să transforme diferenţa de nivel de 56 metri în mici căderi de apă de 3m. 50 la 4 m. 51 fiecare, cu clădiri de uzine hidraulice de o putere totală medie de 48.000 cai pe an. Când aceste din urmă lucrări vor fi terminate, calea navigabilă Rin-Dunăre va fi cu mult mai aproape de momentul când va fi deschisă comerţului internaţional. Conferinţa internaţională a trenurilor de marfă Transportările din Europa Centrala s - au aranjament al României din toată ziua au continuat, la ministerul de comunicaţii, lucrările conferinţei internaţionale a trenurilor de marfă. Delegaţiunile străine s’au întrunit pe grupe, reprezentând interese de transport direct şi de tranzit, în vederea aranjării mersului trenurilor internaţionale, cari vor transporta diverse articole dintr’o ţară într’alta. Se pun, cu acest prilej, în strânsă legătură graficele trenurilor de marfă ale administrațiunilor de căi ferate participante, stabilindu-se timpii de mers cei mai convenabili. Legăturile se stabilesc din direcţia vest către est, astfel că aranjamentele cu administraţia căilor noastre ferate vor fi încheiate către sfârşitul lucrărilor conferinţei. TRANSPORTURILE DIN EUROPA CENTRALA Până ori după amiază, delegaţi un ii® slăvic căzuseră de acord în privinţa următoarelor relaţiuni din Europa Centrală. Un tren de mărfuri obişnuite, predate cu mică iuţeală şi tranzit din Polonia, la Treiste şi Fiume. Acest tren va pleca din Osmiczin zilnic la orele 23.50 şi va ajunge la Trieste a cincea zi la orele 15.59, traversând Cehoslovacia, Austria şiIugoslavia. Un tren de mare viteză Trieste--Viena, cu plecarea din Trieste la orele 205 şi sosirea la Viena a treia zi la orele 3.10. Cu acest tren se vor transporta mărimi diverse cu destinaţiunea pentru Austria şi Ungaria. Un tren obişnuit Neapole—Visna, cu plecarea din Neapole la orele 22 şi sosirea la destinaţie a patra zi la orele 18. Trenul acesta este rezervat în mod exclusiv transporturilor de fructa din sudul Italiei. Bineînţeles trenurile specificate mai sus vor avea legături şi vor transporta articule diferite şi în ţările pe enda fac tranzit. UN ARANJAMENT AL ROMÂNIEI Până ori la prânz delegaiunea românească nu încheiase decât un singur aranjament, privitor la trenul rapid direct internaţional de mărfuri Buks-InsbrukrViena-Buda- Pesta-Cutici-Bucureşti. Acestui tren i s’au adus însemnate perfecţionări, scurtându-i-se timpul de mers cu 24 de ore în Austria. S’a calculat ca dela Buks (frontiera Elveţiei) şi până la Curtici (punctul de unde intră în România) să nu facă decât două zile. Cu acest tren se vor transporta pe viitor, în timpul cel mai scurt posibil, diverse mărfuri din Franţa şi Elveţia, cu destinaţia pentru România, încărcând şi în ţările de tranzit şi de legătură, adică şi în Austria, Ungaria şi Cehoslovacia. Trenul de corespondenţă al acestui rapid internaţional de mărfuri — Bucureşti-Budapesta-Viena-Insbnik-Buks, n’a fost studiat încă. Se speră totuşi că şi lui i se vor aduce îmbunătăţiri importante. * Discuţiunîle pe grupe ale delegaţiunilor străine tindeau, în cursul după amiezei de eri, să stabilească trenuri pentru exportul zahărului din Cehoslovacia, a maşinilor industriale din Elveţia, a cărbunilor din Colonia, a cartofilor din Ungaria, destinaţi tarilor din Balcani, precum şi a unor tranzite prin Iugoslavia. * Astăzi la orele 7,20, delegaţii străini vor alea, cu un tren special, să viziteze salinele de la Silnic Prahova), precum şi regiunea petroliferă Moreni şi Băieoi. G. MANTTA Escrocheriile băncii Aischeck şi Campus Mol descoperiri ale judelui instructor D, judecător Papadopol armntinuă instrucţia în această afacere, spre a afla firul tuturor operaţiilor săvârşite de cei doi asociaţi. D-sa a aflat astfel că din cele 1700 acţiuni „Naphta Română” depuse în gaj de către d. H. Iaroslavici, bancherii Ionel Aischeck şi Lazăr Campus au vândut 806 bucăţi d-lui Baranovskî, iar 260 bucăţi în bursă. Ia executarea acestor vânzări, Ionel Aischeck s’a folosit de două procuri în care a falsificat semnătura d-lui Iaroslavîci. D. Baranovski a vândut acţiunile prin bursă d-lui Martin Schein, directorul general al soc. Redevenţa (care este în acelaş timp şi administrator la soc. Naphta Română). Vânzarea s-a făcut la 12 Noembrie, însă transfertul acţiunilor în registrele acestei societăţi a fost operat în ziua die 22 Noembrie, adică posteror arestării lui Campus şi declarării băncii în stare de faliment. Deşi Latoslavici a cerut societăţii să nu opereze transfertul pe numele noului cumpărător, întrucât acţiunile sunt ale d-sale şi înstrăinate în mod fraudulos, totuşi şeful contabil, d. Osias Marcus, (cumnatul d-lui Schein) că nu poate refuza o cerere legală a unui cumpărător devenit proprietar printr’o cumpărare valabilă prin bursă, a operat translatul. Aischeck şi Campus susţin că deşi au dat scrisoare de vânzare d-lui Baranovski pentru cele 806 acţiuni „Naphta (şi 1508 „Redevenţe" falsificate) totuşi operaţiunea intervenită nu era o vânzare ci un gaj ; ei pretind că d. Baranovski era creditor iar nu cumpărător şi că se obligase a se aduce o scrisoare în care să confirma existenţa gajului, — dar că d-sa n’a mai adus scrisoarea. D. judecător Papadopol va căuta să lămurească sub raportul penal, natura reală a operaţiunii. Consecinţa nu poate interesa decât „massa creditorilor“, căci dacă a fost gaj, plus valuta acţiunilor va trebui adusă la massa falimentului, iar dacă a avut vânzare câştigul revine cumpărătorului. evoluţia imperiului bei TANIG Conferinţa Imperială şi a incheiat lucrările. In răstimp de-o lumi şi patru zile, după discuţiuni in sprit amical, fără sdruncinare şi făre isbucniri de pasiune, conferinţa a sivârşit o operă schimbând din teme. Şi structura constituţională a cele mai vaste împărăţii, pe cuprinsul căreia soarele nu apune niciodată, Anglia, suverană a domnnionurilor, dispare ca putere tutelară. In câteva rănduiii, rezoluţia adoptată în unanimitate de Conferinţa imperială, fixează noua înfăţişare a falnicei „Commonwealth“, , Membrii imperiului sunt comunităţi autonome de popoare în imperiu, absolut egale în drepturi şi datorii, în afacerile Interne, ca şi în afacerile externe. Aceste comunităţi sunt unite prin crdinţa comună faţă de Coroană şi legate de biuă voe ca membre ai« naţiunei comune britanice“. Din această definiţie rezultă clar transformarea fundamentală a organizaţiei imperiului, britaic. Dominionurile aveau şi până acum drepturi întinse în privinţa autonomiei. Ele se cârmuiau prin parlamente naţionale, prin guverne proprii, şi îşi rezolvau singure afacerile interne. Dar chiar în afacerile externe, dominionurile se bucurau de oarecare independenţă, care mergea până la dreptul de a încheia tratate de comerţ. Dar peste orice mişcare veghia Anglia. Guvernul Metropolei era reprezentat în fiecare dominion printr'un guvernator general cu atribuţiunile Suveranului, dar la ordinele guvernului londonez. Astfel că, în ultima instanţă, toată independenţa se oprea la interesele Angliei. Rezoluţia imperială coboară Anglia din postul tutelar. Nu mai există Metropolă, pentru Dominionuri. Egale în drepturi cu ...Anglia, ele vor avea de acum înainte ca suprem conducător, pe guvernatorul, genial care va reprezenta pe Rege, şi nu guvernul englez. Caşi Anglia, dominionurile vor avea relaţiuni directe cu Suveranul. Ca şi Anglia, vor încheia tratate, inspirându-se din interesele proprii. Dar, pentru unitatea imperiului, s‘a decis ca ■ răspunderea principală a, politicei externe și a apărării imperiului să fie lăsată mai departe Angliei. Totodată însă s'a recunoscut că niciun membru al imperiului, deci nici Anglia, nu poate subscrie angajamente de natura să lege automat celelalte naţiuni ale comunităţii imperiale Tot aşa, niciuna din naţiunile imperiului nu poate încheia tratate care ar atinge interesele celorlalte asociate. Se destramă astfel imperiul britanic. Conferinţa de la Londra a ţinut să afirme cu stăruinţă contrariul, Asociaţia, liberă a popoarelor supuse Coroane Angliei, reprezintă aşezarea imperiului pe baze şi mai sănătoase decât până acum. De altfel, concomitent cu emanciparea politică, Conferinţa a fixat o şi mai intimă colaborare economică şi technică. Acordarea de drepturi membrilor ajunşi la majoratul politic strânge astfel şi mai mult legăturile întemeiate pe interese profunde, politice şi economice. Iar Anglia, din această revoluţie pacifică are totul de câştigat, oferind singură o soluţie, pe care forţa unei evoluţi ce nu poate fi stăvilită, ar fi depășit-o fatal, ’ A. Hg. Regina Maria a părăsit America LONDRA 24 (Rador). — Din New York se anunţă că Maiestatea Sa Regina Maria s-a îmbarcat astăzi de dimineaţă cu destinaţia Franţa pe vaporul Berengaria. Sute de persoane au fost pe cheu, cari au aplaudat pe regină în momentul plecării vaporului. In ultimul interview acordat, M. S. a declarat că fiecare clipă petrecută în America a fost pentru Ea o clipă fericită. In mesagiul de adio către poporul american, radiotelefonat de regină înainte de plecare, M. S. a spus: Să nu vă dezinteresaţi de lumea veche, căci lumile noi şi lumile vechi trebuie să trăiască împreună, să se înţeleagă şi să se ajute reciproc. La revedere, America, scumpă şi frumoasă Americă. Regina şi principesa Ileana vor ocupa pe Berengaria apartamentele ocupate de prinţul Galilei, când cu voiajul A. S. în America în anul trecut. Dezarmam Bagarim BERLIN 24 (Rador). — Ziarele anunţă că Conferinţa ambasadorilor a remis guvernului bulgar o notă în privinţa dezarmării, impunând restricţiuni severe în privinţa organizării armatei bulgare.