Argus, iunie 1928 (Anul 19, nr. 4535-4560)
1928-06-11 / nr. 4544
I Acest număr,cuprinzând SUPLIMENTUL în 60 pagini, consacrat relatiunilor ANGLO-ROMANE se vinde cu Lei20 Anul XIX No. 4544 Luni 11 Iuaie 1928 AROHANENTE, IN STRĂINĂTATE Un an 2200 lei 6 luni , 1300 « 3 luni 800 ■ 3 lei in țară 6, lei în streinătate IN TARA Un an 1000 lei 6 luni 550 " 3 luni 300 " ORGAN ZILNIC al COMERŢULUI INDUSTRIEI şi FINANŢE! Fondatori : S. Pauker şi H. E. Valentin Director: Grigore Gafencu PUBLICITATEA. Concesiunea Exclusivă a Societăţei Generale de Publicitate Directori: Carol Schulder «I. Berger Str. Eugeniu Carada (fosta Karagheorghevici) a Telefon 311/84 B I R O U R I IE: București, Strada Sărindar 7 Et. I. — TELEFON 306/93 și 323/69 Comerţul Anglo-Român de Viator Made in England. O marcă cunoscută şi apreciată în toate părţile globului, atât pentru soliditatea produsului, cât şi pentru corectitudinea legendară a fabricantului sau a negustorului englez, pe al cărui cuvânt se poate bizui o convenţie încheiată cu o firmă engleză a fost întotdeauna respectată cu sfinţenie de furnizor. IRelaţiunile comerciale între România şi Anglia datează încă de pe timpul când soldatul român nu cucerise cu arma în mână, independenţa ţărei. Nu s’ar putea susţine ca contactul comercial al României cu străinătatea datează numai de vre’o 60—70 ani. Cu mult înainte negustori de ai noştrii plecau cu căruţa la târgul din Lipsea, făcându-şi testamentul înnainte de a porni. Călătoria ţinea vreo două luni. Insă primul credit obţinut de comerciantul român din străinătate a fost cel englez, nu de la fabricant direct, ci de la marile case exportatoare din Londra şi Manchester. Pe vremurile acelea ţara românească, vasala Turciei, era aşa de puţin cunoscută prin marile centre industriale din Occident, încât cu nici un chip fabricantul englez n’ar fi consimţit să ia asupra sa riscul unui credit pe care, totuşi, firma exportatoare, mai îndrăzneaţă l-a asumat. Casele acestea din Londra şi Manchester — numele lor e cunoscut de orice toptangiu român — au contribuit foarte mult prin seriozitatea lor, prin uzanţele lor la o cinste ireproşabilă, să determine în ţară acel curent de simpatie de care se bucura la noi Marea Britanie. Cu timpul, în măsura dezvoltărei economice a României, destui fabricanţi britanici au intrat în relaţiuni directe cu fruntaşii comerţului român, prin acordarea de credite fără vreun intermediar. Dacă în unele articole de metalurgie şi de textile, Anglia şi-a conservat chiar până azi supremaţia ei în târgul român, este incontestabil că după războiul din 70, Germania aruncându-se cu putere în vâltoarea industrială s’a silit să-i dispute rangul, repurtând succese în această direcţie. Fabricate cam până atunci aparţineau exclusiv domeniului britanic, încep a fi trimise din diferite regiuni ale Reichului şi concurenţa, în special în stămburile imprimate, colorate, ia un caracter foarte aprig. Dar iată un nou concurent care, apare la orizont , industria italiană a făcut progrese surprinzătoare, ea reuşeşte adesea să bată pe concurenţi bătrâni şi experimentaţi. A profitat de perfecţionările technice cele mai noi şi s-a arătat chiar din primul moment foarte bine armată. Trebue mărturisit că concurenţii Angliei în târgul românesc au datorit succesele lor în bună Parte, unei organisaţiuni constând în studiarea amănunţită, prin ajutorul consulatelor cari lucrează împreună cu legatiunile respective, ale nevoilor speciale româneşti. In cazuri destul de numeroase, capital german s’a plasat direct în România cu misiunea de a crea un debuşeu cât mai larg industriei germane. In această privinţă, Anglia s’a lăsat să fie distanţată une ori chiar de state mai mici, ca Ceho-Slovacia. Pentru a recuceri rangul ce l’a avut pe vremuri în târgul românesc, Anglia ar trebui să urmeze pilda Germaniei, Italiei, Cehoslovaciei, fabricele ei să trimeată în România delegaţi împuterniciţi pentru ca, cu concursul legatimei, să studieze la faţa locului căile de urmat pentru a introduce acele articole ce sunt la noi atât de apreciate şi cari au fost întotdeauna preferate fabricatelor altor ţări. Cu populaţiaei de 18 milioane, România în plină desvoltare şi pe cale de a tămădui rănile căpătate în război, oferă industriei britanice un vast câmp de acţiune. Deşi industria noastră naţională a făcut şi face progrese notabile, ea e departe încă de a putea acoperi nevoile consumului interior. Pe când cele mai multe state europene, până şi Belgia şi Elveţia, nu mai vorbim de Franţa, Italia, Cehoslovacia au învestit capitaluri în instalarea de fabrici în România, Anglia s-a ţinut la o parte. Puterea industrială britanică e atât de covârşitoare, încât instalând la noi în ţară, o serie de sucursale, modeste la început ea şi-ar lărgi enorm infiltraţiunea în România. Camerile de Comerţ din ambele ţări au aici un rol important. Pe de altă parte şi convenţiunile de comerţ urmează a fi alcătuite pentru a strânge cât mai mult relaţiunile economice anglo-române. Ideia ce o preconizăm în sensul plasamentului de capital industrial englez în România e cu atât mai indicată, cu cât întreprinzătorul britanic va găsi în lucrătorul român un auxiliar înţelegător şi foarte îndemânatic. In timp relativ scurt şi-ar crea o pleiadă de muncitori, capabili să rivaliseze cu cei mai buni lucrători străini. Insă şi aici se impune din partea noastră o legislaţie, care să uşureze accesul capitalului străin ce vine cu intenţia curată de a crea bunuri. Relaţiuni comerciale şi economice temeinice cu Atarea Britanie, capitalul englez interesându-se de aproape de România, se pot concepe numai atunci când va dispare orice urmă xenofobă f fond. Ci din legislaţiunea noastră, când vom asigura banului străin acelaşi tratament ca şi banului naţional E foarte probabil că în ziua acea capitalul englez nu va mai avea nici o aprehensiune faţă de noi. Pentru România este un interes superior nu numai economic dar şi politic de a extinde în cea mai largă măsură posibilă relaţiunile ei economice cu ţările apusene. Cu cât Anglia va fi mai direct interesată în buna stare şi prosperitatea ţărei noastre cu atât mai multă sârguinţă şi căldură va pune întru apărarea noastră împotriva vreunei primejdii de oriunde ar veni. Un interes firesc trebue să ne dicteze să strângem cât mai mult şi sub toate formele de națiunile noastre comerciale cu Anglia. CHESTIA OPTANŢILOR . Ultima hotărâre a Consiliului Ligei Naţiunilor a pus capăt chestii optanţilor Această chestie nu se va mai pune nici in faţa tribunalului de la Paris, nici la Liga Naţiunilor. Consiliul Ligei a dat un aviz, sfătuind cele două ţări să se împace prin tratative directe. După judecata noastră, acest aviz înseamnă că guvernul nostru a sfârşit prin a face ceea ce trebuia să facă de la început. Procesul colanţilor nu trebuia angajat la Ilaris şi cu atât mai puţin trebuia lăsat să ajungă la Geneva. In orice afacere să găsesc o mulţime de argumente pro şi contra pentru fiecare parte interesată, înţelept e acela care nu se lesă sedus de eugumenie, ci are intenţia de a găsi soluţia practică. Ne a lipsit, până acum, această intuiţie. Hotărârea consiliului Societăţei Naţiunilor e, pentru noi, dovadă că în sfărşit, soluţia practică a fost nimerită de guvernul nostru. Acceptând rezoluţia Chamberlain, guvernul român arată că e gata să nu facă din chestia de formă o chestie de dela caz la caz, unde s’ar fi făcut o nedreptate unui optant, această nedreptate să se repare. Concluzia la care a ajuns guvernul e și spre onoarea noastră de ţară civilizată şi spre marele nostru câştig moral internaţional. Statul român nu poate beneficia de viţii de formă. El e gata să repare greşelile dacă greşeli s'au comis. Această purtare demnă a găsit răsunet la Liga Naţiunilor. Iar rezultatul e că agitaţia politică, pornită de unguri, cu ajutorul presei Rothermere a fost brusc oprită. Ungurii au motiv să fie decepţionaţi de ajutorul lordului revizionist de tratate. R. Număru! nostru Ieştii La suplimentul anglo-român al numărului nostru de azi, colaborează pe lângă M. S. Regina Maria şi d-nii Austen Chamberlain, Vaida Voevod şi Titulescu şi următoarele personalităţi engleza: DOUGLAS HACKING, subsecretar de stat la departamentul comerţului exterior. T. P. O’CONNOR, fruntaş irlandez, venerabilul decan al Camerei Comunelor. H. WICKHAM STEED, fostul redactor-şef al ziarului „Times’’, cel mai strălucit ziarist al Marii Britanii. SIR J. SANDEMAN ALLEN, deputat şi fruntaş al Camerei de comerţ din Londra, care a vizitat de curând România. SIR WILLIAM CRAWFORD, şeful Casei de publicitate mondială care îi poartă numele. LORD GAINFORD, venerabilul preşedinte al Uniunei industriilor britanice. SIR HENRI DETERGING, şeful puternicului grup Royal Dutch- Shell scrie despre politica petrolului şi viitorul economic al României. D. DOUGLAS VICKERS expune importanta fuziune dintre societăţile metalurgice mondiale Vickers şi Armstrong. D. WILLIAM HARRISSON, preşedintele unuia din cele mai mari trusturi de hârtie din lume, proprietar ale celor mai mari fabrici de hârtie din Anglia şi a nenumărate instituţii de artă grafică, scrie despre pădurile din România. SIR FREDERIC LEWIS preşedintele celor mai mari companii de navigaţie din Anglia tratează problema navigaţiei româneşti pe Dunăre şi pe mare. SENATORUL MARCONI, celebru inventator al telegrafiei fără fir, scrie despre posibilităţile de desvoltare ale telegrafiei fără fir în România. D. G. N. GOLOGAN consul general al României la Londra şi mare cerealist. Specialişti şi techniciani englezi întregesc acest vast material prin rapoarte despre industria engleză de cărbuni, de cauciuc, de electricitate, de cositor, de textile — fir, ţesături de bumbac, dantelă, mătase artificială, ciorăpărie, — despre industria engleză de material rulant, de construcţii navale, şosele, etc., etc., etc. Personalităţi din viaţa economică românească, în frunte cu d-nii Const. Garoflid, dr. Şt. Cerkez, ing. Const. Orghidan, publică studii, articole şi informaţii preţioase despre finanţele şi bugetul României, despre situaţia agriculturii, a comerţului şi a căilor noastre de comunicaţii. Ilustraţiile din România au fost puse la dispoziția noastră de distinsul fotograf amator, d. inginer Stelian Petrescu. i xT ■■ împrumuturile germane in Statele Unite BERLIN. — începând din 1925, băncile americane s’au arătat dispuse să acorde împrumuturi industriei germane. In anul 1925, Germania a realizat în America împrumuturi de 279,6 milioane dolari, in 1926 de 328,1 milioane, în 1927 de 288,2 milioane dolari. In ultimii trei ani băncile americane au plasat în industria germană împrumuturi de 895,9 milioane dolari.. Șeaptezeci la sută din aceste împrumuturi au fost acordate cu sprijinul lui National City Bank, Dillon Red and Co, Harris Forbes and Co, Speyer and Co, Equitable trust. Din aceste bănci, National City Bank a participat cu 20 la sută, s la toate împrumuturile. Se crede că împrumuturile din 1928 vor ajunge la nivelul din anul 1926. Săptămâna aeroaielor de S. A. Focşăneanu Fluctuaţii de cursuri la bursele americane.-- Starea semănăturilor e satisfăcătoare.”O curioasă procedură juridică Bursele din Chicago şi Winnipeg au avut, în ultima săptămână, nouă salturi în sus şi în jos, jonglând cursurile după dispoziţiile partizanilor de „baisse” sau „hausse’’, fără însă să poată scoate din rezervă pieţele europene. Dacă aceste fluctuaţiuni nemotivate pentru grâu, au pornit de pe urma speculaţiilor locale în America de Nord, iată că Buenos Aires semnalează, in ultimele zile, cursuri urcate pentru porumburi. Aceste în loc de a se fi scoborât la nivelul cel mai jos, încep a dezorienta consumul mondial, surprins de a se vedea silit să acorde preţuri cu totul altele decât acelea la cari se aşteptase. PERSPECTIVELE RECOLTELOR Asupra stării recoltelor în ţările europene, rapoartele sunt mulţumitoare. Din această parte nu e de aşteptat vreo mişcare de fermitate. Din Statele Unite ale Americei şi Canada, ştirile sunt contradictorii. După publicarea raportului departamentului de Agricultură din Washington, se va putea afla evaluările recoltelor acestei emisfere, recolte speculate, cu mult înaintea apariţiei lor, de către culisele burselor interesate. SEMĂNĂTURILE LA NOI La noi, ştirile din aproape toată ţara, cu excepţia Moldovei şi Basarabiei, unde semănăturile de toamnă sunt mai mult sau mai puţin compromise, sunt cât se poate de favorabile pentru producţia de grâu şi oarze, însă şi acestea, ca şi porumburile, de altfel, sunt întârziate din cauza răcelii care a durat prea mult. In afară de afaceri răsleţe în oarze noui, pentru livrarea în August şi Septembrie, tratate în străinătate în contul caselor dunărene de export care se acoperă prin contracte, — nu toate serioase şi sigure, — nu se mai activează aproape nimic pentru export. Porturile noastre maritime n’au stocuri de cereale. Disponibilităţile de până acum au fost, in mare parte, epuizate. PREŢURI SCĂZUTE Dacă nu survin schimburi atmosferice, cari să influenţeze defavorabil recoltele mondiale, se pare că vom intra cu preţuri mai joase în campania nouă pentru mai toate cerealele, cari vor avea de luptat ce oferte presante, mai cu seamă în grău şi parze din toate ţările agricole exportatoare. Acestea îşi vor disputa cu înverşunare debuşeurile pentru plasarea disponibilităţilor lor din noua recoltă şi mai cu seamă Iugoslavia şi Bulgaria, unde perspectivele sunt din cele mai frumoase. O să fie necesară abolirea taxelor de export, pentru ca produsele noastre să poată intra în linia de concurenţă cu provenienţele altor ţări, scutite ele asemenea taxe împovărătoare şi împedicătoare la export. Am relevat, cu alt prilej în coloanele acestui ziar, un caz tipic, cu privire la încălcarea dreptului de proprietate a cerealelor încărcate în şlepuri, iată acum un nou caz extraordinar, care compromite interesele comerţului de cereale şi ale creditului în legătură cu acesta. SECHESTRĂRI DE CEREALE O cantitate de cereale încărcată într’un şlep, vândută prin contract în toată regula unui cumpărător, care a vărsat un aconto cu obligaţia de a plăti restul de preţ treptat cu ridicarea şi predarea mărfii, este pusă sub sechestru de un pretins creditor al cumpărătorului, fără a se ţine seama, că marfa, atât timp cât nu este complect achitată, aparţine vânzătorului angajat prin contract de a elibera marfa la cerere și în termenul convenit, contra restului de preț, cumpărătorului sau mandatarilor săi. Prin aplicarea sechestrului asupra unei mărfi, mai cu seamă asupra unor cereale expuse deteriorării, în curs de predare sub anumite condițiuni contractuale, s’a violat dreptul de proprietate al vânzătorului, care la facerea contractului nu cunoştea, şi nici avea calitatea de a cunoaşte situaţia materială a unui cumpărător, care i-a depus, în conformitatea cu uzurile, un aconto de preţ. In asemenea împrejurări şlepurile eliberează, pentru cantităţile de cereale încărcate, recepiie cari prin andosare, sunt negociabile şi transmisibile, formând un gaj uzual în mâinile instituţiilor cari împrumută bani asupra lor şi aceste documente maritime sau fluviale nu pot fi atacate prin sechestru sau poprire fără a se compromite principiul acestui sistem de credit şi finanţare, care se practică la noi, ca şi în toată lumea, de case comerciale şi de bănci. Or, prin violarea dreptului de proprietate asupra unei mărfi, asupra căreia nu grevează nici o datorie, ci numai pretextul că achizitorul, care numai în anumite condiţiuni contractuale ar putea deveni proprietarul mărfii cumpărate, are o datorie faţă de o terţă persoană, se tulbură siguranţa şi spiritul de înlesnire a operaţiunilor pe credit la cereale, mai cu seamă pe acele cari sunt transmisibile prin warante, recipise şi conosamente. Cazul expus mai sus, ar trebui să determine instituţiile de credit la o consfătuire, pentru a preveni, prin hotărârile ce vor lua, violarea unor asemenea drepturi. cumumn nuni aiming Mis HOTARAREA DE LA GENEVA „Suntem victorioşi pe toată linia.. Aşa sună în stil de proclamaţie, vesleţ trimisă de d. Titulescu la Bucureşh. Ministrul nostru de externe e încântat şi cu bună dreptate. Dacă după rezoluţia din Septembrie a Consiliului ,mfăţişală ca un „triumf“ al României dreptările noastre mergeau departe, până la respingerea categorică a pretenţiile ungare, ca neîntemeiate juridiceşte şi atingând suveranitatea naţională a Statului român, de data aceasta, conducătorii şi opinia publică aşteptau mult mai pufin. In orice caz hotărârea Consiliului din Martie, greu osândită de critica d-lui Titulescu nu lăsa să se prevadă nimic bun. Sub acest urghiu privită, ultima rezoluţie de la Geneva înseamnă, incontestabil, un succes. Şi pentru a înţelege întinderea acestui succes e bine să nu, amintim faptele. Şi Iunie 1923, după plângerea Ungariei la Liga Naţiunilor împotriva retragerii judecătorului român din tribunalul arbitral mixt, Consiliul recunoaşte, printr’un protocol semnat la Bruxelles dreptatea tezei noastre. României avea dreptul să legifereze exproprierea şi să o aplice în condiţii egale pentru români şi străini, in speţă optanţii Unguri. Dezavuându-şi delegatul care sondase protocolul, guvernul ungar a revenit cu o nouă reclamatie la Liga Naţiunilor. In Septembrie 1926, Consiliul hotăra că România era îndreptăţită sa facă reforma agrară. Juriştii Consiliului fixau trei reguli de drept legând competenţa tribunalului arbitral, prin stabilirea egalităţii de tratament. Aşa ceruse d. Titulescu, împotriva contelui Apponÿi, care pretindea restituiri în na- tură şi plata în aur, la valoarea actuală, pentru domeniile expropriate ale optanzilor unguri. România s’a grăbit să accepte hotararea satisfăcătoare a Consiliului, Ungaria a refuzat-o. In Martie următor, situaţia se întorcea inj contra noastră. Rezoluţia din aceasta sesiune, părăsind regulele de îngrădire ale competenţii tribunalului arbitral, ne trimitea să ne judecăm cu simpla garanţie a doi judecători suplimentari. După aceste hotărâri, în absolută contradicţie, mai rămânea poate Consiliului să decidă că şi Ungaria şi România au dreptate. Neputând da dreptate amândorura, a adoptat cealaltă lufie. A închis afacerea optanţilor, şi a trimis pârtile la înţelegere directă, cu rugămintea să nu le mai vada vreodatla bara acestui tribunal. Soluţia ne mulţumeşte totuşi, deşi ălcomplectă. Ne mulţumeşte nu prin ce am obţinut noi, dar prin ce na obtimua Ungaria. Intr adevăr, guvernul nostru sezizase mai întâiu Consiliul Ligii Naţiunilor, în această afacere. Pe baza art. 11 al Pactului, România se adresase Consiliului atrăgându-i atenţia *supra „unor împrejurări de natură «„ turbure pacea^sau buna îni alegere între naţiuni“, cum declară acel articol. Connnsiliul, prin hotărârea luată, nu răspunde acestei sesizări. La rândul său guvernul din Budapesta cerea două lucruri : numirea unui judecător la Paris, în locul judecatorului român retras, sau trimiterea afacerii in judecata Curţii de la Haga. Ambele cereri au rămas fără răspuns, înaintea Consiliului Ligii Națiunilor, afacerea optanfilor e definitiv lichidată. In această privință putem răsuflat A. Hg. Anchetele „Argus“-ului On canal navigabil Intre Siret şi Prut Industria Iaşului." Sechestre pe mărfuri pentru neplata impozitelor.— Exces voinţă.”Iaşu), port comercial.» Lumină şi forţe motrice lu Moldova de Nord de zel şi rea voinţă.”Iaşu), port comercial.» Şi pentru Moldova de Nord In afară de o desvoltată industrie textilă, Iaşul posedă şi câteva fabrici de produse alimentare de prim ordin. Mai sunt şi ateliere vaste de mobile cari, înainte de războiu, satisfăceau o bună parte din nevoile din întreaga ţară. După războiu, situaţia s’a schimbat. Prin Unirea Ardealului şi Banatului cu Vechiul Regat, industria românească a lemnului a încorporat o importantă serie de fabrici de mobile, din care unele cu reputaţie mondială. In special, în jurul Aradului şi al Timişoarei se lucrează mobile cam în ce priveşte soliditatea şi eleganţa pot rivaliza cu produsele străine. S’a produs astfel o schimbare în ce priveşte sursele de ‘aprovizionare ale negustorilor. Pentru mobilele de preţ se adresau industriei transilvănene în timp ce fabricele din Iaşi nu mai primeau cereri decât de mobile eftine. Dela o vreme situaţia s-a schimbat din nou. Mobilele de Iaşi au redevenit căutate. Criza economică a produs o criză de consumaţie. Nu se mai închid zeci şi sute de mii lei în mobile de lux. Lumea se mulţumeşte cu lucruri mai eftine şi, desigur că, industria de mobile a Iaşului ar fi luat o desvoltare neobişnuită, dacă condiţiile generale economice n’ar fi atât de grele. Lipsa de capital şi criza de încredere în care se sbate comerţul român împiedecă industria să-şi ia avântul meritat. Nu se găsesc cumpărători „per cassa“. Toţi negustorii cer credit. Credit pe termene lungi, de şase şi nouă luni. Din fericire, comerţul de mobile a fost dispensat de insolvenţe aşa că — în afară de neplăcerile rezultate din lipsa capitalului de rulment — industria din Capitala Moldovei a fost ferită de pagube provenite în urma falimentelor. EXCESUL DE ZEL AL ORGANELOR FISCALE In prăvălia din str. Lăpuşneanu, in care am intrat după cumpărături, surprind o discuţie interesantă. Un domn bine înbrăcat — după toate aparentele patronul magazinului — vorbeşte cu un altul pe care, după severitatea ce o manifestă şi servieta de sub braţ, îl recunoşti că e un agent al fiscului. Negustorul spune: — „Am trei imobile aducătoare de venit. Am şi două magazine în plin centru al Iaşului cari merg bine. N’am nici o datorie pe piaţă. Deci nu pot fi bănuit în solvabilitatea mea. Până la sfârşitul trimestrului întâi sunt la zi cu plata impozitelor. Nu puteţi deci afirma că sunt un rău platnic în ce priveşte datoriile mele faţă de Stat. De aceea, te rog, să mai aştepţi o săptămână, două, cu plata impozitelor pe al douilea trimestru” ! — „Nu se poate ! încasările merg greu. Ne trebuesc bani. Nu putem aştepta până când ai să ai d-ta bani să plăteşti. Dacă mâine dimineaţă n’am banii aplic sechestrul pe mărfuri”. — „Dar încasările noastre nu sunt aşa de mari încât, până mâine dimineaţa, să putem strânge o sumă atât de importantă. Vânzările sunt neînsemnate. Sezonul din anul acesta a fost inexistent. Vream să, plătim. Avem și de unde. Trebue numai să ne laşi câteva zile”. — „Nici o zi măcar. Dacă mâine dimineaţă n’am banii aplic sechestrul”.... Agentul fiscului s’a tinut de cuvânt. A doua zi pe mărfurile din magazin se aflau sechestre cu sigilii. Aşa se poartă organele fiscului în vechea Capitală a Moldovei. Fără de un pic de bună voinţă. Fără de cea mai mică urmă de omenie. De acea să nu ne mire de ce comercianţii ieşeni sunt atât de agitaţi şi de ce, Camera de Comerţ din localitate a fost nevoită să intervie la forurile superioare (Continuarea în pagina IV-a) Situaţia cooperativelor In Letonia RIGA. — Cooperativele de credit din Letonia s’au desvoltat cu un tempo foarte rapid fată de cooperativele celorlalte ramuri. In 1923 au fost 161 cooperative de credit dintre cari 117 la sate şi 44 în oraşe. In anul acesta numărul cooperativelor de credit este de’ 580 dintre cari 386 la sate şi 194 în oraşe. Numărul membrilor aces-' tor cooperative s’a ridicat dela 56.000 la 165.000. Asociaţiile de credit ţărăneşti sunt mult mai mari decât cele urbane. Pe când cooperativele săteşti au în mediu 360 membri, cele din oraşe au numai 250. —! L 1