Argus, iunie 1928 (Anul 19, nr. 4535-4560)

1928-06-11 / nr. 4544

I Acest număr,cuprinzând SUPLIMENTUL în 60 pagini, consacrat relatiunilor ANGLO-ROMANE se vinde cu Lei20 Anul XIX No. 4544 Luni 11 Iuaie 1928 AROHANENTE, IN STRĂINĂTATE Un an 2200 lei 6 luni , 1300 « 3 luni 800 ■ 3 lei in țară 6, lei în streinătate­­ IN TARA Un an 1000 lei 6 luni 550 " 3 luni 300 " ORGAN ZILNIC al COMERŢULUI INDUSTRIEI şi FINANŢE! Fondatori : S. Pauker şi H. E. Valentin Director: Grigore Gafencu PUBLICITATEA. Concesiunea Exclusivă a Societăţei Generale de Publicitate Directori: Carol Schulder «I­­. Berger Str. Eugeniu Carada (fosta Karagheorghevici) a Telefon 311/84 B I R O U R I IE: București, Strada Sărindar 7 Et. I. — TELEFON 306/93 și 323/69 Comerţul Anglo-Român de Viator Made in England. O marcă cu­noscută şi apreciată în toate păr­ţile globului, atât pentru solidita­­tea produsului, cât şi pentru co­rectitudinea legendară a fabrican­tului sau a negustorului englez, pe al cărui cuvânt se poate bizui o convenţie încheiată cu o firmă engleză a fost în­totdeauna res­pectată cu sfinţenie de furnizor. IRelaţiunile comerciale între Ro­mânia şi Anglia datează încă de pe timpul când soldatul român nu cucerise cu arma în mână, inde­pendenţa ţărei. Nu s’ar putea sus­ţine ca contactul comercial al României cu străinătatea datează numai de vre’o 60—70 ani. Cu mult înainte negustori de ai noş­­trii plecau cu căruţa la târgul din Lipsea, făcându-şi testamentul în­­nainte de a porni. Călătoria ţinea vre­o două luni. Insă primul credit obţinut de comerciantul român din străină­tate a fost cel englez, nu de la fabricant direct, ci de la marile case exportatoare din Londra şi Manchester. Pe vremurile acelea ţara româ­nească, vasala Turciei, era aşa de puţin cunoscută prin marile centre industriale din Occident, încât cu nici un chip fabricantul englez n’ar fi consimţit să ia asu­pra sa riscul unui credit pe care, totuşi, firma exportatoare, mai îndrăzneaţă l-a asumat. Casele a­­cestea din Londra şi Manchester — numele lor e cunoscut de ori­ce toptangiu român — au contri­buit foarte mult prin seriozitatea lor, prin uzanţele lor la o cinste ireproşabilă, să determine în ţară acel curent de simpatie de care se bucura la noi Marea Britanie. Cu timpul, în măsura dezvoltărei economice a României, destui fa­bricanţi britanici au intrat în re­­laţiuni directe cu fruntaşii comer­ţului român, prin acordarea de credite fără vre­un intermediar. Dacă în unele articole de meta­lurgie şi de textile, Anglia şi-a conservat chiar până azi supre­maţia ei în târgul român, este in­contestabil că după războiul din 70, Germania aruncându-se cu pu­tere în vâltoarea industrială s’a silit să-i dispute rangul, repur­tând succese în această direcţie. Fabricate cam­ până atunci aparţi­neau exclusiv domeniului britanic, încep a fi trimise din diferite re­giuni ale Reichului şi concurenţa, în special în stămburile imprima­te, colorate, ia un caracter foarte aprig. Dar iată un nou concurent care, apare la orizont , industria italiană a făcut progrese surprin­zătoare, ea reuşeşte adesea să bată pe concurenţi bătrâni şi ex­perimentaţi. A profitat de perfec­ţionările technice cele mai noi şi s-a arătat chiar din primul mo­ment foarte bine armată. Trebue mărturisit că concu­renţii Angliei în târgul românesc au datorit succesele lor în bună Parte, unei organisaţiuni constând în studiarea amănunţită, prin aju­torul consulatelor cari lucrează împreună cu legatiunile respecti­ve, ale nevoilor speciale româ­neşti. In cazuri destul de nume­roase, capital german s’a plasat direct în România cu misiunea de a crea un debuşeu cât mai larg industriei germane. In această pri­vinţă, Anglia s’a lăsat să fie dis­tanţată une ori chiar de state mai mici, ca Ceho-Slovacia. Pentru a recuceri rangul ce l’a avut pe vre­muri în târgul românesc, Anglia ar trebui să urmeze pilda Germa­niei, Italiei, Cehoslovaciei, fabri­­cele ei să trimeată în România de­legaţi împuterniciţi pentru ca, cu concursul legatim­ei, să studieze la faţa locului căile de urmat pen­tru a introduce acele articole ce sunt la noi atât de apreciate şi cari au fost în­totdeauna prefe­rate fabricatelor altor ţări. Cu po­­pulaţia­ei de 18 milioane, România în plină desvoltare şi pe cale de a tămădui rănile căpătate în răz­boi, oferă industriei britanice un vast câmp de acţiune. De­şi indus­tria noastră naţională a făcut şi face progrese notabile, ea e de­parte încă de a putea acoperi ne­voile consumului interior. Pe când cele mai multe state europene, până şi Belgia şi Elveţia, nu mai vorbim de Franţa, Italia, Cehoslo­vacia au învestit capitaluri în in­stalarea de fabrici în România, An­glia s-a ţinut la o parte. Puterea industrială britanică e atât de co­vârşitoare, în­cât instalând la noi în ţară, o serie de sucursale, mo­deste la început ea şi-ar lărgi e­­norm infiltraţiunea în România. Camerile de Comerţ din ambele ţări au aici un rol important. Pe de altă parte şi convenţiunile de comerţ urmează a fi alcătuite pen­tru a strânge cât mai mult rela­­ţiunile economice anglo-române. Ideia ce o preconizăm în sensul plasamentului de capital indus­trial englez în România e cu atât mai indicată, cu cât întreprinză­torul britanic va găsi în lucrăto­rul român un auxiliar înţelegător şi foarte îndemânatic. In timp re­lativ scurt şi-ar crea o pleiadă de muncitori, capabili să rivaliseze cu cei mai buni lucrători străini. Insă şi aici se impune din par­tea noastră o legislaţie, care să u­­şureze accesul capitalului străin ce vine cu intenţia curată de a crea bunuri. Relaţiuni comerciale şi e­­conomice temeinice cu Atarea Bri­tanie, capitalul englez interesân­­du-se de aproape de România, se pot concepe numai atunci când va dispare ori­ce urmă xenofobă f fond. Ci din legislaţiunea noastră, când vom asigura banului străin acelaşi tratament ca şi banului naţional E foarte probabil că în ziua acea capitalul englez nu va mai avea nici o aprehensiune faţă de noi. Pentru România este un inte­res superior nu numai economic dar şi politic de a extinde în cea mai largă măsură posibilă relaţiu­­nile ei economice cu ţările apu­sene. Cu cât Anglia va fi mai di­rect interesată în buna stare şi prosperitatea ţărei noastre cu a­­tât mai multă sârgui­nţă şi căldu­ră va pune întru apărarea noastră împotriva vre­unei primejdii de ori­unde ar veni. Un interes firesc trebue să ne dicteze să strângem cât mai mult şi sub toate formele de națiunile noastre comerciale cu Anglia. CHESTIA OPTANŢILOR . Ultima hotărâre a Consiliului Ligei Naţiunilor a pus capăt chestii optanţi­­lor Această chestie nu se va mai pune nici in faţa tribunalului de la Paris, nici la Liga Naţiunilor. Consiliul Ligei a dat un aviz, sfă­tuind cele două ţări să se împace prin tratative directe. După judecata noastră, acest aviz în­seamnă că guvernul nostru a sfârşit prin a face ceea ce trebuia să facă de la în­ceput. Procesul colanţilor nu trebuia anga­jat la Ilaris şi cu atât mai puţin tre­buia lăsat să­ ajungă la Geneva. In orice afacere să găsesc o mulţime de argumente pro şi contra pentru fie­care parte interesată, înţelept e acela care nu se lesă sedus de eugumenie, ci are intenţia de a găsi soluţia practică. Ne a lipsit, până acum, această intui­ţie. Hotărârea consiliului Societăţei Na­ţiunilor e, pentru noi, dovadă că în sfăr­şit, soluţia practică a fost nimerită de guvernul nostru. Acceptând rezoluţia Chamberlain, guvernul român arată că e gata să nu facă din chestia de formă o chestie de dela caz la caz, unde s’ar fi făcut o nedreptate unui optant, a­­ceastă nedreptate să se repare. Concluzia la care a ajuns guvernul e și spre onoarea noastră de ţară civi­lizată şi spre marele nostru câştig mo­ral internaţional. Statul român nu poate beneficia de viţii de formă. El e gata să repare gre­şelile dacă greşeli s'au comis. Această purtare demnă a găsit răsu­net la Liga Naţiunilor. Iar rezultatul e că agitaţia politică, pornită de unguri, cu ajutorul presei Rothermere a fost brusc oprită.­­ Ungurii au motiv să fie decepţionaţi de ajutorul lordului revizionist de tra­tate. R. Număru! nostru Ieştii La suplimentul anglo-român al numărului nostru de azi, colabo­rează pe lângă M. S. Regina Ma­ria şi d-nii Austen Chamberlain, Vaida Voevod şi Titulescu şi urmă­toarele personalităţi engleza: DOUGLAS HACKING, subsecre­tar de stat la departamentul comer­ţului exterior. T. P. O’CONNOR, fruntaş irlan­dez, venerabilul decan al Camerei Comunelor. H. WICKHAM STEED, fostul re­­dactor-şef al ziarului „Times’’, cel mai strălucit ziarist al Marii Britanii. SIR J. SANDEMAN ALLEN, de­putat şi fruntaş al Camerei de co­merţ din Londra, care a vizitat de curând România. SIR WILLIAM CRAWFORD, şeful Casei de publicitate mon­dială care îi poartă numele. LORD GAINFORD, venerabilul preşedinte al Uniunei industriilor britanice. SIR HENRI DETERGING, şeful puternicului grup Royal Dutch- Shell scrie despre politica petrolu­lui şi viitorul economic al Româ­niei. D. DOUGLAS VICKERS expune importanta fuziune­ dintre socie­tăţile metalurgice mondiale Vic­kers şi Armstrong. D. WILLIAM HARRISSON, pre­­şedintele unuia din cele mai mari trusturi de hârtie din lume, proprie­tar ale celor mai mari fabrici de hârtie din Anglia şi a nenumărate instituţii de artă grafică, scrie des­pre pădurile din România. SIR FREDERIC LEWIS preşe­dintele celor mai mari companii de navigaţie din Anglia tratează problema navigaţiei româneşti pe Dunăre şi pe mare. SENATORUL MARCONI, cele­bru­ inventator al telegrafiei fără fir, scrie despre posibilităţile de desvoltare ale telegrafiei fără fir în România. D. G. N. GOLOGAN consul ge­neral al României la Londra şi mare cerealist. Specialişti şi techniciani englezi întregesc acest vast material prin rapoarte despre industria engleză de cărbuni, de cauciuc, de electrici­tate, de cositor, de textile — fir, ţesături de bumbac, dantelă, mă­tase artificială, ciorăpărie, — des­pre industria engleză de material rulant, de construcţii navale, şo­sele, etc., etc., etc. Personalităţi din viaţa econo­mică românească, în frunte cu d-nii Const. Garoflid, dr. Şt. Cer­­kez, ing. Const. Orghidan, publică studii, articole şi informaţii preţi­oase despre finanţele şi bugetul României, despre situaţia agricul­turii, a comerţului şi a căilor noas­tre de comunicaţii. Ilustraţiile din România au fost puse la dispoziția noastră de distin­sul fotograf amator, d. inginer Ste­­lian Petrescu. i ­xT ■■ împrumuturile germane in Statele Unite BERLIN. — începând din 1925, băncile americane s’au arătat dis­puse să acorde împrumuturi in­dustriei germane. In anul 1925, Germania a realizat în America împrumuturi de 279,6 milioane do­lari, in 1926 de 328,1 milioane, în 1927 de 288,2 milioane dolari. In ul­timii trei ani băncile americane au plasat în industria germană împru­muturi de 895,9 milioane dolari.. Șeapte­zeci la sută din aceste îm­prumuturi au fost acordate cu spri­jinul lui National City Bank, Dillon Red and Co, Harris Forbes and Co, Speyer and Co, Equitable trust. Din aceste bănci, National City Bank a participat cu 20 la sută, s la toate împrumuturile. Se crede că împrumuturile din 1928 vor ajunge la nivelul din anul 1926.­­ Săptămâna aeroaielor de S. A. Focşăneanu Fluctuaţii de cursuri la bursele americane.-- Starea semănături­lor e satisfăcătoare.”O curioasă procedură juridică Bursele din Chicago şi Winni­peg au avut, în ultima săptămână, nouă salturi în sus şi în jos, jon­glând cursurile după dispoziţiile partizanilor de „baisse” sau „hau­sse’’, fără însă să poată scoate din rezervă pieţele europene. Dacă aceste fluctuaţiuni nemo­tivate pentru grâu, au pornit de pe urma speculaţiilor locale în Ame­rica de Nord, iată că Buenos Aires semnalează, in ultimele zile, cursuri urcate pentru porumburi. Aceste în loc de a se fi scoborât la nivelul cel mai jos, încep a de­zorienta consumul mondial, sur­prins de a se vedea silit să acorde preţuri cu totul altele decât ace­lea la cari se aşteptase. PERSPECTIVELE RECOLTELOR Asupra stării recoltelor în ţările europene, rapoartele sunt mulţu­mitoare. Din această parte nu e de aşteptat vre­o mişcare de fer­mitate. Din Statele Unite ale Ame­ricei şi Canada, ştirile sunt con­tradictorii. După publicarea rapor­tului departamentului de Agricul­tură din Washington, se va putea afla evaluările recoltelor acestei emisfere, recolte speculate, cu mult înaintea apariţiei lor, de că­tre culisele burselor interesate. SEMĂNĂTURILE LA NOI La noi, ştirile din aproape toată ţara, cu excepţia Moldovei şi Ba­sarabiei, unde semănăturile de toamnă sunt mai mult sau mai pu­ţin compromise, sunt cât se poate de favorabile pentru producţia de grâu şi oarze, însă şi acestea, ca şi porumburile, de altfel, sunt în­târziate din cauza răcelii care a durat prea mult. In afară de afaceri răsleţe în oarze noui, pentru livrarea în Au­gust şi Septembrie, tratate în străi­nătate în contul caselor dunărene de export care se acoperă prin contracte, — nu toate serioase şi sigure, — nu se mai activează a­­proape nimic pentru export. Portu­­rile noastre maritime n’au stocuri de cereale. Disponibilităţile de până acum au fost, in mare parte, epuizate. PREŢURI SCĂZUTE Dacă nu survin schimburi at­mosferice, cari să influenţeze de­favorabil recoltele mondiale, se pare că vom intra cu preţuri mai joase în campania nouă pentru mai toate cerealele, cari vor avea de luptat c­e oferte presante, mai cu seamă în grău şi parze din toate ţările agricole exportatoare. Acestea îşi vor disputa cu înver­şunare debuşeurile pentru plasarea disponibilităţilor lor din noua re­coltă şi mai cu seamă Iugoslavia şi Bulgaria, unde perspectivele sunt din cele mai frumoase. O să fie necesară abolirea taxe­lor de export, pentru ca produsele noastre să poată intra în linia de concurenţă cu provenienţele altor ţări, scutite ele asemenea taxe îm­povărătoare şi împedicătoare la export. Am relevat, cu alt prilej în co­loanele acestui ziar, un caz tipic, cu privire la încălcarea dreptului de proprietate a cerealelor încăr­cate în şlepuri, iată acum un nou caz extraordinar, care compromite interesele comerţului de cereale şi ale creditului în legătură cu a­­cesta. SECHESTRĂRI DE CEREALE O cantitate de cereale încărca­tă într’un şlep, vândută prin con­tract în toată regula unui cumpă­rător, care a vărsat un aconto cu obligaţia de a plăti restul de preţ treptat cu ridicarea şi predarea mă­rfii, este pusă sub sechestru de un pretins creditor al cumpărăto­rului, fără a se ţine seama, că marfa, atât timp cât nu este com­plect achitată, aparţine vânzătoru­lui angajat prin contract de a eli­bera marfa la cerere și în terme­nul convenit, contra restului de preț, cumpărătorului sau manda­tarilor săi. Prin aplicarea sechestrului a­­supra unei mărfi, mai cu seamă a­­supra unor cereale expuse dete­riorării, în curs de predare sub a­­numite condițiuni contractuale, s’a violat dreptul de proprietate al vânzătorului, care la facerea con­tractului nu cunoştea, şi nici avea calitatea de a cunoaşte situaţia materială a unui cumpărător, care i-a depus, în conformitatea cu u­­zurile, un aconto de preţ. In asemenea împrejurări şlepu­rile eliberează, pentru cantităţile de cereale încărcate, recepiie cari prin andosare, sunt negociabile şi transmisibile, formând un gaj u­­zual în mâinile instituţiilor cari împrumută bani asupra lor şi a­­ceste documente maritime sau fluviale nu pot fi atacate prin se­chestru sau poprire fără a se com­­promite principiul acestui sistem de credit şi finanţare, care se prac­tică la noi, ca şi în toată lumea, de case comerciale şi de bănci. Or, prin violarea dreptului de proprietate asupra unei mărfi, a­­supra căreia nu grevează nici o datorie, ci numai pretextul că a­­chizitorul, care numai în anumite condiţiuni contractuale ar putea deveni proprietarul mărfii cumpă­rate, are o datorie faţă de­ o terţă persoană, se tulbură siguranţa şi spiritul de înlesnire a operaţiuni­lor pe credit la cereale, mai cu seamă pe acele cari sunt transmi­sibile prin warante, recipise şi co­nosamente. Cazul expus mai sus, ar trebui să determine instituţiile de credit la o consfătuire, pentru a preveni, prin hotărârile ce vor lua, viola­rea unor asemenea drepturi. cumumn nuni aiming Mis HOTARAREA DE LA GENEVA „Suntem victorioşi pe toată linia.. Aşa sună în stil de proclamaţie, vesleţ trimisă de d. Titulescu la Bucureşh. Ministrul nostru de externe e încântat şi cu bună dreptate. Dacă după rezolu­­ţia din Septembrie a Consiliului ,mfă­­ţişală ca un „triumf“ al României dr­­eptările noastre mergeau departe, până­ la respingerea categorică a pretenţiile ungare, ca neîntemeiate juridiceşte şi atingând suveranitatea naţională a Sta­tului român, de data aceasta, conducă­torii şi opinia publică aşteptau mult mai pufin. In orice caz hotărârea Consiliului din Martie, greu osândită de critica d-lui Titulescu nu lăsa să se prevadă nimic bun. Sub acest ur­ghiu privită, ultima rezoluţie de la Geneva înseamnă, incon­testabil, un succes. Şi pentru a înţelege întinderea acestui succes e bine să nu, amintim faptele. Şi Iunie 1923, după plângerea Un­­gariei la Liga Naţiunilor împotriva re­tragerii judecătorului român din tribu­nalul arbitral mixt, Consiliul recunoaş­te, printr’un protocol semnat la Bruxel­les dreptatea tezei noastre. României avea dreptul să legifereze exproprierea şi să o aplice în condiţii egale pentru români şi străini, in speţă optanţii Un­guri. Dezavuându-şi delegatul care son­dase protocolul, guvernul ungar a reve­nit cu o nouă reclamatie la Liga Na­ţiunilor. In Septembrie 1926, Consiliul hotăra că România era îndreptăţită sa facă reforma agrară. Juriştii Consiliu­lui fixau trei reguli de drept legând competenţa tribunalului arbitral, prin sta­bilirea egalităţii de tratament. Aşa ce­ruse d. Titulescu, împotriva contelui Apponÿi, care pretindea restituiri în na-­ tură şi plata în aur, la valoarea actua­lă, pentru domeniile expropriate ale optanzilor unguri. România s’a grăbit să accepte ho­tar­ar­ea satisfăcătoare a Consiliului, Ungaria a refuzat-o. In Martie următor, situaţia se întorcea inj contra noastră. Rezoluţia din aceasta­ sesiune, părăsind regulele de îngrădire ale competenţii tribunalului arbitral, ne trimitea să ne judecăm cu simpla ga­ranţie a doi judecători suplimentari. După aceste hotărâri, în absolută contradicţie, mai rămânea poate Con­­­siliului să decidă că şi Ungaria şi Ro­­mânia au dreptate. Neputând da drep­tate amândorura, a adoptat cealaltă lufie. A închis afacerea optanţilor, şi a trimis pârtile la înţelegere directă, cu rugămintea să nu le mai vada vreodat­­la bara acestui tribunal. Soluţia ne mulţumeşte totuşi, deşi ăl­­complectă. Ne mulţumeşte nu prin ce am obţ­inut noi, dar prin ce na obtimua Ungaria. Intr adevăr, guvernul nostru sezizase mai întâiu Consiliul Ligii Na­ţiunilor, în această afacere. Pe baza art. 11 al Pactului, România se adre­sase Consiliului atrăgându-i atenţia *­­supra „unor împrejurări de natură «„ turbure pacea^sau buna îni alegere între naţiuni“, cum declară acel articol. Connn­siliul, prin hotărârea luată, nu răspun­de acestei sesizări. La rândul său guvernul din Buda­pesta cerea două lucruri : numirea unui judecător la Paris, în locul judecato­rului român retras, sau trimiterea afa­cerii in judecata Curţii de la Haga. Ambele cereri au rămas fără răspuns, înaintea Consiliului Ligii Națiunilor, afacerea optanfilor e definitiv lichidată. In această privință putem răsuflat A. Hg. Anchetele „Argus“-ului On canal navigabil Intre Siret şi Prut Industria Iaşului.­" Sechestre pe mărfuri pentru neplata impozitelor.— Exces­­ voinţă.”Iaşu), port comercial.» Lumină şi forţe motrice lu Moldova de Nord de zel şi rea voinţă.”Iaşu), port comercial.» Şi pentru Moldova de Nord In afară de o desvoltată indus­trie textilă, Iaşul posedă şi câte­va fabrici de produse alimentare de prim ordin. Mai sunt şi atelie­re vaste de mobile cari, înainte de războiu, satisfăceau o bună par­te din nevoile din întreaga ţară. După războiu, situaţia s’a schim­bat. Prin Unirea Ardealului şi Ba­natului cu Vechiul Regat, indus­tria românească a lemnului a în­corporat o importantă serie de fabrici de mobile, din care unele cu reputaţie mondială. In special, în jurul Aradului şi al Timişoarei se lucrează mobile cam­ în ce pri­veşte soliditatea şi eleganţa pot rivaliza cu produsele străine. S’a produs astfel o schimbare în ce priveşte sursele de ‘aprovi­zionare ale negustorilor. Pentru mobilele de preţ se adre­sau industriei transilvănene în timp ce fabricele din Iaşi nu mai primeau cereri decât de mobile ef­­tine. Dela o vreme situaţia s-a schimbat din nou. Mobilele de Iaşi au redevenit căutate. Criza eco­nomică a produs o criză de con­sumaţie. Nu se mai închid zeci şi sute de mii lei în mobile de lux. Lumea se mulţumeşte cu lucruri mai eftine şi, desigur că, indus­tria de mobile a Iaşului ar fi luat o desvoltare neobişnuită, dacă condiţiile generale economice n’ar fi atât de grele. Lipsa de capital şi criza de încredere în care se sbate comerţul român împiedecă industria să-şi ia avântul meritat. Nu se găsesc cumpărători „per cassa“. Toţi negustorii cer credit. Credit pe termene lungi, de şase şi nouă luni. Din fericire, comer­ţul de mobile a fost dispensat de insolvenţe aşa că — în afară de neplăcerile rezultate din lipsa ca­pitalului de rulment — industria din Capitala Moldovei a fost feri­tă de pagube provenite în urma falimentelor. EXCESUL DE ZEL AL ORGANE­­LOR FISCALE In prăvălia din str. Lăpuşneanu, in care am intrat după cumpără­turi, surprind o discuţie intere­santă. Un domn bine înbrăcat — după toate aparentele patronul magazi­nului — vorbeşte cu un altul pe care, după severitatea ce o mani­festă şi servieta de sub braţ, îl recunoşti că e un agent al fiscu­lui. Negustorul spune: — „Am trei imobile aducătoare de venit. Am şi două magazine în plin centru al Iaşului cari merg bine. N’am nici o datorie pe piaţă. Deci nu pot fi bănuit în solvabili­tatea mea. Până la sfârşitul tri­mestrului întâi sunt la zi cu plata impozitelor. Nu puteţi deci afir­ma că sunt un rău platnic în ce priveşte datoriile mele faţă de Stat. De aceea, te rog, să mai aştepţi o săptămână, două, cu pla­ta impozitelor pe al douilea tri­mestru” ! — „Nu se poate ! încasările merg greu. Ne trebuesc bani. Nu putem aştepta până când ai să ai d-ta bani să plăteşti. Dacă mâi­ne dimineaţă n’am banii aplic se­chestrul pe mărfuri”. — „Dar încasările noastre nu sunt aşa de mari încât, până mâine dimineaţa, să putem strânge o sumă atât de importantă. Vânză­rile sunt neînsemnate. Sezonul din anul acesta a fost inexistent. Vream să, plătim. Avem și de un­de. Trebue numai să ne laşi câ­­te­va zile”. — „Nici o zi măcar. Dacă mâi­ne dimineaţă n’am banii aplic se­chestrul”.... Agentul fiscului s’a tinut de cu­vânt. A doua zi pe mărfurile din magazin se aflau sechestre cu si­gilii. Aşa se poartă organele fiscului în vechea Capitală a Moldovei. Fără de un pic de bună voinţă. Fără de cea mai mică urmă de o­­menie. De acea să nu ne mire de ce comercianţii ieşeni sunt atât de agitaţi şi de ce, Camera de Co­merţ din localitate a fost nevoită să intervie la forurile superioare (Continuarea în pagina IV-a) Situaţia cooperativelor In Letonia RIGA. — Cooperativele de cre­dit din Letonia s’au desvoltat cu un tempo foarte rapid fată de coo­perativele celorlalte ramuri. In 1923 au fost 161 cooperative de credit dintre cari 117 la sate şi 44­­ în oraşe. In anul acesta numărul­ cooperativelor de credit este de’ 580 dintre cari 386 la sate şi 194­ în oraşe. Numărul membrilor aces-' tor cooperative s’a ridicat dela 56.000 la 165.000. Asociaţiile de credit ţărăneşti sunt mult mai mari decât cele urbane. Pe când cooperativele săteşti au în mediu 360 membri, cele din oraşe au nu­mai 250. —! ­L 1

Next