Argus, octombrie 1931 (Anul 22, nr. 5540-5566)
1931-10-14 / nr. 5551
Anul XXII No. 5551 A apărut uimi jMsgr 1931 QE VflnZâSE LA LIBRARII. Chioşcuri şi la Ad-tia ziarului EHompmi tao ABONAMENTE: IN TARA IN STRĂINĂTATE Un an 1000 lei Un an 2200 lei 6 luni 550 » 6 luni 1300 » 3 luni 300 * 3 luni 800 » $ lei în ţară, 6 lei in streinăSate ORGAN ZILNIC AL COMERŢULUI Fondatorii S. PAUKER şi H. F. VALENTIN BIROURILE: Bucureşti, Str. Constantin Miile No. 24. EL Directori GRIGORE GAFENCU TELEFON: 306/93 şi 323/69 . Miercuri 14 Octombrie 1931 A apărut“« INDUSTRIEI şi FINANŢEI KBIKMI ISUBBflltSî. Chioşcuri şi la Aflţia ziarului Exemplarul 120 PUBLICITATEA se primeşte la Administraţia ziarului şi la toate agenţiile de publicitate SALARIILE de VIATOR In cele mai multe ţări, problema reducerei salariaţilor în genere, stajbaşi ai Statuia! funcţionari comerciali, lucrători industriali, este astăzi pusă pe tapet. Situaţiabugetară sileşte Statul să facă economii, lipsa de remuneraţie a industriei şi comerţului porunceşte patronilor, fie o scădere a retribuţiei personalului fie o concediere, fie ambele măsuri împreună. Trecem prin vremi grele. Sunt abia doi ani de când în beţia succesului lor. Americanii dădeau sfaturi lumei întregi asupra modului de a-şi asigura prosperitatea. Mijlocul cel mai sigur era să se plătească salarii urcate. Mai ales Henry Ford a făcut din acesst punct baza doctrinei pe care voia s-o impună Europei. Susţinea că salariul trebue să fie cât mai sus pentru ca lucrătorul să poată cheltui alimentând activitatea industriilor. Adăuga că preferă să angajeze 50 lucrători cu opt dolari pe zi decât 200 lucrători cu doi dolari. Aceştia din urmă, o dată nevoile lor de trai satisfăcute nu mai au vreo putere de cumpărare pe când cei dintâi sunt clienţi. Teoria aceasta, seducătoare la prima vedere — deşi condamnă o mulţime de braţe la şomaj — a fost sfărâmată chiar în Statele Unite de cruda realitate a crizei. Subconsumul bantui mai toate industriile şi pentru a nu limita prea mult exploatarea, cea ce ar răpi ecaziuni de muncă la un număr şi mai mare de bărbaţi şi de femei, s-a recurs la amputarea salariilor. De altfel, teoria salariilor mari pentru lucrători, este unilaterală, strâmtă de tot. Industriile au fost creată pretutindeni cu banii adunaţi de la particulari în căutarea unei remuneraţiuni. Acţionării aceştia cari prin truda lor au făcut posibilă înflorirea industrială sunt un număr tot atât de mare ca şi lucrătorii industriali şi tot atât de interesanţi. Insă atunci când industria distribue un dividend, ea procură şi acţionarului putere de cumpărare Nu se întrevede nici un argument raţional de ce se cuvine a se conferi o mai mare putere de cumpărare lucrătorului iar acţionarului nu, deşi acesta este internemorul industriei. In ceea ce priveşte Statele, constatăm că necesităţi bugetare inexorabile, le impun datoria să scurteze retribuţia slujbaşilor. Scurtarea aceasta se face în diferite moduri. Sau direct, cu o gradaţie, — curba de sacrificiu de la noi — sau precum vedem în Anglia, prin intermediul unei devalorări a monedei. In momentul de faţă lucrătorul britanic primeşte, în monedă aceeaşi leafă ca şi înaintea devaluărei lire sterline, însă puterea sa de cumpărare este redusă cu 20 la sută. Toate Statele cari recurg la diminuarea salariilor, au astăzi la îndemână un argument peremptoriu în afară de nevoia bugetară. Invoacă ostenirea traiului, scăderea indexului de scumpete. Adevărul este că acest argument e greu de combătut. De pildă noi, în țară, avem un index oficial al Statului, calculat pe întreaga ţară şi un altul al ziarului nostru, calculat numai pentru Bucureşti, pentru clasele populare. Ambele indexuri înregistrează o scădere a preţului mediu al principalelor articole de primă necesitate, de vreo douăzeci la sută. Acum optsprezece luni media indexului ziarului „Argus“ era de 54 ori preţul dinaintea războiului, pe când media pe Septembrie 1931, a scăzut la 43. Aşadar, un funcţionar, un lucrător, poate dobândi azi cu 80 lei ceea ce costă 100 lei acum un an şi jumătate. Este destul de penibil pentru cârmuitorii din toate ţările să fie reduşi la argumentări de felul acesta. Dar nu au încotro. Oare e mai bine situat comerciantul care se vede constrâns să licenţieze o parte din personal? Când aruncă o privire asupra rafturilor sale constată că marfa pe care a plătit-o cu o mie de lei, face azi cinci sute şi uneori mai puţin în urma catastrofalei scăderi a preţurilor. Lt. textile, la pielărie, în atâtea alte branşe, inventariile s-au depreciat iar industriaşul şi negustorul se văd acum mai săraci decât în 1929, fără a fi comis vreo greşală în gospodărie lor. Dacă lichidau acum doi ani, se aflau într-o situaţie materială indiscutabil mai bună decât astăzi. Vrând, nevrând, trebue să concedieze parte din personal şi la cei pe care îi păstrează să Ie amputeze lefurile. In statele Unite mai sunt şi azi unii mari industriaşi, cari nevoind să se dezică, tot mai propăvăduesc silabile urcate. Insă, acest amor propun pentru a nu mărturisi că s’au înșelat se acomodează cu un alt procedeu care împacă toate interesele. îndată ce un lucrător a ajuns la un salar ce pare patronului prea urcat, i se dă drumul, angajându-se un altul în locul lui, cu o retribuţie mai mică. Se întâmpla, adesea, că chiar concediatul se roagă — în special în aceste vremuri de criză — să fie reprimit cu reală mai mică. Iată cum principiile se acomodează cu interesul. Problema monetară din Anglia CATEVA PĂRERII D. Goodenaugh, preşedinte al băncii Barclay, a declarat că prima fază a crizei lirei sterline s’a încheiat. Insă această criză nu s'a sfârşit deoarece acum sunt în joc alţi factori internaţionali. E adevărat că Anglia ar putea avea oarecari avantagii de pe urma scăderei lirei sterline dar nu e nici o îndoială că alte ţări vor suferi, împreună cu Anglia, de devalorizarea monedei britanice. Comerţul internaţional a suferit o adevărată sdruncinare şi fluctuaţiile actuale ale schimbului vatămă finanţa internaţională ca şi comerţul mondial. Lumea îşi dă seamă că piaţa Londrei e un mecanism care nu poate fi înlocuit. D. Goodenaugh crede că guvernul ar trebui să arate limpede voinţa sa de a restaura pe deplin etalonul aur. O declaraţie oficială ar îmbunătăţi mult actuala situaţie. In orice caz o revalorizare a lirei sterline nu s’ar putea face de cât treptat şi ea nu ar trebui încercată fără ca resursele necesare să fie asigurate. Deslegarea problemei lirei ţine de aranjarea datoriilor de răsboiu şi a reparaţiilor precum şi de o înţelegere a ţărilor interesate. In ultima sa circulară Lloyds Bank crede că lecţia ce avem să tragem din ultimele evenimente e că trebue stabilită o cooperare a naţiunilor şi a băncilor lor centrale în vederea deslegării tuturor marelor probleme: reparaţii, datorii de război, tarife vamale, distribuţia aurului şi regimul monetar. Toate aceste probleme se prezintă azi sub o lumină cu totul nouă. Nimic nu dovedeşte că aurul trebue privit ca un mijloc învechit de măsurare a bunurilor şi că timpul lui a trecut. Cel mult se poate spune că mecanismul etalonului aur nu a putut să funcţioneze cu regularitate. Daily Herald scrie că Anglia ar trebui să creeze un nou etalon monetar întemeiat pe nivelul preţurilor principalelor materii prime. Noua monedă engleză ar fi astfel un index al preţurilor. Banca Angliei reorganizată, ar căuta să menţie un raport între monedă şi acest index. Dacă Anglia şi-ar schimba etalonul aur ca unul ştiinţific. Dominionurile ca şi un mare număr de state europene şi din America de sud îi ar urma exemplul. Acuma e momentul ca Anglia să ia iniţiativa unei conferinţe internaţionale pentru a studia crearea unei nouă monede ştiinţifice. ari preşedinte al B. I. M. GENEVA 12 (Rador). — Consiliul Biuroului internaţional al Mancei şi-a început azi lucrările sesinei de toamnă. Delegaţii au adus omagiile lor memoriei defunctului preşedinte Fontaine, după care sa procedat la alegerea noului preşedinte. A fost ales în unanimitate, profesorul Ernest Mahaim delegatul guvernului belgian, încă de la constitiirea biuroului. Guvern de concentrare? Iar se vorbeşte de un guvern de concentrare. De un guvern, adică, şi mai concentrat ca cel de acum. Din formaţia actuală ar rămâne, doar, unele personalităţi. Tehnicianii ar dispare. Vorba românului : apa trece, pietrele rămân. In locul tehnicianilor ar intra partidele, câte un partid de fiecare tehnician. Astfel, se va deslega, dacă nu problema ,,soluţiilor”, in orice caz problema răspunderilor. E vorba, deci, de un fel de compromis între ,,ritmul nou” şi „ritmul vechi” ; personalităţile vor cârmui, partidele vor fi răspunzătoare. Şi toată lumea va fi mulţumită. Dar, problema nu e atât de simplă pe cât pare. E, mai întâi, o greutate de principiu. Cum se va întocmi programul comun? Toată lumea e de acord că acest program trebue să ţie seama de „greutăţile la ordinea zilei”, — şi numai de ele. Toată lumea ştie că aceste greutăţi sunt cuprinse în criza economică pricinuită de prăbuşirea preţurilor la cereale, şi la celelalte produse ale pământului nostru. Toată lumea e mai mult sau mai puţin de acord că in ce priveşte datoriile agricole, trebue înlesnită o înţelegere între creditori şi debitori. Aci, însă, ia sfârşit, acordul general. Unii pun problema datoriilor agricole înaintea tuturor celorlalte. Ei nu văd altă soluţie decât intervenţia hotărâtă a Statului şi conversiunea obligatorie. Alţii, cari au cercetat de aproape stările de la ţară, sunt convinşi ca problema adaptării preţurilor e mai însemnată şi mai chinuitoare decât problema datoriilor. Ţăranii încep să se obişnuiască la preţurile joase. Bunul lor simţ, insă, şi spiritul lor de dreptate să revoltă împotriva preţurilor ridicate ale mărfurilor industriale. Această deosebire de păreri (care a izbucnit pentru prima oară în anul partidului liberal) duce spre două politici, deosebite şi chiar potrivnice. Uniicer „conversiunea”, şi „revalorificarea’’ datoriilor şi a „preţurilor”, c ajutorul Statului. Ceilalţi cer ,,adaptarea” la preţurile joase, a tuturor preţurilor interne, printr-o politică fiscală şi vamală, care să aibă în vedere numai interesele agrare. Cum va lucra guvernul de concentrare, când, cum e şi firesc, partidul liberal va alege calea cea dintâi, iar partidul naţional-ţărănesc, calea a doua ? Sunt şi alte greutăţi. Un guvern de concentrare nu se compune din simpli membri, sau chiar din fruntaşii diferitelor partide, ci din reprezentanţi direcţi ai acestor partide. Numai, astfel, se poate lega, de răspunderea guvernului, răspunderea partidelor. Un guvern de concentrare e o formaţie, care presupune, deci, pentru a avea în adevăr un înţeles şi un folos politic, respectarea conştiincioasă a tuturor formelor şi a uzanţelor constituţionale. Ea presupune, de asemeni, că fiecare partid, ridicându-se peste obişnuitele interese de partid, să păstreze, totuşi, toată grija pentru tradiţia, disciplina şi demnitatea de partid. De nu, membrii guvernului de concentrare, rupţi din organizaţia, din programul, din disciplina lor nu vor fi decât simple personalităţi sau, încă mai puţin, simpli tehniciani. Iar partidele care pe lângă atâtea cusururi au şi marea însuşire că pătrund până jos, jos de tot — nu vor putea da nici un sprijin şi nici un ajutor. Guvernul va rămâne în aer. Cum au mai rămas şi altele. Să fim serioşi. Ori sistemul de azi e bun şi atunci de ce ne frământăm ? Ori nu e bun şi, atunci, să schimbăm sistemul. GRIGORE GAFENCU Aite bănci germane îşi închid ghişeele Acum de curând o nouă serie de bănci germane şi-au inchis ghişeele. E drept însă că de data asta e vorba de instituţii mici şi mijlocii. Astfel, la Francfurt, s’a inch's banca Bornheimer, la Hanovra banca Oppenheimer, e în lichidare. Hansabank din Mannheim, instituţie cooperativă şi-a suspendat plăţile. Banca Guthind, din Brunswick şi-a inchis, de asemenea, ghişeele. PREŢUL PORUMBULUI 9 .... ^ ^.. El tinde să se statornicească Ştiri, sosite din unele centre agricole, arătau că producătorii au început să-şi vândă porumbul la un preţ foarte scoborât: şapte mii lei vagonul. Dacă ştirile sunt exacte, ne aflăm in faţa unei stări nefireşti. PREŢUL PORUMBULUI Preţul actual al porumbului în schelele de încărcare de treisprezece mii vagonul. Dacă scădem, din acest preţ, costul transportului de la locul de producţie şi până la schelă — circa două mii lei de vagon — înseamnă că la locul de producţie, porumbul trebue să se vândă cu unsprezece mii lei vagonul. Acest preţ este de altminteri cel plătit de marile case de export. Preţul de unsprezece mii lei vagonul e fără îndoială, mic. Dar e în proporţie, şi prin unele privinţi chiar avantajos, faţă de preţul grâului. Nu trebue uitat că dacă scădem prima de export, valoarea unui vagon degrâu, nu e mai mare de douăsprezece, treisprezece mii lei. La acest nivel jos al grâului s-au potrivit toate celelalte produse agricole, în afară de orzul, care, din pauza recoltei mai slabe, are un prfeț mai avantajos. Recolta de porumb, din acest an, e foarte bună. Cantitatea recoltată poate fi evaluaţii la şapte milioane tone. Această producţie îmbelşugată face ca producătorul agricol I să fie mai câştigat, la porumb, chiar la preţul redus de unsprezece mii lei vagonul, decât la toate celelalte cer care. Pe ogorul pe care a recoltat anul trecut o tonă, obţine anul acesta cel puţin două. Rezultatul financiar e, în felul acesta, mai bun decât în campania trecută, când s-a obţinut două zeci de mii lei de vagon. SPRE O STATORNICIRE A PREŢULUI Piaţa porumbului în străinătate a fost, ori, fermă. Piaţa noastră nu s’a lăsat, însă, influenţată. In lumea marilor cerealişti de la noi, se crede, că preţul porumbului se va statornici la nivelul actual de zece-douăsprezece mii lei vagonul. O schimbare, în bine sau în rău, nu poate veni decât printr’o împrejurare extraordinară, cum ar fi bunăoară o rectificare a statisticei de producţie în Argentina. Desfăşurarea normală a pieţii, însă, aşa cum reese din statisticile producţiei mondiale pe acest an şi a nevoilor de consum, lasă să se întrevadă preţuri neschimbate sau cu oscilaţii neînsemnate până la viitoarea producţie. Tranzacţiile de porumb sunt încă reduse. Nu atât din cauza preţului, cât din cauza greutăţilor ce stau în calea exportului acestui produs. E prea umed. Transportat pe mare, vreme mai îndelungată, s’ar încinge. Uscătorie n'avem decât la Constanţa. Ea a început să lucreze. Primele încercări, făcute acum vreo două săptămâni, au dat rezultate bune. MASURI PENTRU PREVENIREA SPECULEI Am controlat ştirea despre vânzarea porumbului la preţul de şapte mii lei şi în lumea oficială. De la Ministerul agriculturii şi de la Camerele de agricultură ni s’a comunicat că puţinele tranzacţii făcute până azi, sunt la preţul de zece, unsprezece mii lei vagonul. Numai în unele centre agricole din nordul Moldovei, mai îndepărtat de schele, preţul a fost mai prost. Astfel, în judeţul Dorohoi s’a vândut o cantitate de porumb la preţul de opt mii cinci sute lei. In orice caz, pentru a se preîntâmpina vreo acţiune de speculă, Ministerul de agricultură împreună cu Uniunea Camerelor de agricultură, au luat măsuri ca preţul porumbului să fie comunicat, în fiecare zi, producătorilor. El va fi afişat la Camerele de agricultură, consideratele agricole şi la toate primăriile din ţară. S’a ma hotărât supravegherea preţului la care se fac încheierile ii oboare. Tări industriale si criza agricola Declaraţiile d-lui Jean Beaumont, preşedintele grupului agricol al parlamentarilor francezi D. Jean Beaumont, senator de Allier, e una din figurile de seamă ale agriculturii franceze. Specialist în problemele zootechnice, e preşedintele grupului parlamentar al crescătorilor. A fost trimis de ţara lui, în numeroase misiuni în America de Sud, Statele Unite, Canada, Danemarca, Italia, Anglia şi Olanda. La noi, a fost cu prilejul conferineţi Uniunei Interparlamentare unde a ţinut o foarte documentată cuvântare despre criza agricolă. A fost invitat la ministerul nostru de agricultură, însoţit de d. senator Manolescu, la vizitat pe d. minstru Ionescu-Siseşti cu care a discutat posibilităţile exportului nostru de vite în Franţa. Rezultatul e cât se poate de optimist. Am văzut pe d. Beaumont înainte de a ne părăsi ţara. L-am rugat să ne vorbească despre criza agricolă şi despre deslegarea ei. Ne-a răspuns: — Înainte de a intra în miezul chestiunii, vă rog să transmiteţi un salut cordial României. Oraşele şi satele ei, dau străinului o minunată ideie despre calităţile deosebite ale ţăranior români, a căror sobrietate şi putere de muncă, te fac să-i priveşti ca o puternică rezervă in viitor. Fericită ţara care se poate bizui pe o asemenea populaţie. CRIZA AGRICOLA Am străbătut multe regiuni din tara d-voastră. Nu ştiu de ce, dar impresia mea e că, în România suferinţa agricultorilor e mai mică decât în toate celelalte ţări agricole pe cari le-am vizitat. Originile crizei sunt comune tuturor ţărilor. Şi d. Beaumont ne descrie cum nevoile mari de produse agricole ale ţărilor în război, au stimulat producta transoceanică, cum după încheerea ostilităţilor, ţările europene au început să-şi refacă producţia, cum din această cauză s’a stârnit o concurenţă puternică între noul şi vechiul continent, o concurentă care a impus o continuă sporire a randementului cantitativ pentru scăderea preţului de cost. In toiul luptii fraticide între agricultorul european şi cel american — luptă care s’a transformat mai târziu într’o adevărat sinucidere a beligeranţilor, criza industrială a înrăutăţit şi mai mult criza agricolă. Prin creşterea şomajului, criza de consum a sporit şi mai mult. Preturile au ajuns la un nivel îngrijitor. POLITICA ŢARILOR INDUSTRIALA Situaţia ţărilor agricole — continuă senatorul francez — a fost grea. Mai grea, însă, a fost starea agricultorului din ţările industriale. Pe acesta producţia agricolă îl costă mult mai mult decât pe cei din ţările agricole. Oferta tot mai mare a început să-l ruineze. Ca să-l salveze, s-a recurs la ziduri mari vamale. Rezultatul? Consumatorul din ţările industriale mănâncă o Pâine mult prea scumpă. Târgul internaţional s-a fărămiţat. Producţiile ţărilor agricole nu se mai pot scurge. Stocajul a luat proporţii imense. La început ţările agricole s'au văzut cu situaţia înrăutăţită. Pe urmă, însă râul s'a întins şi în ţările industriale căci prin zidurile vamale, ţările industriale şi-au salvat agricultura dar şi-au nenorocit Industria. Suferinţa agriculturii a răsturnat întregul echilibru economic. Rămâne mereu adevărat că agricultura e baza pe care construeşte viaţa economică a statelor. Pentru îndreptarea răului, s-a încercat, sistemul înlesnirei schimbului de mărfuri, cu ajutorul convenţiilor comerciale. Sistemul nefolosind prea mult, a fost îmbunătăţit prin înfiinţarea contingentelor vamale. Nu e deajuns. Criza nu se poate lecui astfel. Nu se poate închipui o îndreptare a situaţiei fără de o reglementare a producţiei. Ţările exportatoare trebue să se înţeleagă între ele. Prisosul la export nu trebue să fie un mijloc de dărâmare a preţurilor pe piaţa internaţională ci, trebue să corespundă cu deficitul de producţie al ţărilor importatoare. Primul pas este îmbunătăţirea calităţii în dauna cantităţii. Al doiea şi cel mai însemnat, trebue să fie stabilirea unei înţelegeri între exportatorii din ţările agricole şi importatorii din ţările industriale, înţelegere care, pe cale oficială, s’ar traduce în acordarea unor regimuri de preferinţă pe bază de contingente. In felul acesta trocul de odinioară va căpăta o formă modernă. El va permite restabilirea balanţei comerciale a diferitelor ţări şi va simplica problemele financiare. COLABORAREA ŢARILOR DUNĂRENE In ce priveşte conlucrarea tarilor agricole dunărene, o consider foarte bună. Aceste ţări şi-ar putea împărţi între ele, pieţele importatoare după felul producţiei lor şi după nevoile lor de import de produse industriale. Nu trebue să uităm nici celelalte mijloace de îndreptare, cum sunt înfiinţarea creditului agricol internaţional, nu însă, pentru sporirea producţiei agricole, ci pentru însănătoşirea ei, excluderea pe cât cu putinţă a intermediarilor, înlesnirea transportului, stimularea consumului şi desvoltarea industriilor agricole”. G. ST. Citiţi în pag. III-a Piaţa financiară Creşterea tierbilelui Imptar german BERLIN (Geps). — Zilele acestea s'a publicat o dare de seamă despre veniturile statului, care e foarte instructivă pentru cunoaşterea situaţiei finanţelor germane. In comparaţie cu Iulie, casieria statului a înregistrat în August primiri mai mari de bani, însă în comparaţie cu aceeaşi lună din anul trecut, o descreştere de 27 milioane mărci. In primele 5 luni ale anului bugetar curent, deficitul la venituri prezintă o sumă de 610 milioane mărci. Descreşterea veniturilor statului faţă de anul trecut poate fi văzută din următoarele date : impozitul pe avere şi transport prezintă o descreştere de la 512 milioane mărci la 495 mii.; venitul de la tariful vamal şi taxa la consumaţie a scăzut dela 258 la 238 milioane; venitul pe falement a scăzut dela 55 la 37,7 milioane; venitul pe corporaţii dela 24,7 la 7,8 milioane; venitul din tutun dela 94,8 la 69,5 milioane; taxa pe bere dela 54 la 46 milioane. In această descreştere a veniturilor statului se poate vedea cât de mult au fost atinşi consumatorii de criza economică. Faţă de această descreştere s’au introdus însă alte venituri, ca de pildă impozitul de criză, care a adus 16,1 milioane şi sporirea taxei pe zahăr, care a adus un venit de 20,06 milioane mărci. Uruguay a procamat moratoriul plătitor externe NEW-YORK 12 (Rador). — Republica Uruguay a proclamat moratoriul plătitor în devize străine. Azi, la Berlin Guvernul german se înfăţişează azi Reichstagului, in împrejurări mai critice decât a cunoscut, într’o perioadă tot timpul tulbure, cancelarul Bruening. Din cei 577 deputaţi, 235 fac parte din opoziţia înverşunată, naţionalişti şi comunişti. Blocul guvernamental e alcătuit din 106 deputaţi, la care e probabil să se alăture cei 136 socialişti. Partidul populist german, partidul economic, agrarienii şi alte grupări mai mici ţin cumpăna între o tabără şi cealaltă. De atitudinea lor depinde dacă guvernul Bruening va avea sau nu majoritate. Egreu să se prevadă rezultatul bătăliei politice, care începe astăzi. In afară de partidele opoziţiei naţionale, care şi-au fixat tactica la conferinţa din Harzburg, toate celelalte grupări sunt dezorientate. Dar, în frământarea de care sunt cuprinse, ele îşi dau seama că în joc nu mai sunt interese de partid, programe de revendicări în folosul uneia sau alteia dintre clase, ci soarta Germaniei. Opoziţia de dreapta cere o nouă politică externă, sEa cere scutirea Germaniei de reparaţiunile de războiu şi revizuirea tratatelor. Tot ce a câştigat sub înţeleaptă, îndrumare a lui Stresemann polz-tica de înţelegere, cet ce se poate, spera prin sforţările începute de cancelarul Bruening în ultimele întrevederi cu bărbaţii de Stat francezi şi englezi, este răsturnat prin manevrele dreptei. Hugeriberg şi Hitler, sprijiniţi de o parte de marea industrie evoacă epoca re-izistenţii din Ruhr, uitând prăpastia din care cu nesfârşite suferinţe s’a putut ridica Germania. Dacă se presupune o răstur- nare a guvernului Bruening der Reichstag, rămân numai două ipoteze:* dizolvarea Reichstagului şi proclamarea dictaturei, — sau un guvern al frontului naţionalist. Dar intr’un moment când Gemiania se sleite într’o criză financiară şi economică provocată în primul rând din criza de încredere, prima soluţie ar fi nepotrivită, acum ar fi nebunească. Toate speranţele unei cooperări internaţionale ar fi spulberate, Franţa, pe al cărei sprijin se întemeiază toate planurile de asanare financiară şi economică a Reichului, n’ar putea decât să se retragă şi să aştepte, ca spectatoare, desfăşurarea războiului intern german. Sunt prea grave aceste pers-, pective, ca să credem cu putinţă răsturnarea ce se prevesteşte. Judecata limpede va trebui să învingă, Reichstagul va trebui să îşi dea seama ele ziua ele mâine. Cu toate greşelile sale, guvernul Bruening rămâne singura chezăşie actuală de ordine în Germania. In interesul general european, este de nădăjduit că această ultimă chezășie nu va fi înlăturată.• A. Hg. 0 scrisoare a d-lui mi- nistru Vâlcoviei D. V. Vâlcovici, ministrul comunicaţiilor, ne trimete următoarea scrisoare pe care ne grăbim să o publicăm: Domnule Director, Darea de seamă asupra consfătuirii cu foştii directori generali ai C. F. R. apărută în ziarul dv. din 12 octombrie a. c., deformează sensul şi atmosfera acestei consfătuiri prin trunchierile declaraţiilor mele şi chiar prin unele accente cari îmi sunt străine (precum afirmaţia că bugetul pe 1932 m’ar fi îngrozit). Dezacordul şi conflictul pe care această dare de seamă pare “că le stabileşte între d. director general al Regiei autonome a C. F. R. şi mine sunt inexistente. In consecinţă şi în interesul adevărului, vă rog să binevoiţi a menţiona în preţuitul dv. ziar că această atmosferă creiată prin darea de seamă sus menţionată nu are nici o bază reală. Primiţi vă rog. Domnule director, exprimarea osebitei mele considerațiuni. V. Vâlcovici