Argus, octombrie 1931 (Anul 22, nr. 5540-5566)

1931-10-14 / nr. 5551

Anul XXII No. 5551 A apărut uimi jMsgr 1931 QE VflnZâSE LA LIBRARII. Chioşcuri şi la Ad-tia ziarului EHompmi tao ABONAMENTE: IN TARA IN STRĂINĂTATE Un an 1000 lei Un an 2200 lei 6 luni 550 » 6 luni 1300 » 3 luni 300 * 3 luni 800 » $ lei în ţară, 6 lei in streinăSate ORGAN ZILNIC AL COMERŢULUI Fondatorii S. PAUKER şi H. F. VALENTIN BIROURILE: Bucureşti, Str. Constantin Miile No. 24. EL­­ Directori GRIGORE GAFENCU TELEFON: 306/93 şi 323/69 . Miercuri 14 Octombrie 1931 A apărut­­“« INDUSTRIEI şi FINANŢEI KBIKMI IS­UBBflltSî. Chioşcuri şi la Afl­ţia ziarului Exemplarul 120 PUBLICITATEA se primeşte la Administraţia ziarului şi la toate agenţiile de publicitate SALARIILE de VIATOR In cele mai multe ţări, problema reducerei salariaţilor în genere, staj­başi ai Statuia! funcţionari comer­ciali, lucrători industriali, este as­tăzi pusă pe tapet. Situaţia­­buge­tară sileşte Statul să facă econo­mii, lipsa de remuneraţie a indus­triei şi comerţului porunceşte pa­tronilor, fie o scădere a retribuţiei personalului fie o concediere, fie ambele măsuri împreună. Trecem prin vremi grele. Sunt abia doi ani de când în be­ţia succesului lor. Americanii­ dă­deau sfaturi lumei întregi asupra modului de a-şi asigura prosperi­tatea. Mijlocul cel mai sigur era să se plătească salarii urcate. Mai ales Henry Ford a făcut din acesst punct baza doctrinei pe care voia s-o impună Europei. Susţinea că salariul trebue să fie cât mai sus pentru ca lucrătorul să poată chel­tui alimentând activitatea indus­triilor. Adăuga că preferă să an­gajeze 50 lucrători cu opt dolari pe zi decât 200 lucrători cu doi do­­lari­. Aceştia din urmă, o dată ne­voile lor de trai satisfăcute nu mai au vreo putere de cumpărare pe când cei dintâi sunt clienţi. Teoria aceasta, seducătoare la prima vedere — de­şi condamnă o mulţime de braţe la şomaj — a fost sfărâmată chiar în Statele U­­nite de cruda realitate a crizei. Subconsumul bantui mai toate in­dustriile şi pentru a nu limita prea mult exploatarea, cea ce ar răpi ecaziuni de muncă la un număr şi mai mare de bărbaţi şi de femei, s-a recurs la amputarea salariilor. De altfel, teoria salariilor mari pentru lucrători, este unilaterală, strâmtă de tot. Industriile au fost creată pretutindeni cu banii adu­naţi de la particulari în căutarea unei remuneraţiuni. Acţionării a­­ceştia cari prin truda lor au făcut posibilă înflorirea industrială sunt un număr tot atât de mare ca şi lucrătorii industriali şi tot atât de interesanţi. Insă atunci când indus­tria distribue un dividend, ea pro­cură şi acţionarului putere de cum­părare Nu se întrevede nici un ar­gument raţional de ce se cuvine a se conferi o mai mare putere de cumpărare lucrătorului iar acţio­­narului nu, de­şi acesta este inte­rnem­o­rul industriei. In ceea ce priveşte Statele, con­statăm că necesităţi bugetare ine­xorabile, le impun datoria să scur­teze retribuţia slujbaşilor. Scurta­rea aceasta se face în diferite mo­duri. Sau direct, cu o gradaţie, — curba de sacrificiu de la noi — sau precum vedem în Anglia, prin in­termediul unei devalorări a mone­dei. In momentul de faţă lucrăto­rul britanic primeşte, în monedă aceeaşi leafă ca şi înaintea deva­­luărei lire­ sterline, însă puterea sa de cumpărare este redusă cu 20 la sută. Toate Statele cari recurg la di­minuarea salariilor, au astăzi la îndemână un argument peremptoriu în afară de nevoia bugetară. In­­voacă ostenirea traiului, scăderea indexului de scumpete. Adevărul este că acest argument e greu de combătut. De pildă noi, în țară, a­­vem un index oficial al Statului, calculat pe întreaga ţară şi un altul al ziarului nostru, calculat numai pentru Bucureşti, pentru clasele populare. Ambele indexuri înregis­trează o scădere a preţului mediu al principalelor articole de­­ primă necesitate, de vreo douăzeci la sută. Acum optsprezece luni media indexului ziarului „Argus“ era de 54 ori preţul dinaintea războiului, pe când media pe Septembrie 1931, a scăzut la 43. Aşa­dar, un func­ţionar, un lucrător, poate dobândi azi cu 80 lei ceea ce costă 100 lei acum un an şi jumătate. Este destul de penibil pentru cârmuitorii din toate ţările să fie reduşi la argumentări de felul a­­cesta. Dar nu au încotro. Oare e mai bine situat comerciantul care se vede constrâns să licenţieze o parte din personal? Când aruncă o privire asupra rafturilor sale constată că marfa pe care a plă­tit-o cu o mie de lei, face azi cinci sute şi uneori mai puţin în urma catastrofalei scăderi a preţurilor. Lt. textile, la pielărie, în atâtea alte branşe, inventariile s-au depreciat iar industriaşul şi negustorul se văd acum mai săraci decât în 1929, fără a fi comis vreo greşală în gospodărie lor. Dacă lichidau a­­cum­ doi ani, se aflau într-o situaţie materială indiscutabil mai bună decât astăzi. Vrând, nevrând, tre­bue să concedieze parte din per­sonal şi la cei pe care îi păstrează să Ie amputeze lefurile. In statele Unite mai sunt şi azi unii mari industriaşi, cari nevoind să se dezică, tot mai propăvăduesc silab­ile urcate. Insă, acest amor propun pentru a nu mărturisi că s’au înșelat se acomodează cu un alt procedeu care împacă toate in­teresele. îndată ce un lucrător a ajuns la un salar ce pare patronu­lui prea urcat, i se dă drumul, an­­gajându-se un altul în locul lui, cu o retribuţie mai mică. Se întâm­pla, adesea, că chiar concediatul se roagă — în special în aceste vre­muri de criză — să fie reprimit cu reală mai mică. Iată cum principiile se acomodează cu interesul. Problema monetară din Anglia CATEVA PĂRERII D. Goodenaugh, preşedinte al băn­cii Barclay, a declarat că prima fază a crizei lirei sterline s’a înche­iat. Insă această criză nu s'a sfâr­şit deoarece acum sunt în joc alţi factori internaţionali. E adevărat că Anglia ar putea avea oarecari avantagii de pe urma scăderei lirei sterline dar nu e nici o îndoială că alte ţări vor suferi, împreună cu Anglia, de devaloriza­rea monedei britanice. Comerţul internaţional a suferit o adevărată sdruncinare şi fluctua­ţi­ile actuale ale schimbului vatăm­ă finanţa internaţională ca şi comer­ţul mondial. Lumea îşi dă seamă că piaţa Londrei e un mecanism care nu poate fi înlocuit. D. Goodenaugh crede că guver­nul ar trebui să arate limpede vo­inţa sa de a restaura pe deplin eta­lonul aur. O declaraţie oficială ar îmbună­tăţi mult actuala situaţie. In orice caz o revalorizare a li­rei sterline nu s’ar putea face de cât treptat şi ea nu ar trebui încer­cată fără ca resursele necesare să fie asigurate. Deslegarea problemei lirei ţine de aranjarea datoriilor de răsboiu şi a reparaţiilor precum şi de o în­ţelegere a ţărilor interesate. In ultima sa circulară Lloyds Bank crede că lecţia ce avem să tragem din ultimele evenimente e că trebue stabilită o coopera­re a naţiunilor şi a băncilor lor centrale în vederea deslegării tuturor marelor probleme: repa­raţii, datorii de r­ăzboi, tarife vamale, distribuţia aurului şi re­gimul monetar. Toate aceste probleme se pre­zintă azi sub o lumină cu totul nouă. Nimic nu dovedeşte că aurul trebue privit ca un mijloc învechit de măsurare a bunuri­lor şi că timpul lui a trecut. Cel mult se poate spune că mecanismul etalonului aur nu a putut să funcţioneze cu regula­ritate. Daily Herald scrie că Anglia ar trebui să creeze un nou eta­lon monetar întemeiat pe nivelul preţurilor principalelor materii prime. Noua monedă engleză ar fi astfel un index al preţurilor. Banca Angliei reorganizată, ar căuta să menţie un raport între monedă şi acest index. Dacă Anglia şi-ar schimba e­­talonul aur ca unul ştiinţific. Do­­minionurile ca şi un mare nu­măr de state europene şi din America de sud îi ar urma exem­plul. Acuma e momentul ca Anglia să ia iniţiativa unei conferinţe internaţionale pentru a studia crearea unei nouă monede ştiin­ţifice. ­ari preşedinte al B. I. M. GENEVA 12 (Rador). — Consi­liul Biuroului internaţional al Man­cei şi-a început azi lucrările ses­i­­nei de­ toamnă. Delegaţii au adus omagiile lor memoriei defunctului preşedinte Fontaine, după care sa procedat la alegerea noului preşedinte. A fost ales în unanimitate, pro­fesorul Ernest Mahaim delegatul guvernului belgian, încă de la cons­­titiirea biuroului. Guvern de concentrare? Iar se vorbeşte de un guvern de concentrare. De un guvern, adică, şi mai concentrat ca cel de acum. Din formaţia actuală ar rămâne, doar, unele personalităţi. Tehnicianii ar dispare. Vorba românului : apa trece, pietrele rămân. In locul tehnicianilor ar intra par­­tidele,­­ câte un partid de fiecare tehnician. Astfel, se va deslega, dacă nu pro­blema ,,soluţiilor”, in orice caz pro­blema răspunderilor. E vorba, deci, de un fel de com­promis între ,,ritmul nou” şi „rit­mul vechi” ; personalităţile vor câr­­mui, partidele vor fi răspunzătoare. Şi toată lumea va fi mulţumită. Dar, problema nu e atât de simplă pe cât pare. E, mai întâi, o greutate de princi­­piu. Cum se va întocmi programul comun? Toată lumea e de acord că acest program trebue să ţie seama de „greutăţile la ordinea zilei”, — şi numai de ele. Toată lumea ştie că aceste greutăţi sunt cuprinse în cri­za economică pricinuită de prăbuşi­rea preţurilor la cereale, şi la cele­­lalte produse ale pământului nostru. Toată lumea e mai mult sau mai pu­ţin de acord că in ce priveşte dato­riile agricole, trebue înlesnită o în­ţelegere între creditori şi debitori. Aci, însă, ia sfârşit, acordul gene­­ral. Unii pun problema datoriilor a­­gricole înaintea tuturor celorlalte. Ei nu văd altă soluţie decât inter­venţia hotărâtă a Statului şi conver­siunea obligatorie. Alţii, cari au cercetat de aproape stările de la ţară, sunt convinşi ca problema adaptării preţurilor e mai însemnată şi mai chinuitoare decât problema datoriilor. Ţăranii încep să se obişnuiască la preţurile joase. Bunul lor simţ, insă, şi spiritul lor de dreptate să revoltă împotriva pre­ţurilor ridicate ale mărfurilor indus­­triale. Această deosebire de păreri (care a izbucnit pentru prima oară în a­nul partidului liberal) duce spre două politici, deosebite şi chiar po­trivnice. Unii­­cer „conversiunea”, şi „revalorificarea’’ datoriilor şi a „preţurilor”, c­­­ ajutorul Statului. Ceilalţi cer ,,adaptarea” la preţurile joase, a tuturor preţurilor interne, printr-o politică fiscală şi vamală, care să aibă în vedere numai intere­sele agrare. Cum va lucra guvernul de concen­trare, când, cum e şi firesc, partidul liberal va alege calea cea dintâi, iar partidul naţional-ţărănesc, calea a doua ? Sunt şi alte greutăţi. Un guvern de concentrare nu se compune din simpli membri, sau chiar din frun­taşii diferitelor partide, ci din re­prezentanţi direcţi ai acestor par­tide. Numai, astfel, se poate lega, de răspunderea guvernului, răspun­derea partidelor. Un guvern de concentrare e o for­maţie, care presupune, deci, pentru a avea în adevăr un înţeles şi un folos politic, respectarea conştiincioasă a tuturor formelor şi a uzanţelor con­stituţionale. Ea presupune, de ase­­meni, că fiecare partid, ridicându-se peste obişnuitele interese de partid, să păstreze, totuşi, toată grija pen­tru tradiţia, disciplina şi demnitatea de partid. De nu, membrii guvernului de con­centrare, rupţi din organizaţia, din programul, din disciplina lor nu vor fi decât simple personalităţi sau, încă mai puţin, simpli tehniciani. Iar partidele care pe lângă atâtea cusururi au şi marea însuşire că pă­trund până jos,­­ jos de tot — nu vor putea da nici un sprijin şi nici un ajutor. Guvernul va rămâne în aer. Cum au mai rămas şi altele. Să fim serioşi. Ori sistemul de azi e bun şi atunci de ce ne frămân­­tăm ? Ori nu e bun şi, atunci, să schimbăm sistemul. GRIGORE GAFENCU Aite bănci germane îşi închid ghişeele Acum de curând o nouă serie de bănci germane şi-au inchis ghişeele. E drept însă că de data asta e vorba de instituţii mici şi mijlocii. Astfel, la Francfurt, s’a inch's banca Bornheimer, la Hanovra banca Oppenheimer, e în lichi­dare. Hansabank din Mannheim, in­stituţie cooperativă şi-a suspen­dat plăţile. Banca Guthind, din Bruns­wick şi-a inchis, de asemenea, ghişeele. PREŢUL PORUMBULUI 9 .... ^ ^.. El tinde să se statornicească Ştiri, sosite din unele centre agricole, arătau că producătorii au început să-şi vândă porumbul la un preţ foarte scoborât: şapte mii lei vagonul. Dacă ştirile sunt exacte, ne aflăm in faţa unei stări nefireşti. PREŢUL PORUMBULUI Preţul actual al porumbului în schelele de încărcare d­e treispre­zece mii vagonul. Dacă scădem, din acest preţ, costul transportu­lui de la locul de producţie şi până la schelă — circa două mii lei de vagon — înseamnă că la locul de producţie, porumbul trebue să se vândă cu unsprezece mii lei va­gonul. Acest preţ este de altminteri cel plătit de marile case de ex­port. Preţul de unsprezece mii lei va­gonul e fără îndoială, mic. Dar e în proporţie, şi prin unele privinţi chiar avantajos,­ faţă de preţul grâului. Nu trebu­e uitat că dacă scădem prima de export, valoarea unui vagon de­­grâu, nu e mai mare de douăsprezece, treispre­zece mii lei. La­ acest nivel jos al grâului s-au potrivit toate celelal­te produse a­gri­cole, în afară de orzul, care, din pauza recoltei mai slabe, are un prfeț mai avantajos. Recolta de porum­b, din acest an, e foarte bună. Cantitatea recoltată poate fi evaluaţii la şapte milioane tone. Această producţie îmbelşu­gată face ca producătorul agricol I să fie mai câştigat, la porumb, chiar la preţul redus de unsprezece mii lei vagonul, decât la toate celelalte cer care. Pe ogorul pe care a recol­tat anul trecut o tonă, obţine anul acesta cel puţin două. Rezultatul financiar e, în felul acesta, mai bun decât în campania trecută, când s-a obţinut două zeci de mii lei de vagon. SPRE O STATORNICIRE A PREŢULUI Piaţa porumbului în străină­tate a fost, ori, fermă. Piaţa noa­stră nu s’a lăsat, însă, influen­ţată. In lumea marilor cerealişti de la noi, se crede, că preţul po­rumbului se va statornici la ni­velul actual de zece-douăspre­­zece mii lei vagonul. O schim­bare, în bine sau în rău, nu poa­te veni decât printr’o împreju­rare extraordinară, cum ar fi bunăoară o rectificare a statisti­cei de producţie în Argentina. Desfăşurarea normală a pieţii, însă, aşa cum reese din statisti­cile producţiei mondiale pe acest an şi a nevoilor de consum, lasă să se întrevadă preţuri neschim­bate sau cu oscilaţii neînsem­nate până la viitoarea producţie. Tranzacţiile de porumb sunt încă reduse. Nu atât din cauza preţului, cât din cauza greută­­­ţilor ce stau în calea exportului acestui produs. E prea umed. Transportat pe mare, vreme mai îndelungată, s’ar încinge. Uscă­­torie n'avem decât la Constan­ţa. Ea a început să lucreze. Pri­mele încercări, făcute acum vreo două săptămâni, au dat rezultate bune. MASURI PENTRU PREVENI­REA SPECULEI Am controlat ştirea despre vân­zarea porumbului la preţul de şapte mii lei şi în lumea oficială. De la Ministerul agriculturii şi d­e la­ Camerele de agricultură ni s’a co­municat că puţinele tranzacţii fă­cute până azi, sunt la preţul de zece, unsprezece mii lei vagonul. Numai în unele centre agricole din nordul Moldovei, mai îndepărtat de schele, preţul a fost mai prost. Ast­fel, în judeţul Dorohoi s’a vândut o cantitate de porumb la preţul de opt mii cinci sute lei. In orice caz, pentru a se preîn­tâmpina vreo acţiune de speculă, Ministerul de agricultură împreună cu Uniunea Camerelor de agricul­tură, au luat măsuri ca preţul po­rumbului să fie comunicat, în fie­care zi, producătorilor. El va fi afişat la Camerele de agricultură, consideratele agricole şi la toate primăriile din ţară. S’a ma hotărât supravegherea preţu­lui la care se fac încheierile ii oboare. Tări­ industriale si criza agricola Declaraţiile d-lui Jean Beaumont, preşedintele grupului agricol al parlamentarilor francezi D. Jean Beaumont, senator de Allier, e una din figurile de seamă ale agriculturii franceze. Specia­list în problemele zootechnice, e preşedintele grupului parlamentar al crescătorilor. A fost trimis de ţara lui, în numeroase misiuni în America de Sud, Statele Unite, Canada, Danemarca, Italia, An­glia şi Olanda. La noi, a fost cu prilejul conferineţi Uniunei Inter­parlamentare unde a ţinut o foarte documentată cuvântare despre criza agricolă. A fost invitat la ministerul nos­tru de agricultură, însoţit de d. senator Manolescu, la vizitat pe d. minstru Ionescu-Siseşti cu care a discutat posibilităţile exportului nostru de vite în Franţa. Rezulta­tul e cât se poate de optimist. Am­ văzut pe d. Beaumont înain­te de a ne părăsi ţara. L-am rugat să ne vorbească despre criza agricolă şi despre deslegarea ei. Ne-a răspuns: — Înainte de a intra în miezul chestiunii, vă rog să transmiteţi un salut cordial României. Oraşele şi satele ei, dau străinului o minu­nată ideie despre calităţile deose­bite ale ţăranior români, a căror sobrietate şi putere de muncă, te fac să-i priveşti ca o puternică re­zervă in viitor. Fericită ţara care se poate bizui pe o asemenea populaţie. CRIZA AGRICOLA Am străbătut multe regiuni din tara d-voastră. Nu ştiu de ce, dar impresia mea e că, în România suferinţa agricultorilor e mai mică decât în toate celelalte ţări agri­cole pe cari le-am vizitat. Originile crizei sunt comune tu­turor ţărilor. Şi d. Beaumont ne descrie cum nevoile mari de produse agricole ale ţărilor în război, au stimulat producta transoceanică, cum după încheerea ostilităţilor, ţările euro­pene au început să-şi refacă pro­ducţia, cum din această cauză s’a stârnit o concurenţă puternică în­tre noul şi vechiul continent, o concurentă care a impus o con­tinuă sporire a randementului cantitativ pentru scăderea preţului de cost. In toiul luptii fraticide între agricultorul european şi cel american — luptă care s’a trans­format mai târziu într’o adevă­rat sinucidere a beligeranţilor, criza industrială a înrăutăţit şi mai mult criza agricolă. Prin creş­terea şomajului, criza de consum a sporit şi mai mult. Preturile au ajuns la un nivel îngrijitor. POLITICA ŢARILOR INDUS­TRIALA Situaţia ţărilor agricole — con­tinuă senatorul francez — a fost grea. Mai grea, însă, a fost starea agricultorului din ţările industriale. Pe acesta producţia agricolă îl costă mult mai mult decât pe cei din ţările agricole. Oferta tot mai mare a început să-l ruineze. Ca să-l salveze, s-a recurs la ziduri mari vamale. Rezultatul? Consu­matorul din ţările industriale mă­nâncă o Pâine mult prea scumpă. Târgul internaţional s-a fărămiţat. Producţiile ţărilor agricole nu se mai pot scurge. Stocajul a luat pro­porţii imense. La început ţările agricole s'au văzut cu situaţia înrăutăţită. Pe urmă, însă râul s'a întins şi în ţă­rile industriale căci prin zidurile vamale, ţările industriale şi-au sal­vat agricultura dar şi-au nenorocit Industria. Suferinţa agriculturii a răsturnat întregul echilibru econo­mic. Rămâne mereu adevărat că agricultura e baza pe care cons­trueş­te viaţa economică a statelor. Pentru îndreptarea răului, s-a în­cercat, sistemul înlesnirei schim­bului de mărfuri, cu ajutorul con­venţiilor comerciale. Sistemul ne­folosind prea mult, a fost îmbună­tăţit prin înfiinţarea contingentelor vamale. Nu e deajuns. Criza nu se poate lecui astfel. Nu se poate închipui o îndrep­tare a situaţiei fără de o reglemen­tare a producţiei. Ţările exporta­toare trebue să se înţeleagă între ele. Prisosul la export nu trebue să fie un mijloc de dărâmare a preţurilor pe piaţa internaţională ci, trebue să corespundă cu defici­tul de producţie al ţărilor impor­tatoare. Primul pas este îmbunătăţirea calităţii în dauna cantităţii. Al doi­ea şi cel mai însemnat, trebue să fie stabilirea unei înţelegeri între exportatorii din ţările agricole şi importatorii din ţările industriale, înţelegere care, pe cale oficială, s’ar traduce în acordarea unor re­gimuri de preferinţă pe bază de contingente. In felul acesta troc­ul de odinioară va căpăta o formă modernă. El va permite restabili­rea balanţei comerciale a diferite­lor ţări şi va simplica problemele financiare. COLABORAREA ŢARILOR DUNĂRENE In ce priveşte conlucrarea tari­lor agricole dunărene, o consider foarte bună. Aceste ţări şi-ar pu­tea împărţi între ele, pieţele im­portatoare după felul producţiei lor şi după nevoile lor de import de produse industriale. Nu trebue să uităm nici celelalte mijloace de îndreptare, cum sunt înfiinţarea creditului agricol inter­naţional, nu însă, pentru sporirea producţiei agricole, ci pentru însă­nătoşirea ei, excluderea pe cât cu putinţă a intermediarilor, înles­nirea transportului, stimularea consumului şi desvoltarea indus­triilor agricole”. G. ST. Citiţi în pag. III-a Piaţa financiară Creşterea tierb­ilelui Im­ptar german BERLIN (Geps). — Zilele acestea s'a publicat o dare de seamă despre veniturile statului, care e foarte in­structivă pentru cunoaşterea situaţiei finanţelor germane. In comparaţie cu Iulie, casieria sta­tului a înregistrat în August primiri mai mari de bani, însă în compara­ţie cu aceeaşi lună din anul trecut, o descreştere de 27 milioane mărci. In primele 5 luni ale anului buge­tar curent, deficitul la venituri pre­zintă o sumă de 610 milioane mărci. Descreşterea veniturilor statului faţă de anul trecut poate fi văzută din ur­­mătoarele date : impozitul pe avere şi transport prezintă o descreştere de la 512 milioane mărci la 495 mii.; venitul de la tariful vamal şi taxa la consumaţie a scăzut dela 258 la 238 milioane; venitul pe falement a scăzut dela 55 la 37,7 milioane; venitul pe cor­poraţii dela 24,7 la 7,8 milioane; ve­nitul din tutun dela 94,8 la 69,5 mi­lioane; taxa pe bere dela 54 la 46 mi­lioane. In această descreştere a veni­turilor statului se poate vedea cât de mult au fost atinşi consumatorii de criza economică. Faţă de această des­creştere s’au introdus însă alte veni­turi, ca de pildă impozitul de criză, care a adus 16,1 milioane şi sporirea taxei pe zahăr, care a adus un venit de 20,06 milioane mărci. Uruguay a proc­­amat mo­ratoriul plătitor externe NEW-YORK 12 (Rador). — Re­publica Uruguay a proclamat mo­ratoriul plătitor în devize străine. Azi,­­ la Berlin Guvernul german se înfăţişează azi Reichstagului, in împrejurări mai critice decât a cunoscut, în­tr’o perioadă tot timpul tulbure, cancelarul Bruening. Din cei 577 deputaţi, 235 fac parte din opozi­ţia înverşunată, naţionalişti şi co­munişti. Blocul guvernamental e alcătuit din 106 deputaţi, la care e probabil să se alăture cei 136 socialişti. Partidul populist ger­man, partidul economic, agrarienii şi alte grupări mai mici ţin cum­păna între o tabără şi cealaltă. De atitudinea lor depinde dacă guver­nul Bruening va avea sau nu ma­joritate. E­­greu să se prevadă rezultatul bătăliei politice, care începe as­tăzi. In afară de partidele opozi­ţiei naţionale, care şi-au fixat tactica la conferinţa din Harzburg, toate celelalte grupări sunt dezo­rientate. Dar, în frământarea de care sunt cuprinse, ele îşi dau seama că în joc nu mai sunt inte­rese de partid, programe de re­vendicări în folosul uneia sau al­teia dintre clase, ci soarta Germa­niei. Opoziţia de dreapta cere o nouă politică externă, sEa cere scutirea Germaniei de reparaţiunile de­ războiu şi revizuirea tratatelor. Tot ce a câştigat sub înţeleaptă, îndrumare a lui Stresemann polz-­­ti­ca de înţelegere, cet ce se poate, spera prin sforţările începute de cancelarul Bruening în ultimele întrevederi cu bărbaţii de Stat francezi şi englezi, este răsturnat prin manevrele dreptei. Hugeriberg şi Hitler, sprijiniţi de o parte de marea industrie evoacă epoca re-i­zistenţii din Ruhr, uitând prăpas­tia d­in care cu nesfârşite sufe­rinţe s’a putut ridica Germania. Dacă se presupune o răstur-­ nare a guvernului Bruening der Reichstag, rămân numai două ipo­teze:* dizolvarea Reichstagului şi proclamarea dictaturei, — sau un guvern al frontului naţionalist. Dar intr’un moment când Gemiania se sleite într’o criză financiară şi eco­nomică provocată în primul rând din criza de încredere, prima so­luţie ar fi nepotrivită, a­cum ar fi nebunească. Toate speranţele unei cooperări internaţionale ar fi spulberate, Franţa­, pe al cărei sprijin se întemeiază toate planu­rile de asanare financiară şi eco­nomică a Reichului, n’ar putea de­cât să se retragă şi să aştepte, ca spectatoare, desfăşurarea războiu­lui intern german. Sunt prea grave aceste pers-, pective, ca să credem cu putinţă răsturnarea ce se prevesteşte. Ju­decata limpede va trebui să în­vingă, Reichstagul va trebu­i să îşi dea seama ele ziua ele mâine. Cu toate greşelile sale, guvernul Bruening rămâne singura cheză­şie actuală de ordine în Germania. In interesul general european, este de nădăjduit că această ul­timă chezășie nu va fi înlăturată.• A. Hg. 0 scrisoare a d-lui mi-­ nistru Vâlcoviei D. V. Vâlcovici, ministrul co­municaţiilor, ne trimete următoa­rea scrisoare pe care ne grăbim să o publicăm: Domnule Director, Darea de seamă asupra cons­fătuirii cu foştii directori gene­rali ai C. F. R. apărută în ziarul dv. din 12 octombrie a. c., defor­mează sensul şi atmosfera acestei consfătuiri prin trunchierile de­claraţiilor mele şi chiar prin unele accente cari îmi sunt străine (pre­cum afirmaţia că bugetul pe 1932 m’ar fi îngrozit). Dezacordul şi conflictul pe care această dare de seamă pare “că le stabileşte între d. director general al Regiei autonome a C. F. R. şi mine sunt inexistente. In conse­cinţă şi în interesul adevărului, vă rog să binevoiţi a menţiona în preţuitul dv. ziar că această at­mosferă creiată prin darea de seamă sus menţionată nu are nici o bază reală. Primiţi vă rog. Domnule direc­tor, exprimarea osebitei mele con­­siderațiuni. V. Vâlcovici

Next