Ateneu, 1970 (Anul 7, nr. 1-12)

1970-01-01 / nr. 1

Ovidiu Genaru (pag. 11) Versuri de: George Alboiu (pag. 5) Adrian Nunţiu Adrian Păunescu (pag. 10-11) Timpul Lirică americană senescenţei (pag. 19) de M. Pădureleanu (pag. 14) CENTENAR LENIN şi epistemologia modernă Gîndirea lui Lenin nu a apărut gata formată. Întreaga,­­completă de la început. La a parcurs, in­­mod firesc, etape succesive de­­maturizare. In procesul elano­rării unei înţelegeri din ce în ce mai complexe şi aprof­undate a problemelor e­­po­cii sale, Lenin a revăzut, a rectificat, depă­­şindu-te critic, unele poziţii iniţiale. Conducător politic, teoretician al acţiunii revo­luţionare şi constructive, el şi-a fundamentat contribuţia la dezvoltarea marxismului şi din punct de vedere filosofic. Contactul cu opera lui Hegel, — intervenit în plină maturitate, la virsta de­ 45 ani, — poate fi socotit decisiv în cristalizarea concepţiei sale filosofice. Acest mo­ment e consemnat în notele devenite, pe bună dreptate celebre, sub denumirea de caiete filo­sofice (1914). Cit de importante ar fi scrierile filosofice ante­rioare acestei perioade, ele­­pot fi surprinse în semnificaţia lor autentică numai în lumina a­­chiziţiilor teoretice ale maturităţii. Şi pentru studiul evoluţiei ideologice a lui Lenin ramie valabil principiul lui Marx (l957) că un proces de dezvoltare poate fi înţeles şi explicat cu a­­devărat numai retrospectiv, regresînd de la sta­diul său ultim către momentele ce-l preced şi-l pregătesc. Sensul acelor momen­te se dezvăluie prin efectele produse. Din păcate, sînt prea puţine cercetări asupra concepţiilor filosofice ale lui Lenin, care să se înscrie în acest orizont teoretic şi metodologic. Or, ni se pare evident că istoria gîndirii filoso­fice marxist-leniniste are de cîştigat dacă reu­şeşte să­­pună în lumină nu numai îmbogăţirea şi adîncir­ea treptată a concepţiei lui Lenin, ci şi confruntările critice, dar mai ales auto-critice prin care i s-a conturat originalitatea. Numai un asemenea studiu istoric-critic al ideilor filoso­fice ale lui Lenin oferă bază solidă şi­­pentru desprinderea valorii lor teoretice şi metodologice actuale. Lectura scrierilor sale filosofice doar pe o asemenea cale­­poate deveni rodnică. Lenin însuşi a pus în evidenţă necesitatea unei asemenea înţelegeri a dezvoltării concepţiei sale şi în general a tezelor filozofiei marxist-leni­­niste. Cititorul Caiete­ior îşi va aduce aminte de două observaţii făcute de Lenin: în sinteza în­tocmită de el în 1915, intitulată în jurul pro­blemei dialecticii, Lenin scria : „Dialectica este tocmai teoria­­cunoaşterii (a lui Hegel şi­ a mar­xismului , iată cărei «laturi«­ a problemei (şi a­­ceasta nu e o latură, ci esenţa problemei) nu i-a acordat atenţie Plehano­v, fără să mai vorbim de ceilalţi marxişti“ (Opere complete, vol. 29, p. 301). Şi mai semnificativă este o remarcă fă­­c­ută în timpul lecturii lui Hegel (1914, decem­brie) : „Nu poţi înţelege pe deplin „Capitalul“ Pavel Apostol (continuare in pagina 14) Muzicologia românească de Viorel Cosma (pag. 16) Retrospectiva ION DIACONESCU­ de Vasile Drăguţ (pag. 16) Criticismul kantian E. M. FORSTER, de V. Florea „Prietenul vicarului“* (pag. 14) REVISTĂ DE CULTURĂ Nr. I (66) anul VII, ianuarie 1970 — 20 pagini = 3 lei REMBRANDT : „Constructorul de nave“ (1633) Sonete de VICTOR EFTIMIU noapte de iarnă Imaculata iernii feerie A contenit din nouri să mai cadă... O noapte luminoasă. Pe zăpadă îşi culcă Luna umbra albăstrie, Copaci pudraţi. Un zvon de serenadă... Trăiesc în plină fantasmagorie ! Boschete şi havuze par a scrie încremenită lor arlechinadă. Cu praf astral platanii s-argintară... A mea e toată noaptea solitară Şi stelele de ramuri agăţate. Şi, totuşi, e ceva de despărţire.« Şi parcul, adiat de-o presimţire, Miroase-a viorele îngheţate... joc de nouri Eu, vîntul, nu sculptez decit in nouri ; Fantastice imagini siderale, Corăbii, promontorii, catedrale, Goniri de elefanţi, cirezi de bouri. Zidiri fragile şi monumentale Tirindu-şi umbra spartă, pe platouri Eu le topesc, vuind în lungi ecouri Şi le refac în forme noi, totale. Dar nu visez o glorie regală, Şi nici nu vreau, cu rîvnă şi migală, Să-ncremenesc în piatră o himeră. Statui latine ? Colonade grece ? Eternităţi ! Nimic nu poate-ntrece Imensa frumuseţe efemeră ! ancora In fiecare dintre noi se-nchide O ancoră, menită, pe vecie. Să ne fixeze în nimicnicie, în noaptea care visele ucide. Intraripările ? Zădărnicie ! Mirajul continentelor splendide, Fantoma înecatei Atlantide Se sting în hăul de nevolnicie. Cu zboruri mari de acvilă regească închipuirea vrea să pribegească, Dar fierul ascuţit, înfipt în tină, Cu două căngi s-agaţă şi ne-agaţă... Oprind avîntul către-o nouă viaţă, Pămîntului, de-a pururi ne­destină. (pag. 20) psalmi 1. Un iman de slavă pentru Cel mai mare, pentru Cel mai demn, pentru Cel mai viteaz, pentru Cel­­mai frumos, pentru Cel mai înţelept, pentru Cel­­mai veşnic. O aură de timp fără timp pe fruntea cea mai luminoasă, peste marile ginduri, de unde au ţîş­­nit adîncile frumuseţi, nepieritoarele poeme. O smerenie de taină, o laudă de psaltire, o înge­nunchere pioasă, o odă în grai de chimvale şi trîmbiţe, un cor imens pentru omul între oa­meni, pentru poetul peste poeţi. Profet. 2. Trebuia să se nască, trebuia să se arate ca un Profet. Acest pămînt îl aştepta, de la începutul începuturilor, cu dor îl aştepta, cu munţi şi ape, cu sate şi cetăţi dedesubt şi deasupra, cu doine şi balade din veacuri dăinuind pentru EL. Pentru ca EL să se nască au existat mai întîi Daci şi Geţi şi Romani şi sîngele lor în jertfă unindu-se a dăinuit într-o horă de pămînt şi neam, într-o horă de vulturi. Pentru EL a fost viteaz Rîul, Ramul, şi Mircea a învins, şi Ştefan a învins, şi Mihai a învins, şi loan cel Cumplit s-a jertfit, şi Brîncoveanu s-a martirizat. Pentru EL s-au răsculat Horia şi Iancu şi Tudor şi Bălcescu şi drumul lor a fost de durere, de singe, de mîndrie şi murind s-au înălţat pentru EL. Pentru EL, grai dulce şi înţelepciune au adunat Ureche şi Neculce şi Cantemir şi păsările şi arborii şi ierburile şi zidurile mănăstirilor şi pie­trele drumurilor şi botezurile şi nunţile şi cîn­­tecele de îngropăciune. Şi atunci, cînd toate durerile ne-au durut, cînd toate vînturile ne-au bătut, cînd toate cîntecele intrau în taină, din duhul acestui pămînt s-a în­trupat, LUCEAFĂR aşteptărilor noastre, EL. 3. Da, un imn de slavă pentru Cel mai mare, pen­tru Cel mai tinăr, pentru Cel mai veşnic, Domn al duhului nostru dintotdeauna ! Sub EL ne rotim aura pămîntului de taină, o­­chiul de lacrimă, vocile de sînge, voci de dincolo, sub EL durere din durere, putere din putere. EL în fiecare vale de aer, în fiecare arbore, în fiecare săminţă, duh al bătrînîlor tineri, al părin­ţilor nenăscuţi — lină cernere-n dulce cenuşă, legănătoare tristeţe­­­, EL : pîine şi vin şi zare şi stea ! EL : Pisc în soare, Matcă a rîurîlor, EL : Bără­gan de morminte, Botez de grai, EL : Nuntă a sîngelui nostru neostoit, EL: Mînie şi sabie peste duşmani, EL : Voievod între voievozii a­­cestui pămînt, EL : Domn cu impiuri pe degete, cu cunună de sunete, cu topuz de lumină peste armoniile de frunze şi ploi şi clopote, EL , aură şi binecuvîn­­tare peste vîrstele noastre, pentru totdeauna Prinţ al cîntecului nostru. 4. LUI, acum şi întotdeauna, cudelniţare şi smere­nie foarte, genunchii şi frunţile noastre spre EL, pentru EL statui pe munţi şi temple în fiecare bărbat, în fiecare femeie, şi ode, din pămîntul SAU rotund spre cerul SĂU de nimbc ! LUI, cugetul şi toate ale noastre, LUCEAFĂR al duhului nostru, fără de care nu ! Radu Cârneci Ilustraţia din acest număr ne-a fost oferita de Muzeul de artă din Galaţi, care deţine un album de stampe Rembrandt — unicat în ţara noastră ■

Next