Ateneu, 1979 (Anul 16, nr. 1-4)

1979-03-01 / nr. 1

Interviu cu GEORGETA CANCICOV O femeie distinsă, frumoasă şi amabilă, o gazdă agreabilă şi mai ales —e o poves­titoare plină de farmec. Nu întimplător George Călinescu o definea astfel pe autoarea AMURGULUI: „Indeminarea la scris a autoarei este învederată şi impresia generală e de ceva care depăşeşte mult realitatea. E un realism fantastic, demonic, de un sălba­tic umor". Odaia sa, încăpătoare, ticsită (aproape ca In SCRINUL NEGRU) cu mobile fine, şi porţelanuri, şi tablouri, şi fotografii, şi cărţi — într-un cuvînt cu amintiri de tot felul ■— păstrează şi aici, în plin centru bucureştean, ceva din atmosfera caldă şi pură, şi inefabilă, a copilăriei, a copilăriei ce poartă numele unei statornice iubiri: Bacăul... — V-aş ruga, pentru început, să vă referiţi la debutul dv. de prozatoare. —■ Am publicat tîrziu adică la vîrsta de 36 de ani... Mai întîi însă, în 1936, mi-a apărut în Edi­tura „Cartea Românească" poemul Un vis, bine primit în critică... în 1937 am publicat Amurgul, iar în 1938 — Poeni, apoi Moldoveni, Dealul Peri­lor, Cîntare timpului, Pustiuri, și apoi celelalte... — Printre „celelalte" nu pot să nu amintesc CALATORUL şi ÎNDRĂGOSTITELE, ambele apă­rute după 1970. Cine a scris despre volumele dv. ? —■ Au scris frumos despre mine Izabela Sado­­veanu, Cella Delavrancea, Elena Văcărescu, Martha Bibescu, Vladimir Streinu, Perpessicius, Petru Co­­marnescu, Crohmălniceanu şi, bineînţeles, George Călinescu... Au scris mai mulţi, dar pe mine cri­tica nu mă preocupă prea mult. Ţin minte însă că o da­tă, la noi, la Bacău, a venit Liviu Rebreanu, îl căuta pe soţul meu, dar a avut răgazul să se uite şi peste ceea ce scriam eu. „Verdictul" a fost: „îmi plac, merită să fie publicate". Şi, bineînţeles, că le-am publicat. — Pentru că aţi adus — inevitabil — vorba des­pre Bacău, spuneţi-mi cum era Bacăul copilă­riei dv. ? — Era oraşul cel mai frumos din lume... Nu, să nu crezi că exagerez, aşa îl vedeam eu atunci, şi oriunde m-aş fi aflat, la Paris, la Versailles, sau în altă parte, nimic nu-i egala în minunăţii... îmi amintesc că aveam în permanenţă vie­­— ca o su­premă măreţie — amintirea scării de la Hotelul Central din Bacău. •—■ Ce alte amintiri vă leagă de oraşul de atunci ? — Poate n-ai să crezi, foarte dragi îmi sunt a­­mintirile legate de pitorescul acelor locuri. Birjele şi minunaţii birjari, sfătoşi, prietenoşi, care ştiau de glumă... Printre ei Turturică (de fapt numele său adevărat era Costică Fieraru, dar noi îl po­recliserăm astfel, pentru că imita foarte bine pă­sărelele), cu care era o încântare să mergi... Toate păsărelele din pădurile prin care mergeam îi răs­pundeau şi se isca un concert nemaipomenit, şi o veselie ! Cu Turturică păstrez şi acum corespon­denţă. Şi nu numai cu el. Am mulţi prieteni în acele locuri... La Parincea, am prieteni de suflet, de pildă pe Maica cu fraţii ei, acum pensionară fostă telefonistă, care nu mă mai vizitează. Apoi, împrejurimile acelea atît de minunate, le am încă vii în minte. Dealurile cu spinări înco­voiate, Bistriţa şi Siretul, poienile... în oraşul pro­­priu-zis, atracţia noastră a copiilor, era vestita Strada Mare, Librăria „Hazul" şi — lucru lesne de înţeles — magazinul de jucării a lui madam­ Chipăruş. Parcă în toată lumea nu se găseau ju­cării ca acolo... — De Bacău, aşa cum mărturisiţi şi în scriso­rile dv. vă leagă şi numele marelui Enescu... — Fără îndoială, deşi pe Enescu l-am cunoscut din copilărie. Ne-am reîntîlnit în casa Cantacuzi­­nilor de la Tescani. O ştii ? — Am văzut şi eu această casă, prin 1952 sau 1953, cînd acolo era o şcoală pentru copia din Tescani şi din împrejurimi. Sătenii îşi aminteau foarte bine de compozitorul ce-i vrăjea, veri în­tregi cu vioara lui nemaiauzită și ei se adunau seară de seară in preajma conacului să-l asculte... — Enescu ven­ea la­hai, la Poeni, apoi la Ba­cău, a stat tot la noi a­tunci și-a scris „Oedipul". Cîntam uneori împreună, în faţa invitaţilor de a­­casă şi de la Tescani. Mama mea Elenia Covachi, de fapt Elena Crăiescu, a fost o mare artistă, o desăvîrşită muziciană ; ea cînta adesea cu el. îm­preună cu surorile mele şi cu Enescu am dat un concert la Roman pentru Crucea Roşie. — Pe Tonitza cum l-aţi cunoscut ? — A venit o dată la noi, la Poeni, avea 25 de ani pe atunci. Venea de la Bîrlad, împreună cu Bacailu, Alfred Alexandrescu. Picta pe atunci bi­serica de la noi din sat, din Poeni. Apoi a mai venit la noi şi în timpul războiului. A iubit-o mult pe sora mea, Ioana, ai cărui ochi negri şi rotunzi şi miraţi revin ca o obsesie în picturile lui... — Ce alte personalităţi v-au mai încîntat copilă­­ria­ şi tinereţea ?­­— Le-am înfăţişat pe toate în Amurg, căci ele mi-au încîntat intr-adevăr copilăria. Figuri impre­sionante au fost pentru mine Emil Racoviţă, vărul mamei, şi bătrînul său tată, Gheorghe Racoviţă, moş Lică, care a avut grijă de cele patru fete ale mamei după despărţirea ei de Petre Jigur. I-am mai cunoscut la Paris, în anturajul mamei, pe Mo­net, Manet, Rodin; eram foarte mici pe atunci, dar i-am reţinut puternic în memorie. Şi pe Martha Bibescu mi-o amintesc cu multă plăcere : era o femeie inteligentă, amabilă, fină. L-am cunoscut şi pe Anton Bibescu, vărul Marthei şi prieten cu Proust. Prin el l-am cunoscut pe Proust. I-am cu­noscut pe Iorga şi pe Gusti... — De aceştia doi vă leagă din cite am înţeles, şi „amintiri literare" ? — Iorga a vrut să-mi fie „naş" în literatură, în­­demnîndu-mă să intru în Uniunea Scriitorilor, iar Gusti voia să-mi acorde un premiu literar. Soţul meu s-a opus, socotind că nu eram destul de pre­gătită, pe vremea aceea, pentru a face faţă „con­fruntărilor" uneori dure din lumea literelor. — Intr-un interviu afirmaţi că nu aţi frecventat cenaclurile, aţi scris totdeauna pentru dv., iară să vă sfătuiţi cu nimeni... — Asta mai ales la început. Şi apoi, mă citeau în manuscris Dudei (un prieten al meu şi al so­ţului meu), Mimi Vlahuţă, Cella Delavrancea, Iza­­­bela Sadoveanu şi Paul Morand. — Să revenim la oraşul şi locurile de care sînt legate, atît de intim întîmplări şi personaje ■— im­presionantele dv. romane. Nu aţi dori să revedeji Bacăul după atiţia ani în care totul e refăcut ? — Aş vrea să păstrez în toate amintirile pe care le am despre el, despre oraşul văzut cu „ochiul co­pilăriei", colorat cu emoţiile de atunci... De locu­rile acelea îmi amintesc mereu şi n-aş vrea să le înlocuiesc cu alte imagini... îmi scriu, cum îţi spu­neam, mereu prieteni vechi — infirmierele de la maternitatea pe care am înfiinţat-o şi condus-o pe vremuri, Ana Munteanu, dr. Corneleac, şi mulţi alţii... ■— Care consideraţi că sunt temele cele mai ge­neroase, de care v-aţi simţit cel mai mult atrasă,­in proza dv. ? — Am să-ţi răspund pe scurt : natura, patrio­tismul — uragan şi luminos —, aşa să scrii exact aşa — uragan şi luminos, Eminescu şi Beetho.... —. Lucraţi mult. Pe masa dv. de lucru se află manuscrise, pagini dactilografiate, corecturi, do­cumente... Ce pregătiţi acum pentru tipar ? — Pregătesc o lucrare în două volume, intitu­lată Pacea de la Buftea. Ea constituie continuarea declinului surprins în Amurg. — Este un roman istoric ? — Sper să aibă și un interes istoric, ca de altfel toate scrierile mele. Am terminat, de asemenea, cartea despre Enescu, care se cheamă Vacanţele lui Enescu. — Deci din nou Enescu... Se poate altfel ? Mariana FILIMON „Pentru mine, Bacăul era oraşul cel mai frumos din lume“ Pagina 2 JURNALUL GALERIILOR Expoziţii Cele două expoziţii deschise de către Filiala U.A.P. din Bacău la galeriile de artă, la un interval relativ scurt faţă de o altă manifestare expoziţională de am­ploare, Salonul anual, vizează, după cum vom vedea un alt scris decit acela de prezentare a unui moment din activitatea creatoare a plasticienilor băcăuani. Principiile aprofundării și lărgirii procesului de de­mocratizare a culturii, dimensiunile umanismului de tip nou, socialist, au impus un nou unghi de vedere asupra practicilor de educare estetică, ideologică, po­litică a maselor. Activitatea de creaţie a membrilor Filialei U.A.P. din Bacău se împleteşte cu preocupări dintre cele mai complexe­­pentru probleme de natură educaţională. Investigaţiile efectuate de către Comi­­ssia judeţeană a muzeelor, la care câţiva dintre mem­brii Filialei au avut un rol activ, au confirmat ideea că activităţile cultural-educative trebuiesc diversificate în sensul găsirii unor modalităţi de atragere a publi­cului spre o receptare activă, critică a operelor de artă. Prin urmare, se impune organizarea unor activităţi care să depăşească nivelul acelora cu caracter infor­mativ şi care să aibă caracter formativ, indiferent de vîrsta publicului căruia se adresează. De asemenea, s-a pus problema abordării mai energice a publicului din mediul industrial. Cele două expoziţii au fost organizate cu scopul bine precizat de a fi itinerate în galerii improvizate în fa­brici, instituţii, şcoli, deci prezentarea lor iniţială în galeriile de artă ale oraşului ,nu constituie decit un în­ceput de itinerar. Avînd în vedere condiţiile de trans­port, dimensiunile şi datele imprevizibile ale spaţiului de expunere, s-a optat pentru un număr mic de lu­crări, grupate tematic şi selectate nu neapărat pe cri­teriul de valoare a unei opere finite, ci pe acela al di­versităţii structurilor imagistice propuse, al prezentă­rii unor stadii diferite de observare a naturii, de reali­zare şi finisare a unei lucrări. A fost preferată prezen­tării istorice a unui gen prin intermediul reproducer­ itinerante­ rilor această formulare expoziţională care, pe lingă fap­tul că prilejuieşte un contact direct, convingător şi ind­tant, permite publicului o implicare în problemele in­time ale imaginii. „...a percepe un tablou“, spunea E­­tienne Sourau, „înseamnă a exersa un mod specific de a percepe, ale cărui bogate semnificaţii nu aparţin for­melor percepţiei uzuale... Economia formelor picturale ridică şi poartă conştiinţa spaţiului la un nivel de in­tegrare inexistent în afara experienţei picturale...“. Spre exemplu, cele cinci studii intitulate „Fîntînă la Tes­cani“ de Ilie Boca exprimă succint etapele de luare de contact, de acomodare, de surprindere a liniilor de forţă sau ale dominantelor cromatice şi în cele din urmă transfigurarea motivului, „fructificarea“ sa într-o imagine complexă, cu valenţe spirituale. Alături de ex­presii de substanţă liriic-cromiatică („Peisajul“ Letiţiei Oprişan) a piesajului întîlnim imagini a căror articu­lare se susţine pe desen (peisajele Didinei Solomon). Interesantă mi se pare alăturarea acestor care vizează acelaşi spaţiu de inspiraţie, Tescaniul, devenind reve­latorie ideea de mai multe posibile atitudini ale artişti­lor faţă de acelaşi motiv. Desigur, asemenea lucrări din expoziţie care au ro­lul aproape explicit de „exerciţii de privit“ pentru pu­blic, sunt mai multe. Alte lucrări pot fi puse în relaţie cu diferite curente şi direcţii stilistice europene sau româneşti şi astfel fluxul discuţiei poate deveni foarte amplu. Am sugerat pe scurt structura şi intenţiile expoziţiei „Peisajul“, în mod asemănător a fost gîndită aceea in­titulată „Portretul“. Se impune ca semnificativă parti­ciparea, la ambele expoziţii, a aproape tuturor colabo­ratorilor Filialei, precum şi antrenarea unor profesori de desen din Bacău şi judeţ, care debutează cu acest prilej : Doina Nimerciag, Marilena Bărbieru, Mihai Ne­chita Burculeţ. Doina BUJOR Retrospectiva Organizată sub auspiciile Comitetului de cultură şi educaţie socialistă, a Filialei U.A.P. şi a Muzeului de artă Iaşi, expoziţia retrospectivă Mihai Cămăruţ înmă­nunchează o bună parte din ceea ce e mai valoros în opera sa creată pe parcursul a peste patru decenii de activitate artistică. Pasionat al culorii în prima perioadă de creaţie (1933—1943), cînd e incapabil să inventeze ceva in ab­senţa modelului, Mihai Cămăruţ se apropie, printr-un travaliu progresiv, de zonele expresivităţii, înarmat doar cu puternica-i sensibilitate optică, fără intenţia de a deforma radical obiectele, pe care le înfăţişează în conformitate cu textualitatea lor. Mutaţiile ce se produc în lucrările prezentate la­ ex­poziţiile din 1934, 1936 şi 1939 nu-i afectează universul preponderent rustic, ce se dovedeşte pînă după Elibe­rare aproape imun influenţelor vieţii citadine. încredinţat că adevărul­­este mai­­elocvent cînd ii­­pic­tează pe ţărani în toată­­asprimea lor, că lustrul con­venţional le­­răpeşte frumuseţea cu care arşiţele, vîntul şi frigul le sfinţeşte chipul, Martei Cămăruţ a realizat unele compoziţii remarcabile,­­printre care şi „La rîşnit“ (­reţinută de O. Băncilă din expoziţia din 1936) rele­vantă prin­­parcimonia de­­mijloace şi năzuinţa picto­rului de a înfăţişa munca celor doi ţărani ca pe un ritual, ce le conferă dreptul imprescriptibil de a se bucura de rodul trudei lor ,amare de fiecare zi. In alte­­compoziţii, ţăranii sînt surprinşi la muncile cîmpului sau în momente de destindere, dar şi in acestea din urmă preponderentă vârhîne tot condiţia lor umană precară, la care ,artistul aderă integral, ca fiind de aceeaşi fiinţă cu ei. Mihai Cămăruţ După Eliberare, viaţa nouă din patrie, elanul cu care muncitorii îndeplinesc sarcinile ce le revin din planu­­­rile de stat îi inspiră o serie întreagă de scene de muncă la cîmp şi în pădure, din viaţa metalurgiştilor, cît şi de peisaje panoramice de la Bucium şi Iaşi, dintre care unele puternic individualizate, întrunind sufragiile juriilor şi criticilor de artă, au fost incluse în selecţiile ce au adus mesajul artiştilor noştri plastici contemporani în U.R.S.S., R. P. Polonă, R. P. Bulgaria, Republica Arabă Unită etc. Adevărate perle în expoziţie sînt peisajele în acua­relă, în tonalităţi grave, apreciate la timpul potrivit de P. Comarnescu, Ion Frunzetti şi alţi critici de artă, care stîrnesc sincerul regret de a fi într-un număr atît de restrâns, ca şi absenţa, de altfel, din expoziţie a multor lucrări reprezentative din prima perioadă de creaţie. Subsumată vizualităţii directe, lumii naturale, şi, în­temeiată la început pe senzaţii tari, pe culori exaltate şi contraste puternice, opera lui Mihai Cămăruţ a evo­luat spre armonii surdinizate, surprinse în ultimul timp sub influenţa unei lumini blînde, cu o tot mai vădită preocupare pentru gruparea riguroasă a elemen­telor componente şi închegarea unor ritmuri ce depă­şesc farmecul strict al materei colorate de mare re­zonanţă. Ea se înscrie pe­­linia tradiţiilor şcolii de pictură moldoveneşti, pe care le-­a continuat şi le-a îmbogăţit prin harul şi munca sa fără preget. Grigore V. COBAN Un pictor de idei Mircea R. Ciucâru,­­a cărui expoziţie de pictură s-a deschis ,recent la Piatra Neamţ,­­a fo­st plasat ,printre artiştii suprarealişti nu fără oarecare dreptate, dacă ţinem cont de cîteva importante lucrări (Autoportret, Dialog cu maeştri, Sonata lunii), iluminate fiecare de clipa magică a figuraţiei, dar şi de truda geometrului, care aruncă în hora creaţiei şi calcul şi premeditare şi mai ales rigoare. Părăsind, fără regrete, pura des­criere a chipurilor şi obiectelor, M. R. C. s-a îmbarcat pe nava imaginaţiei, călătorind către oceane interioare, unde nici porturi nici imposibil nu există. A ajuns astăzi la clipa reculegerii. Decorul său este u­nu­l ascetic, invocînd credinţa în puterea hipnotică a spectrului so­lar, aici difuzat prin ceţuri controlate, dincolo înaripat pe traiectorii de pe care­­privirea decolează ,sp­re arcuri nemărginite. M. R. C. este, în egală măsură, un Pic­tor de idei : alege imagini cu putere de simbol, le oferă o semnificaţie, o legendă. Care ar fi ideile ? Creaţia, iubire­a, neliniştea, solitudinea, istoria, revolta, dimi­neaţa, pacea, melancolia, floarea, natura şi arta însăşi. Uneori artistul pare sfidător, involuntar polemic. Mai ales în creionarea cîtorva chipuri : anemice şi inactuale. Dintre toate, Baba sfidează cu aripi mari, funiile gra­vitaţiei, degajîind seninătate şi siguranţă edenică. M. R. C. .pare un penel răbdător, migălos, distribuit în graniţe exacte. Culorile sale vin din frescele vechi ca un cîntec adunat din delte violacee, roşu­ şi albastru, îl dorim pe­­acest pictor de metafore mai vorbăreţ, mai prolific, mai la vedere cu invizibilul­­sufletului său. De ce ar mai fi nevoie, cînd vrei, cînd ţii cu tot dinadinsul să oferi frumosului vieţii noastre şi muncii noastre alte imagini suind spre artă ? Eugen TURESCHI BREVIAR Literare OMAGIU. Aspecte ale istoriei, literaturii şi plasticii „momentului 1859“ au fost evocate într-un vibrant sim­pozion, ţinut pe 24 ianuarie, în sala de lectură a Bi­bliotecii judeţene Bacău, activitate prin care instituţia culturală băcăuană a ţinut să marcheze împlinirea a 120 de­­ani de la Unirea Principatelor. Au vorbit V­asile Florea, vicepreşedinte al Comitetului judeţean de cul­tură şi educaţie socialistă, Constantin Călin şi Doina F­lo­­rea. Poetul Octavian Voicu şi actriţa Constanţa Zmeu au citit (primul din creaţia personală) versuri dedicate Unirii, LUNA CĂRŢII LA SATE. Redactori şi colaboratori ai Ateneului au fost prezenţi la manifestările­ ocazio­nate de­­tra­diţionauia „Lună a cărţii de sate“ întîlniri cu cititorii, expuneri, şezători­­literare : S­ergiu Adam (la Vînătoru — Neamţ, Letea-Veche, Sascut), Cons­ta­ntin Călin (Letea-Veche), G. Genoiu (Sascut), Vlad Sonanu (Ghimeş-Făget), Octavian Voicu (Negri, Letea-Veche), Calistrat Costin (Negri). ŞEZĂTOARE. La Liceul „Alexandru Ioan Cuz­a“ din Huşi, a avut loc, în ziua­ de 22 februarie 1919, o şeză­toare literară, cu participarea redactorilor noştri Sergiu Adam, Constantin Călin, George Genoiu şi a colabora­torilor din localitate ai revistei : I. Alex. Angheluş şi Theodor Codreanu. La Huşi, ca şi în alte localităţi din ţară, am constatat, Ateneul se bucură­ (dovadă numă­rul apreciabil al­­abonaţilor) de o largă­­audienţă. LANSĂRI. Primele cărţi „lansate“ de Librăria „v. Alecsandri“ din Barcău în acest an au aparţinut poetu­lui gălăţean Corneli Antoniu (Ascunsa ninsoare, Ed. „Cartea românească“, 1978) şi prozatorului Ion Aramă (Cîmpia de foc, Editura militară, 1978). Cele două vo­lume au fost prezentate de Sergiu Adam şi, respectiv, de Vlad Sorianu. Simpozion Un amplu simpozion (10 secţiuni, 225 comunicări cu 262­­autori) la a­vut lo­c, la Institutul de învăţămînt superior Bacău, în zilele de 2—3 martie 1979. Tema sa : „Integrarea învăţămîntului cu cercetarea,­­producţia şi practica social-politică“. Comunicările — în majoritate substanţiale, de o remarcabilă noutate — au fost sus­ţinute de cadre didactice, cercetători şi ingineri din Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Suceava, Craiova, Galaţi, Piteşti,­ Braşov, Tîrgu Mureş, Bacău, în şedinţa­­plenară, desfăşurată în sala Teatrului dra­matic Bacovina, tovarăşii Gheorghe Roşu, prim-secretar al Comitetului judeţean Bacău al P.C.R., Ioian Ichim, prim-secretar­­al Comitetului municipal Bacău ,al P.C.R. şi Mihai Mertea, rectorul Institutului de învăţământ superior din localitate, au relevat,­­pornind de la o in­formaţie largă şi folosind comparaţia cu trecutul, pro­filul complex şi dinamic­­al judeţului nostru, dezvol­tarea sa economică şi culturală în anii socialismu , permanentele implicaţii­­pe care aceasta le are asupra învăţămîntului de toate gradele. La lucrările simpozionului ,au fost, de asemenea, prezenţi acad. Gheorghe Mioc, prof. dr. Boris Cazacu, membru­ corespondent al Academiei R.S.R., prof. a. doc. Gheorghe Gheorghiev,­­prof. dr doc. Adolf Haimo­­vici, prof. dr. doc. M. G. Popinceanu, prof. dr. Iul­i Gal, alţi reputaţi oameni de ştiinţă. Printre autorii de comunicări s-au aflat numeroşi colaboratori­i ai revistei (Ovidiu Bibire (Genaru), Costinel (Calistrat) Costin, Const. Cojocaru, N. Nicolescu, Tibe­­riu Căliman, Liviu Filimion, Ioan Neacşu, Ana Grama, Elena Bulai, Ioan Cioban, Lucian Saradici), cit şi re­dactorii Constantin Călin şi Vled Sorianu (dr. Vasile Spornici). Organizatorii au pus simpozionul sub prestigioasa e­­gidă a celei de-a II-a ediţii a Festivalului naţional „Cîntarea României“. (H. C.) Iniţiativă O iniţiativă menţionabilă a avut corpul didactic al Şcolii generale nr. 10 d­in municipiul Bacău : organi­zarea unui simpozion consacrat activităţii de creaţie a unor poeţi, prozatori, dramaturgi, critici lterari, publi­cişti cunoscuţi în întreaga ţară — unii din ei şi peste hotare — care trăiesc şi activează în urbea bacoviană, precum şi altora care s-au format în cadrul grupării „Ateneu“, dar acum i se află în Bucureşti. Un loc deo­sebit l-­a ilustrat cercetarea poeziei lui George Baco­­via. Simpozionul, organizat în cadrul celei de-a doua ediţii a Festivalului naţional „Cîntarea României“, a fost închinat Congresului al Xll-lea al P.C.R., celei de-a XXXV-a Aniversări a eliberării de sub jugul fascist a Anului internaţional al copilului. Au prezentat referate şi comunicări un număr de 16 profesori şi elevi, vădindu-şi interesul, dragostea şi preocuparea statornică pentru literatura de actualitate. Demne de reţinut au fost contribuţiile profesorilor Ana Filioreanu, M. Chiribău, Maria Sandu, Chesaru Silvia, Dolea Aurora. Lăudabilă s-a dovedit şi an­trenarea unor elevi în cercetarea şi aprecierea crea­ţiei literare de actualitate, sub îndrumarea atentă a profesorilor de limba şi literatura română. Suc­cintele păreri formulate de elevi precum Traian Anca, Roxana Călin, Alexandra Sporici, Boloş Cris­tina, Sergiu Simionovici, Tudor Vermeşan şi alţii, asupra scrierilor cîtorva autori băcăuani, au vădit gust pentru lectură, limpezime a punctelor de ve­dere, spirit analitic. In încheiere a avut­­loc o întâlnire a participanţilor la simpozion cu scriitorii Sergiu Adam, Const. Călin, George Genoiu, Vlad Sorianu. Recital în cadrul relaţiilor culturale româno—franceze, sub egida Institutului de învăţămint superior din Bacău şi a Comitetului de cultură şi educaţie socialistă, publicul băcăuan a avut prilejul unei întîlniri cu muzica şi poezia. Recitalul şansonetistului francez PIERMY (Pierre Michel Dupuy) acompaniat la chitară de Phi­lippe Ferrière, prezentat vineri 23 februarie a.­­c. la sala Casei de cultură­ a sindicatelor, a reunit un program variat în care calităţile de compozitor, interpret şi poet ale protagonistului au stîrnit vii aplauze. Interpre­­tînd copoziţii­­proprii pe versuri clasice din Apollinaire, Baudelaire, Rimbaud, Pré­vert, sau texte proprii pe muzică originală, PIERMY s-a dovedit mesagerul sensi­bil al unei emoţii autentice care a cucerit sala. La suc­cesul recitalului iau contribuit în egală măsură excep­ţionalul acompaniament asigurat de chitaristul P. Pier­­rere, interpret desăvârşit el însuşi, avînd darul deo­sebit al improvizaţiei şi al efectelor sonore neaştep­tate. Completîndu-se reciproc în mod fecicit, cuplul de interpreţi au oferit momente de încîntare în care poezia de idei şi cea lirică s-au împletit armonios într-un re­cital din care nu a lipsit ironia şi umorul specific francez. A fost o seară deosebită pe care o aşteptăm reîn­noită. B. ELENA ATENEU REVISTĂ SOCIAL-CULTURALA COLECTIVUL DE REDACŢIE : ing. Dumitru MITULESCU (redactor şef), Sergiu ADAM (secretar principal de redacţie), George BALAITA (redactor şef adjunct), Constantin CALIN, George GENOIU, dr. Vasile SPORICI. Apare trimestrial : 16 pagini — 3 lei. Manuscrisele reţinute se publică în ordinea necesităţilor redacţionale. Materialele nepu­_____________blicate nu se restituie._____________ Tiparul : întreprinderea poligrafică Bacău. Redacţia şi administraţia : Bacău , strada Eliberării nr. 63, telefon : 1 24 97. ATENEU

Next