Ateneu, 1995 (Anul 32, nr. 1-12)
1995-02-01 / nr. 2
Subiecte posibile pentru admiterea în liceu şi şcoli profesionale (II) Clasa a VI-a Limba noastră de Alexei Mateevici 1. Prezentaţi semnificaţia titlului. 2. Ce însuşiri ale limbii noastre se desprind din întreaga poezie? 3. Prezentaţi bogăţia şi frumuseţea limbii române, aşa cum se desprind din poezia Limba noastră de Alexei Mateevici. 4. Arătaţi de ce consideră Alexei Mateevici limba română „o comoară". 5. Comentariu pe strofe. 6. Demonstraţi că poezia Limba noastră de Alexei Mateevici este o creaţie lirică. 7. Precizaţi particularităţile speciei literare în care se încadrează această poezie. 8. Care sunt mijloacele artistice prin care Alexei Mateevici surprinde în poezia sa legătura dintre istoria românilor şi graiul lor. 9. Pornind de la poezia lui Alexei Mateevici, elaboraţi o compunere care să ilustreze şi afirmaţia lui Nichita Stănescu: „limba română este patria mea". 10. Motivaţi afirmaţia lui Mihai Eminescu: “Limba română e la sine acasă o împărăteasă bogată", comentând versurile cu caracter de testament ale poetului Alexei Mateevici. 11. Pornind de la poezia Limba noastră de Alexei Mateevici, explicaţi de ce este necesar să o cultivăm. Ardealul de Nicolae Bălcescu 1. Care este semnificaţia titlului?. 2. Motivaţi afirmaţia lui Nicolae Bălcescu: „Astfel este ţara Ardealului", comentând fragmentul din manual. 3. Explicaţi de ce numele ţinutului apare doar în finalul fragmentului. 4. Demonstraţi că fragmentul Ardealul, din opera literară Românii supt Mihai-Voievod Viteazul de Nicolae Bălcescu, este o descriere în proză. 5. Argumentaţi ideea că fragmentul Ardealul de Nicolae Bălcescu poate fi încadrat în genul liric. 6. Definiţi epitetul şi enumeraţia, ilustrându-le cu exemple din Ardealul de Nicolae Bălcescu. 7. Tonalitatea retorică în descrierea Ardealul de Nicolae Bălcescu. Scrisoarea III (fragment) de Mihai Eminescu 1. Prezentaţi semnificaţia titlului. 2. Caracterizaţi-i în antiteză pe Mircea cel Bătrân şi Baiazid. 3. Realizaţi caracterizarea lui Mircea cel Bătrân, selectând versurile ce evidenţiază trăsăturile morale ale acestuia. 4. Bătălia de la Rovine din Scrisoarea III de Mihai Eminescu este un model de descriere în versuri. Argumentaţi această afirmaţie, comentând procedeele artistice folosite de poet. 5. Comentaţi tabloul bătăliei de la Rovine din Scrisoarea III de Mihai Eminescu, reliefând mijloacele artistice folosite de către autor. 6. Argumentaţi legătura om - natură prezentă în fragmentul din Scrisoarea III de Mihai Eminescu. 7. Definiţi antiteza, comentând exemplele oferite de fragmentul din Scrisoarea III de Mihai Eminescu. 8. Argumentaţi statutul de operă literară a Scrisorii III (fragment) de Mihai Eminescu. 9. Definiţi metafora, ilustrând-o cu exemple din Scrisoarea III de Mihai Eminescu. 10. Cum valorifică poetul Mihai Eminescu în Scrisoarea III: a) Dialogul, ca mod de expunere; b) Naraţiunea, ca mod de expunere; c) Stilul retoric. 11. Alcătuiţi o compunere cu titlul: „Evocarea demnităţii, vitejiei şi iubirii de ţară a străbunilor noştri în Scrisoarea III de Mihai Eminescu". 12. Ce trăsături ale poporului român se desprind din această operă literară, comentând afirmaţia lui Mircea Eliade că, prin creaţia eminesciană, în general, „neamul românesc simte că şi-a asigurat dreptul la nemurire". 13. Comentaţi versurile eminesciene care reprezintă cea mai izbutită întrupare poetică a dictonului popular „Codru-i frate cu românul“: „Şi de-aceea tot ce mişcă-n ţara asta, râul, ramul,/Mi-e prieten numai mie, iară ţie duşman este“. 14. Comentaţi versurile: a) „Şi ca nouri de aramă şi ca ropotul de grindeni,/Orizontu-ntunecându-l, vin săgeţi de pretutindeni,/Vâjâind ca vijelia şi ca plesnetul de ploaie...“ b) „Mircea însuşi mână-n luptă vijelia-ngrozitoare,/Care vine, vine, vine, calcă totul în picioare“ Sobieski şi românii de C. Negruzzi 1. Care este semnificaţia titlului? 2. Alcătuiţi rezumatul operei literare epice Sobieski şi românii de C. Negruzzi. 3. Povestiţi această operă literară, respectând momentele subiectului. 4. Povestiţi punctul culminant al acţiunii, comentând semnificaţia finalului în naraţiunea istorică Sobieski şi românii de C. Negruzzi. 5. Comentaţi răspunsul bătrânului plăieş dat solului polon: „Cu răspuns Măriei sale, zise bătrânul, că laude şi îngroziri de aste am mai auzit noi, şi tot nu ne-am spăriet. Mai bine Măria sa şi-ar căuta de drum şi-ar da pace unor oameni care nu i-au făcut nimică. Cetatea n-avem de gând să i-o dăm cu una, cu două, măcar că nu sunt în ea nici averi, nici merinde. Tot ce-i putem da este plumbul din puşce, pre care i-l vom trimite noi de pe ziduri, fără să se mai ostenească să vie înăuntru." 6. Explicaţi înţelesul ultimelor cuvinte adresate plăieşilor de către regele Sobieski: „Voinicilor, zise, sunteţi slobozi, mergeţi în pace şi spuneţi copiilor şi fraţilor voştri că aţi avut cinstea a vă împotrivi cinci zile regelui de Polonia.“ 7. Comparaţi răspunsul bătrânului plăieş din opera Sobieski şi românii de C. Negruzzi cu cel dat de Mircea cel Bătrân sultanului din Scrisoarea III de Mihai Eminescu, stabilind asemănările dintre ele. 8. arătaţi cum se manifestă eroismul plăieşilor din Sobieski şi românii de C. Negruzzi. 9. Caracterizaţi personajul colectiv din naraţiunea Sobieski şi românii de C. Negruzzi. 10. Care sunt trăsăturile de caracter ale personajelor literare din proza Sobieski şi românii de C. Negruzzi? 11. Prezentaţi figura bătrânului plăieş din această operă literară. 12. Motivaţi afirmaţia că Sobieski şi românii de C. Negruzzi este o nuvelă. 13. Argumentaţi că opera literară Sobieski şi românii de C. Negruzzi este o naraţiune istorică. 14. Demonstraţi că naraţiunea Sobieski şi românii de C. Negruzzi este o operă epică. 15. Care este modul de expunere dominant din nuvelă? 16. Arătaţi care sunt modurile de expunere folosite în nuvelă, unde apar ele şi care este rolul lor. 17. Treceţi din vorbire directă în vorbire indirectă dialogul dintre regele Poloniei şi hatmanii săi, ajuns în preajma Cetăţii Neamţului. (E.B.) 1 . Maria Manoliu-Manea Despre Maria Manoliu-Manea se ştie că este un nume de referinţă în lingvistica românească (şi nu numai). Cărţile ei au pus în circulaţie terminologie şi conţinuturi proprii structuralismului lingvistic ori au sistematizat noţiuni şi fapte de limbă din lingvistica romanică. De data aceasta, centrul de interes al cercetătoarei rămâne, constant, dimensiunea semantică a limbajului, cu modificarea unghiului de percepere a acestuia. Ne ■■■■■■■■■■■ referim la lucrarea Gramatică, pragmatică şi discurs (Bucureşti, Ed. Litera, 1993). Dacă în gramatica tradiţională relaţia morfologie - sintaxă implică rareori semantica, în gramatica generativă, dinamica enunţurilor impune (re)considerarea nivelului de intenţionalitate şi a contextului care a premers comunicării verbale. Este, cu alte cuvinte, efortul aplicat tot mai larg de a „măsura“ determinanţii ultimi şi cei mai diferiţi ai prefigurării enunţului. Aspiraţia spre integralitate, nevoia de acurateţe analitică, identificarea lanţului de cauzalităţi ce induc mesajul au determinat-o pe autoare să propună o răsturnare deloc spectaculoasă: sintaxa va domina morfologia, iar pe amîndouă, pragmatica. De aici pînă la discurs e doar un pas, pe care Maria Manoliu-Manea îl face cu nonşalanţă, ocupîndu-se, din păcate pe un spaţiu redus, de discursul politic românesc. Tonul este didactic, în sensul sistematizării şi al coeficientului de credibilitate acordat demonstraţiei, profesorul universitar simţindu-se chiar dator, la un moment dat, să reia seria funcţiilor limbajului, după Roman Jakobson (1963), referenţială (discursul e centrat pe context), expresivă (mesajul e orientat spre vorbitor), conativă (centrul de interes este interlocutorul), fatică (discursul e orientat spre circuit), metalingvistică (mesajul e centrat pe cod) şi poetică, cu discurs centrat pe mesaj (p.248). Această ultimă parte a cărţii, a patra, cu titlul barbian „Limbajul ca ritual şi incantaţie“, este precedată de încă o metaforă, deja instituţionalizată, „Universul aşteptărilor“ (partea a doua) şi de alte două capitole pur lingvistice: „Pragmatică şi morfosemantică“ (I) şi, respectiv, „Gramatică şi discurs“ (III). Lucrarea oferă, în afara achiziţiilor terminologice de ultimă oră (cititorul resimte vraja ştiinţei practicate dincolo de ocean şi capătă sentimentul că a acces la „lumea nouă“ printr-o simplă lectură), numeroase trimiteri bibliografice (din păcate, inaccesibile unui neamerican) şi o permanentă raportare a românei la familia limbilor romanice. Ioan DANILA Constantin Parfene ANALIZE ŞI INTERPRETĂRI LITERARE Prezenta lucrare (apărută la editura ieşeană Junimea în 1994) se înscrie firesc pe traseul editorial al distinsului universitar din Iaşi, început cu Literatura în şcoală (contribuţii la o didactică modernă a disciplinei), Bucureşti, Ed. Didactică şi Pedagogică, 1977, şi continuat cu Compoziţiile în şcoală (aspecte metodice), Bucureşti, Ed. Didactică şi Pedagogică, 1980 şi, mai recent cu Teorie şi analiză literară (ghid practic), Bucureşti, Ed. Ştiinţifică, 1993, toate lucrări de referinţă în domeniul didacticii predării noţiunilor de teorie literară şi compoziţie în şcoala românească. Se poate aprecia că Analize şi interpretări literare rotunjesc dimensiunea teoretică a volumelor anterioare, dl Constantin Parfene oferind, într-un stil limpede, nealambicat, dar marcat de o terminologie ştiinţifică modernă, lecturi posibile („analiză şi interpretări literare inedite în cea mai mare parte a lor“, ne avertizează autorul) la o sumă de opere literare aparţinînd celor mai valoroşi autori români, studiaţi în cursuri universitare şi în manualele şcolare. Investigînd procesul extrem de complex al receptării lecturii ca atare, autorul aduce argumente de natură socio-psihologică şi culturală, pentru a demonstra „posibilitatea lecturilor multiple, atît ca grad de profunzime, cît şi ca varietate ideologică.,. In acest fel, în studiul introductiv „Lectură şi lecturi posibile“, dl Constantin Parfene demonstrează cu persuasiune relaţia unică ce se stabileşte între opera literară şi cititorul ei, avînd ca premisă ceea ce numeşte „convertirea eului scriitorului în sinele cititorului“. Analiza imanentă a operei (cu statut „de obiect estetic“), „lectura“ ei are astfel un caracter „dinamic, deschis", raportat la capacitatea de selecţie a cititorului, impusă de orizontul său de aşteptare şi materializată, într-o scală graduală a „receptării estetice", în nivele diferite de performanţă interpretativă: de la nivelul aparenţelor, un lector avizat poate trece, mai departe, la nivelul analogiilor sau să-l atingă pe cel simbolic. Textele literare supuse analizei şi interpretării propun o astfel de viziune în identificarea potenţelor lor artistice. Mai toate au aspectul unor comentarii stilistice „en detail“, autorul atomizînd parcă opera literară, vlăguind-o de sugestiile oferite de metafora textelor. Mihai Eminescu, Ion Creangă, George Bacovia, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Mihail Sadoveanu, Vasile Voiculescu, Marin Preda şi alţii apar, prin ilicitantele inserţii în universul lăuntric al operelor analizate şi supuşi unor investigări estetice lucide şi raţionale, şi, de aici, convingătoare, într-o viziune modernă, graţie unui mod consecvent cu sine însuşi al lecturii/lecturilor posibile, într-un cuvînt, o carte necesară unui cititor ce tinde să devină un „profesionist" în acest domeniu. Şi nu ne referim mai cu seamă la profesori, care trebuie s-o consulte cu atenţie, ci mai ales la cititorii în devenire, elevi de liceu sau studenţi, în fapt potenţiali „profesionişti“. Avalanşa de subproducţii literare din ultima vreme nu poate fi stopată decît prin modelele/exemplele de lectură literară oferite cu exigenţă şi profesionalism de dl Constantin Parfene în această ultimă carte a sa. Eugen BUDAU GRAMATICA, PRAGMATICA SI DISCURS IV. FEBRUARIE 1995