Bilete de Papagal, 1929 (Anul 2, nr. 384-460)

1929-07-24 / nr. 446

Miercuri 24 Iulie 1929 Anul II bilete Director : T. ARGHEZI­ I No. 446 apar zilnic 2 lei REVISTELE DE VARĂ Cine a spus că Românul «’are simțul tradiției și e numai o simpatică maimuță imitativă? Cum se ivește câte-o șmecherie — ne ocupăm numai de fenomenele vieței intelectuale — o transformăm în tradiție. E în tradiția culturei române, ca teatrele particulare să le întocmească doi-trei actori al căror nume a țipat mai des pe afișele de pe ziduri și de pe garduri. Orice nou teatru particular va începe prin a-și atrage bunăvoința unui Minister — nu importă care, chiar Ministerul de Război — și va cheltui trei sferturi din capital și din energie pentru întocmirea și buna organizare a bufetului și gar­derobei. Repertoriul, adică ceia ce ar trebui să fie — ca să vorbim vulgar sufletul noului teatru, se alcătuește de la sine, în preziua premierei. Atâta vreme cât a trăit un­ Shakespeare, care n are nicio pretenție la drept de autor (lăsând astfel într’o stare de umilitoare concurență pe urmașii visurilor lui) ,la ce bun sa ne ocupam de lucrările vii ale oricarui autor în viață care — asta e sigur — nu ajunge nici la degetul­ cel mic al genialitaței adică al randamentului bănesc constatat cu Shylok sau „Romeo și Julietta“... Autorii de reviste de vară, mai fericiți, n'au putut fi înlocuiți uici cu Shaw nici cu Sofocele. Se cereau spirite de actualitate, parodia vieței politice, hazul dramatizat cotidian al rubricilor zise vesele de la ziarele mari. Și s’a întâmplat acest lucru nemaipomenit în cultura româna: o revistă de vară producea autorului ei, care are drept de autor 15% din încasări brute, cât, înainte de război, unui moșier, recolta a două latifundii. Ce era de făcut?... Cum se putea sustrage autorilor acest venit scabros?... Cel mai ingenios director de trupă de vară a fost în acest sens, d. Tănase care, înzestrat cu un talent remar­cabil de comic buf, a ținut să fie popular mai mult între copii și între cei de mintea copiilor, prin lungimea na­sului domniei­ sale. S’a adresat, în primul rând, scriito­rilor mediocri și cărora Dumnezeu le-a dat, dacă voiți, orice, două sau trei neveste, însușirile strategice ale lui Napoleon, numai spirit nu. Și cum în asemenea marasm, tot nașul d-lui Tănase s’a dovedit cel mai spiritual, dom­­nia-sa a jucat de la o vreme numai revistele­ scriitorilor care cădeau de acord să-l adopte­­,colaborator”. Să-l adopte adică să renunțe la jumătate din drepturile de autor. Și s’au găsit destui care s’au resemnat la venitul unei singure latifundii, d. Tănase figurează și ca ,.actor“ pe afișele unde celebrul său naș îl prezenta actor. Nu e exclus deci ca d. lorga, la o viitoare istorie a literaturei de vară din timpul domniilor regilor Ferdinand și Mihai să analizeze cu estetica sa cunoscută, făcând și o comunicare la Academie, pe d. Tănase literatul. Anul acesta, metoda la „Cărăbuș” a fost dusă în sfârșit la ultima desăvârșire, autorul de revistă fiind cu totul înlăturat, spiritul acceptat numai în măsura în care se suprapunea ex­ct­scatologiei și pornografiei de bordel pentru soldați — și surâsul lui Aristofan, Sofocle și Vol­taire, înlocuit cu trei batalioane de pulpe și fese femeiești, adunate din tot cuprinsul țărei. Iar victoria supremă a glumei și satirei, care se păstra pentru ultimul tablou, a fost, vara asta, înlocuită cu niște admirabile tulumbe

Next