Biserica şi Şcoala, 1923 (Anul 47, nr. 1-52)
1923-01-01 / nr. 1
faltat inaint* - fle anul 1933 Anul XLVII. u i Arad, 1|14 Ianuarie 1923.; ‘15í JANNr. 1 BISERICA ŞI ŞCOALA^ REVISTA BISERICEASCĂ, ŞCOLARĂ, LITERARĂ ŞI ECONOMIlCĂ. ABONAMENTUL: Pe un an __ _ __ 40 Lei. Pe jumătate de an......................... ... 20 Lei. Apăru odată la săptămână. DUMINECA. REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: Arad, Strada EMINESCU Nr. 35. Telefon pentru oraş şi judeţ Nr. 266. Pastorala de Crăciun a I. P. 8.8. Nicolae, din Indurarea lui Dumnezeu arhiepiscop al arhidiecezei ortodoxe române de Alba-Iulia şi Sibiu şi mitropolit al Românilor ortodocşi din Ardeal, Bănat, Crişana şi Maramurăş. Iubitului cler şi popor: Har şi milă dela Dumnezeu Tatăl şi dela Domnul nostru Isus Hristos. „Pe cel ce vine la mine, nu-l voia scoate afară". loan 6, 37. „Iată vestesc vouă bucurie mare, care va fi tot poporul. Că s’a născut vouă astăzi Mântuitor“ (Luca 2, 1 — îl). Cu bucuria cu care au primit păstorii solia aceasta ce-a răsunat de pe buzele îngerului în noaptea cea sfântă, primim şi noi, iubiţilor mei fii sufleteşti, sărbătoarea Naşterii celei după trup a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos. Căci dacă e ceva ce ne poate umplea de sfânta bucurie în lumea aceasta, mai presus de toate e numele lui Hristos-Domnul. De când a venit în lume, acest nume n’a mai putut fi şters din inimile oamenilor. Şi nu este sub soare mai mare comoară şi fericire decât aceasta una, ca să ştim, că Dumnezeu L-a trimis în lume şi pentru noi, ca să simţim şi noi puterea mângâietoare a cuvintelor Lui şi să purtăm în sufletele noastre chipul cel sfânt al Lui. Că nu numai oamenii din legea veche, jidovii şi păgânii, aveau trebuinţă de mântuire, ci tot asemenea au şi cei de astăzi. Şi lumea de astăzi e încărcată de păcate şi geme sub povara lor. Răsboiul cel mare, ce e drept, a încetat pe fronturi — dar neîncrederea şi vrăşmăşia şi ura dintre state şi popoare încă n’a încetat. Din rane adânci sângerează trupul Mitropolitului Dr. Nicolae Bălan şi sufletul popoarelor. Cercetaţi şi în cuprinsul ţării noastre dela casă la casă şi dela om şi veţi rămâneâ înmărmuriţi văzând câtă răutate s’a îngrămădit. Trecând prin vre-un oraş din apropiere poate aţi văzut într’un grup de invalizi, cum unuia îi lipseşte o mână, altuia un picior, alţii iarăşi au rămas cu alte stâlciri ale feţii ori trupului lor. Ne cuprinde mila şi durerea pentru suferinţele atâtor fraţi de-ai noştri. Dar dacă am avea noi darul să vedem cu ochii şi în lăuntrul oamenilor de astăzi, ne-am îngrozi la vederea mulţimei celor invalizi la suflet. Acolo am vedea duşmănia, pizma, răsbunarea, pofta nefaturată după averi şi după măriri deşarte, lăcomia, beţia, desfrânarea, trufia, minciuna, hula, sudalmele, jurămintele strâmbe, furtişagurile, crimele, omorurile, blăstăm şi lacrimi şi jale — cari stâlcesc sufletele în toate chipurile şi acopăr de răutate vieaţă oamenilor! Dacă ar cădea în mijlocul nostru un om din altă lume, care n’a mai văzut pământul şi vieaţa de pe dânsul, ar înclină să-şi facă judecata, ca acest pământ al nostru e locul suferinţei şi fiinţele omeneşti cari locuiesc pe dânsul sunt plămădite din ură şi păcat, care nu le dă pace până ce iscodesc toate mijloacele ca să-şi facă rău una alteia. Şi totuşi o astfel de judecată, pe lângă toate cele ce se petrec astăzi între oameni, ar fi prea grăbită. Ar trebui să ne pierdem orice nădejde, dacă ea ar fi dreaptă. Cel ce cunoaşte sufletul omenesc până în adâncimile lui, acela ştie că sub sgura răutăţii ce-l acopere licăreşte totuşi dorul după o vieaţă mai bună, mai frumoasă, mai curată. Căci acest suflet omenesc, frământat de atâtea ispite şi scăderi şi păcate, e totuşi astfel alcătuit, ca