Biserica şi Şcoala, 1923 (Anul 47, nr. 1-52)
1923-04-02 / nr. 14
Pag. 4 1 BISERICA ŞI ŞCOALA Nr. 14 Biserica ortodoxă in sânul neamului românesc Îmi vine în minte, domnilor senatori, un tablou pe care l-am văzut într’o pinacotecă din apus, şi al cărui artist voia să simbolizeze printr’însul ideia singurătăţii. Concepţia artistiiică pe care şi-a ales-o era aceasta: în mijlocul unui pustiu, a unei mări de năsip, un biet beduin călător, pe când soarele apune, se coboară de pe animalul său de povară, îşi întinde pe năsip micul covoraş ce-l purta cu sine, şi se apleacă şi se închină, întors cu faţa cătră Meka, după îndemnurile legii sale. Tabloul, în adevăr, după prima impresie iţi trezeşte ideia singurătăţii. Dacă pătrunzi însă mai adânc în sufletul tabloului, te convingi că tocmai acea solitară rugăciune scoate pe obositul beduin din singurătatea pustiului şi îl transportă în marea comunitate sufletească a milioanelor de fraţi ai săi de pretutindeni, cari atunci când soarele apune, întorşi cu toţii cu faţa spre Meka, se închină după obiceiul credinţelor lor. Un astfel de front sufletesc, o astfel de comunitate, prin îndrumările credinţei, a înfăptuit biserica noastră ortodoxă în sânul neamului nostru. Şi acea comunitate a fost atât de puternică, încât nici unul din vrăşmaşii acestui neam, cu toate sforţările ce le-au dat, nu au fost în stare s’o dărâme (Aplauze). Nu a fost în stare, prea iubite frate, s’o dărâme nici atacurile venite dela scaunul din Roma, pe vremea când trimitea pe regii Ungariei în cruciade împotriva noastră, a „schizmaticilor“ dela răsărit, cu gândul ca să ne nimicească, să ne „extirpeze“ de pe faţa pământului. Îmi aduc aminte că tocmai cuvântul acesta se găseşte într’un document al lor. Şi s’au coborât trimişii scaunului papal pe pământul românesc şi prin alte multe mijloace de propagandă, prin orduri de călugări, au înfiinţat ba la Siret, ba la Argeş, la Baia, la Bacău, centre vlădiceşti ca să ne înşele sufletele noastre. Au putut să se furişeze în încăperile domnitorilor şi până la urechile soţiilor lor şi să le momească pentru o clipă trecătoare. Poporul românesc însă, în întregimea lui, a refuzat categoric şi sistematic toate încercările de a se atinge de ortodoxia credinţelor lui, credinţă care se identificase cu sufletul său românesc ! (Aplauze). Poporul român şi catolicismul. . Aceasta este dovada istoriei, şi Frăţia Ta, dacă ai asculta şoaptele inimii întregului nostru popor şi mai ales ai desluşi inimile propriilor credincioşi ai I. P. S Tale, mi-ai da dreptate când susţin teza, că poporul românesc a refuzat în toate vremurile catolicismul (Aplauze). Pentrucă de două sute de ani şi mai bine de când s’a urzit din iniţiativa Habsburgilor şi s’a purtat prin propaganda iezuiţilor acest plan de ademenire la papism, unirea cu Roma nu a putut să pătrundă în sânul poporului românesc şi, Te rog, dela această tribună, şi-ţi pui mâna pe inimă şi să-mi răspunzi sincer: Există astăzi, după două sute şi mai bine de ani de propagandă catolică, catolicismul în sânul şi în sufletul poporului românesc care aparţine bisericii unite ? I. P. S. S. Mitropolitul greco-catolic Vasile Suciu: Credinţa e cea veche. I. P. S. S. Nicolae Bălan: Eu ştiu că nu există, eu ştiu că poporul se simte unul şi acelaşi acest popor, trecut la biserica papistaşă, trăieşte şi astăzi exact în aceleaşi tradiţii de viaţă religioasă şi bisericească în care a fost crescut până la 1700 şi în care trăeşte marea majoritate a fraţilor săi care a rămas credincioasă bisericii ortodoxe (Aplauze). Aceasta este situaţiunea, şi ea ne umple inima de bucurie Dacă ai pus chestiunea aceasta în discuţiune, îmi dai dreptul să-ţi răspund că poporul românesc întotdeauna şi energic a refuzat catolicismul. /. P. S. Sa Mitropolitul greco-catolic Vasile Suciu: Credinţa e cea veche. /. P. Sa Sa Mitropolitul Nicolae Bălan : Şi atunci, dela acestă tribună vrei a ne convinge prin citate din dl Slavici, şi din alţii pe cari eu nu-i cunosc, vrei să ne convingi de foloasele ce le-ar fi tras poporul nostru dacă s’ar fi lepădat de legea ortodoxă şi ar fi primit catolicismul?! Oameni singuratici pot să se lapede de trecutul lor, de limba şi obiceiurile lor, pot să-şi renege sufletul lor, un popor însă nu se reneagă pe sine; poporul românesc nu-l vom pune nici când în cazul unei astfel de imposibilităţi morale, pe care n’a fost capabil s’o săvârşiască nici un popor pe lume, renegând credinţele sufletului său, sau mormintele părinţilor săi, cari sunt legate de glia pe care ne-am desfăşurat în durere viaţa noastră pe acest pământ. (Aplauze). Cum s’a făcut unirea unei părţi a românilor din Ardeal cu Vaticanul. Ai citit din actul de unire. O! cu câte lacrimi se va fi săvârşit el sub presiunea ameninţărilor ! Să-mi dai voe să-ţi citez eu, clauzula dela sfârşit, care -a fost pusă cu mână tremurătoare: „Şi aşa ne unim, aceştia cereri mai sus, cum toată legea noastră, slujba bisericii, liturghia şi posturile să stea pe loc, iară că n’ar sta pe loc acelea, nici aceste pecţi să n’aibă nici o tărie asupra noastră şi vlădica nostru Athanasie să fie în scaun şi nime să nu-i hărbatâluească“. Toată legea să stea pe loc ! I. P. S. S. S. N. Suciu, mitropolitul Blajului: Sub lege înţelegeau numai ceremonia externă. I. P. S. S. N. Bălan, mitropolitul Transilvaniei: Şi poporul nostru prin lege nu înţelege numai ceremonia care este un lucru extern, ci înţelege fondul de inspiraţie religioasă şi morală, prin care a trăit dealungul veacurilor, neamul nostru întreg. (Aplauze prelungite). Dar ce s’a făcut atunci ? S’au păstrat toate formele externe ale cultului, aşa cum au fost în biserica ortodoxă, dar vedeţi poporul mai ales aceste forme le vede, el nu prea înţelege subtilele distincţiuni dogmatice, lui îi lipseşte pregătirea pentru astfel de lucruri superioare, dar păstrându-se toate formele externe prin care s’a înfăţişat biserica ortodoxă, îndrăznesc să spun cuvântul că, sub pretextul postării acestor forme, s’a făcut o înşelăciune cu poporul nostru românesc (Aplauze prelungite). Prea iubite frate, să-i spui românului că s’au păstrat formele, iar sub forme a fost trecut sub ascultarea Papei, căci aceasta este situaţiunea, fără să observe poporul care este băgător de seamă mai ales la forme, pe amastă cale s’a înfăptuit acea biserică pe care o numiţi unită cu Roma Eu ştiu însă un lucru, că ea nu s’a înfăptuit de o profundă convingere religioasă a poporului nostru. Căci eu ştiu că un lucru pe care-l faci din covingere, îl faci din toată îmsufleţirea.