Biserica şi Şcoala, 1923 (Anul 47, nr. 1-52)

1923-04-02 / nr. 14

Pag. 4­ 1 BISERICA ŞI ŞCOALA Nr. 14 Biserica ortodoxă in sânul neamului românesc Îmi vine în minte, domnilor senatori, un tablou pe care l-am văzut într’o pinacotecă din apus, şi al cărui artist voia să simbolizeze printr’însul ideia sin­gurătăţii. Concepţia artistiiică pe care şi-a ales-o era­ aceasta: în mijlocul unui pustiu, a unei mări de nă­­sip, un biet beduin călător, pe când soarele apune, se coboară de pe animalul său de povară, îşi întinde pe năsip micul covoraş ce-l purta cu sine, şi se apleacă şi se închină, întors cu faţa cătră Meka, după îndemnurile legii sale. Tabloul, în adevăr, după prima impresie iţi tre­zeşte ideia singurătăţii. Dacă pătrunzi însă mai adânc în sufletul tabloului, te convingi că tocmai acea soli­tară rugăciune scoate pe obositul beduin din singură­tatea pustiului şi îl transportă în marea comunitate sufletească a milioanelor de fraţi ai săi de pretutin­deni, cari atunci când soarele apune, întorşi cu toţii cu faţa spre Meka, se închină după obiceiul credin­ţelor lor. Un astfel de front sufletesc, o astfel de comu­nitate, prin îndrumările credinţei, a înfăptuit biserica noastră ortodoxă în sânul neamului nostru. Şi acea comunitate a fost atât de puternică, încât nici unul din vrăşmaşii acestui neam, cu toate sforţările ce le-au dat, nu au fost în stare s’o dărâme (Aplauze). Nu a fost în stare, prea iubite frate, s’o dărâme nici atacurile venite dela scaunul din Roma, pe vre­mea când trimitea pe regii Ungariei în cruciade îm­potriva noastră, a „schizmaticilor“ dela răsărit, cu gândul ca să ne nimicească, să ne „extirpeze“ de pe faţa pământului. Îmi aduc aminte că tocmai cuvân­tul acesta se găseşte într’un document al lor. Şi s’au coborât trimişii scaunului papal pe pământul româ­nesc şi prin alte multe mijloace de propagandă, prin orduri de călugări, au înfiinţat ba la Siret, ba la Ar­geş, la Baia, la Bacău, centre vlădiceşti ca să ne înşele sufletele noastre. Au putut să se furişeze în încăperile domnitorilor şi până la urechile soţiilor lor şi să le momească pentru o clipă trecătoare. Popo­rul românesc însă, în întregimea lui, a refuzat cate­goric şi sistematic toate încercările de a se atinge de ortodoxia credinţelor lui, credinţă care se identi­ficase cu sufletul său românesc ! (Aplauze). Poporul român şi catolicismul. . Aceasta este dovada istoriei, şi Frăţia Ta, dacă ai asculta şoaptele inimii întregului nostru popor şi mai ales ai desluşi inimile propriilor credincioşi ai I. P. S Tale, mi-ai da dreptate când susţin teza, că poporul românesc a refuzat în toate vremurile cato­licismul (Aplauze). Pentrucă de două sute de ani şi mai bine de când s’a urzit din iniţiativa Habsburgi­­lor şi s’a purtat prin propaganda iezuiţilor acest plan de ademenire la papism, unirea cu Roma nu a putut să pătrundă în sânul poporului românesc şi, Te rog, dela această tribună, şi-ţi pui mâna pe inimă şi să-mi răspunzi sincer: Există astăzi, după două sute şi mai bine de ani de propagandă catolică, catoli­cismul în sânul şi în sufletul poporului românesc care aparţine bisericii unite ? I. P. S. S. Mitropolitul greco-catolic Vasile Suciu: Credinţa e cea veche. I. P. S. S. Nicolae Bălan: Eu ştiu că nu există, eu ştiu că poporul se simte unul şi acelaş­­i acest popor, trecut la biserica papistaşă, trăieşte şi astăzi exact în aceleaşi tradiţii de viaţă religioasă şi bise­ricească în care­ a fost crescut până la 1700 şi în care trăeşte marea majoritate a fraţilor săi care a rămas credincioasă bisericii ortodoxe (Aplauze). Aceasta este situaţiunea, şi ea ne umple inima de bucurie Dacă ai pus chestiunea aceasta în discu­­ţiune, îmi dai dreptul să-ţi răspund că poporul româ­nesc întotdeauna şi energic a refuzat catolicismul. /. P. S. Sa Mitropolitul greco-catolic Vasile Su­ciu: Credinţa e cea veche. /. P. Sa Sa Mitropolitul Nicolae Bălan : Şi atunci, dela acestă tribună vrei a ne convinge prin citate din dl Slavici, şi din alţii pe cari eu nu-i cunosc, vrei să ne convingi de foloasele ce le-ar fi tras poporul no­stru dacă s’ar fi lepădat de legea ortodoxă şi ar fi primit catolicismul?! Oameni singuratici pot să se lapede de trecutul lor, de limba şi obiceiurile lor, pot să-şi renege sufletul lor, un popor însă nu se reneagă pe sine; poporul românesc nu-l vom pune nici când în cazul unei astfel de imposibilităţi morale, pe care n’a fost capabil s’o săvârşiască nici un popor pe lu­me, renegând credinţele sufletului său, sau mormin­tele părinţilor săi, cari sunt legate de glia pe care ne-am desfăşurat în durere viaţa noastră pe acest pă­mânt. (Aplauze). Cum s’a făcut unirea unei părţi a ro­mânilor din Ardeal cu Vaticanul. Ai citit din actul de unire. O! cu câte lacrimi se va fi săvârşit el sub presiunea ameninţărilor ! Să-mi dai voe să-ţi citez eu, clauzula dela sfârşit, care -a fost pusă cu mână tremurătoare: „Şi aşa ne unim, aceştia ce­reri mai sus, cum toată legea noastră, slujba bisericii, liturghia şi posturile să stea pe loc, iară că n’ar sta pe loc acelea, nici aceste pec­ţi să n’aibă nici o tărie asupra noastră şi vlădica nostru Athanasie să fie în scaun şi nime să nu-i hărbatâ­­luească“. Toată legea să stea pe loc ! I. P. S. S. S. N. Suciu, mitropolitul Blajului: Sub lege înţelegeau numai ceremonia externă. I. P. S. S. N. Bălan, mitropolitul Transilvaniei: Şi poporul nostru prin lege nu înţelege numai cere­monia care este un lucru extern, ci înţelege fondul de inspiraţie religioasă şi morală, prin care a trăit dealungul veacurilor, neamul nostru întreg. (A­plauze prelungite). Dar ce s’a făcut atunci ? S’au păstrat toate for­mele externe ale cultului, aşa cum au fost în bise­rica ortodoxă, dar vedeţi poporul mai ales aceste forme­ le vede, el nu prea înţelege subtilele distinc­­ţiuni dogmatice, lui îi lipseşte pregătirea pentru ast­fel de lucruri superioare, dar păstrându-se toate for­mele externe prin care s’a înfăţişat biserica ortodoxă, îndrăznesc să spun cuvântul că, sub pretextul post­ării acestor forme, s’a făcut o înşelăciune cu poporul nostru românesc (Aplauze prelungite). Prea iubite frate, să-i spui românului că s’au păstrat formele, iar sub forme a fost trecut sub as­cultarea Papei, căci aceasta este situaţiunea, fără să observe poporul care este băgător de seamă mai ales la forme, pe amastă cale s’a înfăptuit acea biserică pe care o numiţi unită cu Roma Eu ştiu însă un lucru, că ea nu s’a înfăptuit d­e o profundă convingere re­ligioasă a poporului nostru. Căci eu ştiu că un lucru pe care-l faci din co­vingere, îl faci din toată îm­su­­fleţirea.

Next