Biserica şi Şcoala, 1929 (Anul 53, nr. 1-52)

1929-12-08 / nr. 50

II . Purtarea în biserică. Dacă cultura unui popor se învederează mai bine din casele cari se ridică lui D-zeu, atunci mulţumim Domnului, că pe acest teren şi neamul nostru a făcut progrese uimitoare. Tot mai rar găseşti sate de ale noastre în cari biserica să nu strălucească de frumseţe şi să nu te impresioneze adânc când le treci pragul. Şi spre bucuria noastră trebue să spu­nem că avem tot aşa destule sate în cari sf­ ornate şi în general toate obiectele bisericeşti sunt demne de slujba care se face Atotputer­nicului D-zeu. Un lucru însă, durere, lasă de dorit şi acest lucru este purtarea credincioşilor în aceste bi­serici, care şi dânşii ar trebui să fie la înălţi­mea internului şi a externului frumos împodobit.. Este uşor de înţeles că mai mare jignire nu se poate aduce slujbei făcute lui D-zeu, decât o purtare necuviincioasă în decursul acestei slujbe. Prin o purtare necuviincioasă mai întâi dovedim că de o concentrare sufletească a noastră, cum pretinde credinţa, nu poate fi vorba. Este imposibil să vini la sf biserică şi să simţi în acelaş timp credinţă, nădejde în D-zeu şi iubire faţă de El şi apoi să vorbeşti, să râzi sau să faci alte acte nepotrivite cu slujba sfântă. Sfânta biserică este locul unde venim să ne reculegem sufleteşte, să r­e examinăm con­ştiinţele, să ne vedem micimea noastră şi în acelaş timp să ne dăm seama de Majestatea lui D-zeu. In o biserică unde lumea întră şi iese după plac, unde se vorbeşte după plac, unde doarme sau se plictiseşte lumea, este impo­sibil să fie măcar şi vorba despre o concen­trare sufletească. In felul acesta este evident că nici nu pu­tem da lui D-zeu ce trebue să-i dăm, cuget curat, inima zdrobită şi nici nu putem primi ce am dori, linişte sufletească, mângâiere şi ajutor. Afară de aceasta comitem un păcat greu faţă de acele puţine sau multe suflete, poate, cari vin la biserică chiar aşa cum trebue să vină. Cu aceste suflete se întâmplă apoi exact a­­celaş lucru ca şi cu lumina care arde frumos­ şi în care suflă toţi, aşa că oricât ar fi de puternică flacăra ei la urma urmei trebue să se stingă. Pe lângă acestea toate, nimic nu poate da o armă de atac mai bună în mâna duşma­nilor sf. biserici decât purtarea nepotrivită în decursul slujbelor, înainte de a rezolva alte probleme Înalte ale bisericei noastre să o rezolvăm pe aceasta cardinală problemă: Potrivirea sufle­telor credincioşilor noştri cu sfinţenia slujbe­lor divine. Ştim cu toţii că să ridici sufletele credin­cioşilor noştri la înălţimea sfintelor slujbe prin mijloace externe coercitive, nu se poate. Trebue să facem ceva pe dinlăuntrul su­fletelor. Şi aici ni se încep nedumeririle. Pe zi ce mergem înainte ni se înmulţesc societăţile religioase şi în loc ca aceste socie­tăţi religioase să-şi împartă munca măruntă în biserică şi pe cât de măruntă atât de esen­ţială, toate vor acelaş lucru, fructul suprem al credinţei mântuirea sufletelor. Toate so­cietăţile noastre religioase dintr’od­ată vor să rezolve cele mai grele probleme şi să ajungă fără muncă măruntă în vârful muntelui. Sunt necesare societăţile religioase? Sigur că sunt şi trebuie să precizăm, fiecare socie­tate la locul său e foarte preţioasă. Avem înain­tea ochilor exemplul multor orduri călugăreşti, cari în fond sunt nişte societăţi religioase şi ele. Dar fiecare ord îşi are activitatea lui bine precizată şi mărginită. Un ord se ocupă cu

Next