Biserica şi Şcoala, 1935 (Anul 59, nr. 1-52)
1935-10-27 / nr. 43
Baptismul în România. Va fi recunoscut prin lege. La începutul lunei octomvrie capitala ţării noastre a fost vizitată a nu ştiu câta ora de J. H. Rushbrooke, secretarul general al Alianţei Mondiale Baptiste. In iureşul pe care l-a dat prin ţară, d-sa a trecut pe la unele ministere, ca să protesteze împotriva piedecilor pe cari le presupune că se pun în calea propagandei baptiste în România şi să pretindă prin lege recunoaşterea baptismului la drept de răspândire pe toată ţara. Drept răspuns atât prim-ministrul, dl. Gh. Tătărăscu, cât şi ministrul Cultelor, dl. Al Lapedatu l-au asigurat, că în proxima sesiune a parlamentului, în timp de două luni, se va vota o lege, care va extinde recunoaşterea cultului baptist pe toată ţara. In consecinţă, poporul român se va împărtăşi de o nouă fericire prin o nouă tabără de luptă şi desbinare internă, sectantă. Ce caută sectele în România? Oamenii slujitori desinteresaţi ai neamului românesc s'au întrebat de atâtea ori : ce vreau sectele în România şi ce caută ele la noi? Vin ele cu un ideal de viaţă nou — superior creştinismului nostru străbun, — care merită să-l îmbrăţişăm cu toţi, sau vin cu scopuri ascunse, ale căror prim rezultat este ruperea frumoasei unităţi religioase şi a puternicei solidarităţi morale şi naţionale în care am trăit atâtea veacuri ? Suntem noi Românii un popor pierdut sau sălbatic, care nici nu a cunoscut razele binefăcătoare ale evangheliei creştine, sau trebue să-i inoculăm în suflet tot felul de virusuri, să-l supunem la tot felul de experienţe şi ispite, cu cari să lupte până la disperare ?! Or sectele sunt o fericire pentru noi, şi atunci trebue să le râvnim cu toţii, ori nu, şi atunci răspândirea lor reprezintă o crimă, un atentat la unitatea spirituală a poporului român. Nu intrăm in discuţie cu doctrinele sectante, căci osteneala aceasta e grea şi nefolositoare. Doctrina creştină ortodoxă a fost formulată definitiv de către sfinţi, în veacurile de aur ale creştinătăţii, prin autoritatea sinoadelor ecumenice pe baza Scripturilor. Ci ne vom mărgini la unele reflexii de ordin practic. Unde e Hristos şi Evanghelia? Ne vom întreba din capul locului: sunt chemaţi americanii şi englezii cu sectele lor, să ne înveţe pe noi Românii evanghelia şi morala creştină? Credem că nu ! In primul rând americanii şi englezii nu au nici o biserică apostolică. Nu au nici o legătură cu creştinismul primar şi unii dintre ei sunt creştini abia de 4—5 veacuri, în timp ce noi Românii ne-am născut creştini, iar Biserica noastră este o Biserică de origine apostolică. Atunci cum vor putea să ne evanghelizeze pe noi, când el, precum în ordinea distanţei în spaţiu şi timp, tot aşa de departe sunt şi în realitate, de Ierusalimul creştinismului originar şi autentic. In rândul al doilea creştinismul nu este atât o religie a creerului, ci şi una a inimei şi a sângelui. Evanghelia creştină a intrat în sângele nostru. Pentru cruce poporul nostru a luptat şi a suferit veacuri după veacuri. Şi dacă vitregia vremilor şi sărăcia nu ne-a dat putinţa să ne luminăm şi noi cu cartea în aceaşi măsură ca şi noroadele apusului, totuşi am dat atâtea dovezi că am avut legea creştină în sânge, cum nici un alt popor nu a dat dovadă. De o pildă, iubirea aproapelui pentru apuseni e mai mult o virtute teoretică, în vreme