Biserica şi Şcoala, 1938 (Anul 62, nr. 1-52)

1938-01-02 / nr. 1

Pag. 4 BISERICA ŞI ŞCOALA Nr. 1 , 2 Ianuarie 1938 h) Cultul mohamedan . In a doua categorie se grupează Cultele sau mai bine zis: asociaţiile religioase tolerate, adecă acelea cari nu Îndeplinesc unele cerinţe a legii şi din cauza atitudinei lor provocatore faţă de Cultele istorice şi sunt supuse unor Îngrădiri la ce priveşte funcţionarea şi manifestarea lor exterioară. Acestea­­ asociaţii sunt a) Secta baptistă, b) Secta adventiştilor de ziua 7-a, c) Secta creştinilor după Evanghelie*) In fine în a treia categorie între Cultele sau a­­sociaţiile religioase interzise, cari, prin ritul şi doctri­na lor subversivă, contravin ordinei publice, bunelor moravuri şi legilor de organizare ale Statului. Art. 1. din Deciziunea ministerială din April 1937, alin. 2 sună astfel: „Asociaţiunile religioase identificate până azi şi a căror existenţă, creare sau funcţionare este cu totul interzisă, sunt: Asociaţiile mileniste (Asociaţia internaţională a studenţilor în Biblie, Martori lui Dumnezeu Iehova, Societatea de Biblii şi tratate) Pen­­ticostaliştii, Biserica lui Dumnezeu Apostolică, Po­căiţii, Nazarenii, Adventiştii reformişti, Secerătorii, Hu­ştii Inochentiştii, Stiliştii. Cu dată de 21 Octomvrie 1937 a Intrat definitiv în vigoare menţionata Deciziune ministerială, punând la adăpost Cultele Istorice de tentaţiunile sectarismu­lui provocător şi învrăjbitor. La adăpostul acestor dispoziţii, nădăjduim: Biserica ortodoxă română, care este mai intens asaltată de curentele sectelor iudeo - comuniste, îşi va putea desfăşura marea operă de înălţare sufletească, spre preamărirea lui Dumnezeu şi binele neamului. Iar de încheiere, un scurt cuvânt. Lămuririle de mai sus le-am înfăţişat, întâi de toate, pentru a reîmprospeta, în atenţia fraţilor Preoţi şi peste tot a cititorilor, starea de drept de astăzi, a Cultelor şi tovărăşiilor religioase de la noi. Iar în al doilea loc, pentru ca aceste constatări să ne servească, tuturora, oarecari îndemnuri de conştiinţă şi de afir­mare, pe teren. Congresele religioase mondiale din Anglia de prof. Vintilă Popescu. X. Mesagiul conferinţei. (urmare) In educaţiunea tineretului Biserica are o dublă îndatorire. Mai întâiu, ea trebue să-şi dea silinţa ca fiecărui credincios să i se dea deplină posibilitate pen­tru desvoltarea darurilor cu care l-a dăruit Dumnezeu. In al doilea rând, biserica trebue să condamne inega­litatea posibilităţii în educaţie. Dar Biserica nu trebue să se gândească numai la o educaţie generală, ci ea poartă o responsabilitate specială pentru educaţia omului în raport cu Dumne­zeu. Deci, ea trebue să ceară deplină libertate ca să dea o educaţie creştină fiilor ei. Tocmai aici, în câm­pul educaţiei, se naşte conflictul între Biserică şi Stat, între concepţia creştină şi necreştină despre viaţă. Simţim adânc lipsa unor biserici, cari n’au fost reprezentate în această conferinţă. Ne amintim cu durere de suferinţa bisericii în Rusia. Toată simpatia noastră este cu fraţii noştri din Germania cari duc o luptă aprigă pentru mărturisirea lui Hristos. Dela conferinţa din Stockholm, acum 12 ani, am căpătat mai mult curaj. Spiritul unităţii Bisericii creşte pe fiece an. Sperăm că această cauză va fi mai bine servită de­­Consiliul mondial al Bisericilor“, propus în această conferinţă. La Oxford noi am încercat să privim fără iluzii haosul şi dezbinarea din lume, nedreptatea ordinei so­ciale şi mania şi oroarea războiului. Lumea este tul­burată şi plină de suferinţă şi frică. Noi suntem tul­buraţi, însă nu în disperare. Speranţa noastră este în Dumnezeu. In Hristos, în unirea omului cu Dumnezeu şi a omului cu omul, viaţa îşi capătă însemnarea chiar în mijlocul acestor rele, în numele Lui noi am pornit la lucru, ca să propovăduim evanghelia răscumpărării şi a trăirii ca fii ai Lui şi să combatem nedreptatea, cru­zimea şi ura. Biserica trebue să privească cu încre­dere viitorul, ea aude cuvintele Mântuitorului, care zice: „Priviţi. Eu am biruit lumea“. Concluziuni. Am căutat să fim un tălmăcitor fidel al celor ce s’a petrecut la Oxford în vara anului 1937, fără a cri­tica sau aproba hotărârile de acolo. Las aceasta la aprecierea fiecărui cetitor. Vreau însă să trag unele concluziuni pentru Biserica noastră. In asemenea mişcări mondiale, Biserica Ortodoxă Română trebuie să se prezinte întotdeauna indepen­dentă şi bine pregătită. Noi ne-am prezentat în ultimul moment la Oxford, fără o pregătire prealabilă a celor ce se discuta acolo. A trebuit să muncim acolo, să studiem şi să improvi­zăm atât răspunsuri cât şi oameni. Toate bisericile creştine de la Oxford au privit cu mult interes spre Biserica ortodoxă, ca păstrătoarea adevăratului Creştinism, cu spiritul ei de autocefalie şi naţionalism. La Oxford, noi nu suntem autocefali, pentrucă în numele nostru vorbesc unii episcopi şi mitropoliţi stre­ini, fără eparhii, cari trăesc prin Anglia şi nu prea au ce pierde. învăţătura noastră profundă n’am putut-o prezenta, fiindcă n’am fost nici pregătiţi şi nici n’am avut o calitate oficială deplină. Totuşi prezenţa noastră acolo a fost şi este necesară■ Suntem atacaţi şi ponegriţi în orice împre­jurare de fraţii noştri minoritari. Chiar la Oxford s’a spus de un domn minoritar din Braşov, că în Româ­nia naţiunile luptă pentru viaţă, căci sunt ameninţate în existenţa lor. O întâmplare fericită a făcut ca să pot da biroului informaţiunile necesare, spulberând nea­devărul lansat. — Ce ar fi fost dacă Românii lipseau? Dar pe lângă aceasta o întărire a prieteniei şi raporturilor cu Biserica Angliei nu poate fi decât spre folosul nostru şi al ţării. Anglicanii ne caută, nu pen­tru a ne face pe noi anglicani ci a injecta în învăţă­tura lor ortodoxia creştină. Avem acolo mu­ţi prieteni. Sunt acolo teologi profunzi, cari sunt mai ortodocşi decât ortodocşii de piaţă şi de presă de la noi, pen­­tru că ei sunt sinceri şi vorbesc din convingere. Doresc ca, atunci când criticăm pe nişte prieteni, să le cunoaştem cel puţin limba, ca să le cunoaştem cugetul şi inima şi să nu-i condamnăm după cele ce am cetit într'o lucrare dela Braşov. *) Deciziunea Ministerială 21 Aprilie 1937 cap III Art 4-7.

Next