Biserica şi Şcoala, 1942 (Anul 66, nr. 1-52)
1942-01-04 / nr. 1
Nr. 1. 4 »Ianuarie 1942 BISERICA ŞI ŞCOALA Uitasem totul ! Acum nu îai vedea decât acel fir netrebnic, ce duce fără ust îr sus, şi atârnă în aer. La o parte cu. el! - strigă deodată furios* şi cu o muşcătură taie % două firul.t - In clipa.. aceea paianenisul căzi grămadă... şi când pai njenul.se aşteptă în sine, el zăcea olog pe pământ, iarădmina tufişului, învăluit în rămăşiţele plasei deşirat. In acea zi ceţoasă el deveni iarăș un arsetir sdrenţos. Toată osteneala lui s’a nimicit întro clipă fiindcă nu înțelesese rostul firului ce conduce în sus. (După : Jörgensen) Tâlcuire • Kărţil te conduce în sus, este religia, legătura sufletului cu Eumnezeu, de care ne uităm când ne merge bine. Pag. 3 Despre ce să predicăm ? • La Botezul Domnului, în 6 Ianuarie 1942, să vorbim despre Preasfânta Treime. • In numele Tatălui şi al Fiului şi a Sfântului Duh... Aşa începem noi creştinii rugăciunile. Aşa facem şi botezul. In numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Când isprăvim rugăciunile, atunci zicem: Mărire Tatălui şi Fiui şi Sfântului Duh... Slujba învierii, la Paşti, în care sărbătoreşte: Mărire Sfintei şi celei de o fiinţă şi de viaţă făcătoarei şi nedespărţitei Treimi... Sfânta Liturghie o începem tot aşa, sărbătoreşte. Binecuvântată este împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh... Înainte de rostirea Credeului, suntem chemaţi: „Să ne iubim unii pe alţii ca într’un gând să mărturisim: Pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită“. Şi când se încheie Sfânta Liturghie, facem iarăşi sfânta cruce şi zicem : Că tu (Dumnezeule) eşti sfinţirea noastră şi ţie mărire înălţăm : Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în Vecii venitori . Ce înseamnă toate aceste ziceri, simple, închinăciuni şi rugăciuni creştine ?.«.O taină mare, cea dintâi şi cea mai adâncă învăţătură a Bisericii creştine, şi anume : învăţătura despre Dumnezeu. Noi creştinii credem şi mărturisim că este un Dumnezeu (aşa crede toată lumea), dar Dumnezeul nostru şial părinţilor noştri este unul în fiinţă şi întreit în ipostase, persoane sau feţe : Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Dumnezeul nostru este „Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită“, învăţătura aceasta despre Dumnezeu nu o mai are nicio alta religie ; o au numai creştinii, descoperită în Noul Testament (de aceea cântăm: Dumnezeu e Domnul şi s’a arătat nouă). Cea dintâi descoperire a tainei Preasfintei Treimi o face îngerul Gavriil când a grăit către Fecioara Maria la Bunavestire: „Duhul Sfânt se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri, pentru aceea şi sfântul care se va naşte din tine, se va chema Fiul lui Dumnezeu“ (Lc. 1, 35). Altă descoperire a tainei Preasfintei Treimi este la Botezul Domnului, când „botezându-se lisus şi rugându-se, s’a deschis cerul şi s’a coborît Duhul Sfânt peste el, în chip trupesc, ca de porumbel, şi glas din cer s’a auzit, zicând: Tu eşti Fiul meu cel iubit“ (Lc. 3, 21—22). Tatăl grăia din cer, Fiul se boteza şi Duhul Sfânt s’a arătat în chip de porumb, după cum spune şi cântarea: In Iordan botezăddu-te tu, Doamne, închinarea Treimei s’a arătat... — Icoana acestei arătări ne duce cu gândul la creaţiune, când Dumnezeu (Tatăl) a făcut lumea prin Cuvântul (Fiul) său atotputernic (a zis: „Să fie !“ — Şi s’a făcut) şi Duhul plutea pe deasupra apelor (Fac. l). In cuvântarea ce o ţine Mântuitorul la Cina cea de Taină (loan 14—17), avem trei locuri în care este vorba de Fiul care roagă pe Tatăl să trimită în lume (sau anunţă că trimite El) pe Duhul Sfânt-Mângăetorul (loan 14, 16—17, 25—26; 15, 26). Dar învăţătura despre Preasfânta treime se întemeiază mai ales pe cuvintele Mântuitorului: „Mergând învăţaţi toate neamurile botezăndu-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh“ (Mt. 28, 19). Sfinţii Apostoli au aceeaşi învăţătură despre Dumnezeu, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, ca şi Mântuitorul. De la sf. ap. Pavel avem cuvintele din Sf. Liturghie : „Darul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Duhului Sfânt să fie cu voi toţi“ (II. Cor. 13, 14. Alte locuri despre Preasfânta Treime în Noul Testament, vezi: I. Cor. 12,4—6; Efes. 5, 18—20; I. Tes. 1, 1, 4—5; I. Petru 1, 1—2; ş. a ). Biserica, aproape în toate rugăciunile şi cântările ei, aşa chiamă în ajutor şi adoră pe Dumnezeu; aşa îl laudă creştinii, îi mulţămesc, îi cântă şi i se roagă : Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Credinţa despre Preasfânta Treime este cea dintâi învăţătură din Oredea (art. 1, 2 şi 8). Pe ea o mărturisim când zicem : Cred într’unul Dumnezeu, Tatăl... (Cred) Şi intr’unul Domn lisus Hristos Fiul... (Cred) Şi întru Duhul Sfânt,... cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi mărit. Cine nu mărturiseşte credinţa aceasta creştină, curată şi sfântă, aşa după cum au vestit-o apostolii şi sfinţii părinţi, nu este creştin. Este de ştiut că taina Preasfintei Treimi nu se poate înţelege cu mintea, ci se crede.