Buna Vestire, iunie 1937 (Anul 1, nr. 80-100)
1937-06-02 / nr. 80
r Pag. 2-a (Wo. 80). in amintirea unui tânăr de valoare fi de inima: Mihail Plătăreanu Astăzi s’a împlinit un an dela moartea profesorului Mihail Plătăreanu. Intr’o ţară în care vorba francezilor după care morţii merg repede este mai adevărată decât pretutindeni, nu mulţi vor fi aceia care să-şi amintească astăzi de tânărul şi de inimosul avocat, de talentatul şi de insufleitul profesor şi de omul politic de largă înţelegere şi bunătate care a împodobit pentru scurta vreme cadrele tineretului parlamentar. Mihail Plătăreanu a fost un frumos prototip de energie proaspăt venită din acea rezervă infinită a naţiunii care este satul românesc. El a dat într’un timp atât de scurt rodnicie şi înviorare în toate domeniile de activitate în care s'a consumat cu atât "de "flgheroasă nesocotinţă, însăşi moartea lui n’a fost de cât rezultatul firesc al unor imprudente şi al unor abuzuri pe care le făcea cu propriul lui suflet şi cu o structură fizică nu îndeajuns de sdravănă. Pentru tineretul comod şi doritor de a ajunge în viaţă cu minimum de eforturi, Mihail Plătăreanu care nu şi-a cruţat niciodată osteneala şi nu şi-a economisit niciodată străduinţa poate să fie un exemplu. Dar mai ales el va rămâne pentru cei care Vau cunoscut un model al prieteniei. Cu o bunătate din acelea care părea să caute vecinie prilejul de a se vădi pentru folosul oricui se îndrept către dânsul, el a ştiut să se facă iubit de toţi, de la oamenii din fruntea acestei ţări până la acei necăjiţi ţărani de acasă, de care el nu s’a despărţit sufleteşte niciodată. De aceia la amintirea celui dintâi an dela dispariţia lui, la lacrimile soţiei şi copiilor lui se vor adăuga — calde de recunoştinţă — şi lacrimile atâtor necăjiţi ai lumii din aceste sate ilfovene, care au găsit la el totdeauna o casă şi o inimă deschisă. M. M. SERIOZITATE JIDOVEASCA Intr’un singur număr din ziarul «Facla» (1901), aflăm că : Lucian Blaga şi Emil Cioran sunt dementi, că I. Sternberg e un regisor «de ample proporţii şi de febrilă inspiraţie» şi ca Haig Acterian e aşa şi-aşa. Evident, geniali sunt numitul I. Sternberg şi toti scriitorii jâzi. Mai menţionăm că autorii notelor la cari ne referim sunt tot di dovi (Oscar Lemnaru şi Andrei Tudor resp. Holzmann şi Blumenberg). ADEVĂRUL LITERAR monitorul culturii jidăneşti de periferie — căci M- Sevastos e managerul tuturor Stoimilor, cari semnează cu pseudonime voevodale, care şi concursul d-lui G. Călinescu, care, în ultimul număr, crede că poate discuta cartea «Roza Vânturilor» Acuma, cum poate discuta d- G. Călinescu, ne-a arătat-o mai de mult d. I. E. Toronţiu «RAMPA» oficiosul jidănesc al teatrelor româneşti, îi învaţă zilnic pe rarii cititori cum trebuie să fie Eva modernă, cum se scriu glume de mahala şi ce făcea d- Scarlat Broda dacă ştia carte... Pentru toate astea, ziarul «Rampa» e cultural şi literar. Andrei tudor a scos de curând un volum de poezii, in care spune cu toată seriozitatea : «Aşa mă las trecut şi pustiu de’doruri, să rămân în vânt şi târît, să mă ştiu singur şi să ştiu c’o să mor într’o şi de urât». In faţa acestor versuri, toată presa iudaică a căzut, în extaz. «GRINGOIRE» ŞI «CANDIDE» aduc în fiecare număr colaborări, în cari se oglindeşte o mare parte din viaţa Franţei contemporane, care e aşa de jignită în amorul ei propriu de popor creştin şi patriot Aceste două reviste atât de sistematic boicotate de presa jidănească, sunt o sursă principală de informaţii referitoare la adevăratul stil social şi cultural al Franţei. SPIRITUL IUDAIC Controlând ultimele apariţii ale editurilor Israelite, constatăm că majoritatea lor sunt lucrări nu numai jidoveşti, dar şi imorale, ca şi pictura, muzica şi chiar ştiinţa iudaică — oricât de paradoxală ar apare această afirmaţie■ Bunul simţ lipseşte întotdeauna în produsele culturii israelite — dacă se poate vorbi de o cultură israelită contemporană SURPRINŞI de sterilitatea lor sufletească, jidanii caută să şi-o explice, arborând-o, nu toată activitatea lor artistică şi socială, ca pe un blazon. Totuşi, ei se mai miră de dispreţul ce , se arată pretutindeni. Bogdan Petriceicu Hajdeu ne este înfăţişat în imensa lmpersonalitate spirituală şi naţională. Intr’o ediţie critică îngrijită de eminentul şi talentatul scriitor, d. Mircea Eliade. Cele 2 volume masive cuprind scrierile morale literare şi politice, din care reese naţionalismul şi antisemitismul lui Hajdeu. Notele cari completează volumele, dovedesc cu prisosinţă naţionalismul şi antisemitismul autorului ediţiei. Nu poate fi vorba — credem — de o actualizare a lui Hajdeu. Actualitatea lui este pe deasupra unei simple constatări din partea noastră. Şi este lesne văzută în linia orientării — prin însuşi faptul acestei reeditări. Remarcăm cu acest prilej o hotărîtă îndreptare a d-lui Mircea Eliade către mişcarea naţională. Vom reveni pe Larg asupra celor 2 volume, şi mai ales vom cita pe rând în măsura spaţiului, din problema antisemită văzută și interpretată de Bogdan Petriceicu Haideu. BUNA VESTIRE stins. D. RADU DRAGNEA, scriitor distins, a ridicat, tocmai în coloanele Bunei Vestiri, o problemă de actualitate, discutată ,tălmăcită şi răstălmăcită în scrisul cotidian sau periodic: poziţia naţionalismului faţă de creştinism. Nu vom desbate această problemă prin aplicare sau vehiculare teoretică de termene, prin raportare, prin apropiere, sau suprapunere didactică de noţiuni. Aşa cum s-a încercat din partea altora, pentru o evidentă reeditare a unor încercări (Je Sisif. Vom căuta, în măsura modestelor noastre posibilităţi, să stabilim o dreaptă măsură a lucrurilor, aşa cum le prezintă faţa vremii şi cum le-a tipărit, peste destinele noastre, rotativa istoriei. Gândirea, evident, în procesul ei, după criteriile de filozofie generală, pleacă de la noţiuni pe cari le creiază individualizându-le prin eliminarea diferenţialului. Nu vom face acest lucru, pentru că nu vom analiza, discutând — reductiv, prin atribuire de valori şi nu vom sintetiza — păstrând sensul technic al cuvântului — nu vom stabili raporturi, plimbându-ne printre jocurile abstracte ale unei teze şi încercări de sistem, de metodologie logică. Iar dacă astfel de lucruri se vor găsi totuşi, pe alocuri, în scrisul nostru, sa se ştie că n’au fost eşafodate în prealabil ci au ieşit dintr’o perfectă simetrie între gând, inimă şi faptă. Uneori — spunea cineva — o judecată logică poate exista fără condiţie, fără girul schematic al formulei, al silogismului văzut şi articulat. Aci — pentru că termenul este plăcut domnului Radu Dragnea şi pentru că l-a desprins din Petru Movilă — vom mărturisi. Desigur, rândurile mele nu sunt polemice. Ele pleacă numai de la o problemă deschisă de d. Dragnea şi vor să fie o modestă contribuţie pentru luminarea ei. Quieta non movere», pluteşte şi peste gândul nostru de azi, ca o spadă. Nu se discută o credinţă. Şi Hristos nu poate îi, nu trebue răstignit intr’o încrucişare de sisteme inductive sau deductive. Pasul care se apropie de Hristos, pentru a-L tălmăci, trebue să fie înfiorat de siguranţa unui păcat de neiertat. In Hristos se crede. Intru Hristos se mărturiseşte. Şi mărturisirea aceasta o facem, de acolo de unde ne găsim de pe poziţie naţionalistă . Naţionalismul este o cădere în păcat, spune d. Radu Dragnea. Şi, evident pentru sprijinul tezei d-sale, stabileşte cu caracter de egoism, de particularism naţionalismului. Fără a se opri asupra unei universalităţi în particularism pe care o prezintă naţionalismul. In cultura noastră intelectuală trebue să restaurăm ortodoxia şi, părăsind sfera egoistă a naţionalismului, să căutăm mântuirea în ortodoxie. Să ne oprim puţin şi să mărtursim poziţia unui naţionalism care numai la noi în ţară şi-a găsit albia şi izvoditorul, despre fiinţa interioară a căruia desigur, d. Radu Dragnea nu are cunoştinţă, pentru că nu l-a trăit şi fără trăirea lui organică, de amănunt, de tot ce se poate spune şi, mai ales de tot ce se poate simţi, cunoaştere nu există * Iu sufletul, nu legea acestui naţionalism, creştinismul — să spune ORTODOXIA — nu este o «anexă poliţiei I numai». Se trăeşte acolo în naţie, nu pentru o suspendare egoistă sau pentru o opoziţie în faţa creştinismului a cărui unitate universală a fost sfărâmată — cum spune d. Dragnea - tocmai prin deferenţierea pe naţii Naţionalismul, la ora actuală şi în concepţia generaţiei tinere, este un drum, un mijloc de luptă al creştinismului. In lume — şi nimeni nu poate contesta — se duce o aprigă luptă împotriva creştinismului. Ardi mănăstirile se profanează altarele, sunt spânzuraţ şi schinguiţi slujitorii acestor altare ! Omenirea întreagă s’a despărţit în două: slujitorii lui Christ şi slujbaşi lui Antichrist. Vijelia aceasta este cronometrată, în timp şi spaţiu, după metoda calului troian Lupta împotriva lui Hristos este purtată în numele umanitarismului. Se loveşte în Naţie, diversionist, pentru a trage cu mitraliera în obrazul lui Hristos. Creştinismul este biciuit pe obrajii Naţiei Metoda de luptă a francmasoneriei a iudaismului, a comunismului, împotriva creştinismului aşa se prezintă. In faţa acestor arme, se ridică spada de apărare în numele Naţiei pentru Creştinism, tocmai pentru a nu se ridica în numele creştinismului. NU SE URMĂREŞTE, în sufletul nostru, o falsificare, o nouă codificare, o teoretizare ,modernă, a creştinismului. Şi nu se urmăreşte, de loc, creiarea unei religii creştine naţionale. A fi naţionalist — în legea noastră — nu însemnează a nu fi creştin. Pentru că naţionalismul nostru nu este fundamentat pe ură—nici faţă de altă rasă, nici faţă de altă naţie — nici nu urmăreşte sugrumarea altora. Noi ne zidim credinţa numai pe dragostea faţă de pământul nostru naţional. Iar a trimite strădanie de rugă spre cer, de pe pământ naţional, a te ruga în limba ta naţională, care de Dumnezeu ţi-a fost lăsată şi a intra un altar îmbrăcat în haine naţionale, nu poate să însemneze cădere în păcat «!» CA NU SUNTEM PERFECŢI, ştim. Ne cunoaştem imperfecţiunile. Străduim spre închegarea noastră, tot mai legată, în creştinism, întru Hristos. Nu putem părăsi poziţia naţionalistă — luptă pentru Hristos — atâta vreme cât în jurul nostru tabăra duşmană creştinismului, odată cu atacul p., care-l formulează pe precepte biblice împotriva Naţiei, Ii batjocoreşte Bisericii şi învăţătura. DE MULTE ORI, actele noastre de credinţă naţională, judecate în creştinism, constitue păcate, pe cari noi le facem, nu pentrucă vrem, nu pentrucă aşa cred cu, ci pentrucă trebue şi aşa ne cer duşmanii lui Hristos Nu le facem cu voie bănit ci cu strângere de inimă. De aci, o anumită tristeţe care pluteşte în ochii generaţiei care-L caută pe Hristos, pe drumurile Naţiei, pentru că celelalte drumuri, duc — prin Animaţie — spre Antichrist. Păcatul nostru este relativ, în comparaţie cu vina de negare absolută a creştinismului, — uriaş păcat care vine din tabăra duşmană lui Hristos. •» NU SUNT STABILITE — pe poziţia noastră — priorităţi în timp, în spaţiu, în credinţă, în suflet, între Creştinism şi Naţionalism. E o luptă paralelă, impusă de curbura vremilor. Cruce şi Spadă, Spadă nu pentru noi, nu pentru întârzierile pe drumurile creştinismului, nu din cauza neînţegerii sau pentru o naţionalizare, o încadrare între hotare naţionale, a creştinismului. Ci tocmai pentru apărarea lui Hristos. Pentrucă împotriva creştinismului s’a ridicat spada păgână. Ştim ce veţi spune: Hristos nu are nevoie de apărarea omului. Dar apărarea noastră nu este necesară lui Dumnezeu, ci mărturisirii noastre întru Hristos. Nu vrem să naţionalizăm creştinismul. Ci ne aducem talantul nostru de contribuţie naţională în creştinism. Iată de ce naţionalismul nostru nu poate fragmenta universalitatea creştină. Noi zidirea o avem înaintea ochilor. Nu ne putem suprapune creştinismului pentru că nu putem fi perfecţi şi lutul nu poate acoperi zidirea lui Dumnezeu. Ne orânduim viaţa pentru a trăi în umbra Crucii şi sub cupola Cerului * CRUCE ŞI SPADA NAŢIONALA am spus mai sus. A nu te regăsi pe liniile Naţiei, însemnează dacă şi nu a fi de acord, în tot cazul, a asista la lupta pe care Antinaţia şi Antichris o poartă împotriva lui Dumnezeu. Naţie azi însemnează — dacă nu perfectă trăire în creştinism — lupţi pentru creştinism. A nu te găsi pe această poziţie, însemnează a nu lupţi pentru creştinism. Şi, credem, a nu lupta pentru creştinism, când războiu acesta este universal şi văzut, est un păcat mult mai mare, infinit ma mare, decât acela pe care o teoretizăm îl caută într’un egoism al Naţiilor Spadă naţională pentru Crucea universală a lui Hristos, e un destin p care-i purtăm pe umerii noştri, ca căutarea mântuirii. Se poate stabili un sincronism spaţial, un paralelism, între creştinism şi naţionalismul nostru. Paralelele nu se întâlnesc, e drep decât în infinitul perfectivităţii, acoli unde omul nu mai este om. Dar paralelele se pot apropia. Se văd Se aud. Nu merg niciodată diametral pâ. E bine să se observe acest lucru depe paralela drumului naţional s poate transcende ori când — indiviul sau sufletul colectiv al Naţiei şi se poate căuta un adăpost de mâi tuire în paralela Dumnezeirii. Mărturisirea noastră nu s’a sfârşi Pentrucă vom arăta altă dată cu vrem noi să restaurăm, nu atât «otodoxia în cultura noastră intelectuală», cât pe Hristos în inimele noastr Valeriu Cârdu Ortodoxie şi naţionalism florictCeailă Modestă orânduire de poziţii In viaţa literară de astăzi, pe care trebuie s’o compătimim de multe ori pentru ieftinătatea ei morală şi inederenţa la etnicul românesc, părintele Ion Agârbiceanu se distinge ca un gorun dintre nişte biete tufişuri, cari fac umbră zădarnică pământului. De la primele sale manifestări şi până astăzi, părintele Ion Agârbiceanu nu s-a desminţit niciodată, ci a rămas permanent acelaş scriitor de linie dreaptă, pe care-l cunoaştem încă din paginile «Luceafărului» ardelean. Menţinăndu-şi inspiraţia mereu la acel larg suflu creştin, pe care Gala Galaction, de pildă, din cauza unei stranii deformaţii semite, nu şi l-a putut apropia niciodată, Ion Agârbiceanu a culminat în romanul «Arhanghelii», în care ne dă un tablou naturalist de mare valoare al unei colectivităţi ardeleneşti dintr-o regiune minieră. In «Arhanghelii», care, cred, tradus în limba nemţească, ar avea un imens succes, părintele Ion Agârbiceanu a întrebuinţat metoda de lucru a lui Gustav Ireytag din «Soll und Haben», care la apariţia lui, în 1855, a stârnit entusiasmul întregii Germanii — adică a folosit, părintele Ion Agârbiceanu, o sobrietate de stil, o pătrundere a caracterelor, o distribuţie a faptelor, cum numai un mare, un foarte mare creeator poate s’o facă. Astăzi, modest şi încă foarte activ, autorul «Arhanghelilor» trăieşte o viaţă patriarhală la Cluj. Deşi unul din cei mai mari creatori, părintele Ion Agârbiceanu ştie să păstreze o nobilă atitudine în faţa unei biete prese, care-l înconjoară cu o tăcere specific iudaică. Sunt, totuşi, sigur că va veni un moment Ion Agârbiceanu în literatura noastră. Şi, atunci, se va vedea cât de mult înseamnă acest gorun ardelean in literatura românească. Mircea Streinul Cuiburi de lumină Lucian Blaga e o culme a spiritualităţii ardelene. Peisagiul poeziei lui de adâncimi reavăne şi de vănătări deopotrivă, e străbătut de heruvii celei mai transfigurate frumuseţi româneşti. Te simţi şi tu, oricine ai fi, frate cu pământul când citeşti poezia lui Lucian Blaga, care păstoreşte măgurile Ardealului cu Moţi, cu goruni şi morminte cu adevărat sfinte. Vasile Cristescu: «Istoria militară a Daciei romane». O carte de covârşitoare importanţă. Scrisă cu minuţiozitate şi cu marile mijloace ştiinţifice pe care d. prof. Vasile Cristescu le are, avem, în sfârşit o Istorie care trebue nu citita ei învăţată. Cele mai frumoase poezii româneşti culese şi strânse nîtr'un volum antologic de d-nii Cont, Solomon şi G. Uran. Alcătuit cu multă înţelegere. Era foarte necesară această antologie, pentru că toate antologiile precedente au fost parţiale. In volumul citat găsim atât versurile lui Eminescu, Coşbuc, Alexandri, etc., etc., cât şi versurile contemporanilor. Lipsesc însă notele biografice pe care le socotim indispensabile. Consacrarea unui artist Flautistul Jianu solist al filarmonicei şi Operei a făcut recent un excepţional examen (parcă mai era nevoe) în urma căruia Academia de muzică din Capitală se va onora avându-l ca profesor. Jianu este un muzicant integral român, nu numai prin obârşie ci şi prin formaţie. Ceea ce învederează odată mai mult că pentru a fi un eminent artist nu e nevoe să fi neapărat minoritar şi să studiezi în străinătate, ci ajunge şi meşteşugul maestrului Roşca de la Iaşi. Despre această numire vom reveni precum se cuvine. O nouă ediţie din „Donni Alba“ de Gib I. Mihăesci In curând va apare o nouă ediţii a romanului «Donna Alba» ultimul scris de acela care a idealizat femeia în scrisul său, şi pe care moartea i-a smuls în plină producţie a unui talent, cu care s’ar f mândrit orice ţară de veche tradiţie liberală şi care a fost Gib. Mihăescu. Publicul aşteaptă cu nerăbdat noua ediţie a «Donnei Alba». CALENDAR MARŢI 1 IUNIE ORTODOX: Sf. Martir Justin Filosoful ( 167). CATOLIC: Sf. Pamfil. SOARELE: răsare 4.37, apuna 19.51. CRANII DE LEMN Ion I. Moţa Se găseşte de vânzare la librăriile şi debitele româneşti. Pentru un număr mai mare de exemplare, a se adresa la administraţia generală, a cărţii, Str. Gutenberg 3, Bucureşti Preţul unui volum : 70 lei. A apărut: Istoria militară Daciei romane de Vasile Cristescu cuprinde 272 pag. 26 figuri și o hartă Prețul 140 Iei Editura Fundaţiei Carol I Ridio-România Marţi I Iunie 1937 ORA DIMINEŢII (6.30—7.30) 6.30: Deschiderea emisiunii — Gimnastică ritmică — Radio jurnal. — Concert de dimineaţă (discuri). — Sfaturi gospodăreşti şi medicale. 7.30: închiderea emisiunii. 3.00: Ora. Culturale. Sport. Cota Dunării. 13.10: Concert de prânz — Orchestra Vasîle Julea, canto: Mia Braia şi Petre Alexandru; Arii naţionale; Selecţiuni de muzică rusească, de Selinsky; Aşi vrea să plâng, romanţă de Vilnov; M’a urât Gheorghiţă al meu de Mia Braia; Cântece româneşti şi arii naţionale. 14.10; Radio jurnal: Ora. Mersul vremii. Bursa. Ştiri interne şi externe. 14.30. Continuarea concertului: Pe deal pe la Corlăţel şi Hora lui Nadar Un şal, o floare şi un tango, de Vasiliscu; Hi căluţule, cântec popular de MConstantinescu; Visare, vals de Vilinov; Ioane, Ioane, cântec popular cules de Mia Braia; Imitaţie de cimpoi (vioară: Vasile Julea) şi Arii naţionale. 15.00: Ultimele ştiri. 18.00: Concert de muzică variată (discuri). 19.00: Ora. Mersul vremii. Actualităţi. 19.10: Muzică distractivă (discuri). UNIVERSITATEA RADIO 19.50: Viaţa munţilor, de prof. Ion Simionescu. 20 10: Orchestra, de mandoline Ion Bazlâ şi D-ra Felicia Volănescu (canto); Marşul maeştrilor germani, de Jurek; Noaptea de farmec, vals aranj, de Fazlâ; D-ra Felicia Volănescu (canto); 1) Refrenuri de pe munte de d. Mazzuchi; 2) Luna credincioasă, de Denza. Printre chiparoşi, fantezie de Sartori; Printre flori, mazurca aranj. de Fazla; O seară în Madrid, de Prisowsky; Dans ţărănesc de C. Dimitrescu. 20.45: Clima de munte şi Sanatoriile în tratamentul tuberculozei, de Dr. Marius Nasta. 21.00: Concert simfonic al Orchestrei Radio, dirij. de Th. Rogalski. Concert pentru harpă şi flaut de Mozart; (harpă: D-ra Doina Nora Mihăilescu, flaut; Const. Ţurcanu). Compoziţii de Const. Nottara, dirij. de autor: 1) Impresii din Cehoslovacia, suită de orchestră: a) Alai voios; b) Cântec de dor; c) Joc; d) Cântec de leagăn; e) Serbare câmpenească. II) Jocuri din Portugalia, suită de orchestră: a) Allegro; b) Fado; c) Marș; d) Fado; e) Final. III) Suită în stil românesc: a) Cântec; b) Joc; c) Ciobănașul Timpoerii; d) Denie la Mănăstire; e) La chef. 22.45. Continuarea concertului simfonic, dirij. de Th. Rogalski; Concert de Saint-Saens (violoncel: Gh. Cosma). 23.05: Concert de noapte al Orchestrei Ionel Giurgea, transmis de la restaurantul «Modern». 23.45: Jurnal pentru străinătate în limba franceză și germană. 23.55: Ultimele știri. Pictorul Francisc Gyarmati Poposind câteva zile în Deva, la prietenii Ion Th. Ilea şi Niculae Rusu, cari străduiesc acolo pentru »lovele româneşti din «Eu şi Europa», am ţinut să văd şi pe pictorul Francisc Gyarmati, despre care citisem câteva cronici mai vechi şi căruia i-am pubicat o pânză în «Lanuri». Am fost condus de Nicolae Rusu. Odaia lui Gyarmati, cu pereţii ei plini de tablouri, pare mai mult o expoziţie. îmi face o deosebită plăcere să definesc, pe cât îmi va sta în putinţă, arta lui Francisc Gyarmati, ceea ce nu mi se pare lucru uşor, fiindcă chiar atunci când îi constaţi anumite predilecţii, rămân, totuşi, atâtea puncte pentru care n’ai cuvântul potrivit Gyarmati realizează, fără intenţie poate, localismul în artă. E adevărat că parţial, deoarece observ că peisajul urban nu-l prea ispiteşte Din Deva îl interesează Cetatea, care devine o obsesie. O realizează în diferite înfăţişări, dar aproape niciodată în cadru urban, mai totdeauna într-o ambianţă rustică: arbori, case mici, câmp. De fapt lunecarea aceasta înspre rural se poate vedea aproape în toate lucrările sale. Culegătoarele de porumb închid în ele luminile ciudate dintro toamnă ţărănească. Pescarul (un tablou de mari proporţii) 6 0 realizare frumos studiată. Sau Cărămidarii cu care ciclul rustic se complectează impresionant. Gyarmaţi nu utilizează culoarea pentru prea mult detaliu. Il enervează sârguinţa debutanţilor cari caută să nu rămână cumva un colţ de pânză fără culoare. Gyarmati lucrează tare, cu mâna sigură, cu toate că i se constată multă febrilitate. O notă particulară a acestui pictor e un abuz de violet. Ii plac culorile închise, violetul în deosebi şi îl utilizează foarte des. Vorbind cu scriitorul Peter Neagoe despre aceasta tendinţă a pictorului Gyarmati, dânsul, a spus că aceasta e o consecinţă a impresionismului, iar violetul, culoarea de cenuşă, i se pare exagerat uneori. Fapt e însă că în pictura lui Gyarmati această culoare aduce nu ştiu ce lumină confuză, ireală, cu atât mai originală. Aci pictura se întâlneşte cu Poezia sa din «Liliacul negru», (Francisc Gyarmati e şi poet) cara are aceleaşi prezentări de culoare neverosimilă. Deaceia minunatul Portret de femeie, în care sunt culori tari ca roz şi verde, mi s’a părut în afara notei gale, sau poate o indicaţie pentru o altă linie de artă. Dar ceiace ne-a plăcut mult din felurile. Ni s’au arătat repede, fără mute explicaţii, dar ne-a rămas din ele o căldură a culorior, o intensitate ce trebuie notată. In deosebi trebuesc remarcate peisagine din Baia Mare, unde există o şcoală activă de arte frumoase. Pastelul e un gen dificil, nu prea căutat, dar cu atât mai mult are atribute convingătoare. Iar Francisc Gyarmati îl stăpânește cu mână de maestru. Alături de aceste sumare note, va trebui să adăugăm, câteva cuvinte despre destinul artistului de provincie, fiindcă Francisc Gyarmati, e provincial şi se iroseşte într’un mediu destul de refractar. In provincie e adevărat, artistul nu-şi pierde totdeauna tumultul său mnie lucrările lui Gyarmati, au fost pas- bm, ba uneori capătă acea impre-sie de vertical tragism, care canalizează aptitudinile spre adevărata creaţie. Dar existenţa permanentă a acestei atmosfere indiferente adeseori ironice, e totuşi un fapt care nu trebuie considerat fără importanţă. Pictorului Francisc Gyarmati îi trebue la Deva (apoi în altă parte) un public pe care să-l intereseze o expoziţie şi s’o susţină ca atare. Expoziţia e pentru pictor, ceia ce e volume, pentru scriitor. Numai acolo se poate vedea complexitatea talentului, liniile de conduită artistică. Şi Francisc Gyarmati merită această apreciere. GEORGE POPA Dela Academia Română In ședința intimă a Academiei Române dela 28 Mai curent d. N. Iorga a prezentat al IV-lea volum întitulat «Les Chevaliers» din «Histoire des Roumains et de la Romanité Orientale publiée sous les auspices de Sa Majestate Le Roi Charles II par VAcademie Roumaine (Bucarest, 1937). D-sa a mai prezentat şi albumul «Portretele Doamnelor Române» (Portraits des Princesses Roumaines) publicat de Comisiunea Monumentelor Istorice (Bucureşti, 1937). Ambele lucrări vor figura în pavilionul românesc de la Expoziţia Internaţională din Paris. Dela d■ Vicente Gonzales, ministrul plenipotenţar al Statelor Unite Mexicane, s’a primit Şi dar pentru biblioteca Academiei lucrarea d-lui Alfonso Teja Zabre «Guide de l’Histoire du Mexique» — Une moderne interpretation (Mexique, 1935). D. dr. Em. Racoviţă a prezentat Darea de seamă asupra şedinţelor societăţii române de antropologie din Cluj pe anul 1935—36. D. I. Lupaş a atras atenţia Academiei asupra muzeului particular al d-lui Ioan Broşu, din Capitală, în care este expusă o serie de copii în bronz după scene cunoscute de ale Coloanei lui Traian şi după alte monumente păstrate în Italia în legătură cu istoria Dacilor. Copiile au fost pregătite în Italia cu cheltuiala d-lui Brosu. A