Buna Vestire, iunie 1937 (Anul 1, nr. 80-100)

1937-06-13 / nr. 88

Pag. 2-a (No. 88) Ideea Românească A apărut numărul 3 (anul II) din revista de orientare în frămân­tarea adevăratei Românii de azi, Ideea Româneas­că. Se publică în acest număr: 1. Prima parte din manifestul „Revoluţia aşezării româneşti’' sem­­nat de Alexandru Basarab, Pa­vel Costin Deleanu, Valentin Hoe­­flich, Horia Stamatiu, Mihail Ur­zică, Gheorghe Vânătoru, Geo Zio­­tescu. E vorba de un manifest de artă cu o reală perspectivă istorică. Făcând tabula rassa peste toată in­vazia modernistă în artele plastice și peste arhitectura înjghebată de trei sferturi de veac încoace, arhi­tectura care nu a rezolvat întru ni­mic problema aşezării româneşti, manifestul deschide printr’o gru­pare de artişti şi gânditori tineri o epocă creatoare în spaţiu pe linia sensului românesc, scoţându-ne din­­tr’un universal care tindea să ne anuleze.­­ „Suntem astfel mai mult ca oricând în linia destinului ro­mânesc în zona înaltă a desfăşurării sale; a creia din început, a creia în­ceputul cristalizării noastre majore. (Manifestul rev .as. rom.). 2. închinare Arhanghelului, imn şi rugăciune de Horia Stamatu. 3. Ecchilibrul totalitar al vocaţii­lor regionale de Pavel Costin De­le­anu­. Autorul arată, în concret, pe fapte, cum reala unire, cum simtă mântul totalitar de neam, al provin­ciilor ţării s’a făcut prin răsmiriţa studenţească din 1922. „Astfel Mofa ridică unitatea regională a Ardea­lului de la existenţa sa particulară, pe care înţelegerea abstractă a lumii vechi o integra doar într’o gene­ralitate românească, unitate minimă, agonică istoriceşte — la conştiinţa chemării sale proprii, unice în or­dinea sintezei naţionale”. ...„In acest­ înţeles vorbeşte mai târziu Moţa despre descălecatul le­gionar din Ardeal”.­­4. Saint-Just — chipul revolu­ţionarului de totdeauna — de Alex. Constant. 5. 22 Mai — de Ion Vasile. 6. Un muzeu social de Dumitru Cristian Amzăr. Cităm din aceste aspre rechizitorii: „Dar atunci ce a­­mestec are acest personagiu anonim (ţăranii, marele public N. R.) în chestiunea care nu-i priveşte câtuşi de puţin, a ridicării satelor? Unul singur şi foarte simplu: MARELE PUBLIC TREBUE INFORMAT CONTINUU DESPRE ACTIVITA­TEA ŞTIINŢIFICA ŞI CULTURA­LA A PROFESORULUI GUSTI. E un fel modest al poporului de a-şi arăta recunoştinţa faţă de un om care, cu muncă şi bani, ştie să se sacrifice pentru el ,chiar când munca nu e a lui, şi banii sunt ai Statului. Rânduiala a intrat la tipar cu al 5-lea coet din anul acesta. Colabo­rea­ză D. C. Amzăr, Vasile Băncilă, Ornest Bernea, Ion I. Ionică, Victor Gârniceanu, Mihail Poli­­hroniade, Haig Acterian, Virgil Carianopol. O carte despre Ro­mânia In editura Knorr-Hirth, din Mün­chen, a apărut o interesantă şi do­cumentată carte despre România da­torită d-lui dr. W. Hopker: «Romă­nien dies­eits und jenseits der Kar­­palLeit.» Aceasta este prima casetă docu­mentară şi obiectivă care apare în Reich aut Al, despre ţara noastră Cronica Huşilor Revistă culturala şi bisericească a Clerului Eparhiei. Sub patronajul P. S. Episcop Nifon. Ultimul număr aduce sub seim.* tura C. S. Pr. Anton Popescu şi c of. N. Chrangă un sever .ecoinfo­rm litreaturii pornografice şi scri­sului jidovesc în genere, revistă filo­al­ă, ar­ctică şi socială. Este la al 1-lea număr. Redactată de d. Vasile Netea. Iscălesc d-nii: E. Al. Zaharia V. Nil­­s, Al. CeauşianuMh. Atanasiu etc Dacă a Vaile Nete­a ar fi mai atent cu mar,” scrisele [şi mai intran­sigent) ar fi bine. Încolo... entuziasm, versuri şi cro­­că. Este o revistă bună. Viaţa ilustrată Redactată de­ episcopia ortodoxă română din Cluj,. Tipărită elegant. Colaborează : C. S. Pr. Ion Go­ron, Grigore T. Marcu, Al. Străonea­­nu , Biloș, Grigore Popa, etc, etc. Iconar A apărut No. 9 al revistei «ICO­NAR», cu colaborările d-lor: Geor­ge Macrin, Barbu Slușanschi, Geor­ge Drumur, I. Negură, Claudiu Usa­tine, Gh. Antonovici etc. O cronică bogată complectează publicata bu­covineană. * CUIBURI DE LUMINA Journal du commerce - Gazeta handiova — Publicaţia polonă «Journal du com­merce»,­­«Gazeta handiova» din Varşo­via, a tipărit un bogat număr festiv în­chinat României. In imgina întâia, găsim un cald salut pentru România, cu ocazia vizitei d-lui Ignacy Moscicki, preşedintele republic­ei polone, în țara noastră. Colaborează d-nii: Vaier Pop, Mieczys­­law Sokolowski, M. Negură, George I. Brătianu Miroslav Arciszewski, Alexan­dru Duiliu Zamfirescu, Lt. Rangel, O. Enescu, G. Chitulescu, G. Iwanovski, I. Răducanu, Adam Mikucki, Emanuel Po­­pescu, etc «■Journal du commerce» are numeroa­se articole de specialitate economică et­au deosebit interes pentru noi. Ni se arată, în ele, raporturile comerciale dintre Polonia şi România, dăndu-ni-se date interesante şi concludente pentru eficacitatea raporurilor economice din­tre cele două ţări. Diferite statistici alcătuite cu minun­­ţiozitate, referitoare la exportul Româ­niei în Polonia, complectează numărul Publicaţiei «Journal du commerce» care poate fi considerat ca unul din cele mai informate publicaţ­iuni în acest fel din Polonia. Subliniem interesantele concluzii ale unui articol, intitulat «Alianţa polono­­romănă», în care ni se arată că o lărgi­re a relaţiilor noastre comerciale cu ve­cinii de la nord e necesară, cu atât ma mult, cu cât sentimentele de prietenie dintre Poloni şi noi sunt atât de bine în­chegate în cadrele largi ale politicei eu­ropene. «Journal du commerce», aşa cum se prezintă în diversitatea informaţiilor lui economice, e un bun monitor al priete­niei polono-romăne. Astăzi, când în comerţul european se constată atâtea influenţe nefaste, semite, opiniile unei publicaţii de seriositatea lui «Journal du commerce» sunt bine venite. Vechea publicaţie economică din Var­şovia e un sol al prieteniei economice cu Polonia, pe care trebuie să-l salutăm cu plăcere în rândurile cititorilor ro­mâni. BUNA VESTIRE iudaizarea culturii Iudaismul în artă. — Pe scena Operei Române 60°­„ evrei Intr’o serie de articole, apărute în paginile acestei gazete, camaradul Mircea Streinul a arătat cum iu­daismul, — ca o încoronare a stră­duinţa de a cuceri complect viaţa, unui stat — şi-a înfipt rădăcinile şi pe tărâmul cultural. Editurile , li­brăriile au fost monopolizate de e­­vrei. Astăzi vom arăta cum şi alte in­stituţii oficiale de cultură au fost invadate de evrei. Vom începe deci, cu Opera Româ­nă, cel mai înalt aşezământ oficial de cultură artistică al ţării. Opera Română, care trebuie să fie sinteza culturii artistice a ţării, r românească doar prin aceea că se află în Capitala României. Pentru edificarea tuturor, vom dovedi cu nume că 60 la sută din personalul artistic superior al O­­perei Române este jidovesc. GHETTG-UL DELA OPE­RA ROMANA Facem prezentarea numelor evre­­eşti de pe scena Operei Române. Director de scena: José Aratti. Şef de orchestră: Bein; Maestrul de cor; Iosif Rosenstek, Solişti; Steiner Rudolf, Kas-Algazi Eliakin, tenor; Pergola (zis Lucian Nanu tenor; Ion Manolescu, bariton; Rita Elensohn (căsătorită Cottescu soprană); Lidia Babici; Eugenia Babaci (căsătorită Ciocu­­lescu; Elena Basarab (fiica preotului Be­rezovski), căsătorită cu Rudolf Stei­ner; Corul: Goldner Ilie (zis Aureanu) Colieru Bernard -zis Brăileanu); Rosentwil Zalinah; Marcu Bernard (zis Mărculescu); Solomon Heinrich; Fuchs Efimoff; Katzensohn; Eugenia Popescu (Moseul, Theia Schwartz (azi Negri)­­Rica Văieanu; Mery Slit (Slitoianu) Renee Almosnino; Renée Baumfeld (Câmpeanu); Orchestra: Leon Mendelshon; Solomoneanu; T. Fleorman; Fuchsman.: Cecilia Isipovieh­ Seidman-F. Fleormea. Pentru angajare se cere ca nou­­ile elemente să debuteze în două sau trei concerte. Ei bine, fiindcă directorul de sce­nă, şeful orchestrei, maestrul sunt evrei, cine credeţi că vor fi Prefe­raţi pentru angajare. Desigur, tot numai evreii. Ne În­trebăm pentru ce mai există atunci Academiile de muzică, dacă româ­nii, absolvenţii acestor Academii, Colibovici; I. Dailis; Feldman ; Dşoara Sasova Seh­ik­on; Margareta Rosen şi Iosefina Sternfeld primă bale­rină. Opera Română are o şco­ală de balet unde se în­vaţă gratis. Şcoala e subvenţionată de Stat, adică de către contribuabilul român. Opera mai are şi un cor de copii. Amândouă, — şcoala de balet şi corul de copii — cu o majoritate de peste 75% sunt feţe angelice pis­truiate. Până şi cel ce face con­dica de prezenţe e jidan un anume Leova (Leon Vasilescu), — unele elemente valoroase, — nu-şi găsesc plasament­e în pricina jido­vilor? FAGURE-HONEGMAN ’ CENZOR ARTISTIC Trecem acum la alte consideraţii susţinute numai pe fapte. (Continuare în pag. IV-a) Sunt preferaţi evreii... Când a pornit în presa româneas­că viguroasa campanie împotriva pornografiei în artă, am fost între primii, cari au cerut sancţionarea inconştienţilor producători de afro­­disiace literare. Arătam — şi colec­ţia ziarului nostru stă mărturie — că nu se mai poate permite ca stra­niul decadentism moral al câtorva eşuaţi să infecteze scrisul românesc, pervertind tineretul şcolar şi chiar cititorii maturi. Scrisul românesc are o puritate a lui, care nu trebuie întunecată de nici o murdărie. Literaţii noştri au avut aproape întotdeauna o frumoa­să decenţă de expresie, chiar când subiectul era oarecum îndrăzn."ţ. Au năvălit, însă, jidanii în câmpul literelor româneşti şi consecinţele n’au întârziat să se arate. S'au ivit, ca nişte ciuperci obeze şi otrăvitoare, întăiu timizi, apoi mai liberi şi, la urmă, chiar agre­sivi, jidanii Felix Aderca, mare a­­pologet al desfrânării sexuale (v. romanul «Al doilea amant al doam­nei Chatterley», «Ţapul» şi «Femeea cu carne albă»), Ion Călugăru, abil teoretician comunist şi comentator indulgent al pederastiei (v. romanul «Don Juan Cocoşatul»), H. Bonciu, propovăduitor al delirului sexual ca ultimul scop al vieţii, şi destui alţii, de­ o suspectă conformanţă mo­rala, cari par descinşi direct din tratatele de patologie şi cari îşi răspândesc peste zeci de pagini sc­­himbina unei inspirata nu numai amorale, dar şi imorale, pasabilă de sancţiuni prevăzute în codul penal PRESA JIDOVEASCA ISI APARA NEAMUL Evident, presa jidovească, presa care n’a avut niciodată ceva sfânt în conduita ei, a sărit în apărarea scriitorilor imorali. Aceasta, pen­­tru ca scriitorii pornografi sunt ji­dani sau jidăniti (v. romanele lui N. D. Cocea, ale lui Damian Stănoiu , ale lui T. Tudorest­u-Branişte­ah5)» Aderca, Bonciu şi Călugăru, au fost proclamaţi genii şi li s’a făcut o reclamă formidabilă. Presa jidă­­nească îi apără cu o furie specific israelită. Jidovul H. Bonciu şi jidănitul Geo Bogza după o zi de cercetări la parchet, au ieşit din nou, cu laurii culeşi din hârdaele închisorii, în piaţa literară, ca să-şi continue «o­­pera». Presa jidănească i-a declarat imediat eroi, ca Pe Bubi Brăniştea­­nu, Honigmann şi Alfred Hefter. Ji­dănaşii Oscar Lemnaru, Andrei Tu­dor, Lucian Boz şi ceilalţi rândaşi ai ziarelor sărindăriste le reprodu­ce, comentează şi elogiază «spritele scăpate la «Corsoj» — ca şi când F. Aderca, acest jupan gumos şi falnic, şi H. Bonciu, pensionarul doamnei Pippersberg, ar fi cel puţin Bern, Shaw sau d’Anom­izio. ACARUL PĂUN A trecut destul ţitaip de la plimba­rea la parchet a scribilor H. Bonciu şi Geo Bogza şi nu­­ s’a întâmplat nimic. Au rămas eroi şi atâta tot ca ultimul a şi plecat în Spania, să ia o dulceaţă cu domnul Largo Ca­ballero. In schimb, Mircea Eliade, român şi deloc jidovit, a fost îndepărtat din învăţământul,universitar ca Un ...student oarecare­ , Mircea Eliade, pe lângă ghinio­nul de a fi român, mai e şi un mare scriitor. «Isabel şi apele diavolului», Maitrey», «Întoarcerea din raiu», «Lumina ce se stinge», «Şantier», «Domnişoara Christina» şi «Şarpele» sunt realizări epice, care stabilesc o valoare certă în scrisul nostru — şi un astfel de lucru indispune în­totdeauna■ Apoi, Mircea Eliade e un posedat al muncii. In loc să se bată pe bur­tă cu «publiciştii dela «Corso», munceşte întreaga zi la Academie, şi, deci, n’are timp să fie amabil cu scribii, cari, din nenorocire, mai sunt încă în stare să creeze în Ro­mânia, prin subsolurile fiţuicilor lor, atmosferă favorabilă sau defa­vorabilă unui scriitor. «Oceanografie», «Yoga» şi ediţia din Bogdan Petriceicu-Haşdeu sunt rezultatul acestei munci care, evi­dent, nu poate decât să-i indispună pe catârii literaturii noastre. Era cât pe ce să uit: *Mircea E­­liade e doctor MAGNA CUM LAU­RE al Universităţii din Bucureşti, — şi asta e, trebuie să recunoaşteţi, revoltător ! Eh, dacă Mircea Eliade era niţel incult, niţel de reacredinţă şi niţel pungaş, ca atâţia din, hai să spun aşa, confraţii lui, atunci da, vă asigur, Mircea Eliade ar fi beneficiat de «atmosfera favorabilă“ a lui Oscar Lemnaru şi­ a celorlalţi cretini din presa noastră jidoveas­că şi jidovită, şi, precis, n’ar fi a­­vut nici o neplăcere cu autorităţile şcolare superioare. Dar Mircea Eliade e creştin, cult, talentat şi — încă una! — naţiona­list în toate convingerile lui. înţelegeţi, deci, de ce toţi­­ jegoşii presei israelite au sărit asupra lui Mircea Eliade, care e o admirabilă, pentru ei, diversiune în cazul ader­­cilor şi-al bancilor. Noi, însă, nu le vom da târtanilor răgazul să se bucure de «victorie». Avem toate argumentele, de-o te­meinicie absolută pentru a arăta că tot sdlomolul în jurul pretinselor pornografii din romanele lui Mircea Eliade a fost pornit în mod intere­sat, JIDANEȘTE, de-o ocultă, pe care o VOM DEMASCA PANA LA CAPAT. Nu se poate tolera ca târtănimea să-şi facă toate mendrele în arta românească, pentru ca, apoi, un Ro­mân, şi încă unul din cei mai buni o mândrie a scrisului nostru, să îndure atacurile laşe, de javre aţâ­ţate, ale jidovilor din caraghioasa presă pistruiată. Mircea Streinul Cazul Mircea ESEade Singurul vinovat CALENDAR Sâmbătă 12 Iunie 1937 ORTODOX: Cuv. Onofrei Egipteanul. I SOARELE:: răsare 4,33, apune 19,58 CATOLIC: Sata Olimpia. SPECTACOLE TEATRE COMOEDIA (Teatru în aer liber). — Kontusovca Palace. LIGA CULTURALA. — Clopoţelul de alarmă. CAPITOL si ROXY. — Serbările încoronării Regelui Angiei. Sub­jugat de tine, jurnal. ARO. — Două inimi și un sărut cu Carl Brisson și Frances Day. Jur­­nal Fox. DaRLY. — Inimile noastre plâng joi­son şi Moartea se răzbună. VOX. — Maria Stuart şi „Picolino" cu Grugger Rogers şi­ Fred A­­staire. FEMINA. — Prater cu Magda Schnei­der şi complectare colorată. A. R. P. A. — Brigada 41 şi Îngerul Alb. FORUM. — Adolescenţă şi Frigu­rile Dragostei. OMNIA. — Frigurile Dragostei şî Biroul No. 2. DOAMNEI. — Nitchevo şi Zouzou. A. R. P. A. „COLOS”.. — ,iA,„ m3 ’ însor”, farsă în 3,. acte de Labichqi GRADINA MARCONI. — Crai de tobă. E ROMANEŞTI I FRANKLIN. — Cavalcada şi Treil ştrengari şi o ştrengărită. I MARCONI. — Femeia In F­rac şil Fraţi de cruce (Simfonia bravăl.l AIDA. — Mama cu camelii şi Tre-­ cut­ul nu iartă. I DACIA (Sala şi Grădina). — Micul prinţesă cu Shirley Temple şi Fugul lui Tarzan. ! fl ATENEUL TEL — Aur chinezesc! şi Romanţa Orchideelor. Incoros-I narea. i ' 1 1 BARCELONA. — Misiunea Brigăzu­l 41, Covorul fermecat şi jurnal. 1 FLORIDA. — Curierul de sud, Rosei Marie şi compiectare­ | CENTRAL. — Taras Bulbai și Mun-I tele Blestemat. 1­­ LIZEANU. — Crinul din Mocirlă sil .Marietta. | CINEMATOGRAFE R­A.­D­I­O Sâmbătă 12 Iunie 1937 6.30: Deschiderea emisiunii. Gimnas­tică ritmică. Radio jurnal. Concer­t ac dimineaţă (discuri). Sfaturi gospodăreşti şi medicale. 7.30: închiderea emisiunii. 13.00: Ora. Cu turale. Sport. Cota Du­nării. 13.10: Concert de prânz. Muzică vâ­nătă (discuri). 14.10: Radio jurnal. Ora. Mersul vre­mii. Bursa. Ştiri interne şi externe. 14.25: Muzică distractivă (discuri). 15.00: Ultimele ştiri. 16.45: Ora străjerilor: I. „Cultul e­­roilor" de g-ral Ion Manolescu, secretar g-ral OETR. II. Un mic erou­, scenariu radiofonic de Gh. Enescu jucat de Stolul de străjeri ai Aşezământului de ocrotire „Principele Nicolae” de sub direcţia d-lui Dumitru Popescu, comandant Stan Roşea, III. Ştiri străjereşti. 18.00: Concertul fanfarei Reg. de Gar­dă călare, cond. de lt. Ion Tudor, i­t.pp. Ora. Mersul vremii­ 19.03: Violonişti, violoncelişti şi pia­­nişti renumiţi (discuri). UNIVERSITATEA RADIO 20.10: Tratamentul boalelor de femei la băile noastre de d-na dr. Medea Ni­­culescu.­­ 20.30: Cântece populare de ieri şi d® azi, Petre Alexandrescu (canto), Gh. Bol­­deanu (pian). 21.00: Trandafirul de Gh. D. Mugur. 21.20: Concert de muzică de dans. 20.30: Sport. Radio jurnal. 22.45: Concert de noapte al Orchestrei Petrică Moțoi, transmis de la restaurantul „Mircea”.­­ 23.45: Jurnal pentru străinătate la limba franceză și germană. 23.55: Ultimele știri. „Dreptate, Frăţie!“ 1848 Să ne întoarcem cu un veac înna­­poi. Aniversară-Se ridicase flamura conştiinţii noastre pe tot întinsul ţării şi ziua de azi a însemnat pentru tinerimea de atunci ceasul cel mare. «Revoluţia dela 11 a fost cea mai frumoasă ce s’a întâmplat vreoda­tă la un popor!» Şi o mărturiseşte aceasta Nico­­lae Bălcescu, sufletul ei, acelaş ca­re împreună cu Heliade Radul­escu redactaseră proclamaţia ce se cetise în ajun, la Islaz: «Fraţi Români, respectaţi, pro­prietatea şi persoanele, adunaţi-vă câ şi mai mulţi, urmaţi-vă cu to­ţii.. ! N’aveţi nici o temere decât teme­rea de Dumnezeu... ...Cu voi este Dumnezeu, fraţilor, sculaţi-vă în numele său şi îngerul Dreptăţii va doborî orice duşman. La arme, Români, La armele mân­tuirii!» In cuiburi de 10-20 fraţi se plă­mădise viitorul ţării. Şi ziua de 11 Iunie a fost zi mare. Clopotele Mitropoliei cântară pentru libertatea unui neam întreg. Un atentat împotriva lui Bibescu răspunsese după cuviinţă acelui care nu ne cunoscuse îndeajuns. Magheru citi proclamaţia în str. Lipscani, urcat pe o masă, şi mul­ţimea înnaintează spre Palat. Clipe mari. Domnitorul seranea­­ză­ Mai târziu într’o luptă de stra­­dă, o femee, Ana Ipătescu cu două pistoale în mâini încurajază mul­­ţimea în focul încăerării: «Curaj, copii- Moarte Trădătorilor­». Revoluţionarii pierd­­ oameni. Şi Bălcescu scrie lui Ghica: «Poporul nostru al Capitalei tre­­bue să ştii că a întrecut toate po­­poarele Europei, chiar şi pe Pari­zieni». Şi mai târziu exclamă sub imbol­dul unei vizionări:­­ «O! Mândră oaste va avea Ro­mânia când îi va veni şi ei rânduit» * Şi acum, după ce eri s'au pome­nit Eroii Neamului, cuvine-se as­tăzi un cuvânt cald şi pentru ei , pentru cei mai buni feciori ai vea­cului acela românesc! AL. ALEXIANU De la Academia Română In recenta sesiune generală, Acade­mia Română şi-a constituit biroul pentru anul academic 1937—38, precum urmează: D. Alexandru Lapedatu, preşedinte, al Academiei Române. D. G. Ţiţeica, secretar general. D-nii C. Rădulescu-Motru, Andrei Rădulescu şi Dr. Gr. Antipa, vice-pre­­ședinți. Eternitatea lui Carad­ale Sobolii culturii noastre ne-au ata­cat în ceea ce ne e mai scump, în te­zaurul literaturii noastre, adică toc­mai în campionii scrisului romînesc, cu cari trebuia să ne prezentăm la concursul literaturii mondiale. Ne amintim de critica negativă a lui Aron Densușianu, în marginea operei eminisciene, sau a unui oarecare blă­­jan, sau epigrama nedemnă a lui Ma­­cedonsky, nemuritor de două ori, oda­tă prin «Noaptea de Decembrie», a doua oară prin impietatea față de tragedia umană a lui Eminescu. Dea­­semeni, acuzăm miopia critică a lui Maiorescu, autocratul cultural al epo­­cei, care-l subestima pe Eminescu con­fuzului Bodnărescu. Dar însuş Emine­scu şi-a fost iconoclast: modestia lui şi crezul junimist nu i-au îngăduit propria-i estimare. Chiar Creangă, omul de la sat, a su­ferit o reacţiune citadină. Mai mult, fiindcă noi l-am ignorat ni l-au furat străinii, îl citesc englezii şi-l înţele­ge într’o admirabilă ediţie critică, francezul Boutiére. Bojdeuca lui e o biată figură de stil. In felul acesta ajung la celălalt muşchetar care a dat girul eternităţii, literaturii romîneşti : I. L. CARA­­GIALE. împotriva lui s’a organizat o adevă­rată francmasonerie începând cu fai­mosul trust Caion­ Macedonsky (iar!) care-l acuza de plagiat şi sfîrşind cu N. Davidescu şi O. Şui­uţ­iu (1935), pro­curori severi ai etnicităţii şi valorii lui literare. Prin 1891, Caragiale solicita un pre­miu academic, care nu-i fu acordat din cauza Junimismului lui, pentru «tendenţa antinaţională», de fapt pen­­tru că zeflemeaua lui îl pişcase puţin şi pe Haşdeu. însuşi Lovinescu comi­te eroarea maioresciană a dimensiu­nilor neacordându-i decât 50—100 de ani de corespondenţă cu mediul. In­să posteritatea, adevărata critică ne­­desminjită, ii compromite drept gra­tuită afirmaţia. De altfel, oficial şi ad­ministrativ un fost ministru (C. Banu) care se entuziasmează de «Peneş Curcanul», denunţă pesimismul şi rî­­sul (sic), dizolvante amîndouă, res­pectiv în Eminescu şi Caragiale. Aşa­dar, procesul Caragiale cu Ico­noclaştii lui­ Caragiale era de o boe­­rie spirituală ce nu-i îngăduia să iasă fără dungă la pantalon şi guler tare: cultul formei (pe linia Flaubert). Dar zeflemeaua lui a fost prea ascuţită. Nici mai mult nici mai puţin, N. Davi­descu îl împachetează şi-l face cadou Greciei (parcă ea n’ar avea pe Homer) iar O. Şuluţiu îi dă­­ la conduită. Deci, catalogul : La 3 August 1935, N. Davidescu în «Cuvântul liber», ridică aceste acu­zaţii în articolul «Caragiale cel din urmă fanariot» sau «inaderenţa lui la spiritul românesc», iar O. Şuluţiu se asociază in «Intre Moliere şi Caragia­le» (pe planul calitativ) în Vremea. Ca între două buzdugane, Şerban Cioculescu l-a apărat pe Caragiale prin argumente de rit «Zarifopol». Acuzaţii: 1. Caragiale e un «inteli­gent călător străin» care a reuşit să descopere caracteristicile peisajului romînesc; 2. Origina lui e fanariotă; 3. Caragiale a fost un fel de «măscă­rici» colecţioneur de ticuri; 4. Satul romînesc inexistent (în «Păcat»); 5. «Făclia de Paşti» un oarecare mono­log; 6. Cetăţeanul turmentat e ano­nim şi beţiv; 7. Poporul nu-i oglindit în opera lui; 8. Imoral. Apărarea: 1. Totuşi Caragiale a simţit specificul nostru, a sesizat di­vorţul dintre fondul oriental şi for­ma apuseană şi a turnat acid sulfuric să ardă falsa creştere spre regenera­re; 2. Există un Mavrocordat şi un Ghica să reabiliteze sensul peiorativ de «fanariot». Ironia lui e politică, nici de­cum xenofilie. (Noi Romînii). Ce demenţă savonatolică! Să-i ardem pe Eminescu şi Caragiale!; 3. Dar skila înseamnă ca şi caricatura, linii, gest,­tic, portret skematizat la perimetru şi evidenţă. Ori­cînd o depăşeşte, Conu Leonida, Leiba Zibal, Caţavencu şi Cetăţeanu turmentat sunt ticuri. 4. Peisajul e de rol romantic, iar Ca­ragiale era clasic, aşa­dar? 5. In «Fă­clia de Paşti» este o realitate de mare anatomie şi diagnostic. Frica la paro­xism răsturnată în act suprem de cu- Tat, Tipul oveiului (Doar n’o fi fost ovrei, Caragiale); 6. Anonimatul Ce­tăţeanului e chezăşuit de etnicitatea lui. Obîrşia lui — o categorie de oa­meni — este dacică, de dincolo de Deceneu; 7. Doar nu-i apologet, fiind­că materialul lui e de natură protivni­­că; 8. Să nu confundăm eticul cu este­ticul. Adică să nu-1 urmăm pe O. Şu­­luţiu care spune că personagiile lui Caragiale sunt odioase, imorale, cara­ghioase, proaste «o societate de mon­ştri». E fals. In Caragiale e o lume com­plet simpatică; deci viciile ei sunt na­turale, reale,, existent«; personagiile îi eşiseră în cale, bău­seră cu­ Caragia­le un ţap de bere. Sau că tipul femenin este imoral şi nerealizat (Şuluţiu -i- Lovinescu) ca şi cum Zoiţica ar fi — zice O. S. —­­«scîrnavă» şi mai rău(!). Parc’am fi în pension de călugăriţe unde singurul bărbat de care se poate vorbi e Iisus sau în seminar unde singura femee admisă este Maria fecioara. In sfîrşit, o altă torpilă : absenţa sen­timentului naturii: elementul e pres­cris romanului iar Moliere, nici el nu şi-l însuşeşte măcar. Caragiale rămîne, stîncă, neclintit. Tipurile lui au creiat o lume romî­­nească — aşa cum a întîlnit-o, fără chinoroz şi dantele. Satira lui a pro­cedat hirurgical, fără ca morala să-i apere conştiinţa artistică. Oamenii lui au eternitate. Societatea aceia e a­­testată şi de versul înverşunat al lui Eminescu: «Toată grecobulgărimea e nepoata lui Traian»! Iar «fanariotul» Caragiale (vezi Nir­vana, Ironie, Două Note) nu l-a deza­vuat pe Eminescu. Aderenţe romî­neşti. Tipurilor caragialeşti se prieşte orice climat. După cum lumea homerică este un document social, opera lui Caragiale rămîne un document al ma­halalei politice din monografia fal­sei burghezii. Cei trei muschetari ai literaturii ro­mâne : Eminescu, Creangă și Cara­giale. Ion Bâleanu

Next