Calendarul, ianuarie 1933 (Anul 2, nr. 260-283)
1933-01-15 / nr. 271
Anul 1 v a PAGINI 3 LEI CALENDARUL Partidele sciziparitare Un aspect semnificativ al crizei: în tot timpul de intensă febrilitate al ei s’a vorbit de o schimbare de guvern și de o schimbare de regim; s’a vorbit de diferite formațiuni în cuprinsul regimului actual și s’a vorbit, în eventualitatea căderi regimului, de instalarea unui regim liberal. Nu s-a vorbit însă de niciuna din formațiunile mici, de niciunul din partidele născute prin procesul de sciziparitate. Singurele partide în atenția publică au fost cel național-țărănist și cel liberal vechiu. Că s’a vorbit de partidul liberal nu e nicio surpriză : e partidul care supraviețuiește unui trecut de 70 de ani și, în momentul de față, deține, după național-țărăniști, indicațiile favorabile ale votului universal. Dar partidul liberal a mai fost odată exact în această situație, după căderea regimului bestialist, și totul atunci nu a fost luat în considerație. Prin urmare, cele două motive, — vechime și popularitate, — nu erau suficiente să-l repună în discuție cu ocazia crizei și cu preferință față de celelalte partide mai mici Explicația credem că trebuie căutată în altă parte-Și atunci chestiunea s’ar pune în modul următor : dece partidele mici n’au fost luate în considerație ? Faptul că sânt mai mici și sânt de dată mai recentă nu putea să creeze determinante negative. Se știe după care indicații s’au format partidele d-lor Gheorghe Brătianu, Octavian Goga și Grigore Iunian, ca să nu mai vorbim de fragmentele d-lor C- Stere și N. Lupu. Dat fiind impulsul lor originar, care a provocat procesul de sciziparitate, tocmai acum ar fi fost un moment potrivit ca unul dintre ele sau toate la un loc să fie chemate la răspunderea puterii. Și totuși nu s’a întâmplat așa. Opinia publică nici n’a pomenit numele lor- Să le fi lăsat ca rezervă a viitorului ?. E puțin probabil. De ce ? Noi credem că tocmai din cauza caracterului lor sciziparitar- O râmă, dacă o tai în două sau în trei, rezultă din acest proces un număr respectiv de râme mai mici, dar toate seamănă cu râma din care au fost tăiate. Tot așa cu aceste partide fragmentare. Și atunci, dată fiind această similitudine de substanță și de structură, de ce să nu întregul prefer fragmentul și din care a fost tăiat ? Personal avem toată stima pentru d. Gheorghe Brătianu, pentru d. Octavian Goga și pentru d. Gr. Iunian- Dar partidele pe care le conduc seamănă cu picăturile de apă cu partidele din care s’au rupt Acestor formațiuni, și celorlalți la fel, 1) găsim două defecte care le pot fi fatale: — defecte de formațiune : 1) fiecare seamănă cu trunchiul pe care l-au părăsit, 2) fiecare s’a alcătuit în vederea puterii imediate. Sau fiecare a ținut să semene cu trunchiul părăsit tocmai pentru a ajunge imediat la putere. Dar tocmai această caracteristică se îndepărtează de putere fiindcă le face superflue-Să luăm de pildă partidul d-lui Gheorghe Brătianu. La 8 iunie 1930, fiul lui Ionel Brătianu- tânăr, învățat și energic, ia o atitudine eroică în chestiunea Regelui, total diferită de aceea a părintelui său. Atitudinea tânărului e în asentimentul unanim al țării și aduce un imens serviciu Coroanei, însuflețiți de aceeași convingere, în jurul d-lui Gheorghe Brătianu se adună o pleiadă întreagă de tineri curați ca și dânsul, cultivați și distinși Momentul e cum nu se poate mai favorabil pentru a crea un formidabil organism politic cu totul nou și corespunzător cu ceea ce noi toți înțelegeam acum doi ani și jumătate prin Restaurație. Dar nu. Fundat printr’un gest eroic, partidul nu se menține pe linia inițială. El ține neapărat să semene cu vechiul partid din care s’a rupt și, pe temeiul acestei similitudini, să revendice puterea. Greșală fatală. — fiindcă din acel moment noua formație devenea superfluă. D- Gheorghe Brătianu a început ca un tânăr ce era și a continuat ca un bătrân, ceea ce nu trebuia să fie. Personal mi-e profund simpatic și cred că gestul său de la 8 iunie 1930 rămâne în istorie, dar nu mă împac cu simulacrul de bătrânețe în care s’a închis imediat pentru a părea „un om de guvernământ“. Linia succesului său era cea inițială, a sfintei nebunii tinerești, entuziastă, creatoare, fundamental deosebită de trecut. Acelaș proces de reintegrare imediată în obișnuit și în bătrânețe, — minus gestul eroic inițial, — s’a petrecut cu toate celelalte formațiuni sciziparitare. Obiectivul imediat al puterii pe căile consacrate ale unei practici inveterate până la cenușiu le-a făcut superflue și străine de sentimentul unanim al țării care vrea ceva cu totul nou pentru a se salva din marasmul actual. Astfel se face că într’um moment culminant ca al crizei actuale, când o energie nouă și organizată i-ar fi pus capăt pentru totdeauna, nu s’a vorbit decât de cele două mari partide care cuprind esența fragmentelor născute din ele. In fond, e un simplu proces de simplificare prin eliminare. E de prevăzut însă că în curând cele două mari partide se vor uza sub greutatea acestei epoci noi. Cine le va lua locul ? Evident, o formație de energii cu totul noi care să nu semene absolut deloc cu trecutul politicianist. Pentru noi, acesta e un adevăr clar ca lumina soarelui. ^ Nichifor* Crainic à SIELE UNA PARȘIVA GHINIONA DEL DE.RE. D. De. Re.întorcendu-se aseară din străinătate, după cunoscutele succese avute în Italia fascistă, a fost prost impresionat de faptul, că — deși telegrafiase cu 4 zile înainte, dând ordine în consecință — nu i s’a făcut obicinuita primire de către muncitorimea (adică șomeurii) din Capitală. Pe peron a fost întâmpinat numai de doui șefi de cabinet, cari i-au adus la cunoștință dureroasa știre să se prezinte la președinție, cu demisia și să treacă în viața peliculară. „Per bacco fascisto”, a exprimat cc. De. Re., ehe una ghiniona par șiva” lăsând pas pe cei 2 șefi, căzuți în iubită admirație pentru patronul devenit poliglot. TUȘEA ȘI JUNGHIUL Se zvonise că Liga agrară și cu partidul radical să se contopească, pentru a forma partidul: ,,Tușea și junghiul agrar”. Fiecare din șefii celor două grupări, se obligaseră să aducă cel puțin câte 100 de partizani pentru ca fuziunea să fie valabilă. Neputându-se ajunge la aceste „cifre” de partizani, s-a amânat fuziunea pentru anul viitor lăsânduse libertatea de acțiune fiecăruia dintre cele două grupări, adică tușea cu , tușea și junghiul cu junghiul ! Para națională peste hotare Doar că se declarase criza de guvern, și telegraful străinătății a pornit să bată de la București cele mai înjositoare știri și păreri despre România. Ziarele franceze, pe care ale noastre le-au reprodus întocmai, sunt pline de amănunte. Oficina de alimentare a presei străine cu material zis politic în dauna țării nu e greu de ghicit. Ea se trădează in sfaturile pe care aceasta presă ni le dă în favoarea fie a partidului liberal, fie a national-taraniștilor. Regele Carol al II-lea al României, este consiliat să cheme la putere pe liberali ori să nu supere pe național-țărăniști. Căci acele mari cotidiane parisiene — vedeți! — sunt nevinovate de luptele noastre politice interne, ele își fac o datorie de amiciție cu noi. Ele știu să aleagă intre d-nii Maniu și Duca așa, din propria lor chibzuință. Opinia publică, cetitorii de ziare sunt pur și simplu mistificați de secretariatele partidelor care sunt însărcinate cu calomnia națională peste hotare. Departe de noi de a lua parte unui competitor la putere, nu contra altuia, departe de a ne pronunța în cazul, de față asupra rivalității guvernamentale dintre partide. Acest subiect este materia noastră zilnică în care operăm cu toată nepărtinirea trebuitoare. Dar ii lăsăm pentru un moment la o parte, spre a putea concentra atentia asupra punctului comun în care întâlnim toate partidele, in primul rând pe cele mai mari, luându-și sarcina de a puri țara în străinătate. Prin legăturile lor cu finanța internațională, de care au făcut să atârne economia noastră, prin legăturile lor masonice inevitabile, pentru că sunt rușinoase, și toată comunitatea de interne prin cu democrația fără patrie și neam, la care sunt ca acasă la eie, în oricare capitală europeană, partidele politice din Romania dispun de publicitatea ziarelor străine ca de oficioasele lor. Aici zace secretul ecoului pe care-l au peste granițe frământările lor din țară. Și după ce iși plasează astfel In cotidianele franceze, engleze și germane poftele lor de dominare la guvern, în presa noastră ecoul străinătății apare ca și cum n’ar fi intrit nimic înrâurit din țară, ca și cum n'ar fi pus la cale de secretariatele partidelor respective. Numai cine n’a pătruns în tainele istoriei de secretariate nu știe ce sunt eie și nu poate ști până la ce grad de trădare națională e în stare să se dedea politicianul român când nu are puterea în mâna familiei lui. Practica acestui sistem de a compromite guvernul sau pe adversar în ochii străinătății e Veche, dar ea a fost intensificată acum, după răsbot, când au adoptat-o și noile provincii. Anumiți politiciani au ajuns astăzi să fie beneficiarii unor averi colosale, numai pentru serviciile aduse secretariatului de partid Ele au constat in alcătuirea unor ,,cărți negre" destinate opiniei publice europene, care trebuia să cunoască ilegalitățile din România. Nu e partid și nu e secretariat de partid care, aflându-se în opoziție, să nu fi pus la cale întocmirea astor fel de .,cărți negre“ menite să terfezească guvernul. Să răspundă secretarul de partid și să răspundă toți cari au lucrat cu el la cartea neagră a lui Brătianu dacă numai frica de pedeapsă nu i-a oprit s’o tipărească. Și dacă trădarea politicianismului s’a frânt înaintea legii, lașitatea l-a făcut să ia drumul ocultei, și prin ascuns să alimenteze presa din alte țări cu nemulțumirile lui. Până și serviciul presei de la ministerul de externe a fost folosit de paza națională peste hotare. Și acești calomniatori naționali ai României, acești trădători la adăpostul partidelor și acești iași acoperiți de lașitatea puterii executive, să vină de atâtea ori ca în discursuri, în broșuri electorale și în ziarele lor să preamărească regimul liberal în locul vechiul regim românesc? Recunoaștem că în vechiul regim competitorii la domnia țării alergau cu pari unii contra altora la poarta sultanului. Dar oamenii regimului nou fac aceeaș crimă, numai cu deosebirea că ei o fac în publicitatea cotidianelor mondiale. Radu Dragnea É Hiilale i polmu mia Desele schimbări de guverne, vor duce la dezastrul economn, aiord In actualele împrejurări, când țara aceasta, trece prin cele mai culminante momente ale crizei economice, în interiorul ca și în exteriorul său, a avut neșansa de a înregistra și cele mai numeroase crize de guvern. Ceea ce este caracteristic, îl constituie faptul că aceste crize nu au avut la baza lor un fond economic, ci tocmai unul complect străin de aceste preocupări de prim ordin și de atâta actualitate. Este un fapt, a cărui aspect, nu va scăpa atențiunea nimănui. IN POLITICA ECONOMICA EXTERNA Nici odată nu s'a dat atențiunea cuvenită la noi, principiului continuităței în materie de politică economică. Fiecare schimbare de reigin a însemnat o schimbare fundamentală a politicei economice a precedentului guvern. Această procedare avea un efect destul de rău și pe vremea cărui guvernările durau 3—4 ani și când ^ituațiunea nu era atât de gravă. Astăzi însă asemenea schimbări pot avea un efect dezastruos prin aceste vecinice perturbări. Dacă ne raportăm la diferitele datative in curs cu străinătatea, fiind vorba de angajamente de lungă durată: chestiunea experților și comitetului financiar și chestiunea aranjamentelor in creditori străini, care este încrederea pe cari o pot avea aceștia față de sistemul introdus la schimbarea guvernelor și regimurilor în țara noastră și de garanția unei conUunitati, în executarea diferitelor r lăuze, înainte de actualele împrejurări, totdeauna când România a dus diferite tratave cu străinătatea, pentru încheierea de angajamene financiare (imprussuri, conveni etc.), prima grije a reprezentanților respectivelor consorții straniet era garanția, dacă in cazul unei schimbări de regim sau de guvern, aceste anya jamenle, vor fi respectate. Ne pu. tem închipui in ce atmosferă de nesiguranță ne găsim astăzi, când România duce tratative cu un caracter atat de decisiv. ȘI IN POLITICA INTERNA In interiorul tărei, situatiunea nu este mai bună. Dacă viata noastră economică, în speță acea productivă, este atât de critică, în bună parte, se datorește aceleași lipse de continuitate in politica economică a guvernelor ce s’au perindat la cârma țarei, precum și deselor schimbări din ultimii doi ani. Agricultura și industria nească înregistrează enorme româpagube de pe urma acestei situațiuni, care tinde să se perpetueze, dacă ne raportăm la ultimele evenimente politice interne... O întreprindere, fie ea agricolă, fie industrială, nu se poate organiza în mod util, dacă în cursul unei singure campanii de lucru, se schimbă de 2 sau 3 ori, politica statului, față de ea. Un guvern aduce o legiuire, după 3 luni alt guvern o schimbă fundamental, pentru că înainte de a se aplica noua legiuire, să fie un al 3-lea, care din nou o modifică și așa mai departe. Este curios faptul, că nu ne-am convins de efectele acestui nenorocit sistem, cu atât mai mult, cu cât, ele au fost resimțite atât de mult. O foarte simplă anchetă în cercurile agricole, industriale și comerciale, va putea aduce constatări mai mult decât îngrijorătoare. PERSPECTIVE FOARTE PROASTE România pierde astăzi, peste S0 % din venitumie producțiunei naționale 1) de pe urma lipsei unei practice economice ele continuitate dela un guvern la altul; 2, de pe urma stârei de nesiguranță, care provoacă un efect dezastruos, asupra oricărei întreprinderi, de orice fel ar fi. Proporția nu este cirtuși de puțin exagerat,i și spațiul nu ne permite a expune numai câteva exemple, bazate pe cifre și calcule, pentru convingere. Pentru aceste motive, ziarul nostru a susținut încă de la primele începuturi, că o condițiune primă, în programul general de refacere al țărei, acum in actuala criză este principul comunităței, atât in politica economică externă, căt și cea interna. Dacă în momentul când, în străinătate România tratează cu Societatea Națiunilor, cu experți și cu creditorii străini chestiuni cari angajează țara pentru o perioadă de câțva ani și ia momenta, când în interiorul carei producțiunea este incomplectă stare falimentară, din cauza dezordinei, de guvernare, se găsește că este bine a schimba b guverne în 6 luni, atunci orice discuțiuni pe această temă, sunt zadarnice. Ne ducem spre prăpastie, in mod automat și sigur. Ion Sculam i ( No. 271 Duminică 15 latruarie 1933 Director: NicnifoR crainic •* —— REDACȚIA Șl ADMINISTRAȚIA București) Bulevardul’ Elisabeta No. 21 ' V. ( Pe 12 luni 500 lei . ABONAMENTE ) 6 .. 256 ^ IN TARA 1 « 3 « 15°!. , [ , Munä 6C „ Pdnitit inafitiifiile sî Autorități Lei 1000 cinuai. Pentru Instituții și Autorități Lei 1000 anual. Pentru străinătate :...... 1700 „ 305.46 Redacția ți Provincii 3.11.80 Direcția 3.10.9* Administrația 1 infirimitatea Slavilor iniltilisi de A. C. CUSIN Ceream mai zilele trecute un articol al lui Caillaux contra Statului liberal individualist. Și-am surâs... Mi-am zis că dacă și cei mai aprigi susținători și beneficiari ai acestui Stat, încep a se convinge de exagerările și lipsurile lui, frică-mi este că vom isprăvi cu toții prin a fi de acord că societatea modernă nu poate fi chinuită mai mult de bizareriile organizației sale publice actuale și că ea tinde în mod cert spre forme noi de viață, pe cari le va câștiga fie evolutiv, fie pe căi revoluționare. Legile naturale pe cari le invoacă școala liberal-individualistă, spre a-și explica existența pe care s’a deprins s’o crează sacrosanctă și perpetuă, pot fi ușor înlăturate dacă ne gândim că ordinea actuală economică a fost adesea rezultatul fie a unor războaie sau cuceriri norocoase, fie a unor guvernări dictatoriale. Charles Gide ne citează însușirea acelui sol al Angliei și Irlandei de către un mic număr de lorzi, care are la origine faptul și ne amintește de oarecari „legi pozitive edictate de anumite clase ale societății în profitul lor“, iar Henri Lee în acea admirabilă carte a sa: „Esquisse d’une histoire du régime agraire en Europe aux XVIII-e et XIX-e siècle“, ne pune în fața marilor și lungilor suferinți ale țăranilor de pe continentul nostru, cari numai legile naturale nu puteau fi acelea ce să se provoace. Căci bine spune un economist francez, că ,dacă lumea era de refăcut și ar fi putut să se refacă în condiții de libertate absolută, nimic nu dovedește că ea ar fi fost asemenea aceleia care există astăzi“. Dacă n’ar fi trăit acei oameni „singuri și nesățioși“, — cum îi numește Thomas Morus în Utopia sa de la 1516—, cari să poată reuni pământurile într’un domeniu unic și să înconjure un gard mai multe mii de pogoane, alungând sătenii din câmpurile lor și despuindu-i PRIN FRAUDA de tot avutul cum oare s’ar mai fi format Statul liberal-individualist de astăzi? Dar de ce acest caracter de permanență și imutabilitate a acestui Stat? E o întrebare a criticilor lui, nu a noastră. „Dacă legea naturală, zic aceștia, e prin excelență aceia a evoluției, atunci ar trebui să spunem că legile naturale departe de a exclude ideia de schimbare, o presupune totdeauna“ Și dacă după epoca sclavajului, a urmat acea a capitalistului și salariatului, în care trăim încă, de ce, după aceasta, n’ar urma o perioadă istorică a corporatismului sau chiar numai a cooperației? Nimic nu va putea opri dorința omenească de-a determina ea schimbările ce vor avea să survină, când ne gândim că „atâtea fapte din ordinea fizică au fost modificate de voința omului după necesitățile lui“. In sfârșit, titlul de glorie al școlii liberal-individualiste este că interesul individual ar fi singurul mobil al acțiunii. Dar aceste interese individuale, spun criticii, nu sunt ele în cele din urmă convergente spre a putea face posibilă, la rândul ei, viața socială? Și ’n acest caz, când această viață socială sufere din cauza exagerării intereselor individuale, nu e chemată societatea să facă ordine, impunând corective cari să înlesnească o conviețuire armonică și liniștită între oameni? Iată de ce nu pot fi văzute numai cu un ochiu cauzele crizei economice actuale, ci trebuie aprofundată cercetarea lor și observat că această criză e însuși produsul defectelor organizației burgheze de astăzi, care trebuie urgent și definitiv înlăturate, dacă se voiește ca existența acestei organizațiuni să nu fie iremediabil compromisă. S’a căutat să se dea, de pildă, o prea mare extindere desvoltării industriale prin acea fabricare de articole în serii, pe cari le-au lansat Americanii, zăpăcind și făcând o concurentă de distrugere industriei europene, pentru că în cele din urmă să se ajungă la o supraproducție imposibil de înghițit de către massele consumatoare obosite, precum și la scăderile catastrofale de prețuri cari au atras ruina atâtor economii naționale. 1 pag. l a. «dragerea uisi Hani» Noi n'am rămas niciodată indiferenți în fața atitudinilor dlui Maniu. Cine ar putea s'o facă Amintiți-voi cum a venit la putere și uitai-vă astăzi cum pleacă. Aceeași splendidă și eloqventă discreție in marile momente ale existentei sale publice pe care, s'o căutați cu lumânarea și n'o vei găsi nicăeri pe suprafața politică a Țării Românești. Este un om pe care il desprindem parcă din tradiția de rece elegantă a Angliei regale — iar tăcerea lui, care înțelegem că enervează ușor temporardentul vioi și flecar al Românismului nostru (et ego...), dar, subt apăsarea căreia, spre binele nostru, suntem nevoie totdeauna să ne plecăm ca subt o lespede de indiscutabile _ porunci, tăcerea aceasta servită bine de un ochi calm și amabil, are atâta putere asupra sufletelor și inteligențelor, încât noi nu vom greși de loc dacă îl vom defini pe d. Maniu ca pe un mare, ca pe un incomparabil orator al tăcerii... Când larga a fost repezit de Rege pe scările Puterii, vă amintiți necazul lui, scăldat in veștede și acre ironii de țață, acele glume galbene, cuvinte de venin cu care dădea examen de inteligență in fața entuziaștilor reporteri de la gazete, și apoi cabotineasca lui plecare, plecarea lui Sarmală, pe jos de la Palat. Fără îndoială, astfel de om nu avea de comunicat opiniei decât o măruntă supărare, de a fi pierdut un fotoliu pe care toată viața l-a râvnit, covârșitor necaz dar pe care pricepeți bine că țara îl suportă cu veselie și care se ducea comic, lamentabil să se piardă... în pantalonii bătrânului copil, în pantalonii lui de unde scăpărau atâtea ironii! D. Maniu, plecând, n’a spus decât atât: „Am avut onoarea să prezint Majestăței Sale demisia cabinetului și Suveranul a binevoit a o primi“. Atât... Și apoi s'a dus. Fără îndoială n'a plecat pe jos , căci ar fi trist pentru un om bătrân și facă „efecte” de manșete, sau de mașină — ci își va fi luat cu siguranță automobilul cu care venise și care trebuia să-l poarte, grăbit, spre grijile noui ale unei noui și poate mult mai complicate guvernări... Și astfel retragerea d-lui Maniu, ca un enigmatic sonet, a fost lineară, elegantă, ca și venirea lui. Dar omul acesta care poate să tacă atât de mult, ne dă mai ales o certitudine : el are să ne spună mai mult, cu siguranță, decât toate discursurile care s'au rostit de la restaurație și până azi... De aceea un singur gând ne stăpânește acum, când ne uităm după el, cum pledică.„ Ce ne va spune d. Maniu în ziua în care va vorbi ! Toma Vlădescu (Continuare in pagi ia) Cronica plastica de DAN BOTTA Expozițiile Silabei, Emilian Lozirescu, Leon îneremo, ce tre Cuiesui Sardi, sa vie, sun oeuvre Pictorul Știubei este de mult fixat în conștiința publicului ca un virtuoz al genului „marină”. In picturile sale imense în care marea apărea într’o volbură de dantele, ca una din dansatoarele adamantinului Mallarmé: Mais une danseuse apparue Tour billon de mousseline... Privirea dulcelui amator de artă era cucerită de transparența mării — de un verde palid sau de un verde cenușiu — ritmat de alba tremurare a valurilor, sau de pescărușii — doux ălcyons — care-și agitau aripile bine^unduite. Un decor de cartă poștală ilustrată, deasupra căruia se ridica —, pontificală — blonda tristețe a lunii. Păcat numai că arta nu înfioară aceste priveliști marine ale domnului Știubei. Obiectul însuși al picturii domniei sale, marea — sacră și secretă — este de natură să dea artistului său încântările și fervorile cele mai rare. In simplul act al contemplației mării, imense virtualități se pot decide. Fiorul este un datum • elementar. Poate și de aceea marea a fost ignorată de marii clasici. Ea nu apărea decât liniștită și decorativă, la un fond pe care se profilau colonade solemne — de antic ritual plastic — în pictura lui Tintoretto sau Veronese, și nu apărea decât că o formă abstractă, simbolică și ireală in melodiosul Bellini. Clasicii au disprețuit totdeauna obiectele de înfiorare facilă, evenimentele de care sunt legate — printr’un riguros proces de psihologie — sentimente elementare. In tragediile lor moartea se petrecea în culise. Romanticii sunt aceia cari au cucerit, marea, misterele proteicului element, odată cu toate regiunile lirice inferioare — acelea în care fiorul este implicit. Cumulul lor contribuia și mai mult la solicitarea sentimetelor: Oceanu Nos, noapte pe ocean, spune cu o sonoră cacofonie, Victor Hugo. Noapte pe ocean și Furtună pe ocean sunt subiectele preferate de domnul Știubei. Susceptibile de realizări magnifice, ele cer însă un act de transfigurație, care să se dea calitatea de lucrări de artă. Acest act de tranfigurație, «ist îl vom căuta la domnul Știubei. Domnia, sa din toată gama de măiestrii ale bunului artist ale buniului artizan posedă, în vituoz, doar tehnica seriei. .O marină a domnului știubei este oricând > egală cu aceea care a precedat-o. . Mecanic, egală, industrial egală. Promisiuni vagi — pe cari le-am considera sub specia celei mai blânde solicitudini, dacă pictorul ar fi un debutant — se afirmă în priveliștile sale din porturi, unde, probabil, tezaurul de procedee tip pe care domnul Știubei și l’a constituit din practica exclusivă a marinei, nu i-a putut fi de mare folos. E acolo un aer ingenuu, o dulce descoperire a culorii, o invențiune. Un eveniment de creație. * Domnul Emilian Lăzărescu e un pictor galant. Nostalgic, să evocăm in onoarea domniei sale grațiile secolului XVII și pastorala lui Rameau., Les Indes galantes. Pictura domnului Emilian Lăzărescu este și ea tributară , frivolității. Dar, ceea ce în secolul francez al grăției era un stil organic, o structură mentală, la domnia sa nu este decât un vag artificiu. Secolul nostru, — cerebral, nervos și lucid, secolulc marilor tensiuni — nu i-ar permite să realizeze o formă dintr’un obiect de atâtea impure delicii. Azi frivolitatea nu poate fi decât o tristă desuetudine, O structură străină, uitată. Domnul Emilian Lăzărescu nu jertfește decât frivolului, domniei sale este în acest Tehnica înțeles, ilustrativă. Un impresionism degradat îl face să compună din minuscule pete de culoare, lucrări cari pot impresiona prin acel trompe 1 oeil de neuitată vogă. Nu vom mărturisi că domnul Emilian Lăzărescu nu este perfect conștient de ceea ce face. Ci posedă o facilitate excepțională, o tehnică lucidă și personală. Dar dezolantă în frivolitatea ei. Priviți aceste reuniuni galante din picturile sale. De aproape nu se discerne decât ploaie de confetti multicolore, o 5oapletă multiplă. Polychromia lor poate părea arbitrară. De la o anumită distanță iată confuzia ordonată, iată haosul simetrizat. Totul se compune spre a figura Încântătoare siluete de femei — feline șiunduioase, purtând un știu ce aer de sensualitate dulce și de promisiuni imediate — sub o voluptoasă lumină electrică. Tehnica acestui trompe l’oeil este admirabilă, un adevărat tour-de-force. Pictorul și-a propus problema de a obține din maximum de culori disparte: un minimum de desordine, un maxium de realitate. Tot restul adică pictura, pictura însăși, pare a nu-l mai interesa. Problemele de compoziție, culoare și desen au trecut, natural, pe un plan inferior. Atunci când domnul Emilian Lăzurescu le-a solicitat — în pânzele cari prezintă femei pierdute, nu femei în prada mătăsoasă a delirului, — ele s’au răsbunat, jucându i admirabile farse. Domnul Léon Thévenin a imprimat, cu concursul gravis al unui grup de admiratori și prieteni ai artistei, o carte despre doamnă Cecilia Cuțescu Storck. t