Ceahlăul, aprilie-iunie 1974 (Anul 7, nr. 1895-1931)

1974-04-18 / nr. 1909

Pag. 2 GINDUL SI FAPTA ■ ■ ■„>* v în confruntare cu normele etice ale orînduirii .. " ' v Pe adresa strungarului Constantin Grădinaru, de la Întreprinderea de țevi din Roman, a sosit, cu citva timp în urmă, o scrisoare tocmai de la Suceava. O expediase Neculai Nădejde, un tînăr ca­re învățase meseria aici și se transferase apoi la o uzină din fosta cetate de scaun a Moldovei. „Nea Costică, ii scria între altele ucenicul de altădată meșterului care-l ca­lificase, m-am­ încurcat. Am de calculat pasul filetului la o piesă și nu mă dumiresc. Uite despre ce-i vorba, expli­că-mi, te rog, ce am de fă­cut“.­­— Sigur că i-am răspuns imediat, dar mai întîi l-am făcut cu ou și cu oțet fiindcă uitase ce l-am învățat. In­tr-un fel, însă, m-am bucurat că mi-a cerut sfatul, înseamnă că mă păstrează în sufletul lui. — Oare de ce ! — Știu și eu ? Poate pen­tru că am căutat să-l deprind nu numai cum să lucreze la strung, ci și cum să trăiască, fiindcă am căutat să-l înțeleg. Am 21 de ani de meserie in spate. Mi-au trecut prin mînă mulți băieți veniți la noi să-și caute un rost în viață și pot spune acum că nu mi-e rușine cu nici unul dintre ei. Baza am pus-o pe meserie și pe disciplină. Da' nu cu vor­be, cuvîntul zboară, mai ales la unii tineri le intră pe­ o ure­che și iese pe alta. Ei se uită la tine cum te porți, asta are importanță. Privesc în atelier. Mulți, foarte mulți muncitori tineri, fie la strunguri, fie la rabo­­teze, ori la freze. Maistrul Milu Capșa, secretarul comi­tetului de partid al secției me­canice, simte nevoia unor explicații. — Intr-adevăr, sunt mulți ti­neri la noi. Și încă nu-s toți acum, căci elevii au plecat in vacanță. Formarea lor ca muncitori destoinici și oa­meni de omenie ne stă mereu în atenție. Nu-i ușor de lu­crat cu băieții aceștia, dacă nu reușești să ți-i apropii n-ai făcut nimic. Mă credeți c-am plecat împreună cu ei în cîteva excursii organizate prin B.T.T. la Izvorul Mureșului, la Bușteni? Nu întîmplător. Vo­iam să-i văd cum se comportă și într-o astfel de împreju­rare, mai ales că erau cu noi și textilistele de la atelierul de covoare. Fiind cel mai vîrstnic, mi-au încredințat mi­crofonul. Le-am povestit des­pre viață, despre căsnicie, cum m-am priceput, din cele tră­ite de mine. — Intră și asta în atribu­țiile maistrului ? — Fără îndoială. Nu-ți poa­te fi indiferent cu ce fel de oameni lucrezi. Cine știe cum să se poarte în lume, e disciplinat și-n uzină. Prin felul meu de a fi îmi place tovărășia tinerilor. Contează foarte b­inele mult să le Înțelegi ce­vîrstei, să știi cum să-i faci să prindă drag de meserie și încredere în pute­rile lor. Am In atelier mulți elevi de la profesională in practică, împreună cu con­ducerea școlii, am căzut de a­­cord ca pe cei din anul III să-i lăsăm să lucreze singuri pe mașină. Le-am făcut și dula­puri pentru scule, iată-le, ei știu că la absolvire vor veni aici și că strungul sau freza ii așteaptă. Pe unii, cum ar fi Ion Haiteș, Mihai Hociung, Ștefan Nichita sau Constantin­ Aramu, pot pune bază de pe acum. In biroul inginerului Mircea Jehac, șeful secției mecanice, privirea îți este imediat atrasă de maxima scrisă fie cu litere albe pe caligra­fticla vei afla cit de puține știi!" vopsită-n roșu : „Învață și vei afla cît de puține știi!" — De ce ați ales-o tocmai pe aceasta ? — Fiindcă exprimă o reali­tate, o cerință firească, aceea de a nu te mulțumi niciodată cu câ­ ai aflat. — Și ați aplicat-o cu tinerii pe care-i aveți in secție ? — Da, mi s-a ivit ocazia. Intr-una din zile mă cheamă un maistru și-mi spune că un elev din anul III refuză să lu­creze singur pe mașină. „De ce, băiețaș ?“, curios să-i aflu l-am întrebat justificarea. Știți ce mi-a răspuns? Că și așa știe destul pentru el. A trebuit să-i explic că în me­seria asta oricut ai învăța tot nu e de ajuns, că sporește mereu complexitatea pieselor de executat. I-am dat exem­plul multă unor muncitori cu mai experiență decât el, care nu contenesc să se pre­gătească, să se țină la curent cu ce-i nou. S-a mai codit o vreme, dar s-a apucat, totuși, singur de treabă. Grija pentru schimbul de miine al uzinei am reîntâlnit-o, la aceleași cote ale responsa­bilității comuniste, și la lami­norul de 6 toli. Despre mais­trul Nicolae Neacșu aflasem de la tânărul Ionel că e un om excepțional. Enăscuț i-am cerut să-și justifice aprecie­rea. — Știe cum să se poarte cu tinerii. N-ai să auzi vreodată de la el o vorbă urîtă, un cuvânt care să te jignească, chiar dacă, să zicem, ai gre­șit cu ceva. Are el un fel de a fi că ți-e rușine să nu-ți faci datoria. Și-n plus, de la el și de la maistrul Goldan am învățat noi, la minoriștii mai tineri, tot ceea ce știm practic în meserie. . Maistrul Neacșu are 41 de ani, dar arată ca de 30. A venit aici încă din primele zile ale punerii in funcțiune a noului laminor. — Cînd am pornit secția, schimbul meu era format în majoritate din tineri care a­­tunci învățau ce-i producția. Acum, una din bucuriile mele cele mai recente a fost să-i văd pe băieți trecînd cu cali­ficative maxime, probele teo­retice și practice pentru ob­ținerea unei categorii supe­rioare, înseamnă că n-am pierdut timpul degeaba. N-am renunțat pe drum la nici unul din ei, cu toate că am avut destule greutăți. Mă gîndeam că dacă-i scot din formație, cad sub influența lung să se ocupe străzii și a­­miliția de ei. Mai bine să trag o lună, două, mi-am zis, pînă se dau pe brazdă, decît să regret mai tîrziu că n-am știut să-i ajut la vreme. — Ce vi s-a părut mai im­portant in acești ani ? — Să le devin prieten. Nu mi-a plăcut niciodată să vor­besc urît, să-i jignesc, cu toa­te că la noi munca e aspră și o greșeală te costă scump. Am vrut sa văd apoi și ce fac după program, la cămin, am jucat s-am vizitat împreună table ori șah, am mers la cite un film. Uzina trebuie să fie ca o familie, să existe în­crederea de a te adresa celui de lângă tine și la bine și la rău. — Vi s-a întâmplat să vă ceară părerea și în alte pri­vințe, care nu țin strict de meserie ? — De multe ori. Unul m-a întrebat ce cred despre fata cu care altul cum vrea să se însoare, să-și facă noul costum de haine,­ ori la ce spectacol să meargă. L. MARTIN Uzina, ca o familie. TRIBUNA CITITORILOR Etica spectacolului și eticheta spectatorului Faptul care m-a îndemnat să scriu aceste rînduri se datorează recentului spectacol prezentat de Opera de stat din Iași cu „ROSE-MARI", dumi­nică 7 aprilie 1974. Ar fi de pri­sos să mă refer în acest ar­ticol la frumusețea spectaco­lului și la prestigiul de care se bucură ansamblul de stat din Iași, la cei­ Operei care se străduiesc, timp de a­­proape trei vri, să ne facă să ne simțim bine. Din păcate, mai sunt unii spectatori care nu vor să țină cont de aceste și, ca atare, procedează lucruri așa după cum cred ei de cuviință, deranjînd pe ceilalți după un sfert de oră de la începerea spectacolului, deși știau destul recent, la căminul cultu­ral din comuna Horia a avut loc sesiunea consiliului popu­lar. Cu acest prilej s-a discu­tat activitatea organelor de miliție din comună, pe linia prevenirii infracțiunilor, a a­­plicării legii. Toți cei care au luat cuvîntul au cerut mai­­ mult sprijinul celor­­ care a­­­pară legea pentru menținerea­­ ordinii, și liniștii cetățenilor. Dar nu numai milițienilor le stă în putință să pună capăt ne­regulilor, ci tuturor celor care trăim in această comună. De aceea, eu am propus introdu­­^^cere^uno^o^^d^educație de bine ora începerii. Unii părinți vin cu copii mici (între 5 și 10 ani) să vadă spectacolul, și dv. știți cum sînt copiii la această vîrstă, ba vor afară, ba înăuntru, mai fac gălăgie și uite așa în loc să trăiești emoții artis­tice, începi să te enervezi de abinele.­ Am convingerea că cei care mai au obiceiul de „a se distra" prin a de­ranja pe alții, fie c­hiar și la cinema, trebuie să știe că nu procedează civilizat și să evite cum s-ar spune „Ce ție nu-ți place...“. I. CIOBANU, Combinatul de chimice Piatra îngrășăminte Neamț cetățenească în școală, în grădinițe, în organizațiile noastre, începînd deci cu pre­școlarii și terminînd cu sa­lariații. Indiferent unde lu­crează, fiind cetățeni ai co­munei, ei au aceleași drepturi și aceleași îndatoriri. Numai așa vom putea să ne mîndrim cu comportarea cetățenilor noștri, lucru, de altfel, care stă în atenția comitetului de partid și a organelor de stat din comună. Andrei T. CIUBOTARU, președintele Comitetului de cetățeni din circumscripția electorală nr. 25 Horia De educație răspundem toți Nu fără să fii tu Însuți exemplu Înalt, cu fruntea senină, cu ochi luminoși, tânărul comu­nist tocmai terminase de descărcat presa. Mă apropii. — Cum vă numiți și ciți ani aveți ? — Mă numesc Gheorghe Oprișan, am 27 ani și lu­crez ca „Comuna muncitor în Fabrica din Paris“ de 9 ani. — Vă place meseria pe care o practicat! ? —- Foarte mult, mă pasio­nează. — Ce credeți despre tine­rii care detestă munca și care nu acceptă ideea că nu pot trăi nemuncind, lăsîndu-șii existența pe seama altora ? — Detestă munca prin fap­tul că nu văd în ce constă frumusețea ei, au un grad de pregătire profesională și de conștiință slab. E foarte ru­șinos faptul că acceptă să fie ținuți in spinare de către părinții lor și că acești pă­rinți acceptă această situa­ție. — Cum i-am putea ajuta ? — Explicindu-le normele e­­ticii comuniste, calea spre o viață și muncă, în care nu­mai cu sudoarea frunții cîștigi o existentă cinstită, bineîn­țeles, nu fără a fi noi înșine exemplu. Constantin BEȘICĂ corespondent CEAHLĂUL j Roadele datoriei implinite Atunci. In anul 1949, cind a pășit pe­ poarta fabricii, ma­șinile l-au întimpinat reci și imobile, pur­tind pe ele prenta unei uzuri de ani am­și ani. Era un început, poate o răscruce la care se găsea ti­nărul Victor Schiller. Primii pași au fost grei, șo­văielnici și adeseori neîncre­zători în puterea sa. Dar tim­pul a venit să certifice ceea ce nici el nu credea că poa­te realiza. Au venit­­ primele iz­bînzi in lupta cu timpul, cu mașinile uzate și depășite. Au venit apoi primii învăță­cei, care s-au apropiat timizi de mașini, nu fiindu-l­ „mește­re“. In ceasurile de restriș­te ori de șovăire, găsise un sprijin de nădejde într-o fată care pășise pe porțile acele­iași tăbliți cu un an înain­tea lui, o fată frumoasă și îndrăzneață. Au tăcut îm­preună înalcul pas spre uma­nizarea fabrici unde muncito­rii trebuiau să se simtă ca la ei acasă. Apoi, anii au adăugat, odată cu ghioceii de la tîmple, și alte bucurii, alte împliniri pe care cei doi soți le trăiau laolaltă, în fabrică și în famil­ie. Astăzi, Victor Schiller nu­mără cincizeci de ani. Do­uăzeci și cinci de ani, cea dinții parte a vieții, a fost parcă ștearsă de pe chipul său , deși nini pe la tîmple, nu arată a fi la o asemenea vîrstă. Cealaltă jumătate vieții, ceilalți 25 de ani — ani a pe care i-a petrecut numai și numai în Fabrica „8 Mar­tie" di­n Piatra Neamț — parcă l-au întinerit. — Cea mai fericită clipă di­n viața mea am trăit-o a­­tunci cînd am dat în folo­sință hala nou utilată a fa­bricii, în anul 1987. Momen­tul intrării ei în funcțiune a fost o ad­evărată piatră de încercare pentru mine pentru alții ca mine, care lu­și­­raseră la mașinile vechi și ruginite, străduindu-ne să fa­cem planul de producție și să răspundem astfel chemării partidului nostru. Văz­ind că montajul merge soare încet, am pus mina pe cheie și am strîns cu mîinile mele șurub cu șurub, deși în viata mea nu tăcusem nici­­ un curs de lăcătușerie — montaj. După aceea au mai sărit și alți băieți inimoși, și astfel am reușit să ne vedem mai repede visul cu ochii, visul fiind ca toată hala, cu ma­șini noi și moderne, să fie dată un lucru. Comunistul Victor Schiller a rămas o clipă pe gînduri zîmbind, asaltat de amintiri mai vechi sau mai noi. Apoi a adăugat : — Astăzi, ca maistru texti­­list, am în subordine aproape 900 de muncitori, din care peste 400 sînt tineri și tinere care au învățat meseria ală­turi de mine, îmi amintesc că unii din ei, cînd au venit lingă mașină, nici nu știau în care parte trebuie să se așeze, ca să o poată mînui și supra­veghea mai bine. Astăzi, mulți dintre ei sînt muncitori cu rezultate excelente. Dacă în fiecare lună, sec­torul de care răspunde mais­trul Victor Schüler depășeș­te planul de producție cu 2—3 la sută, este și acesta un indiciu asupra felului cum știe să muncească și acum acest om, muncă din care el a cules și culege încă roade­le unei datorii împlinite cu prisosință. Incendiul izbucnise într-o zonă in care erau depozitate, pe o rază de numai cițiva metri pătrați, bunuri în valoare de circa 30 milioane lei. Cu toate că prin apropi­ere nu existau surse de apă ce ar fi putut folosi pentru reîmprospătarea rezervelor, plutonierul Costache moară — eroul acestor Rozo­­rîn­duri — a organizat rapid garda de intervenție, folosind cu maximum de eficiență tot ce i-a oferit terenul­ din jur­_ Invingînd vîntul deosebit de puternic și lipsa de apă, oa­menii au reușit atunci să li­chideze incendiul. Umilind la minimum pierderile materiale și evitînd extinderea focului. — Sunt bucuros că întot­­deauna cînd am ieșit la foc, ne mărturisi el, nu am avut situata cind vreunul din os­tașii din garda de interven­ție să șovăie în fata flăcări­lor. Ii cunosc pe fiecare din ei foarte bine, am purtat cu fiecare din ei discuții apro­piate, de la om la om con­tează foarte mult în aspra încleștare cu locul starea de spirit a fiecăruia. Cu cîtva timp in urmă, mi-a murit co­pilul Era primul și pierderea lui m­a­meu copil zguduit profund. Nu mai puteam să mă concentrez ca înainte, în­cepusem să fac treaba de mîntuială și să mă eschivez chiar de la momentele cele mai grele din timpul inter­­venției. Asa, mult chiar, după un timp, a început să-mi fie frică să mai urc la volanul mașinii de intervenție. Fără voia mea, undeva, în interi­orul meu, se surpase parcă ceva și mă cuprinsese teama. O frică bolnăvicioasă, de care rmi era rușine și pe care do­ream s-o ascund fată de co­mandanți și ostașii din gardă. Numai că nu am fost lăsat singur în această durere a mea. Comandantul companiei pietrene, tovarășul maior Prisecaru, a fost primul care și-a dat seama de situația grea în care mă aflam și a stat îndelung de vorbă cu mi­ne. Odată ce mi-am descărcat sufletul, m-am simțit mai u­­șurat. Apoi, secretarul orga­­nizației de­­­­ partid... s-a a­­­lăturat și el durerii me-­le psfo­-jmțfk»!, imbu­rbil.a­. ara­­tînâu-mă să trec peste a­­cest moment. Acum am­­ un copil de 5 ani și mă bucur că este sănătos și voinic. Dar ajutorul pe care l-am primit eu în acele clipe de cumpă­nă, m-a învățat că munca cu oamenii trebuie să se bazeze pe o atentă cunoaștere a su­fletului fiecăruia din ei, pe o înțelegere a stării de spi­rit ce domnește în subunitate în fiecare clipă. Ieșirea la intervenție presupune folosi­rea unui mănunchi de ostași, care trebuie să acționeze toți ca unul singur și acest lu­cru reușește numai cînd ei sunt dăruiți cu trup și suflet misiunii în care sunt angre­nați în acel moment. Ne-am despărțit de pluto­­nerul Costache Bozomoală în­­cercînd sentimentul siguran­ței că ori de cîte ori va suna „Foc!" în timpul serviciului său, pompierii de sub coman­da sa vor interveni la timp. Reportaje realizate de Victor Stan și Mihai PIETREANU, corespondenți Sentimentul siguranței Biografii contemporane Primul popas în raidul an­chetă întreprins de ziarul nos­tru îl facem în Dumbrava Roșie. La magazinul „Univer­sal" facem cunoștință cu ges­tionara Gafița Geangalău. La cele trei raioane textil-încălță­­minte, industrial și alimentară se pot vedea expuse diferite sortimente unduite în rafturi, cu etichetele respective. Mai­ mult, în frigiderul unității, alimente proaspete — brînze­­turi, costiță, mezeluri etc. — A fost foarte greu la în­ceput­, ne relatează interlocu­toarea, a trebuit să muncim mult pentru a atrage cumpă­rătorii. Orașul fiind foarte a­­proape, majoritatea sătenilor făceau cumpărături de acolo. Cu timpul această tendință a scăzut. Totuși mai sunt cetă­țeni care mu prea intră în ma­gazin, pentru că nu întotdea­una putem satisface cerințele consumatorilor. De exemplu la sectorul textile-încăltăminte nu avem ciorapi de bumbac, pînză albită, perdele, unele sortimente de stofe, mărimi corespunzătoare de costume și deloc încălțăminte pentru băr­bați și copii cu talpă din piele. La raionul alimentar proble­ma cea mai grea o prezintă pâinea. Fiind de proastă cali­tate, nu este cumpărată de săteni. A sesizat despre slaba ei calitate la brutăria din Vaduri, care aprovizionează unitatea. Insă deocamdată nu s-a produs nici o schimbare. în același bloc de clădire, în imediata vecinătate, se află și bufetul. Suntem­ întîmpinați de gestionarul Dănuț Gafița care în acel moment servea câțiva consumatori. Mesele curate și simetric aranjate își așteptau clienții. In galantar, mărfuri proaspete ca și la o­­raș. — Dacă am avea și un ven­tilator pentru aerisire, ne spune gestionarul, totul ar de­curge bufetul e normal. După amiaza, aglomerat, iar spa­țiul fiind mic se creează une­ori o atmosferă cețoasă de fum, provocată de țigările con­sumatorilor. Conducerea noas­tră a luat cunoștință și acum.. mai rămîne rezolvarea. Tot în centru am intîlnit și pe Sandu Valeriu, oficiant sa­nitar la Dispensarul medical Dumbrava, care ne relatează: — La prăvălia sătească din satul Cut, am întocmit două procese-verbale, unul la data de 27 martie, iar altul la 4 aprilie a.c., spre a rezolva o situație necorespunzătoare de igienă. E vorba de racordarea instalației de apă care trece numai la cîțiva metri de pră­vălie. Cu toate insistentele mele, gestionara Elena Eftimie nu a răspuns favorabil la în­lăturarea acestei situații pre­care de igienă. La Mărgineni, însoțiți de Ion Iamandi, locțiitorul secre­tarului comitetului comunal, de partid, și de Vasile Florea, șeful de unitate al magazinu­lui sătesc, am mers la bufet, care de curînd se redeschi­­sese, după o „hibernare" de două săptămîni. Cu toate că mesele și scaunele erau proas­păt reparate, praful și dezor­dinea continuau să existe Gestionara Elena Săndulache nu purta halat, iar perdelele de la geamuri chipurile date le lipseau, fiind spălat. In galantar — o singură conser­vă de costiță cu fasole, cîteva pachete de ciocolată și o bu­cată de cașcaval deteriorată. — Noi am luat măsuri, ne spune Vasile Florea, chiar am și penalizat-o pe gestionară cu 10 la sută din salariu. Dar sincer să fiu, nu am cu cine s-o schimb. Oare acesta să fie adevă­rul? Instalația frigorifică, ,e­­xistentă în unitate din aprilie anul trecut, n-a fost dată în fo­losință decît zilele trecute, după trecerea noastră. La ma­gazinul universal de centru situația apare mai bună. Vîn­­zătorii la posturi căutau să servească cît mai bine cumpă­rătorii cu sortimentele pe care le aveau expuse. Greutăți sînt și aici în aprovizionare. Măr­furi in stoc de ani de zile, lip­scă — tot de un an — și sti­cla de geamuri. Sătenii au trecut prin iarnă cu înlocui­tori — carton, placaj etc. O neglijență la transport a făcut să se deterioreze geamuri în valoare de peste 1600 lei. Pînă să găsească formele legale de scădere (asigurare la ADAS), a trebuit să treacă o perioadă destul de mare de timp. Magazinul sătesc din Hoi­­sești e renumit prin frumoasa comportare pe care o au față de consumatori Ion și Elisa­­beta Nistor, gestionar și res­pectiv vînzătoare la această unitate. Cu toate că spațiul e destul de mic, mărfurile sunt bine depozitate și etichetate. Curățenia din jur, totul ne spune că aici a acționat mina gospodarului.­­ Lipsuri sunt și la noi, a­­firmă cumpărătorul Jenică Ior­­dache Lungu. Avem nevoie de hîrlețe, sape, sîrmă, cuie, o diversitate de vopsele, cos­tume și încălțăminte mai a­­decvate pentru sate. Și de ce să nu zic, pește, lăm­îie, ham­­sii, drojdie și pîine. Ajuns la magazinul sătesc Bașta, aparținînd comunei Se­­cueni, discutăm cu Gheorghe Bejenaru, soțul gestionarei Vi­orica Bejenaru — aceasta fiind plecată. Duminica se adună mai mulți cetățeni, atît coo­peratori cît și cei care lu­crează în întreprinderile in­dustriale. — Spațiul e mic, mărfurile cerute de noi lipsesc și, bine­înțeles, condițiile de igienă sînt nefavorabile, ne relatează Ion Samson, cooperator pen­sionar. Ce să facem ? Cînd nu găsim ceva ne ducem și noi la Roman, că doar e aproape. Iar în rest cumpărăm ce gă­sim la prăvălia satului, înainte de a încheia, trebuie să mai arătăm că n-am intîlnit in nici o unitate sătească, din cele vizitate, prezenta echipe­lor de control obștesc. Regis­trele unice de control aș­teaptă atît pe componenții e­­chipelor de control obștesc, cît și pe cei care le instruiesc să-și consemneze constatările De asemenea, socotim că este cazul ca și pe agenda de lucru a comitetelor executive ale consiliilor populare să stea mai la Ioc de frunte problema aprovizionării și servirii popu­lației. I. SANDU COMERȚUL COOPERATIST * susceptibil de continue îmbunătățiri Raid anchetă în comunele Dumbrava-Roșie, Mărgineni și Secueni Joi, 18 aprilie 1974 cinema PIATRA NEAMȚ - Panoră­­mic (tel. 18247) : „UN COMI­SAR ACUZA“ — Sergiu Nicolaes­­cu, protagonist și regizor al unui film polițist avînd drept pretext vendetta unui comisar aflat pe urmele unei pande de legionari (10 : 15 : 17 : 19 : 21). — Pietricica (tel. 12404) : NEA* MUL ȘOIMAREȘTILOR» — ecra­nizarea binecunoscutului roman sadovenian, datorată regizorului Mircea Dragan (10.30 ; 14.30 ; 17.30 : 20). ROMAN — 33 August (tel. 13573) . „MARELE VALS“ — film american aductuel pe ecran figura compozitorului Johann Strauss Jr. și nemuritoarea lui muzica (10 . 15 : 17;30 : 20). — victoria iiei. 11770) . ..IN­TIMPLARI cu COSA NOSTRA­ — comedie polițistă, coproducție italo-franceză , cu Vittorio ete Sica, Pamela Tiffin, Claude Brialy (14,30 ; 16,30 ; 18.30 ; 30,30). expoziții PIATRA NEAMȚ —­ Colecția de artă : Patria și Partidul in gra­fica noastră contemporană piatra neamț — Liceul nr. 1 .Petru Rareș" : Eliberarea Pa­triei de sub jugul fascist reflec­tată in arta plastică. PIATRA NEAMȚ - Liceul nr 2 „Calistrat Hogaș" : Ion An­­dreescu, reproduceri de artă: PIATRA NEAMȚ - Școala ge­nerală nr. 1 . Nicolae Grigorescu, reproduceri de artă. ROZNOV — Bibliotecă 4 Artă neolitică: SAVINEȘTI -­ Căminul cultu­ral­­ Columna. OȘLOBENI - Căminul cultu­ral : Ștefan Luch­ian, reproduceri de artă. GRUMAZEȘTI — Constitut popu­lar : Omagiu anului XXX — re­produceri.

Next