Cinema, 1963 (Anul 1, nr. 1-12)

1963-10-01 / nr. 10

GHEORGHE COZORICI Iubitorilor de teatru, amatorilor de spectacole televizate şi ascultă­torilor emisiunilor de radio este imposibil să nu le fie cunoscut numele sau vocea actriţei Coca Andronescu (nu-i puţin lucrul). In teatru, tînăra actriţă dovedeşte un caracter meridional, desenează mişcări de o graţie copilărească, dar de netăgăduit umor, „umple“ scena, e totdeauna autentică, vero­similă. După ce a fost cîţiva ani actriţă „de provincie“ la Baia Mare, a debutat promiţător pe întîia scenă a ţării. Curînd, cu „Minunata pantofăreasă“ de Lorca izbuteşte o adevărată creaţie. — Ei, de-ar face fata asta film !... spunea cineva, ar eclipsa multe frumuseţi înţepenite, domnişoare trecute miraculos prin Conservator şi reeditînd seară de seară, o carieră întreagă, maniera în care au recitat, într-a treia primară, „Cîinele soldatului“... Şi fata a jucat foarte cinemato­grafic, e adevărat, dar în... teatru („Hangiţa“, „Parada“, „Poveste din Irkuţk“). — De-ar face film... spunea altcineva, ar spori numărul ac­triţelor noastre de comedie, care nu sunt prea numeroase... Şi într-o zi... — Aţi fost chemată să daţi o probă... C.A.: Nu, asta s-a întîmplat mai demult, chiar la Baia Mare. Jucam într-un spectacol bun şi cînd, la sfîrşit, mi s-a spus că în sală a fost cineva de la cinematografie era gata să... leşin de emoţie. Acel cineva însă le comunicase deja colegilor că „am fost formidabilă“ şi că mă va solicita pentru un film. După spectacol a venit în cabină, m-a felicitat, dar mi-a spus că sunt „asimetrică“ și că „nu prezint interes pentru ecran“. Și a plecat. Ani de zile am stat cu spaima-n suflet că nu-s bună de film. De aceea m-am bucurat cînd am fost chemată la Bădăranii. Fiind ecra­nizarea unui spectacol de teatru n-am avut revelaţii noi faţă de ceea ce făcusem înainte. Mai apă­rusem eu în Telegrame, nu-i vorbă, dar acesta era un rol mai... mare. — Ce aţi jucat? C.A.: O slujnică nostimă care... jumuleşte o gîscă. Fiindcă filmările mergeau greu în ziua aceea eu, conștiincioasă, am repetat at.it de IN VIZITA LA mult încît am dat gata două gîşte pînă seara... — Apoi... C.A.: ... a urmat Nu vreau să mă-nsor. Se zicea că rolul mi se potrivește perfect, că sînt făcută să-l joc ideal. Mie mi s-a părut însă inconsistent, cu situații de un umor cam îndoielnic. Lucru pe care pot să-l spun şi despre colabo­rarea mea la filmul Post-restant. Şi cam asta e tot. — Nu e un exces de modestie? C.A.: Nu, nici modestia exage­rată nu e bună, nu-l stimulează pe actor; totul e să ai o părere cît de cît exactă despre tine, să te urmăreşti, să-ţi stăpîneşti mijloa­cele de interpretare. Ce-am jucat pînă acum în film a fost fragmen­tat, n-am avut putinţa să realizez evoluţii de caracter. Uite, o piesă despre care nu se poate spune că e o mare reuşită (e vorba de „Surorile" de Sidonia Drăguşanu) mi-a oferit foarte mult, m-a atras, m-a obligat să fiu firească, să fiu convingă­toare. Scenariştii noştri s-ar părea că ignoră filmele cu naraţiune pre­cisă, clasică... — ... De dragul unei construcţii care se vrea originală, se substituie urmăririi unor destine umane, o înşiruire pretenţioasă de episoade Poetic şi spectaculos in C CODIN 28 La prima vedere, asocia­ţia pe care o stabileşte acest titlu ar putea părea curioa­să, chiar contradictorie. To­tuşi acesta este Ulmul Codin, o Îmbinare de poetic şi spectaculos, de lirism şi acţiune, de limpezime şi clar-obscur. De altfel, ultima lucrare cinematografică a lui Henri Colpi se pretează foarte puţin sau de loc la etichete. Dacă măsurăm filmul „cu rigla“ am putea ajunge la concluzia ca n-are un „stil unitar“. De fapt, atunci cind te îmbibi de atmosfera din Codrn, când ajungi să urmăreşti gândurile per­sonajelor şi să descifrezi In ele sensurile pe care a vrut şi a reuşit să le accentueze Colpi, filmul nu-ţi mai lasă impresia de hibrid. In fond şi această non-unicitate In tratarea regizorală, aici nu vrem să facem doar un sim­plu joc de cuvinte, este tot un stil. Il regăsim In Codin pe dis­cretul şi subtilul Colpi din Absenţă îndelungată, pe ar­­tistul-poet, pe cântăreţul speranţei şi al dragostei? Fără Îndoială, In tot ceea ce are liric filmul Codin, Henri Colpi dovedeşte ace­eaşi sensibilitate, aceeaşi fineţe In analiza psiholo­gică. Maestru al ambianţei, al cadrului caracterizant, ecra­­nizatorul lui Panait Istrati ştie să dezvăluie universul Interior al eroilor şi prin Intermediul obiectelor care li inconjoară. Panoramicul insistent asupra Comorof­­căi — „cloşcă a mizeriei“, cum o numea Istrati — nu serveşte doar la fixarea lo­cului acţiunii, ci este o primă fereastră deschisă spre sufletul eroilor. Astfel, fără ostentaţie, Colpi dă specta­torului atent o primă cheie asupra a ceea ce va urma. Deşi spaţiile largi, Întin­derile de pământ sau de apă sunt cultivate de Colpi în Codri, totuşi predominantă, esenţială pentru tratarea dramei rămâne circiuma An­­ghelinei. Colpi se simte aici la fel de lejer ca In bistroul folosit drept loc principal de acţiune In Absentă înde­lungată. Circiuma Anghe­­linei este prezentă In patru secvenţe ample ale filmu­lui, patru episoade deosebit de importante pentru acţi­une. După o introducere în care se ţine seama de toate regulile clasice (sunt prezentate mediul şi eroii), Colpi se fixează la circiuma Anghelinei. Aici are loc confruntarea intre Codin şi Ştefan, şeful de echipă. Această primă dispută se duce din priviri, cu tăceri apăsătoare de o parte şi de alta. E mai mult o sugerare a ceea ce se va inttmpla, un conflict mocnit. Nimic spec­taculos, senzaţional, in acest început al dramei. 11 simţi Insă pe regizor căutlnd să reconstituie aici, In pes­triţa circiumă a Anghelinei, universul, preocupările lo­cuitorilor din Comorofca. Clntecul lui Alexe Învăluie circiuma într-o vrajă. Colpi nu va filma nici o clipă Dunărea, nu va arăta frea­mătul valurilor ei, dar „flu­viul fără habar“ trăieşte parcă aievea In această ro­manţă. Recunoşti In atmo­sfera secvenţei mina unui virtuos. Al doilea episod din cir­ciumă surprinde personajele în pragul exploziei. Tensiu­nea a atins punctul culmi­nant. Privirile au devenit insuficiente, se trece la ac­ţiune. Secvenţa este o punte spre disputa spectaculoasă dintre Codin şi Anton ce avea să se petreacă pe uli­ţele Comorofcăi. Aceeaşi capacitate de a concentra Intr-un spaţiu li­mitat ecourile unui eveni­ment răscolitor este dove­dită de realizatori in cea de­­a treia apariţie a circiumei. Holera, a cărei prezenţă fusese marcată de macabrul furgon ce străbătea in lung şi In lat Comorofca, apasă sufletele oamenilor din loca­lul Anghelinei. Fără a fi goală, circiuma pare pustie. Cuvintele beţivului de la tejghea sună straniu. Eroii se pregătesc să fugă din Co­morofca, iar cârciur­a parcă presimte restriştea ce o aş­teaptă.

Next