Cinema, 1970 (Anul 8, nr. 1-12)
1970-03-01 / nr. 3
Intoxicatul de cinematograf devine sclavul vedetelor, le scrie, le solicită fotografii autografe. Face din filme visul neîntrerupt, din care refuză să mai iasă. E drogat de filmaşa cum sunt unii de L.S.D.J. nu poate renunţa la acest stupefiant pe care organismul i-l cere 7 cantităţi sporite. Există o terapeutică? — Da! Demonul poate fi exorcizat prin ironie! intoxicat Există, sociologic vorbind, şi un tip cu totul opus «omului care merge la cinematograf»? întrebarea e mai complicată deci face impresia. «Omul care merge la cinematograf» nu reprezintă acest tip, fiindcă denumeşte pur şi simplu pe spectatorul obişnuit. Toată lumea se duce să vadă filme; aici ne găsim în zona normalităţii... Dar cazul pe care l-am examinat în numărul precedent constituia o abatere de la ea. Ca să-i descoperim corespondentul absolut opus, trebuia să ne îndreptăm atenţia către acelaşi cîmp al singularităţii; aici avem să întîlnim tipul spectatorului pe care vă propun să-l studiem puţin astăzi; e «omul intoxicat de cinematograf». Prin ce se distinge însă acest specimen? E clar că avem de-a face în cazul lui cu un ins căruia ingurgitarea prea multor filme i-a zdruncinat organismul. Dar să vedem în ce fel: Simptome Orice bun diagnostician poate detecta uşor semnele îmbolnăvirii. Cele mai răspîndite trădează o puternică tentaţie de a confunda ecranul cu viaţa. Pentru «omul intoxicat de cinematograf», filmul încetează să mai fie un spaţiu fictiv şi irumpe în existenţa reală. Aşa se nasc «fan»-ii. Ei se îndrăgostesc de interpreţii personajelor care evoluează pe pînză, scriu vedetelor, le cer portretul cu autograf, îl ţin ca o icoană deasupra patului, suferă cînd află că Gina Lollobrigida a rămas însărcinată sau că Alain Delon are neplăceri cu justiţia. Toate acestea modifică radical felul obişnuit de a vedea filmele. Cine capătă psihologia «omului intoxicat de cinematograf» pierde sentimentul unor creaţii artistice distincte. Filmele devin episoade din biografia anumitor fiinţe fabuloase; simulacrul se contopeşte cu realitatea. «Omul intoxicat de cinematograf» nu asistă la diverse spectacole; el îşi urmăreşte prin actul identificării cu personajele de pe ecran o lungă şi continuă aventură proprie. Acolo, în universul funcţional-real pe care şi l-a creat, îşi consumă pasiunile, îşi trăieşte speranţele şi deziluziile capitale ale existenţei sale. Să facem un pic de psihanaliză. Filmele sunt, pentru «omul intoxicat de cinematograf»,visul neîntrerupt din care el refuză să mai iasă. Viaţa zilnică tinde aici să fie aproape integral absorbită de lumea dorinţelor secrete. Operaraţia de refulare nu mai funcţionează. Spectatoarea din Cernavodă, intoxicată de cinematograf, aşteaptă ca la capătul tuturor experienţelor lui sentimentale dezastruoase, Belmondo să o descopere pe ea şi ce înseamnă adevărata iubire. Acestea sunt cazurile cînd boala se manifestă cu temperatură înaltă, ca să spunem aşa. Dar există şi forme de incubaţie a ei mai ascunse. Simptomul intoxicaţiei organismului prin cinematograf poate să fie şi o stare de placiditate totală. Ne întîmpină astfel un tip de spectator pe care nimic nu mai izbuteşte să-l emoţioneze. Pentru el, dimpotrivă, orice senzaţie de viaţă se retrage din universul ecranului; totul e ficţiune curată, strictă ipoteză imaginară, joc al spiritului, dacă nu chiar «truc». Intoxicaţia îl face să nu mai vadă în filmele pe care le urmăreşte decît scheme şi modele. Conştiinţa lui se transformă într-un strict tablou de suferinţe; reacţiile ei se reduc la o blazată operaţie de clasificare, cu vagi plictiseli cînd «exemplul» rezistă încadrărilor. Cineva se mira că un film ca «Reconstituirea» poate să mă entuziasmeze; pe el îl lăsa absolut rece freamătul sălii fiindcă din primele minute, cum susţinea, îi apăruse evidentă «formula» regizorului. Aveam în faţă un «intoxicat de cinematograf». Etiologie Maladia pe care vi-o semnalez poate fi provocată de cauze foarte diferite. Una e de ordinul debilităţii congenitale. Sînt fiinţe care se nasc cu un organism, aşa zicînd, predispus la intoxicaţie prin cinematograf. Ele nu-şi găsesc suficiente compensaţii pentru aspiraţiile lor intime în viaţa cotidiană şi le caută printre umbrele ecranului. Sunt bovaricii fără imaginaţie. Ca să-şi creeze lumea evaziunii trebuie să le vină cineva în ajutor, să le-o fabrice. Avem aici de-a face cu o operaţie de drogare pe care societatea civilizată modernă nu o interzice, ba o încurajează. Cinematograful e L.S.D.-ul acestor fiinţe complexate. Ceea ce a fost iniţial o nevoie compensatorie devine repede viciu. «Omul intoxicat de cinematograf» nu mai poate renunţa la stupefiantul pe care organismul lui îl cere în cantităţi mereu Mitul femeii - femeie — Gina Lollobrigida. 22