Cinema, 1972 (Anul 10, nr. 1-12)
1972-11-01 / nr. 11
filmul, document al epocii lui Joe Colombo şi îi propuse un rendezvous. Cine era Joe Colombo? In 1964, Colombo se impusese în lumea Mafiei newyorkeze încheind un armistiţiu între principalele două familii mafiote adversare, devenind şeful uneia dintre ele. Tot Colombo participase activ la înfiinţarea IACRL-ului şi se făcuse cunoscut prin presiunile exercitate asupra Departamentului Justiţiei pentru a interveni pe lîngă FBI pentru ca nici Mafia, nici filiala sa americană, cunoscută sub numele de Cosa Nostra, să nu mai fie atacate de presă; tot Colombo era cel care determinase pe celebrul actor Frank Sinatra să concerteze în folosul aceloraşi organizaţii. Dar atunci, la începutul anului 1971, cînd Albert Ruddy solicită întrevederea cu acest temut şef al Mafiei, niciunul dintre cei doi protagonişti nu puteau nici măcar bănui că această întîlnire va marca punctul de confluenţă al ficţiunii cu realitatea. Iată în relatarea săptămînalului britanic «The Sunday Times Magazine» cum a decurs această întîlnire. «Naşul», istoria romanţată a uneia dintre cele mai puternice organizaţii criminale, Mafia, al cărei venit se ridică anual la 50 milioane dolari Cînd Ruddy sosi la elegantul hotel Park Sheraton, 1 500 de membrii ai Ligii erau instalaţi în marea sală de bal, iar Joe Colombo senior, împreună cu Colombo jr. îl aşteptau. Albert Ruddy explică tatălui că Paramount căzuse deja la învoială cu Colombo-fiul să cedeze un procent din beneficiile filmului Ligii pentru apărarea drepturilor civile ale americanilor de origine italiană. Colombo replică scurt: «Nimeni nu poate cumpăra dreptul de a defăima pe americanii de origine italiană». Producătorul își apără filmul spunînd că nimeni nu doreşte aşa ceva. În sprijinul său se puteau cita şi cîteva declaraţii răsunătoare ale lui Brando care accentuau că «Naşul» va fi un film tipic pentru mentalitatea capitalistă americană şi că va denunţa corupţia şi violenţa pe scară naţională. Pater Colombo nu se lăsă convins. El ceru să i se dea scenariul pentru a-i aduce el toate modificările pe care le credea necesare. De asemeni interzise ca Mafia sau Cosa Nostra să fie măcar pomenite în vreun fel sau altul în dialog. In faţa acestei intransigenţe, Buddy cedă. Cea de a doua clauză esenţială a acestui atît de straniu acord cinematografic avea să înrîurească distribuţia filmului. Colombo propuse ca figuranţii, rolurile mici sau mijlocii să nu fie distribuite actorilor de profesie, ci membrilor sus-numitei Ligi. Abia atunci producătorul îşi explică prezenţa numeroasei asistenţe. Colombo îi indică rînd pe rînd mai mulţi dintre cei prezenţi şi Buddy dădu din cap în sens afirmativ. «Băieţii» erau mulţumiţi. Tîrgul se încheie. Pe dată boicoturile încetară şi, ca la comandă, situaţia începu să se deruleze în sens invers. Un mare proprietar din Staten Island puse la dispoziţie imensul parc al vilei sale pentru secvenţa nunţii; proprietarii de restaurante se întreceau care mai de care să poftească la ei echipa de filmare şi nu o dată notele de plată Sărutul patern al Naşului... Ca cel mai paşnic cap de familie... atenţie! Melville filmează! Ultimul film al lui Jean Pierre Melville este gata să înfrunte publicul. De astă dată realizatorul schimbă unghiul de observaţie. In obiectiv nu mai este «Samuraiul» infractor. Este poliţistul. Samuraiul de ieri, Alain Delon, devine poliţist, un oarecare poliţist în destinul căruia Melville citeşte o condiţie a societăţii moderne, o instituţie a ei şi prin ea pune reflectoarele pe o altă faţetă a lumii ei. Pentru acest film care se cheamă «Un poliţist», Melville a lucrat meticulos timp de 8 luni de zile, montînd, demontînd, remontînd, mixînd cadru cu cadru. In bobinele care aşteaptă să treacă prin foarfecele de montaj ale meşterului, cadrele deja trase zac într-o ordine pe care numai autorul o ştie. Fiecăreia îi vine rîndul să fie proiectată pe ecranul sălii de montaj. Minute în şir este analizată o secvenţă, apoi un singur cadru: Catherine Deneuve şi Alain Delon îşi «vorbesc» din privire. Este încărcată această privire? Comunică ea şi spectatorului comunicarea dintre personaje? Şi din nou se reia această scenă, acest cadru, acest moment. Se pune banda sonoră aleasă cu atîta răbdare şi cu atîta grijă cum numai Melville e capabil s-o facă. Apoi se reia prima secvenţă a filmului, poate dintr-o plăcere pe care numai autorul ei o resimte: «Un automobil alunecă încet în revărsatul zorilor. Plouă. Dintr-o casă iese un om...» Aşa debutează «Un poliţist» de Jean Pierre Melville după scenariul lui Simenon. Poliţistul Delon Ce spun aceste priviri? (Catherine Deneuve şi Alain Delon) 33