Cinema, 1973 (Anul 11, nr. 1-12)

1973-05-01 / nr. 5

cinerama a,b,c ... ... x,y,z Claude AUTANT-LARA pregăteşte — după celebrul «Roşu şi Negru» — o nouă ecranizare a lui Stendhal. De data asta e vorba de romanul «Lucien Leuwen». • Florinda BOLKAN va avea în viitorul film al lui De Sica, «Vacanţa», rolul unei muncitoare care se îmbolnăveşte de ftizie şi îşi petrece convalescenţa într-un sanatoriu, în ultimul ei film, recent terminat, «Un om demn de respect», ea a fost partenera lui Kirk Douglas. Annie GIRARDOT a fondat de curind casa de producţie «Grisa» şi a declarat: «Vreau să pot realiza filmele care-mi plac şi cu acelaşi prilej să-i ajut pe tinerii realizatori care iubesc filmul cu pasiune, aşa cum îl iubesc eu». • Milan KNAZKO este numele unui tînăr actor slovac care, după ce s-a impus pe scenele de teatru din Bratislava, a devenit un actor foarte solicitat pe pla­tourile slovace, la «Koliba». Ultimul său film: «Mîine va fi prea tîrziu». • Akira KUROS­WA, unul din clasicii cinematografiei japoneze şi mondiale, turnează în Mexic primul său western — «Cea mai lungă cavalcadă». • Jeanne MOREAU şi Alain Delon au fost aleşi de Joseph Losey şi vor re­prezenta Franţa pe genericul (alcătuit exclusiv din vedete internaţionale) ecrani­zării «Timpului pierdut» după Proust — proiect care, se pare, va vedea în fine lumina ecranului în 1973. ^ David NIVEN și-a publicat memoriile cu un imens succes. De aceea s-a hotărât definitiv şi a optat pentru o nouă carieră (cea de scriitor!). Niven a şi în­cheiat contracte pentru un roman şi un volum de impresii în care va relata expe­rienţele sale hollywoodiene. ^ Silvana PAMPANINI debutează ca regizor, realizînd o serie de scurt-metra­­je despre comorile de artă din bisericile italiene. • Elvis PRESLEY va apare în filmul «Elvis în turneu» —o realizare semnată de doi documentarişti, Pierre Ridge şi Robert Abel. Aceştia intenţionează să înfă­ţişeze viaţa popularului cîntăreţ, precum şi modul în care s-a ajuns la mitul Presley. François REICHENBACH, cunoscutul documentarist, a terminat primul său lung-metraj artistic: «Dreptatea e de partea celui mai tare». O poveste de dragoste contemporană tratată în stilul basmelor cu zîne. Următorul său film de ficţiune, «Moartea n-a ucis niciodată», va fi turnat în Mexic. Viviane ROMANCE, simbol al femeii fatale în filmul francez al anilor '40, înregistrează discuri şi repetă un spectacol de muzică uşoară în care va cînta şi melodii din filmele ei de succes. Vsevolod SANAEV este protagonistul unei noi producţii Mosfilm, «Prinţul negru». Dar Sanaev nu va fi «prinţ», ci colonelul Zorin, însărcinat să regăsească «prinţul negru»—un diamant celebru care a fost furat în primii ani ai puterii sovietice. ^ Romy SCHNEIDER va fi anul acesta partenera lui Serge Reggiani în filmul «Vincent, Franţois şi ceilalţi», realizat,de Claude Sautet, acelaşi regizor care a distribuit-o alături de Montand în «César şi Rosalie». Alberto SORDI a achiziţionat dreptul de a ecraniza «Fratele Albert Anasta­sia» şi a declarat că vrea să realizeze acest film, «nu pentru ca să mai aduc un element inedit de demascare a Mafiei, ci ca să înfăţişez condiţiile grele în care trăiesc emigranţii italieni în Statele Unite». • Erich von STROHEIM (fiul) va apare pentru prima oară pe genericul unui film. La Hollywood, în calitate de regizor, el realizează «înainte de apusul soa­relui». ^ Gheorghi TARATORKIN, interpretul rolului Raskolnikov din «Crimă şi pedeapsă», joacă rolul principal al noului film sovietic «Lecţia de engleză». Raf VALLONE a scris un scenariu despre viaţa cunoscutei cîntăreţe Maria Callas. Nu e surprinzător faptul că interpreta filmului va fi Maria Callas, ci faptul că ea va semna regia filmului! ^ Magda VASARYOVA va fi Margareta din opera «Faust» de Gounod. Ecranizarea e semnată de regizorul german Petr Weigel. • Marina VLADY interpretează singurul rol feminin din filmul «Complotul» de Rene­ Gainville. Parteneri: Michel Bouquet, Jean Rochefort, Raymond Pelle­­grin. # Frank VOGEL, regizor la studiourile DEFA, proiectează în coproducţie cu studiourile Barrandov din Praga un lung-metraj despre viaţa astronomului Kepler. Titlul filmului: «Vegheaţi la lumina raţiunii». • • • • Bătălia pentru Don Quijotte Un fenomen obişnuit în analele spec­tacolului. Partizanii romanului lui Cer­vantes şi ai adaptării sale scenice con­testă vehement «Omul de la Mancha», ecranizare sui generis a aventurilor lui Don Quijotte, semnată de Arthur Hil­ler (realizatorul filmului «Love Story»). In dublul rol (Cervantes şi nemuritorul său Don Quijotte) Peter O’Toole oferă — oricît și oricum ar fi de contestat filmul lui Hiller— un expresiv recital actoricesc. Acum rămîne de văzut cum și cînd va fi transpusă pe ecrane versiu­nea Orson Welles. Căci marele Welles a declarat recent în presă, cu prilejul marelui succes pe care i-l aduce relua­rea «Procesului» la Paris (la premieră, în 1962, «Procesul» stîrnise mult mai puţină vîlvă): «Don Quijotte a fost şi rămîne singura mea obsesie. Şi toată lumea mă întreabă numai despre el. Indiferent unde şi cu ce prilej... (Cînd a turnat, în 1967, la Buftea, Welles a declarat răspicat: «Accept toate servi­­tuţile, orice rol de duzină, ca să-mi pot realiza singurul meu proiect major- Don Quijotte!»). Deocamdată gîndesc filmul... Dar dacă o să mai dureze mult așa, o să-mi intitulez filmul: «Ei! Cînd îl termini în fine pe Don Quijotte?» Don Quijotte al lui O’Toole Rubrica CINERAMA realizată de Laura COSTIN revista presei străine «Brecht, cinematograful şi noi» în numărul său pe luna martie, revista franceză «Ecran ’73» con­sacră o bună parte a sa temei: «Brecht, cinematograful şi noi». Grupajul de articole caută să sintetizeze contribuţia şi atitudi­nea dramaturgului german faţă de cinematograf. Marcel Martin ex­­explică această dragoste neîmpărtă­şită dintre Brecht şi cinematograf, astfel: «Aceste relaţii furtunoase ale lui Brecht cu cinematograful nu s-au îndulcit deci o singură dată, în 1931, cînd a colaborat cu Slatan Dudow la filmul «Kuhle Wampe», al cărui subtitlu «Cui îi aparţine lumea» este sugestiv în ce priveşte ideile revoluţionare de la care se reclama autorul german. Dar acest film a fost interzis de către cenzura bur­gheză în ajunul luării puterii de către nazişti. Cu această singură excepţie, rela­ţiile lui Brecht cu cinematograful (şi ar trebui să spunem cu industria cinematografică) par să fi fost înte­meiate pe un ciudat complex de fascinaţie-repulsie. Pozner explica faptul prin aceea că, «pur şi simplu Brecht , nu iubea cinematograful». Totuşi, în tinereţea sa, el a fost un cinefil înflăcărat şi a scris nenumă­rate scenarii de film. Dar întotdea­una s-a izbit de pretenţiile stupide ale pieţii şi dramaturgiei hollywoo­diene, «o dramaturgie care are o experienţă de cocotă bătrînă». Nu e de mirare că Brecht a colaborat atît de anevoios cu o artă în care simplificările sentimentale sînt mai la îndemînă deci subtilitatea dia­lectică»...

Next