Cinema, 1977 (Anul 15, nr. 1-12)

1977-07-01 / nr. 7

telex Animafilm N-aduce anul ce aduce serialul Emanciparea femeii este, desigur, o temă importantă, la ordinea zilei, o tema pe care — nu-i aşa? — n-avem cum să o ocolim, însă, după cum ştiţi, nici o exagerare nu e bună, pentru că din exagerare se trece în partea cealaltă, cum ar veni adică, în cazul de faţă, la desconsiderarea, la nedreptăţirea şi chiar la asuprirea bărbaţilor. Cum vor sta lucrurile cînd, dintr-o exagerare nepermisă, vom cădea «în partea cea­laltă» se va vedea din filmul Emancipa­rea bărbaţilor pe care-i pregăteşte în prezent regizoarea Luminiţa Cazacu, începe, bunăoară, o şedinţă, in sală numai bărbaţi, în prezidiu numai femei. Trebuie alcătuită o delegaţie care să plece în străinătate? Din întîmplare, e alcătuită numai din femei. E nevoie de mai mult curaj în promovarea cadrelor tinere? Foarte bine, promovăm tineretul plin de merite. Este format numai din femei? înseamnă că ele sînt mai me­rituoase!... Decăderea în care va ajunge partea bărbătească nu va scăpa însă celor mai avansate spirite masculine ale timpului. In curînd se vor ivi semnele timide ale unei mișcări masculiniste — care, depășind erorile inerente ori­cărui început, va deveni o adevărată mişcare de luptă pentru egalitatea în drepturi a bărbatului cu femeia. Şi mişcarea va lua amploare, încît pămîntul întreg, planeta noastră a tuturor, femei şi bărbaţi, bunul nostru cel mai de preţ şi singurul nostru sprijin va ajunge pe actul de a sări în aer, de a dispare în ani. Bărbaţii, fiind un gen cu o fru­moasă tradiţie de luptă, vor traduce fără scrupul în practică binecunoscutul pro­verb antic: pereat mundus, fiat justitiae! Regizorul Mocanu, în schimb, spirit luminat al timpului nostru, este profund revoltat de soarta acelor femei, soţii şi mame, care au în propria lor familie un statut de «personal casnic» cu înaltă calificare. După ce şi-au îndeplinit cele opt ore legale de lucru în cîmpul muncii, în faţa lor se deschide un larg cîmp de activi­tate în sînul familiei. Spală, calcă, alear­gă după cumpărături, gătesc, prime­nesc, cîrpesc, și în general, ca să nu mai lungim vorba, obosesc, nu pierd nici un prilej de a obosi. Astfel cum să demonstrezi că nu s-au «masculinizat», că nu și-au pierdut farmecul, că n-au trădat «eternul feminin»? Dacă o femeie, după ce a lucrat opt ore ca un bărbat, vine acasă şi se odihneşte, atunci cine mai are grijă de casă, cine întreţine cu delicateţe şi tact buna dispoziţie a familiei făcînd să meargă strună gos­podăria? Chiar şi în condiţiile societăţii socialiste multilateral dezvoltate este nevoie de o soţie şi o mamă care să înţeleagă şi să vină în întîmpinarea uigenţelor sporite ale oamenilor muncii din propria ei familie, fără deosebire de virstă. Femeia are in felul acesta prilejul să se realizeze şi ea pe mai multe planuri, de la schimbul doi la spălatul rufelor, să devină şi ea o personalitate multilateral dezvoltată. Dar regizorul Virgil Mocanu veghează. După episoadele deja realizate «Fami­lia», «Excursia», «Ca între vecini», el va continua să apere, într-un ciclu de filme, dreptul femeilor la odihnă cel puţin atunci cînd sînt bolnave («Familia are gripă»), dacă nu şi în alte ocazii. ANIMATOR Matty-gag — Cum termini cu rînjetul bron­­tozaurului, te duci să-ţi plăteşti cotizaţia ACIN!­ 4 Spectatori, nu fiţi numai spectatorii scrisoarea lunii Un stil inconfundabil, stilul lui Gopo «Am intrat la filmul lui Gopo, Povestea dragostei, cu speranța de a avea con­firmată o presupunere. Văzusem mai înainte Comedie fantastică, care, cu toate că invita, prin titlu, la un film de amuzament, nu a fost atît de... «fantastică», deoarece nu a reușit să smulgă spectatorilor decît citeva zîmbete. Personal, am cîştigat însă altceva din acel film: m-am familiarizat cu viziunea cinematografică a lui Gopo, cu stilul său inconfundabil. Gopo a intuit clar unul din golurile existente în cinemato­grafia noastră şi, ajutat de marile sale posibilităţi picturale, îşi lasă imaginaţia să zburde pe tărîmuri necunoscute în filmul nostru. Povestea dragostei impresio­nează prin factura sa nouă, cît şi prin personajele şi decorurile de artizanat. Moşul, bătrînul acela hazliu, pleznind de sănătate ne-a arătat că avem şi noi un actor ce-ar putea fi mai puternic decât Piedone, fie el şi fără armă. Excelentă viziunea lui Gopo în construirea podului de aur. Povestea dragostei, îmbinare de basm, realitate şi dragoste, reuşeşte să delecteze, să încinte spectatorul, un film care se apropie «fantastic» de o comedie, un film în care Gopo îşi defineşte cu fineţe stilul său uşor de recunoscut în fiecare cadru. Pe cînd filmele care să se situeze şi în domeniul realităţii cotidiene la nivelul originalităţii basmelor lui Gopo? Mitică Stoica Corn Călăraşi Judeţul Dolj Filmul românesc • «...Filmul a fost minunat. O senzaţie plăcută, reconfortantă. Am plecat cu­ un sentiment tonic, de la Gloria nu cînta fiindu-i recunoscătoare Torei Vasilescu pentru personajul pur, spontan pe care l-a creat în acest film. Este, într-adevăr, o comedie. Dar o comedie care marchează ceva din esenţa unei poezii de Fănuş Neagu. Comedia nu este decît carapacea, filmul avînd miezul unui adevăr nu tocmai comic. Cert este că acest miez se lasă subînţeles, făcînd loc comediei spumoase căreia îi datorez senzaţia reconfortantă. Este o clipă de adevăr spus pe şleau. O clipă de copilărie pe care o retrăieşti din plin, o clipă asemănă­toare înfloririi unei flori de cactus. Un uni­vers de frumuseţi, de cîntece, de culori, concentrate într-o clipă. Apoi totul e pierdut. Filmul are momente de inteligenţă, de firesc, de surpriză. Dar şi o clipă preţioasă de vis. De melancolie tăcută, caldă, adîncă: imaginea Gloriei, în cîmpul de maci. O clipă fluidă care lasă să se vadă adîncul sensibilităţii lui Alexandru Bocăneţ.» (T. Macarova — Cartier Viziru, Bloc. 27 ap. 23 — Brăila) • «...Dacă mi-a plăcut? O, dar o spun din toată inima — mi-a plăcut nu doar pentru că a jucat Tom­a Caragiu, actor de nepreţuit pentru mine, ci pentru că este ceva nou în cinematografia noastră. Cred, dacă nu mă înşeală memoria, că este prima încercare de music-hall la noi. Poate că n-a fost perfect, poate că nu s-a încadrat întocmai în regulile genului, dar pe mine ca spectator m-a dispus, m-a relaxat. Un film bine jucat de actorii noştri cei buni care ştiu să facă din rolurile mici, roluri mau­. Şi mă gîndesc la Tora Vasilescu care ne arată că ştie să joace şi comedie, la talentatul Horaţiu Mălăele, excepţional do­tat pentru comedia de valoare. Vorbind de actori mari şi roluri mici, mă gîndesc la Ileana Stana Ionescu şi la Ovidiu Schuma­cher... După neavizata şi neautorizata mea părere, cinematografia noastră s-a maturi­zat şi, în ultimul timp, dă şi lucruri bune. Şcoala noastră de film are atîţia regizori buni, actori buni, operatori, decoratori, machiori şi chiar cascadori buni. Poate cu scenariştii nu stăm tocmai la loc de frunte, dar asta se întîmplă şi la case mai mari. Cine are ochi de văzut şi urechi de auzit să se ducă şi să auda un film românesc şi cred că nu va regreta că a pierdut o duzină de pumni, o serie de împuşcături şi eventual o ceapă... (Vasile Marilena, Cal. Griviţei 226-Bucureşti). • «Pentru prima dată de cînd merg la cinematograf, nu am văzut artistul în perso­najul pe care-l interpreta, ci omul. Dar omul nu mai era... Aveam nerăbdarea în suflet. Nu ştiu dacă o să mă credeţi, dar am privit de cîteva ori ceasul pentru a mă minţi că pînă la sflrşitul filmului mai e mult...» (Milena?, str. Victoriei 16 — Bai­a- Mare). • «Mă aşteptam, cum să vă spun? — la o comedie spumoasă (de cînd vreau să văd o comedie la care să rîd cu hohote), dar nu prea a fost aşa. Filmul acesta are ceva care te face să rîzi cu lacrimi, să rîzi şi să fii în acelaşi timp grozav de trist. Nu ştiu ce n-are şi nu ştiu ce ar fi trebuit să mai aibă ca să aibă totul. Totuşi, filmul are multă culoare şi cine vrea să se reîntîlnească cu artistul acela pe care toţi l-am iubit, să meargă la filmul acesta» (Cora Cureliuc, cartier Viziru — Brăila). • «Nu știu cum să vă explic starea de spirit în care am urmărit imaginile. Fiecare vorbă parcă avea două sensuri, totul mi se părea fals amuzant parcă de undeva mă pîndea un demon necunoscut... Luînd însă filmul aşa cum este el, încercînd să îndepărtez orice sentimentalism, încercînd şi nereuşind să elimin orice urmă de su­biectivism, ar trebui să spun aşa: Gloria nu cîntă este un film mediocru, în genul său (dacă s-a vrut comedie muzicală) şi ceva mai bunişor dacă s-a vrut musical. Dar reţineţi, «bunişor» prin iscusinţa an­samblului coregrafic, a orchestrei, prin minunata distribuire a culorilor şi prin aerul de tinereţe pe care-l degajă ideea principală. Obiecţia îndreptăţită mi se pare că ţine de faptul că se simte mult prea mult mîna realizatorului de varietăţi TV, la prima şi, vai, ultima sa încercare cinematografică. Mult prea mult şi asta a nemulţumit pe undeva şi... ce să mai spun?, a făcut ca mulţi să se simtă stingheriţi,deoarece ştiau că sunt datori să spună lucruri bune despre un film care să fie prost, nu e nici bun. Mă simt penibil, credeţi-mă, scriind această scrisoare, dar parcă era de datoria mea să spun adevărul...» (S. Nistor, str. 11 Iunie bloc 11, apart. 28 — Tg. Jiu). Cronica telegeniei Toate pînzele sus□ •«Trebuie să mulţumesc celor care s-au gîndit şi la noi, cei tineri şi plini de visuri, trebuie să mulţumesc celor care au dat viaţă iubiţilor eroi care ani de-a rîndul, au fost cu noi şi ne-au luat împreună cu ei spre Istanbul, spre îndepărtata Ţară de Foc. Pe puntea «Speranţei» ne-am simţit parcă mai bine decît pe toate vapoarele şi submarinele lui Jules Verne. Vreau să mulţumesc lui Mircea Mureşan pentru că ne-a făcut duminicile atît de frumoase, lui Ion Besoiu pentru că «a ştiut» să fie Anton Lupan, lui Marion Ciobanu şi tuturor celor care au ştiut să ne facă fericiţi atîtea săptă­­mîni. Sînt sigură că pe Ismail nu-l va uita nici un tînăr. Ismail turcul n-a fost ienicer, a fost bucătar pe vasul «Speranţa». Ce actor minunat e Jean Constantin d­in numele prietenilor mei, încă o dată mulţumesc». (H. Rodica, str. V. I. Lenin nr. 7,Jimbolia). • «Nu intenţionez să fac o analiză a acestui serial. Aş dori doar să subliniez unele amănunte care îmi par că au scăzut valoarea realizării, în ciuda unei distribuţii prestigioase. Mai întîi, cred că puţini tele­spectatori tineri ar putea spune cu ce rezul­tate s-a soldat «aventura» Speranţei, ce anume a donat echipajul vasului marelui biolog Antipa, care este, la urma-urmei, bilanţul unei călătorii încărcate de aventură, cu excepţia căutării lui Vaillant. «Spinul» apare aici, in serial, un personaj foarte schematic, după chipul şi asemănarea unui haiduc acvatic care a bîntuit cîndva Delta noastră, Terente. Echipajul,alcătuit şi el cu chiu cu vai, are pînă la urma toate atributele unui echipaj miraculos de sobru, plin de virtuţi. Din cînd în cînd, doar Şerban (mi se pare) face cîte o şotie, iar Ismail (excelentul Jean Constantin) îşi pierde piciorul într-o încăierare. în rest, puţine aventuri, puţine, surprinzător de puţine păţanii. Vasul — care din depărtare pare doar o machetă — nu ne este suficient de familiar, cabinele de asemenea. Toate porturile unde acostează Speranţa seamănă ca două picături de apă. Unul şi acelaşi colţ de ţară, cîţiva figuranţi care se plimbă în diferite straie, cîteva prăvălii care-şi schimbă doar firmele. Fina­lul serialului — îndrăznesc să afirm — este total lipsit de suflu epic, de ceea ce ar fi fost necesar pentru a menţine în sufletele micilor telespectatori, dorinţa de a revedea «noile aventuri» anunţate de actorul atît de iubit de noi, Ion Besoiu.» (L. Săceanu, Aleea Barajul Bicaz 5 — Bucureşti). Filmul străin i In apărarea lui Alain Delon • «Am vrut să vă scriu de mai multe ori dar m-am gîndit că e mai bine să mă abţin. Dar de data asta, m-am hotărît. Ştiu că nu veţi fi de acord. Veţi spune poate că nu e o problemă «de viaţă şi de moarte». Totuşi... Mulţi (şi mari!) actori, români şi străini, susţin că dorinţa cea mai arzătoare e aceea de a juca roluri cît mai diferite, roluri prin care să-şi demonstreze întreaga forţă acto­ricească. Mulţi actori de-ai noştri şi-au văzut visul împlinit. Şi i-am admirat, i-am aplaudat, am fost mulţumiţi şi am devenit şi mai optimişti. Dar iată că atunci cînd e vorba de un actor străin, lucrurile se schim­bă puţin. Am exemplul la îndemînă. Cel în cauză este mult-discutatul şi uneori ironi­­zatul Alain Delon. Da, Alain Delon a fost şi lăudat. Dar de fiecare dată vorbele despre talentul său erau umbrite de expresii ca: «fermecătorul, misteriosul bărbat cu ochi albaştri», «faimosul şi maliţiosul său zîm­­bet» şi multe, multe altele. Şi-atunci, de ce să ne mirăm că are atîtea admiratoare care nu-i văd decît ochii sau pentru care a devenit doar prototipul frumuseţii masculine? Sunt convinsă că mulţi dintre dumneavoastră îi recunosc lui Delon şi talentul. Atunci de ce nu-i ajutaţi şi pe oamenii obişnuiţi să-l recunoască? ...Probabil că dacă Delon nu ar fi fost frumos, ar fi fost pentru critici un foarte mare actor, pus la loc de cinste alături de Gene Hackman şi alţii ca el. Dar ce să-i faci, dacă aşa a fost să fie? Cred că­ omul de pe stradă ar trebui ajutat să înţe­leagă adevărul despre acest actor. Aju­­taţi-l să vadă «chipul sufletului» fiecărui personaj, de la Samuraiul, fie chiar pînă la Zorro (care, dacă nu era o capodoperă, merita ceva mai mult decît acel «ridicol, monşer», măcar pentru gîndurile frumoase pe care le-a născut și pentru entuziasmul celor mari și mici). Căci e păcat ca un asemenea actor să treacă pe lîngă noi lăsîndu-ne doar un chip. Haideţi să accep­tăm că un mare actor poate fi şi frumos!» (Dana G., str. Rahovei 256 — Brăila). N.R. Acceptăm cu mare plăcere binevenita dumneavoastră idee: Delon este şi frumos şi talentat, şi In Samuraiul şi In Zorro, deci şi călare şi pe jos. 23 anema Anul XV (175) Bucureşti iulie 1977 Redactor şef: Ecaterina Oproiu Coperta I Trei excelenţi actori de teatru şi de cinema. Valeria Seciu este inter­preta principală a filmului (în lucru) Rîul care urcă muntele de Cristia­na Nicolae. Ion Caramitru joacă in Spaima sub clar de luni (film în lucru) de Mircea Mureşan. Am fi dorit să putem cita şi ultimul film (un lucru) in care joacă Cornel Coman! Foto:A. MIHAILOPOL CINEMA, Piaţa Scînteii nr. 1, Bucureşti 41017 Exemplarul 5 lei Cititorii din străinătate se pot abona adre­­sindu-se la ILEXIM Departamentul Export- Import Presă, P.O.Box 136—137 — telex 11226, București, str. 13 Decembrie nr. 3 Prezentarea artistică: Prezentarea grafică: Anamaria Smigelschi Ioana Moise Tiparul executat la Combinatul poligrafic «Casa Scinteii» — București.

Next