Cinema, 1979 (Anul 17, nr. 1-12)
1979-01-01 / nr. 1
Sub semnul festivalului naţional „Cântarea României" Cineclub, Piteşti’78, „Hermes-Film“, ediţia a ll-a Un remarcabil cîştig de calitate Et in Arcadia ego! Dacă Poussin şi-a ales acest adagiu latin ca epitaf în celebrul său tablou «Păstorii din Arcadia», a făcut-o pentru a ne reaminti durata efemeră a fericirii. Şi eu am fost la Piteşti! (mai precis, la a ll-a ediţie a festivalului de cineamatori «Hermes-Film») Dacă am comis această parafrază facilă e doar pentru a-mi exprima regretul că bucuria reîntîlnirii cu mişcarea de cineamatori a fost atît de scurtă şi după atît de multă vreme. Participarea mea la lucrările juriului mi-a prilejuit citeva reflecţii sumare pe care, la rugămintea redacţiei revistei «Cinema», le-am aşternut pe hîrtie. Festivalul «Hermes-Film» e un festival cu profil tematic organizat de Uniunea Sindicatelor de ramură, el şi-a propus să reunească filmele cineamatorilor care reflectă viaţa, problemele şi preocupările lucrătorilor din comerţ şi cooperaţie şi trebuie precizat de la început că organizatorii au reuşit pe deplin să înfăptuiască ceea ce şi-au propus. Pentru demonstraţie, folosind doar titlurile filmelor prezente în festival, voi reuşi să relatez un «Scurt istoric» despre acest «Concurs» la care au participat Fetele noastre din Brigada noastră care Dincolo de buna servire ne-au oferit cu Politeţe, Un buchet de flori şi o Invitaţie să răspundem la întrebare. Dar pentru că invitaţia era, de fapt, o Invitaţie la politeţe, n-am putut răspunde la întrebarea Reclama sufletul... umorului? cu răspunsul Realizări din comerţul bucureştean şi am, preferat să răspundem, fără echivoc, la marfa de la oltean! chiar şi numai de re-pere de la o expoziţie cu vînzare sau de la alte Verigi comerciale cum ar fi Moşii sau Tîrgul de toamnă stimulaţi, bineînţeles, şi de Ferestrele străzii (vitrine aflate în concurs pe litoral). Intr -un chenar de zi (5 ore de proiecţie) am încercat şi sperăm că am reuşit să realizăm Raidul necesar analizării Picătură cu picătură şi cu o optică exigentă fiecare din plusurile sau scăderile muncii cineaştilor amatori din comerţ. Concluziile, în ciuda celor 10° Celsius au fost foarte calde şi s-au concretizat în următorul palmares. Şi pentru că, aşa cum am subliniat mai sus, întreaga selecţie prezentată în festival marchează un remarcabil cîştig tematic (în sensul apropierii cineamatorilor faţă de propriile lor probleme), palmaresul a căutat şi cred că a şi reuşit, să stimuleze pasiunea şi strădaniile pentru realizarea unei exprimări cinematografice independente. S-ar cuveni deci să menţionez folosirea inteligentă a detaliilor încărcate de semnificaţii şi uneori chiar de poezie adevărată în filmul Un buchet de flori, intuiţia cu care autorul filmului Moşii a recreat numai cu ajutorul imaginii atmosfera ambiguă a bîlciului pendulînd între tonic şi nostalgic. Ştiinţa cu care autorii Raid-ului au folosit plusul de autenticitate percutantă pe care-l oferă un aparat de filmat, atunci cînd e folosit fără complexe Juriul şi-a făcut un punct de onoare din a stimula — prin opţiunile lui — încrederea pe care cineamatorii ar trebui să o aibă in posibilităţile de exprimare a limbajului pe care ei înşişi, nesiliţi de nimeni, şi l-au ales. Mirel IUEŞIU Premiul I: Un buchet de flori (Cineclubul «Alfa», Casa de cultură a SindicatelorIaşi) Premiul II: Raidul (Cineclubul «Hermes»-Bucureşti) Premiul III: Mere-pere (Cineclubul «Unirea» — Casa de cultură a sindicatelor — Bacău) Premiul Centrocoop: Dincolo de buna servire (Cineclubul Casei de cultura a sindicatelor-Galaţi) Premiul ACIN: Moşii (Cineclubul «Fortuna»-Piteşti) Premiul revistei «Cinema»: Ferestrele străzii (Cineclubul Direcţiei comerciale a judeţului Satu-Mare) Premiul special al juriului: Cineclubul Direcţiei Comerciale a Judeţului Satu- Mare pentru selecţia prezentată Două menţiuni pentru imagine: Gheorghe Muranovici şi Anton Rogoz. Pentru cineamatorii bucureşteni, «Pelicula de aur» — competiţie intrată în tradiţia fiecărui decembrie şi desfăşurată în cadrul stimulator al Festivalului naţional «Cîntarea României» — este cea mai importantă confruntare a filmelor realizate pe parcursul unui an. Ediţia a VI-a a acestei competiţii-concurs a fost cred, şi cea mai bogată in semnificaţii. Aproape 70 de scurt-metraje, realizate de aproape 40 de cinecluburi bucureştene s-au aliniat la startul «Peliculei de aur», filme de genuri diferite — de la reportaj la eseu, de la filmul portret la documentarul satiric, de la filmul-anchetă la filmul de animaţie, — un micro-univers cinematografic care merită să fie mai bine cunoscut, de cît mai mulţi spectatori. ■ Revelaţia «Peliculei de aur» '78 a fost cineclubul «A», al Academiei «Ştefan Gheorghiu», un colectiv de creaţie relativ tinăr, ai cărui principali realizatori sunt Ovidiu Dinescu, Traian Apetrei şi Elena Ionescu. Pînă la această ediţie văzusem doar cîteva (trei-patru) filme ale acestui cineclub, destul de subţirele ca idee, de fapt nişte versuri ilustrate, şi carn aţii. Prezent cu un număr mare de filme în concurs, cineclubul «A» a atras atenţia, acum, prin efortul de concepţie. Preocupări variate: un foarte frumos poem cinematografic, Gorunul, un eseu poetic cu imagini color de bună calitate. Trandafirii înfloresc şi din pricina mea, care a izbutit parcă să «prindă» în petalele rozelor şi cîte ceva din sufletul omenesc; un sigur gest cultural, Eminescu, consacrat drumurilor bucureştene ale poetului; un «flash» satiric Şi totuşi..., îndreptat împotriva preţiozităţilor din critica de artă; un raid-anchetă ironic (usturător citeodată) prin căminele studenţeşti. Bolduri cu imbolduri, un reportaj social-politic de actualitate, despre Noua calitate. Cu înclinaţii preponderent poetice, cineaştii de la «A» au făcut un pas mare înainte, chiar dacă n-au cucerit încă, înălţimi... ■ Marele eveniment al festivalului bucureştean de cineamatori a fost filmul lui Cornel Dimitriu Om cu strung, realizat sub auspiciile «Studioului mişcării artistice de masă». Despre inginerul Cornel Dimitriu am mai avut prilejul, adesea, să scriu, este un cineast în toată puterea cuvintului, filmele sale de pină acum, printre care Plantă firavă, Cafeaua de dimineaţă, Solară, Bătrina şi fata constituind indiscutabile argumente. în filmografia sa, Om cu strung inseamnă, cred, un moment de maturitate creatoare. Cineastul filmează un strungar de la Uzinele «Semănătoarea». O face astfel încît Om cu strung este, deopotrivă, poem al muncii, eseu filozofic, pictură in mişcare. Nu mă tem de «vorbe mari». Cornel Dimitriu este un artist al imaginii, are cinematograful «in singe», şi mai are capacitatea rară de a face să vorbească tăcerile, de a extrage semnificaţii din fiecare detaliu al filmelor sale. Cineclub: Bucureşti ’78, „Pelicula de aur,“ ediţia a VI-a I cineaşti şi cinefilion alb, negru şi color . Un cîştig net al filmelor de amatori este apropierea de oameni. Remarcabil in acest sens este scurt-metrajul O muncitoare şi cîntecele sale, realizat de Ioan Petcu de la cineclubul «Casa Scînteii», un film portret al rapsodului popular Ioana Mănăilă, dar mai mult şi altceva, de fapt, decit un film-portret, o tentativă reuşită de a «materializa» în imagini firele văzute şi nevăzute care leagă munca de creaţie. Nu este aceasta o generoasă idee de film? După cum nu este generoasă ideea unui film precum Condiţia omului din linia întii de Gh. Eftimescu («Cinestudio 8») care îşi propune să sintetizeze în imagini esenţa condiţiei muncitoreşti? ■ «De urmărire talentul unui cineamator bucureştean afirmat relativ recent in mişcarea de amatori, Ioan Nădrag, care s-a impus convingător la ediţia precedentă a «Peliculei de aur». Celor trei filme prezentate acum — Zbucium, Plimbare şi «experimentul de montaj» Interferenţe — — le lipseşte fiecăruia, cîte ceva, dar simţim in toate freamătul de gînd al autorului, o tot mai bună stăpînire a mijloacelor de expresie. ■ Sint la ora actuală în Bucureşti cîteva cinecluburi în evident progres. Se munceşte bine, cred, la «Ecran util», unde pe lîngă nume ştiute ca Paul.Mantu au apărut nume noi ca Ondina Cristine. Dintre filmele acestora, am reţinut Pastel (cu imagini color), îndeosebi pentru timbrul său poetic. Sub «pavilionul» aceluiaşi cineclub a stat şi un bun desen animat, Circul lumii (desenat şi animat cu mult talent şi cu personalitate de Octavian Frecea), deşi unele dintre «jocurile» asociative ale acestui film sunt discutabile. Sub aşteptări, un colectiv fruntaş, cineclubul «Hermes», chiar dacă Picătură cu picătură de pildă (un desen animat satiric cu adrese de mare actualitate) şi Raidul (reportaj-anchetă de asemenea cu adresă) s-au impus atenţiei; altădată, animatorii acestui cineclub — printre care Gelu Mureşan, Anton Rogoz, Gabi Mironescu, Dumitrescu — au arătat că vor şi că pot mai mult. ■ Inventivitate: Energia, şocul prezentului de Dan Zlatanovici («Icemenerg»); spirit civic: in obiectiv risipa de Mircea Vîlcu şi Gh. Eftimescu («Cinestudio 8»); calităţi reportericeşti: Pe urmele Nadiei de V. Colonelu (cineclubul «Faur); bune filme-lecţie: Verificarea tehnică la Dacia 1300 de Liviu Groza şi Dumitru Cojocaru (cineclubul I.T.B.), preocupări eficiente pentru «protecţia muncii». Din lumea tăcerii de Ion Petcu («Casa Scînteii»)... Sunt acestea, şi altele, argumente care atestă legarea tot mai strînsă a filmului de cerinţele procesului productiv. Călin Ciuman Expresul de Buftea e singurul tren care opreşte la cerere. Schimbările de viteză, de macaz şi chiar de sens au fost stabilite de scenarist (Matty Aslan) şi de regizor (Haralambie Boroş) împreună cu Casa de filme 4. Ca-ntotdeauna în tren, călătorii mai schimbă o vorbă, două, mai glumesc... «Dumitale îţi place comedia?». «Să fim serioşi, cui nu-i place?» Iar cînd controlorul de bilete— Jean Constantin — sau inspectorul C.F.R. — Dem Rădulescu — încearcă să-şi aducă aminte numele actorului preferat, nimic mai simplu! Urmărim o dată cu ei secvenţele din filme mai vechi sau mai noi... Pentru că Expresul de Buftea e — deocamdată — singurul tren în care se poate urmări o antologie a comediei cinematografice românești. In locul «suplimentului de viteză», suplimentul de umor... Imaginea: Alexandru David. Montajul: Iolanda Mântulescu și Cristina Ionescu. In fotografie doi dintre călători: Coca Andronescu şi Nae Roman Două întîlniri la Slobozia — I In vechiul centru de prietenie al filmului şi noua capitală ■u Virra a Judeţului Ialomiţa — oraşul ■II Slobozia — au avut loc la 10 19 decembrie 1978 două întîlniri cinematografice. Decanul criticii româneşti de film, D.I. Suchianu, şi cea care semnează aceste rînduri, împreună cu tineretul muncitor al Combinatului chimic al Fabricii de ulei, al Filaturii de bumbac şi cu elevi ai celor patru licee locale au dezbătut pasionat tema: «Prietenie, dragoste, familie şi societate în filmul românesc». In sala primitoarei Case de cultură — Ateneul tineretului — unde se pot discerne după tăbliţele indicatoare de pe uşi numeroasele şi variatele probleme care preocupă băieţii şi fetele din Slobozia, oaspeţii şi gazdele au discutat cu competenţă şi sinceritate — ca între prieteni vechi — despre film, despre viaţă, despre dragoste... în ce măsură şi cu cîtă fidelitate reflectă filmele noastre aspectele de viaţă referitoare la tema propusă? Cite cazuri tipice sau izolate de destrămare a familiei, de ratare a căsniciei ar putea constitui încă subiectul filmelor româneşti? etc., etc., rămân probleme permanent deschise pentru cinematografie. Filmul Singurătatea florilor a fost ales să ilustreze preocuparea actuală a cineaştilor pentru acest aspect esenţial de viaţă. • Schimbînd amfitrionul — de data aceasta sediul întreprinderii cinematografice judeţene Ialomiţa — am urcat scările unei impunătoare clădiri pătrunzînd într-o intimă sală de proiecţie. Pe cele cîteva rînduri de scaune capitonate, aşezate in faţa unui ecran lat, cinefilii ialomiţeni aşteptau cu animaţie evenimentul: inaugurarea Cercului cinefilului din Slobozia. Documentata privire generală asupra filmului şi proiecţia filmului Pămîntul făgăduinţei de Andrzej Wajda au fost cei doi stupi de susţinere pe care s-a aşezat solid cercul cinefilului — cercul acelor oameni pasionaţi de arta filmului care vor face la rîndul lor cultura cinematografică a publicului din Slobozia, alături de ceva mai avansaţii lor colegi de la cercul de arte plastice, cenaclul de literatură, cenaclul de dramaturgie, etc. Ei au determinat înfiinţarea acestui cerc a cărui lipsă o resimţeau acut, conştienţi, că cea mai imediată, cea mai fidelă redare a tumultoasei vieţi actuale este a 7-a artă — această artă pe care doresc fierbinte s-o cunoască în toată profunzimea. Aceşti oameni care simţeau demult că au depăşit calitatea de spectatori de film — ne-au chemat călduros — pe noi şi pe alţi slujitori ai filmului românesc — să ţinem o permanentă legătură prietenească cu Cercul cinefilului din Slobozia. Invitaţia rămâne deschisă... Angela CHIUARU 5