Cinema, 1982 (Anul 20, nr. 1-12)
1982-05-01 / nr. 5
Variaţiuni Samurai fără speranţă De cei »Trei oameni periculoşi» scăpăm in primele 10 minute: pac! pac! pac! în condiţii diferite, e drept, şi cu suspensul de rigoare, e adevărat. Ce urmeaza, însă, este de un absurd ca în viaţă, deci pîna la un punct, verosimil. Dar, mai ales, urmeaza Alain Delon. Un Delon pe post de samurai — dar, vai, fara Melville! — la început în ţinuta de vacanţa şi cu degajare estivala, mai apoi, pe măsură ce pătrunde (doar el, pentru ca noi le-am pătruns demult, dintotdeauna), în misterele maşinaţiunilor ţesute în jurul sau, se metamorfozează şi îmbrăcă vestmîntul răzbunătorului necruţător şi solitar, haina neagra de piele, binecunoscuta şi ca înfăţişare şi ca simbol. Un scenariu fără semne particulare (după un roman de serie neagră, adaptat de Christopher Franck, Jacques Deray şi Alain Delon) şi o regie, per ansamblu, liniara, supusa, din primul pîna în ultimul cadru, producătorului (Alain Delon) și interpretului principal, al cărui nume îl lăsam în suspense... Ca mai în toate policier-urile care nu se respecta, asasinatele curg gîrla, justificarea lor e pirpirie, iar vîlva pe care, într-o logica elementara, ar trebui s-o stîrneasca, e ca şi inexistenta. Nu lipsesc însă, trebuie să recunoaştem accentele critice la adresa corupţiei (atît de incrustata in societatea de consum!), mai cu seama de la un anumit nivel în sus. Sa zicem, de la nivelul poliţiei Dar şi ele, accentele, se pierd pe drum, se estompează, lasînd loc, în gros-plan, gurilor negre de pistol. Urmăriri spectaculoase — printre care una din cele mai izbutite din multele pe care le-am tot văzut, doua maşini fugarindu-se într-un Paris la ora de trafic suprem — staţiunile Trouville şi Deauville, la fel de frumoase şi în lung şi în lat, o Danla Di Lazzaro, în plina desfăşurare a farmecelor italiene, şi doi actori din „vechea gardă", Simone Renant (mama) şi Pierre Dux (Emmerich) care dau un aer retro, şi el în corzile modei la zi. Total general, un film de conectant (conectările eventuale sunt pentru alte meridiane), palpitant (fără batai de cord neaparat amuzant (umorul este aportul obligatoriu al spectatorului la un asemenea film ca mîncarea adusă de acasa în hanurile spaniole) si, in final, un final din cele mai închise, mai „ermetice", mai stupefiant ilogice. Deşi parca acceptasem din capul locului convenţia cu absurdul, happy-end-ul tip Hollywood, suprapus unui maldar de cadavre ne cam lasă perplecşi. Dar aşa e omul, iar se întoarce şi iar zice. . Rodica LIPA it prea mult ideile, ci doar disponibilităţile tehnice, cineaştii americani, mereu in căutare de noi aventuri, fideli obsesiei naţionale a pionieratului, îşi găsesc aici un teren propice. De aceea, iata-i mutaţi cu arme şi bagaje prin alte galaxii Virtuţile şi viciile speciei umane incluse în bagajele lor par să fi ramas aceleaşi, dar transplantarea la distanţe de ani-lumina le acutizeaza. Şi cum ar putea fi altfel cînd locuitorii acestor cetăţi din cosmos sint supuşi clipă de clipa testului dur al dezrădăcinării de pe Terra natala? Perspectiva acestui viitor nu este cîtuşi de puţin îmbietoare. Daca la acest sfîrşit de secol şi de mileniu, copiii metropolelor de pe Pamînt nu au văzut impal sau un pui de gaina decit pe ecrane, sintem asiguraţi că cei ce vor fi concepuţi şi născuţi în spaţiile intergalactice vor şti numai de pe ecrane cum arata pamîntul, florile şi păsările. Dar dorul de acel necunoscut Pamînt ii urmăreşte pe aceşti emigranţi în spaţiu cu o dureroasa obsesie. Este şi singurul iz de sentimentalism în acest univers al omului pus sub sclavia maşinii, un univers computerizat şi sterilizat, pîna şi drogurile sînt sintetice, un univers care ne-a aparut a împinge genul galactic de care vorbeam către hotarul filmului de groaza pur şi simplu Scenariul acestui film mediu, dealtfel, este pus la punct cu o logica electronica (pentru mulţi de invidiat), ridicînd semnificaţia intrigii acestui şerif justiţiar de la particular la general, în sensul în care story-ul şi conflictul de caractere refac un întreg capitol din istoria filmului american. Căci unde ne aflam dacă nu într-un alt vest" sălbatic populat de alţi aventurieri în goana după „aur", aventurieri ce vor pieri din propria lor nesăbuinţă va mai amintiţi de Comoara din Sierra madre^! Şi cine este acest şerif din în spaţiu, daca niu un Shane (va mai amintiţi de filmul ce-i purta numele?), daca nu cel din La amiază, şerif lasat şi el sa lupte de unul singur, părăsit de iubita (aici de soţie), ca şi de colectivitatea temătoare sa-l ajute? Chiar şi plecarea lui Sean Connery din spaţiu, după ce şi-a îndeplinit misiunea, căci şeriful cow-boy nu se leaga de locuri, ci doar de un itinerant ţel al dreptăţii, respecta dogmele westernului. Zeci şi zeci de scene din westernuri clasice pot fi comparate, ca idei şi adesea ca încadratura cu secvenţe din acest recent în spaţiu. Dar nu, nu este vorba de o simpla imitaţie, ci mai degraba de un mereu reînnoit omagiu adus unui gen cinematografic născut chiar din istoria poporului american. Adina DARIAN Producţie a studiourilor franceze. Scenariul. . . ray. Christopher Frank, după un roman de Jean-Patrik Manchette. Regia: Jacques Deray. Imaginea Jean Tournier. Cu: Alain Delon. Dalila di Lazari, Pierre Dux, Michael Auclair, Simone Renant, Pascale Roberts, Jean-Pierre Darras în spaţiu Putem spune ca genul science-fiction a dat la iveală, mai mult sau mai puţin pe nesimţite, „subgenul palactic". Fără să fi înnoit Atenţie la Pană de vultur L-am privit pîna acum pe acest Piedone cu o oarecare indulgenţa, mărturisesc, dintr-un fel de solidaritate cu fiul meu care-l simpatizează pe masivul detectiv cu pumnii de oțel pentru bonomia lui uneori chiar spirituala (în episoadele cu micul extaterestru) ceea ce nu-i pe toate drumurile în genul dinamic de aventuri. Doar ca indulgenta noastra, a publicului, simpatia — uneori chiar meritata — în loc sa încurajeze fantezia şi probitatea producătorilor italieni i-a împins spre minima rezistenţa. Şi iata-i cu noul episod în cea mai degradanta a lor forma, coborînd sub zero grade ştacheta admisă chiar şi pentru un film comercial. Vulgaritate, trivialitate a glumei, monotonie a acţiunii, un maraton al prostului gust pe care nici macar spectatorii de vîrstă imberba nu-l mai suporta şi ies bodogănind într-o duminica dupa-amiaza dintr-un cinema de cartier. Record absolut! Atenţie stimaţi distribuitori, chiar şi cu simpaticul Piedone puteţi lucra în pierdere cînd subapreciaţi bunul simţ (critic) al publicului Alex. BOGDAN Producţie a studiourilor italiene. Un film de MifirV Iupo Cu: Sud Spencer, Amidou, Piero Trombella Producţie a studiourilor din S.U.A.Scenariul şi regia: Peter Hyams. Imaginea: Stephen Goldblatt Cu Sean Connery, Peter Boyle, Frances Steinha nan Kika Markham, Clarke Peter. Milioanele lui Fairfax Titlul nu ne înşeală, eroul este într-adevâr un milionar, în jurul lui se ţes nenumărate interese, al căror fir este bineînţeles detectiv. Avem de-a face cu un policier ce respectă tradiţia englezească, adică nu mizează atît pe acţiunea dinamică, cît pe gimnastica minţii, pe spectacolul etapelor dezlegării misterului Tot în aceeaşi tradiţie este şi mediul ales, o familie unde suspecţii colcăie, văzîndu-şi liniştiţi de tabieturile lor. Delictul este cu adevărat ieșit din comun: furtul unei inimi. Acum, cînd trăim în plină modă chirurgicala a transplantului, acest lucru este posibil, demonstrează cu suspens filmul nostru. Ca în orice policier care se respectă, Milioanele lui Fairfax face uz de pistele false. Acestea dau realizatorilor ocazia să-şi exerseze harul investigaţiei psihologice, reuşind cîteva portrete nuanţate şi neliniştitoare. Fără să revoluţioneze mijloacele genului, filmul întăreşte covingerea că suspensul de calitate se poate obţine şi fără risipa de împuşcături sau excese de violenţă Dana DUMA Producţie a studioului .A. Dovjinkov. Un film de Nikolai Ilinski. Cu lozat Rudrahis. G. Baikstite. I. Tammur, A Martînov. Un film care ne reaminteşte că cinematograful este şi artă Cununa Petriei Primul ei barbat era fotograf la bîlciuri, Petria l-a iubit chiar cînd a alungat-o de-acasa numai pentru ca n-o suferea soacra — si-ar fi dorit o nora mai cu zestre —, dar fără el Petria n-ar fi ştiut ce-i mai frumos în viaţa, dragostea, şi n-ar fi ramas acum, la bâtrîneţe, cînd n-are pe nimeni, înconjurata de minunile astea de poze pe care le tot colorează şi le potriveşte pe masa într-un fotomontaj ce-i aminteşte destinul ei de femeie necăjită, destin îndulcit la bâtrîneţe de cîte un păhărel de rorhie. Marginile suferinţei nu exista, o ştie şi F'-'tria, dar ea o exprima, în felul ei simplu, ca o ţaranca ce nu se văicăreşte, ia totul asa cum vine nu se mai revolta S-a revoltat ouau, cmd din pricina soacrei rele si-a pierdut copilul si apoi tot batrîna i-a viut în cap feciorului sau ca Petria e blestemata sa-i moara pruncii si atunci au gonit-o de acasa Aşa a ajuns ea sa slujească la o circiuma, nume ca era tînăra si voinica si nu se dadea in Fotografia ca argument dramatic si estetic. Un film pe care l-am dori reprogamat: Cununa Petriei laturi de la munca, acolo a îndrigit-o un miner si a luat-o de nevastă, un barbat care o iubea si-i cînta la vioară, numai ca a vertit napasta si a murit omul ei într-un accident la mină. Acu' Petria e batrîna, vocea ei deapana din off, monoton şi taragănat, fără comentarii patetice, amintiri de odinioară. Dar monotonia şi simplitatea, amărăciunea acestei voci de autentică ţărancă pot pune în umbră chiar şi un text hugolian deplîngînd soarta „mizerabililor", la două mari filme moderne te trimite cu gindul acest — fără pretenţii, şi tocmai de aceea mare — film al studiourilor iugoslave, la Insula lui Kaneto Shindo şi Fotografia de Gibor Păi. Aceeaşi înaltă discreţie, retragere a artei în faţa vieţii, a cruzimii ei sobru repovestita nu de o străină gura, ci de însăşi aceasta tristeţe şi îndurare personificate. Naşterea în grajd şi moartea copiilor, gara părăsită şi mina închisa, doliul minerilor, fotomontajul — original comentariu în imagini —, însoţit de o monotona şi disperant de frumoasă muzică (Zoran Simjanovic) într-o concepţie regizorala despuiata de orice artificii (aparţinînd lui Srdjan Karanovic) fac din acest film realizat după romanul lui Dragoslav Mihailovic un film cu adevarat „de arta", cum trecerea lui pe ecranele noastre s-a făcut fara publicitatea pe care ar fi meritat-o o atare opera „necomerciala", dar tuşanta, ■ asculitoare, sugerez reprogramarea lui in Capitala, la un cinematograf care se profilează pe asemenea gen de filme. Eforie. Alice MĂNOIU Producţie a studiourilor iugoslave. Scenariul și regia: Srdjan Karanovic. Imaginea: Tomislav Pinter. Cu: Mirjana Karanovic, Dragan Maksimovic, Marko Nikolic, Pavle Vujisic.