Clopotul, aprilie-iunie 1970 (Anul 26, nr. 2786-2861)
1970-04-08 / nr. 2792
l Sîmbată, 4 aprilie, locul de desfășurare a festtivalului c.ntecurui popular din județ a fost orașul Săveni. Participanți : cîntăreți amatori din comunele Ripiceni, Manoleasa, Mitoc, Drăgușeni, Vlăsinești, Avrămeni și Știubieni. Nu s-au prezentat comunele Ungureni, Coțușca, Rădăuți-Prut și Hănești. Duminică, Ștefănești s-au intilnit dela prezentanții comunelor Ștefănești, Durnești, Dobriceni și Trușești. Absențe : comunele Santa Mare, Românești, Dingeni, Albești și Mihălășeni. Din juriu, pe lingă reprezentanții Casei județene a creației populare, au făcut parte Gheorghe Ciobanu și Larisa Agapie de la Conservatorul „George Enescu“ din Iași. Constatarea generală, după vizionarea acestei faze intermediare a festivalului, este că artiștii a. matori nu au cunoscut, cei mai mulți dintre ei, regulamentul concursului. Deși a fost difuzat toate comunele, regulammentul nu a fost făcut cunoscut peste tot artiștilor amatori. Rezultatul : interpreții, in marea lor majoritate, nu au prezentat piese muzicale din folclorul local. S-au descoperit foarte puține cintece locale și tocmai acesta este scopul major al festivalului. După cum era de așteptat, au fost descoperiți in schimb mulți cintareți cu foarte bune calități vocale și interpretative. O altă constatare negativă se referă la absența multor cămine culturale la concurs. Aceasta dovedește că in zona Săvenilor și a Trușeșilor lucrătorii din instituțiile culturale de nivel județean se deplasează mai rar, mai ales iarnă, cînd drumurile devin impracticabile. Adresăm, pe această cale a tuturor căminelor culturale rugămintea să participe la concurs, iar cîntăreții amatori să se încadreze în cerințele regulamentului elaborat de Casa județeană a creației populare. CLOPOTUL £ PAGINA 2 PRIORITĂȚI PE AGENDA DE LUCRU A ACTIVISTULUI O serie de deficiențe ce se mai manifestă în activitatea organizațiilor de partid ne-au determinat să formulăm și să căutăm răspuns la o întrebare : acționează activiștii de partid, instructorii teritoriali și secretarii comitetelor comunale de partid in direcția soluționării problemelor mari ce stau in fața organizației ? Sau, mai exact , ce probleme au prioritate, cele de natură să influențeze favorabil producția, ori amănuntele nesemnificative ? După cum a reieșit dintr-o discuție avută cu tovarășul Nicolae Apostoaie, președintele cooperativei agricole de producție Stăuceni, sectorul legumicol al acestei cooperative va cunoaște, în acest an, o mare dezvoltare. Pentru cultivarea legumelor, atît de necesare pe piața municipiului, s-au repartizat în acest an, 47 hectare, 35 din ele urmînd a fi cultivate în condiții de irigație. „Avem planificată o producție de 800 000 lei, dar dacă vom avea un an bun, dacă totul va merge conform prevederilor noastre, sperăm să obținem o recoltă în valoare de peste un milion lei“, ne-a spus interlocutorul. — Aveți nevoie, pentru ca „totul să fie conform prevederilor“, de sprijinul comitetului comunal de partid ? — Avem absolută nevoie. Anul trecut am avut mari greutăți cu participarea la muncă a cooperatorilor. Dacă comitetul comunal ar acorda un mai mare sprijin organizației de partid din cooperativă, sau dacă chiar organul comunal s-ar ocupa în mod special de participarea la muncă a comuniștilor, faptul ar influența pozitiv, în mod neîndoios, activitatea economică a cooperativei. — A analizat comitetul comunal de partid această problemă ? A elaborat comisia sa economică vreun studiu în legătură cu participarea la muncă ? — Nu, nimic din toate acestea. — Cînd s-a ținut ultima ședință de birou ? — Nu știu, în orice caz, nu s-a ținut de mult timp. Un răspuns asemănător dat, în cadrul unei discuții oraganizate la Comitetul municipal de partid și Instructorul Ilie Vicoleanu. Dacă activistul de partid, adică omul chemat să dea un sprijin competent unităților economice din comună, nu știe ce a făcut în ultimele luni organul comunal aflat în raza sa de activitate, ce probleme i-au stat în atenție, ce probleme ridică comuna, înseamnă oare că activitatea se orientează, cu prioritate, spre rezolvarea lucrurilor esențiale, spre înlăturarea marilor deficiențe ? Secretarul comitetului comunal de partid Rachici, tovarășul Ioan Iurea, nu a știut cît a costat, în cadrul celor două cooperative de producție din comună un litru de lapte și cu cît a fost el vîndut. Dacă problema l-ar fi preocupat ar fi aflat, evident, că prețul de producere al unui litru de lapte a crescut, la C.A.P. Răchiți, față de anul trecut. Nesesizînd însă esențialul, neluînd cele mai indicate măsuri pentru îmbunătățirea vieții economice, organizațiile de partid din Stăuceni și Răchiți nu și-au putut exercita, cu cea mai mare eficacitate, rolul de conducător al întregii activități din comună. Se pierde timpul, de multe ori, cu lucruri mărunte, cu culegerea diferitelor date pentru VIATA DE PARTID informări, cu mult mai numeroase decit suat ele necesare. Dar activistul de partid, instructorul tentorial nu trebuie transformat într-o anexă a Direcției de statistică. Tocmai aici breșa , informindu-ne pentru a e ști să răspundem la întrebări pe care nimeni nu intenționează să le pună, nu mai avem timp pentru intervenție directă, eficientă. La uzinele textile din Botoșani, cu prilejul adunării salariaților, din acest an, s-au făcut valoroase propuneri. „Un ajutor de maistru din sectorul țesătorie, ne-a spus tovarășa Elena Adăscăliței, președinta comitetului sindicatului, a propus să se înființeze o echipă de specialiști care să facă reglări model la războaiele englezești. Prin aplicarea propunerii, care nu cere decît bunăvoință, nimic altceva, s-ar mări productivitatea muncii tocmai datorită creșterii gradului de automatizare al mașinilor". S-a aplicat propunerea ? — Nu știu în ce măsură se aplică în viață propunerile făcute de salariați. Am discutat cu tovarășii din conducere pe diverse aspecte, dar nu și la modul concret, cum a rezolvat comitetul de direcție una ori alta din propuneri, a spus, în cadrul discuției de la comitetul municipal de partid, tovarășul Ilie Mreană, instructor teritorial. Nici propunerea înserată de noi mai sus, nici altele, nu au fost încă aplicate. Dar obligația instructorului era tocmai aceea de a impulsiona aplicarea, de a favoriza transpunerea în viață a tuturor propunerilor judicioase făcute de muncitori. Din situațiile relatate, se desprinde o concluzie : nu întotdeauna eforturile țintesc rezolvarea problemelor cu adevărat mari, adică a celor strîns legate de bunul mers al activității economice. Documentarea activistului nu e un scop in sine, ci ea trebuie înțeleasă ca un mijloc premergător sprijinului concret. Astăzi cînd documentele de partid atrag permanent atenția asupra perfecționării activității, a așezării tuturor acțiunilor noastre pe baze științifice, este o foarte mare greșeală să ignorăm cerințele vieții, să discutăm steril, să nu intervenim. Exemple de tratare superficială a sarcinilor mai pot fi date : la T.A.P.L. Botoșani sprijinul activistului, a instructorului teritorial este ca și inexistent. Adunările generale se țin cu mari intermitențe, materialele puse în discuție fiind altele decît cele planificate. Există acolo, după cît ne-am putut da seama, o optică cu totul greșită față de sancțiunea de partid , la fabrica de confecții problema calității produselor trebuie să preocupe în mai mare măsură organizația de partid, ultimele refuzuri de calitate fiind cu totul îngrijorătoare ; la cooperativa meșteșugărească „înfrățirea“ interesele cetățenilor, ale marelui public, sînt de multe ori ignorate ; învățămîntul de partid nu se desfășoară peste tot în cele mai bune condiții . Unele teme se amină de la o săptămînă la alta, rămîn noțiuni neelucidate complet etc . la întreprinderea județeană de construcții și montaje munca politică de masă nu cunoaște încă revirimentul așteptat in urma noii organizări. Desigur, organizațiile de partid din municipiu au obținut și realizări. Este însă necesar ca activiștii organului municipal să acorde o mai mare atenție problemelor fundamentale, printr-un sprijin diferențiat, în funcție de cerințele speciului sector de activitate. Trecerea meteorică a instructorului printr-o organizație de bază aparține unui stil de muncă cu totul anacronic. Datoria de comunist, de militant îl obligă să privească cu maximă responsabilitate sarcinile, sâ discearnă, să acorde prioritate, după cum este și firesc, problemelor economice, să ajute organizațiile de bază să găsească și să aplice acele măsuri apte să influențeze favorabil bunul mers al unităților economice, căci numai astfel efortul activistului de partid capătă o reală consistență. TIBERIU BRAESCU TRADIȚIA REÎNVIE MARGINALII LA CONCERTUL CORAL SUSȚINUT DE FORMAȚIA LICEULUI PEDAGOGIC DIN BOTOȘANI A existat cindva la Botoșani o frumoasă tradiție în interpretarea muzicii corale. Au existat formații corale de mare prestigiu, datorită mai ales prodigioasei activități a distinsului profesor Mihai Grigore Poslușnicu. Au existat cindva... căci după citeva încercări neizbutite, cu toată dezvoltarea fără precedent pe care a cunoscut-o viața muzicală botoșaneanâ în ultimul timp, în interiorul ei un loc rămînea mereu liber. Muzica corală interzia să răspundă la apelul celor ce o îndrăgeau. A venit însă la Botoșani un muzician care a observat acest lucru. A dorit cu orice preț să „construiască" un ansamblu coral, alegîndu-și drept material de făurire pe tinerii elevi ai liceului pedagogic proaspăt înființat. Și nu puține au fost orele de muncă, migăloasă și încordată, de abandonări și reluări. După aceste nenumărate impedimente trecute poate nu cu ușurință, profesorul Gheorghe Cojocaru și-a realizat trei formații corale : două de cameră și un cor mixt. In dorința de a-și vedea munca de pină acum împlinită, Gheorghe Cojocaru și-a programat un concert coral — ce a avut loc sîmbâta trecută — în care să-și prezinte formațiile sale cu diversele lor preocupări interpretative. Acțiune nelipsită de un oarecare risc prin amploarea ei, debutul acestor formații corale a însemnat nu numai un memorabil succes, ci și o redescoperire a vechii tradiții corale botoșănene. Judecind în perspectivă, indiscutabil că cele trei formații vor putea, intr-un viitor nu prea îndepărtat, să ne reprezinte cu succes în orice competiție muzicală națională. Deși perioada de la înființare este relativ scurtă, repertoriul ansamblurilor a devenit impresionant și în dimensiune : de la muzica preclasică la cea contemporană, de la madrigaluri și colinde, pină la cintecele patriotice de mare amploare. Calitativ, concertul a inscris reușite certe, dar și citeva imperfecțiuni, desigur inerente debutului, datorate în special abordării unui program poate prea încărcat in lucrări. Ansamblurile au format deja o bună omogenitate a vocilor, o dicție îngrijită și o evidentă preocupare pentru acuratețe și nuanțare. Imperfecțiunile se datorează mai ales emisiei vocale și unei mai puțin îngrijite frazări cauzată de lipsa de maturizare interpretativă. O selectare mai riguroasă a pieselor executate ar fi sporit nivelul artistic al programului, chiar dacă acesta ar fi mai redus. Trecând însă peste aceste lipsuri, inevitabile începutului și pe care cu siguranță că profesorul Gheorghe Cojocaru, prin competența sa, le va remedia, concertul elevilor liceului pedagogic a reprezentat un eveniment demn de toate laudele, iar aparițiile viitoare merită a fi primite cu un interes deosebit. „Programul pe care îl veți asculta înseamnă un început în eforturile noastre de a relua și a duce mai departe tradiția valoroasă a liceulului , spunea profesorul Ștefan Dragomir, directorul liceului, în cuvîntul de deschidere. Le dorim deplin succes în numele tuturor iubitorilor muzicii corale din Botoșani. SILVESTRI AILENI RADIO JOI 9 APRILIE 1970 5.05~6.00 Musca dimineții. 6.05—0.30 Muzică și actualități. 9.30 Odă limbii române. 10.30 Laureați ai Concursului internațional de mundcă ușoară Brașov — România 1970. 11.15 Din țările socialiste. 13.00 Radiojurnal. 15.00 — 100 de legende românești. 16.00 Radiojurnal. 16.30 Ce e nou in județul nostru. 17.05 Antena tineretului. 10.30 O melodie pe adresa dv. 19.00 Gazeta radio. 20.25 Zece melodii preferate. 21.00 Convorbirile de joi. 22.00 Radiojurnal 22.20 Sport. 0.03—5.00 Estrada nocturnă. TELEVIZIUNE MIERCURI 8 APRILIE 1970 18.00 Deschiderea emisiunii. 18.30 Luceafărul de ziuă. 19.00 Telejurnalul de seară. 19.20 „Acțiunea L* — Legumicultura. 10.30 Interpreți de muzică ușoară. 19.40 Anchetă TV. Anul I. După absolvirea facultății. Absolvenții instinutelor de învățământ superior in primul an de existență profesională, învățămîntul răspunde necesităților practice ale meseriei . Cum se integrează tinerii intelectuali In noile medii sociale ? Iată citeva întrebări la care va răspunde ancheta noastră. Participă acad. Grigore Moisil, prof. univ. Alexe Popescu, adjunct al ministrului Invățămîntului. Ion Pechiu, vicepreședinte al consiliului popular județean Vrancea. 20.25 Telecinemateca. 22.00 „Sârba în căruță". 22.10 Telejurnalul de noapte. 22.20 Salonul literar. TV. 23.00 închiderea emisiunii i Intîmplare cu araci In via C.A.P. Pleșani din comuna Călărași se făcuseră stive de araci. Cum să stea aracii în ploaie și în soare ? Dacă or să putrezească ? — s-au gîndit frații Mihai și loan Luchian care amîndoi aveau casele pe lingă vie. Și ca nu cumva să se întîmple asta, au tot luat pari, punîndu-i la uscat și la căldură în ... sobele lor. Pentru această bună intenție au fost amendați de comisia de judecată. Dar consecvenți ideii, frații ostenitu-s-au iarăși cu transportul arabilor spre alte condiții de temperatură. Vedeți bine clar că răsplata ce-o merită e ceva mai mare decît simpla amendă... Pe Podul de piatră Mai mulți cetățeni de pe strada Podul de piatră din mu ARCA LUI NOE nicipiu ne scriu că denumirea uliței lor e o absolută metaforă. Din cauza circulației mașinilor grele — zic — strada s-a desfundat, ba a fost afectat și unul din trotuare. Tot datorită mașinilor ce vin de prin alte orașe și parchează aici, strada fiind mai dosnică, locuitorii n-au odihnă, șoferii începînd dis-de-dimineață reparatul mașinilor și pornitul motoarelor. Ce vor oamenii e să se interzică parcarea mașinilor aici și să se ofere circulației o altă stradă, mai corespunzătoare. O fi chiar posibilă treaba asta ? Ce zic competenții ? Milostenia cumnatului Neîntrunind condiții legale pentru a obține pensia de urmaș, Niculina Nechifor din Vorniceni a făcut rost de un formular tip de adeverință de vechime in muncă și de o ștampilă în alb (cum a curat mister !) apelînd apoi la gingășia sentimentelor de cumnat ale lui Mihai Chirilă din aceeași comună. Săritor, cumnatul n-a așteptat de două ori să i se spună și a completat actul cu tot ce trebuia, semnînd apoi cu seninătate pentru director și șef contabil. Carnetul de muncă a fost completat cu un adaos de 1,5 ani vechime și N.N. a primit o pensie lunară de urmaș de 300 lei. Pînă acum a încasat 5.860 lei. Ce vor încasa cumnații de aici înainte — rămîne de văzut ! Dispariție In ziua de 28 martie, Mihai Irimiciuc din Stroești — Lunca a fost la o ședință la U.J.C.A.P. întors în sat a fost văzut trecind pe la bufet. Apoi a dispărut. Pentru că i s-a găsit mai tîrziu servieta în apa Sitnei, se bănuie că e vorba de înec. Cine află vreo urmă să anunțe miliția. Rubrică realizată de DUMITRU IGNAT Căprioare de smalț Fotografia : I. NOUR CONSILIUL POPULAR AL JUDEȚULUI BOTOȘANI COMITETUL EXECUTIV LISTA Nr. 12 Anexă la decizia nr. 138 din 7/IV 1970 Roșii de seră pînă la 15. IV. a.c. „ 18,00 16,00 8,00 24,90 22,15 11,15 Prețurile de cumpărare și vînzare cu amănuntul la : — Ceapă verde, salată verde căpățîni și spanac verde a intrat în vigoare la data de 7 aprilie a.c. orele 12. La ridichi de lună și roșii de seră, prețurile de cumpărare intră în vigoare la data de 8 aprilie a.c. orele 0, iar prețurile de vînzare cu amânuntul intră în vigoare la data de 9 aprilie a.c. ora 0. 0/M Preț de cumpărare contract calitatea Denumirea produsului Preț de vînzare cu amănuntul calitatea __________________________BINE INI Ceapă verde leg. — 0,65 0,45 — 1,00 0,75 7—10 fire Salată verde căpățîni buc — 0,65 0,45 — 1,00 0,75 Ridichi de lună 7—10 fire leg. — 0,65 0,45 — 1,00 0,75 Spanac kg. — 2,10 1,75 — 3,00 2,50 ♦ se Printre succesele spectaculosînregistrate de lingvistica noastră în ultimele două decenii se numără fără îndoială, mai întîi cele din sectorul studierii limbii literare — principii, metodologie, istorie, analize asupra limbii scriitorilor — și, în ultima vreme, cele din domeniul stilisticii, cu studii și cercetări bazate tot mai mult pe concepția structuralistă. In ce privește limba literară, la reforma învățămîntului din 1948, cînd se introducea pentru prima dată în programa analitică a facultăților de filologie un curs de „Istoria limbii române literare" noi nu aveam nici un specialist propriu-zis în această disciplină (...), „Puținele aprecieri, de pînă atunci, asupra limbii române literare, erau nu numai întîmplătoare, ci și cu totul tangențiale“, (prefață p. 7). Profesorul ieșean, Gavril Istrate face parte din generația de pionieri ai acestei discipline, iar volumul de peste patru sute de pagini de care ne ocupăm nu este altceva decît rodul a peste două decenii de activitate, atît la catedră, în cadrul Universității ieșene cît și în publicistica de specialitate unde „autorul participat la dezbaterea probleamei controversate a originii limbii noastre literare și a dezvoltării ei ulterioare“ (p. 8). Elev al acad. Iorgu Iordan care are meritul „de a fi definit noțiunea de limbă literară și de a ne fi dat, tocmai la momentul potrivit, câteva studii fundamentale în acest domeniu“ (p. 8) cît ția literară a înaintașilor — limba literaturii religioase, a cronicilor, a cărților populare — modelul literaturii și limbii franceze în ce privește claritatea și precizia. Punctele de vedere sunt cele ale marilor clasici Alecsandri, Kogălniceanu și Alecu Russo cît și ale lui G. Ibrăileanu și I. Iordan. Concluzia e categorică : „Totul trebuie orientat spre realitățile populare, spre limba și literatura poporului singurele în stare să înlăture răul și să creeze condițiile necesare atît pentru fundamentarea unei literaturi cu adevărat naționale, cît și pentru o limbă literară unitară“ (p. 134). In ce privește originea și formarea limbii literare, Gavril Istrate e partizanul concepției care consideră punctul ei de plecare în textele coresiene iar evoluția ei un proces complex : „Zestrea lăsată de traducătorii epresieni va fi îmbogățită" (...) prin contribuții care vin din toate provinciile istorice românești. Varlaam și Dosoftei în Moldova, Simion Ștefan în Transilvania și traducătorii Bibliei de la București (1688) sunt piscurile literaturii religioase din secolul al XVII-lea (...). Pe trunchiul plăpînd, moștenit de la traducătorii eoresieni din lut s-a dezvoltat cetatea Brașovustejarul uriaș ale cărui rădăcini se prelungesc spre toate meridianele pămîntului românesc”. (p. 13). In dezbaterile fundamentale privind bazele limbii literare și dezvoltarea ei istorică, Gavril Istrate aduce cîteva puncte de vedere originale, de a remarcapentru că „a știut să evite exagerările latiniste „îndeplinind“ in Transilvania, rolul pe care l-au avut Eliade Rădulescu în Muntenia și Kogălniceanu cu Negruzzi în Moldova“ (p. 129) ; Alecsandri, pentru concepția după care „limba este tezaurul cel mai prețios pe care-l moștenesc copiii de la părinți, depozitul cel mai sacru lăsat de generațiile trecute și care merită a fi păstrat cu sfințenie de generațiile ce-l primesc" (Convorbiri literare 1876, citat G. Istrate p. 141) ; Eminescu, pentru că „Poezia lui dă impresia unui fluviu în care se varsă toate izvoarele teritoriului de limbă românească. Aceasta înseamnă că opera lui, arta pe care a realizat-o, este suma nu numai a gîndirii și a sensibilității veacului din care face parte poetul, ci a tuturor cuceririlor observate la înaintași" (p. 227) ; Coșbuc, drept unul dintre marii creatori care au dat „o magistrală întrebuințare a limbii poporului prin asociații îndrăznețe și noi, la care nimeni nu s-a gîndit înaintea lui" (p. 277); Sadoveanu, pentru că „nu există nici un alt scriitor care să se poată compara, fie și pe departe (cu el)... Sub aspectul încărcării unor cuvinte cu sensuri noi, unele existente în limba poporului, altele cu totul proaspete și originale“ (p. 273) iar Goga pentru că poezia lui „pune în lumină tot ce era mai prețios în limba provinciei de peste munți, la începutul secolului nostru. Prin opera lui, Transilvania își îmbogățește contribuția la NOTE DE LECTURĂ_______________ GAVRIL ISTRATE LIMBA ROMÂNA LITERARA - STUDII ȘI ARTICOLE și al criticului Ibrăileanu, ale cărui preocupări de limbă literară „n-au fost concretizate în lucrări speciale „rămînînd” numai în cursurile netipărite ale autorului (p. 279), Gavril Istrate aplică, în mod creator, metodologia de cercetare a înaintașilor, o dezvoltă și o completează iar în cazurile de controversă, se delimitează cu franchețe de ei, afirmîndu-și cu siguranță și aplomb propriile sale puncte de vedere. Volumul, care se adresează „în primul rînd, studenților facultăților de filologie“ dar și „elevilor din ultimele clase de liceu, precum și acelor cititori cu pregătire diversă care nu încetează a se informa“ (p. 8) adună la un loc studiile și articolele autorului, care, pentru ușurința discutării lor, pot fi grupate în trei secțiuni (regretăm intr-un fel că această grupare n-a făcut-o autorul însuși !) , mai întîi studiile privind chestiunile de teoria și de istoria limbii rămâne literare (Limba română literară ; Școala ardeleană și rolul ei in dezvoltarea limbii române literare ; Fenomene specifice limbii române literare din prima jumătate a secolului al XlX-lea ; O problemă controversată : literalizarea ; Gramatica lui Radu Tempea ; Un fonetism propriu Psaltirii Scheiene în al doilea rînd, articolele dedicate felului în care marii scriitori au înțeles și apreciat limba literară (Preocupări de limbă în activitatea lui George Bariț ; Vasile Alecsandri și limba literară ; Eminescu și limba populară ; Părerile lui Coșbuc despre limba literară ; Ibrăileanu despre limba literară) și în sfîrșit aplicarea practică a metodei, în articole de analiză amplă a limbii scriitorilor (Limba postumelor lui Eminescu ; Probleme de limbă în variantele unor poezii ale lui Coșbuc ; Vocabularul poeziei lui Coșbuc ; Limba poeziei lui Goga ; Vocabularul operei lui M. Sadoveanu). Gavril Istrate ne apare de la inceput ca un reprezentant remarcabil al școlii lingvistice ieșene ale cărei începuturi stau sub steaua tutelară a marilor corifei de la Dacia literară. Concepția lui e tradițională, folclorică și populară. Atitudinea, în materie de inovație lingvistică, moderată, plină de bun-simț. Idealul lingvistic, al autorului, în aceste condiții va fi unul echilibrat, clasic. Pentru Gavril Istrate „creația în limbă trebuie concepută fie în sensul de punere în circulație a unor forme sau cuvinte cunoscute doar limbii vechi și graiurilor, fie ca o lărgire a sensurilor pe care le poate avea un cuvînt“ (p. 372). Limba literară trebuie să constituie un model de exprimare : „Scriitorului adevărat îi revine sarcina importantă de a perfecționa, în permanență, limba literară. Opera sa trebuie să servească mereu, ca model de exprimare, în școală și în societate" (p. 402). Ea nu trebuie să conțină vulgarități : „In cele peste 13.000 de pagini cîte cuprinde opera (lui Sadoveanu n.n.) (...) întîlnim mai puține elemente de jargon, eventual dintre cele cu înțeles vulgar, decît în volumul unic, de aproximativ 200 de pagini, al cutărui autor, rămas anonim“ (p. 364). Temeiul limbii literare, pentru Gavril Istrate îl constituie limba vie a poporului, folclorul, tradibilă intuiție lingvistică. Mai întîi, cel cu privire la lărgirea zonei care a contribuit la geneza românei literare : „La baza acestor traduceri (textele coresiene n. n.) nu stă graiul dintre Târgoviște și Brașov ci, mai degrabă, cel dintre Brașov și Orăștie (cu infiltrații în Banat și în Crișana !) (...). încă în secolul al XVI-lea se creează, aici o adevărată tradiție culturală" (p. 12). Semnalăm apoi observația cu privire la aportul adus de învățații ardeleni, la formarea limbii literare : „Personal sînt înclinat să cred că limpezirea frazei românești din textele care datează din secolul al XlX-lea, față de fraza în general greoaie din cărțile mai vechi, se datorește nu atît contactului, mai strîns, cu limba grecească, cum credea George Murnu, nici numai influenței franceze, cum a susținut, într-o vreme, Pompiliu Eliade, ci ea trebuie explicată (...) și prin preocuparea teoretică cel puțin, a latiniștilor pentru clasicismul greco - roman, pentru frumusețea și claritatea cu care au știut să-și exprime gîndurile și sentimentele principalii reprezentanți ai literaturii grecolatine din antichitate“, (p. 40). De asemenea trebuie să remarcăm, justețea părerii că „limba vie de după " 800 era neglijată de scriitorii cu preocupări grecizante, iar limba veche, a textelor religioase și a cronicilor, nu mai corespundea ideilor, care-și făceau loc tot mai puternic și la noi în urma revoluției de la 1789 și a ascensiunii burgheziei în apus. Din cauza aceasta, toți scriitorii pînă la Eminescu, se risipesc în căutarea expresiei celei mai potrivite (.. .) și își cheltuiesc cea mai mare parte din energie pentru formarea unei limbi literare" (p. 148). De o deosebită finețe ni se pare și remarca după care „atît Coșbuc cît și Iosif și Goga, nu se poate să nu fi avut sentimentul că limba literară modernă de pînă la dînșii s-a format mai mult în afara Transilvaniei, fără contribuții prea însemnate ale scriitorilor de acolo (...) Transilvania trebuie integrată țării și sub acest aspect. Așa trebuie înțeleasă activitatea lui Slavici și Coșbuc, în ultimele decenii ale secolului trecut și în acest angajament se încadrează acțiunea tuturor colaboratorilor ziarului Tribuna din Sibiu” (p. 377). Partizanul concepției tradiționale, în care se văd cu claritate tendințele lingvistice ale reprezentanților curentului istoric - popular, elevul lui Ibrăileanu și al lui Iorgu Iordan, va respecta legea interdependenței dintre teorie și practică, atunci cînd va trece la analizele limbii scriitorilor. Mai întîi să observăm că preocupările lui G. Istrate se statornicesc în zona scriitorilor clasici — de la pașoptiști la Sadoveanu și Goga, deși pe parcursul lucrării sale, profesorul ieșean face dese referiri la scriitorii din diverse etape ale literaturii române contemporane, din șirul cărora nu lipsesc nume ca Blaga, Arghezi, Călinescu etc. Explicația ține mai puțin de gust și de preferințe personale, cît de formația autorului și de concepția lui lingvistică: exemplul de limbă expresivă, bogată, unitară îl oferă în primul rînd marii noștri scriitori clasici. Aici trebuie căutate modelele. Tocmai de aceea Bartț e apreciat formarea limbii literare, încoronînd strădaniile traducătorilor rotacizanți și ale lui Coresi, pe cele ale lui Simion Ștefan, ori pe ale reprezentanților Școlii Ardelene în frunte cu I. Budai Deleanu“ (p. 398). In ce-l privește pe Ibrăileanu, G. Istrate merge pe linia părerilor acestuia cînd e vorba de metodele de îmbogățire a limbii literare (p. 281 — 282), de originea limbii române literare (p. 287), de rolul limbii populare în formarea ei (p. 282 — 283), delimitîndu-se net însă, atunci cînd se pune în discuție funcția neologismului în poezie. Ibrăileanu afirma în cursul universitar Epoca Conachi (p. 36 — 37) că „Un neologism într-o poezie lirică ne face o impresie rea“, punct de vedere amendat cu promptitudine de G. Istrate : „constatăm că neologismul nu numai că nu distonează în poezie, dar el este, în foarte multe împrejurări, absolut necesar. Poezia românească nu se rezumă doar la inspirația rurală sau la sentimente proprii omului simplu. Există și o poezie a orașului, a omului cu viață intelectuală bogată, o poezie de idei, care nu se poate realiza numai cu ajutorul elementelor de limbă populară“, (p. 286). Așa stînd lucrurile, nu mai putem accepta observația de la (p. 391) cu privire la postumele lui Goga, publicate în volumul DIN LARG : „Izul biblic și popular prin care poezia lui de început era atît de accesibilă publicului țărănesc de pretutindeni, a fost înlocuit cu tendințe neologice (...). Atmosfera ștearsă, conținutul intimist al acestei poezii, lipsa preocupărilor național-sociale a dus (...) la creșterea numărului de neologisme" (p. 391). Să observăm mai întîi contradicția dintre această afirmație și cea menționată de noi, cîteva rînduri mai sus. In altă ordine de idei, esteticește, observația nu se parte simplificatoare. Volumul Din larg concentrează o experiență de însingurare, o dramă a derutei, o apropiere — poate prin intermediul lui Ady, sigur prin poezia lui Baudelaire, de simbolismul european, orizonturile unui mediu citadin. Tocmai de aceea, analizarea volumului i-ar fi putut oferi lui G. Istrate un argument în plus pentru afirmarea poziției sale, în problema neologismului poetic, în opoziție cu cea a lui Ibrăileanu. Spațiul nu ne îngăduie să subbliniem bogăția de observații din studiul Limba postumelor lui Eminescu, în care noi vedem o contribuție fundamentală, ce poate fi pusă alături de cercetările lui Călinescu și Vianu. Firește că într-o privire de amănunt, de-a lungul celor peste patru sute de pagini, Beckmeaser — personajul lui Wagner care, la concert, în loc să se bucure de afluviile muzicii, notează greșelile orchestrei — ar putea surprinde scăpări, formulări plate, neglijențe de stil. Cum nu ne face nici o plăcere să ne identificăm cu un astfel de personaj, rămînem la bucuria și la deliciile lecturii acestei cărți remarcabile a științei noastre filologice, salutînd în autorul ei pe unul dintre distinșii reprezentanți ai școlii lingvistice românești contemporane LUCIAN VALEA