Concordia, 1863-1864 (Anul 3, nr. 1-108)

1863-01-15 / nr. 1

resfira autonomia municipala, cu acést’a nu se potu faui alte comitate, nu se potu provocă la usuru acestoru drepturi nici acei,d in patriia acést’a mare carii aru fi gat’a a subscrie ori­ce, ce li s’aru pro­pune gat’a spre subscriere, dar nici cu contrelege­­rea d’intre ei nu se potu laudă, cea ce Cetatea de piétra o pote face cu frunte senina, ca­ ce fiii ei, micu cu mare, fara deshilinire de religiune ori na­­tionalitate aducu cu totii arderi pe altariulu Domnului in templulu Concordiei. Ce se atinge de redegerea foiei, ne potendu capetă pe atunci unu redactorii capace, sînguru am fostu silitu a o radîgea, nu cumva se perdu licen­­ti­a, neusuandu-o; cumu au corespunsu acést’a faia misîunei sale, acést’a o lasu in judecat’a onoratu­lui publicu cetîtoriu; atâtu numai nu potu lasă neamintîtu, ca in luptele ce le-am avutu pentru nationalitatea nóstre, nici candu nu amu perdutu d’in vedere terminii modestiei si a păcii, sbicitamu abusurile, dar’ ne-am retinutu de a nu vatemă pe nici o naţiune, ca ăstu­ felu se potemu pune piétr’a fundamentale la edîfieiulu acelu mare a Concordiei, in carele se incapa toti cetatienii patriei noastre, la toate cestiunile singulari ne-am insuitu a incungiură, pe câtu se poate ofensiunea, si a rema­­né in statulu defensivii, cr’ deca diurnalele magiare facandu nisce traduceri rele ori necomplete ne ata­cau d’in candu in candu, noi ataculu nu lu respin­­geamu iarasi cu atacu, ci le dîimu deslucirile cu­­viincioase, si graiămu câtra ele cu unu tonu paci­­nicu. Inse nu suntemu noi de vina câ ne-am nă­scuţii romani, câ ne iubimu limb’a si nationalita­tea nóastra peste tóate, si ne insuimua câştigă limbei nóastre mame unu locu competente in afacerile ofi­­cioase, care se fie in conformitate cu intregitatea statului si limb’a diplomateca. Luptele nóstre, de la intemeiarea acestei foi periodice, au fostu totu­­deaun’a coronate de sucesulu spirituale, ce e drep­­tu, ocupatiuni nu am facutu, inse am mediulocitu ca inteliginti’a altoru natiuni se recunósca ca cere­rile nóastre sunt drepte, departe de ori­ce ultraismu si sé se convingă câ noi suntemu cei mai na­turali aliați ai loru, si meritâmu a fi respetati nu numai fiindu­ câ suntemu numeroși, ci si pentru câ am facutu propăşiri mari, si acéstea pentru acea, ca­ ce­la d’in contra se născu neîncrederi intre co­­locuitori, si aceste nimicescu popóare si staturi. Candu făcu unu reportu atâtu de îmbucura­toriu despre cea ce atinge partea spirituale a foiei, — cugetu a nu fi neinteresatu a face cunoscuţii on. publicu si acea, ca pana acumu in bugetulu foiei susta unu deficitu de 3000 fl. val.aust,; aceste sca­­dieminte le-am suplinitu sînguru d’in averea mea, cu acea cunoscintia liniscita, ca am adusu sacrificiu pe altariulu patriei si a natiunei, si aceste le voru sci pretiui ostenelele făcute. — Aru trebui se in­­siru aice si numele aceloru­a, carii se ținu a fi conducătorii natiunei romane, si le place a cere în­dreptățiri in numele aceștia, si daca si vor d­elupta ceva, se primeasca in numele natiunei; dara inca nu avuramu onoare pe unii d’in aceștia a-i vedéa insirati intre prenumerantii foiei noastre. — Numele acelorua le vom reface acumu, ca­­ce speramu ca cu tempu se voru convinge ca romanulu trebue se fie si in fapta romanu, nu numai in vorba, si se partinesca între­prinderile natiunali, ca­ce aceste dau impulsu in­­florirei si fericire natiunei. Premitindu aceste, fiindu câ si demnitatea si funcțiunea in care me aflu ca capitanulu­supr­­a lu Cetatii de piétra nu me ierta se redigezu­ si mai departe foi’a, despre acéstea renunciezu acii cu toa­ta solenitatea, si in viitoriu mi susținu numai drep­­tulu de proprietariu. Cu deplina finiserie renunciezu despre redi­­gerea foiei, ca­ce acéstea o incredîntiediu pentru viitoriu in mani istetie, a carui­a nume e identifici­ cu numele natiunei nóstre, si carele si pana acumu a fostu colaborator­ulu primariu a acestii foi, si asia dicandu conducatoriulu ei, a cari­a cunoscintie late , esperintie si amerea de naţiune , dau depline garanţie pentru veritoriulu fdiei; acestu barbatu e Domnulu­i lessailaird­ Holb­ana profesoralii limbei si literaturai romane, pentru care acumu s’au infiintiatu antaiadata catedra in universitatea de Pest’a, carui­a si pana acumu i-asiu fi incredin­­tiatu redactiunea, deca n’aru fi fostu singuri­ atâtu de ocupatu in functiunea sa. Daruiti-i lui încredere, dati-i indemnu prin părtinire , ca se nu perda d’in poteri, la lucrulu acestu mare, cu unu cuventu, nu retrageti radie­­marea si conlucrarea vóastra, fara de care nici o fata nu pote esiste, si nici o întreprindere mare nu póte avé sucesulu doritu. Ear’ eu, in momentele renunciarii mele, ceru de la on. publicu, ertare daca am smintitu ceva, O I FOISIOE’A. Marcii Ulpin Nerv’a Traianu. Traianu numitu si Ulpiu de la mosiulu seu si Ner’va de la adoptatoriulu Cocceiu, s’a nascutu in Ispani’a. De­­cretulu de adoptatiune, si­stemele inperiale tramise de la Nerv’a si de la senatu le-a primitu in Coloni’a Agripin’a Atunci era in etate de 42 de ani, candu vigorea corpului si tari’a sufletului e in mai mare flore, pentruca neci se in­aiba preste termini pr’in foculu teneretieloru, neci se lan­­gediesce pr’in defeptele betranetieloru. Indata ce s’a incunosciintiatu despre mortea lui Ner­v’a, a scrisu cu manile sale senatului incredintiandulu cumva barbatiloru celoru buni nu le va micsiora demnita­tea, neci le va periclita vieti’a. Sub totu decursulu domniiei sale asia a gubernatu, ineatu in ochii poporului a fostu placutu, înaintea senatului venerandu, era in faci’a inimiciloru terore. De aici apoi se­­natulu l-a numitu principele cehi mai bunu (princeps op­timus) si cu ocasiunea alegerei Augustiloru următori s’au indatinatu a gratula: Se iii mai ferice decatu Augu­­stu si mai probu decatu Traianu (Augusto felicior, Traiano probior), seu precum scrie Aureliu Vict,oru doua sunt ce se ascepta de la principii cei buni : Santienia a­casa, taria in arme, si apoi in ambele prudentia, era Traianu ambele aceste asia le-a sciutu îmbină laolalta, ca si cum vertutea aru fi mestecatu cu ceva temperamentu. In Rom­a a restituitu legile si judecățile, elu insusi a siediatu adeseori pe tribună ca judecatoriu. A instruitu mai multe biblioteci, d’intre cari un’a a numitu-o Ulpiana. In acesta a mandatu se se descrie faptele cesariloru pe­­ carte linteie, era conduitele senatului in carte elefantine. Barbatiloru eruditi a fostu cu totulu familiariu, mai vertosu catra Plutarcu invetiatoriulu lui, s’a aretatu cor­dialii precum si catra Pliniu si Tacitu. Ma n’a fostu numai familiariu ci deodata si indemanatecu si liberalii, precum dovedescu scrietorii de pe atunci. Plutarcu nu-si gasesce cuvinte se-i esprime modesti’a, si moravurile cele bune pe deplinii. Pliniu celu mai teneru eschiama in panegiric’a lui: „Care gradu de onore si culme a demnitatei n’ai con­feritu­ magistriloru si literatiloru ? ineatu pr’in tine si-au recastigatu sciintiele spiritulu, sângele si patri’a, cari pr’in crudelitatea tempuriloru de mai nainte se micsiorau pr’in esiliu.“ Insusi Juvenalu, care n’a nascutu spre lingu­sire cantase despre cesariulu. Et spes et ratio studiorum in Caesare tantum. Solus enim tristes hac tempestate Camaenas Respe­­xit etc. Cu unu cuventu intru atatu a fostu Traianu de aple­catii si cordialii catra poporulu romanu ineatu adeseori se presenta si ne­­invitatu la cutarele, si apoi siediendu la mesa, cină si se ospetâ ca si acasa. Traianu intru atatu s’a incredintiatu in nevinovati’a sa, ineatu candu a tradatu pumnariulu d’impreuna cu dem­nitatea cea strălucită prefeptului pretorianu cu numele Saburanu a disu inadinsu: „Acestea ti-lu concredu spre scutirea mea de voiu lucră cu dreptate , eara de nu, mai bine in contra mea, petruca moderatoriulu tuturoru nu debue neci se retacesca. Mersu­­ u antaiu a­­ u lui Traianu in con­tra Daciloru a n­u 1 u 100 d. Cir. Traianu inaltianduse pe tronulu Romei si impacan­­du poporale germane de peste Reni, si-a incordatu pote­rile spre regularea unei armie infricosiate, cu carea nu mi­mei se molcomesca pre inimicii seculari de la Dunarea de diosu, nu numai se sterga petea armeloru romane de sub Domitianu, ci odata pentru totudeuna se infranga si se umilescu cornele Daciloru ingantati. Catra finea anului 100, după Cristu se apropia cesa­riulu cu cinci legiuni, diece cohorti pretoriane si alte osti ajutatorie catra Daci’a si apucandulu ern’a la Dunăre in Mesi’a se locuescu in castre intarindu ripele d’in drept’a cu garnisone romane. Abia a deschisu primaver’a anulu 101. armiele ro­mane trecu Dunarea peste doua păsuri, si anume pe la Gradiscea si pe la Columbhi’a d’in partea Serviei, unde impreunanduse mai multe luntre se predicasera doua punti pe vase. Pe la Gradiscea a trecutu Traianu, eara pe la Co­­lumbin’a Luciu Cuvntiu Maura. Ambii au inaintatu catra capital’a Daciei peste legiunile Banatului Temesianu de adi, si anume pana ce a trecutu Traianu pe la Sasc’a, Oră­­viti’a Carasiov’a si Caransebesiu, prefecturu si legaturu lui venindu la scurgerea Cernei in Dunăre, si a urcatu in susu pe la Mehadi’a, impreunandu sa earasi cu cesariulu la incurgerea Bistrei in Temisiu. Audiendu Dacii de venirea armieloru romane, i-a petrunsu o fiere, deci au taiatu tote pădurile inaintele, au derimatu tote caile, si la Tape (Alb­a Iuli’a) s’au intaritu in castre. Candu eră se se desfasiure operatiunile belice adusera la Traianu unu discu mare cu scriere latina : Cum­ca.Burii si toti ceialalti consultedia pre Traianu se se in­teme indereptu, si se respectedia pacea. Inse Traianu ne luandu in consideratiune consiliulu am­iciloru sei, a datu batalia si infrangandu pre Daci, a mandatu, că capetele ce­­loru ucişi se se puna in pari înaintea castreloru pentru fierea Daciloru. După acest’a debelare a indreptatu Decebalu o solia la Traianu, ca se cera pace, legaţii au fostu aleşi d’in cla­­s’a de diosu, Traianu indreptandu-i inapoi a intempinatu de nou cu resbelu pre Decebalu si pre aliatii lui pre Sar­­mati, si i-a invinsu si a dou’a ora. Atunci earasi a plecatu­ alta solia de muieri, cari se rogara pentru pace plangandu cu lacrimi, ci si acest’a fu refusata, deci s’a intemplatu si lupt­a a trei’a, in care ambele parti au facutu pre multi prisonieri. Romanii i-au tratatu cu cuviintia ca unu popo­­ru cultu, ci varvarii de Daci au esecutatu cele mai infiora­­torie crudimi asupra Romaniloru captivi, ineatu ch­iaru femeile dace ii perirău cu făclii. Cu aceste m­fi lupte sân­gerase s’a inchiatu anulu antaiu, pentruca venindu ierna a incetatu inimiceti’a. Cu primaVer’a anului 102, după mai multe încercări de împăciuire d’in partea Daciloru, cari si pe urma n’au avutu neci unu resultatu pentruca Decebalu n’a avutu ta­ria se se represente die inaintea parlamentariloru romani. Sur’a Claudiu­ si Libianu prefeptu pretorianu, earasi a iruptu resbelulu inca cu mai mare machnire. Dacii s’au luptatu pentru esistinti’a sa, pentru diei si pentru vetrile străbune, eara Romanii pentru diei si pentru mărire. Aceast’e batalia a fostu cea d’in urma si mai sangerosa in mersulu antaiu, in care se infransera Dacii de totu. Ro­manii incependu de la Turd’a pana in Sarmisegetus’a totu pafiulu l-au cuprinsu cu sânge, ineatu in urma nu erau neci cârpe pentru legarea celoru răniţi. Traianu cu mari­nimitate vediendusi atatia militari răniți, despica insusi vesmintele sale că se curme curgerea sângelui la cativa militari. Eara cadavrele celoru cadiuti a mandatu se se im­­mormentedie, si se se inaltie altarie asupra loru, si se se faca in totu anulu rogatiuni si libatiuni pentru repausulu loru. După acestea batalia sangerosa prefecții lui Traianu, Masiminu si Luciu Cuvntiu Mauru au cursu in tote parti­le, si au cuprinsu munţii cei intariti cu fortaretie, unde - si rogu ca si pentru venitoriu se nu - si retraga acea incredere de la mine, ce o am avutu, cu care m’am falitu si cu care m’am simtitu fericitu. —Dar’nu me despartu cu totulu de on­­cetitori, me Veti vedé inca de multe ori intre colonele acestui diurnalu, voiu grai si eu candu va fi vorb’a de cestiuni im­portante, si me voiu lupta cu curagiu neinfrantu pentru drepturile si inflorirea dulcei mele naţiuni, pana candu va veni tempulu se potu dice si eu cu betranulu Simeone: „Acumu lasa, Domne! pe sierbulu teu in pace, ca­ ce vediura ochii mei, Sal­varea ce ai gatitu pentru poporului teu.“ Si­fiimtimlu Pop de Siomcut­a mare Capitanulu supr­­a lu distritului cetatii de pietra, proprietariulu „Concordiei“ si fostulu redactorii. Revista diumalistica. „Magyar Sajtó“ in numerulu de adi insira mai multe eveniminte de insemnetate ce se au in­fiintiatu de curendu in Romania,­si anume trage­rea venituriloru monasterieloru inchinate in bud­­getulu tierei, apoi si altele, in fine adauge urma­­toriele: „Romanulu“ in minierii cei mai de aprope desfasiura, cumca Romania e tiera pe deplinu independinte, si ca atare cu vointia libera d’in tempulu strevechiu a pasitu la con­­federatiuni cu poterile vecina, cu ungur’ii, po­­lon’ii, si ca Bararabia si Bucovin’a făcu partile intregitorie ale României. Noi amu invetiatu istoria in alta scóla, si se pote ca invetiatoriulu nostru n’a fostu atatu intreleptu ca si Juliu Marin scrieto­­riulu articlului, inse noi asia scimu, ca Romani’a si acum­a se numera intre provinciele medilocite ale Turciei, ce platesce dare portei, ca principele ei de acumu anca a fostu spre curtenire la repausa­­tulu Sultanii, si ca odiniora Romani’a s’a trenutu deUngari’a sub nume „Havas­alföld“ cu aceste nu­mai pentru acea le pomenescu, ca se se scia, ce istoria propune Romanulu cetitoriloru sei si in ce tonu vorbescu cei ce dorescu a se întinde pana la Tisza.“ — Noi anca numai pentru acea reproducemu aici cuvintele lui „Safta“ ca se faceau cunoscutii sentiementulu de bunavointia, si vorbele lui cele gele. Imperatul Napoleone au deschisu sesiunea corpului regelativu pentru an. 1863, prin urmato­­riul cuventu:

Next