Concordia, 1867 (Anul 7, nr. 1-50)
1867-01-15 / nr. 5
lele noatre poporale nu intr’atat’a prin nationalitate de câtu prin aceea legătură suntu împreunate, care resulta d’in identitatea intereseloru aspiratiuniloru si principieloru. Partitele nu trebue sâ se baseze pre dîferinti’a de soiuri ci pre convingere. Cu câtu poste de pre care va stătu mai multe limbe, cu atât’a acolo maturitatea politica are se stee pre unu gradu mai susu. Elveti’a p. e. este constituita mai maiestritu dar’ si mai tare de câtu multe alte state de o limba, sustinctulu meschinu alu natiunalitatii nu pote Iustiene o Austria libera si constitutionale, sustarea Austriei pretinde unu puntu de plecare mai inaltu mai umariu, subordonarea prejudecieloru comuni si promovarea insusiriloru bune. Tocma pentru aceea ne implemu de amaretiune, de câte ori esperiamu ca unii intoneza mai bine prejudeciele acelei semintii, carea li se pare câ in privinti’a culturei stâ in loculu celu d’antâiu intre poporale imperiului. Ei candu atitia astfelu netoleranti’a natiunale, traiescu in aceea convingere , ca si candu prin acest’a ar’ aretu ceva esemplu civilisatoriu sau ar’ voi cu aceea se încoroneze edîficiulu culturei. Statulu liberu recunosce egalitatea numai a indîvidiloru, ci nu a semintieloru ; constitutiunea libera cunosce numai civi, er’ nu natiunalitati. Statulu nu se pote constitui acolo, unde natiunalitatile invalisandu se lupta pentru prioretate. Egalitatea inaintea legii cu acést’a e necompatîbila. Acel’a cu voi’a séu fara voia despoie statulu liberu de unic’a base, pre care sînguru e capace a sustâ.“ Transilvania. D’in Transîlvani’a avemu éra si câteva sciri interesante privitorie la caus’a natiunale, d’in care éra numai unele. Petîtiunea câtra monarchulu se susternîi in mani’a tuturoru p&deceloru. Aceeasi a si sosîtu la guvernu împreuna cu plenipotîntiele spre obrere de informatiune, prin urmare este lucru sîguru câ ea nu se va aruncâ ad acta precum sperâ unii si se temeiâ altii. Nu este indoiéla câ aceea petîtiune pre câtu este de BÎncera pre atâtu va turburâ pre multi omeni, ale câroru planuri se vedu incrucite d’intr’odata. Audimu câ unii omeni disputa asupr’a numerului celoru subscrisi in plenipotîntie, aflandu-lu candu pre mare candu pre micu. Cei d’antâiu sâ afle, câ plenipotentii au cerutu ca condîtiune de a primi acea missiune numai cinci pana la siese Bute subscriptiuni de buna voia si dela fruntasii naţiunii, cu esceptiunea doiloru functionari, pre carii s’au feritu ai periclitu cumva, era cei, cari dicu câ numerulu suscrietoriloru ar’ fi fostu pre micu , se nu-si uite a ceti bine cerculariulu archiepiscopescu greco or. d’in 24. oct. 4. nov. 1866. sloboditu câtra protopopi, prin care se dispunea cercetări strinse asupr’a tuturoru câti ar’ cuteza a lua parte la acele plenipotentie, sa puna apoi in legaminte si decretele presîdîale d’in 2. nov. nrulu 88Vi86g si 15. nov. nrulu 89g/1866. rapedite câtra părintele Metropolitu Alesandru si greu mustratorie. Candu au fostu sa se tiena congrese seu conferintie natiunali s’au opritu strinsu ori ce alegere si membrii conferintieloru au fostu denumiţi toti pana la unulu, apoi totusi s’a disu, cu aceia suntu represîntanti ai naţiunii. Candu o mulţime mare de romani d’in câţi sciu cartea au voitu a se folosi de firesculu loru dreptu individuale de a da plenipotentia care la cine ar’ afla cu cale spre asi ajunge unu scopu, atunce suntu opriti, amenintiati si infricati. Pe acesta cale vomu ajunge in câtu nici la unu advocatu nu vomu mai cuteza sâ dâmu plenipotentia in căuşele nostre private. Ce dicu domnii D. J. si N. P. la asemene cerculare si la acelu din 1863, privitoriu la alegerile deputatiloru după confessiuni. La multi li se pare ca urgi’a incinsa intre romani si-ar’ avie dat’a sa numai de la natangulu si mintiunosulu telegramu alu cutarui negutietorasiu brasioveanu, publicatu in „Telegrafulu rom.“ Unii ca aceia nici ca viseza despre câte s’au intemplatu in Transîlvani’a pre sub ascunsu inca d’in primaver’a anului 1863, incoce. Eea ce scrie dn. consîlieriu J. M. intr’o adresa lunga tramisa si „Telegrafului rom.“ spre publicare in juniu 1865, vnse nepublicata : „Dragostea si concordia, pacea si liniscea intre noi ne au sustienutu in tempurile cele mai vitrege si mai viforóse, si asta di unde ne aflamu Escelentia ?“ Apoi totu acolo: „Legaturele si conditiunile aceste de vietia suntu asta-di tare slăbite, slăbite pana aprope de rumpere, depărtate pana la desperare; loculu legaturei celei tari plăcute si naturale a dragostei l’au ocupatu lantiurile cele de ghiada ale fricei si ale temerei; tote suntu coprinse de poterea centrifugale ; lingusirea, teraitur’a, ciarlatani’a, idîotîsmulu au ajunau a fi vertuti, era sinceritatea, caracterulu, soliditatea, capacitatea obiecte de prigonire etc. etc. etc.£1 De altmentrea scrisorea a dou’a a Mitropolitului Alesandru de cito S1/19. dec. 1866. ilustra pusetiunea romaniloru trasîlvani si mai multu. Este lucru forte dorerosu a voi sâ vindeci râulu in modulu acest’a, inse orice boia gangrenosa o poti vindeca numai prin taiatura seu arsetura. Cumca in A. Carolina nu s’a potutu midiloci nici unu feliu de intielegere, ci cu cei pucini adunati s’au despartitu pre machuiti, o spune si o marturisesce insusi Metropolitulu Alesandru in susu citat’a scrisore. Prin urmare ori cine ce a disu si scrisu despre contrellegerea d’in A. Carolina, a fostu după mărturisirea tuturoru celoru câti au fostu de fatia curatu amagire, mintiuna. Tocma primimu scirea posîtîva, cum ca in 17. jan. anulu coriute petîtiunea celoru 1493 romani transilvani s’a luatu la pertraptare formala si forte seriosa in siedînti’a plenaria a consiliului guvernialu sub presiedînti’a contelui Crenneville. Resultatulu nu se scie; inse cu o di mai înainte se audiau vorbe , câ majoretatea va fi aplecata a denega suplicantiloru competînti’a si ai manâ la— Pest’a. Ni se mai scrie, ca unulu d’in consîliarii romani primi petîtiunea romanesca ca de a sa facundu-se solidariu la ea si o aperâ cu o barbatia rara. ■— Alti consîliari romani n’au fostu de fatia, unulu e mortu, cons. Lazaru dusu in comisîuni. Intre acestea impregiurâri remane uniculu espedîentu , se se întrebe tier’a prin dieta, seu incai naţiunea prin congresu, inse nu denumitu. P 0 I S I O RA. Nopţile Carpatine. Dedicatu d. S. C. comite de Kosetti in semmi de nalta stima si consideratiune. Noptea a treia. (urmare d’in num. 101.) In tempu mai pucinu de o ora se adunase in giurulu bisericei o mulţime de cetatieni cari înjurau si voiau se strice usiele bisericei pentru a intra spre a ne prinde. Pintea d’in ferestr’a turnului privea acea ceta turbata si amenintiatoria cu linisce. Precandu mulţimea striga „morte teihariloru.“ Pintea luandu o cărămidă o aruncajosu dicundu „tieneti,“ esemplulului Pintealu imitaramu cu toti, caramidele cadeau mai fara întrerupere asupra multimei. In fati’a acestei cutediautie furi’a multimei crescu si pote ar’ fi si frantu usiele bisericei daca nu i-ar’ fi impiedecatu o ploie ce cadea ca in torinti. Multimea se retrase remanendu cativa ingliatori in giurulu bisericei. Pintea ne dise ca se descindemu in biserica, lu urmaramu pana la altariu. Nu pierdusemu curagiulu, cu tote aceste la ideea de a cade in manile inimiciloru noştri sufietulu meu se tulbură, dar din acestea mominte nenorocose cautai mangaiare si ajutoriu in rogatiune, genunchiulu meu se pleca înaintea altariului, budiele mele si optira o rogatiune si durerile sufletului mi se mai alinara. Ma rogai mai multu tempu si cugetai la sortea cea trista a omului. Se dice ca omulu e creatu pentru fericire, cu tote aceste iudesiertu o cauta ca ci nu intelnesce decatu suferintie, nenorocire si mai in urma unu mormentu rece. Daca suntemu creati pentru fericire si aci pre pamentu nu o aflamu, ne astepta ea pre d’incolo de mormentu ? La acesta întrebare ne deslegata sufietulu mi se tulbură, mintea mi se rateciâ. Indesiertu vomu caută o fericire duratoria, câci nu o vomu afla niciodata, chiamarea nostra e se facemu bine, se iubimu si se credemu, sortea nostra o se rabdâmu si se sperâmu , portamu cu noi dorulu trecutului, suntemu nemultiumiti si plângeam presintele, si speramu in venitoriu. De cate ori cup’a unui amicu nu lovesce pre aceluilaltu, decate ori nu ne uitamu pre noi insine, uitamu lumea intrega pentru o singura fiintia, decate ori nu suntemu veseli si ne deschideam inim’a la cele mai dulci si frumose sperantie ; decâte ori sufietulu nostru nu se legănă in barc’a sperantiei pre marca dulciloru ilusiuii de fericire, decâte ori tota fiintia nostra este inundata d’unu profumu cerescu de pace, multiumire si indestulire cu sortea nostra dar’ potemu numi acest’a pre fericire ? Nici decatu, amagirea, desteptarea amarescu si acesta fericire. Au dis’o altii innainte de mine ca tote pre pamentu sunt vnsa gole , acesta disa e pre adeverata. Vieti’a e ca o arte, pre care trebuie omulu se o studieze daca nu voiesce ca se vedia de tempuriu frangandu-i-se vasulu fericirei pre furiosulu oceanu alu lumei; elu trebuie anca de tempuriu a se dedă cu suferinti’a, socia nedespărţită a lui pana la mormentu ; e grosavu destinulu omenimei, e infioratoriu a vedé cumu trecu tote cu iutiel’a fulgerului si fara de a se mai re’ntorce : ei bine ce pote face fiintia omenesca in fati’a acestoru schimbări, acestei neconstantie, unde se-si caute consolatiune si taria contra lovituriloru sortei ? Singur’a lui mângâiere e credînti’a si speranti’a, singur’a taria e tari’a sufletului, e a privi cu acea si indîferintia vieti’a ca si mortea. Douesprediece ore sunase, candu Pintea întrerupse tacerea. — Daca tîranii ne persecuta Ddieu ne protege, nu desperă scump’a mea. — Dar’ ce vomu face noi aci ? Tu ai vrutu resbunare, ei bine unde, cumu, pre ce cale o voiesci ? Tu vrei resbunare si era resbunare? — In faci’a acestui altariu , a acestoru imagini 18 inventareatieivnta in siedinti’a din 15.dec. 1866. de deputation S. V. Popii. O. Casa! De câte ori a venitu pe tapetu întrebarea nationalitatii, totdeun’a a casimnatu amaretiune. Intemplarea acesta mi ranesce anim’a adâncu. Constatediu, nu se pote denegă, e dreptu si adeveratu, cumca in momintele de fatia, n’ar’ fi cu cale a ne mestecă in desbaterea acestei cestiuni; inse după ce s’au facutu mai multe amendaminte , si cu deosebire , după ce condeputatulu mieu Em. Qozsdu a facutu o propunere, prin care doresce a schimbă spresîunea „magyar nemzet“ (naţiunea magiara) cu cuventulu „ország“ (tiera), a voiescu si eu a servi cu unele desluciri. Inse înainte de ce mi-asi continuă cuventarea mai departe, observe din totu ace’a, ce observă amiculu mieu Szentkirályi , că ădeea precum eludice daca cuventulu acest’a (ország) s’ar’ fi introdusu in testulu originale, n’ar’ avé nemicu de vorbitu in contra lui, asié dicu si eu, că după ce condeputatulu mieu Gozsdu a fostu membru alu comisîunii de 15, carea a compusu adres’a de sub pertraptare, intrebu pentru ce n’a pretînsu atunci se se introducă in testulu originale amendamentulu seu d’acum ? Credu, ca onor, membrii ai comisîunii, l’ar’ fi primitu atunci fâra greutate, si acum’a n’ar’ deveni sub dîscusîune in o astfeliu de colore neplăcută, n’ar’ produce seminti’a discordiei, a cărei urmări pentru viitoriu nu se potu prevedé; inse tote aceste fia dise numai per tangentem. Ce se atinge de întrebarea de nationalitate, semi fia si mie ertatu, a-mi desfasiură părerile mele nu intru atât’a meritorialminte, decâtu d’in insasi natur’a objetului, ce este in esentia ace’a, ce o numimu noi cu totii întrebarea nationalitatii , si despre care vorbimu cu atât’a focu. Romanii cei vechi ace’a ce noi aci o numimu „baza“ o numeau „patria.“ Cuventulu „patria“ la romani însemnă atât’a, incâtu patri’a seu teritoriulu unde locuiesce cineva, este mam’a lui, carea e detoria a se ingriji de toti fii ei, ai cresce si ai ferici; atât’a a insemnatu, incâtu patri’a, ca o mama adeveratu buna , nu pote fi vitrega nice câtra unu fiu alu ei. Germanii au inlocuitu acestu cuventu cu spresîunea „Vaterland.“ Dara noi aci (in limb’a magiara) cum numimu teritoriulu pe care locuimu ? „Haza“ dela cuventulu „haz“ (casa), ca si cum ar fi voitu a dice străbunii — va se dica străbunii magiari, cari au descalecatu aici in patria acest’a . Eta amu fundatuo casa comuna, si acestea este proprietatea nostra comuna,in care toti potemu locui, toti ne potemu ferici, toti ajuturandu-ne unulu pre altulu, potemu vietui cu indestulire.Inse totusi cum s’au formatu aici in cas’a sdu patri’a comuna deosebitele nationalitati ? Acest’a voiu se o spunu pe scurtu. Dreptu ace’a, mai înainte de tote, eu seu ori care d’intre noi, care locuiesce aici in acesta casa sau patria, nu s’a nascutu altu ceva , de câtu omu, acest’a este prim’a fase a esîstîntiei nostre omenesci. (ilaritate.) Eu inca m’am nascutu omu; d’in născere n’am fostu nice romanu, nici magiaru, precum ori care d’in acesta patria seu casa. Acest’a este stadîulu primu. Stadîulu alu doile e, cumca in unu cercu mieu casnicu am invetiatu limb’a; eu d. e. am invetiatu romanesce , colegulu acest’a magiaresce , unulu alu treile nemtiesce. s. a. Acest’a e originea nationalitatiloru. Devenindu după ace’a maioretii, ne facuramu membrii unui statu, si acest’a este statulu , pre care altcum lu numimu patria. Acum intrebu o casa, pre ertatu i este statului a denegă cualificatiunea prima adeea drepturile omenesci ? intrebu cine e acel’a, carele vre a le denegă aceste ? Credu, ca in cas’a acest’a nimene nu le va denegă. (Strigări: nimene !) Acum este pre iertatu a denegă stadîulu alu doile , limb’a ce o amu invetiatu si carea nime nu e in stare a o smulge